Carabusul neastamparat!

E dimineata de vara. Carabusul s-a trezit cu chef de plimbare. Incotro s-o apuce
?
S-a gandit putin si apoi a pornit la drum odata cu primele raze ale soarelui. Zb
ura vesel din floare-n floare luandu-se la intrecere cu fluturii si gazele. Ajun
s intr-o poienita, a vazut ca un grup de turisti se pregateau de drum. Sprinten,
a sarit pe rucsacul unuia dintre ei si a pornit. Nu-si putea stapani uimirea de
ceea ce vedea in jurul sau: era o lume cu totul diferita de cea cu care era obi
snuit. Grupul de turisti a inceput sa urce muntele. Incantarea carabusului nu ma
i avea limite. O raza de soare razbatea printre crengile copacilor. Atunci s-a g
andit ca ar putea urca pe raza pana la soare. A sarit de pe rucsac incercand sa
o prinda, dar n-a reusit. O pala de vant l-a luat si l-a purtat usor pe aripile
ei pana jos, in poienita. Fascinat de cele intamplate, carabusul a exclamat:
- Ce minunat a fost! Am ajuns pana aproape de soare!
In tara piticilor
Seara s-a lasat usor peste castanii infrunziti, si mosul Ene a venit iar la mine
. A adus cu el un somn linistit si placut, pleoapele grele mi s-au inchis. In so
mn piticii barbosi si veseli din camera mea au prins viata. M-au invitat sa merg
cu ei in tara piticilor. am vazut cum a venit Zana, si am pornit in minunata av
entura. cu ajutorul baghetei fermecate a acesteia am ajuns imediat. Am ramas uim
ita de ceea ce am vazut. Casutele mici ale piticilor erau carti fermecate, feres
trele si usile erau din vata de zahar, iar acoperisurile erau din turta dulce, a
romata cu gust de scortisoara.
Piticii alergau ici, colo dupa treburi.
Ei scoteau diamante si argint din inima pamantului. Erau si cei sapte pitici din
poveste. M-au salutat politicos, apoi am intalnit-o si pe frumoasa si gingasa A
lba-ca-Zapada.
- Ioana! Este ora zece. Trebuie sa-ti faci lectiile, se auzi vocea blanda si sua
va a mamei.
am deschis ochii usor si am vazut ca era dimineata. O dimineata frumoasa ca lacr
ima de vara.
Furtuna-n noapte
Era o zi racoroasa de vara. Soarele isi cumpanea parca, neclintit, pe albastrul
sters al cerului, discul sau alb, de lumina topita. Natura parea adormita; nici
o frunza nu se clintea, nici un falfait de aripi nu se auzea, nici o vietuitoare
nu se misca. Era o liniste apasatoare. O felie de luna insingurata se arata pe
cerul de plumb. Toate acestea insa nu o interesau pe Amalia, ce statea lungita-n
pat si-si facea planuri pentru seara: voia sa fuga de acasa. De ce? Pentru ca e
ra nervoasa pe toata lumea, in special pe parintii ei. Acestia o certasera, deoa
rece sparsese vaza cea mai de pret din casa, cea de la strabunica si venind acas
a, o mai gasira si ascultand muzica data la maximum, in totala dezordine: haine
aruncate peste tot, coji de seminte..."Ei si ce daca pusesem muzica un pic mai t
are - n-am facut rau nimanui, iar vaza si asa era veche?, se gandea ea. Incepu s
a-si faca o lista: "Deci in rucsac imi pun mancare, apa, schimb si o patura. La
noapte fug si mai vad ei fata iresponsabila!"
Zis si facut. Era miezul noptii si Amalia se afla in mijlocul strazii cu rucsacu
l in spate si fara nici o destinatie, o lua in josul strazii. Aici, nici tipenie
de om. Incepu sa mearga repede, tot mai repede, o lua la fuga. Deodata aparu, d
e nu stiu unde, o masina ce gonea cu viteza maxima. Tocmai atunci Amalia travers
a strada. Masina frana brusc. Amalia inlemni de spaima, apoi fugi cat mai depart
e de locul acela. Ajunse intr-un cartier necunoscut, se ratacise. Se invarti cat
va timp fara nici o speranta. Pana la urma se ghemui in patura si adormi. Se tre
zi dimineata datorita galagiei. Se plimba pe strazi pana la pranz cand hotara sa
se intoarca acasa. Regasi cu greu drumul ce ducea la blocul ei. Urca scarile i se parea asa de multe! - si intra in apartament. Parintii o intamplinara ingri
jorati. Fata le povesti totul cerandu-si iertare. In ziua urmatoare, a facuse or
dine si curatenie in casa si le facu astfel parintilor o mare surpriza. in sfars
it, furtuna din noaptea sufletului ei se sfarsise. Aparuse soarele si in inima e

i.