Opera "Amintiri din copilarie"de Ion Creanga (1839-1889) ilustreaza evocarea vietii satului

romanesc din a doua jumatate a secolului al XlX-lea si anume a satului Humulesti, cu

oamenii lui, "gospodari tot unul si unul". Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate intr-o
ordine cronologica, ci sunt selectate acele fapte ce devin momente de referinta in conturarea
eroului, a "copilariei copilului universal" (G.Calinescu).
Romanul compune universul taranesc al moldovemlor, in centrul caruia se afla Nica,
personajul care parcurge un proces de formare a personaltiatii sub actiunea educatiei si a
expenentei dobandite, evoluand de la baiatul "prizarit" si "rusinos" la adolescentul nevoit sa
paraseasca lumea copilariei si sa porneasca spre alte meleaguri si alti oameni, ceea ce da
operei caracter de bildungsroman. Nica a lui Stefan a Petrii este personajul principal si
autobiografic al romanului si totodata personajul-narator care povestete evenimentele si
intamplarile cu caracter autobiografic intr-o cronologie selectiva, ramase pentru totdeauna in
memona
afectiva a scriitorului.
Protagonistul este un personaj realist, tipic pentru, categoria copiilor ce au trait fericiti
perioada de inceput a vietii, de aceea Nica este considerat simbolul copilului universal, din
orice epoca sau din orice loc al lumii: "Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au
fost toti copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice".
Trasaturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile si atitudinea personajului, care
parcurge evolutiv etapele de la copilarie la adolescenta.
"Amintirile" eroului incep prin impresia puternica pe care o are asupra copilului scoala din
Humulesti, infiintata "prin osardia" preotului Ioan Humulescu. Vrednicul parinte adunase o
multime de baieti si fete, printre care se afla si Nica, "un baiat prizarit, rusinos si fricos si de
umbra mea" (autocaracterizare). Copiii nu inteleg rostul invataturii, sunt indaratnici si de
aceea, pentru a-i sili spre invatatura, parintele Ioan, "om vrednic si cu bunatate", le aduce ca
"dar de scoala noua pe "Sf. Nicolai" si "calul balan". Nica, asemenea celorlalti scolari, este
atras de tot felul de nazbatii si de nazdravanii si nu se arata interesat de invatatura. Filele
ceaslovuiui fiind "cam unse, trageau mustele si bondarii la ele [...] cate zece-douazeci de
suflete prapadeam deodata", asa ca, vazand parintele foile insangerate, "ne pofti pe fiecare la
Balan si ne mangaia cu sfantul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muste si a cuviosilor
bondari". Lui Nica incepuse sa-i fie draga Smarandita popii si, ca sa fie admirat de ea, baiatul
devine silitor si progreseaza vizibil la invatatura. Din nefericire, perioada frumoasa si plina de
bucurii se termina brusc pentru Nica, intrucat badita Vasile, invatatorul, a fost "prins la oaste"
si in zadar umblase parintele Ioan sa gaseasca alt dascal, ca unul ca "badita Vasile, cuminte,
harnic si rusinos ca o fata mare" n-a mai aflat. Pentru a urma scoala mai departe, Nica este
impins de mama sa, Smaranda, care "era in stare sa toarca in furca si sa invat mai departe",
spre deosebire de Stefan a Petrii care era de parere ca "dac-ar fi sa iasa toti invatati [...], n-ar
mai ave cine sa ne traga ciubotele".
Nica trece prin momente de nefericire, deoarece este silit sa paraseasca meleagurile natale
pentru a continua scoala. Bunicul dinspre mama, David Creanga, ii duce pe Nica si pe varul
lui, Dumitru, la scoala lui Alecu Balos din Brosteni; acum sufera copilul prima ruptura de
vatra satului si traieste acut sentimentul instrainarii. Calatoria a avut loc intr-o dimineata de
iarna, in care "era un pui de ger de crapau lemnele" si-l transporta pe Nica intr-o lume
complet noua, necunoscuta, careia copilul nu i se adapteaza deloc, mai ales ca au loc o serie
de ghinioane si intamplari inedite: caderea in Ozana; taierea pletelor; locuirea in gazda la
Irinuca, unde se umple de raie capreasca; daramarea bordeiului Irinucai; fuga inapoi acasa cu
1

pluta pe Bistrita. Fericit ca se intorsese acasa, Nica a cantat in ziua de Pasti, la biserica,
"Ingerul a strigat!", rugaciune invatata la scoala din Brosteni, spre uimirea tuturor celor din
Humulesti. Dar bucuria lui nu poate fi deplina pentru ca la Brosteni fusese tuns chilug si se
simtea rusinat ca nu mai avea plete, iar acest fapt este un prilej de distractie pentru fetele "mai
dracoase", care strigau dupa el "Tunsul felegunsul,/ Cainii dupa dansul!".
"Varsta de aur" a vietii este lipsita de griji si plina de bucurii, iar Nica stie sa profite cu
toata flinta de farmecul copilariei: "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura
e vesela si nevinovata". Edificatoare pentru starea de fericire a lui Nica pus pe sotii si
nazdravanii, este partea a doua care incepe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu stiu
altii.curn sunt, dar eu cand ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din
Humulesti, la stalpul hornului unde lega mama o sfara cu motocei la capat de crapau matele
jucandu-se cu ei, [...] parca-mi salta si acum inima de bucurie. [...] si eu eram vesel ca vremea
cea buna si sturlubatic si copilaros ca vantul in turbarea sa". Prin autocaracterizare, personajul
evidentiaza starea de fericire a varstei fara griji si fara necazuri, cand interesul copilului se
indrepta numai catre petrecerea cat mai placuta a timpului.
Aducerile aminte reinvie chipul mamei sale, Smaranda, care "stia a face multe si mari
minunatii", femeie harnica si priceputa, care-si crestea cu dragoste si devotament copiii,
avand o puternica dorinta, aceea de a-l vedea pe Nica ajuns popa.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a
personajului realist, ca tip reprczentativ pentru copilul fericit, atras de nazbatii si pus pe sotii,
trasatura general-valabila pentru "copilul universal".
In partea a doua a "Amintirilor", naratorul povesteste intamplari devenite celebre si de
referinta pentru copilaria lui Nica a lui Stefan a Petrii, episoade care se pot desprinde ca texte
independente si cunoscute sub numele de "la cirese", "pupaza din tei", "la scaldat".
Din aceste episoade narative reies, in mod indirect, firea neastamparata a lui Nica,
vioiciunea si istetimea sa, aceste intamplari devenind adevarate repere ale unei copilarii
minunate.
Intr-o zi de vara, lui Nica i se face pofta de cirese si, pentru ca obisnuia sa-si faca toate
placerile, se hotaraste sa se duca la fratele tatalui, mos Vasile, care avea un "cires varatec".
Istet si bun cunoscator al firii umane, baiatul se furiseaza din casa si planuieste ca mai intai sa
intrebe de varul lui, Ion, pe care venise sa-l ia la scaldat. Afla de la matusa Marioara ca Ion
era dus cu tatal lui la Condreni, asa ca isi ia ramas bun si se preface ca pleaca. Bucuros ca nusi gasise varul acasa, Nica se strecoara pe furis "in ciresul femeii" si incepe a "carabani la
cirese in san, crude, coapte, cum se gaseau". Matusa Marioara il zareste in cires, se enerveaza
ingrozitor si, pentru ca baiatul nu se dadea jos din pom, incepe sa arunce in el cu bulgari de
pamant. Speriat, Nica sare, pe neasteptate, chiar in "niste canepa care se intindea de la cires
inainte, si era cruda si pana la brau de inalta". Matusa Marioara incepe sa-l alerge pe baiat
prin canepa, "si eu fuga si ea fuga, si eu fuga si ea fuga, pana ce dam canepa toata palanca
(culcata - n.n.) la pamant". Drept urmare, cele zece-douasprezece prajini de canepa "frumoasa
si deasa cum ii peria" au fost complet distruse. Sprinten, Nica sare peste gard, se duce acasa
si, tainuind pozna fata de mama sa, se arata "foarte cuminte in ziua aceea ...". In aceeasi
seara, a venit la Stefan a Petrei sa reclame paguba mos Vasile, insotit de vornic (primar -n.n.)
si-i imputa canepa si ciresele. Mos Vasile era un "carpanos s-un pui de zgarie-branza ca si
matusa Marioara", pentru ca a tunat si i-a adunat. Nica primeste "o chelfaneaia" zdravana de
la tatal sau pentru stricaciunea facuta si pentru banii piatiti ca despagubire. Drept urmare,
Nica invata din aceasta patanie ca "Dumnezeu n-ajuta celui care umbia cu furtusag" si-i era
2

rusine sa mai dea ochii cu baietii si fetele din sat, mai ales duminica la
biserica si la bora.
Episodul narativ cunoscut sub numele "pupaza din tei completeaza portretul
protagonistului, accentuandu-se lenea proverbiala a copilului, despre care naratorul-personaj
afirma ca era "slavit de lenes". Nici nu sfarsise bine rusinea cu ciresele, ca Nica face alta
boacana si mai mare. Intr-o dimineata, Smaranda il trezeste pe Nica inainte de rasaritul
soarelui, cand era somnul mai dulce, ca sa nu-l spurce "cucul armenesc" si sa-i mearga prost
toata ziua. Toata vara pupaza canta dis-de-dimineata "de vuia tot satul". Smaranda il trimite
pe Nica sa duca mancare oamenilor angajati la prasit, tocmai in Valea Seaca, aproape de
Topolita. In drumul spre tarina, baiatul se abate pe la teiul in care isi avea pupaza scorbura, se
urea in copac, baga mana si, pentru ca nu mai vazuse niciodata o astfel de pasare, se sperie sio scapa. Pune apoi in gura scorburii caciula, se da jos din pom, ia o lespede, apoi se urca iar si
pune lespedea in locul caciulii. Duce apoi mancarea lingurarilor, carora "li se lungise urechile
de foame". La intoarcere, Nica scoate pupaza din scorbura, ajunge cu ea acasa, o leaga de un
picior si o ascunde in pod, intr-o putina. Inteligent si inventiv, Nica reuseste sa scape de
pupaza care-l trezea in zorii zilei si planuia sa scape definitiv de pasarea nesuferita. Dupa
doua zile, vine matusa Mariuca la Smaranda si-l acuza pe Nica de furtul pupezei, fiind foarte
mahnita ca nu mai are cine-i trezi dis-de-dimineata. Speriat sa nu fie demascat, Nica ia
pupaza din pod si se duce cu ea la iarmaroc, cu gand s-o vanda. Ajuns in targ, baiatul se
plimba "tantos printre oameni de colo pana colo", pana cand se apropie de el "un mosneag
nebun", care-l intreaba daca este de vanzare "gainusa ceea". Luand-o in mana ca "s-o
dramaluiasca", mosul dezleaga pupaza, care "zbrr! pe-o dugheana", apoi ia drumul in zbor
spre Humulesti. Nica se enerveaza ingrozitor, il ia pe mosneag de piept, pretinzandu-i bani pe
pasarea care scapase din mainile lui. Mosul il recunoscuse insa pe baiat si-l ameninta ca o sa-l
spuna lui stefan a Petrei, pe care, de altfel, tocmai il vazuse umbland prin targ. Auzind
acestea, Nica se furiseaza printre oameni si o ia la fuga spre Humulesti, uitandu-se inapoi cu
frica si bucuros ca scapase de mosneagul buclucas. Ajuns acasa, fratii ii spun ca parintii sunt
plecati la targ, iar matusa Mariuca ridicase tot satul din pricina pupezei. Dar tocmai atunci, se
aude pupaza, care canta de mama focului "pu-pu-pup! pu-pu-pup! pu-pu-pup!" si a doua zi
matusa Mariuca ii spunea Smarandei cu indignare, ce rea e lumea, care vorbeste vrute si
nevrute si acuza oameni nevinovati.
O intamplare devenita celebra si simbolica pentru o copilarie lipsita de griji este episodul
scaldatului. Intr-o zi calduroasa de vara, aproape de sfantul Ilie, Smaranda avea "o multime
de trebi" si-l roaga pe Nica, cel mai mare dintre frati, s-o ajute. Ea ii promite, drept rasplata,
sa-i cumpere de la Falticerii o palariuta si un chimin Mincinos si las, Nica promite sa stea
acasa, dar in gandul lui planuieste sa piece la scaldat, deoarece "era un senin pe ceriu si asa
de frumos si de cald afara, ca-ti venea sa te scalzi pe uscat ca gainile". Smaranda observa ca
baiatul nu mai este acasa, se duce la balta si-l vede tolanit in pielea goala pe nisip. Ea asteapta
sa intre in apa, apoi ii ia toate hainele, il lasa in pielea goala si-i zice cu mahnire: "Ii veni tu
acasa, coropcarule (vagabond - n.n.), daca te-a razbi foamea, s-apoi atunci vom avea alta
vorba". Fetele aflate la scaidat au inceput a-si da ghionturi si a chicoti, amuzandu-se despre
cele intamplate. Ajuns intr-o situatie limita, baiatul se framanta si-i vine sa intre in pamant de
rusine. Ingenios, Nica se gandeste cum sa faca sa ajunga acasa fara haine pe el, o ia prin
papusoi (porumb - n.n.), prin gradinile oamenilor, il latra cainii, apoi soseste, cu chiu si vai, in
ograda casei sale. Nica se uita cu mila la mama lui, "cum se da in vant dupa trebi", se apropie
umil, ii ia mana s-o sarute si-o,roaga scancind: "Mama, bate-ma, ucide-ma, spanzura-mafa
3

ce stii cu mine; numai da-mi ceva de mancare, ca mor de foame!". Dupa intamplarea asta,
Nica devine ascultator si harnic "ca o fata mare", pana cand, impresionata, Smaranda il iarta
si baiatul, sensibil, lacrimeaza de bucurie, dar si din cauza ca il mustra cugetul pentru
supararea pricinuita mamei.
Finalul acestui capitol este memorabil prin celebra autocaracterizare plina de ironie
(autopersiflare): "Ia, am fast si eu in lumea asta un hot cu ochi, o bucata de huma insufletita
din Humulesti, care nici frumos pana la 20 de ani, nici cu minte pana la 30 si nici bogatpand
la 40 nu m-am facut. Dar si sarac, ca in anul acesta, ca in anul trecut si ca de cand sunt,
niciodata n-am fost".
Partea a treia incepe cu un monolog dialogat (solilocviu) al scriitorului cu propriul cuget
incarcat de aceeasi autoironie: "Nu mi-ar fi ciuda incaltea cand ai fi si tu ceva si de te miri
unde, imi zice cugetul meu", prilej cu care Greanga descrie satul Humulesti si imprejurimile
acestuia, facand referiri si la istoria acestor locun, cu domnitorii si mitropolitii ce "s-au
randuit la scaunul Moldovei" si care "au trebuit sa treaca macar o data prin Humulesti".
Nica este acum adolescent, urmeaza cursurile scolii Domnesti din Targu Neamtului, apoi
pe cele de la scoala de Catiheti din Falticeni. Desprinderea de sat se realizeaza pentru o
perioada mai lunga, urmarind procesul formarii lui Nica, raporturile lui cu viata sociala, cu
noii colegi de scoala, intre care varul sau, Ion Mogorogea, Gatlan, Trasnea, Oslobanul,
impreuna cu care statea in gazda la Pavel Ciubotarul, unde isi aduceau merinde de acasa si se
ingrijeau iarna de lemne de foc.
Accentele ironice se indreapta, in acest capitol, spre "fabrica de popi" din Falticeni, spre
deprinderile necinstite ale unor membri ai tagmei preotesti sau monahale, spre manualele
scolare aride si spre invatarea mecanica, un "cumplit mestesug de tampenie", care dau
tabloului o imagine realista asupra scolii romanesti din acea perioada, motivand totodata
resentimentul lui Nica pentru aceasta profesie.
Partea a patra debuteaza cu ilustrarea tristetii eroului care, "in toamna anului 1855", este silit
sa-si paraseasca satul natal pentru a merge la seminarul de la Socola: "Cum nu se da scos
ursul din barlog, taranul de la munte stramutat la camp si pruncul dezlipit de la sanul mamei
sale, asa nu ma dam eu dus din Humulesti cand veni vremea sa plec la Socola dupa staruinta
mamei". La inceputul acestui capitol se fixeaza timpul desfasurarii actiunii, toamna anul 1855
si spatiul, satul Humulesti. Nica se simte puternic legat de meleagurile natale, de "Ozana cea
frumos curgatoare si limpede ca cristalul", de familia lui si de obiceiurile traditionale ale
satului natal, care faceau sa-i salte inima de bucurie. Nica lua parte cu insufletire la sezatorile,
clacile, horele si toate petrecerile din sat, stia cantecele lui Mihai scripcariul (lautarul -n.n.) pe
care toti baietii le fredonau cu veselie, de parca tot anul ar fi fost zi de sarbatoare. Cu umorul
sau binecunoscut, Creanga apeleaza la o zicatoare care le placea humulestenilor si pe care o
spuneau cu voiosie: "Sa dea D-zeu tot anul sa fie sarbatori si numai o zi de lucru, si atunci
safie praznic si nunta". La toate minunatiile acestea ar fi trebuit sa renunte Nica, daca era silit
sa se duca la Socola si pe el nu-1 lasa "pardalnica (afurisita, blestemata - n.n.) de inima" sa
piece printre straini si sa-si paraseasca prietenii si satul natal. Dorinta Smarandei este ca
baiatul ei sa devina popa si de aceea insista ca el sa plece la Seminarul de la Socola. Ca sa-l
convinga, mama argumenteaza ca va merge impreuna cu Zaharia lui Gatlan si-i va duce pana
acolo mos Luca, megiesul (vecin -n.n.) lor, "cu caruta cu doi cai ca niste zmei". Sensibil si
sentimental, Nica incearca sa scape cu abilitate, amenintand ca o sa se imbolnaveasca de
dorul mamei, ca o sa moara printre straini, ii da exemple de alti baieti care se lasasera de
invatatura, dar totul este in zadar. Cand baiatul ii spune ca atatia oameni traiesc "fara popie",
4

mama il ameninta cu facaletul, considerand ca se sclifoseste.

Smaranda se plange lui Stefan a Petrei de indaratnicia lui Nica, dar acesta are argumentul
banilor, pe care nu-i culege din pomi, "de la trunchi, ca surcelele". Tatal se gandeste si la cei
sase copii care raman acasa si care trebuie intretinuti, dar considera ca poate s-o alege ceva
bun de Nica si "vreodata va fi si el sprijin pentru istialalti".
Parasirea satului constituie dezradacinarea defmitiva a lui Nica din universul Humulestilor,
iesirea din taramul miraculos al copilariei sitnstrainarea eroului "hotarata cine stie pentru cata
vreme".
Vazand ca nu se poate aseza impotriva dorintei parintilor, Nica se gandeste cu amaraciune
la necazul care venise pe capul lui. Toata noaptea de dinaintea plecarii, baiatul nu poate dormi
deloc, framantandu-se in fel si chip, cautand o idee prin care sa-si induplece mama. In zorii
zilei, Mos. Luca si venise cu caruta si caii inhamati, asa ca Nica saruta mana parintilor si isi
ia ramas bun cu durere in suflet si cu ochii inecati in lacrimi.
Universul in care patrunde eroul e inferior celui din Humulesti, incepand cu satele de
campie si pana la "ratacaniile (gropi, hartoape -n.n.) de pe ulitele lasilor". Sosirea la Socola,
intr-un tarziu, noaptea" si ramanerea in caruta trasa "sub un plop mare", deci sub cerul liber,
simbolizeaza lumea necunoscuta in care urmeaza sa intre Nica si in care se simte stingher.
Finalul acestui capitol si al "Amintirilor" exprima filozofia relativitatii timpului ce se
scurge ireversibil, lasand in urma o viata bogata in trairi si sentimente pure, inradacinate
pentru totdeauna in sufletul naratorului-personaj.
Nica seamana cu un erou de basm ce parcurge un drum initiatic presarat cu pozne si
suferinte care, mai tarziu, ii starnesc hazul.
"Amintiri din copilarie" este un roman autobiografic, romanul formarii personalitatii unui
tanar si un bildungsroman,
care prezinta procesul educatiei si al experientei dobandite de Nica, Ion Creanga fiind
scriitorul care realizeaza "primul roman al copilariei taranesti" din literatura noastra.
Intre personajele operei, care constituie o galerie variata de portrete aflate la maturitate,
Nica este singurul personaj urmarit indeaproape din copilarie, in devenirea sa spre tinerete.
Trasaturile copilului sunt ilustrate direct de narator, cu joviaiitate, cu umor, cu autoironie,
reiesjnd chiar din propriile marturisiri autobiografice: "prizarit, rusinos si fricos si de umbra
mea", "vesel ca vremea cea buna si stiurlubatic si copilaros ca vantui tn turbarea sa", "siavit
de lenes" ori caracterizari facute de catre alte personaje: "o tigoare de baiet, cobait si lenes, de
n-are pareche", spunea Stefan a Petrii.
Prin caracterizare indirecta se sugereaza si alte trasaturi ce sunt ilustrate de intamplarile hazlii
si de situatiile prin care trece eroul principal: la cirese, pupaza din tei, la scaldat, nazbatiile
facute in scoala, in care tentativele lui Nica esueaza, intrucat eroul invata din fiecare precepte
morale necesare formarii sale ca om cinstit, iubitor de adevar, corect.
Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte in proza lui Ion Creanga prin ritmul rapid al
povestirii, fara digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul
debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului, definita mai ales de eruditia sa
paremiologica.
George Calinescu considera ca eroii din "Amintiri" nu se diferentiaza dupa trasaturile
caracteriale sau dupa esenta etica, ci mai ales "dupa debitul verbal", dupa dialogul realizat
magistral "si totdeauna fara gres", iar farmecul limbajului consta in "a auzi bine vorbirea
taraneasca".