Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Opera lui Ion Creanga este epopeea poporului roman. Creanga este u4b281uu18fke
Homer al nostru." Garabet Ibraileanu
Ion Creanga este unul dintre marii clasici ai literaturii romane care s-au afirmat in
cercul literar al Junimii, in a doua jumatate a secolului al XlX-lea. E un scriitor realist,
unul dintre cei mai cunoscuti si mai iubiti, un foarte tajentat povestitor. El a reusit sa
fidice proza romaneasca din secolul trecut pe aceleasi culmi pe care Eminescu
propulsase limba literara in poezie, valorificand vorbirea omului SIMPLU si ridicando la un nivel neegalat nici pana astazi "In Creanga traiesc credintele, eresurile,
datinile,, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului., - scria G. Ibraileanu.
Creanga este un reprezentant perfect al sufletului romanesc intre popoare; al
sufletului moldovenesc intre romani; al sufletului taranesc intre moldoveni; al sut
fletului omului de la munte intre taranii moldoveni".
Opera lui literara este alcatuita din povesti (Soacra cu trei nurori, Capra cu trei iezi,
Punguta cu doi BANI , Daniia Prepeleac, Povestea porcului, Povestea lui Harap Alb,
Fata babei si fata mosneagului), povestiri (Acul si barosul, Inul si camesa, Mos
Nechifor Cotcariul) si din cartea, constituita ca un roman ce urmareste formarea unui
personaj, Amintiri din copilarie.
Geneza operei. Humulesteanul ii povesteste bunului sau prieten, Minai Eminescu, in
iarna anului 1876-1877, in bojdeuca sa de la Ticau, episoade savuroase din amintirile
sale din copilarie. Creanga nu are de spus despre varsta fericita a omului mai mult
decat altii, insa, "chiotul lui este... mai plin, sonor ca o voce minunata, distinsa intr-o
gloata" si se rezuma la: "Si, Doamne, frumos era pe atunci!". Impresiona t, Minai
Eminescu il indeamna sa astearna totul pe hartie. Asa se face ca, incepand de prin
1880, invatatorul din Ticau, care era tot mai bolnav, incepe sa scrie primele pagini din
cea mai importanta opera a sa, stapanit de un sentiment deprofunda melancolie, dar
si de placerea de a se cufunda in impresiile luminoase si tainice din varsta tot mai
indepartata.
Amintiri din copilarie este o opera compusa din patru parti, care apare in cea mai
prestigioasa revista a timpului Convorbiri literare, intre anii 1881-1882, exceptie
facand partea a IV-a, scrisa in 1888, si aparuta postum, in 1892. Publicarea in volum
a Amintirilor s-a facut la Iasi, in anul 1892.
Cartea cuprinde o imagine luminoasa a vietii satului, a obiceiurilor si a traditiilor
poporului, avand in centru intamplarile si peripetiile lui Nica a lui Stefqn a Petrii, de
cand "a facut ochi" si pana cand ajunge la Iasi, scos cu gre,u din lumea satului, "ca
ursul din barlog".
Eroul central apare, asadar, infatisat de autor, din copilarie pana in pragul
adolescentei intr-un prim plan, sunt zugravite procesul de formare a lui Nica si
evolutia lui spirituala, strans legate de mediile pe care le strabate. Cel de-al doilea
plan reconstituie, universul vietii taraneti, atmosfera patriarhala a satului, cu institutiile
sale: familia, "Scoala, biserica, armata.
Ca iri povestirile lui Mafk Twain, cu care prozatorul roman are cateva puncte comune,
in acest "prim romai al copilariei taranesti din literatura noastra" sunt evocate
ispravile unui copil de 13-14 ani, petrecute de mull si devenite frumoase prin ceata
amintirii. Farmecul cartii se . afla, intre altelo, in totala dezinvoltura cu care omul
nutur isi povesteste propria copilaria, identfficandu-se, pana Ia un punct, cu
mentalitatea varstei respective, dar privind-o cu nemarginita simpatie si umor.
intamplarile sunt reprezentate scenic, iar autenticitatea trairii merge pana la identificarea cu personajele, pentru ca povestitorul isi "joaca" rolul de. copil si ne invita, cu
durerea despartirii de sat: "Si, scurta vorba, ne adunam, cu rudele lui Zaharia, cu ale
mele, in ograda la mos Luca, sarutam noi mana parintilor, luandu-ne ramas bun
cu ochii inecati in lacrimi, si, dupa ce ne suim in caruta, suparati si plansi,ca vai
de noi, Luca Mosneagu, harabagiul nostru, da biciu cailor,"
Observam ca fraza este ampla, cadentata, cu parti simetrice care ii confera
sonoritate. Actiunea este adusa in prim plan de abundenta verbelor la prezent. Ceea
ce caracterizeaza fraza, in fragmentul analizat, este folosirea frecventa a propozitiei
temporale inaintea regentei, cu accentul pe propozitia regenta, principala: "...cand
eram hotarat a spune mamei aceste, iaca si soarele rasare.,."; "Cand sa-ti petreci si
tu tineretea, apuca-te de carturarie.,."; "Cand auzeam noi pe mos Luca pomenind cu
drag de casa . si cand vedeam cum raman satele si locurile frumoase in urma...,
supararea noastra crestea la culme" etc.
Ce-a de-a treia secventa narativa prezinta drumul spre Socola, care dezvaluie o
realitate de-acum un secol si jumatate, felul cum se realizau aceste calatorii din
mediul rural spre oras. in prima parte a calatoriei, descrisa prin verbe la imperfect
( cand mai vedeam cum raman satele,,, supararea noastra crestea" (...) "pentru fiecare fantana..... ce lasam in urma-ne scoteam cate-un suspin"), se
consemneazao intoarcere permanenta, cu gandul, a celor care pleaca, la ceea ce
lasa in urma, ca apoi despartirea sa fie definitiva, baietii nemaiauzind si nemaivazand nimic din acest. univers -atat de fermecat al copilariei: "Apoi, din varful
acestui codru (al Pascanilor), mai aruncam, nimernicii de noi, cate-o cautatura
jalnica spre muntii Neamtului: uriesii munti, cu varfurile ascunse in nouri, de unde
purced izvoarele si se revarsa paraiele cu repejune, sopotind tainic, in mersul lor
neincetat, si ducand, poate, cu sine multe-multe patimi si ahturi omenesti, sa le inece
in Dunarea mareata".
Dupa cum se poate constata, este foarte bine precizata imaginea peisajului
natal, cu elementele lui specifice, o imagine panoramica a peisajului de munte.
Trairile eroilor se contopesc cu miscarea naturii; contopirea este atat de stransa,
incat avem sentimentul integrarii lor in circuitul cosmic: "- Ei, ei! mai Zaharie, zic
eu, coborandu-ne la vale spre Pascani: de-acum muntii i-am pierdut din vedere si
instrainarea noastra este hotarata cine stie pentru cata vreme."
La Blagesti, peste Siret, unde au facut popas de noapte, pe drumeti "i-au cosit
tantarii", desi, "de cu seara si pana dupa miezul noptii", au stat "numai intr-o fumaraie
de baligi ca la carantina". Cu acest prilej, autorul face o ferma antiteza intre conditia
omului de la munte - categorie careia ii apartin atat Luca mosneagu, cat si Creanga
insusi - si aceea a celor ce traiesc la ses: "Cum treci Siretul, apa-i rea si lemnele
pe sponci; iar vara te inadusi de caldura, si tantarii te chinuiesc amarnic. N-as trai
la camp. Doamne fereste! Halal pe la noi! Apeie-s dulci, limpezi ca cristalul
si reci ca gheata; lemne, de-ajuns; vara, umbra si racoare in toate partile; oamenii,
mai sanatosi, mai puternici, mai voinici si mai voiosi,iar nu ca isti de pe la camp,
sarbezi la fata si zbarciti, de parca se hranesc numai cu ciuperci fripte, in toata viata
lor".
Viziunea folclorica trece opera lui Ion Creanga din zona realizarilor obiective in
fabulos, fortand soarta prin solutii imaginare sau acceptand-o vesel si optimist,
facand haz de necaz. O sursa a rasului in fragmentul analizat o constituie chiar
prezenta autorului in desfasurarea naratiunii, jucand propriul rol. Rasul face sa
treaca, neobservata duiosia generata de reflectiile privind destinul sau. referitoare la
mama sau la satul natal. Este un ras egal, un ras sprijinit pe episoade intregi, ca la
Homer