Caracterizare în paralel al personajelor din cele două schițe vizită și

D,l Goe.
Schiţa Vizită  este construită pe contrastul între ceea ce sunt în realitate şi ceea ce
doresc să pară  personajele, ca şi în Dl. Goe şi în atâ tea piese ale lui Caragiale. Ionel
Popescu, personajul de opt anişori este îmbră cat ca maior de roşiori, în uniformă de
mare ţinută . Ionel se comportă ca un bă iat ră sfă ţat şi este prost
crescut, neastâ mpă rat, crud, arogant şi foarte violent. Ionel nu e
numai neastâ mpă rat, ci este cu adevă rat lipsit de educaţie şi respect, nefă câ nd
distincţia dintre ce este permis şi ce este interzis copiilor. Vinovată de atitudinea
greşită a copilului este mama care nu se impune şi nu este responsabilă  în faţa
copilului. Ea îi permite lui Ionel chiar să fumeze, moment în care copilul leşină .
Ironia lui Caragiale ră zbate din atitudinea perplexă  a musafirului faţă de odrasla
egoistă şi arogantă şi din vaga înţelegere a vizitatorului faţă de Doamna Popescu
care este copleşită de micul tiranI.Deşi Ionel nu este caracterizat fizic, iar moral
este caracterizat indirect (prin comportament, limbaj, atitudine faţă de mamă ,
musafir, slujnică etc), Ionel Popescu este în literatura româ nă un personaj marcant.
El reprezintă clasa copiilor de oameni bogaţi, a că ror educaţie defectuoasă le
deformează personalitatea.Ionel este personajul principal al schitei
,,Vizita",deoarece participa la toate momentele actiuni,fiind ,,eroul" intamplarilor
care-i evedentieaza trasatura morala de baza, proasta crestere. Lipsa de educatie
genereaza dispretul pentru slusnica pe care nu o asculta, in ciuda faptului ca era in
varsta, lipsa de respect fata de mama sa si fata de musafir, deoarece conturba
frecvent conversatia celor doi si îi toarna oaspetelui dulceata in sosoni, obraznicia
pe care o dovedeste servinduse cu o tigara din tabachera musafirului. Inca de la
inceputul schitei Ionel este caracterizat in mod direct de catre narrator. El este
prototipul copilului rasfatat, prost crescut si infumurat, care simte ca orice
obraznicie va fi perceputa cu incantare si satisfactie de mama , ca o dovada de
iteligenta si precocitate. Lipsa de iteligenta a copilului reiese nu numai prin felul
stupid in care se joaca, ci si prin modul de a vorbi, replicile sale fiind doar in nr de 4
si acelea lipsite de noima. Ionel este tipul copilului rasfatat provenit dintr-o familie
instraita, a carui mama este incapabila sai faca o educatie solida, singura metoda
eficienta fiind intrebarea stupida si ridicola ,,vrei sa moara mama "?. In ridicurizarea
acestui personaj , Caragiale foloseste ironia, comicul de situatie si de limbaj , pentru
a sugera atitudinea sa critica .Asemenea ideie am gă sit și în schița D-l Goe este
personajul principal din opera literara cu acelasi titlu scrisa de I.L.Caragiale
deoarece participa la toate momentele subiectului și celelalte personaje în funcție de
el. Este caracterizat indirect și direct de că tre autor. Prin caracterizarea indirectă :
"Vezi ca sunteti proaste amandoua." (needucat) Prin caracterizarea directă : Intr-un
costum de marinar. Tră să turi fizice remarcate în text: in costul de marinar Trasaturi
morale: obraznic, incapatanat, leneș, needucat .Goe este un copil care este dus de
că tre cele trei doamne la București.El face nazbatii in tren, pierde biletul si palaria
sa, vorbește urâ t cu celelalte personaje, trage alarma toti se sperie dar trenul își
continuă drumul. Eu cred că acest personaj este prototipul omului pentru că este un
copil rasfațat ca toti copii. . Domnul Goe asteapta nerabdator sosirea trenului. Cand
trenul ajunge, un barbat politicos le ofera cabina lui din tr3n celor trei doamne si lui
Goe. Domnul Goe isi pierde palaria si biletul deoarece scoate capul pe geam, dar
Mam' Mare are o palarie de rezerva pentru acesta. Controlorul afla ca Goe nu are
bilet si le spune damelor ca daca nu platesc biletul si o amenda pe langa, Goe va fi
dat jos din tren la urmatoarea oprire. Cele trei nu au incotro, asadar platesc biletul si
amenda Goe le pupa pe Mam' Mare si pe Tanti Mita, refuzand sa o pupe si pe
Mamitica. Totusi, dupa ce aceasta ii ofera in schimb "ciucalata", accepta s-o pupe si
pe dansa. Goe vrea sa iasa pe coridor "ca barbatii", unde trage de o manivel.
Reparatiile dureaza destul de mult, iar faptasul nu este identificat deoarece Mam'
Mare ii ascunde lui Goe fapta. In cele din urma, trenul ajunge la Bucuresti d3 unde
damele inchiriaza o caruta spre boulevard. Goe‖ este o schita pentru ca este o opera
epica in proza, de dimensiuni reduse, in care autorul concentreaza fapte care pot
rezuma o situatie de viata si anume educatia gresita pe care unele familii le-o dau
copiilor Failiile instarite isi rasfata copiii permitandu-le sa faca orice.Char ii
incurajeaza cand fac lucruri rele.(mama il pupa pe Ionel cand o loveste cu sabia  , il
lasa sa fumeze ). metafora;tulbura linistea ciucurilor de cristal                                          
epitet;ciucuri de cristal;  tigarete regale;   ochi pierduti;     figura strambata. Schita
este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un
singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de
obicei, mic.Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu,
dinamic, iar amanuntele mentoinate in text sunt putine, dar semnificative.Schita
prezinta un singur episod din viata personajului principal De asemenea in schita mai
sunt prezentesi personajele episodice:controlorul si uratul.In text ironia se
realizeaza prin interventia discursului naratorului "dar nu e vorba dediscutii
filologoce". De asemenea ironia este si una dintre formele comicului: situatii precum
lovirea puisorului cu nasul de clanta sau blocarea acestuia in toaleta
starnescrasul.Modul de expunere predominant este dialogul impletit cu naratiunea.
Replicile sunt vioaie determinand actiunea.

                                                                                                         ..                                      
Ion Luca Caragiale (n. 1/13 februarie 1852[4] Haimanale, județul Prahova, Țara Românească,
astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, România – 9 iunie 1912, Berlin, Imperiul German) a
fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic
și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul
dintre cei mai importanți scriitori români.[5] A fost ales membru post-mortem al Academiei
Române S-a născut la 1 februarie 1852,[4] în satul Haimanale[6] (care astăzi îi poartă numele),
fiind primul născut al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas. Conform
unor surse, familia sa ar fi fost de origine aromână.[7] Tatăl său, Luca (1812 - 1870), și frații
acestuia, Costache și Iorgu, s-au născut la Constantinopol, fiind fiii lui Ștefan, un bucătar
angajat la sfârșitul anului 1812 de Ioan Vodă Caragea în suita sa. Primele studii le-a făcut în
1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în 1864
a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, unde l-a avut învățător pe
Bazil Drăgoșescu.[necesită  citare] Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și
Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. Caragiale a
absolvit Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit, în Grand Hôtel
„Victoria Română”, orașul său natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor și-a adus
aminte cu recunoștință a fost ardeleanul Bazil Drăgoșescu, acela care în schița
memorialistică După 50 de ani l-a primit în clasă pe voievodul Unirii. Opera lui Ion Luca
Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe,
publicistică, parodii, poezii. Caragiale nu este numai întemeietorul teatrului comic din
România, ci și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național. Operele sale, în special
comediile sunt exemple excelente ale realismului critic românesc. Volume

 „Schițe (Traduceri și originale)”, 1897

 „Momente”, 1901
 „1907, din primăvară până-n toamnă. Cîteva note”, 1907
 „Novele, povestiri”, 1908
 „Teatru. Opere complecte”, 1908
 „Momente, schițe, amintiri”, 1908
 „Schițe nouă”, 1910
Exilul voluntar la Berlin
Caragiale a fost acuzat că ar fi plagiat Năpasta după o piesă a scriitorului ungar István Kemény,
intitulată „Nenorocul”. Acuzația a apărut în 1901 în două articole din Revista literară, semnate cu
pseudonimul Caion. Furios, Caragiale s-a adresat presei din București, a aflat numele real al
autorului (C. Al. Ionescu), l-a acționat in justiție și a câștigat fără probleme, grație pledoariei
avocatului său, Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Act.artistice Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna
octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote
intitulată Curiozități. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la
revista Ghimpele, unde și-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car și Policar..