Amintiri din copilărie

de Ion Creangă

Aminitirile reprezintă specia literară epică în proză în care autorul descrie fapte din propria viaţă. Uneori
amintirile sunt identice cu autobiografia şi, de aceea, această specie literară aparţine literaturii memorialistice.
Expunerea întâmplărilor se face cu subiectivitate, uneori artistic. Într-o asemenea operă literară nu se urmăreşte
întreaga viaţă a autorului, procedeul esenţial fiind evocarea. Evocarea se extinde uneori asupra aspectelor de viaţă
socială din această perioadă. În literatura română au scris amintiri autorii Vasile Alecsandri spre exemplu "Vasile
Corojan"; Mihail Sadoveanu spre exemplu "Anii de ucenicie".
În teoria literară modernă a apărut un termen nou, provenit din limba germană - bildungsroman care
înseamnă roman al formării unui personaj urmărit în evoluţia lui. Personajul este prezentat pe fundalul unor medii
sociale diferite realizând uneori şi un tablou al epocii. O altă accepţiune a acestui termen este subtip specific german
al romanului de evoluţie unde în centru stă personajul sau caracterul acestuia şi influenţa mediului şi a colectivităţii
asupra maturizării sufleteşti şi formării unei personalităţi. Astfel de texte sunt "Fraţii Jderi" de Mihail Sadoveanu sau
"Povestea lui Harap-Alb" de Ion Creangă.
Romanul "Amintiri din copilărie" este un roman cu caracter autobiografic, în esenţă un roman al formării în
care naratorul evocă în felul său, cu umor şi cu un talent remarcabil frumoasa vârstă a copilăriei.
Valoarea romanului a fost pusă în evidenţă de critici ca George Călinescu, exeget care menţionează că
opera lui Creangă redă "copilăria copilului universal" datorită caracterului unic al acestui text. Aşadar întâmplările
relatate la persoana I de naratorul auctorial, care este acelaşi cu personajul Nică, au valoare de generalitate întrucât
fiecare dintre noi putem recunoaşte şi identifica în anumite momente cu acel copil poznaş.
Cu tot aspectul ironic şi hazliu al operei se poate remarca faptul că întâmplările relatate ilustrează un proces
de cunoaştere şi de formare a personajului aflat la vârsta copilăriei. Ca şi în basmul "Povestea lui Harap-Alb"
cunoaşterea, iniţierea este simbolizată de drum, de călătorie. La început, eroul se află în satul natal, apoi porneşte la
drum, iar pe acest drum face cunoştiinţă cu diferite aspecte ale existenţei. Astfel, pleacă la Broşteni sau la Fălticeni
şi în cele din urmă la Socola. Experienţele prin care trece personajul îl pun în faţa unor situaţii necunoscute până
atunci din care învaţă mereu câte ceva.
Dacă spaţial eroul se deplasează în diverse locuri şi face cunoştiinţă cu oameni diferiţi, cu obiceiuri diferite
sau metode de învăţământ diferite în ceea ce priveşte timpul, eroul trece de la vârsta copilăriei, a jocului, la vârsta
adolescenţei cu specificul ei. Acesta este şi momentul în care romanul se încheie, capitolul final al romanului
aducând odată cu plecarea la Socola intrarea într-o altă etapă a existenţei, adolescenţa.
Un semn important al acestei treceri este înţelegerea propriilor fapte ca un act de cunoaştere sau momentul
în care personajul are conştiinţa cunoaşterii, înseamnă că s-a desprins de inocenţă, de copilărie. Un astfel de moment
îl reprezintă întâmplarea de la Broşteni din drumul iniţiatic străbătut de copilul Nică.
Jocul lui Nică şi al lui Dumitru este în aparenţă un joc inocent care nu supără pe nimeni. Finalitatea acestui
joc este însă catastrofală, o adevărată tragedie pentru gazda lor, Irinuca. Maleficul este exprimat prin sintagma "ne
pune dracu". Fuga lor spre Pipirig înseamnă o asumare a răului care nu se mai poate îndrepta. Drumul lor devine
dintr-o simplă călătorie "o duceam tot în cântec, mergeam tot zburdând şi hârjonindu-ne" o călătorie a suferinţei.
Rolul pedepsitorului este jucat de natură ca şi în poemul "După melci" de Ion Barbu. Dacă Harap-Alb este pus la
multe încercări menite să-l formeze şi să-l facă să cunoască viaţa cu toate greutăţile sale, şi Nică împreună cu
Dumitru sunt puşi la încercare da Baba Dochia care "astupă drumul, de nici nu mai ştiai încotro să mergi". Se
observă schimbarea tonalităţii în fragmentul "Mergeam zgribuliţi şi plângeam în pumni de frig". Actul de cunoaştere
se naşte acum dintr-o experienţă tragică asemănătoare cu aceea din poemul "După melci". Copiii nu mai sunt la fel
ca înainte, au trecut prin momente dificile şi acum ştiu ceea ce nu ştiau mai înainte.
În "Amintiri din copilărie" jocul şi joaca sunt specifice vârstei şi în jurul lor se concentrează toate
preocupările copilului. Prin joacă el se eliberează de realul vieţii şi îşi construieşte o lume proprie în care există alte
regului de multe ori în conflict cu realul. Prin joacă iese din timp şi uită de sine. Tot prin joc copilul revine la
realitate, de multe ori brusc sau tragic, constatând că regulile nu se pot aplica realităţii. Jocul este atunci malefic
pentru că poate distruge.
În cazul întâmplării de la Broşteni, copiii, cei care au iniţiat jocul sunt pedepsiţi pentru că răul este
sancţionat în realitate de Puterea Divină reprezentată de Baba Dochia. În alte situaţii prezentate în romanul
"Amintiri din copilărie" cel care pedepseşte este mama, de cele mai multe ori.
Implicit textul are o morală: În viaţă şi în joc trebuie respectat un echilibru. În cazul operei lui Creangă
morala este atenuată de hazul autorului, de umor. Nota de originalitate a operei este dată de umorul şi ironia, de
asemeni de oralitatea care constitue valoarea incontestabilă a romanului. Chiar şi în momentele dramatice, autorul,
cu mult talent, readuce textul pe coordonatele râsului. Hazul de necaz, expresiile populare, paremiologia sunt peceţi
inconfundabile ale scriitorului moldovean, care contaminează cititorul prin buna sa dispoziţie şi prin jovialitatea sa.
Invenţiile lingvistice şi jocurile de cuvinte stârnesc râsul şi interesul cititorului indiferent de întâmplarea relatată.
Orice situaţie este întoarsă din condeiul scriitorului care are un proverb, sau o vorbă hazlie sau o zicătoare pentru
orice întâmplare. De multe ori, câte o vorbă de duh întregeşte registrul stilistic al operei lui Creangă "el a trecut mai
departe în drumul său, iar noi am stat pe loc şi am pus de o mămăligă fără apă" sau "nici tu junghiuri, nici tu friguri,
nici altă boală nu s-a lipit de noi, dar nici de râie n-am scăpat".
Prin temă, personaje şi prin întâmplările relatate, opera literară "Amintiri din copilărie" este un roman
realist a cărui realizare artistică deosebită îl face pe autorul său să se situeze între clasicii literaturii române şi, de ce
nu, în descendenţa lui Francois Rabelais sau în descendenţa lui Homer.