P. 1
dl goe caracterizare

dl goe caracterizare

4.67

|Views: 7,194|Likes:
Published by denisa_bianca18

More info:

Published by: denisa_bianca18 on Jul 24, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/16/2013

pdf

text

original

D-l Goe…de I.L.Caragiale -caracterizarea personajuluiMarele dramaturg I. L.

Caragiale a excelat şi în domeniul prozei, fiind considerat creatorul schiţei în literatura română. Construită în mare parte din dialog, schiţa D-l Goe… propune un număr redus de personaje, reţinându-ne atenţia cele trei femei, care formează familia, şi bineînţeles, tânărul Goe. „Domnul” Goe este personajul principal, fiind situat în centrul acţiunii şi caracterizat prin mijloacele cunoscute: caracterizare directă, realizată de către narator şi de către celelalte personaje şi caracterizare indirectă, prin mediul în care trăieşte, prin nume, prin faptele şi prin vorbele sale. Goe este un copil răsfăţat de întreaga familie, compusă din mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa, e un copil teribil, ca şi Ionel din Vizită…, aflat prea mult în centrul atenţiei tuturor, adorat peste măsură şi fără niciun merit: în primul rând, Goe este un şcolar ameninţat cu repetenţia pentru a doua oară şi, drept recompensă, cele trei pretinse doamne îl duc la plimbare la Bucureşti, de 10 Mai. Titlul devine astfel primul mijloc de caracterizare, semnificativ prin asocierea termenului „domn” cu banalul şi uşor depreciativul Goe, cît şi prin grafia cu cele trei puncte de suspensie, prin care scriitorul invită, încă de la început, la o serioasă meditaţie asupra trăsăturilor personajului. Bine structurată, schiţa este compusă dintr-o suită de scene semnificative, puse cu prisosinţă în slujba caracterizării personajului principal, tânărul Goe, şi a celor câteva personaje secundare: mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa. Încă din prima secvenţă a textului, naratorul prezintă, prin caracterizare directă, un portret sumar al copilului, însă extrem de sugestiv pentru acţiunile sale viitoare: personajele se află pe peronul gării din „urbea X ”, cele „trei dame” sunt „frumos gătite” şi împreună cu Goe, „aşteaptă cu nerăbdare” sosirea trenului. Goe este foarte „impacient”, „încruntat”, şi, obişnuit cu împlinirea oricărei pofte, cere, „pe un ton de comandă”, nici mai mult nici mai puţin decât să vină trenul mai repede. Trăsăturile de caracter, nerăbdarea şi neascultarea, sunt completate de câteva detalii de portret fizic: „Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripţia «le Formidable»” şi sub pamblică biletul de călătorie, înfipt de tanti Miţa, că „aşa ţin bărbaţii biletul”. Pentru a releva nivelul cultural al familiei şi în acelaşi timp proasta creştere a lui Goe, naratorul introduce în text, prin dialog, ca mijloc de caracterizare indirectă, o savuroasă „discuţie filologică” despre forma corectă a cuvântului „marinar”. Mam’mare, care pronunţă „cum a apucat” pe vremea ei, „marinel”, este corectată de tanti Miţa, care susţine că se pronunţă corect „marinal”. Fără menajamente, Goe le face proaste pe amândouă şi avansează o a treia soluţie pretins corectă, „mariner”, în admiraţia fără margine a celor care cu câteva clipe înainte fuseseră făcute proaste. Tanti Miţa îl numeşte, prin caracterizare directă, „procopsit”, adică deştept, tobă de carte, iar mam’mare spune şi ea deschis, în totală contradicţie cu situaţia lui de fost şi posibil viitor repetent: „Apoi de! N-a învăţat toată lumea carte ce d-ta!”. Băiatul arată aceeaşi lipsă de respect şi faţă de alte persoane, cum ar fi tânărul care îl sfătuieşte să nu mai scoată capul pe fereastra vagonului. Răspunsul jignitor („Ce treabă ai tu, urâtule?”) şi gestul necuviincios d a se strâmba la străin sunt urmate de o purtare sfidătoare la adresa celui care îndrăznise să-l contrazică. În prezentarea personajelor sale, Caragiale pune mare accent pe contrastul izbitor dintre aparenţă (ceea ce vor să pară personajele) şi esenţă (ceea ce sunt ele de fapt): deşi eforturile familiei merg în direcţia prezentării lui drept un „domn” cu pretenţii (aparenţă), comportarea şi limbajul băiatului sunt ale unui copil obraznic, răsfăţat şi incult (esenţă). Neascultător şi neastâmpărat, Goe nu recunoaşte nicio autoritate în familie. Năzbâtiile şi încurcăturile în care intră (pierderea pălăriei, blocarea în toaletă, tragerea semnalului de alarmă) nu fac decât să confirme deviza înscrisă pe pamblica pălăriei sale: „Le Formidable”. Autorul surprinde cu fineţe şi ironie trăsăturile de caracter ale lui Goe, atât prin fapte, gesturi, comportament, cât şi prin limbaj sau prin tonul folosit. În conturarea personajului, gesturile capătă un rol deosebit de important, urletele, ţipetele, strâmbatul, bătutul din picioare ilustrând felul de a fi al unui copil răsfăţat (care speculează slăbiciunile familiei) şi impertinent. Personaj tipic de schiţă, Goe reprezintă caricatura unui copil, rezultatul dezastruos al unei educaţii bazate pe răsfăţ şi şantaj sentimental.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->