SCHITA D-L GOE Considerat un model al literaturii romane, I.L.

Caragiale este mereu credincios devizei Prin ras se indreapta moravurile. Scriind schite si comedii prin care se critica aspecte ale societatii contemporane lui (de exemplu, Vizita, Bubico, respectiv O scrisoare pierduta). Preferinta sa pentru schita se poate explica si prin trasaturile acesteia: text epic (definit prin prezenta naratorului, a personajelor, a actiunii si prin imbinarea modurilor de expunere); dimensiuni reduse; ritm alert; predominare a dialogului; tematica axata pe un singur moment din viata personajelor; personaje prezentate schematic; efect comic si caracter moralizator. In primul rand, actiunea ramane simpla, desfasurata pe un singur plan narativ, marcat de momentele subiectului. Expozitiunea le prezinta pe cele trei doamne impreuna cu baiatul pe peronul garii dimineata. Intriga este plasata in debutul textului, inaintea expozitiunii, tocmai pentru a scoate in evidenta ironia situatiei: Goe este dus la parada nationala de 10 Mai in Bucuresti ca sa nu mai ramana repetent inca un an. Desfasurarea actiunii se bazeaza pe cateva secvente epice inlantuite cronologic: Goe asteapta nerabdator trenul; vine trenul; baiatul isi pierde palaria si biletul, pentru ca scoate capul pe geam; cucoanele sunt scandalizate ca trebuie sa plateasca din nou biletul si o amenda; copilul nesupravegheat se blocheaza in toaleta. Punctul culminant se asociaza cu momentul tragerii semnalului de alarma de catre baiatul curios. In deznodamant se precizeaza ca nu s-au gasit vinovatii pentru orirea trenului, ca Goe si bunica se prefac a dormi, ca trenul ajunge la Bucuresti cu zece minute intarziere si ca doamnele pleaca spre bulevard cu birja. Trebuie spus ca ritmul actiunii este dinamic, pentru ca accentul se pune in orice schita pe faptele proptagonistului, iar indicatiile spatiale si temporale sunt vagi, generalizatoare (pe peronul din urbea X, dis-de dimineata). In al doilea rand, tematica textului vizeaza criticarea unor aspecte din societate. Este vorba, mai ales, de educatia data copilului de cele trei femei: bunica il lauda mereu (E lucru mare cat e de destept!) si il rasfata (puisorule); tanti Mita, matusa lui, il provoaca sa imite comportamentul barbatilor (ii pune biletul in panglica de la palarie, il considera superior); mama incearca sa il certe, dar bunica o impiedica, se preface suparata si se comporta ea ca un copil. Vinovatia pentru lipsa de educatie a lui Goe (care tipa, da ordine, se considera invatat, crede ca lui i se cuvine totul etc.) nu este, insa, a acestuia, ci partial a doamnelor. Societatea este la fel de responsabila, pentru ca impune o anumita conduita si femeile din provincie nu fac decat sa imite proastele moravuri. Caracterul moralizator al schitei se dezvaluie, asadar, si prin apelul la comic. Astfel, situatiile sunt hazlii (Goe pretinde sa vina trenul la comanda lui sau sa se opreasca pentru ca i-a zburat palaria); limbajul surprinde incultura prin exprimarile agramate (discutia despre pronuntia corecta marinal/marinel/mariner, tzatzo, mor!, parol, chiar eu l-am cumparatara). Personajele se comporta, uneori, ridicol (mama se preface a plange cand Goe nu o saruta si isi cumpara afectiunea copilului, dandu-i ciucalata). De fapt, cel mai important ramane comicul de intentie care dezvaluie contrastul dintre aparenta (cum par personajele) si esenta (cum sunt in realitate). De exemplu, Goe pare a fi domn, asa cum sustine si naratorul inca din titlu, imbracat in costum de marinar si atotstiutor, desi este doar un copil agitat si obraznic de 7-8 ani. In al treilea rand, ca in orice schita, personajele sunt putine la numar si schematice. Mam-mare, mamita si tanti Mita, personajele secundare, se incadreaza in categoria femeilor care se cred civilizate, emancipate, dar barfesc, fumeaza, sunt iresponsabile, tipa si alarmeaza pe toata lumea cand este vorba de copil. Tanarul si conductorul, ca personaje episodice, au rolul de a scoate in evidenta (prin contrast/antiteza) comportamentul negativ al celor patru personaje. Astfel, sfatul tanarului ca baiatul sa nu scoata capul pe geam este considerat de Goe o jignire, pentru ca indrazneste sa ii interzica aceasta fapta, il trage de maneca si il numeste mititelule. De aceea, copilul reactioneaza atat de ofensat: Ce treaba ai tu, uratule?. Goe, ca personaj principal, este portretizat negativ: egoist, axat doar pe implinirea propriilor dorinte, stiind sa isi impuna vointa prin tipete, plansete si lovituri din picioare, neputand discerne intre bine si rau etc. In al patrulea rand, si aceasta schita se defineste prin predominarea dialogului ca mod de expunere. Pe langa faptul ca se caracterizeaza indirect personajele (de pilda, obraznicia lui Goe reiese din replica adresata femeilor Vezi ca sunteti proaste amandoua?), dialogul dinamizeaza actiunea. Chiar si in naratiune se insereaza adresarile directe ale naratorului catre cititor ca si cum ar intretine un dialog (Dar nu e vremea de discutii filologice, Cine? cine a tras semnalul de alarma?... Nu se stie cine a tras semnalul de alarma, Ciudat!). Caracterul dramatizat al textului (pare o sceneta) este amplificat si de descrierea schematica, mai detaliata fiind doar vestimentatia lui Goe pentru a surprinde snobismul (=superioritatea aparenta): costum de marinar, bereta, panglica pe care scrie Le Formidable. In concluzie, opera D-l Goe apartine schitei ca specie literara (actiune simpla, ritm alert, personaje putine, criticarea societatii, efectul comic etc.). Totodata, mesajul acestui text este axat pe ideea ca exagerand trasaturile negative ale unui element, omul se va indeparta de acest exemplu negativ si va putea discerne intre bine si rau.