D-l Goe - comentariu

Ion Luca Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata comedie umana", o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, familia, relatiile interumane etc. Aceste aspecte au fost infatisate atat in momente si schite, cat si in nuvele, in povestiri si in operele dramatice. e8v6821ee18psf Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, coruptia, traficul de influenta si favoritismul, manifestate in lumea scolii, constituie teme concretizate in schite ca Vizita..., D-l Goe..., Bacalaureat, Lantul slabiciunilor, Un pedagog de scoala noua s.a. Ca si Vizita..., D-l Goe... este una dintre operele literare cele mai cunoscute, cele mai citite si gustate de cititorii de toate varstele, dar mai ales de catre copii, care recunosc in personajul principal imaginea unei anumite varste si a unei gresite educatii primite in familie. Cititorul este atras de succesiunea dramatica a unor fapte inedite" si pline de talc, rezultat firesc al extraordinarei capacitati de observatie a scriitorului. Schita D-l Goe... a fost inclusa in volumul Momente si schite din anul 1901, fiind publicata cu un an mai inainte in ziarul Universul" din 12 mai, si infatiseaza contrastul dintre pretentiile familiei in privinta educatiei si rezultatul acestei munci, concretizat in comportamentul copilului. Schita poarta ca titlu numele personajului principal caruia autorul i-a adaugat apelativul reverentios domnul", prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu invatatura - un repetent -, rasfatat si obraznic. Titlul sugereaza si faptul, dovedit de intreaga schita, ca autorul inverseaza cele doua universuri umane pe care le infatiseaza - cel al copilului si al maturului , intrucat Goe se comporta ca un om mare", pe cand cele trei dame" se maimutaresc, se comporta ridicol, se copilaresc" pentru a fi pe placul puisorului". Fiind vorba de o scHita, I.L. Caragiale nareaza faptele determinate doar de un singur moment semnificativ din viata personajului principal, si anume calatoria facuta cu trenul pana la Bucuresti, in compania celor trei doamne: mama-mare, mamita si tanti Mita. Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul faptelor si al personajelor, caci schita este o opera epica in care apar ca elemente constitutive actiunea, personajele si naratorul. Ca in orice opera epica, intamplarile narate se constituie si in aceasta schita in momente ale subiectului literar. Astfel, in expozitiune aflam ca tanarul Goe", impreuna cu cele trei dame", frumos gatite" asteapta cu nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa-1 duca la Bucuresti. Goe insusi este imbracat intr-un frumos costum de marinar si este impacientat" si incruntat", deoarece trenul nu soseste. O discutie filologica" privind pronuntarea corecta a cuvantului marinar se incheie cu concluzia surprinzatoare prin obraznicie, dar categorica, a lui Goe: - Vezi ca sunteti proaste amandoua?". Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi pasageri constituie intriga actiunii. Acum, cativa tineri politicosi le ofera locurile, dar Goe ramane pe coridor cu barbatii". Desfasurarea actiunii cuprinde intamplarile din timpul calatoriei lui Goe si a insotitoarelor sale pana la Bucuresti: Mai intai, el nu-1 asculta pe un tanar binevoitor care-1 sfatuieste sa nu scoata capul pe fereastra. Urmarea neascultarii este pierderea palariei si a biletului de calatorie care era in pamblica palariei", iar tipetele lui Goe, ca sa opreasca trenul, sunt zadarnice. intre timp soseste si conductorul care cere biletele la control. Dupa lungi parlamentari", in genul discutiilor de mahala, cele trei doamne sunt nevoite sa plateasca biletul puisorului si... o amenda pe deasupra". Afectata si nervoasa, mamitica il cearta pe Goe, mama-mare ii ia apararea si, din aceasta disputa, odorul, tras de mana de o parte si de alta, se reazema in nas de clanta usii de la cupeu" si incepe sa urle. Totul se termina cu bine, caci bunica, prevazatoare ca de obicei, a luat si un beret" pe care i-1 ofera lui Goe in locul palariei. Mamita, dupa ce se preface ca este suparata, ii da o ciucalata" si scena ia sfarsit printr-o avalansa de pupaturi. In timp ce cucoanele se dau in vorba de una, de alta...", Goe dispare de pe coridor. Mama-mare e disperata pana ce aude bubuituri in usa compartimentului unde nu intra decat o persoana". Goe se blocase in cabina de toaleta, dar captivul" este eliberat, gratie interventiei conductorului. Din nou cucoanele rasufla usurate si-1 saruta pe cel eliberat ca si cum l-ar vedea dupa o indelungata absenta". Nazbatiile lui Goe ating apogeul in secventa urmatoare, cand bunica se hotaraste sa stea cu puisorul" pe coridor, asezandu-se pe un geamantan strain". Acum actiunea atinge punctul culminant, deoarece Goe trage semnalul de alarma, in ciuda sfaturilor lui mam-mare: - Sezi binisor, puisorule! Sa nu strici ceva!". Trenul se opreste, lumea se alarmeaza, personalul de serviciu

umbla forfota", dar nimeni nu poate sti cine a tras semnalul de alarma, deoarece mam-mare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate", desi ata rupta si manivela rasturnata erau tocmai in vagonul de unde zburase mai adineaori palaria marinarului". Urmeaza deznodamantul actiunii, caci, dupa ce trenul porneste, in scurt timp pasagerii ajung la Bucuresti. Aici, cucoanele se suie cu puisorul in trasura si pornesc in oras, cerandu-i birjarului sa le duca la bulivar". Valoarea artistica a acestei schite consta in primul rand in comicul savuros izvorat din relatarea faptelor si din comportarea personajelor. Este prezent atat comicul de situatie, cat si cel de limbaj, iar din categoriile lui estetice se remarca, deopotriva, umorul si ironia. In ciuda dimensiunilor ei reduse, schita D-l Goe... pune in evidenta un univers uman cuprinzator si o problematica complexa, remarcandu-se si prin umorul care se degaja din comicul de situatie si de limbaj. De remarcat sunt si savoarea dialogurilor si naturaletea replicilor care reliefeaza, intr-o opera epica, talentul de dramaturg al lui I. L. Caragiale. Schita are consistenta unei scenete si de aceea ea a fost deseori dramatizata, caci partile narative si precizarile autorului referitoare la personaje pot constitui adevarate indicatii de regie. Limbajul viu colorat, succesiunea dinamica a intamplarilor si talcul lor, extra - ordinara abilitate cu care sunt creionate personajele fac din aceasta schita, ca si din celelalte momente si schite, un adevarat monument" de arta literara. Toate aspectele reliefate pana aici evidentiaza in plus faptul ca I. L. Caragiale este si in schite acelasi scriitor cu vocatie dramatica, inclinat spre comic, ca fiecare schita constituie o secventa cu semnificatii aparte din marele si veritabilul tablou comic al societatii de la sfarsitul secolului tiecut, creionate cu neintrecuta arta de catre scriitor.

Caracterizarea lui Goe, Mama-mare, mamitica si tanti Mita

Printre aspectele de viata zugravite de I. L. Caragiale in schitele sale se afla si cel referitor la educatia copiilor in familie si la scoala, aspect infatisat cu deosebita arta in schite ca Vizita... sau D-l Goe...

Cea de-a doua schita imprumuta ca titlu numele personajului, caruia i se adauga apelativul domnul", evident cu intentii satirice, caci prin comportarea sa Goe nu este un adevarat domn, ci doar un copil rasfatat si obraznic. De fapt, si punctele de suspensie folosite dupa titlu lasa cititorului posibilitatea sa sesizeze inca de la inceput ironia scriitorului care se va indrepta impotriva personajului titular. Asadar, personajul principal al schitei este Goe, numele lui figurand si in titlul operei. El participa la toate momentele actiunii, faptele importante" fiind savarsite de el, pe cand celelalte personaje reactioneaza in functie de nazbatiile puisorului". Astfel, el este prezentat atat in asteptarea trenului, in timpul calatoriei cat si in momentul sosirii in Capitala. Ca si in Vizita..., unde Ionel Popescu era imbracat ca maior de rosiori in uniforma de mare tinuta", autorul nu scapa din vedere, nici aici, amanuntele de ordin vestimentar, precizand ca tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe panglica: le Formidable si sub panglica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca asa tin barbatii biletul. Vestimentatia nu evidentiaza gustul pentru frumos, ci aroganta afisata ostentativ (cu sprijinul material si moral al familiei) de un copil al carui singur merit" este acela de a fi ramas repetent. s5s3718sc63ugl Goe este rasfatat si obraznic, needucat si lenes, nu iubeste invatatura si de aceea ramasese repetent. Fara a avea vreun merit deosebit, el este obisnuit de familie sa fie recompensat si atunci cand nu e cazul, sa primeasca totul la comanda si neconditionat. De aceea i se pare normal ca si trenul sa soseasca atunci cand doreste el: Mam-mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau s| vie!". Obraznicatura crede ca e foarte destept, asa cum considera, de fapt, intreaga familie (E lucru mare, cat e de destept! zice mam-mare."), si de aceea se adreseaza jignitor mamei si bunicii atunci cand e in discutie forma corecta a substantivului marinar: - Vezi ca sunteti proaste amandoua? intrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinai, nici marinei..." Aceeasi lipsa de respect, de buna crestere si de bun-simt dovedeste si cand tanarul, binevoitor, il sfatuieste sa nu scoata capul pe fereastra: - Ce treaba ai tu uratule? zice mititelul smucindu-se".

Urletele, tipetele, zbieretele sunt modul sau firesc" de a se manifesta ori de cate ori nu-i convine ceva sau cand se afla in pericol, la care se adauga bataile din picioare ori cu pumnii: Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batand cu picioarele". Cand se reazema in nas de clanta usii de la cupeu incepe sa urle", iar cand se inchide in toaleta, dupa ce se aud bubuituri in usa compartimentului...", urla desperat". Goe este micul tiran al familiei, deoarece cele trei dame sunt supuse unor presiuni psihologice pentru a-i accepta toate mofturile:Da pe mamita n-o pupi? - Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor". Escroc in devente, el speculeaza cu abilitate sentimentele si slabiciunile familiei in folosul sau, pentru a putea face alte nazbatii. Profita de dragostea exagerata a bunicii si de inconsecventa mamei, fiind tot mai obraznic, mai neastamparat si neascultator. in ciuda obrazniciei, a lenei si a incapacitatii sale intelectuale, Goe e socotit de ai sai, mai ales de mam-mare, deosebit de destept (Si-ai gasit pe cine sa-nseli!": Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta!") si de sensibil (Ce faci soro, esti nebuna? nu stii ce simtitor e?"). Raportat la alte personaje ale lui Caragiale, din aceeasi categorie, Goe este un Ionel mai evoluat nu numai ca varsta (Ionel avea vreo opt anisori", pe cand Goe reusise deja sa ramana repetent), ci si in privinta comportarii obraznice. El nu reprezinta decat o etapa de trecere catre pleiada de Ionesti, Georgesti si Mitici, simboluri ale obrazniciei, ale lenei, ale coruptiei, ale demagogiei si ale arogantei. Copilul de acum apartine acelei categorii din randul careia se vor recruta, mai tarziu, politicienii incapabili, corupti si necinstiti si va face, in perspectiva, din bulevardul unde il duce acum birjarul, loc de promenada, dar si de intruniri si de discursuri politice. Daca Ionel din schita Vizita... isi dezvaluie trasaturile caracteristice mai ales prin fapte, replicile fiind doar in numar de patru, insusirile lui Goe sunt evidentiate si prin fapte, dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceste modalitati de caracterizare se adauga relatiile cu celelalte personaje, fie ca sunt din familie, fie ca sunt personaje straine, si caracterizarea directa realizata prin parerile deosebit de favorabile ale membrilor clanului. Prin intamplarile imaginate, prin replicile ce i le atribuie lui Goe, autorul isi exprima dezaprobarea si dispretul total fata de personaj, fata de educatia primita in familie. Dincolo insa de ceea ce este specific personajului si mediului familial caruia ii apartine, Goe il reprezinta si pe copilul rasfatat dintotdeauna si ne aminteste de relatiile permanente in timp dintre copiii rasfatati si parintii si bunicii lor ingaduitori. Desi poarta fiecare un nume, insotitoarele lui Goe - mama-mare, mamitica si tanti Mita - pot constitui un personaj colectiv, deoarece au trasaturi de comportament comune, apartinand aceleiasyfamilii si aceleiasi clase sociale. Deosebirile dintre ele, daca acestea exista, sunt nesemnificative sau pur formale, avand menirea de a determina evolutia, firul epic, sau de a starni umorul, caci, in primul rand, cele trei dame sunt ridicole. Ridicolul lor si umorul schitei izvoraresc tocmai din intentia personajelor de a crea impresia ca apartin celei mai inalte clase sociale, din contrastul dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie si ceea ce este ea in realitate. Mam-mare, cum se urca in tren, isi aprinde o tigara, mai intai insa, ca orice femeie de la tara, isi face cruce in momentul plecarii trenului. Toate doamnele vor sa para educate si de aceea folosesc cuvinte frantuzesti; numai ca unele sunt stalcite, iar altora li se alatura expresii regionale ori de mahala. Limbajul lor nu este un limbaj ales, din moment ce abunda in cuvinte si expresii ca: am declaratara", am platitara", bulivar", tato, mor", ce faci, soro? esti nebuna?", ciucalata" etc. Desi damele sunt frumos gatite", iar Goe este imbracat dupa modelul canonierii le Formidable", hainele nu pot ascunde lipsa de educatie si de cultura, deoarece chiar pronuntia corecta a cuvantului marinar" este o proba greu de trecut, atat pentru mam-mare, cat si pentru mamitica. Femeile au pretentii de maniere alese, insa, cand vine conductorul, se cearta cu el ca la mahala pentru plata celor 7 lei si 50 de bani. Sunt la fel de needucate si arogante ca si Goe, din moment ce tanti Mita i se adreseaza agresiv si cu dispret strainului care intervine in discutia cu conductorul: - Nu-i treaba dumitale? ce te amesteci dumneata?". Asadar, copilul nu avusese de unde invata bunele maniere, mai ales ca el este considerat cel mai destept din toata familia si simtitor", pe deasupra. Ele insele needucate, cele trei doamne nu au deprinderea si priceperea de a educa pe altii, faptele si atitudinea lor fiind un lung sir de grave si irevocabile greseli cu consecinte nefaste. Desi nu invata, desi este lenes si incapabil, Goe e dus la Bucuresti, iar pentru nazbatiile pe care le face, nu este certat, ci admirat, imbratisat si pupat. Obrazniciile sale sunt luate drept dovezi de desteptaciune si cucoanele il .scuipa sa nu-1 deoache. Daca mama il cearta (chiar formal, fara convingere, doar sub impulsul nervilor, de moment), mam-mare ii ia apararea celui in culpa, ca, in final, sa devina chiar complicele lui, prefacandu-se ca doarme cu puisorul in brate". Goe este, de fapt, opera " greselilor de educatie facute de cele trei doamne: inversarea raportului munca-recompensa, lipsa unitatii masurilor educative, inadec-varea metodelor in functie de faptele savarsite si de gravitatea lor, indulgenta exagerata, intransigenta mimata, supraaprecierea unor

presupuse calitati care sunt, de fapt, defecte, complicitatea cu faptasul s.a. Indiferent de insusirile lor si modul de prezentare, protagonistii schitelor lui Caragiale sunt fie copii fidele, fie variante nuantate ale celor prezenti in operele dramatice, autorul reusind astfel sa creeze o diversitate de tipuri umane, indiferent de genul si specia literara abordata. Eroii" sunt autentici, au modul lor original de a se comporta, de a se manifesta intr-o imprejurare sau alta, la care se adauga talcul intamplarilor la care ei iau parte.

Doua universuri untane se contureaza in ZW Goe: unul al copilului si unul adult. intre acestea se produce o inversare de comportamente si atitudini care naste contraste comice. Cele trei doamne, desemnate cu apelative infantine mam-mare, ma-mitica si tanti Mita") silabele ma, mi, ta repetindu-se hilar) se copilaresc in adoratia Jor fata de Goe, fara a obtine ascultare din partea copilului. In schimb, tinarul Goe" imita ridicol pe adulti, comanda si nu se supune. Lipsa de inteligenta, sugerata inca din prima fraza, se transforma in aroganta, copilul corectind eronat un cuvint rostit incorect, sanctiqnind cu aceeasi impertinenta pe un calator care-1 sfatuieste; neadmitind decit vointa sa, intr-o independenta nefireasca, la care nu ar avea dreptul nici prin yirsta nici prin vreun alt merit. Ca si in Vizita,..,, unele excese primesc imediat o pedeapsa adusa de mtimplare (o pedeapsa naturala) -baiatul jpierde palaria si ramine blocat in compartimentul unde nu intra decit o persoana". Tot ca in Vuita.., neplacerile evidente cauzate de micul rasfatat familiei si celor din preajma nu aduc vreo schimbare de atitudine a celor trei doamne. Orbirea protectoarelor lui Goe ca si a doamnei Popescu e totala. Numarul de mame" capata sens ironic in raport cu absenta oricarei asistente cu adevarat materne - adica a educatiei corecte. Maternitatea se manifesta printr-o exagerata protectie: sa nu raceasca, sa manince, sa se distreze. Aceasta se explica printr-un mod de a gindi specific unei categorii de oameni care detin putere, ayere, confort, multumiti de ei insisi (avind convingerea ca trebuie sa respecte aparentele) si lipsiti de orice preocupari mai inalte. Ca si Ionel, d-1 Goe e un puisor" scuipat sa nu se deoache, sarutat dulce, elogiat. El stirneste o permanenta agitatie in jurul sau. Exista o asemanare strinsa cu Vizita.., mergind pina la expresii identice, fapt specific operei cu caracter comic a lui Caragiale, care surprinde la oameni comportari asemanatoare, caracterizind pe indivizii cei mai reprezentativi. Exista si in D-l Goe un mister o& si in Vizita.., pe care cititorul il afla, dar care e ignorat de calatori, de conductor si aparent de mam-mare" care doarme", incapabila sa vada o realitate care nu-4 convine. Pornirea prin capitala in confortul trasurii si al cuibului familial a acestui mic monstru de rasfat ne duce cu gindul la viitorul lui Goe, ce va trai in acelasi confort, in trasura, pe marile artere ale societatii, la bulivar!" Va fi tratat identic - rasfatat de o societate care imbratiseaza privilegiatii, pe cei ce lasa in urma incidente nerezolvate, ilegalitati, ofense. Lectura e captivanta datorita atitudinii ironice a autorului, preciziei conturarii, din citeva linii, aproape numai prin limbaj a personajelor. Vorbirea lor inculta, ridicol de semtimentala sau de aroganta, contrastul dintre pretentii si analfabetismul cultural, dar si moral, sint o sursa a comicului, Asemenea contraste pot fi descoperite in cadrul intregului text si la nivelul fiecarei secvente dialogate. Caricatura se detaseaza din text, prin aceeasi ingrosare a liniilor ca si in Vizita... Goe, ca intruchipare a proastei cresteri si desconsiderarii jignitoare a oamenilor circula inca Srintre noi, amestecat intre atitea alte personaje caragialiene, ureros de ac- tuale.

TIPURI DE COMIC

Neintrecut maestru este I.L. Caragiale si in schitele sale, deoarece, prin acestea, el realizeaza o adevarata Comedie umana a Romaniei de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XXlea, abordand o diversitate de aspecte. Una dintre trasaturile momentelor si schitelor sale, care fac din ele monumente de arta literara, este si comicul. Aceasta categorie estetica se intalneste si in schita D-l Goe, unde izvoraste atat din relatarea faptelor, cat si din comportarea personajelor si din felul lor de a vorbi.

De aceea este prezent comicul de situatie, de caracter si de limbaj, iar dintre formele lui se remarca, deopotriva, umorul si ironia. i1q1516iu76ikf Desi ambele se incadreaza comicului, umorul presupune bunavointa, simpatie si intelegere, pe cand ironia este un mod de a lua in ras, de a dezaproba, de a critica si exprima contrariul a ceea ce vrea sa comunice. Bunaoara, autorul priveste cu ingaduinta multe din nazbatiile lui Goe sau atitudinea, nu in putine cazuri, inconstienta a insotitoarelor lui. Nerabdarea lui Goe, pierderea palariei, disputa dintre doamne si conductor, blocarea in cabina de toaleta, tragerea semnalului de alarma sunt tot atatea intamplari pe care autorul nu le sanctioneaza si nici chiar felul de a vorbi al personajelor nu este dezaprobat de catre acesta, pentru ca este omeneste sa acceptam dorinta oricarei persoane de a parea altfel si altceva decat este in realitate. Insa atunci cand obraznicia baiatului si toleranta familiei intrece orice limite, Caragiale devine neiertator, caustic prin atitudinea pe care o adopta. Astfel, el este ironic atunci cand remarca faptul ca Goe este dus la Bucuresti ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta", ca si atunci cand se refera la grija exagerata a bunicii: [...] s-ar intreba oricine, care nu stie cata grija are mam-mare si cata prevedere. Cum era sa plece baiatul numai cu palaria de paie? Daca se intampla sa ploua sau racoare?" Aceeasi ironie dispretuitoare degaja si diminutivele nepotel" si puisor" cand nu sunt folosite de insotitoarele lui Goe, ci de autor in relatarea intamplarilor, ca si expresia capul gol" prin care se poate face aluzie la un gol interior". Ironia este la fel de usturatoare si in finalul schitei, atunci cand scriitorul sugereaza ideea ca asupra faptasului care a tras semnalul de ajarma planeaza incertitudinea in ciuda tuturor evidentelor: Nu se poate sti cine-a tras manivela". Umorul izvoraste din comicul de situatie, asa cum se poate observa din intamplarile enumerate anterior: nerabdarea lui Goe, pierderea palariei etc. Totodata se realizeaza insa si prin discrepanta dintre ceea ce sunt personajele si ceea ce vor sa para. Astfel, toate cele trei insotitoare vor sa creeze impresia ca apartin claselor sociale avute si de aceea se straduiesc - fara a reusi insa - sa afiseze o anumita atitudine aristocratica, fie prin limbaj (folosesc frantuzisme), fie prin comportare (mama mare isi aprinde o tigara). Efectul insa este opus pentru ca expresiile frantuzesti sunt folosite incorect (sunt stalcite), iar alte gesturi si atitudini (cearta cu conductorul, gestul lui mam mare de a se inchina cand pleaca trenul etc.) releva faptul ca sunt inculte, au un limbaj de mahala si o comportare incompatibila cu pretentiile lor. Sub aspectul comicului de caracter se remarca si faptul ca, in afara acestei dorinte a personajelor de a parea altfel si altceva decat sunt, inversarea dintre cele doua universuri umane - al copilului si al adultului - este o alta sursa a umorului. De aceea, damele sunt ridicole prin felul in care se maimutaresc si se straduiesc sa-i intre in voie puisorului"; pe de alta parte, acelasi haz starneste si comportarea copilului care ii imita pe adulti si care se crede superior acestora, dovada fiind atitudinea lui necontrolata. Hazul este starnit si de comicul de limbaj. in afara unor frantuzisme -parol", bulivar" -, se remarca si folosirea gresita a unor cuvinte ca marinei", marinai", mariner", ciucalata" sau a unor cuvinte si expresii populare ori regionale: am platitara", ce faci, soro, esti nebuna", tato mor" etc. Si repetarea diminutivului in vocativ puisorule" folosit in adresare directa de catre personaje, precum si vocativele procopsitule", mamito", uratule" starnesc umorul cititorului, mai ales ca ele se asociaza unor situatii hazlii. Dupa cum se observa, desi este doar o schita, opera literara D-l Goe..." contine, ca si operele dramatice ale lui I. L. Caragiale, toate tipurile de comic prin care se realizeaza un umor savuros caruia i se alatura ironia usturatoare.

VIZITA - I.L.CARAGIALE

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas, pana astazi, cel mai mare dramaturg din literatura romana, mai ales prin comediile :"O Noapte Furtunoasa ", "O scrisoare pierduta" si "D-ale Carnavalului", in care prezinta aspecte caracteristice al lumii romanesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele sau este legat si de inegalabilele "Momente si schite ", in care prezinta, intr-o viziune comica, intamplari la care participa personaje reprezentative din societatea contemporana a autorului . Schita este o opera epica -o naratiune- in proza de mici dimensiuni in care se relateaza o singura intamplare semnificativa din viata unor personaje. Actiunea dintr-o schita se petrece intr-un interval de timp scurt, cel mult o zi, si intr-un spatiu restrans . In opera literara " Vizita",care este o schita I.L.Caragiale infatiseaza intamplari ce evidentiaza efectele educatiei gresite, primate in familie. Titlul precizeaza imprejurarea in care povestitorul se intilneste cu Ionel si constata urmarile "educatiei"despre care vorbea, cu mandrie, mama copilului, prin folosirea substantivului"vizita",in forma sa nearticulata,autorul da un caracter general intamplarii,rasfatatului Ionel devenind reprezentantul copiilor care sfideaza bunul simt, ca urmare a unei proaste educatii. Fiind o opera epica,autorul isi exprima in mod indirect gindurile si sentimentele prin intermediul actiuniisi al personajelor.Intamplarile sunt povestite de catre narator care, in aceasta opera literara, este si personaj-martor,deoarece participa la actiune.Statutul de personaj-narator justifica povestirea la persoana I. Ca in orice naratiune,actiunea se constituie in momenteale subiectului. Prima fraza a schitei,"M-am dus la Sf. Ion sa fac o vizita doamnei Maria Popescu,o veche prietina"ca "s-o felicit pentru onomastica uniculuisau fiu,Ionel Popescu,",constituie intriga actiunii(cauza actiunii). Dupa ce precizeaza motivul vizitei, in expozitiune autorul il prezinta pe Ionel,"un copilas foarte dragut de vreo opt anisori," "imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare tinuta". Musafirul aduce in dar copilului o minge "foarte mare de caucic si foarte elastica",ceea ce face placere atat doamnei Popescu, cat si fiului ei.Dupa ce discuta despre agricultura si despre vreme,oaspetele remarca absenta,in ultimul timp, din societate a doamnei.Aceasta se scuza explicandu-ica se ocupa de educatia copilului,deoarece "s-a facut baiat mare". Desfasurarea actiunii evidentiaza urmarile "educatiei". Primul efect al acesteia se vede imediat, deoarece din camera alaturata se aude "o voce ragusita de femeie batrana",care-I reclama mamei ca Ionel "nu s-astampara si e gata sa rastoarne masina de facut cafea. Dup ace-si arata incantarea provocata de strengariile baiatului si remarca entuziasmata cat este de destept, doamna Popescu se indreapta spre usa, unde ii apare in fata "micul maior", "luand o poza martiala ". Mama-l saruta si il scuipa sa nu-l deoache, apoi, rugandu-l sa nu se mai apropie de "masina", isi continua conversatia cu musafirul. In acest timp, Ionel merge intr-un colt al salonului unde, "pe doua mese, pe canapea, pe fotoliuri si pe jos stau gramadite fel de fel de jucarii" si alege o trambita si o toba, cu care, in timp ce se legana pe un cal de lemn, face un zgomot asurzitor, incat cei doi adulti nu se mai inteleg . Observatia mamei "ca nu e frumos cand sunt musafiri" si mai ales precizarea oaspetului ca " la cavalerie nu e toba si maiorul nu canta cu trambita", schimba jocul copilului, care scoate sabia si incepe sa atace tot ce-i iese in cale . Prima victima este "jupaneasa cea ragusita", care intra

pentru a aduce cafea si dulceata . Ea este salvata in ultimul moment de mama ce-i sarise in ajutor si care-si plateste cutezanta, deoarece se alege cu o "puternica lovitura de spada", sub ochiul drept. Intamplarea nu o supara pe doamna Popescu, deoarece aceasta vrea o sarutare de la copil, pentru a-l ierta . Oaspetele cere permisiunea de a fuma la cafea, iar gazda, dupa ce-i precizeaza ca la ei se fumeaza, ii spune razand ca si "maiorul" "ii cam place". Oaspetele ii explica copilului ca nu e bine sa fumeze dar aceste raspunse obraznic :"Dar tu de ce tragi ?". Dupa remarca mamei a mancat prea multa dulceata, mai ia cateva lingurite si dispare in "vestibul, de unde se intoarce cu cheseaua goala. Se apropie apoi de musafir, ia din tabachera o tigara, pe care o pune in gura si, salutand militareste, cere un foc. La indemnul mamei amuzate, oaspetele ii aprinde tigara, pe care copilul o fumeaza pana la carton, apoi incepe sa se joace cu mingea, trantind-o cu atata indarjirea, incat acesta, dupa ce "tulbura grozav linistea ciucurilor de cristal "ai candelabrului,ii zboara musafirului ceasca, oparindu-l cu cafea. Si de aceasta data interventia mamei este formala, ea isi consoleaza oaspetele, spunandu-i ca pata de pe pantalon " iese cu nitica ap calda" In momentul urmator, care este si punctul culminant al actiunii, copilul lesina din cauza tutunului, iar musafirul, in timpul actiunii, ce mama este "disperata", il stropeste cu apa rece, pana isi revine. Deznodamantul schitei include plecarea oaspetului care, abia acasa isi da seama de ce disparuse Ionel in vestibul cu cheseaua de dulceata- ca sa-i toarne dulceata in sosoni. Intamplarea povestita- vizita facuta doamnei Maria Popescu, care se poate concentra in cateva momente : discutia cu doamna Popescu, conflictul cu slujnica, joaca cu trambita si toba, atacul fumatul, trantirea mingii si lesinul ii ofera autorului prilejul de a reliefa personajele - Ionel, doamna Popescu, slujnica, naratorul. Ionel este personajul principal al schitei deoarece partcipa la toate momentele actiunii, fiind "eroul" intamplarilor care-i evidentiaza trasatura morala de baza, proasta crestere. Lipsa de educatie genereaza dispretul pentru slujnica pe care nu o asculta, in ciuda faptului ca era in varsta, dezordinea care domnea printre jucariile sale, lipsa de respect fata de mama sa si chiar fata de musafir, deoarece conturba frecvent conversatia celor doi si ii toarna oaspetului dulceata in sosoni, obraznicia pe care o dovedeste servindu-se din tabachera musafirului. Faptele lui Ionel starnesc rasul, mai ales rasul mamei, care se dovedeste incapabila de a face educatie . Indulgenta fata de nazbatiile lui Ionel si mai ales maimutareala sentimentala a doamnei Popescu -personaj secundar- sunt departe de a conveni unei educatii "sanatoase", cum pretindea la inceputul schitei . Naratorul - personaj, cu rol pasiv, aparent detasat de ceea ce povesteste, prin ironia cu care relateaza micile incidente, sugereaza pozitia sa critica. Talentul de dramaturg a lui Caragiale este evident si in schita "Vizita". El imbina, in principal, doua moduri de expunere, naratiune si dialogul, care au rolul de a evidentia trasaturile morale ale personajelor caracterizate prin fapte si limbaj . Cel de-al treilea mod de expunere, descrierea, apare fragmentar in schita de portret facuta lui Ionel si in prezentarea interiorului casei doamnei Popescu. Deoarece este o opera literara epica in proza, de mici dimensiuni, cu un numar redus de personaje, in care se povesteste o singura intamplare-vizita facuta de narator doamnei Popescu pentru a o felicita cu ocazia onomasticii fiului sau - prin care se evidentiaza cate o trasatura caracteristica a personajelor - prosta crestere a lui Ionel si incapacitatea doamnei Popescu de a-si educa fiul- iar timpul si spatiul de desfasurare ale actiunii sunt restranse, naratiunea "Vizita" de I.L.Caragiale este o schita.

Ionel Popescu - caracterizare - Vizita de Ion Luca Caragiale

Ionel Popescu este personajul principal al schitei ,,Vizita", scrisa de catre vestitul nostru dramaturg si prozator I.L.Caragia-le.El este unicul fiu al familiei Popescu;o familie instarita ,burgheza. El este conturat de autor atat direct,cat si indirect. Portretul fizic al personajului este abia schitat:Ionel Popescu Este un copilas foarte dragut in,de vreo opt anisori";asprctul lui exterior fiind prins in doar in cateva cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare tinuta". Caracterizarea eroului se face prin onomastica:Ionel este un nume des intalnit,ca,de altfel popescu.Autorul intentioneaza sa creeze prin acest nume un tip de copil rasfatat si fara educatie. Portretul moral este alcatuit prin caracterizarea indirecta a personajului care se contureaza din comportament,fapte ,gesturi ,din felul cum vb si din atitudinea lui fata dee celelalte personaje:mama ,slujnica,musafirul..Limbajul personajului este si el mijloc de caracterizare indirecta.Ionel Popescu are doar cateva replici in intreaga schita, ceea ce dovedeste ca nu prea cunoaste mijloace de expresie. Ionel este un baiat foarte obraznic .Obraznicia lui reiesind din Tonul obraznic pe care ii cere socoteala musafirului tutuindu-l.din atitudinea lipsita de resprect fata de adulti,in a caror discutie se amesteca si din comportamentul needucat al baiatului care se serveste cu dulceata direct din chesea si nu isi pune pe o farfurioara. El este de asemenea si foarte rasfatat si de fiecare data cand face vreun rau ,mama il dojeneste putin cu multa balndete.Ionel Popescu este un baiat foarte neastamparat.Aproape ca da foc casei,face zgomote asurzitoare cu toba si trambita ,iar mamei s i musafirului le este imposibil sa mai discute.Mama intervine intr-un tarziu ,indemnandu-l cu mult calm sa mearga in camera alaturata ,deoarece deranjeaza musafirul:Du-te dincolo ,mama ;spargi urechile dumnealui!Nu e frumos ,cand sunt musafiri. Obsnuit sa faca doar ce vrea ,baiatul nesocoteste sfatul doamnei Popescu.Naratorul , profitand de putina liniste ,intervine si incearca sa faca liniste,explicandu-I micului maioras ce se intampla in cavalerie. Explicatia il potoleste pentru cateva clipe pe aprigul baietel ,dar declanseazaz o noua experienta atacand tot ce intalneste .Ionel este arogant si ii place sa comande. El se comporta cu un adult ,ca un ofiter ,spre admiratie mamei care ii permote orice si il inurajeaza sa fumeze.Cu indrazneala,el se serveste cu o tigara din pachetul musafirului,o pune in gura si salutand militareste ,cere un foc. Netinand cont de prezenta naratorului ,Ionel ia mingea primita si incepe sa se joace .Din nou ,copilul nu o ia in considerare pe mama lui si joaca lui pune in pericol un bibelou.El ii rastoarna cafeaua pe pantaloni musafirului.Mama il cearta cu blandete pe Ionel,considerand ca nu a facut un lucru prea grav. Dupa ce fumeaza,mic fiind ,lesina si doar musafirul il poate face sa isi revina. Lasand-o pe doamna Popescu cu scumpul ei maioras in afara oricarui pericol ,musafirul pleaca.Acasa intelegem de ce baiatul se intorsese cu cheseaua de dulceata goala din vestibul.Gluma pe care Ionel a facut-o pe seama naratorului punandu-i dulceata in sosoni,arata clar lipsa de educatie si de resspect a acestua. Intregul comportament al baiatului arata educatia gresita primita in familie;nu face nazbatii copilaresti,ci pune la calerautati cu buna stiinta.Se dovedeste a fi un copil lipsit de educatie si respect ,care nu face distinctie intre bine si rau,permis si interzis.

Fata de Ionel,scriitorul lasa sa se stecoare ironia si dezaprobarea legate de comportamentul baiatttului.Modul ironic in care scriitorul relateaza de la prima pana la ultima scena in care este prezentata atitudinea lui Ionel demonstreaza dezaprobarea acestuia fata de comportamentul baiatului.El este tipul copilului rasfatat,obraznic, egoist,dezordonat si arogant. Sursa umorului o constituie constastul dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce reprezinta ele in realitate. Schita prwezinta cu ironie efectele negative primite de odraslele unor familii bogate. Ionel Popescu este si va ramane un personaj semnificativ al creatiei lui Caragiale,dar si a literaturii romane.