Sunteți pe pagina 1din 26

Demonstrati ca naratiunea D-l Goe este o schita - D-l Goe - schita

Demonstrati ca naratiunea D-l Goe este o schita I.L. Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata comedie umana, o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul sec. Al xix-lea, intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, familia. Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, traficul de influenta si favoritismul manifestate in lumea scolii constituie o temaconcretizata in schite ca Vizita, D-l Goe, Bacalaureat, Lantul slaabiciunilor. Naratiunea D-l Goe a fost inclusa in volumul Momente si schite si infatiseaza contrastul dintre pretentiile familiei in privinta educatiei si rezultatul concretizat in comportarea copilului. Naratiunea poarta ca titlu numele personajului principal, caruia autorul i-a adaugat apelativul reverentios domnul prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu invatatura un repetent-rasfatat si obraznic. 48359xqr57hzv8q Naratiunea D-l Goe este o schita pentru ca este o opera epica in proza, de dimensiuni reduse, in care autorul concentreaza fapte care pot rezuma o situatie de viata si anume educatia gresita pe care unele familii leo dau copiilor. In naratiuneaD-l Goe este prezentata o singura intamplare : calatoria celor patru personaje mammare, mamitica, tanti Mita si tanarul Goe, cu trenul, din urbea x pana la Bucuresti de 10 Mai al unui an neprecizat. Faptul ca lipsesc indicatiile toponimice si cronologice confera acestei intamplari un caracter repetabil, tipic. Plasata intr-un interval de timp redus, calatoria are calitatea de a scoate in evidenta trasaturile de caracter ale personajelor. Cu prilejul calatoriei cele trei dame isi releva cultura, pretentiile , intelegerea exagerata fata de Goe, iar acesta din urma isi afiseaza aroganta, rasfatul si proasta crestere. qz359x8457hzzv Intreaga desfasurare a actiunii, cat si personajele sunt credibile, deci pot fi veridice. Pesonajele nu prezinta cazuri particulare, ci categorii umane, adica sunt personaje tipice. Din acest motiv mammaresi mamiticanu au prenume, ele reprezentand pe toate mamele si bunicile care isi rasfata urmasii. La randul lui, Goe este o ipostaza a copilului obraznic, lenes, care va ramane repetent de cateva ori si care, probabil, va termina scoala datorita interventiei mamei sau matusii pe laga profesori. Actiunea se desfasoara simplu, este lineara si orientata spre deznodamant. Naratiunea D-l Goe este deci o schita, pentru ca este o lucrare epica in proza, de mici dimensiuni, concentrand o singura intamplare la care participa un numar redus de personaje. D-l Goe -demonstratie ca e schitaI.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii romane, se dovedeste afi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in volumul "Momente si schite": "Lantul slabiciunilor", "Vizita", "D-l Goe". Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentoinate in text sunt putine, dar semnificative. Schita prezinta un singur episod din viata personajului principal. In schita, cele trei doamne, mam'mare, mamitica si tanti Mita se hotarara sa plece in calatorie la Bucuresti ca o promisiune facuta copilului pentru a nu mai ramane repetent. Damele impreuna cu Goe asteapta dis-de-dimineata trenul accelerat care le duce la Bucuresti. Copilul este impacient si are o atitudine necorespunzatoare fata de mama si bunica sa, pe care le face proaste. Trenul soseste si cei patru pasageri urca in vagon. Li se ofera loc in compartiment. Damele intra in compartiment, dar Goe ramanepe culoar. La un moment dat acesta scoate capul pe fereastra si vantul ii zboara palaria cu bilet cu tot.

Soseste controlorul care le cere doamnelor sa plateasca un bilet pentru goe si le si da o amenda. Dupa aceasta mamitica il cearta pe Goe, il smuceste si acesta se loveste cu nasul de clanta usii compartimentului. Grijulie fiind bunica ii da lui Goe un beret in locul palariei. Supararea ia sfarsit si Goe primeste o ciocolata daca o pupa pe mamitica. Goe iese din compartiment si se blocheaza in toaleta vagonului de unde este eliberat de controlor. Dupa ce este eliberat de controlor, mam'maresta pe coridor sa-l pazeasca. Acesta neastamparandu-se trage semnalul de alarma, bunica devenind complicea acestuia. Nu s-a putut constata cine a tras semnalul de alarma, desi personalul face cercetarile necesare. Intr-un sfarsit trenul porneste din nou si toti pasagerii ajung la Bucuresti. Goe si cele trei doamne pornesc cu birja la bulevard. Timpul si spatiul sunt nedeterminate schita fiind povestea copilului rasfatat dintotdeauna. Cadrul desfasurarii actiunii este restrans: "peronul din urbea X", coridorul si cupeul trenului. Actiunea se petrece pe dat de 10 mai. Numarul personajelor in schita este redus: Goe este personajul principal. Acesta este prezent inca din titlul schitei: "D-l Goe". Titlul exprima atitudinea ironica a naratorului fata de protagonist. Portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator prin prezentarea vestimentatiei ce exprima aroganta si nu bunul gust. Goe este un copil rasfatat, needucat si lenes care nu iubeste invatatura ramanand repetent. Este obisnuit sa fie recompesat de familie. Copilul este obisnuit si sa primeasca totul la comanda si neconditionat de aceea cand nu vine trenel este "foarte impacient" asa cum noteaza naratorul. Copilul este micul tiran al familiei si le supune pe cele trei doamne la presiuni psihologice, speculand cu abilitate de sentimentele si slabiciunile familiei, profitand de dragostea exagerata a bunicii si de inconsecventa mamei. Goe reprezinta copilul rasfatat dintotdeauna. Mam'mare, mamitica si tanti Mita, protectoarele lui Goe sunt personaje secundare. De asemenea in schita mai sunt prezente si personajele episodice:controlorul si uratul. In text ironia se realizeaza prin interventia discursului naratorului "dar nu e vorba de discutii filologoce". De asemenea ironia este si una dintre formele comicului: situatii precum lovirea puisorului cu nasul de clanta sau blocarea acestuia in toaleta starnesc rasul. Modul de expunere predominant este dialogul impletit cu naratiunea. Replicile sunt vioaie determinand actiunea. Toate acestea demonstreaza ca opera literara "D-l Goe" de I.L. Caragiale este o schita. D-l Goe - schita - demonstratie

I.L. Caragiale, autor de opere dramatice si nuvele, s-a impus in literatura romana si prin schitele sale in care infatiseaza o diversitate de aspecte.

Unul dintre acestea este si felul in care erau educati copiii in familiile burgheze, ilustrat si in schita D-l Goe... Aceasta este o opera epica de mica intindere, cu o actiune simpla, in care autorul infatiseaza un moment semnificativ din viata unuia sau a mai multor personaje, este deci o schita. In primul rand, ca orice schita, D-l Goe... este o opera epica, intrucat autorul isi exprima indirect sentimentele de dezaprobare si dispret fata de comportamentul copilului prin intermediul faptelor si al personajelor. in al doilea rand, scrierea este de mica intindere, caci prezinta doar momentul calatoriei lui Goe la Bucuresti, impreuna cu cele trei insotitoare ale sale, iar toate nazbatiile savarsite de Goe pe parcursul drumului - pierderea palariei, blocarea in cabina de toaleta, tragerea semnalului de alarma - se subordoneaza, in plan narativ,

intamplarii principale relatate de autor, ele structurandu-se in momente ale subiectului literar. q4f415qs63ybe Actiunea este simpla, lineara, ca in orice schita, existand un singur fir narativ care incepe cu expozitiunea (asteptarea trenului), continua cu intriga (urcarea in tren) si cu desfasurarea actiunii (pierderea palariei, discutia cu conductorul, disputa dintre mam-mare si conductor, blocarea lui Goe in cabina de toaleta, ca apoi sa culmineze cu tragerea semnalului de alarma. Odiseea aceasta se va incheia pana la urma cu sosirea la Bucuresti. Fiind o schita, si in aceasta opera literara exista putine personaje, dintre care protagonistul este Goe, personajul titular, toate celelalte - cele trei doamne, un pasager si conductorul - actioneaza in functie de comportarea acestuia, adoptand atitudini diferite. Ca in orice opera epica, deci si in schita, se face simtita prezenta naratorului, care relateaza intamplarile in desfasurarea lor gradata, din momentul asteptarii trenului (expozitiunea) pana in clipa sosirii in Bucuresti (deznodamantul). Relatarea se face obiectiv, la persoana a IlI-a, atitudinea autorului desprinzandu-se din modul in care nareaza si pune personajele sa actioneze. Exista, asadar, cele trei elemente specifice unei opere epice: narator, actiune, personaje. Modul de expunere predominant este naratiunea, dar se imbina cu dialogul, care evidentiaza talentul de mare dramaturg al lui Caragiale. Prin dialog, dar si prin naratiune, se creioneaza trasaturile personajelor, dar se degaja si un comic savuros, izvorat din limbajul viu, colorat si natural. Din cele aratate pana aici se observa ca opera literara D-l Goe... are toate notele definitorii ale unei schite, dar prin talentul autorului ea reprezinta in modul cel mai stralucit specia literara pe care o ilustreaza.
Motto: "Toata arta lui Caragiale tinde catre prezentare directa a omului. Viziunea omului este in proza lui efectul chipului in care omul vorbeste si este ascultat. Adevarul vorbirii este izvorul incantarii mereu reinnoite pe care o sorbim din paginile sale." I.L. Caragiale, unul dintre cei mai de seama dramaturgi ai literaturii romane, se dovedeste afi si un maestru al schitei prin scrierile publicate in volumul "Momente si schite": "Lantul slabiciunilor", "Vizita", "D-l Goe". Schita este un text narativ de dimensiuni reduse, avand actiunea limitata la un singur episod din viata unor personaje. Numarul personajelor dintr-o schita este, de obicei, mic. Cadrul desfasurarii intamplarilor este restrans, ritmul actiunii este viu, dinamic, iar amanuntele mentoinate in text sunt putine, dar semnificative. Schita prezinta un singur episod din viata personajului principal.In schita, cele trei doamne, mam'mare, mamitica si tanti Mita se hotarara sa plece in calatorie la Bucuresti ca o promisiune facuta copilului pentru a nu mai ramane repetent. Damele impreuna cu Goe asteapta dis-de-dimineata trenul accelerat care le duce la Bucuresti. Copilul este impacient si are o atitudine necorespunzatoare fata de mama si bunica sa, pe care le face proaste.Trenul soseste si cei patru pasageri urca in vagon. Li se ofera loc in compartiment. Damele intra in compartiment, dar Goe ramanepe culoar. La un moment dat acesta scoate capul pe fereastra si vantul ii zboara palaria cu bilet cu tot. Soseste controlorul care le cere doamnelor sa plateasca un bilet pentru goe si le si da o amenda. Dupa aceasta mamitica il cearta pe Goe, il smuceste si acesta se loveste cu nasul de clanta usii compartimentului. Grijulie fiind bunica ii da lui Goe un beret in locul palariei.

Schita Domnul Goe I.L.Caragiale, unul dintre marii clasici ai literature noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata comedie umana. Prin schitele, nuvelele, povestirile si piesele de teatru ironizeaza societatea burgheza de la sfarsitul sec. alXIX-lea si inceputul sec al-XX-lea. Schitele ocupa un loc important in ansamblul creatiei sale, ramanand nemuritoare in sufletul cititorilor. Una ditre cele mai cunoscute schite ale sale este D-l Goe inclusa in volumul Momente si schite in 1901. Schita este o creatie epica de dimensiuni reduse,cu o actiune simpla,limitata in timp si spatiu si care surprinde un moment semnificativ din viata unui personaj. Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect,prin intermediul faptelor si al personajelor,deoarece schita este o opera epica in care apar ca elemente definitorii actiunea,personajele si naratorul. Caragiale nareaza faptele determinate de un singur moment semnificativ din viata personajului principal si anume calatoria cu trenul pana la Bucuresti,in compania celor trei doamne:mammare,mamita si tanti Mita. Naratiunea fixeaza spatiul(trenul care merge de la gara din urbea X spre Bucuresti) si timpul(durata calatoriei). Actiunea este simpla si liniara.Intamplarile narate se constituie in momente ale subiectului literar. In expozitiune cunoastem pe tanarul Goe,care impreuna cu cele trei dame asteapta cu nerabdare pe peronul din urbea X trenul accelerat care trebuie sa-l duca la Bucuresti.Personajul este imbracat intr-un frumos costum de marinar.Are loc o discutie despre forma corecta a cuvantului marinar.Mammare zice ca se spune marinel,mamita marinal,iar Goe concluzioneaza,facandu-le proaste pe amandoua,ca se spunemariner. Sosirea trenului si urcarea celor patru distinsi pasageri constituie intriga actiunii.Cativa tineri politicosi le ofera locurile,dar Goe ramane pe coridor cu barbatii. Desfasurarea actiunii cuprinde intamplarile din timpul calatoriei.Goe nu asculta de tanarul binevoitor care-l sfatuieste sa nu scoata capul pe fereastra si-i zboara palaria cu biletul de calatorie.Soseste conductorul,cucoanele arata biletele si explica de ce nu poate D-l Goe sa faca acelasi lucru.Conductorul nu intelege si cele trei doamne sunt nevoite sa plateasca inca un billet puisorului si o amenda pe deasupra.Mamita il cearta pe Goe,mammare ii ia apararea si odorul tras de mana isi pierde echilibrul si se loveste de clanta usii de la cupeu incepand sa urle. Bunica,prevazatoare,a luat si un beret pe care il ofera lui Goe in locul palariei.Mamita,dupa ce se preface ca este suparata, ii da o ciucalata si-l pupa. In timp ce cucoanele stau de vorba, Goe dispare de pe coridor. Damele sunt disperate pana ce aud bubuituri in cabina de toaleta.Personajul este eliberat cu ajutorul conductorului. Mammare se hotaraste sa stea cu puisorul pe corridor si sa-l pazeasca.Actiunea atinge punctual culminant deoarece Goe trage semnalul de alarma.Trenul se opreste,lumea se alarmeaza,personalul umbla forfota,dar nimeni nu stie cine a tras semnalul de alarma deoarece,desi ata e rupta si manivela rasturnata in vagonul de unde zburase palaria de marinar,mammare doarme cu puisorul in brate. Urmeaza deznodamantul actiunii,caci dupa ce tenul porneste,in scurt timp,pasagerii ajung la Bucuresti,cucoanele se suie cu tanarul Goe in trasura si pornesc in oras. Schita are un numar redus de personaje (Goe,mammare,mamita,tanti Mita,uratul,conductorul). Titlul este numele personajului principal caruia autorul i-a dat apelativul domnulprin care anticipeaza intentiile sale satirice, deoarece Goe nu este decat un copil certat cu invatatura si rasfatat. Este obraznic,needucat,obisnuit de familie sa fie recompensat si atunci cand nu e cazul,sa primeasca totul la comanda.Insusirile lui sunt evidentiate prin fapte,dar mai ales prin felul de a vorbi.La aceste modalitati se adauga relatiile cu celelalte personaje,fie ca sunt din familie,fie ca sunt personae straine si caracterizarea directa realizata prin parerile deosebit de favorabile ale membrilor clanului. Ca moduri de expunere utilizate,naratiunea se impleteste cu descrierea si dialogul.Cu ajutorul descrierii se face portretul exterior al personajelor,este descrisa atmosfera din tren si sunt prezentate personajele episodice.Modul de expunere cel mai folosit este dialogul din care rezulta,in mod direct,trasaturile de

caracter ale personajelor,moravurile,educatia lor. Supararea ia sfarsit si Goe primeste o ciocolata daca o pupa pe mamitica. Goe iese din compartiment si se blocheaza in toaleta vagonului de unde este eliberat de controlor. Dupa ce este eliberat de controlor, mam'maresta pe coridor sa-l pazeasca. Acesta neastamparandu-se trage semnalul de alarma, bunica devenind complicea acestuia. Nu s-a putut constata cine a tras semnalul de alarma, desi personalul face cercetarile necesare. Intr-un sfarsit trenul porneste din nou si toti pasagerii ajung la Bucuresti.Goe si cele trei doamne pornesc cu birja la bulevard. Timpul si spatiul sunt nedeterminate schita fiind povestea copilului rasfatat dintotdeauna. Cadrul desfasurarii actiunii este restrans: "peronul din urbea X", coridorul si cupeul trenului. Actiunea se petrece pe dat de 10 mai. Numarul personajelor in schita este redus: Goe este personajul principal. Acesta este prezent inca din titlul schitei: "D-l Goe". Titlul exprima atitudinea ironica a naratorului fata de protagonist. Portretul fizic este realizat in mod direct de catre narator prin prezentarea vestimentatiei ce exprima aroganta si nu bunul gust. Goe este un copil rasfatat, needucat si lenes care nu iubeste invatatura ramanand repetent. Este obisnuit sa fie recompesat de familie. Copilul este obisnuit si sa primeasca totul la comanda si neconditionat de aceea cand nu vine trenel este "foarte impacient" asa cum noteaza naratorul. Copilul este micul tiran al familiei si le supune pe cele trei doamne la presiuni psihologice, speculand cu abilitate de sentimentele si slabiciunile familiei, profitand de dragostea exagerata a bunicii si de inconsecventa mamei. Goe reprezinta copilul rasfatat dintotdeauna. Mam'mare, mamitica si tanti Mita, protectoarele lui Goe sunt personaje secundare. De asemenea in schita mai sunt prezente si personajele episodice:controlorul si uratul. In text ironia se realizeaza prin interventia discursului naratorului "dar nu e vorba de discutii filologoce". De asemenea ironia este si una dintre formele comicului: situatii precum lovirea puisorului cu nasul de clanta sau blocarea acestuia in toaleta starnesc rasul. Modul de expunere predominant este dialogul impletit cu naratiunea. Replicile sunt vioaie determinand actiunea.Toate acestea demonstreaza ca opera literara "D-l Goe" de I.L. Caragiale este o schita.

GOE - CARACTERIZARE, D-L GOE DE ION LUCA CARAGIALE


Scriitorul surprinde in schita D-l Goe un nou aspect al educatiei gresite primite de copiii din unele familii instarite din societatea romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Personajul principal, Goe, un fel de Ionel mai evoluat este infatisat in timpul calatoriei sale la Bucuresti, in relatie cu familia si persoanele din jurul sau. Ironia scriitorului fata de erou este evidenta inca din titlu, prin contrastul creat intre imaginea unui copil de scoala primara si apelativul domnul care ilustreaza atitudinea familiei fata de acesta. Cele trei puncte de suspensie din titlu atrag atentia asupra caracterului personajului si sunt o invitatie la a reflecta asupra faptelor prezentate. Atitudinea satirica a autorului se ghiceste si in determinarile ironice care insotesc numele personajului: d-l Goe, tanarul Goe. Elev cu rezultate slabe la invatatura, tanarul Goe este dus la Bucuresti, cu prilejul sarbatorii nationale de la 10 mai, ca sa nu mai ramana repetent si anul acela. Cele trei doamne care-l insotesc cu o deosebita grija, oferindu-i aceasta nemeritata recompensa sunt: mamitica, tanti Mita si mammare. Baiatul poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie cu inscriptia Le formidable si sub panglica palariei, biletul de calatorie infipt cochet de tanti Mita fiindca asa tin barbatii biletul. Asteapta nerabdator sosirea trenului, pe peronul garii din urbea X. Nerabdator si obisnuit sa porunceasca, Goe comanda incruntat ca trenul sa soseasca mai repede. Mammare incearca sa-l linisteasca sarutandu-l si potrivindu-i incantata palaria: Vezi ce bine-i sade lui zice mammare cu costumul de mariner? In admiratia declarata a doamnelor, Goe le intrerupe cu obraznicie si fara menajamente discutia filologica, facandu-le proaste si corectandu-le, dar intr-un mod gresit, cu termenul mariner. In contrast cu situatia sa de repetent, mammare recunoaste cu admiratie cultura nepotului: Apoi de! N-a invatat toata lumea carte ca d-ta! Trenul soseste, doamnele isi gasesc locuri in compartiment, iar Goe ramane pe corridor cu barbatii.

Avertizat prieteneste de un tanar bine intentionat sa nu mai scoata capul pe fereastra, copilul ii raspunde obraznic, refuzand cu incapatanare sa ia in seama sfatul primit. Este parca jignit de modul in care i se adresase (mititelule) si de gestul ocrotitor de a-l trage putin inapoi: Ce treaba ai tu uratule?. Raspunsul jignitor si gestul necuviincios de a se stramba la strain sunt urmate de o purtare sfidatoare la adresa celui care indraznise sa-l contrarieze: se agata cu mainile de vergeaua de alama si scoate iar capul afara. Dar, ingrozit, isi retrage capul gol si incepe sa zbiere dupa doamne. Poruncitor, batand cu picioarele si urland si mai tare, Goe cere ca trenul sa opreasca fiindca ii zburase palaria. Controlorul, gasindu-l pe Goe fara billet, amenita sa-l coboare la prima statie daca doamnele nu vor plati biletul si amenda. Admonestandu-l pe tanarul care ii atrasese atentia, ele incearca sa ia apararea copilului. Ce e vinovat baiatul daca i-a zburat palaria?. In cele din urma biletul si amenda sunt platite. Mamita il cearta pe copil zguduindu-l de mana. Mammare ii ia apararea spunand ca este simtitor si il smuceste spre ea. Clatinat de vagon, Goe se loveste cu nasul de clanta compartimentului si incepe din nou sa urle., fiind repede consolat de insotitoare. Cunoscandu-si nepotul, bunica fusese prevazatoare si-i luase inca o bereta asorata cu uniforma. I-o asaza pe cap, scuipandu-l sa nu-l deoache si il saruta dulce. Incidentul fusese uitat, doamnele privind cu admiratie copilul. Numai mamita pare a fi mai severa. Aratandu-se suparata, ea se preface ca plange, iar Goe o admonesteaza sever: Las ca stiu eu ca te prefaci!. In final, mamita ii ofera copiului ciocolata pentru impacare. Profitand de nesupravegherea familiei, Goe, iese pe coridor sa manace ciucalata, ramane blocat in compartimentul unde intra doar o singura persoana. Eliberat de controlor, baiatul nu este certat ca plecase fara sa ceara voie, ci este sarutat dulce de cele trei cucoane. Mammare se hotaraste sa stea pe coridor, pe un geamantan strain, sa-l pazeasca pe Goe ca sa nu i se mai intample ceva . Acesta, neobosit in nazbatii, se suie pe geamantan si trage semnalul de alarma. La zguduitura puternica a trenului care se opreste brusc, tanti Mita iese speriata din compartiment, temandu-se de o noua isprava a nepotelului. Dar controlorii nu-l descopera pe faptas, constatand doar ca maneta fusese trasa din acelasi vagon in care marinelul isi pierduse palaria. In scurt timp, mammare dormea in compartiment cu puisorul in brate, de teama sa nu mai plateasca o noua amenda. Familia soseste cu o mica intarziere la Bucuresti. Toate neplacerile calatoriei si spaimele cucoanelor sunt uitate, iar Goe si familia pornesc cu trasura la bulivar.

GOE - CARACTERIZARE Goe este un copil de scoala, apartinand unei familii instarite, care se pretinde a fi din inalta societate. El se dovedeste certat cu invatatura, dar si cu bunele maniere. Este imbracat intr-un elegant costum de marinar, purtand o palarie cu inscriptia Le formidable, si avand sub panglica palariei biletul de calatorie infipt cochet de tanti Mita fiindca asa tin barbatii biletul. Desi eforturile familiei merg in directia prezentarii lui ca un tanar domn, comportarea si limbajul baiatului sunt ale unui copil obraznic si rasfatat. Vestimentatia lui si a familiei le arata aroganta, dorinta de a parea din lumea buna, desi limbajul si faptele ii contrazic permanent. Obisnuit sa fie recompensat si cand nu merita, el primeste cadou calatoria la Bucuresti de 10 mai, pentru a nu mai ramane repetent. Purtarea lui pe peronul din urbea X cand comanda incruntat sa vina trenul ne arata ca era deprins sa porunceasca si sa i se faca pe plac. Dorintele ii erau indeplinite de toata familia, chiar daca unele sunt imposibil de realizat (aducerea trenului in gara) si sunt exprimate pe un ton lipsit de respect. Lipsa lui de educatie, de politete, apare in contrast cosmic cu admiratia declarata a doamnelor. El le intrerupe cu obraznicie discutia filologica, facandu-le proaste si pretinzand ca la corecteaza cu termenul gresit de mariner. Doamnele, in schimb, neluand in seama insulta baiatului, recunosc cultura acestuia (Apoi de! N-a invatat toata lumea carte ca dumneata!). Ironia autorului apare permanent in sublinierea contrastului dintre modul cum apare Goe in ochii familiei, un tanar destept, invatat, frumos si cu educatie aleasa, si ceea ce este el in realitate, un baietel lenes si obraznic, lipsit de educatie, care a ramas repetent. Supunerea si respectul exagerat al doamnelor sunt ridiculizate de scriitor. Raspunsul impertinent al lui Goe spulbera insa orice indoiala in legatura cu educatia primita: Vedeti ca sunteti proaste amandoua? Nici bunica, nici matusa nu se supara pe

baiat, nici mama nu-l mustra, ba in plus, doamnele ii admira stiinta de carte si inteligenta: E lucru mare cat e de destept. Baiatul arata aceeasi lipsa de respect si fata de alte persoane, cum ar fi tanarul care il sfatuieste sa nu mai scoata capul pe fereastra. Raspunsul si gestul jignitor de a se stramba la strain sunt urmate de o purare sfidatoare la adresa celui ce indraznise sa il contrazica. Incurajat de familie, care se dovedeste incapabila sa-l educe, Goe face ce vrea, nu intra in compartiment, ci ramane pe coridor cu barbatii. Urletele, tipetele, batutul din picioare arata nu cat este de simtitor, ci modul exagerat de a-si exprima sentimentele sau de a-si impune vointa. Acesta este felul de a fi al unui copil rasfatat, care speculeaza sentimentele si slabiciunile familiei sale. Cand nu-i convine ceva, protesteaza pana cand i se face pe plac si este repede consolat: Ad, sa-l pupe mammare. Nu i se spune ca greseste, iar el nu lasa nici un moment impresia ca si-ar da seama de acest lucru. Neascultator si neastamparat, Goe nu recunoaste nici o autoritate in familie, face numai ceea ce vrea, punand deseori pe jar intreaga familiei. Nazbatiile si incurcaturile in care intra sunt repede uitate si iertate, sau chiar mai mult, sunt interpretate ca dovezi clare ale desteptaciunii: E ceva de speriat, parol!. Comportamentul sau din ce in ce mai obraznic nu e sanctionat de nimeni din familie. Nu stie sa se comporte in societate si nici nu este invatat sa o faca. Fuga de raspundere, obraznicia si aroganta caracterizeaza personaliatatea in formare a lui Goe, care se dovedeste a fi un Ionel mai evoluat. Autorul surpinde cu finete si ironie trasaturile de caracter ale lui Goe ,atat prin fapte, gesturi, comportament, cat si prin limbaj sau prin tonul folosit. Caracterizat atat indirect cat si direct, Goe este tipul copilului rasfatat si obraznic. Vazut in relatiile cu familia, dar si cu personajele din jurul sau, personajul Goe ne dezvaluie cotrastul dintre aparenta si esenta.

Schita este o opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o actiune restransa la care participa un numar mic de personaje surprinse intr-un moment semnificativ al existentei lor. Caracteristici:

actiunea simpla, concentrata, redusa la un singur episod care cuprinde punctul culminant si deznodamantul personaje putine, sumar caracterizate moduri de expunere folosite: naratiunea (principal) si dialogul (secundar) cuprinde mici scene din viata cotidiana 44267tnb72ksq5t surpinde gesturi, atitudini, fapte, stari sufletesti, sitautii caracteristice

ex: Vizita... de I.L. Caragiale D-l Goe este personajul principal din schita cu acelasi nume de I.L. Caragile .Mereu in centrul atentiei,tanarului Goe i se face o prezentare nu prea elogioasa chiar la inceputul naratiunii:"ca sa nu mai ramaie repetent si anul acesta". Neastamparul permanent este surprins de autor prin acel "foarte impacient", tonul de comanda si incruntarea fiind mai mult manifestari de obraznicie si orgoliu prostesc,decat demnitate si hotarare.

Tinuta vestimentara de "marinel","mariner" sau "marinal"este impecabila:"un fromos"costum de marinar,palarie de paie,cu inscriptia pe panglica "le Formidable". Datorita faptului ca i se permite,"procopsitul le insulta pe cele doua cucoane "vezi ca sunteti proaste amandoua?"iar ele in inconstienta lor,ii zambesc cu simpatie. Vorbele lui mam-mare,printre saruturi si gesturi de alint:"n-a invatat toata lumea carte ca tine" sunt in totala contradictie cu remarca initiala a autorului:"ca sa nu mai ramaie repetent". Mititelul isi da arama pe fata odata cu suirea in tren:nu vrea sa intre in cupeu, se stramba,vorbeste urat.Cand ii zboara palaria din cap zbiara si urla batand din picior,ceea ce denota lipsuri mari in educatia lui.Obisnuit ca la cel mai nesemnificativ gest sau cerere sa sara cucoanele,iata ca trenul i se impotriveste. Copilul rasfatat si"simtitor" este considerat o intruchipare a frumusetii si desteptatiunii,nemaiprididind cucoanele cu scuipatul impotriva deochiului. Micul siretlic din interes pentru bucata de"ciucalata"starneste din nou replici admirative la adresa lui Goe:"cat e de destept!","ceva de speriat". Faptele lui nu sunt dezaprobate de nimeni,cucoanele il adora si ii arata acest lucru,iar Goe profita din plin de toata libertatea pe care o are.Dispare in orice moment,trage pana si semnalul de alarma ,iar fapta lui este acoperita. Goe este un copil istet dar rasfatul iesit din comun,mediul nu prea intelectual in care se afla in compania "mamitelor",permisivitatea excesiva,un tanar mediocru care incearca sa braveze ascunzandu-si apoi capul in poala lui mam-mare. Caragiale ne prezinta acest personaj ca un prototip al unei clase sociale si constatam cu uimire si mai putina satisfactie ca "domni Goe "exista si astazi;costumul de "marinel" fiind inlocuit de blugi,geci si adidasi cu inscriptii amai putin frantuzesti si mai mult americane. Aparuta in volumul Momente si schite (1901) de I. L Caragiale, schita D-L Goe relateaza faptele determinate de un singur episod semnificativ din viata personajului principal Goe si anume calatoria cu trenul la Bucuresti in compania celor trei dame mam-mare, mamitica si tanti Mita. Titlul reprezinta numele personajului principal caruia autorul i-a adaugat si apelativul reverentios domnul care proiecteaza intentiile sale satirice inversand cele doua universuri umane caci Goe se comporta ca un om mare iar cele trei dame se comporta ridicol ,daca ne gandim ca Goe nu este un om mare, ci doar un copil rasfatat si obraznic, certat cu invatatura. Personajul principal al schitei este Goe, numele lui figurand in titlul operei. El participa la toate momentele actiunii, fap tele importante fiind savarsite de el pe cand celelalte perosnaje reactioneaza in functie de nazbatiile puisorului. Astfel, el este prezentat atat in asteptarea trenului in timpul calatoriei cat si in momentul sosirii in capitala. Portretul fizic lipseste facand exceptie amanuntele oferite de autor cu privire la articolele de tip vestimentar cum ca tanarul purta un frumos costum de marina si palarie de paie. Vestimentatia nu evidentiaza gustul pentru frumos ci aroganta afisata ostentativ,cu sprijinul material si moral al familiei, de un copil al carui singur merit este acela de a fi ramas repetent. Goe este rasfatat si lenes, needucat si obraznic, nu iubeste invatatura si de aceea a ramas repetent. Fara a avea vreun merit deosebit, el este invatat sa fie recompensat de familia sa chiar si atunci cand nu este cazul, sa primeasca totul la comanda si neconditionat. De aceea, i se pare normal ca si trenul sa soseasca atunci cand vrea

el : mam-mare de ce nu mai vine ?...eu vreau sa vie. . Obraznicatura crede ca e foarte destept asa cum crede de altfel intreaga familie e lucru mare cat e de destept, zice mam-mare si de aceea se adreseaza jignitor mamei si bunicii cand e in discutie forma corecta a cuvantului marinar : vezi ca sunteti proaste amandoua ? intrerupse tanarul Goe. Nu se zice nici marinal si nici marinel. Aceeasi lipsa de buna crestere, bun simt si buna purtare o afiseaza si cand tanarul binevoitor ii spune sa nu scoata capul pe fereastra : -Ce treaba ai tu uratule ? zice mititelul smucindu-se. Urletele, tipetele, zbieretele sunt modul sau firesc de a se manifesta ori de cate ori este nevoie sau ori de cate ori se afla in pericol, la care se adauga bataile din picior si cu pumnii : Sa opreasca ! zbiara si mai tare Goe batand cu piciorele si cu pumnii. Cand se loveste la nas de clanta usii incepe sa urle si cand se blocheaza in toaleta vagonului, dupa ce se aud bubuituri in usa compartimentului,urla disperat. Goe este micul tiran al familiei pentru ca cele trei dame sunt supuse unor presiuni psihilogice pentru a-i accepta toate mofturile. Escroc in devenire, el speculeaza cu abilitate slabiciunile familiei pentru a face noi nazbatii. Profita de dragostea exagerata a familiei sale si de faptul ca este iertat de fiecare data si continua sa fie obraznic si neastamparat chiar si in preajma mamei sale. In ciuda lenei sale si a incapacitatilor intelectuale, Goe este vazut de catre familia sa drept un baiat destept. Trasaturile caracteristice ale personajului sunt scoase in evidenta indirect prin fapte dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceasta modalitate de caracterizare se adauga relatiile cu celelalte personaje, fie ca sunt din familie fie ca sunt persoane straine, iar caracterizarea directa este realizata prin parerile deosebit de favorabile ale membrilor familiei. Prin intamplarile imaginate, prin replicile pe care autorul i le atribuie lui Goe, autorul isi exprima dezaprobarea si dispretul total fata de personaj, fata de educatia primita in familie. Goe reprezinta pe copilul rasfatat dintotdeauna si ne aminteste de relatiile permanente in timp dintre copiii rasfatati si parintii si bunicii lor ingaduitori. Read more: http://articole.famouswhy.ro/caracterizarea_personajului_principal_dintr-o_schita_-_dl_goe/#ixzz1QN4nRlbj

Caracterizarea lui Goe, Mama-mare, mamitica si tanti Mita

Printre aspectele de viata zugravite de I. L. Caragiale in schitele sale se afla si cel referitor la educatia copiilor in familie si la scoala, aspect infatisat cu deosebita arta in schite ca Vizita... sau D-l Goe... Cea de-a doua schita imprumuta ca titlu numele personajului, caruia i se adauga apelativul domnul", evident cu intentii satirice, caci prin comportarea sa Goe nu este un adevarat domn, ci doar un copil rasfatat si obraznic. De fapt, si punctele de suspensie folosite dupa titlu lasa cititorului posibilitatea sa sesizeze inca de la inceput ironia scriitorului care se va indrepta impotriva personajului titular. Asadar, personajul principal al schitei este Goe, numele lui figurand si in titlul operei. El participa la toate momentele actiunii, faptele importante" fiind savarsite de el, pe cand celelalte personaje reactioneaza in functie de nazbatiile puisorului". Astfel, el este prezentat atat in asteptarea trenului, in timpul calatoriei cat si in momentul sosirii in Capitala. Ca si in Vizita..., unde Ionel Popescu era imbracat ca maior de rosiori in uniforma de mare tinuta", autorul nu scapa din vedere, nici aici, amanuntele de ordin vestimentar, precizand ca tanarul Goe poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie, cu inscriptia pe panglica: le Formidable si sub panglica biletul de calatorie infipt de tanti Mita, ca asa tin barbatii biletul. Vestimentatia nu evidentiaza gustul pentru frumos, ci aroganta afisata ostentativ (cu sprijinul material si moral al familiei) de un copil al carui singur merit" este acela de a fi ramas repetent. s5s3718sc63ugl

Goe este rasfatat si obraznic, needucat si lenes, nu iubeste invatatura si de aceea ramasese repetent. Fara a avea vreun merit deosebit, el este obisnuit de familie sa fie recompensat si atunci cand nu e cazul, sa primeasca totul la comanda si neconditionat. De aceea i se pare normal ca si trenul sa soseasca atunci cand doreste el: Mam-mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau s| vie!". Obraznicatura crede ca e foarte destept, asa cum considera, de fapt, intreaga familie (E lucru mare, cat e de destept! zice mam-mare."), si de aceea se adreseaza jignitor mamei si bunicii atunci cand e in discutie forma corecta a substantivului marinar: - Vezi ca sunteti proaste amandoua? intrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinai, nici marinei..." Aceeasi lipsa de respect, de buna crestere si de bun-simt dovedeste si cand tanarul, binevoitor, il sfatuieste sa nu scoata capul pe fereastra: - Ce treaba ai tu uratule? zice mititelul smucindu-se". Urletele, tipetele, zbieretele sunt modul sau firesc" de a se manifesta ori de cate ori nu-i convine ceva sau cand se afla in pericol, la care se adauga bataile din picioare ori cu pumnii: Sa opreasca! zbiara si mai tare Goe, batand cu picioarele". Cand se reazema in nas de clanta usii de la cupeu incepe sa urle", iar cand se inchide in toaleta, dupa ce se aud bubuituri in usa compartimentului...", urla desperat". Goe este micul tiran al familiei, deoarece cele trei dame sunt supuse unor presiuni psihologice pentru a-i accepta toate mofturile:Da pe mamita n-o pupi? - Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor". Escroc in devente, el speculeaza cu abilitate sentimentele si slabiciunile familiei in folosul sau, pentru a putea face alte nazbatii. Profita de dragostea exagerata a bunicii si de inconsecventa mamei, fiind tot mai obraznic, mai neastamparat si neascultator. in ciuda obrazniciei, a lenei si a incapacitatii sale intelectuale, Goe e socotit de ai sai, mai ales de mam-mare, deosebit de destept (Si-ai gasit pe cine sa-nseli!": Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta!") si de sensibil (Ce faci soro, esti nebuna? nu stii ce simtitor e?"). Raportat la alte personaje ale lui Caragiale, din aceeasi categorie, Goe este un Ionel mai evoluat nu numai ca varsta (Ionel avea vreo opt anisori", pe cand Goe reusise deja sa ramana repetent), ci si in privinta comportarii obraznice. El nu reprezinta decat o etapa de trecere catre pleiada de Ionesti, Georgesti si Mitici, simboluri ale obrazniciei, ale lenei, ale coruptiei, ale demagogiei si ale arogantei. Copilul de acum apartine acelei categorii din randul careia se vor recruta, mai tarziu, politicienii incapabili, corupti si necinstiti si va face, in perspectiva, din bulevardul unde il duce acum birjarul, loc de promenada, dar si de intruniri si de discursuri politice. Daca Ionel din schita Vizita... isi dezvaluie trasaturile caracteristice mai ales prin fapte, replicile fiind doar in numar de patru, insusirile lui Goe sunt evidentiate si prin fapte, dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceste modalitati de caracterizare se adauga relatiile cu celelalte personaje, fie ca sunt din familie, fie ca sunt personaje straine, si caracterizarea directa realizata prin parerile deosebit de favorabile ale membrilor clanului. Prin intamplarile imaginate, prin replicile ce i le atribuie lui Goe, autorul isi exprima dezaprobarea si dispretul total fata de personaj, fata de educatia primita in familie. Dincolo insa de ceea ce este specific personajului si mediului familial caruia ii apartine, Goe il reprezinta si pe copilul rasfatat dintotdeauna si ne aminteste de relatiile permanente in timp dintre copiii rasfatati si parintii si bunicii lor ingaduitori. Desi poarta fiecare un nume, insotitoarele lui Goe - mama-mare, mamitica si tanti Mita - pot constitui un personaj colectiv, deoarece au trasaturi de comportament comune, apartinand aceleiasyfamilii si aceleiasi clase sociale. Deosebirile dintre ele, daca acestea exista, sunt nesemnificative sau pur formale, avand menirea de a determina evolutia, firul epic, sau de a starni umorul, caci, in primul rand, cele trei dame sunt ridicole. Ridicolul lor si umorul schitei izvoraresc tocmai din intentia personajelor de a crea impresia ca apartin celei mai inalte clase sociale, din contrastul dintre ceea ce vrea sa para aceasta familie si ceea ce este ea in realitate. Mam-mare, cum se urca in tren, isi aprinde o tigara, mai intai insa, ca orice femeie de la tara, isi face cruce in momentul plecarii trenului. Toate doamnele vor sa para educate si de aceea folosesc cuvinte frantuzesti; numai ca unele sunt stalcite, iar altora li se alatura expresii regionale ori de mahala. Limbajul lor nu este un limbaj ales, din moment ce abunda in cuvinte si expresii ca: am declaratara", am platitara", bulivar", tato, mor", ce faci, soro? esti nebuna?", ciucalata" etc. Desi damele sunt frumos gatite", iar Goe este imbracat dupa modelul canonierii le Formidable", hainele nu pot ascunde lipsa de educatie si de cultura, deoarece chiar pronuntia corecta a cuvantului marinar" este o proba greu de trecut, atat pentru mam-mare, cat si pentru mamitica. Femeile au pretentii de maniere alese, insa, cand vine conductorul, se cearta cu el ca la mahala pentru plata celor 7 lei si 50 de bani. Sunt la fel de

needucate si arogante ca si Goe, din moment ce tanti Mita i se adreseaza agresiv si cu dispret strainului care intervine in discutia cu conductorul: - Nu-i treaba dumitale? ce te amesteci dumneata?". Asadar, copilul nu avusese de unde invata bunele maniere, mai ales cael este considerat cel mai destept din toata familia si simtitor", pe deasupra. Ele insele needucate, cele trei doamne nu au deprinderea si priceperea de a educa pe altii, faptele si atitudinea lor fiind un lung sir de grave si irevocabile greseli cu consecinte nefaste. Desi nu invata, desi este lenes si incapabil, Goe e dus la Bucuresti, iar pentru nazbatiile pe care le face, nu este certat, ci admirat, imbratisat si pupat. Obrazniciile sale sunt luate drept dovezi de desteptaciune si cucoanele il .scuipa sa nu-1 deoache.Daca mama il cearta (chiar formal, fara convingere, doar sub impulsul nervilor, de moment), mam-mare ii ia apararea celui in culpa, ca, in final, sa devina chiar complicele lui, prefacandu-se ca doarme cu puisorul in brate". Goe este, de fapt, opera " greselilor de educatie facute de cele trei doamne: inversarea raportului muncarecompensa, lipsa unitatii masurilor educative, inadec-varea metodelor in functie de faptele savarsite si de gravitatea lor, indulgenta exagerata, intransigenta mimata, supraaprecierea unor presupuse calitati care sunt, de fapt, defecte, complicitatea cu faptasul s.a. Indiferent de insusirile lor si modul de prezentare, protagonistii schitelor lui Caragiale sunt fie copii fidele, fie variante nuantate ale celor prezenti in operele dramatice, autorul reusind astfel sa creeze o diversitate de tipuri umane, indiferent de genul si specia literara abordata. Eroii" sunt autentici, au modul lor original de a se comporta, de a se manifesta intr-o imprejurare sau alta, la care se adauga talcul intamplarilor la care ei iau parte.

D-l Goe - comentariu


Ion Luca Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa opera o adevarata comedie umana", o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XXlea, intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa, justitia, familia, relatiile interumane etc. Aceste aspecte au fost infatisate atat in momente si schite, cat si in nuvele, in povestiri si in operele dramatice. e8v6821ee18psf Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, coruptia, traficul de influenta si favoritismul, manifestate in lumea scolii, constituie teme concretizate in schite ca Vizita..., D-l Goe..., Bacalaureat, Lantul slabiciunilor, Un pedagog de scoala noua s.a. Ca si Vizita..., D-l Goe... este una dintre operele literare cele mai cunoscute, cele mai citite si gustate de cititorii de toate varstele, dar mai ales de catre copii, care recunosc in personajul principal imaginea unei anumite varste si a unei gresite educatii primite in familie. Cititorul este atras de succesiunea dramatica a unor fapte inedite" si pline de talc, rezultat firesc al extraordinarei capacitati de observatie a scriitorului. Schita D-l Goe... a fost inclusa in volumul Momente si schite din anul 1901, fiind publicata cu un an mai inainte in ziarul Universul" din 12 mai, si infatiseaza contrastul dintre pretentiile familiei in privinta educatiei si rezultatul acestei munci, concretizat in comportamentul copilului. Schita poarta ca titlu numele personajului principal caruia autorul i-a adaugat apelativul reverentios domnul", prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este un domn, ci doar un copil certat cu invatatura - un repetent -, rasfatat si obraznic. Titlul sugereaza si faptul, dovedit de intreaga schita, ca autorul inverseaza cele doua universuri umane pe care le infatiseaza - cel al copilului si al maturului , intrucat Goe se comporta ca un om mare", pe cand cele trei dame" se maimutaresc, se comporta ridicol, se copilaresc" pentru a fi pe placul puisorului". Fiind vorba de o scHita, I.L. Caragiale nareaza faptele determinate doar de un singur moment semnificativ din viata personajuluiprincipal , si anume calatoria facuta cu trenul pana la Bucuresti, in compania celor trei doamne: mama-mare, mamita si tanti Mita. Atitudinea si sentimentele scriitorului sunt exprimate indirect, prin intermediul faptelor si al personajelor, caci schita este o opera epica in care apar ca elemente constitutive actiunea, personajele si naratorul. Ca in orice opera epica, intamplarile narate se constituie si in aceasta schita in momente ale subiectului literar. Astfel, in expozitiune aflam ca tanarul Goe", impreuna cu cele trei dame", frumos gatite" asteapta cu nerabdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie sa-1 duca la Bucuresti. Goe insusi este imbracat intr-un frumos costum de marinar si este impacientat" si incruntat", deoarece trenul nu soseste. O discutie filologica" privind pronuntarea corecta a cuvantului marinar se incheie cu concluzia surprinzatoare prin obraznicie, dar categorica, a lui Goe: - Vezi ca sunteti proaste amandoua?".

Sosirea trenului si urcarea precipitata a celor patru distinsi pasageri constituie intriga actiunii. Acum, cativa tineri politicosi le ofera locurile, dar Goe ramane pe coridor cu barbatii". Desfasurarea actiunii cuprinde intamplarile din timpul calatoriei lui Goe si a insotitoarelor sale pana la Bucuresti: Mai intai, el nu-1 asculta pe un tanar binevoitor care-1 sfatuieste sa nu scoata capul pe fereastra. Urmarea neascultarii este pierderea palariei si a biletului de calatorie care era in pamblica palariei", iar tipetele lui Goe, ca sa opreasca trenul, sunt zadarnice. intre timp soseste si conductorul care cere biletele la control. Dupa lungi parlamentari", in genul discutiilor de mahala, cele trei doamne sunt nevoite sa plateasca biletul puisorului si... o amenda pe deasupra". Afectata si nervoasa, mamitica il cearta pe Goe, mama-mare ii ia apararea si, din aceasta disputa, odorul, tras de mana de o parte si de alta, se reazema in nas de clanta usii de la cupeu" si incepe sa urle. Totul se termina cu bine, caci bunica, prevazatoare ca de obicei, a luat si un beret" pe care i-1 ofera lui Goe in locul palariei. Mamita, dupa ce se preface ca este suparata, ii da o ciucalata" si scena ia sfarsit printr-o avalansa de pupaturi. In timp ce cucoanele se dau in vorba de una, de alta...", Goe dispare de pe coridor. Mama-mare e disperata pana ce aude bubuituri in usa compartimentului unde nu intra decat o persoana". Goe se blocase in cabina de toaleta, dar captivul" este eliberat, gratie interventiei conductorului. Din nou cucoanele rasufla usurate si-1 saruta pe cel eliberat ca si cum l-ar vedea dupa o indelungata absenta". Nazbatiile lui Goe ating apogeul in secventa urmatoare, cand bunica se hotaraste sa stea cu puisorul" pe coridor, asezandu-se pe un geamantan strain". Acum actiunea atinge punctul culminant, deoarece Goe trage semnalul de alarma, in ciuda sfaturilor lui mam-mare: - Sezi binisor, puisorule! Sa nu strici ceva!". Trenul se opreste, lumea se alarmeaza, personalul de serviciu umbla forfota", dar nimeni nu poate sti cine a tras semnalul de alarma, deoarece mam-mare doarme in fundul cupeului cu puisorul in brate", desi ata rupta si manivela rasturnata erau tocmai in vagonul de unde zburase mai adineaori palaria marinarului". Urmeaza deznodamantul actiunii, caci, dupa ce trenul porneste, in scurt timp pasagerii ajung la Bucuresti. Aici, cucoanele se suie cu puisorul in trasura si pornesc in oras, cerandu-i birjarului sa le duca la bulivar". Valoarea artistica a acestei schite consta in primul rand in comicul savuros izvorat din relatarea faptelor si din comportarea personajelor. Este prezent atat comicul de situatie, cat si cel de limbaj, iar din categoriile lui estetice se remarca, deopotriva, umorul si ironia. In ciuda dimensiunilor ei reduse, schita D-l Goe... pune in evidenta un univers uman cuprinzator si o problematica complexa, remarcandu-se si prin umorul care se degaja din comicul de situatie si de limbaj. De remarcat sunt si savoarea dialogurilor si naturaletea replicilor care reliefeaza, intr-o opera epica, talentul de dramaturg al lui I. L. Caragiale. Schita are consistenta unei scenete si de aceea ea a fost deseori dramatizata, caci partile narative si precizarile autorului referitoare la personaje pot constitui adevarate indicatii de regie. Limbajul viu colorat, succesiunea dinamica a intamplarilor si talcul lor, extra - ordinara abilitate cu care sunt creionate personajele fac din aceasta schita, ca si din celelalte momente si schite, un adevarat monument" de arta literara. Toate aspectele reliefate pana aici evidentiaza in plus faptul ca I. L. Caragiale este si in schite acelasi scriitor cu vocatie dramatica, inclinat spre comic, ca fiecare schita constituie o secventa cu semnificatii aparte din marele si veritabilul tablou comic al societatii de la sfarsitul secolului tiecut, creionate cu neintrecuta arta de catre scriitor.

Ion Luca Caragiale: D-L GOE


Doua universuri untane se contureaza in ZW Goe: unul al copilului si unul adult. intre acestea se produce o inversare de comportamente si atitudini care naste contraste comice. Cele trei doamne, desemnate cu apelative infantine mam-mare, ma-mitica si tanti Mita") silabele ma, mi, ta repetindu-se hilar) se copilaresc in adoratia Jor fata de Goe, fara a obtine ascultare din partea copilului. In schimb, tinarul Goe" imita ridicol pe adulti, comanda si nu se supune. Lipsa de inteligenta, sugerata inca din prima fraza, se transforma in aroganta, copilul corectind eronat un cuvint rostit incorect, sanctiqnind cu aceeasi impertinenta pe un calator care-1 sfatuieste; neadmitind decit vointa sa, intr-o independenta nefireasca, la care nu ar avea dreptul nici prin yirsta nici prin vreun alt merit. Ca si in Vizita,..,, unele excese primesc imediat o pedeapsa adusa de mtimplare (o pedeapsa naturala) -baiatul jpierde palaria si ramine blocat in compartimentul unde nu intra decit o persoana". Tot ca in Vuita.., neplacerile evidente cauzate de micul rasfatat familiei si celor din preajma nu aduc vreo schimbare de

atitudine a celor trei doamne. Orbirea protectoarelor lui Goe ca si a doamnei Popescu e totala. Numarul de mame" capata sens ironic in raport cu absenta oricarei asistente cu adevarat materne - adica a educatiei corecte. Maternitatea se manifesta printr-o exagerata protectie: sa nu raceasca, sa manince, sa se distreze. Aceasta se explica printr-un mod de a gindi specific unei categorii de oameni care detin putere, ayere, confort, multumiti de ei insisi (avind convingerea ca trebuie sa respecte aparentele) si lipsiti de orice preocupari mai inalte. Ca si Ionel, d-1 Goe e un puisor" scuipat sa nu se deoache, sarutat dulce, elogiat. El stirneste o permanenta agitatie in jurul sau. Exista o asemanare strinsa cu Vizita.., mergind pina la expresii identice, fapt specific operei cu caracter comic a lui Caragiale, care surprinde la oameni comportari asemanatoare, caracterizind pe indivizii cei mai reprezentativi. Exista si in D-l Goe un mister o& si in Vizita.., pe care cititorul il afla, dar care e ignorat de calatori, de conductor si apa- rent de mam-mare" care doarme", incapabila sa vada o realitate care nu-4 convine. Pornirea prin capitala in confortul trasurii si al cuibului familial a acestui mic monstru de rasfat ne duce cu gindul la viitorul lui Goe, ce va trai in acelasi confort, in trasura, pe marile artere ale societatii, la bulivar!" Va fi tratat identic - rasfatat de o societate care imbratiseaza privilegiatii, pe cei ce lasa in urma incidente nerezolvate, ilegalitati, ofense. Lectura e captivanta datorita atitudinii ironice a autorului, preciziei conturarii, din citeva linii, aproape numai prin limbaj a personajelor. Vorbirea lor inculta, ridicol de semtimentala sau de aroganta, contrastul dintre pretentii si analfabetismul cultural, dar si moral, sint o sursa a comicului, Asemenea contraste pot fi descoperite in cadrul intregului text si la nivelul fiecarei secvente dialogate. Caricatura se detaseaza din text, prin aceeasi ingrosare a liniilor ca si in Vizita... Goe, ca intruchipare a proastei cresteri si desconsiderarii jignitoare a oamenilor circula inca Srintre noi, amestecat intre atitea alte personaje caragialiene, ureros de ac- tuale.

Despre Vizita
Ion Luca CARAGIALE Vizita a) Schita Vizita are ca tema formarea parazitului, componenta a temei generale a momentelor si schitelor-lui Caragiale critica societatii burgheze. ldeea este ca parazitul este modelat in familia burgheza. Ionel, personajul principal este.invatat de mic sa calce toate normele de conduita morala. Subiectul este modelul de modelare al parazitului. Doamna Popescu ii expune musafirului preocuparile ei de a-i da lui Ionel o educatie. Parodia este piocedeul utilizat de autor, fiindca tocmai atunci se aud din bucatarie tipetele servitoarei, care-i cere doamnei Popescu sa intervina. Fiind obraznic Ionel era gata sa verse cafeaua si sa rastoarene masina cu spirt pentru facut cafea. Doamna Popescu, in loc sa-l certe, il ia in brate si-l saruta intrebandu-1: Vrei sa moara mama?". Rasfatul isi arata imediat roadele. Ionel ia o trompeta si-i sparge timpanele, se urca pe cal, bate din toba. Autorul intervine si-i explica felul in care trebuie sa se poarte un maior de rosiori, fiindca Ionel poarta uniforma de maior de rosiori. Ionel scoate sabia si ataca servitoarea, care venea cu cafeaua si dulceata. Doamna Popescu intervjne si este lovita cu sabia langa ochi. in loc sa-l certe sau sa-l pedepseasca, doamna Popescu il pune s-o sarute. Ionel ii raspunde obraznic musafirului, ia chiseaua cu dulceata, iese in hol si-i toarna dulceata in galosi, ca sa nu-si mai poata scoate pantofii. Obraznicia lui Ionel nu se opreste aici, el ia tigari din cutia musafirului, fumeaza, i se face rau, dar,doamna Popescu este incantata: Scuipa-I sa nu mi-l deochi". Ionel va lua o minge, va Iovi ceasca de cafea a musafirului si-i va pata hainele. Doamna Popescu in loc sa-l certe pe Ionel ii spune musafirului: - Nu-i nimic ! iese". Schita este semnificativa pentru felul in care se formeaza parazitul social. b) Parazitul ca prototip este studiat de. Caragiale cu pasiunea unui om de stiinta. Asa cum biologul urmareste o specie intr-un anumit climat, tot asa scriitorul realist urmareste tipurile sociale in mediul social, care le formeaza si le face

posibila existenta. Ionel din Vizita este inceputul unei serii. El va fi obisnuit sa fie obraznic, rasfatat, sa i se taca toate mofturile, sa fie servit, sa nu munceasca, sa nu faca nimic util societatii, sa traiasca pentru el. El trebuie sa fie slujit de ceilalti si rolul sau este sa faca mofturi, adica sa devina un moftangiu. Formarea parazitului este urmarita din familie ca in Vizita, D Goe, in scoala prin schitele Un pedagog de scoala noua. Lantul slabiciunilor, Bacalaureat. Devenit student precum Coriolan Draganescu din schita Tempora, parazitul invata arta demagogici si coruptia. El tine discursuri inflacarate catarat pe statuia lui Mihai Viteazul din fata Universitatii, scrie articole in Amicul poporului". Daca ramane un simplu functionar ca Lefter Popescu din Doua Loturi, parazitul va dori toata viata lui sa obtina un trai fara munca, o republica care sa dea lefuri si pensii, asa cum si-o imagineaza Conu Lconida din comedia Conu Leonida fata cu reactiunea. Seria parazitul este bine reprezentata in O scrisoare pierduta, unde nimeni nu munceste. Chiar cetateanul turmentat, care a fost candva functionar la posta, nu mai munceste ci bea. Tipatescu traieste parazitar, desi are functie, mosie, pe spatele lui Trahanache asa cum arata Pristanda, Agamita Dandanache este punctul cel mai inalt al evolutiei parazitului. Escroc, santajist, josnic, ramolit, corupt, devine un instrument in mana arivistilor Iara scrupule Care jefuiesc tara Ionel Popescu este personajul principal al schitei ,,Vizita", scrisa de catre vestitul nostru dramaturg si prozator I.L.Caragia-le.El este conturat de autor att direct,ct si indirect. Portretul fizic al personajului este abia schitat:Ionel Popescu Este un copilas foarte dragut in,de vreo opt anisori";asprctul lui exterior fiind prins in doar in cateva cuvinte:,,l-am gasit imbracat ca maior de rosiori,in uniforma de mare tinuta".Pe scurt este de-scris si mediul in care traieste eroul:doamna Popescu,,nu se prea vede la plimbare,la teatru,la petreceri",deoarece este preocupata de educarea fiului ei.,iar domnul Popescu-tatal-este mare agricultor. Familia are o servitoare,o femei batrana,,,cu o voce ragusita",iar sarbatoritul se joaca zgomotos in salon,unde ,,pe doua mese,pe canapea,pe feluri si pe jos,stau gramadite fel de fel de jucarii". Caracterizarea eroului se face prin onomastica:Ionel este un nume des intalnit,ca,de altfel popescu.Autorul intentioneaza sa creeze prin acest nume un tip de copil rasfatat si fara educatie. Caracterizarea indirecta a personajului se realizeaza prin nazdravaniile pe care le face ,de ziua sa onomastica,in prezenta musafirului.Limbajul personajului este si el mijloc de caracterizare indirecta.Ionel Popescu are doar cateva replici in intreaga schita, ceea ce dovedeste ca nu prea cunoaste mijloace de expresie. Copilul e ,,mandru" pentru ca-i ,,maior" de cavalerie,de aceea comanda:,,Inainte mars!";joaca are o limita,iar cand musafirul observa ca,,tutunul e otrava", Ionel raspunde obraznic:,,Datu de ce tragi?". Caracterizarea facuta de catre alte personaje este si ea pre-zenta:mama eroului inca de la inceput ii spune autorului care este motivul pentru care nu se mai duce la petreceri:,,acu,de cand s-a facut baiat mare,trebuie sa ma ocup eu de el,trebuie sa-i fac educatia." In paradoxal,obraznicia lui Ionel(fata de jupaneasa sau fata de oaspete)trezeste admiratia mamei:,,Nu sti ce strengar se face ...si destept...",singurul ei repros fiind:,,Saruta-ma sa-mi treaca si te iert." Ionel isi ahiseaza proasta crestere in fiecare dintre momentele actiunii:terorizeaza jupaneasa,face dezordine in casa,nu tine cont de rugamintile mamei,dandu-se om matur. Fata de mama sa,Ionel se poarta ca un tiran si din manifesta-rile lui de ,,dragoste",nu lipseste o doza de viclenie. Ionel Popescu este si va ramane un personaj semnificativ al creatiei lui Caragiale,dar si a literaturii romane

Ion Luca Caragiale a adus teatrului si poieziei romanesti o stralucire deosebita , meritul scriitorului este acela de a fi creat, in primul rand , scene de viata , iar arta lui poate servi drept model pentru toate timpurile . Schitele reprezinta o parte din opera marelui autor si au fost elaborate mai ales in perioada in care scriitorul

colabora la ziarul ''Universul '' . Naratiunea '' Vizita '' este o schita apartinand acestei perioade , cuprinsa apoi in volumul '' Momente si schite '' . Schita apartine , deci , genului epic si este o lucrare de dimensiuni reduse , cu o actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a catorva personaje . Autorul povesteste o intamplare - vizita facuta doamnei Maria Popescu , '' o veche prietena '' , pentru a o felicita cu ocazia onomasticii fiul sau , Ionel . Secventele naratiunii sunt usor de sesizat : discutia cu doamna Popescu , conflictul cu slusnica , joaca , atacul , precum si fumatul , trantirea mingii si in final , lesinul . Discutia cu doamna Popescu porneste de la o remarca a autorului referitoare la lipsa doamnei de la plimabari , teatrul si petrceri . In realitate , doamna marturiseste a fi prea ocupata de ingrijirea lui Ionel pentru a mai avea timp si de altceva . Peste afirmatiile mamei , inregistrate de autor cu usoara ironie se interpun strigatele slusnicei care , disperata , cere ajutor in bucatarie , caci Ionel este aproape gata sa-i rastoarne masina cu spirt si sa dea foc incaperii . Cea de a treia secventa , joaca , il reprezinta pe Ionel ca pe un adevarat erou al momentului . Neastamparul lui depaseste limitele firescului si devine dovada unei proaste deprinderi : dintre jucarii alege trompeta si fara sa tina seama ca mama are musafiri , sufla cu putere stanjenind discutiile . Urmatoarea secventa aduce in scena alt personaj : jupaneasa , ce poarta o tava cu cafea pentru autorul musafir . Ionel o ataca , mama intervine pentru ca ceasca sa nu fie varsata si ,in urma atacului , este ranita la ochiul drept . Nici acum mama nu-l pedepseste pe micul rasfatat . Desfasurarea actiunii continua cu un alt moment : autorul-musafir isi aprinde o tigara , dupa ce intreaba politicos pe doamna Popescu daca nu-i face rau fumul . Copilul are pretentia sa fumeze si el si chiar fumeaza , spre amuzamentul mamei si uimirea musafirului . Episoadele continua , actiunile lui Ionel dovedesc tot mai mult si mai bine proasta lui educatie : se joaca cu mingea in camera unde mama a primit musafirul . Mingea sare din loc in loc , pana cand nimereste exact ceasca autorului ce se pregatea sa guste din cafea si i-o varsa pe pantaloni , oparindu-l . Mama intervine fara convingere si copilul nu intelege nici de data aceasta ca faptele lui nu sunt permise . Efectele '' educatiei '' nu intarzie sa se arate . Schita a fost stralucit reprezentata in literatura romana de Ion Luca Caragiale . Read more: http://articole.famouswhy.ro/comentariu___vizita_-_de_ion_luca_caragiale/#ixzz1QN5sJfjr onel - personaj principal de schita - personaj realist - tipul copilului rasfatat "Vizita" de Ion Luca Caragiale - schita Dramaturg si prozator; Ion Luca Caragiale ( 30 ianuarie 1852 -9 iunie 1912) a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vreme lui, un scriitor realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. Inzestrat cu o inteligenta sclipitoare si cu o imaginatie iesita din comun, el foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca

dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic". In schitele sale, I.L.Caragiale creeaza o galerie de tipuri umane reprezentative nu numai pentru societatea din vremea lui, ci pentru intreaga societatea romaneasca din orice timp, de aceea se spune despre acest inegalabil scriitor ca este "contemporan" cu noi. Schita "Vizita" a aparut in volumul "Momente si schite" (1901), in care Caragiale ridiculizeaza prostia si snobismul familiilor burgheze, trasaturi care au ca rezultat esecul evident tn educatia propriilor copii. Ionel Popescu este personajul principal, al schitei "Vizita" de Ion Luca Caragiale, un copil rasiatat si prost crescut, consecinte firesti ale unei educatii precare, cauzate de folosirea unor metode total gresite. Ionel face parte dintr-o famiiie burgheza bogata, care afiseaza ostentativ o preocupare specials pentru educatia odraslei. De Sf.Ion, naratorul face o vizita doamnei Popescu, demers prilejuit de onomastica fiului ei, caruia-i duce in dar o minge "foarte mare de cauciuc si foarte elastica". Inca de la inceputul schitei, Ionel este caracterizat in mod direct de catre narator, care-i realizeaza portret ul fizic prin descriere: "un copilas foarte dragut de vreo opt anisori", "imbracat ca maior de rosiori in uniforma de mare tinuta". Portretul sau moral este realizat prin caracterizare indirecta si se contureaza din mediul in care traieste, din faptele si vorbele sale, precum si din relatia cu celelalte personaje, cu ajutorul dialogului si al naratiunii. Trasaturile de caracter ale copilului incep sa se evidentieze, indirect, inca de la inceputul vizitei. Doamna se scuza ca anul acesta nu a mai putut participa la petreceri, n-a mai fost la teatru sau la plimbare, intrucat a trebuit sa urmareasca indeaproape educatia fiului ei, ceea ce i-a ocupat tot timpul, mai ales ca mama "nu vrea sa-1 lase fara educatie". Paradoxal, in acelasi moment se aude strigatul servitoarei care cere ajutorul mamei, pentru ca Ionel, neastamparat, este gata sa rastoarne masina de spirt, pe care jupaneasa facea cafea. Doamna Popescoi este Incantata de zburdalnicul copil si exclama cu mandrie: "Nu stii ce strengar se face... si destept...". Neascultator, Ionel nu raspunde decat tarziu apelurilor mamei, care insa il saruta "dulce pe maiorasul, il scuipa, sa nu-l deoache". Sarbatoritul dovedeste lipsa de respect si fata de narator, deoarece face - in prezenta musafirului - o galagie infernala cu trambita si toba pe care le alesese dintr-o gramada de jucarii imprastiate "pe doua mese, pe canapea, pe foteluri si pe jos", ceea ce dovedeste si faptul ca era dezordonat. Deprins sa faca numai ce vrea el, maiorasul devine agresiv, se repede cu sabia scoasa asupra jupanesei care tocmai aducea cafelele si, dand "un racnet suprem de asalt", o loveste pe mama sub ochiul drept, deoarece aceasta intervenise cu imprudenta "in razboi". Ca si in cazul cu masina de gatit, copilul este repede iertat, mama cerandu-i drept "pedeapsa" un sarut. Oaspetele cere permisiunea sa-si aprinda o tigara si mama, cu o aluzie admirativa si amuzata, ii raspunde ca si "dumnealui... mi se pare ca-i cam place", referindu-se, bineinteles, la Ionel. Incercarea naratorului de a-l lamuri pe copil ca "tutunul e otrava..." se soldeaza cu o atitudinea taioasa si obraznica din partea acestuia, ce reiese, indirect, din replica impertinenta: "Da tu de ce tragi?". Copilul este, insa, incurajat de mama, care-l indeamna pe musafir sa-i aprinda "maiorului" tigara, pe care o luase din pachet fara sa ceara voie. Plina de admiratie, doamna Popescu din nou "il scuipa, sa nu-l deoache", fascinata de alura lui de "om mare" care fumeaza tigara "pana la carton". Agitat si nestapanit, Ionel se repede impetuos la mingea primita in dar, o tranteste cu putere si aceasta sare direct in bratul musafirului, care tocmai ducea la gura ceasca de.cafea. Fiind fierbinte, cafeaua il opareste si-i pateaza totodata pantalonii "de vizita, culoarea oului de rata", dar copilului nu-i pasa, iar mama il consoleaza ca pata de cafea se spala. Efectul nociv al tigarii nu intarzie sa se manifeste si copilului i se face rau, devine alb la fata, "cu ochii pierduti si cu dragalasa lui figura strambata", apoi lesina, spre disperarea mamei care isi smulge parul de teama ca "moare copilul". Musafirul sare in ajutor, il stropeste cu apa si "scumpul ei maior" isi vine in fire". Cand ajunge acasa, naratorul descopera, indirect, alte trasaturi ale lui Ionel si anume ca acesta este rautsicios si impertinent, deoarece constata ca sosonii sai erau plini de dulceata si intelege de ce maiorul iesise la un moment dat cu cheseaua de dulceata in vestibul. Lipsa de bun simt si de educatie sunt dovedite, indirect, prin toate manifestarile copilului, inclusiv prin lipsa normelor elementare de conduita: mananca dulceata direct din chesea, se serveste, fara sa ceara permisiunea, din tigaretele vizitatorului si chiar ii cere, cu impertinenta acestuia, foc. Comportamentul deplorabil al fiului o amuza nespus pe doamna Popescu, admiratia ei fiind de un entuziasm ridicol: "Scuipa-l, sa nu mi-l deochi!". Intelectul limitat al copilului reiese, indirect, nu numai prin felul stupid in care se joaca, ci si prin modul de a

vorbi, replicile sale fiind doar in numar de patru: "- Maior!...", "- Inainte mars!", "- Da'tu de ce tragi?", "Vin acu!" si acelea lipsite de noima. Cu totul inconstienta in privinta nivelului mental al fiului, doamna Popescu il considera "destept", iar comportamentul lui agitat este perceput ca unul de "strengar", trasaturi exprimate direct de catre alt personaj al schitei. Atitudinea vizitatorului, care are in schita statutul de personaj-narator, se schimba pe masura ce se deruleaza faptele copilului. Simpatia initiala, sugerata prin diminutivele "copilas", "baietelul", "maiorasul" se diminueaza, iar personajul este numit caricatural "maiorul" sau "domnul maior". Ionel este tipul copilul rasfatat provenit dintr-o familie instarita, a carui mama este incapabila sa-i faca o educatie solida, singura metoda considerata eficienta fiind intrebarea stupida si ridicola: "Vrei sa moara mama?". Contradictia dintre esenta si aparenta, dintre parerea entuziasmata a doamnei Popescu despre copil si ridicola comportare a acestuia este ilustrata de vocea auctoriala prin ironie, comic de situatie si de limbaj, pentru a sugera atitudinea sa critica si satirica. Ionel starneste rasul prin ridicol si prostie, constituind pentru oricine un exemplu negativ, care indeamna la un comportament diferit, pentru a nu fi la fel de penibil. I.L.Caragiale a starnit mereu un interes neobosit in jocul de oglinzi fatarnice, in care fiecare observa propria imagine intoarsa catre sine, "ca un omagiu de reciprocitate". (Serban Cioculescu)

I. L. Caragiale: VIZITA...
Cea dintii constatare a elevului, in urma lecturii celor mai cunoscute schite ale lui I. L. Caragiale, precum Vizita... sau D-l Goe este ca aceste .texte amuza, produc risul. Textul lui Caragiale stir-neste insa un alt fel de ris decit textul lui Creanga. Caragiale nu doreste sa ne inveseleasca, aratindu-ne prilejurile de voiosie ale vietii, ci, prin intermediul risului, el vrea sa atraga atentia cititorului asupra raului din oameni si din lume. Caragiale critica. In h8l9711hh49xng Vizita... siD-/ Goe apar copii si aspecte ale existentei lor. Se pune intrebarea: a fost autorul interesat in primul rind de acesti copii sau de copilarie? Constatam ca tinta risului nu e atit copilul cit copilul ca rezultat al educatiei primite in familie. Prin urmare, parintii, adultii sint urmariti de autor. Personajele sint creionate in citeva trasaturi, sint schitate. A-ceste trasaturi creeaza o imagine hazlie. Sa privim o caricatura grafica, desenata. Daca un om are un nas mai mare, caricatura il va infatisa cu un nas urias, mai mare decit trupul pesonajului. A-ceasta exagerare comica stirneste risul. Ceva asemanator se intim-pla si in opera literara. Daca un copil este rasfatat, prost crescut, acest rasfat este mereu subliniat, exagerat, pina ce copilul devine imaginea insasi a rasfatului, a proastei cresteri, intocmai cum caricatura cuiva cu nas mare devine un fel de portret al nasului. Se exagereaza o singura trasatura comica. Daca o mama nu stie sa-si creasca fiul, aceasta trasatura va fi pusa mereu in evidenta, in-grosindu-se permanent liniile desenului literar, pentru ca defectul sa ne cit mai usor de observat. Acest mod caricatural de a construi personaje literare e utilizat mai ales in opere de mica intindere. Autorul nu prezinta in aceste citeva pagini aspecte multiple ale vietii si caracterului personajelor, ci numai citeva, pe celelalte cititorul le poate banui. Personajul va fi doar schitat, intocmai ca intro caricatura. Personajul va reprezenta un anumit defect. De aceea unui copil care se alinta i se spune (in mediile cultivate) Goe. Defectul a capatat numele personajului. Fireste, nu trebuie sa exageram comparatia cu desenul caricatural, dar ea ne poate lamuri despre felul in care actioneaza in literatura modul comic de a privi viata si oamenii, realitatea in care existam. Un alt autor ar fi putut sa infatiseze cu durere pe copilul rasfatat, sa sufere pentru ca este prost crescut si sa-si induioseze pina la lacrimi cititorii. Un altul ar fi putut sa critice cu multa ura acest personaj. Observam ca in Vizita... naratorul nu-si exprima parerile despre mama si copil. El povesteste si transcrie dialogurile intr-un mod parca naiv, caci spune, exact invers decit constata cititorul, ca mama are pareri sanatoase" despre educatie, ca micul Ionel este, un copilas foarte dragut de vreo opt anisOn"; il numeste (cu o singura exceptie) maiorul, ca si cum ar participa convins la joaca lui; nu arata nici o suparare pentru faptele copilului care, presupunem, il deranjeaza prin zgomotul asurzitor care impiedica orice conversatie, prin pata pe care i-o face pe costumul deschis la culoare, prin moduf jignitor in care i se adreseaza copilul (Da tu de ce tragi?"), prin dulceata pe care i-o pune in galosi. Atitudinea naratorului nu este nici de aprobare nici de dezaprobare, este neutra. Totusi, daca citim cu atentie, remarcam anumite aluzii, un fel de a se atrage atentia cititorului in mod indirect. in partea introductiva a naratiunii Doamna Popescu, mama lui Ionel, pe care oaspetele dorea sa-1 felicite de ziua numelui, rosteste de trei ori cuvintul educatie, in numai doua fraze. Ultima

propozitie pare chiar inutila, repetind un lucru deja spus: Si nu stiti dv, barbatii cit timp ia unei femei educatia unui copil, mai ales cind mama nu vrea sa-l lase fara educatie . Cititorul mai cu experienta poate deveni banuitor, cu atit mai mult cu cit naratorul preia cuvintul numind sanatoase" parerile" mamei in privinta educatiei copiilor". Naratorul pare a ne atrage atentia catre acest aspect, catre educatia copiilor. Ca un raspuns Ja aceste pareri se aude vocea servitoarei: Ionel nu s-astimpara!". In continuare, mama il lauda. Tot ca un ecou se aude vocea servitoarei, din nou alarmata. Astfel, cuvintele mamei apar intr-un contrast evident cu vocea" realitatii: destept" -vrea sa-mi rastoarne masina". Admiratia mamei e contrazisa de purtarea copilului. Exista un permanent contrast intre seninatatea si multumirea mamei si comportarea suparatoare a copilului, care nu da nici un semn de buna crestere sau de inteligenta. Mama ii face observatii blinde, il saruta, il scuipa sa nu-1 deoache, il priveste cu admiratie pe copilul care pare sa produca in fiecare clipa o catastrofa, de unde panica slujnicei: -Sari, conita!", ,,-Tine-l, co-nita!" Miscarile copilului sint violente: rastoarna, bate, trinteste, a-taca, se repede, in contradictie cu imaginea de copilas foarte dragut", care este numai aparenta. Se pare ca in aceasta naratiune nici tinuta militaroasa a copilului nu este vazuta ca un simplu joc nevinovat. Naratorul insista asupra violentelor urmari pe care le are imaginatia copilului care se joaca de-a maiorul. Naratorul foloseste de 22 de ori cuvintul maior, dar nu din naiva simpatie ci pentru a evidentia contrastul intre termenii militari (inamic, asalt, neutralitate etc.) si universul marunt al familiei, care il protejeaza exagerat pe Ionel. Iata in text citeva din efectele acestui contrast: micul maior", ia pe maiorul in brate si1 saruta", mai saruta o data dulce pe maiorasul",,,maiorul sare de gitul mamei", maiorul lucrind cu lingura in cheseaua cu dulceata". Dar nu numai copilul, ci si doamna Popescu traieste o inchipuire. Ea il priveste ca pe un strengar", destept", om mare". Glasul ei e mereu iubitor, ingaduitor, admirativ, in timp ce faptele copilului ar cere o atitudine severa. Ea este orbita de dragoste si nu prea inteligenta; isi vede fiul asa cum ar dori sa fie, nu asa cum este in realitate. O amuza nespus ca Ionel fumeaza dar realitatea - lesinul copilului - arata ca nu era nimic de ris in acest gest. In concluzie, exista un contrast intre ceea*ce-si inchipuie acest personaj - doamna Popescu -si realitate, intre aparenta si adevar, cu precizarea ca personajul crede ca este sau doreste sa para mai bun decit este. Aceasta opozitie dintre aparenta ji adevar constituie izvorul risului. Citind Vizita..., avem impresia ca vedem si auzim totul, ca si cum intimplarile s-ar desfasura pe o scena. Micile naratiuni ale lui Caragiale (numite schite) se inrudesc mult cu teatrul, datorita dialogului care acopera o mare parte a textului, a unor semne de punctuatie ce redau vorbirea personajelor, a prezentarii miscarilor si atitudinilor acestora. Naratorul, care afiseaza naivitatea si pare netulburat portarea personajelor, doreste de fapt sa le condamne atitudinea; el este ironic. A fi ironic inseamna a sugera cu haz anumite lucruri, sau chiar a rosti cu umor exact invers decit ceea ce gindesti. Vizita... face parte din celebra culegere a lui I. L. Caragiale, Momente si schite, o opera literara de cea mai mare importanta pentru literatura noastra, care trebuie citita inca din clasa a V-a. Consideratiile de mai sus nu trebuie memorate. In clasa a V-a, elevul trebuie sa povesteasca, sa faca un rezumat, sa caracterizeze sumar un personaj, pentru a-si forma o exprimare corecta, clara, cursiva. Dar este foarte important cum citeste elevul mic. Ceea ce am spus despre Vizita... privind contrastele comice, schitarea personajelor, importanta limbajului, atitudinea scriitorului este valabil pentru multe alte schite de Caragiale. Aceste observatii sint un ghid al atentiei la lectura pentru scolarul din clasa a V-a, care e bine sa urmareasca si ceea ce nu se spune in text, dar se subintelege, precum si modul in care este realizata opera, astfel incit sa produca cititorului o impresie sau altarUn bun exercitiu ar fi citirea citorva schite (repetat, nu o singura data) pentru a se vedea care este izvorul comicului, ce vor sa para personajele si ce sint ele in realitate, ce aluzii nevinovate" face autorul, cum se desfasoara dialogul.

ESEU - SCOALA
Scoala nu reprezinta doar o tema a literaturii romane:ea apare ca o constanta tematica in toata literatura universala .Mari autori ca Charles Dickens in David Copperfield,Rudyard Kipling in Stalki &Co.,Alain Fournier in Cararea pierduta,James Joyce in Portret al artistului in tinereteetc.s-au oprit aeupra problemelor scolii si le-au ilustrat in operele lor.Problematica pe care ei o semnaleaza este de o mare complexitate.Aceasta rezulta si din modul in care tema a fost tratata in literatura romana.Analiza temi a scoas in evidenta cateva aspecte semnificative.In chiar textele studiate s-a observat ca exista un camp de probleme proprii elevului,pe care il urmareste I.Creanga si un altul al dascalului asupra caruia insista I.L.Caragiale.Pe de alta parte ,este de subliniat faptul ca scoala este evocata in literatura cu posibilitatile si din perspectiva unor genuri diferite.Imaginea scolii se proiecteaza in versiunea pe care o admite genul epic ,adoptat de I.Creanga,altfel decat versiunea genului dramatica a lui I.L.Caragiale.Alteori sunt valorificate disponibilitatile genului liric ,cum se intampla in cazul lui Bacovia,care in Liceu isi exprima aceeasi nemultumire si dezamagire fata de scoala ,dar in formularea sintetica si figurata a poeziei. Dar toate aceste exemple propun ceea ce am putea numi o imagine negativa a scolii,in care dominanta este data de enumerarea unor limite ale institutiei ,consemnate cu intentie critica.Intelegerea aceasta ar ramane incompleta si falsa daca nu ne-am aminti ca exista si versantul luminos al temei ,cel care,intr-o ordine concurenta dezvolta imaginea pozitiva a scolii.Aceasta la randul ei presupunecateva dominante: -figura bunului dascal,devotat misiunii sale asemenea domnului Trandafir,saua dascalului Claita din nuvela Budulea Taichii de Slavici,sau a celor doua chipuri evocate de O.Goga in Dascalul si Dascalita. -elevul model,asemenea lui Hutu din Budulea Taichii. -scoala care schimba destinul ,ca in cazul lui Nicolae din romanul Morometii de Marin Preda. In literatura lui Caragiale ,scoala devine o tema importanta mai in Momente si schite.Ea face obiectul analizei in Bacalaureat,Lantul slabiciunilor,Un pedagog de scoala noua,Despre cometa,Emulatiune, Premiu I,Dascal prost,Scoala romana.Interesul lui I.L.Caragiale fata de scoala se explica prin faptul ca in spatiul acestei institutii se confrunta trei tipuri de mentalitate :a elevilor ,a dascalilor,a parintilor.Poate fi surprinsa astfel prin variantele ei sociale ,de varsta,de pregatire intelectuala-o mentalitate mai generala,a locului si a timpului,aflata la originea binelui sau a raului din societate. O atentie speciala a aratat Caragiale fata de tipul dascalului ,al carui exponent caricatural este Marius Chicos Rostogan,eroul intruchipand ceea ce autorul numea ironic,pedagogul nostru absolut.El este construit cu posibilitatile unor procedee diferite ,apartinand uneori uneori epicului si alteori dramaticului.

Personajul se dovedeste a avea doua fete ,in relatiile cu parintii si cu elevii pe de o parte,arogant cu cei slabi,slugarnic cu cei puternici.Alternarea registrului verbal tradeaza o predispozitie marcata spre injustitie .Concluzia spre care tinde Caragiale ar fi aceea ca institutia nu este rea in sine dar este stricata de slujitorii ei,de limitele acestora dar si de mentalitatea momentului.Spiritul in care sunt formati copiii,valorile propuse decid atitudinea lor de mai tarziu in societate. In Amintiri,desi I.Creanga ,evocand procesul de formare a lui Nica ,nu renunta la intentia de a-si amuza cititorii ,sunt consemnate aspecte si probleme care tin de inceputurile invatamantului romanesc.Patru imagini ale scolii,din locuri diferite sunt fixate in paginile ,astazi clasice ,ale Amintirilor:scolile din Humulesti.din Brosteni,din Targu-Neamt si scoala de catiheti de la Falticeni.Ca expresie a nmultumirii lui I.Crenaga fata de institutia evocata ,dominanta imaginilor,pe care le ofera ,atitudinea critica de natura sa sublinieze limitele scolii:caracterul improvizat,lipsa dascalilor si a manualelor,brutalitatea metodelor pedagogice,coruptia. Solutia de salvare intr-o asemenea situatie ramane detasarea si nu angajarea.Creanga ilustreaza prin personajele sale atat primejdia ascunsa in calea urmata de Davidica sau de Trasnea printr-un efort absurd,dincolo de puterile lor ,cat si capacitatea de a nu-si abandona propria umanitate si pornirilile firesti ale varstei care ii ajuta pe Mirauta si pe Stefanescu mult mai relaxati in relatia lor cu scoala,sa se sustraga urmarilor nefaste ale cumplitului mestesug,devenit nu un factor formator,ci unul deformator. Tema scolii revine frecvent in operele literare ale unor autori care apartin diferitelor momente istorice ,fiind dovada sensibilitatii literaturii fata de o problema importanta a vietii:procesul de formare si cunoastere pe care il face posibil scoala ca institutie sociala.Preocuparea nu este intamplatoare,nici gratuita pentru ca literatura,la randu ei,exercita o influenta asupra vietii,asupra realitatii,ca urmare a puterii ei de a propune ,de a acredita modele si de a consolida un sistem de valori.

I.L. Caragiale D-l Goe Ca s nu mai rmie repetent i anul acesta, mam'mare, mmiica i tanti Mia au promis tnrului Goe s-l duc-n Bucureti de 10 mai. Puin ne import dac aceste trei dame se hotrsc a prsi locul lor spre a veni n Capital numai de hatrul fiului i nepoelului lor. Destul c foarte de diminea, dumnealor, frumos gtite, mpreun cu tnrul Goe, ateapt cu mult nerbdare, pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie s le duc la Bucureti. Adevrul e c, dac se hotrete cineva s asiste la o srbtoare naional aa de important, trebuie s -o ia de diminea. Trenul n care se vor sui ajunge n Gara de Nord la opt fr zece a.m. D. Goe este foarte mpacient i, cu un ton de comand, zice ncruntat: - Mam'mare! de ce nu mai vine?... Eu vreau s vie! - Vine, vine acuma, puiorul mamii! rspunde cucoana. i sarut pe nepoel; apoi i potrivete plria. Tnrul Goe poart un frumos costum de marinar, plrie de paie, cu inscripia pe pamblic: le Formidable, i sub pamblic biletul de cltorie nfipt de tanti Mia, c "aa in brbaii biletul". - Vezi ce bine-i ade lui - zice mam'mare - cu costumul de marinel? - Mamio, nu i-am spus c nu se zice marinel? - Da cum? - Marinal... - Ei! zicei voi cum tii; eu zic cum am apucat. Aa se zicea pe vremea mea, cnd a ieit nti moda asta la copii - marinel. - Vezi c suntei proaste amndou? ntrerupe tnrul Goe. Nu se zice marinal, nici marinel... - Da cum, procopsitule? ntreab tanti Mia cu un zmbet simpatic. - Mariner.. - Apoi de! n-a nvat toat lumea carte ca d-ta! zice mam'mare, i iar srut pe nepoel i iar i potrivete plria de mariner. Dar nu e vreme de discuii filologice: sosete trenul - i nu st mult. Trenul este plin... Dar cu mult bunvoin din partea unor tineri politicoi, cari merg pn la o staie apropiat, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam'mare i face cruce, apoi aprinde o igar... Goe nu vrea sa intre n cupeu; vrea s ad n coridorul vagonului cu brbaii. - Nu!... nu e voie s scoi capul pe fereastr, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, i-l trage puin napoi. - Ce treab ai tu, urtule? zice mititelul smucindu-se. i dup ce se strmb la urtul, se spnzur iar cu amndou mnile de vergeaua de alarm i scoate iar capul. Dar n-apuc s rspunz ceva urtul, i mititelul i retrage ngrozit capul gol nauntru si-ncepe s zbiere. - Mamio! mam'mare! tanti! - Ce e? Ce e? sar cocoanele. - S opreasc! zbiar i mai tare Goe, btnd din picioare. Mi-a zburat plria! s opreasc!!! Tot ntr-un timp, iact conductorul intr s vaz cine s-a suit de la staia din urm. - Biletele, domnilor! Cocoanele arat biletele dumnealor, explicnd d-lui conductor de ce nu poate i Goe s fc acelai lucru: fiindc biletul era n pamblica plriei, i, dac a zburat plria, firete c-a zburat cu pamblic i cu bilet cu tot. Dar avea bilet. - Parol! chiar eu l-am cumprat! zice tanti Mia. Conductorul ns nu nelege, pretinde bilet; daca nu, la staia apropiat, trebuie s-l dea jos pe d. Goe. Aa scrie

regulamentul: dac un pasager n-are bilet i nu declar c n-are bilet, i se d o amend de 7 lei i 50 de bani, i-l da jos din tren la orice staie. - Dar noi n-am declaratr? strig mamia. - Ce e vinovat biatul dac i-a zburat plria? zice mam'mare. - De ce-a scos capul pe fereastr? eu i-am spus s nu scoat capul pe fereastr! zice cu pic urtul. - Nu-i treaba dumitale! ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mia urtului... - Uite ce e, cucoan - zice conductorul - trebuie s pltii un bilet... - S mai pltim? n-am pltitr o dat? - i pe dasupra un leu i 25 de bani. - i pe dasupra?... - Vezi, dac nu te-astmperi? zice mamia, si-l zguduie pe Goe de mna. - Ce faci, soro? esti nebun? nu tii ce simitor e? zice mam'mare. i, apucndu-l de mna cealalt, l smucete de la mamia lui, tocmai cnd trenul, clntnind din roate, trece la un macaz. Din smucitura lu' mam'mare ntr-un sens, combinat cu cltintura vagonului n alt sens, rezult c Goe i pierde un moment centrul de gravitaie i se reazim n nas de clana uii de la cupeu. Goe ncepe s urle... n sfrit, n-au ce s fac. Trebuie s se hotreasc a plati biletul, pe care are s-l taie conductorul din carnetul lui. Pcat ns de plrie!... Ce-o s fac d. Goe la Bucureti cu capul gol? i toate prvliile nchise!... s-ar ntreba oricine, care nu tie ct grije are mam'mare i ct prevedere. Cum era s plece biatul numai cu plria de paie? Dac s ntmpl s plou, ori rcoare? i mam'mare scoate din sculeul ei un beret tot din uniforma canonierii le Formidable. - Te mai doare nasul, puiorule? ntreab mam'mare. - Nu... rspunde Goe. - S moar mam'mare? - S moar! - Ad', s-l pupe mam'mare, c trece! i-l pup n vrful nasului; apoi aezndu-i frumos beretul: - Parc-i ade mai bine cu beretul!... zice mam'mare scuipndu-l s nu-l deoache, apoi l srut dulce. - Cu ce-i nu ade lui bine? adaoga tanti Mia, i-l scuip i dumneaei i-l srut. - Las-l ncolo! c prea e nu tiu cum!... Auzi d-ta! plrie nou i biletul! zice mamia, prefcndu-se foarte suprat. - S fie el sntos, s poarte mai bun! zice mam'mare. Dar mamia adaog: - Da pe mamiica n-o pupi? - Pe tine nu vreau, zice Goe cu humor. - Aa? zice mamia. Las!... i-i acopere ochii cu minile i se face c plnge. - Las' c tiu eu c te prefaci! zice Goe. - i-ai gsit pe cine s-neli! zice mam'mare. Mamia ncepe s rz; scoate din scule ceva i zice: - Cine m pup... uite!... ciucalat! Mamia pupa pe Goe, Goe pe mamia, i lund bucata de ciucalat, iese iar pe coridor. - Puiorule, nu mai scoate capul pe fereastr!... E lucru mare, ct e de detept! zice mam'mare. - E ceva de speriat, parol! adaog tanti Mia. Pe cnd Goe i mnnc afar ciucalata, cocoanele se dau n vorb de una, de alta... Trenul alearg acuma despre Crivina ctre Peri. - Ia mai vezi ce face biatul afar, mamio! zice mamia ctre mam'mare.

Mam'mare se ridic btrnete i se duce n coridor: - Goe! puiorule! Goe! Goe! Goe nicieri. - Vai de mine! ip cucoana, nu-i biatul! Unde e biatul!... s-a prpdit biatul!... i toate cucoanele sar... - A czut din tren biatul! ao, mor! Dar deodat, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri n ua compartimentului unde nu intra dect o persoan. - Goe! maic! acolo eti? - Da! - Aide! zice mam'mare, iei odat! ne-ai speriat. - Nu pot! zbiar Goe dinuntru. - De ce?... te doare la inim? - Nu! nu pot... - E ncuiat! zice mam'mare, vrnd s deschid pe dinafar. - Nu pot deschide! zbiar Goe desperat. - Vai de mine! i vine ru biatului nuntru! n sfrit, iact conductorul cu biletul: primete paralele i libereaz pe captiv, pe care toate trei cucoanele l srut dulce, ca i cum l-ar revedea dup o ndelungat absen. i mam'mare se hotrete s stea n coridor, pe un geamantan strin, s pzeasc pe Goe, s nu se mai ntmple ceva puiorului. Puiorul vede o linie de metal n colul coridorului, care are la captul de sus o main cu mner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mna pe mnerul mainii i ncepe s-l trag. - ezi binior, puiorule! s nu strici ceva! zice mam'mare. Trenul i urmeaz drumul de la Peri ctr Buftea cu mare vitez. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodat s-aude un uier, apoi semnalul de alarm, trei fluiere scurte, i trenul se oprete pe loc, producnd o zguduitur puternic. "Ce e? ce e?" oi pasagerii sar nspimntai la ferestre, la ui, pe scri... - Goe! puiorule! Goe! strig tanti Mia i se repede afar din compartiment. Goe este in coridor... De ce s-a oprit trenul? Cineva, nu se tie din ce vagon, a tras semnalul de alarm. Din ce vagon?... Asta e uor de constatat; manivela semnalului nu se poate trage dect rupndu-se aa nnodat i cu nodul plumbuit. Personalul trenului umbl forfot, examinnd roatele tamponate cu toat presiunea, aa de tamponate c-i trebuie vreo zece minute mecanicului s-i ncarce iar pompa de aer comprimat i s poat urni trenul din loc. n toat vremea asta, conductorul i efii trenului alearg din vagon n vagon i cerceteaz aparatele semnalelor de alarm. Cine poate ghici n ce vagon era rupt aa plumbuit i rsturnat manivela? Ciudat! tocmai n vagonul de unde zburase mai adineauri plria marinerului! Cine? cine a tras manivela? Mam'mare doarme n fundul cupeului cu puiorul n brae. Nu se poate tie cine a tras manivela. Trenul se pornete n sfrit, i ajunge n Bucureti cu o ntrziere de cteva minute. Toat lumea coboar. Mam'mare aeaz frumuel beretul lui Goe, l scuip pe puior s nu-l deoache, l ntreab dac-l mai doare nasul i-l srut dulce. Apoi cucoanele se suie n trsur i pornesc n ora: - La Bulivar, birjar! La Bulivar!...

Vizit... de Ion Luca Caragiale

M-am dus la sf. Ion s fac o vizit doamnei Maria Popescu, o veche prieten, ca s-o felicit pentru onomastica unicului su fiu, Ionel Popescu, un copila foarte drgu de vreo opt aniori. N-am voit s merg cu mna goal i i-am dus bieelului o minge foarte mare de cauciuc i foarte elastic. Ateniunea mea a fcut mare plcere amicei mele i mai ales copilului, pe care l-am gsit mbrcat ca maior de roiori n uniform de mare inut. Dup formalitile de rigoare, am nceput s convorbim despre vreme, despre sorii agriculturii d. Popescu tatl este mare agricultor despre criz .cl. Am observat doamnei Popescu c n anul acesta nu se prea vede la plimbare, la teatru, la petreceri... Doamna mi-a rspuns c de la o vreme i se urte chiar unei femei cu petrecerile, mai ales cnd are copii. S-i spun drept, ct era Ionel mititel, mai mergea; acu, de cnd s-a fcut biat mare, trebuie s m ocup eu de el; trebuie s-i fac educaia. i nu tii dv. brbaii ct timp i ia unei femei educaia unui copil, mai ales cnd mama nu vrea s-l lase fr educaie! Pe cnd doamna Popescu-mi expune prerile ei sntoase n privina educaiei copiilor, auzim dintr-o odaie de alturi o voce rguit de femeie btrn: Uite, coni, Ionel nu s-astmpr! Ionel! strig madam Popescu; Ionel! vin' la mama! Apoi, ctr mine ncet: Nu tii ce trengar se face... i detept... Dar vocea de dincolo adaog: Coni ! uite Ionel! vrea s-mi rstoarne maina !... Astmpr-te, c te arzi! Ionel! strig iar madam Popescu; Ionel ! vin' la mama! Sri, coni! vars spirtul! s-aprinde! Ionel! strig iar mama, i se scoal repede s mearg dup el. Dar pe cnd vrea s ias pe ue, apare micul maior de roiori cu sabia scoas i-i oprete trecerea, lund o poz foarte marial. Mama ia pe maiorul n brae i-l srut... Nu i-am spus s nu te mai apropii de main cnd face cafea, c daca te-aprinzi, moare mama? Vrei s moar mama? Dar ntrerup eu pentru cine ai poruncit cafea, madam. Popescu? Pentru dumneata. Da de ce v mai suprai? Da ce suprare! Madam Popescu mai srut o dat dulce pe maioraul, l scuip, s nu-l deoache, i-l las jos. El a pus sabia n teac, salut militrete i merge ntr-un col al salonului unde, pe dou mese, pe canapea, pe foteluri i pe jos, stau grmdite fel de fel de jucrii. Dintre toate, maiorul alege o trmbi i o tob. Atrn toba de gt, suie pe un superb cal vnt rotat, pune trmbia la gur i, legnndu-se clare, ncepe s bat toba cu o mn i s sufle-n trmbi. Madam Popescu mi spune ceva; eu n-aud nimica. i rspund totui c nu cred s mai ie mult gerul aa de aspru; ea n-aude nimica. Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mam; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, cnd sunt musafiri! Iar eu, profitnd de un moment cnd trmbia i toba tac, adaog:

i pe urm, d-ta eti roior, n cavalerie. Maior! strig mndrul militar. Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tob; i maiorul nu cnt cu trmbia; cu trmbia cnt numai gradele inferioare; maiorul comand i merge-n fruntea soldailor cu sabia scoas. Explicaia mea prinde bine. Maiorul descalic, scoate de dup gt toba, pe care o trntete ct colo; asemenea i trmbia. Apoi ncepe s comande: nainte! mar! i cu sabia scoas, ncepe s atace stranic tot ce-ntlnete-n cale. n momentul acesta, jupneasa cea rguit intr cu tava aducnd dulcea i cafele. Cum o vede, maiorul se oprete o clip, ca i cum ar vrea s se reculeag fiind surprins de inamic. Clipa ns de reculegere trece ca o clip, i maiorul, dnd un rcnet suprem de asalt, se repede asupra inamicului. Inamicul d un ipt de desperare. ine-l, coni, c m d jos cu tava! Madam Popescu se repede s taie drumul maiorului, care, n furia atacului, nu mai vede nimic naintea lui. Jupneasa este salvat; dar madam Popescu, deoarece a avut imprudena s ias din neutralitate i s intervie n rzboi, primete n obraz, dedesubtul ochiului drept, o puternic lovitur de spad. Vezi? vezi, dac faci nebunii? era s-mi scoi ochiul... i-ar fi plcut s m omori? Srut-m, s-mi treac i s te iert! Maiorul sare de gtul mamei i o srut... Mamei i trece; iar eu, dup ce am luat dulceaa, m pregtesc s sorb din cafea... Nu v supr fumul de tutun? ntreb eu pe madam Popescu. Vai de mine! la noi se fumeaz... Brbatu-meu fumeaz... i... dumnealui... mi se pare c-i cam place. i zicnd dumnealui", mama mi-arat rznd pe domnul maior. A! zic eu, i dumnealui? Da, da, dumnealui! s-l vezi ce caraghios e cu igara-n gur, s te prpdeti de rs... ca un om mare... A! asta nu e bine, domnule maior, zic eu; tutunul este o otrav... Da tu de ce tragi? m-ntrerupe maiorul lucrnd cu lingura n cheseaua de dulcea... Ajunge, Ionel! destul dulcea, mam! iar te-apuc stomacul... Maiorul ascult, dup ce mai ia nc vreo trei-patru lingurie,apoi iese cu cheseaua n vestibul. Unde te duci? ntreab mama. Viu acu! rspunde Ionel. Dup un moment, se-ntoarce cu cheseaua goal; o pune pe o mas, se apropie de mine, mi ia de pe mescioar tabacherea cu igarete regale, scoate una, o pune n gur i m salut militrete, ca orice soldat care cere unui ivil s-i mprumute foc. Eu nu tiu ce trebuie s fac. Mama, rznd, mi face cu ochiul i m-ndeamn s servesc pe domnul maior. ntind igareta mea, militarul o aprinde pe a lui i, fumnd, ca orice militar, se plimb foarte grav de colo pn colo. Eu nu-l pot admira ndestul, pe cnd mama l scuip, s nu-l deoache, i mi zice:

Scuip-l, s nu mi-l deochi! Maiorul i-a fumat igareta pn la carton. Apoi se repede la mingea pe care i-am adus-o eu i-ncepe s-o trnteasc. Mingea sare pn la policandrul din tavanul salonului, unde turbur grozav linitea ciucurilor de cristal. Ionel! astmpr-te, mam! Ai s spargi ceva... Vrei s m superi? vrei s moar mama? Dar maiorul s-a-ndrjit asupra ghiulelei slttoare, care i-a scpat din mn: o trntete cu mult necaz de parchet. Eu aduc spre gur ceaca, dar, vorba francezului, entre la coupe et les lvres 4 mingea mi zboar din mn ceaca, oprindu-m cu cafeaua, care se vars pe pantalonii mei de vizit, culoarea oului de ra. Ai vzut ce-ai fcut?... Nu i-am spus s te-astmperi... Vezi? ai suprat pe domnul!... altadat n-o s-i mai aduc nici o jucrie! Apoi, ntorcndu-se ctre mine, cu mult buntate: Nu e nimic! iese... Cafeaua nu pteaz! iese cu niic ap cald!... Dar n-apuc s termine, i deodat o vd schimbndu-se la fa ca de o adnc groaz. Apoi d un ipt i, ridicndu-se de pe scaun: Ionel! mam! ce ai? M-ntorc i vz pe maiorul, alb ca varul, cu ochii pierdui i cu drglaa lui figur strmbat. Mama se repede spre el, dar pn s fac un pas, maiorul cade lat. Vai de mine! ip mama. E ru copilului!... Ajutor! moare copilul! Ridic pe maiorul, i deschei repede mondirul la gt i la piept. Nu-i nimica! zic eu. Ap rece! l stropesc bine, pe cnd mama pierdut i smulge prul. Vezi, domnule maior? l ntreb eu dup ce-i mai vine n fire; vezi? Nu i-am spus eu c tutunul nu e lucru bun? Al' dat s nu mai fumezi! Am lsat pe madam Popescu linitit cu scumpul ei maior afar din orice stare alarmant, i am ieit. Mi-am pus oonii i paltonul i am plecat. Cnd am ajuns acas, am neles de ce maiorul ieise un moment cu cheseaua n vestibul ca s-mi toarne dulcea n ooni.