Mijloace de caracterizare a personajului în opera literară

Caracterizarea unui personaj se poate realiza prin mijloace directe și/sau indirecte.

Caracterizarea directă (formulată direct) poate fi făcută de către:

 narator (e surprins portretul fizic: figură, statură, vârstă, vestimentație, dar și cel moral);
 un alt personaj (părerile lui despre acel personaj);
 personajul însuși (autoportret)-în cadrul monologului interior/dialogului;
 autor (doar în cazul operelor dramatice) în cadrul didascaliilor (indicațiilor scenice).

Caracterizarea indirectă (desprinsă din diferite aspecte):

 prin onomastică;
 din comportamentul personajului (conduită, acțiuni, fapte, gesturi, atitudini);
 din relațiile cu celelalte personaje (comportarea față de acestea);
 din gândurile și frământările personajului (zbuciumul interior)-din monolog/dialog;
 din aspectul fizic (înfățișare)/exterior(ținută, postură, îmbrăcăminte);
 prin descrierea mediului în care trăiește;
 prin limbajul folosit (felul în care se exprimă): cult/incult, origine socială, educație, caracter.

Așadar, prin aceste mijloace de caracterizare pot fi prezentate: semnificația numelui personajului,
date legate de familie, statutul social și profesional, mediul în care trăiește, portretul fizic și cel moral,
ipostazele în care apare personajul și evoluția sa.

Caracterizarea este compunerea prin care se înfățișează trăsăturile definitorii ale unui personaj literar.
Ea are următoarea structură:

 Introducere: -fixarea personajului în operă;

-rolul/felul/tipologia personajului în operă.

 Cuprins: caracterizarea propriu-zisă ce include atât portretul personajului (fizic și moral), cât și
mijloacele de caracterizare, susținute cu citate și exemple adecvate.

 Încheiere: concluzii (părerea față de personaj/ semnificația lui socială, mesajul pe care îl poartă
în opera literară, autenticitatea acestuia/ citate critice).