Demonstrati ca naratiunea “ D-l Goe” este o schita – 1

I.L. Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii noastre, a creat prin intreaga sa
opera o adevarata „comedie umana”, o fresca sociala a Romaniei de la sfarsitul sec. al XIX-lea,
intrucat a abordat cele mai diverse domenii ale vietii sociale: scoala, administratia de stat, presa,
justitia, familia.

Educatia defectuoasa primita in familie si in scoala, traficul de influenta si

favoritismul manifestate in lumea scolii constituie o tema concretizata in schite ca „Vizita”, “ D-l
Goe”, “ Bacalaureat”, “ Lantul slabiciunilor”.

Naratiunea “ D-l Goe” a fost inclusa in volumul “Momente si schite” si infatiseaza

contrastul dintre pretentiile familiei in privinta educatiei si rezultatul concretizat in comportarea
copilului.

Naratiunea poarta ca titlu numele personajului principal, caruia autorul i-a adaugat apelativul
reverentios “domnul” prin care anticipeaza intentiile sale satirice, daca ne gandim ca Goe nu este
un domn, ci doar un copil certat cu invatatura –un repetent- rasfatat si obraznic.

Naratiunea “D-l Goe” este o schita pentru ca este o opera epica in proza, de dimensiuni reduse,
in care autorul concentreaza fapte care pot rezuma o situatie de viata si anume educatia gresita pe
care unele familii le-o dau copiilor.

In naratiunea “D-l Goe” este prezentata o singura intamplare: calatoria celor patru personaje “
mam’mare, mamitica, tanti Mita si tanarul Goe”, cu trenul, din “urbea x“ pana la Bucuresti de
„10 Mai” al unui an neprecizat.

Faptul ca lipsesc indicatiile toponimice si cronologice confera acestei intamplari un caracter

repetabil, tipic.

Plasata intr-un interval de timp redus, calatoria are calitatea de a scoate in evidenta trasaturile de
caracter ale personajelor. Cu prilejul calatoriei cele trei dame isi releva cultura, pretentiile ,
intelegerea exagerata fata de Goe, iar acesta din urma isi afiseaza aroganta, rasfatul si proasta
crestere.
Intreaga desfasurare a actiunii, cat si personajele sunt credibile, deci pot fi veridice.

Pesonajele nu prezinta cazuri particulare, ci categorii umane, adica sunt personaje tipice. Din
acest motiv „ mam’mare”si „ mamitica”nu au prenume, ele reprezentand pe toate mamele si
bunicile care isi rasfata urmasii.

La randul lui, Goe este o ipostaza a copilului obraznic, lenes, care va ramane repetent de cateva
ori si care, probabil, va termina scoala datorita interventiei mamei sau matusii pe langa profesori.
Actiunea se desfasoara simplu, este lineara si orientata spre deznodamant.

Naratiunea “D-l Goe” este deci o schita, pentru ca este o lucrare epica in proza, de mici
dimensiuni, concentrand o singura intamplare la care participa un numar redus de personaje.

Domnul Goe - demnostraţia apartenenţei la specia schiţă 2

       În schiţa „Domnul Goe…”, Ion Luca Caragiale satirizează educaţia greşită primită de copiii
aparţinând unor familii burgheze.
       Schiţa este o operă epică în proză de dimensiuni reduse, cu o acţiune restrânsă, la care
participă un număr mic de personaje surprinse într-un moment semnificativ al existenţei lor, iar
faptele şi întâmplările sunt însoţite de umor.
       Ca în orice operă epică, întâmplările narate se constituie în momente ale subiectului literar.
Astfel, în expoziţiune aflăm că „tânărul Goe” împreună cu cele „trei dame” „frumos gătite”
aşteaptă cu nerăbdare pe peronul din urbea X, trenul accelerat care trebuie să-l ducă la Bucureşti.
Motivul călătoriei este salvarea lui Goe de la o nouă repetenţie. Goe însuşi îmbrăcat într-un
frumos costum de marinar este „impacient” şi încruntat, deoarece trenul nu soseşte.

Sosirea trenului şi urcarea precipitată a celor patru „distinşi” pasageri constituie intriga acţiunii.
Acum, câţiva tineri politicoşi le oferă locurile, dar Goe rămâne pe coridor „cu bărbaţii”.
       Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările din timpul călătoriei lui Goe şi a însoţitoarelor
sale până la Bucureşti. Mai întâi, el nu-l ascultă pe un tânăr binevoitor care-l sfătuieşte să nu
scoată capul pe fereastră. Urmarea neascultării este pierderea pălăriei şi a biletului de călătorie
care era „în pamblica pălăriei”, iar ţipetele lui Goe, ca să oprească trenul, sunt zadarnice. Soseşte
conductorul care sancţionează lipsa biletului, determinându-le pe doamne să plătească biletul
puişorului şi o amendă „pe deasupra”. Nervoasă, mamiţica îl ceartă pe Goe, mam-mare îi ia
apărarea şi din această dispută Goe „se reazămă în nas de clanţa uşii de la cupeu” şi începe să
urle. Totul se termină cu bine, căci mam-mare îi oferă lui Goe un beret în locul pălăriei, iar
mamiţica ciocolată, pentru a fi pupată în semn de împăcare.
       În timp ce „cucoanele se dau în vorbă de una, de alta…”, Goe dispare de pe coridor. Mama-
mare e disperată până ce aude bubuituri în cabina de toaletă unde Goe se blocase. Graţie
conductorului „captivul” este eliberat şi cucoanele răsuflă uşurate.

Năzbâtiile copilului continuă şi ating punctul culminant când, deşi păzit de mama-mare Goe
trage semnalul de alarmă. Trenul frânează, lumea se alarmează, personalul caută făptaşul, dar
nimeni nu ştie cine a tras semnalul, deoarece mama-mare doarme cu puişorul în braţe.
       Urmeză deznodământul acţiunii, după ce trenul porneşte în scurt timp pasagerii ajung la
Bucureşti. Aici cucoanele urcă cu puişorul în trăsură şi pornesc spre „bulivar”.
       Goe este personajul principal fiind înfăţişat în toate momentele acţiunii. În mod direct,
naratorul oferă amănunte legate de aspectul fizic şi îmbrăcămintea eroului. Elegantul costum de
marinar, cu inscripţia “Le formidable” şi cu biletul înfipt la pălărie, ca “bărbaţii” subliniază
strădania familiei de a părea că aparţin înaltei societăţi. Această eleganţă scoate în evidenţă
aroganţa lor.
       Goe este tipul copilului răsfăţat şi obraznic, leneş şi lipsit de educaţie, pe care cele trei dame
sunt incapabile să-l educe. Greşelile educative ale familiei se răsfrâng în limbajul şi
comportamentul copilului. Neastâmpăratul Goe nu ştie şi nici nu este învăţat să se comporte în
societate. Urletele şi ţipetele constituie modul său firesc de manifestare. Obrăznicătura crede că e
deştept şi de aceea se adresează jignitor mamei şi la mama mare. Aceeaşi lipsă de respect, de
bună creştere şi de bun-simţ dovedeşte şi faţă de străini.

Însuşirile lui Goe sunt evidenţiate şi prin fapte, dar mai ales prin felul de a vorbi. La aceste
modalităţi de caracterizare se adaugă relaţiile cu celelalte persoane, fie că sunt din familie, fie că
sunt persoane străine, şi caracterizarea directă realizată prin părerile membrilor familiei.
       Portretul moral al băiatului apare din două perspective: cea a familiei, care-l vede frumos,
sensibil şi deştept, şi aşa cum se desprinde din întâplări: răsfăţat, obraznic, leneş.
       Principalul mod de expunere este naraţiunea care se împleteşte cu dialogul şi elementele de
descriere care contribuie la caracterizarea personajului.
       Întâmplările sunt relatate de către narator la persoana a treia, care nu ia parte la desfăşurarea
acţiunii.
       Dialogul este un mijloc de caracterizare a persoanelor  şi sursă a comicului. Prin dialog se
pun în evidenţă contrastul dintre esenţă şi aparenţă, dintre ceea ce sunt în realitate personajele şi
ceea ce vor să pară.
       Deoarece este o naraţiune de scurtă întindere, care relatează un singur moment din viaţa
personajelor, puţine la număr, şi anume călătoria de … la Bucureşti, iar faptele şi întâmplările
sunt prezentate de către vocea narativă într-o anumită ordine, cea a meomentelor subiectului, „D-
l Goe…” este o schiţă.

Caracterizare
Caracterizarea personajului principal Goe

Printre aspectele de viata zugravite de I.L. Caragiale in schitele sale este si cel referitor la
educatia copiilor in familie si la scoala, aspect evidentiat cu deosebita arta in schite ca „Vizita”,
„D-l Goe”, „Bacalaureat”.

Schita „D-l Goe” poarta numele personajului principal Goe, caruia i se adauga apelativul D-l,
„domnul”, evident cu intentii satirice, caci prin comportarea sa, Goe, nu este un adevarat domn ci
doar un copil rasfatat si obraznic. El participa la toate momentele actiunii, faptele „importante”
fiind savarsite de el, pe cand celelalte personaje reactioneaza functie de nazbatiile „puisorului”.
Astfel el este prezentat atat in asteptarea trenului, in timpul calatoriei, cat si in timpul sosirii la
Bucuresti.

Autorul nu scapa din vedere nici unele amanunte de tip vestimentar, precizand ca tanarul Goe
poarta un frumos costum de marinar, palarie de paie cu inscriptia pe panglica „Le Formidable” si
sub panglica biletul de calatorie, infipt de tanti Mita ca „asa tin barbatii biletul”. Vestimentatia
nu evidentiaza gustul pentru frumos, ci aroganta afisata ostentativ de un copil al carui singur
„merit” este acela de a fi ramas repetent.

Goe este rasfatat, obraznic, needucat, lenes si nu iubeste invatatura si de aceea ramane repetent.
Fara a avea vreun merit deosebit, el este obisnuit de familie, sa fie recompensat si atunci cand nu
e cazul, sa primeasca totul neconditionat – de aceea i se pare normal ca si trenul sa soseasca
atunci cand doreste el.

Obraznicatura crede ca e foarte destept, asa cum crede, de fapt, intreaga familie: „e lucru mare
cat e de destept! zice mam-mare”. Se adreseaza jignitor mamei si bunicii atunci cand intra in
discutie forma corecta a substantivului marinar „- Vezi ca sunteti proaste amandoua?. Nu se zice
nici marinel nici mariner.”

Lipsa de buna crestere si de bun simt dovedeste si cand tanarul binevoitor il sfatuieste sa nu
scoata capul pe fereastra – „Ce treaba ai tu uratule? Zice mititelul smuncindu-se”.

Urletele, tipetele, zbieretele sunt modul sau „firesc” de a se manifesta ori de cate ori nu-i convine
cate ceva sau cand se afla in pericol, la care se adauga bataile din picioare si cu pumnii: „sa
opreasca” zbiara cand vrea sa opreasca trenul; urla cand se loveste de clanta usii; da bubuituri cu
pumnii cand se blocheaza la toaleta.

Este micul tiran al familiei, supunandu-le pe cele trei doamne la adevarate presiuni psihologice.
E un mic excroc in devenire, el speculeaza cu abilitate sentimentele si slabiciunile familiei,
profitand de dragostea exagerata a bunicii si de inconsecventa mamei.

E socotit de ai sai deosebit de destept si de sensibil. „Ce faci soro, esti nebuna, nu stii ce simtitor
e?”.

Insusirile lui Goe sunt evidentiate prin felul de a vorbi, prin relatiile cu celelalte personaje si prin
parerea acestora despre el. Autorul isi exprima dezaprobarea si dispretul total fata de personaj,
fata de educatia gresita primita in familie si la scoala.