D-L GOE…

de I. L. CARAGIALE
MOMENTELE SUBIECTULUI

Material realizat
de
Florescu Mihaela
 INTRODUCERE
Prin volumul Momente
(1909, I. L. Caragiale poate fi
considerat creatorul schiţei în
literatura română. În schiţele
sale, adevărate monumente
literare , scriitorul prezintă o
vastă frescă socială de la
sfârşitul veacului al XIX-lea şi
începutul celui de-al XX-lea.
Printre aspectele de viaţă
ilustrate este şi cel referitor la
educaţia eronată a copiilor în
familie, temă admirabil tratată
în Vizită… sau D-l Goe…
 INTRODUCERE

Subiectul schiţei este simplu, iar tehnica

artistică are la bază concentrarea maximă a
acţiunii şi a mijloacelor de expresie. Faptele
narate sunt determinate de un singur moment
semnificativ din viaţa personajului principal,
anume călătoria lui Goe cu trenul până la
Bucureşti, în compania celor trei doamne:
mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa.
 EXPOZIŢIUNEA
În expoziţiune ( situaţia iniţială ) aflăm că
tânărul Goe însoţit de cele trei dame, îmbrăcate
festiv, aşteaptă cu nerăbdare, pe peronul oraşului X,
trenul accelerat care trebuie să-l ducă în capitală,
pentru a nu mai rămâne repetent şi anul acesta.
Protagonistul poartă un prezentabil costum de
marinar, o pălărie de paie, în a cărei panglică tanti
Miţa i-a pus copilului biletul de călătorie pentru
a imita obiceiul bărbaţilor. Cu obrăznicie (― Vezi
că sunteţi proaste amândouă ?), Goe intervine
atunci când bunica rosteşte cuvântul marinel, iar
tanti Miţa pronunţă marinal, impunând
forma greşită mariner. Cu toate acestea, mam’mare
îl laudă şi îl sărută.
 INTRIGA

Intriga acţiunii (cauza care

declanşează desfăşurarea
faptelor) debutează
cu sosirea trenului. Deşi
este aglomeraţie,
doamnele îşi găsesc locuri
cu bunăvoinţa unor tineri
politicoşi, însă puişorul
rămâne pe coridor cu bărbaţii.
 DESFĂŞURAREA ACŢIUNII

Desfăşurarea acţiunii cuprinde întâmplările

din timpul călătoriei. Mai întâi, băiatul nu ia în
seamă intervenţia unui tânăr care îl sfătuieşte să
nu scoată capul pe fereastră. Goe îi răspunde urât
binevoitorului, se strâmbă şi insistă în acţiunea
sa. Urmarea este dramatică: neascultătorul îşi
pierde pălăria şi biletul de călătorie. Ţipetele lui
Goe, care cere imperativ oprirea trenului, sunt
zadarnice.
 DESFĂŞURAREA ACŢIUNII
Între timp soseşte conductorul care cere biletele la
control. Acesta nu vrea să înţeleagă de ce copilul nu
poate prezenta biletul său şi pretinde costul unui nou
bilet şi amendă. Afectată de întâmplare, mamiţa îl
ceartă pe Goe, mam’mare îi ia apărarea odorului
care, tras de mână de o parte şi de alta, îşi pierde
echilibrul, se loveşte la nas de clanţa uşii de la
compartiment şi începe să urle. Totul se termină
cu bine, deoarece bunica a fost prevăzătoare ca de
obicei, a luat un beret pe care i-l oferă nepotului în
locul pălăriei, iar mamiţa, după ce se preface
supărată, îi dă o bucată de ciucalată.
 DESFĂŞUREREA ACŢIUNII

În timp ce doamnele se dau în vorbă de una,

de alta, Goe iese din nou pe culoar şi se
blochează în toaletă. Familia este disperată de
dispariţia puişorului, care va fi descoperit în
momentul când bunica aude bubuituri în uşa
compartimentului unde nu intră decât o singură
persoană. Este salvat în cele din urmă de
controlor care venise să încaseze banii, iar
scena ia sfârşit cu o avalanşă de pupături dulci.
 PUNCTUL CULMINANT

Mam’mare se hotărăşte să rămână pe hol cu

nepoţelul pentru a-l păzi. Acum acţiunea atinge
punctul culminant (situaţia dificilă): Goe trage
semnalul de alarmă producând panică printre
călători. Personalul trenului nu reuşeşte să
depisteze pe autor, deşi constată că sigiliul a fost
rupt în vagonul de unde zburase mai adineauri
pălăria marinerului, întrucât mam’mare doarme
în cupeu cu puişorul în braţe.
 DEZNODĂMÂNTUL

Deznodământul
subiectului este sinonim
cu sfârşitul
călătoriei. Trenul
ajunge cu o mică
întârziere la Bucureşti,
familia coboară şi ia o
trăsură spre bulevard.
 ÎNCHEIERE

În concluzie, schiţa Testament

surprinde contrastul dintre „Dac-o fi
aparenţă (familia îl vede să-mătrânesc…
pe copil sensibil, deştept ştii cum să-mi ziceţi?
şi învăţat) şi esenţă (Goe Moş Virgulă”
este obraznic, răsfăţat şi
încăpăţânat).