"Boul și vițeii" de Ion Băieșu

Prezentarea operei

Ion Băieșu, pe adevăratul său nume Ion Mihalache, născut în anul 1933, în comuna
Aldeni din județul Buzău, se ilustrează în literatura română contemporană ca poet, prozator și
dramaturg. Prozatorul își conturează excețtionalul său talent epic în volumele "Iubirea e un
lucru foarte mare" - schițe și foiletoane umoristice (1967) și "Sufereau împreună" - nuvele
(1966).
Ca dramaturg scrie opere în care satirizează carentele lumii contemporane.
Dintre comediile sale amintim: "Boul și vițeii", "Gargarita", "Prima zi de căsnicie",
"Al treilea", "Crima pe palier", "Dresoarea de fantome", "În căutarea sensului pierdut" si
altele.
Comedia "Boul și vițeii", cuprinsă în volumul de teatru cu același titlu, apărut în anul
1972, își are geneza într-o întâmplare neobișnuită din viața autorului.
Cu mulți ani în urmă, s-a dus în satul natal să-și vadă părinții. Pe drum sș-a adus
aminte că nu mai trecuse pe la ei de un an de zile. Ajungând în fața
casei, tataă l-a întrebat: Pe cine căutați duneavoastra? După ce i-a spus cine este și l-a
îmbrațișat, s-a furișat în spatele casei și a plâns pentru prima oară
în viața sa.
Acțiunea comediei se petrece la Bucuresti în zilele noastre într-un apartament situat la
etajul opt. Personajele sunt: frații Gelu (40 ani) și Nelu (45 ani), soțiile lor - Coca (40 ani) și
Nuți (35 ani), bătrânul (65-70 ani) și tatăl (65-70 ani).
În sufrageria cu mobilă sculptată, covor persan și tablouri, se află Coca,
soția lui Gelu, îmbrăcată de oras. Se aude soneria. În scenă intra Nelu, care întreabă de fratele
său, Gelu. L-a căutat la serviciu și nu l-a găsit. Problema
este urgentă; a primit o scrisoare de la tatăl său la întâi decembrie la iernat.
Coca, intrigată de pretenție, pretextând că și masina lor este stricată, nu intră în viteza
a patra, îi recomandă să-și aducă tatăl, un țăran de prin
părțile Buzăului, cu taxiul.
Coca, la insistențele lui Nelu, îi telefonează lui Gelu, pe care-l găseșteșsi-l anunță să
vină acasă urgent.
Menționăm că soția lui Gelu, Coca, nici nu mai știa dacă socrul ei mai trăiește.
Între timp vine și Nuți, soția lui Nelu, care însă si-a adus în locuință și pe mama ei,
deși aceasta avea apartament proprietate personală. Acest apartament a fost închiriat, ceea ce
constituie un motiv al unui conflict acut între soți.
Nelu trânteste, iar ea se vaită că el i-a distrus viața, tinerețea și cariera. Vine și Gelu.
Află că vine tată lor. Nu se mai duc la gară. Bătrânul nu precizase în scrisoare că vine cu
trenul. Nici nu mai era timp, trenul era deja în gară.
Toți așteaptă, întrebându-se cu ce scop vine bătrânul la Bucuresti.
Nuți lansează ideea că poate vine pentru bani sau pentru a fi găzduit pe timpul
iernii. Cele două cumnate, speriate de aceste perspective, încep să se lamenteze; nici una n-are
bani și nici spațiu pentru găzduire, deși nu aveau copii. Nuți, privind pe fereastră, îi anunță
pe cei doi frați că pe trotuarul de vizavi "se află un tip de la țară".
Cei doi frați, privind, își dau cu părerea că acela trebuie să fie tatăl lor. Îl aduc în casă.
Cumnatele observă că bătrânul venise fără desagă. Băieții îl întreabă de sănătate, de neamuri,
de noutățile din sat.
Coca, după mofturile de rigoare, îi aduce o farfurie cu gustări și, la insistențele lui
Gelu, o bere.
Batrânul mănâncă și bea cu poftă. Dar... lovitura de teatru: băieții își dau seama că
acest țăran nu este tatăl lor. "Tipul de la țara" era unul Gheorghe din Bolintinul din Vale,
zarzavagiu în Piața Amzei. Precupețul pleacă.
Cei din casă, după un moment de stupefacție, izbucnesc într-un râs demential. Coca
însa face o observație acidă cu privire la țărani: ancestrala bunatate e un fals și șmecheria s-a
născut la țară.
Dar iată că se anuntțăla telefon adevăratul tată care de o jumătate de oră se chinuie să
deschidă ușa liftului.
Coca e disperată ca nu mai are ce pune pe masă. Bolintinistul a băgat în el ca un
balaur. Noroc că mai are niște sardele. Intră tatăl adevărat. Poartă două sacoșe voluminoase cu
de-ale porcului, cinste pentru băieți și nurori. N-are nevoie de bani. Nici nu stă mult că vine
vecinul lui cu mașina, să-l ia din fața blocului, la șase, peste un sfert de oră.
Dacă au nevoie de bani poate să le dea ceva: a vândut un mânzat, bani de
înmormântare are, sunt la un nepot, la Pompile. Îi invită pe toți la el la țară. Au unde sta, au ce
mânca, la treabă nu-i pune. Să se plimbe, să se scalde și să mănânce. Îi întreabă de copii. Dacă
n-au, are el în vecini, pe cineva care arepatru copii. Cel mai mic e foarte destept. Abia a
început să vorbească și știe vreo nouă poezii și cântece auzite la televizor. I-a cumparat un
pachetel cu bomboane. Apoi își ia rămas bun; se găbește - a lăsat păsările singure și nu-i bine
că s-au "înmulțit vulpile ca niciodată".
După plecarea tataăui, cele două cumnate împart pachetele pe număratele și
cântăritele. Problema e numai cu ouăle fiindcă sunt 15, fără soț. Nu-i nimic, unul o să-l tragă
la sorți.
Nelu și Gelu, băieți dintr-o bucată, posedând desigur studii superioare și o bunăstare
materială, țin sincer la părinții lor care și-au sacrificat tinerețile pentru a-i ține la studii.
Bătrânul lor tata, când ei se aflau la liceu venea pe jos, pe un viscol cumplit, douăzeci
de kilometri, cu rucsacul în spate, să le aducă provizii. Când vremea era urâtă, tataă îi ducea la
școală pe unul în cârcă și pe unul subțioară. Nelu si Gelu, în relațiile cu sotiile lor, sunt pe
bună dreptate duri, ironici, direcți, fiind intrigati de aerele lor de mari cucoane. Cu toate
acestea, distingem în faptele celor doi fii, dacă nu semnele unei dezumanizări, atunci ale unei
vinovate uitări și înstrăinări. Înstrăinarea băieților de părinți este atât de acută, încât acestia
confundă pe tatăl lor cu un zarzavagiu din Piața Amzei.
Întâlnirea cu vrednicul lor tată e o colosală lecție care-i readuce la condiția de fii
adevrați.
Tatăl este personajul care se înalță ca o coloană imensă în această lume maruntă,
meschină, în lumea unor inși care, probabil, din avariție, au refuzat să
aibă copii. El se înalță la dimensiuni uriașe, reprezentând autentica noblețe, rafinamentul
subțire al unei civilizații milenare.
"Boul și vițeii", replică la celebra fabula ”Boul și vițelul” de Grigore Alexandrescu, e
o comedie a cărei temă o constituie raportul dintre două generații și, concomitent, dintre două
civilizații - citadină și rurală, evidențiindu-se noblețea civilizației tărănești și meschinăria
civilizației citadine, una generând exemplare umane superbe, iar cealaltă - monțtri morali.