Căldură mare

de Ion Luca Caragiale

-rezumat-

I.L.Caragiale este, alături de Eminescu şi Creangă, unul dintre cei mai mari
scriitori ai poporului nostru. Este autorul a patru comedii (O scrisoare pierdută, O noapte
furtunoasă, Conul Leonida faţă cu reacţiunea, D’ale carnavalelor) a unei drame
(Năpasta), a publicat nuvele (Două loturi, O făclie de Paşte, În vreme de război etc) şi
schiţe, adunate în volumul “Momente şi schiţe”, apărut în 1901.
Caragiale este considerat creatorul schiţei în literatura română, deşi această specie a
fost cultivată şi de alţi scriitori (Emil Gârleanu, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti). Îi
revine acest merit deoarece el a atins perfecţiunea artistică.
Schita este o opera epica in proza de dimensiuni reduse, cu o actiune restransa la care
participa un numar mic de personaje surpinse intr-un moment semnificativ al existentei
lor.
Personajele schiţei lui Caragiale sunt selectate din diferite medii: din familie şi
școală, din presă, justitie, din viața modernă sau din viața politică.
„Căldură mare” este titlul unei schițe a lui I. L. Caragiale, faimos pentru talentul de
a reda pe hârtie defectele regăsite în societate. Scrisă în anul 1899, opera a fost publicată
mai apoi în volumul autorului, intitulat „Momente”, apărut în anul 1901. În același an,
înainte de apariția în volum, însă, ea a fost publicată în „Moftul român”.
Acțiunea este relatată de către un narator obiectiv, iar protagonistul este anonim,
identificat ca fiind „domnul”.
Astfel, într-o zi călduroasă de vară, în jurul orei trei după amiaza, el ia o trăsură
care-l transportă pe strada Pacienței, „la numărul 11 bis”.
,,Domnul” coborî dintr-o trăsură. Sună lung la sonerie, până când deschise feciorul
sau servitorul. Din dialogul încurcat care urmă, reieși că stăpânul casei i-a poruncit să
spună feciorului că este plecat la țară. De fapt, el era doar ieșit în oraș. Domnul îi ceru
servitorului să îi transmită stăpânului său că l-a căutat. El nu voi să își spună numele,
afirmând că stăpânul va ști cine a fost. Îl chemă să se întâlnească cu el, dar nu spuse
unde. Transmise că o afacere nu a reușit, dar nu spuse care afacere.
Când să plece, domnul se întoarse și îi spuse feciorului că mai bine revine el pe
seară să îi spună toate acele lucruri. Îl întrebă la ce oră revine stăpânul lui, pronunțându-i
numele, dl.Costică Popescu. Feciorul spuse atunci că pe stăpânul său nu îl cheamă
Costică, ci Mitică Popescu. Întrebând ce adresă este acolo, domnul află că este strada
Pacienței. El, însă, căuta strada Sapienței, același număr, 11 bis.
Revenind la birjă, domnul, zăpăcit de asemenea caldura mare, îi ceru birjarului să îl
ducă pe strada Pacienței, în loc de Sapienței. Birjarul îi spuse că nu știe unde este strada.
Domnul întrebă o bătrână care trecea pe acolo unde este strada Pacienței, iar bătrâna
spuse aceea este. Domnul socoti că bătrâna este ramolită. Întrebă și pe un băiat de
prăvălie care stătea la umbră în pragul unei mici băcănii. Băiatul spuse și el că aceea este
strada Pacienței. Domnul socoti că băiatul este un prost și porunci birjarului să meargă
înainte.
După ce birja merse pe stradă o vreme, domnul dădu cu ochii de un sergent de stradă.
Stătea pe o bancă și își descălțase cizmele. Voia să își mai răcorească picioarele, că era
căldură mare. Îl întrebă și pe el, dar tot de strada Pacienței. Sergentul răspunse că aceea
este strada. Domnul adăugă atunci și numele celui pe care îl căuta, dar spuse doar d.
Popescu. Atunci sergentul îl îndrumă la numărul 11 bis.
Domnul porunci să pornească birja, socotind că servitorul fusese un prost.

Sursa: - ,,Momente și schițe” , de Ion Luca Caragiale, ,,D-l Goe”,

Pagini Alese – Literatura Român, editura Mondoro,
București, 2017, pag.78-83
-Internet ,,Portal Învățământ.ro”