Mă aflu la poalele munților Bucegi la final de luna februarie, iar această perioadă reprezintă sfârșitul

iernii.

Peisajul este unul destul de trist deoarece se vede că iarna este pe sfârșite și mai este mult până
iarna viitoare. Zăpada cea albă de pe timpul iernii a început să se topească puțin câte puțin,
transformându-se dintr-un alb imaculat într-o culoare din ce în ce mai maronie, amestecându-se cu
nomolul descoperit de dispariția acesteia. Brazii încep ușor-ușor să scape și ei de mantia albă și să-și
revină la verdele de odinioară. Soarele își arată colții din ce în ce mai mult și oferă căldura lui tuturor.
Ici și colo se vede câte un ghiocel, iar iarba ieșită de sub zăpadă este ca o rufă spălată pusă la uscat.

Per total peisajul nu este extraordinar, încă fiind destul de înnorat dar se apropie puțin de cel de
primăvară fiind mult mai multă verdeață decât în timpul iernii.