Casa bunicilor

Casa bunicilor se află la o margine de sat la o răspântie de drumuri nu prea

umblate. În colțul uliței cu case tupilate acoperite cu olane, o casa
bătrânească, atât de dragă mie, cu obloane de scândură la cele două
ferestre, răsare de după un nuc masiv. De cum se înserează, becul spânzurat
de tavanul afumat prinde a pâlpâi sub abajurul îngălbenit de vreme,
împrăștiind sclipiri de rubin. Din uliță nu se poate zări nimic în curte și în
grădinița cu flori. Copaci mari formează un zid înalt încât și păsărilor pare că
le e greu să-l treacă.

În grădinița casei, doi salcâmi bătrâni își poartă cu mândrie florile albe ca
niște ciorchine de ghiocei. Pe pământ, câțiva bulbi de lalele înfloresc
primăvara și se transformă într-o bucurie de culori. Lângă ele, ca o strajă, o
tufă mare de bujori roșii își fac veacul. În luna mai, florile lui sângerii
împrăștie un puternic parfum, ce se poate simți în toată curtea. Undeva în
spatele florilor, o grădină de legume, nu foarte mare, așteaptă în liniște să fie
cultivată. Straturile, formate din fâșii de pământ, cu cărări pe margini,
proaspăt săpate și îngrijite, sunt un semn că bunicii mei sunt oameni
gospodari.

De fiecare dată când am trecut pragul casei bunicilor mei, mirosea atât de
bine a cozonac sau a pâine proaspăt coaptă. Este modul prin care bunica mea
înțelege să ne răsfețe. Știe că iubesc cozonacul și nu uită niciodată să-l
pregătească. Imediat ce mă vede și mă îmbrățișează, printre zâmbete blânde
îmi spune: “Ți-am pregătit cozonac! Încă e cald. Vino să mănânci”. Bunicul
meu, nici el nu se lasă mai prejos și e mereu atent cu mine. De îndată ce află
că îl voi vizita, scoate leagănul din șopron și-l leagă de ce mai groasă cracă a
nucului. Leagănul e nelipsit, îl zăresc de cum intru în curtea înverzită și de
fiecare dată simt o mare bucurie să mă dau în el.

Bunicii mei sunt oameni extraordinari de buni și blânzi. Nu doar că nu m-au

cercetat niciodată, dar mi-au zâmbit mereu, înțelegători, chiar și atunci când,
poate, meritam cel puțin o mustrare. Cred că și din acest motiv, orice vizită la
bunicii mei se transformă în momente de neuitat, iar casa lor, pentru mine,
este cel mai frumos loc de pe pământ.
Bunicul

Unul din cei mai cumsecade oameni pe care îi cunosc este bunicul meu. Bun la suflet,
blând și plin de respect sunt doar câteva dintre cuvintele care-i descriu cel mai bine
profilul moral. Nu l-am auzit niciodată ridicând tonul la cineva, cu atât mai puțin la mine.
Întotdeauna mi-a vorbit frumos, iar vorbele ieșite din gura sa au reprezentat pentru mine
sfaturi prețioase, iar uneori adevărate lecții de viață.

Deși este un om simplu, fără prea multă carte, bunicul meu, poate și datorită vârstei, dă
dovadă de multă înțelepciune. Ori de câte ori am avut nelămuriri sau am avut nevoie de
o persoană care să mă asculte și să mă înțeleagă, bunicul meu a fost acolo. Cu toată
experiența lui de viață, m-a îndrumat și m-a povățuit, iar ulterior i-am apreciat
învățăturile. Dar toate aceste impresii nu sunt doar ale mele. Bunicul meu este un om
respectat și în comunitate. Vecinii, precum și ceilalți oameni care îl cunosc, au doar vorbe
bune de spus despre el. Nu de puține ori când m-am plimbat cu el prin oraș, am văzut o
mulțime de oameni, bătrâni sau mai tineri, care l-au salutat cu respect și i-au vorbit cu
multă prețuire.

Din punct de vedere fizic, bunicul meu este de înălțime medie. Nu este nici gras, dar nici
slab, iar acest lucru este un semn al sănătății fizice și al traiului sănătos pe care l-a dus
toată viața. Urmare a originii sale rurale și a primilor ani de viață petrecuți la țară,
bunicul meu are o rezistență fizică deosebită. De puține ori l-am văzut bolnav, iar despre
asprimea vremurilor, fie iarnă aspră sau vară caniculară, nu l-am auzit să se plângă
niciodată.

Un alt indiciu fizic important, totodată fiind și un semn al profilului moral, hărnicia, sunt
palmele sale aspre și degetele groase pline de bătături. Toată viața sa a muncit cu
îndârjire pentru a-și crește copii și pentru a aduce bunăstare casei. Nici acum la vremea
pensionării, nu se dă înlături când vine vorba de muncă sau de activități practice în
gospodărie.

Părul său alb, cândva blond-șaten, cu un început de chelie și ochii albaștrii, precum cerul
de primăvară, completează profilul bunicului meu. Fața sa prezintă câteva riduri, mai ales
în jurul ochilor, care vorbesc de la sine despre anii grei care s-au scurs peste viața greau,
uneori plină de lipsuri.
Acesta este bunicul meu, unul din cei mai importanți oameni din viața mea. Îl iubesc
mult, iar această dragoste pe care i-o port o împărtășește și el față de mine. Îi doresc tot
binele din lume și multă sănătate pentru că le merită pe deplin.