Sunteți pe pagina 1din 1

 Cand prezinti o persoana incepi prin a oferi detalii despre aspectul fizic (cum arata)

 Apoi detalii despre insusirile sufletesti, morale (cum este)


 La final poti spune ce preocupari are (ce ii place sa faca)

Descrierea unei persoane de la care ai învățat cele mai multe lucruri

Include secvențe narative, descriptive și explicative

Am avut o copilărie minunată. Am crescut într-o familie de oameni cinstiți care mi-au arătat
drumul pe care trebuie să-l urmez în viață ca să îmi fie bine. Unul din cei mai cumsecade oameni pe care
îi cunosc este bunicul meu.

Bunicul are ochi căprui, e mic de statură, nici gras, dar nici slab, iar acest lucru este un semn al
traiului sănătos pe care l-a dus toată viața. Fața sa cu mici riduri, mai ales în jurul ochilor, vorbește de la
sine despre anii grei care s-au scurs peste viața bunicului. Urmare a originii sale rurale și a primilor ani de
viață petrecuți la țară, el are o rezistență fizică deosebită. De puține ori l-am văzut bolnav, iar despre
asprimea vremurilor, fie iarnă grea sau vară caniculară, nu l-am auzit să se plângă niciodată. Palmele sale
aspre și degetele groase cu bătături stau dovadă că hărnicia e o mare calitate a bunicului . Toată viața sa
a muncit cu îndârjire pentru a aduce bunăstare casei, nici la vremea pensionării nu se dă în lături când
vine vorba de muncă sau de activități practice în gospodărie.

Întotdeauna mi-a vorbit frumos, chiar dacă mai făceam și boacăne. Vorbele sale au fost pentru
mine sfaturi prețioase, chiar uneori adevărate lecții de viață. Îmi amintesc și acum de ziua în care m-a
învățat cum să prind roțile desprinse dintr-o jucărie mai veche. Eram sub umbra nucului din curte si
din gramada de mașinuțe uitate într-un colț de lângă gardul vecin am scos un camion cu roțile
desprinse. Bunicul își făcea de lucru prin curte, dar m-a văzut că tot încercam să le repar de-o vreme
bună, fără a reuși. Atunci a adus o șurubelniță neagră, scurtă, și două bucățele de sârmă arămie. A legat
o roată a jucăriei cu prima bucățică de sârmă și a înfășurat-o cu grijă pe lânga axul roții. Apoi a luat
cealaltă bucată și la fel a prins și a doua roată. Cu șurubelnița a învârtit șurubul care atârna într-o parte
de trei ori cu putere, astfel punând camionul în sfârșit pe roți.

Deși este un om simplu, fără prea multă carte, bunicul meu, poate și datorită vârstei, dă dovadă
de multă înțelepciune. Ori de câte ori am avut nelămuriri sau am avut nevoie de o persoană care să mă
asculte și să mă înțeleagă, bunicul meu a fost acolo. Cu toată experiența lui de viață, m-a îndrumat și m-
a povățuit, iar ulterior i-am apreciat învățăturile. Dar toate aceste impresii nu sunt doar ale mele.
Bunicul meu este un om respectat și în comunitate. Vecinii, precum și ceilalți oameni care îl cunosc, au
doar vorbe bune de spus despre el. Nu de puține ori când m-am plimbat cu el prin sat sau prin oraș, am
văzut o mulțime de oameni, bătrâni sau mai tineri, care l-au salutat cu respect și i-au vorbit cu multă
prețuire.

Acesta este bunicul meu, unul din cei mai importanți oameni din viața mea. Îl apreciez foarte
mult, iar această dragoste pe care i-o port o împărtășește și el față de mine. Îi doresc tot binele din lume
și multă sănătate pentru că le merită pe deplin.

S-ar putea să vă placă și