Dă i pace și alte vorbe de terapie din Ardeal

Adina POPESCU

Distribuie cu:




Aparut in Dilema veche, nr. 795, 16-22 mai 2019
Este expresia pe care am învățat-o în Ardeal (de fapt, am reînvățat-o, pentru că exista undeva
ascunsă în vreun cotlon al memoriei încă din copilărie) și pe care o folosesc din ce în ce mai des.
Atunci cînd simt că încep să mă enervez fără rost pe ceva, dar mai ales pe cineva, cînd îmi crește
pulsul în timp ce mă frămîntă chestiunea în cauză, cînd îmi vine să dau o replică și să alimentez o
ceartă stupidă pe care nu eu am provocat-o, cînd vreunul se bagă în față la coadă la Poștă, cînd
dragii noștri compatrioți se îmbulzesc la poarta de îmbarcare ca să ajungă primii în avion și să
ocupe tot spațiul destinat bagajelor de cabină, cînd pe strada vecină trebuie să ocolești pentru că
o familie și-a scos toată gospodăria pe trotuar și dacă îi deranjezi cu ceva te înjură, în aproape
orice situație posibil generatoare de conflict, înainte de a avea orice reacție, mă opresc și trag
adînc aer în piept: „Dă-i pace!“. Și nu știu de ce, această expresie pe care ardelenii o rostesc într-
un anume fel, cu un soi de obidă, dar și cu nepăsare, dînd din mînă a lehamite, cu „a“-ul din pace
lungit un pic și cîntat, ca într-o incantație, are darul să mă calmeze. În Ardeal, mai ales la țară și
în orașele mici, o auzi peste tot, pe stradă sau prin magazine, în tren sau la coafor, uneori cu un
„no“ în față, alteori fără, oamenii își dau pace unii altora de cîteva zeci de ori pe zi și probabil că
stau mai bine cu nervii decît noi, ceilalți, care locuim mai la sud. Și relațiile de cuplu parcă
funcționează mai bine atunci cînd soțul și soția își dau pace unul altuia și își văd de treburile lor.
Așadar, e o expresie care s-ar putea introduce cu succes în ședințele de terapie, un fel
„goosfraba“ românesc pentru gestionarea furiei. De fapt, dacă stau să mă gîndesc mai bine, cred
că întreg Ardealul ar trebui introdus în ședințele de terapie. Mai sînt și altele, de pildă: „Nu-i bai!
Îi vreme!“
Se spune că ardelenii sînt mai înceți, mai moșmondiți, însă cînd îți dai seama că „îi vreme“
pentru toate începi să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă. De ce să te grăbești? De ce să alergi
ca la o cursă cu obstacole, să încerci să faci față la multitasking, viața ta să se desfășoare într-o
vrie, cînd poți avea momente de tihnă, de răgaz? Sănătatea psihică, anxietatea, angoasele,
frustrările țin și de ritmul vieții, iar în Ardeal ritmul e într-adevăr mai lent. Modul în care se
pronunță cuvintele este altul, e mai mult decît un accent, o tărăgănare intenționată a vorbelor care
are legătură în mod inevitabil tot cu o viață mai liniștită. În București, cînd doi oameni se
întîlnesc pe stradă poartă un dialog de maximum trei minute care se încheie de obicei cu
„Trebuie să fug! Mă suni, da? Pa-pa!“. În Ardeal, o conversație din aceasta întîmplătoare poate
să dureze și o jumătate de oră. Oamenii vorbesc unii cu alții pe îndelete, îmi amintesc de
venerabilele doamne din copilăria mea de la Cluj pe care le uita Dumnezeu cu orele la trecerea
de pietoni, își povesteau și repovesteau viața. De curînd, am observat și altceva – importanța
comunității, a altor oameni, în aceste conversații „de rutină“. Se începe în mod obligatoriu cu un
raport succint despre ce mai fac părinții, copiii, nepoții (dacă e cazul), frații și surorile, adică
rudele de gradul întîi, apoi se trece la cunoștințele comune, vecini, prieteni, cutare a lui cutare,
cine mai moare, cine se mai mărită. Dincolo de mica bîrfă și de curiozitate, e un interes real de a
afla ce mai fac niște oameni aproape necunoscuți, de a fi părtași la bucuriile și necazurile lor. Și,
din acest motiv, ai de-a face cu o comunitate mai închegată, cu o istorie recentă repovestită în
permanență, în care oamenilor le pasă unii de alții. În București, trăiesc cu senzația că nimănui
nu-i pasă, de fapt, de nimeni. Încă ceva: oamenii nu vorbesc doar despre sine, ego-ul nu e atît de
important, mai știu să și asculte. Am fost într-un coafor și mie în general mi-e groază de
discuțiile de la coafor între femei, stereotipe și superficiale. Însă aici a fost o încîntare. În primul
rînd pentru că erau femei de toate categoriile de vîrstă, chiar și sociale – de la fete tinere, la
cucoane și la mămăițe cu trei fire de păr în cap pe care și-l puneau pe bigudiuri pentru a fi
„aranjate“ pentru vreo nuntă. La toate se simțea plăcerea de a veni la „salon“, dincolo de
serviciile oferite. În al doilea rînd, conversațiile erau altfel, un soi de afecțiune le lega pe aceste
femei chiar dacă nu toate se cunoșteau între ele, convențiile sociale nu erau atît de rigide, conta
mai mult persoana decît look  ul și „Uite că nu v-a ieșit chiar nuanța pe care o vroiați!“. „Dă-i
pace!“
„No, pe unde umbli?“, ești întrebat cîteodată în loc de banalul „Ce mai faci?“. Scopul întrebării,
dar și al umbletului este altul – ești invitat să povestești, să aduci vești de pe unde ai fost. Oameni
care se cunosc de 20-30 de ani nu-și vorbesc la per tu, se „domnesc“, deși sînt prieteni buni (asta
o știam din nou din copilărie, cînd trebuia să mă adresez tuturor cu sărut-mîna, inclusiv
bărbaților). E o politețe un pic exagerată, dar care din nou face bine în gestionarea posibilelor
conflicte, nu poți să te apuci să-l înjuri brusc pe unul căruia i te adresezi cu „dumneavoastră“.
Acest „dumneavoastră“ menține o distanță față de semenii tăi și e o dovadă de respect, eu, una, îl
prefer unui „tu“ prea relaxat, îți poți permite orice. Am fost la slujba de Înviere într-un sat, s-a
ținut la ora opt dimineața, pentru că preotul slujea la două biserici. Credeam că îmi pierdusem
apetența pentru slujbe religioase de orice fel, dar mi a plăcut. Locul, atmosfera, mai ales oamenii.
Am ajuns printre primii la biserică, toți cei care urcau dealul ne salutau cu un voios și sincer
„Hristos a înviat!“ pe post de „Bună dimineața!“. Băbuțele veneau cu coșurile pline – „Ai grijă
pe unde meri, că-ți pică merindeaua!“. După slujbă, aceleași băbuțe s-au întrebat cu voce tare:
„Oare pe domnii ăștia de la București are cin’ să-i pună la masă?“.
M-am întors în București după două luni de Ardeal. În primul rînd, mi-am dat seama că mă
dezobișnuisem de zgomot, mi se pare că întreg orașul huruie, te asurzește. Apoi, și asta mi se
pare cel mai ciudat, am devenit conștientă de modul în care vorbesc oamenii: hămăit, nervos, în
cel mai bun caz cu un ton ridicat, repezit, aproape că nu-i înțelegi. Își înghit cuvintele, n-au
răbdare să le pronunțe pe de-a-ntregul. Cît despre „Dă-i pace!“, nici nu se pune problema, e mai
degrabă „Dă i la gioale!“, pe stradă, în metrou, în supermarket, oriunde ar putea să-ți iasă în cale
un potențial „dușman“ care trebuie lichidat.
Foto: Huedin
Moga Georgeta
Foarte bun articolul! Asa este la noi, in Ardeal!
Like · Reply · 24 · 17w
Nistor Maria
Mie-mi spui?No,sanatate buna!
Like · Reply · 21 · 17w
Dani Roman
Va citesc de ani buni, imi place tare mult cum scrieti! Mi-am amintit cu nostalgie de copilaria
mea satmareana...multumesc!
Like · Reply · 6 · 17w
Ema Mea
No Frumos zâs! Bravo, așa suntem noi. Noi suntem mai molcomi da mai cu bun sâmț șî ni' nouă
nu ne place când vin sudiștii și ne tulbură liniștea mai ales în trafic aidoma mai sus bine zâse.
Noi merem in Dumnezeul nostru și dam pace tuturor și nu punem tăt la suflet. Merem 'nente in
problema noastă. No, să vă deie D-zău sănătate șî numa bine sî 'ăți mai vini la noi daca așa tare
v-o plăcut. Noi cu drag deschidem poarta la tăt omu' cu bun sâmț sî care ni-i drag și ne-o căst la
suflet. Poate suntem o țâr mai șozi pentru unii da noi tăt așa am fo sî greu ne-om schimba. No
numa bine, sănătate!
Like · Reply · 111 · 17w
Panait Marinela
No,să nu vă schimbați!
Like · Reply · 18 · 17w
Gabriela Naie
Foarte bun articolul. Felicitări, frumos spus și foarte adevărat. Am părăsit Bucureștiul după 20 de
ani petrecuți acolo (născută, crescută în Ardeal 25 de ani). Nu pentru că nu-mi era bine, ci pentru
că într-o zi, mătușa mea venită în vizită la mine, am dus-o să vadă Biserica Sf Ciprian. De la
metrou Universitate, coboram spre Unirea, unde sunt o grămadă de magazine. La un moment dat
îmi spune '' No, da nu ne băgăm să ne uităm și noi pân coparativele (magazinele) astea, poate îmi
aflu oaresceva păpuci? '' Acela a fost momentul în care am realizat că eu nu trăiesc, nu mă bucur
și nu vad nimic în jurul meu. Totul era contratimp. Atunci am simțit cât de stresantă sunt din
cauza timpului și a ritmului de viață. Asta se intampla în 2011 octombrie, iar în 2012 iulie eram
deja mutată cu toată familia înapoi în Ardealul meu drag ❤️.Sunt fericită... ☺️😀
Like · Reply · 13 · 17w
Voichita Bodea
No apoi Dumnezo te-mborde-n rai ca bine-ai mai zîs !
Like · Reply · 7 · 17w
Marcela Nemes
Foarte frumos scris!
Sunt clujeancă , născută și trăită suficienți ani aici...și vă spun că nu e ( sau poate nu mai e) așa,
din păcate....poate doar "vorba" cântată, accentul " de Ardeal", regionalismele. In rest.....oameni
grăbiți, intunecati, nerăbdători, nervoși...
Like · Reply · 2 · 17w
Geta Ciubotaru
Hristos a înviat!
Foarte frumos articolul! Vă mulțumesc!
Mi-am amintit și de o formulă de salut pe care o auzeam în copilărie la bunica mea, la despărțire:
"Pace bună!"
Like · Reply · 1 · 17w
Crina Muresan
Fain articol, ma unge pe suflet!
Like · Reply · 1 · 16w
Florina Dometi
Ah, ați uitat de: "No, las' că o fi cumva, că dară nu o fo' niciodată să nu fie cumva." :)
Like · Reply · 9 · 16w
Mihai Balut
Genial articol!
Like · Reply · 15w
Nic Nicolas
Omul asta pare "a nu fi pamantean" la cum vorbeste si daca este din Bucuresti.
Nu prea auzi asa ceva...👍👍👍👍👍👌
Like · Reply · 10w
Teodora Boros
FOARTE REAL SI BINE REDAT, IMI PLACE
Like · Reply · 10w
Ica Achim
Ce bine ai prins spiritul inconfundabil al Ardealului meu iubit, care ma face sa-mi fie asa de greu
sa- l parasesc si sa ma mut in zgomotosul, insensibilul Bucuresti.
Like · Reply · 10w
Pop Marcel Dan
No, ca sa se stie: ardelenii nu-s mai inceti, is molcomi ca sa dea ocazia alorlalti sa-i ajunga din
urma! Daca nu-s vrednici de asta, nu-i bai ii asteptam!
Like · Reply · 10w
Aura Dobrescu
Bunica mai spunea...fie! Pronuntat hie...si. Locu i...!
Like · Reply · 10w
Victor Pop
No bine bugat!
Like · Reply · 5d
Adrian Veliche
Și stau ”la povești”...
Like · Reply · 4d
Calin-mircea Maniu
No, fain ai scris domle draga de noi ăștia din Ardeal... 😂😂😂😂😂
Like · Reply · 3d
Michael Asgian
No bine no. Păcat că s-o gătat. Am noroc cu o prietenă de la Sighet cu care ne vedem des și care
vorbește de parc-o plecat ieri din Ardeal! Cu ăi de se grăbesc tot timpu... dă-le pace!