Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Andrei PLEŞU
Distribuie cu:
Sper, cum sperăm cu toții (în afară de cei care cred că virusul e o șmecherie planetară), sper,
deci, să trecem de criza pandemiei, fără pierderi gravisime. Dar și dacă vom reuși,
„comorbiditățile” rămîn… Și nu mă refer la cele care definesc patologia însoțitoare a infectării
cu COVID-19, ci la cele de care suferim și vom suferi încă mult timp, în ambianța noastră
politică, mediatică, economică, socială, financiară. A face un inventar cuprinzător al acestor
„comorbidități” naționale nu e treabă de hebdomadar. Dar se pot menționa cîteva, în speranța că
instituțiile specializate le vor cerceta cu un spor de rigoare și că și publicul cititor va cădea,
nițeluș, pe gînduri.
Unele sînt general umane. De pildă, absența unei minime capacități de a exersa dubiul. E plină
lumea și mai ales lumea noastră de campioni ai certitudinii. Nu dăm doi bani pe reflecție
răbdătoare, pe interogativitate, pe căutare. Noi știm! Sîntem deștepți, edificați, cu mii de pași
înaintea „prostimii”, dar și a fandoselilor filosofice ale „elitiștilor” „autointitulați”. Știm! Care-i
problema?! Ce atîta tapaj, ce atîta politichie interesată? Lucrurile sînt clare! Vrei să pricepi ceva,
întreabă-mă pe mine! Uite cum stă, de fapt, chestia! A, nu te lași convins? Ești prost! Bine-ți fac
manipulatorii care te încalecă zilnic! O componentă de subtext a siguranței de sine este nevoia de
a avea mereu dreptate și, de fapt, convingerea că așa și e. Știi tu mai bine! E cu neputință să te
înșeli! De-aia se și enervează caraghioșii din jur! Prin simpla ta prezență le demaști ignoranța.
Alte comorbidități? Prostia volubilă (extinsă la nivel planetar) și carierismul inerțial, în cheie
finuț găunoasă ca la Tăriceanu, nătîng-ostășească precum la Cataramă (o adevărată mobilă
gînditoare) sau zglobiu pubertară ca la Ponta. Nu încetez să mă mir și de suficiența inexpresivă a
dlui Barna. Evident, lista e mult mai lungă. Am mai invitat, cîndva, cititorii să consulte fișele
biografice ale parlamentarilor noștri, pentru a lua notă de „anvergura” celor care ne conduc. Nu
mai vorbesc de „flexibilitatea” autohtonă a politicienilor. De curînd, am aflat că partidul
(fatalmente „umanist”) inventat de dl Dan Voiculescu a absorbit vechi cadre din alte partide, pe a
căror pricepere și consecvență ne putem baza: Teodor Meleșcanu (pentru a cărui vitalitate nu
există niciodată pe piață destule partide bune de testat), geniala oratoare Maria Grapini,
neobosita Grațiela Gavrilescu (fost, între multe altele, viceprim-ministru al inenarabilei Viorica
Dăncilă) sau Cătălin Harnagea, un fel de Mata Hari de Dîmbovița, cu mari realizări profesionale,
despre care însă nu poate vorbi, căci sînt secrete… O dată mai mult, simțul pentru oameni al
„profesorului” Voiculescu se dovedește… Intact.
P.S. Tocmai încheiasem acest articol cînd am descoperit pe net că „mii de români” cer demiterea
Andreei Esca de la postul de televiziune unde lucrează. E vorba de un „grup anticovid”, supărat
că celebra știristă a făcut propagandă interesată pentru știri false. Iată, în sfîrșit, o probă de
gîndire civică valahă! Andreea Esca este un caz rar, în presa noastră, de prestație decentă,
cuviincioasă, non-agresivă, impecabilă profesional. Vorbește corect românește, nu se dă mare, nu
caută să facă tapaj cu orice preț. Așadar: afară! Poporul suveran nu înghite asemenea fasoane! Și
se bate, gata de sacrificiu, pentru binele nației. N-am ce comenta. Mi-e mai la îndemînă să citez o
vorbă a lui Cioran: „Sîntem copți ca să dispărem!”.