Modelul meu în viață

Un model demn de urmat în viață este o persoană reală sau fictivă, care ne inspiră prin
stilul de viață pe care îl are și dorim ca traseul vieții noastre să semene sau chiar să fie identic cu
cel al persoanei respective. Astfel spus, ne dorim să stăm lângă acel cineva care ne insuflă
experiența sa, care ne oferă sfaturi bune și de la care învățăm. În general, fiecare om are un
model, ori printre persoanele pe care le cunoaște (familia, prietenii),ori printre persoanele publice
(vedete TV).

Modelul meu de viață, a fost și va fi Bunicul Meu. Acesta era o ființă iubitoare, care
mereu îmi încălzea sufletul, cu vocea sa iertătoare. El era de înălțime medie, nu era nici gras, dar
nici slab, iar acest lucru este un semn al sănătății fizice și al traiului sănătos pe care l-a dus o
viață întreagă. Urmare a originii sale rurale și a primilor ani de viață petrecuți la țară, bunicul
meu avea o rezistență fizică deosebită. Părul său alb, cândva şaten, ochii săi căprui, ca frunzele
ruginite de razele fierbinți ale soarelui. Genele lungi se aplecau peste ochii umbriţi, iar obrajii lui
erau uneori roșii, de la frigul aspru. Fața sa prezenta câteva riduri, mai ales în jurul ochilor, care
vorbesc de la sine, despre anii grei s-au scurs peste viață sa, uneori plină de lipsuri.

Nu a fost un om bogat financiar, dar a fost și va fi mereu iubit de întreaga familie. Nu a

făcut decât patru clase, nu avut o viață plină de împliniri, dar zâmbetul pe care îl purta pe buze
,era neprețuit. Fiecare zi a lui, începea cu speranțe, cu o glumă, cu fericire în stare pură. Acea
fericire nealterată de dorințe pământești, precum banii și obiectele, care de fapt, nu valorează
nimic. A știut să ia viață ca atare, necazurilor le-a râs în nas, oricât au fost de mari. Niciodată nu
a așteptat ajutor de la alții, ci a muncit pe rupte, pentru fiecare bănuţ. Bun la suflet ,blând și plin
de respect, sunt doar câteva dintre cuvintele care îi descriu cel mai bine profilul moral. Nu l-am
auzit niciodată ridicând tonul la cineva, cu atât mai puțin la mine. Întotdeauna mi-a vorbit
frumos, iar vorbele ieșite din gura sa, reprezentau pentru mine, sfaturi prețioase sau chiar lecții
de viață. Deși era un om simplu, bunicul meu dădea dovadă de multă înțelepciune. Ori de câte ori
am avut nelămuriri sau am avut nevoie de o persoană care să mă asculte și să mă înțeleagă,
bunicul meu a fost mereu acolo.

Cu toată experiența lui de viață m-a îndrumat, iar ulterior i-am apreciat învățăturile. Dar toate
aceste impresii, nu sunt doar ale mele. Bunicul era un respectat și în comunitate. Vecinii, precum
și ceilalți oameni care îl cunoșteau, aveau doar vorbe bune de spus despre el. Nu de puține ori m-
am plimbat cu el prin sat, am văzut oameni de toate vârstele ,care l-au salutat și i-au vorbit cu
prețuire. El era un om care nu se sfia niciodată să își arate iubirea față de nepoți, făcându-le
mereu toate poftele.

Până anul trecut, am fost nedespărțiți, dar boala l-a scurs de puteri și am fost nevoit să îmi
iau rămas bun prea devreme, nu eram pregătit pentru un astfel de moment. După pierderea sa, în
sufletul meu a luat naștere o rană deschisă, care nici acum nu a putut fi vindecată. O rană,ce nu o
poți alungă și care poate să te trezească la orice oră din noapte.

Întotdeauna, bunicul a fost cea mai importantă persoană din viața mea și va fi mereu
modelul meu de viață. Sper să pot realiza măcar jumătate din tot ce a reușit el, acesta este
singurul meu vis. Chiar și acum ,în cele mai dificile momente, îi simt prezența, mereu mă
încurajează, spunându-mi să nu renunț niciodată, să nu sufăr pentru că cei din jur nu mă înțeleg
și să trec peste fiecare moment din viață, fie rău, fie bun, deoarece el va fi mereu alături de mine.