Monolog Lic Smdul

Stejarul se apropie... e din ce n ce mai aproape, i mi dau seama c asta e calea; asta e salvarea mea, tot ce mi-a mai rmas: mndria, numele!! Nu, eu nu o s sfresc precum Ghi, nimeni nu se atinge de mine. Eu decid cum mi se sfrete propria viaa! Totul e o umbr n ochii mei, e confuz, totul n afar de acest copac scparea mea. Moartea nu mai este o alternativ n situaia mea, e unica soluie! Dar nu mprejurarile m conduc pe mine, eu conduc mprejurrile... iar lor n-o s le ias cum vor. Niciodat nu vor pune mna pe Lic Smdul n viaa! Niciodat! Poate c sta e finalul, dar va fi un final demn! Totul ca s nu vd zmbetul triumftor al lui Pintea, faa lui plin de ngamfare cnd mi spune c a triumfat. Nu! Sfaritul mi-l decid eu! Iar eu vreau s nu-l vd pe acel trdtor ctignd, nu vreau s l vd ludndu-se undeva deasupra mea. Nu m voi preda niciodat! Cel puin Ghi e dus. Al naibii! Cum a ndrznit s m trdeze? S plteasc pcatele sale n viaa de apoii totui i Ana... Doamne! Femeia asta a reuit s trezeasc n mine ceva ce nimeni n-a mai reuit: fric! O fric i-o remucare dureroas n faa disperrii ei, o disperare att de natural care se aga de supravieuire, de via; o alta via.. Ha! i cu ce folos... Doamne, ce-o s faci tu cu mine?... Cum i vei folosi puterea asupra mea? Da, recunosc... mi-e fric al dracului de moarte dar stiu c e momentul. Toat viaa am nfruntat pe oricine mi-a stat n cale. i nu mi pare ru! Nuu, nu mi pare! Tot ce am obinut a fost datorit curajului meu nebun i a ndrtniciei. He hee, am dat o lecie oricui s-a pus cu mine! Pentru c au meritat. Da, toi au meritat! Pe Tine nu pot sa te nfrunt, Doamne, si nici nu-i cer s m ieri... c nu m iert eu nsumi i nu regret ce am facut! M las n minile Tale, aa cum nu m-am lsat niciodat n minile cuiva!