DOI FETI CU STEA IN FRUNTE DE IOAN SLAVICI

A fost odata un fiu de imparat care,la vanatoare fiind, a intalnit trei fete de pacurar. Ana ,sora cea mare ,ii promite ca daca o ia de sotie ii va face o paine care l-ar tine vesnic tanar si voinic.Stana,cea mijlocie,ii promite o camasa care sa-l faca cel mai puternic in lupta cu zmeii.Laptita,sora cea mai mica si cea mai frumoasa ,ii promite doi feti cu stea in frunte. Feciorul de imparat nu sta pe ganduri si se insoara cu Laptita.Dar mama cea vitrega si rea dorea ca fiica ei sa ajunga sotie de imparat,asa ca face ce face si imparatul cel tanar trebuie sa plece la razboi.In lipsa lui ,Laptita da nastere la doi copii frumosi, cu parul de aur si cu stea in frunte . Mastera pune ca cei doi copii sa fie ingropati la coltul casei,iar in leagan sa fie adusi doi catei.Imparatul o pedepseste pe Laptita sa fie ingropata pana la piept,iar el se recasatoreste cu fata masterei. La coltul casei au crescut doi paltini frumosi care sopteau in vant la fereastra imparatului.Imparateasa cea tanara pune sa fie taiati copacii si din ei sa fie facute doua paturi.Dar paturile sopteau noaptea si atunci le arde si le imprastie cenusa in vant.Doua scantei cad pe locul unde crescusera paltinii si se prefac in doi mielusei.Fiica mamei vitrege porunceste sa fie taiati mieluseii,carnea lor sa fie mancata,iar pielea si oasele sa fie arse.Doua bucatele de creier ajung in raul cel mare si se prefac in doi pesti cu solzii de aur. Scosi la mal de pescarii imparatesti,acestia se fac din nou doi feti cu parul de aur si cu stele in frunte,care cresc in trei zile si trei nopti cat altii in doisprezece ani. Ei merg la curtea imparatului si isi spun povestea in fata imparatului cel tanar,tatal lor.Fata imparatesei vitrege,sotia fiului de imparat,este pedepsita sa ajunga ultima slujnica din imparatie,maica-sa este legata de coada unei iepe nebune si purtata prin imparatie,iar Laptita ajunge imparateasa pentru ca si-a tinut promisiunea facuta la vanatoarea de demult.

Bunicul de Barbu tefnescu Delavrancea

Se scutur din salcmi o ploaie de miresme. Bunicul st pe prisp. Se gndete. La ce se gndete? La nimic. Enumer florile care cad. Se uit-n fundul grdinii. Se scarpin-n cap. Iar enumer florile scuturate de adiere. Pletele lui albe i cree parc sunt nite ciorchini de flori albe; sprincenele, mustile, barba... peste toate au nins anii muli i grei. Numai ochii bunicului au rmas ca odinioar: blnzi i mngietori. Cine trnti poarta? Credeam c s-a umflat vntul... o, bat-v norocul, cocoeii moului! Un bietan -o feti, roii i buclai, srutar minile lui "tata-mou". "Tat-moule, zise fetia, de ce zboar psrile? Fiindc au aripi, rspunse btrnul sorbind-o din ochi. Poi, raele n-au aripi? de ce nu zboar? Zboar, zise biatul, dar pe jos. Btrnul cuprinse ntr-o mn pe fat i n cealalt pe biat. O, voinicii moului!... i zmbi pe sub musti, i-i privi cu atta dragoste, c ochii lui era numai lumin i binecuvntare. Tat-moule, da' cocorii un' se duc cnd se duc? n ara cocorilor. n ara cocorilor? Da. Dar rndunelele un'se duc cnd se duc? n ara rndunelelor. n ara rndunelelor? Da. Tat-moule, a vrea s-mi creasc i mie aripi i s zbor sus de tot, pn n slava cerului, zise biatul netezindu-i barba. Dac i-o crete ie aripi, zise fata, mie s-mi prinzi o presur i un sticlete. Da... h... h... poi ce fel... i mie? Fata se ntrist. Btrnul o mngie i zise biatului: Bine, s prinzi i pentru tine, s prinzi i pentru ea. ie dou i mie dou... nu e-aa, tat-moule? Firete, ie dou, lui dou i mie una. Vrei i tu, tat-moule? ntreb biatul cu mndrie. Cum de nu?! Mie un scatiu. Ce fericii sunt! Biatul nclec pe un genunchi i fata pe altul. Bunicul i joac. Copiii bat n palme. Bunicul le cnt "Mi cazace, czcele, ce cai noaptea prin argele"... O femeie usciv intr pe poart cu dou donii de ap. Copii tcur din rs i bunicul din cntec.

E muma lor i fata lui. Cum l vzu, ncepu: I... tat, i d-ta... iar i rzgi... o s i s suie n cap... Bunicul ridic mna n sus, aducnd detele ca un preot care binecuvnteaz, i zise prelung: Lsai pe copii s vie la mine! Biiine, tat, biiine... dar tii... o, bat-i focul de copii!... Femeia intr n cas. S-i bat norocul i sntatea, opti moul ca i cum ar fi mustrat pe cineva, i srut n cretetul capului i pe unul, i pe altul. i iar ncepu rsul, i jocul, i cntecul. Se osteni bunicul. Sttu din joc. Copiii ncepur s-l mngie. Din vorb n vorb, copiii se fcur stpni pe obrajii bunicului. Partea asta este a mea. i partea asta, a mea! Mustaa asta este a mea. i asta, a mea! La barb se-ncurcar. Bunicul i mpc, zicndu-le: Pe din dou. i copii o i despicar, cam repede, c btrnul strnse din ochi. Jumtate mie. i jumtate mie. i dup ce o mprir frete, ncepu lauda. Biatul: Mustaa mea e mai lung. Fata: Ba a mea e mai lung! i biatul ntinse d-o musta i fata de alta, ba a lui, ba a ei s fie mai lung. Pe bunic l trecur lacrimile, dar tcu i-i mpc zicndu-le: Amndou sunt deopotriv. -a mea, -a ei! -a mea, -a lui! La obraji cearta se aprinse mai tare. Partea mea e mai frumoas. Ba a mea, c e mai alb! Bunicul zmbi. Ba a mea, c e mai cald! Ba a mea, c e mai dulce! Ba a mea, c nu e ca a ta! Ba a mea, c are un ochi mai verde!

 Ba a mea, c are un ochi i mai verde! Bunicul abia se inea de rs. Ba a mea! Ba a mea! i biatul, nfuriindu-se, trase o palm n partea fetei. Fata ip, sri de pe genunchiul btrnului, se repezi i trase o palm n partea biatului. Biatul, cu lacrimile n ochi, srut partea lui, i fata, suspinnd pe a ei. Mama lor iei pe u i ntreb rstit: Ce e asta, viermi neadormii! Obrajii bunicului erau roii i calzi. i surznd fericit, rspunse fie-sei: Lsai pe copii s vie la mine

Bunicul se uita si numara florile stand pe prispa. El avea plete albe pestecare ziceai ca a nins ani multi si grei, mustata, barba, dar ochi sai ramaseserablanzi si mangaietori. El se intreba cine tranteste poarta, dar erau doi copii, o fata si un baiat. Ei erau rosi si bucalati, si sarutara mainile lui ,,tata-mosu .Fetita era curioasa de ce zboara pasarile, dar bunicul o lamuri, fiindca auaripi. Ea zice ca si rata are aripi, atunci de ce nu zboara? El spuse ca ele zboaradar nu la asa de mare inaltime, si intreba unde se duc cocorii si randunelele.D a n s u l r a s p u n s e c a e l e s e d u c u n e l e i n t a r a c o c o r i l o r , i a r a l t e l e i n t a r a randunelelor.Baiatul zicea ca vrea sa aibe aripi sa zboare foarte sus si ca va aduce douapasari si una batranului.Copii se urcara pe genunchiul dansului. Ei cantau si bateau din palme, cand o vazura pe mama lor si batranul ii spuse sa-i lase pe copii sa mearga la el,iar mama lor intra in casa.Dupa ce mama intra in casa, copii si bunicul continuara distractia si, la unmoment dat, copii imparteau obrajii batranului.Ei au impartit si mustata si barba, iar cand au ajuns la impartirea barbii, au tras atat de tare incat a simtit si batranul. La mustata ei se certara cate din firesunt mai lungi si fiecare a tras pana i-au dat lacrimile de durere bunicului. La obraji se certau ca unu este mai cald, altul mai frumos, celalat are un ochi verde,iar altul ca are un verde si mai patrunzator si tot asa pana cand fiecare trage cateo palma la obrazul celuilalt. Si incepura sa planga pana cand aparu mama lor,care ii certa, dar batranul ii spuse sa-i lase pe copii la el .Sa ai intotdeauna grija ce faci ca poti rani pe cineva !

Bunica , de B St Delavrancea
O vaz, ca prin vis.O vaz limpede, asa cum era. Nalta, uscativa, cu parul alb si cret, cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la nas n jos. Cum daschidea poarta, i saream nainte. Ea baga binisor mna n sn si-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Naut! - Nu. - Turta-dulce! - Nu. Pna nu ghiceam, nu scotea mna din sn. Si totdauna snul ei era plin. i sarutam mna. Ea-mi da parul n sus si ma saruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul gradinii. Ea si nfigea furca cu caierul de in n bru si ncepea sa traga si sa rasuceasca un fir lung si subtire. Eu ma culcam pe spate si lasam alene capul n poala ei. Fusul mi sfria pe la urechi. Ma uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se parea ca se scutura o ploaie albastra. - Ei, ce mai vrei? mi zicea bunica. Sursul ei ma gdila n crestetul capului. - Sa spui... Si niciodata nu ispravea basmul. Glasul ei dulce ma legana; genile mi se prindeau si adormeam; uneori tresaream s-o ntrebam cte ceva; ea ncepea sa spuie, si eu visam nainte. - A fost odata un mparat mare, mare... - Ct de mare? - Mare de tot. Si-si iubea mparateasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Si i parea rau, i parea rau ca nu avea copii... - Bunico, e rau sa nu ai copii? - Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie. - Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau. Ea lasa fusul, rdea, mi dasfacea parul crliontat n doua si ma saruta n crestetul capului. Cte-o frunza se dasprindea din ramuri si cadea leganndu-se. Eu ma luam cu ochii dupe ea si ziceam: - Spune, bunico, spune. - Si asa, i parea grozav de rau ca nu avea copii. Si... nu mai putea de parere de rau ca nu are copii... ntr-o zi veni la el un mos batrn, batrn, ca-si tra barba pe jos de batrn si de cocosat ce era. Si era mic, mic de tot... - Ct era de mic? - Poate sa fi fost, asa, cam ca tine. - Va sa zica, nu era mic, mic de tot... - Era mic, da' nu asa mic de tot. Si cum veni i zise: "Maria-ta, ai doi meri n gradina, unul lnga altul, ca nu stii care sunt ramurile unuia si care sunt ale altuia; si cnd nfloresc nu stii care sunt florile unuia si care sunt ale altuia; si asti doi meri nfrunzesc, nfloresc, se scutura si mere nu fac. Maria-ta, sa stii ca atunci cnd or lega rod asti doi meri, mparateasa o sa ramie grea si o sa nasca un cocon cu totul si cu totul de aur"... Piticul se duse, si mparatul alerga n gradina, si cauta, cauta peste tot locul, pna dete peste ai doi meri. Merii se scuturasera de flori, ca sub ei parca ninsese, dar rod nu legasera. - De ce nu legau rod, bunico?

- Stiu eu?... Dumnezeu stie... Era asa de cald... asa de bine n poala bunichii... o adiere ncetinica mi racorea fruntea... norii albi, alunecnd pe cerul albastru, ma ameteau... nchideam ochii. Ea spunea, spunea nainte, mulgnd repede si usurel firul lung din caierul de in. - Si se gndi mparatul ce sa faca, ce sa dreaga ca merii sa faca mere. Unii l sfatuiau ca sa-i ude mereu; si i-a udat mereu; altii ziceau sa le dea mai mult soare; si mparatul a taiat toti pomii de jur mprejur. Si merii nfloreau n fitece saptamna, si se scuturau, si rod nu legau. ntr-o zi veni la mparat o baba batrna, batrna si zbrcita, ca mine de zbrcita, si mica, mica, ca tine de mica... - Ca mosu de mica? - Da, ca mosu... - Atunci nu era mica de tot... - Asa mica de tot nu era. Si zise mparatului: "Maria-ta, pna n-oi mulge un ulcior de lapte de la Zna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plngerii, ntr-o cmpie de musetel, si n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leaga rod. Dar sa te pazesti, maria-ta, ca ndata ce te-or simti florile, ncep sa se miste, sa se bata, si multe se apleaca pe obrajii ei, si ea se dasteapta, ca doarme mai usor ca o pasare; si vai de cel ce l-o vedea, ca-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, n buruiana pucioasa or n floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai misca"... - Dar ce, ai adormit, flacaul mamei? Tresaream. - A, nu... stiu unde ai ramas... la-a-a... Zna Florilor... Auzisem prin vis. Pleoapele-mi cadeau ncarcate de lene, de somn, de multumire. Si ma simteam usor, ca un fulg plutind pe o apa care curge ncet, ncetinel, ncetisor... Si bunica spunea, spunea nainte, si fusul sfr-sfr pe la urechi, ca un bondar, ca acele cntece din burienile n care adormisem de attea ori. - Si mparatul a ncalecat pe calul cel mai bun... - Cel mai bun... ngnam eu, de frica ca sa nu ma fure somnul. - ... s-a luat o dasaga cu merinde si a plecaaat... - ... s-a plecaaat... - Si s-a dus, s-a dus, s-a dus... - ... s-a dus, s-a dus... - Pna a dat de o padure mare si ntunecoasa... - ... ntunecoasa... - ... de nu se vedea prin ea. Si acolo si-a legat calul d-un stejar batrn, s-a pus dasagele capati si a nchis ochii ca sa se odihneasca. Si... pasamite padurea cnta si vorbea, ca era fermecata. Si... cum i aducea soapte de departe, de pe unde ea era ca un fum, mparatul adormi, si dormi, si dormi... Cnd m-am dasteptat, bunica ispravise caierul. Dar basmul?Cu capul n poala bunichii, niciodata n-am putut asculta un basm ntreg. Avea o poala fermecata, si un glas, si un fus cari ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zmbetul ei.

Opera literara "Bunica", n ciuda titlului expozitiv, nu este numai un portret n proza creionat de amintirea maturului, ci si un poem al inocentei, al candorii infantile. La nceput, scriitorul sugereaza prin descriere cteva nsusiri ale bunicii, asa cum s-au ntiparit n minteacopilului de odinioara: "O vad ca prin vis. O vad limpede asa cum era: nalta, uscativa, cu parul cret si alb, cu ochii caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata n dinti de pieptene, de la nas n jos". Bucuria revederii este mare ("Cum deschidea poarta i saream nainte."), dublata si de generozitatea bunicii, caci "totdeauna snul ei era plin". Nepotul primea darul numai dupa ce ghicea ce se ascunde acolo, ca apoi sa traiasca placerea abandonarii n lumea basmului, pe care niciodata bunica nu-l ispravea. 6

In fundul gradinii, la umbra dudului printre frunzele caruia "se parea ca de sus are sa cada o ploaie albastra", ea, torcnd, si ncepea basmul, iar copilul visa nainte. El asculta pentru a cta oara? basmul cu mparatul care n-avea copii si pe care un batrn mic, barbos si cocosat l nstiinteaza ca va dobndi "un cucon cu totul si cu totul de aur" numai atunci cnd cei doi meri din gradina sa vor da roade. Asteptarea mparatului este zadarnica, pentru ca merii nfloreau, dar nu rodeau, chiar daca aveau apa si soare din belsug. Intr-o zi vine la mparat "o baba batrna, sbrcita [...] si mica" si-l sfatuieste cum sa obtina de la zna florilor un ulcior de lapte cu care sa ude merii pentru a da rod, asumndu-si nsa riscul de a fi prefacut "n buruiana, pucioasa sau floare mirositoare". Ascultnd sfatul, mparatul porneste la drum si ajungnd ntr-o padure mare si ntunecoasa, pune capul pe desagii ce-i avea cu el si adoarme, "si dormi, si dormi...". Adoarme si nepotelul care se trezeste cnd bunica ispravise caierul si, poate, si basmul. In final, scriitorul si aminteste ca niciodata n-a putut asculta un basm ntreg, stnd cu capul n poala bunicii, caci "avea o poala fermecata si-un glas si-un fus, care ma furau pe nesimtite si adormeam fericit sub privirile si zmbetul ei". Povestirea bunicii este ntrerupta de nenumarate ori de curiozitatea copilului n mintea caruia lumea basmului fuzioneaza cu realitatea, replicile fiind de o candoare cuceritoare: "Ct de mare?", " Bunico, e rau sa nu ai copii?", " Ct era de mic?", " De ce nu legasera rod, bunico?" etc. Alteori, dialogul produce pagini "de admirabil umor al inocentei" (Al. Sandulescu), cnd copilul concluzioneaza raportnd totul la propria persoana: "Bunico, e rau sa nu ai copii? Fireste ca e rau. Casa omului fara copii e casa pustie. Bunico, dar eu n-am copii si nu-mi pare rau." Sau " Ct era de mic? Poate sa fi fost ca tine. Va sa zica nu era mic de tot..." Cu rar rafinament artistic este prezentata de Delavrancea si trecerea copilului de la starea de veghe la cea de somn prin "acea placuta ngnare a vorbelor ce se pierd ca ntr-un abia soptit descrescendo". (Al. Sandulescu): " ...si-a luat o desaga cu merinde si-a plecat... ...si-aplecat... Si s-a dus, s-a dus, s-a dus... ...s-adus... s-a dus..." etc. Dialogul este, asadar, semnificativ pentru reliefarea candorii sufletului infantil, a umorului inocentei, dar are, n prima parte a scrierii, si ceva ncntator, acaparator, prin curgerea lui rapida, sacadata: "Ghici... Alune! -Nu. Stafide! -Nu! Naut!"etc. Dialogul se mpleteste cu naratiunea si descrierea pentru a evidentia si nsusirile bunicii. In afara de cele cteva trasaturi fizice prezentate direct prin descriere (nalta, uscativa, cu parul cret si alb, cu ochi caprui, cu gura strnsa si cu buza de sus crestata), autorul reliefeaza prin naratiune si dialog alte trasaturi ale acesteia. Ea traieste intens bucuria reantlnirii cu nepotul, este generoasa, ("totdeauna snul ei era plin"), afectuoasa si iubitoare ("Ea mi da parul n sus, ma saruta pe frunte".) Fire deschisa, avnd harul povestirii, cu glasul ei dulce si slab l transpune pe nepot n lumea mirifica a basmului ("genele mi se prindeau si adormeam; ea ncepea sa spuie si eu visam nainte"). Blnda si ntelegatoare, bunica accepta curiozitatea copilului izvorta din candoarea vrstei si si manifesta cu duiosie sentimentele: "Ea lasa fusul, rdea, mi desfacea parul crliontat, n doua parti, si ma saruta n 7

crestetul capului". Bunica apare n mintea nepotului asemenea unui personaj de basm, care exercita o fascinatie teribila asupra lui, si de aceea poala ei i parea fermecata, iar glasul si fusul l furau pe nesimtite si adormea fericit, mngiat de privirile si zmbetul ei blnd si ngaduitor. Portretul bunicii este creionat si cu ajutorul enumeratiei ("nalta, uscativa, cu parul cret si alb" etc), al epitetelor("glas dulce si slab", 'poala fermecata") si al repetitiei ("si bunica spunea, spunea nainte, si fusul sfr, sfar...") Aceste procedee artistice ca si alte enumeratii ("ncarcate de lene, de somn, de multumire"), repetitii ("curge ncet, ncetinel, ncetisor"), epitete ("ploaie albastra, nori albi"), carora li se adauga comparatiile "ma simteam usor ca un fulg", |"si fusul sfr, sfr pe la urechi ca un bondar, ca o lacusta s.a.m.d., realizeaza un ritm poematic accentuat, usor detectabil la lectura, fie ca sunt evidentiate caracteristicile si detaliile de cadra, fie ca autorul pune n lumina starea sufleteasca a copilului. Sub aspect lexical si gramatical se remarca prezenta unor cuvinte si expresii populare, mai ales n basmul bunicii: "a lega rod", "cocon", "a drege", "pucioasa", "desaga", "capati", "pasamite" etc., a vocativelor pline de afectiune: "bunico", "flacaul mamei" si a interjectiilor, "ei", "sfr", "a". Daca n alte opere investigatiile analitice sunt n genere mai putin profunde, acestea sunt nsa substantiale cnd este vorba de evocarea unor momente autobiografice ca n "Bunica si Bunicul"

CPRIOARA de Emil Grleanu TEMA SCRIERII Autorul convertete un instinct din lumea animalelor ntr - o puternic dragoste matern capabil chiar de sacrificiul suprem. COMPOZIIA. EXPRESIVITATEA VALORILOR ESTETICE Creaia debuteaz ntr-o atmosfer de pace care nu prea a prevestid e z n o d m n t u l t r a g i c . T a b l o u l e s t e c o n s t r u i t p e f o n d u l u n e i n a t u r i grandioase: pe muchiul gros, cald, ca o blan a pmntului, cprioara st josl n g i e d u l e i . A c e s t a i - a n t i n s c a p u l , c u b o t u l m i c , c a t i f e l a t i u m e d p e spatele mamei lui, i cu ochii nchii se las dezmierdat. Cprioara l linge ilimba ei subire alunec uor pe blana moale, mtsoas a iedului.Este o scen de familie plin de duioie i graie, elemente sugerate prin epitete duble, triple i o comparaie. Armonia, linitea i mpcarea suntpunctate pentru a scoate i mai bine n relief lupta sfietoare din sufletul d e f u g a r n i c a l c p r i o a r e i , c a r e d e f a p t n u m a i p a r e s f i e u n a n i m a l c i o mama adevrat, copleit de mil pentru fiina fraged creia i-a dat via,pe care a hrnit-o cu laptele ei, dar de care trebuie s se despart.D e t a a t d e t e x t u l s c h i e i , a c e s t f r a g m e n t n e d u c e c u g n d u l l a o fiin uman, la mam, la eterna noastr mam.Acesta este momentul cnd puiul de cprioar trebuie s-i ia destinulpe cont propriu.Un muget nbuit de durere puse capt frmntrii luntrice, i, n v i n g n d u - i d r a g o s t e a m a t e r n , c p r i o a r a s e h o t r s - i d u c p u i u l l a ancurile de stnc din zri, unde va fi n afar de orice pericol. Acolo, pe muchiile prpstiilor era mpria caprelor, peste care stpneau fr nici ogrij, i acolo, l-ar fi tiut ca lng dnsa.S c e n a m o a l e d e p n aici se dinamizeaz, drumul pn la ancuri oi m p u n e , s i n g u r a e i a r m d e a p r a r e o c o n s t i t u i e m i c a r e a r a p i d , f u g a fulgertoare, salturile ndrznee prin locuri pline de primejdie i iedult r e b u i e s f a c d o v a d a c a r e f o r a a c e s t o r m i c r i . I e d
8

u l , s e i n e voinicete i se avnt ca o sgeat .A m e n i n a r e a p l u t e t e n a e r , l u p u l s t l a p n d , c p r i o a r a s i m t e contenete fuga, pete ncet. Natura slbatic, g r a n d i o a s i nspimnttoare este descris admirabil, ca un drum ntre via i moarte. De la luminozitatea poienilor viaa, se ajunge n inima ntunecat ca un iad apdurii moartea. ntr- o grandoare impresionant lumina se mpuineaz ispaiul se ngusteaz treptat. Ieir la un alt lumini i continuarea drumuluieste posibil numai pentru ied, cprioara se va sacrifica pentru acesta.M o m e n t u l c u l m i n a n t e s t e descris cu miestrie, dar cu economie demijloace stilistice pentru ca s a c r i f i c i u l s n u d e v i n p a t e t i c . F i n a l u l e s t e magistral, ncheind o evocare narativ prin ochii cprioarei muribunde, n carei m a g i n e a r e a l i t i i s e s t i n g e t r e p t a t , u l t i m a f i i n d a c e e a a i e d u l u i c a r e s e topete n adncul pdurii simbol al salvrii.Prbuit n snge, la pmnt, sub colul fiarei, cprioara rmne cucapul ntors spre iedul ei. i numai cnd acesta, nspimntat, se topete nadncul pdurii, cprioara simte durerea, iar ochii i se tulbura n apa morii.Limba folosit de Emil Grleanu este cu totul potrivit fondului de idei,cu expresii plastice i epitete sugestive. Stilul este concis i red cu precizieideea, fiind totui bogat n epitete i comparaii. Schiele lui Grleanu au o nsemnat valoare instructiv i educativ. Ele constituie un m i j l o c d e cunoatere a unor aspecte ale vieii animalelor, psrilor, insectelor i chiar aplantelor, redate ntr- o form literar accesibil. Lect ura acestor schie letrezete copiilor dorina de a observa mai atent viaa din natur i mrete i n t e r e s u l p e n t r u c u n o a t e r e a v i e u i t o a r e l o r , c o n t r i b u i n d l a d e z v oltareas p i r i t u l u i d e o b s e r v a i e . P r i n f o r m a l o r a r t i s t i c , s c h i e l e l u i G r l e a n u contribuie i la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor.Schia este o oper epic - o naraiune n proz, de mici dimensiuni, n c a r e s e r e l a t e a z o s i n g u r n t m p l a r e s e m n i f i c a t i v d i n v i a a u n o r personaje. Aciunea dintr-o schi se petrece ntr-un interval de timp scut,cel mult o zi, i ntr-un spaiu restrns.Pentru ca lectura operei lui Grleanu s-i ating scopul educativ i, ns p e c i a l , s c o n t r i b u i e l a d e z v o l t a r e a s p i r i t u l u i d e observaie, educatorultrebuie s-i stimuleze pe copii, pentru a observa a m n u n t e l e r e d a t e d e scriitor i a le putea reproduce.

Cnd stpnul nu-i acas!, de Emil Garleanu

n odaie, linite. Linite i-un miros! Pe polia din dreapta, pe o farfurie, st uitat o bucat de cacaval. Mirosul de brnz proaspt a strbtut pn n cel mai ngust colior al casei. i din gaura lui, din gaura de dup sob, oricelul nu-i mai gsete locul. Parc-l trage cineva de musta afar. S ias, s nu ias? Mai bine s se astmpere. S se astmpere, uor de zis; dar cacavalul? Vezi, asta-i asta: cacavalul. S-nchid ochii. I-a nchis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? i brnza-i proaspt. Mai mncase aa buntate acum vreun an. Dar parc nu-l momise ntr-atta ca aceasta de acuma. S ncerce. Face civa pai mruni pn-n marginea ascunztorii lui. Mcar s-o vad. Unde-o fi? De undel vrjete, din ce col l poftete cu atta struin la dnsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dac-ar ndrzni! Dar cum? S mearg mai nti pe lng perete pn la divan. Aa, bun! Pe urm... Pe urm pe unde s-o ia? Pe lng dulap? Nu. Pe dup jilul cela? Nici aa. Atunci? Pi lucrul cel mai bun e s se suie de-a dreptul pe

perdea, i de-acolo s treac pe marginea lvicerului din perete pn la poli. i-odat la cacaval, las, nare el nevoie s-l nvee alii ce s fac cu dnsul. Dar motanul? E-hei! la dnsul nu se prea gndise. i, Doamne, muli fiori i-a mai vrt n oase motanul cela. Dar poate nu era n odaie. Ha? nu era. Nu. Oriicum, s mai atepte puin, s vad, nu se mic nimeni, nu-l pndete cineva? Cum s nu-l pndeasc! Dar de cnd ateapt motanul prilejul s puie laba pe bietul oricu. Dac nu mncase el cacavalul, cci mirosul cela i zbrlise i lui mustile, pi nu-l mncase tocmai pentru asta: sl momeasc pe lacomul din gaur. Cu botul adulmecnd, cu ochii galbeni i lucioi ca sticla, cu mustile ntoarse, subiri i ascuite ca oasele de pete, st neclintit dup perna de pe divan i-ateapt. L-a zrit. Uite-l, i vede mrgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aa, nc un pas, nc unul, doi, aaa! Dintr-o sritur a fost cu laba deasupra lui. Bietul oricu n-avusese vreme nici s treac dincolo de sob. l apas puin cu unghiile, apoi, repede, l ia ntre labele de dinainte, l strnge, de drag ce-i, l rsucete n aer i-l las ameit pe podele. i-l privete, gndind: Cacaval i-a trebuit? Poftim cacaval! Doamne! ce bun o s-mi par mie dup ce te-oi crnni! Dar mai nti s se mai joace puin cu dnsul. l pune pe picioare, l las s se dezmeticeasc, s-ncerce s fug, i iar vrea s-l prind n cletele labelor. Dar ce s-aude? Un dupit grbit pe sal. Vai, e Corbici, cinele! Nu-i vreme de pierdut! Din dou srituri, motanul e n ocnia sobei, iar oarecele, mirat c scap, zpcit, cum poate, o terge n gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; n mijlocul odii se oprete, adulmec, lacom, mirosul de cacaval, apoi, zrind motanul, se repede i latr cu nverunare. Ar sri n ocni, dar e prea sus. Se sprijin pe labele de dinainte, tremur, casc, de nelinitit ce-i, mrie i latr. Apoi tace i, cu ochii intii la motan, ateapt s se coboare. Numai uneori ntoarce capul spre polia de unde brnza parc-l ademenete. i astfel, cteitrei dumanii oarecele n gaur, motanul n ocni i cinele n mijlocul odii se pndesc, muncii de acelai gnd. Dar pai apsai cutremur sala. Ce! Stpnul! Repede atunci: motanul se-nghesuiete i mai n fund, iar cinele o terge sub divan; numai oarecele, mic cum era, rmne la locul lui. Stpnul intr; obosit de munc, i arunc plria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreapt spre poli, ia felia de cacaval, taie o bucat de pine i, mucnd cnd dintr-una cnd dintr-alta, mnnc din plin, cu poft. i din trei pri, trei perechi de ochi l urmresc cu pizm.

Si aceasta schita face parte, ca si "Gndcelul", tot din volumul "Din lumea celor care nu cuvnta", "literatura de scurt-metraj alcatuind un mic bestiarum" (Const. Ciopraga). De data aceasta, pe lnga duiosie, gratie si gingasie, un loc privilegiat l ocupa umorul, schita fiind "o mica povestire amuzanta" (D. Micu) care are ca titlu o parte modificata a proverbului "Cnd pisica nu-i acasa, soarecii joaca pe masa". Numai ca, de data aceasta, protagonistii nu sunt, ca n proverb, numai soriceii, ci un soarece, o pisica si un cine, care, n lipsa stapnului, si disputa o bucata de cascaval de pe polita. Primul care si face aparitia n "scena " este soricelul, care, atras de mirosul de brnza proaspata, "nu-si mai gasea locul". O data descoperit obiectul tentatiei, el, ca si gndacelul din schita cu acelasi titlu, planuieste cum sa-si atinga scopul de a ajunge pna pe polita. Planul i se naruie, ndata ce se gndeste la motan: "Dar motanul? Ehei! La dnsul nu prea se gndise.
10

Si, Doamne, multi fiori i-a mai vrt n oase motanul cela". Desigur ca motanul fusese si el atras de mirosul de cascaval care "i sbrlise si lui mustatile", dar rezistase tentatiei urmarind "sa-l momeasca pe lacomul din gaura". Imprudentul soricel si paraseste ascunzatoarea si este nhatat de motan, dar si face aparitia "Corbici", cinele, atras si el de mirosul ademenitor de cascaval. Speriat de latraturile nversunate ale catelului, pisoiul si gaseste refugiul n ocnita sobei parasindu-l pe soricel care, "mirat ca scapa, zapacit", "o sterge n gaura lui". Apoi, ca ntr-un stop-cadru cinematografic, autorul ni-i prezinta pe "ctestrei dusmani" fata n fata cu obiectul tentatiei si al disputei bucata de cascaval: "soarecele n gaura, motanul n ocnita si cinele n mijlocul odaii, se pndesc munciti de acelasi gnd". Aparitia stapnului restabileste ordinea, caci, de teama, actorii parasesc scena: "motanul se nghesuieste si mai n fund, iar cinele o sterge sub divan; numai soarecele, mic cum era, ramne la locul lui". Stapnul, obosit de munca si flamnd, ia bucata de cascaval pe care o mannca cu pofta, spre dezolarea celor trei. Continutul schitei este structurat cu mare precizie de autor. La nceput, n patru propozitii principale independente este fixat "decorul": "o odaie" linistita n care, pe o polita, o bucata de cascaval mprastie un miros ademenitor. Secventa urmatoare ni-l prezinta pe soricel, atras de mirosul de brnza proaspata, cu gndurile si framntarile lui cum sa ajunga la cascaval, desi se teme de motan. Trecerea la fragmentul urmator n care este nfatisata aparitia motanului se face printr-o propozitie exclamativa care vine sa confirme teama soricelului: "Cum sa nu-l pndeasca!", ca apoi interogatia "Dar ce se aude?" sa marcheze cea de-a treia secventa. Tot printr-un "dar" narativ se realizeaza si legatura cu finalul naratiunii: "Dar pasi apasati cutremura sala." Si n aceasta schita se remarca unele dintre caracteristicile prozei lui Emil Grleanu. In primul rnd soricelul si pisica apar n ipostaza umanizata. Atras de mirosul de cascaval, soarecele gndeste, se ntreaba (|"Sa iasa, sa nu iasa?" [...] "Unde-o fi? De unde-l vrajeste, din ce colt l pofteste cu atta staruinta la dnsa? A! Uite-o, colo pe farfurie" etc.), si face planuri ("Dar cum? Sa mearga mai nti pe lnga perete pna la divan. Asa, bun! Pe urma..."), se teme ("Dar motanul? Ehei! La dnsul nu prea se gndise si, Doamne multi fiori i-a mai vrt n oase motanul cela"). La fel si pisoiul, n timp ce "se joaca" cu prada sa gndeste cu ciuda, dar si cu diabolica satisfactie: Cascaval ti-a trebuit! Poftim cascaval! Doamne! Ce bun o sa-mi para mie dupa ce te-oi crantani." In aceste fragmente se observa prezenta vorbirii directe, a constructiilor exclamative si interogative prin care se exteriorizeaza gndurile, atitudinea si zbuciumul micilor vietati, sau a interjectiilor ("a", "ehei", "ha" etc). In al doilea rnd, din nou, Emil Grleanu se dovedeste un poet al necuvntatoarelor atunci cnd apeleaza la descriere. Bietului soricut i se zaresc "margelele ochilor", iar fiorosul motan are "ochii galbeni si luciosi ca sticla", "mustatile ntoarse, subtiri si ascutite ca oasele de peste". Chiar daca "prozatorul nu exceleaza prin plasticitate", comparatiile prezente mai sus ("ca sticla", "ca oasele de peste"), au menirea de a individualiza trasaturile evidentiate.

11

Scenele confruntarii directe dintre motan si soarece pe de o parte, si dintre cinele "Corbici" si motan, pe de alta parte, pun n lumina arta narativa a scriitorului caracterizata prin dinamism, printr-un ritm alert, vioiciunea naratiunii fiind realizata prin folosirea verbelor de miscare la modul indicativ prezent, distribuite, de obicei, n propozitii principale: "apasa", "rasuceste", "lasa", "pune", "vine", "se opreste", "adulmeca", "se repede", "latra" etc. Daca aceste trasaturi ale scriiturii lui Grleanu le gasim si n "Gndacelul", de data aceasta nota particulara a schitei "Cnd stapnul nu-i acasa" este umorul "care e unul duios, dizolvndu-se n lirism" (C. Ciopraga) fie ca e vorba de gndurile soricelului, fie ca este prezentata perplexitatea celor trei "dusmani" n fata deznodamntului neasteptat. Si aceasta opera literara evidentiaza adnca sensibilitate a scriitorului, manifestata prin modul de abordare a temei, prin atitudinea adoptata fata de aceasta lume a necuvntatoarelor, care are o viata aparte, cu problemele, cu bucuriile si cu dramele ei.

Vizita - rezumat - I.L.Caragiale

45

I. L. Caragiale este cel mai mare dramaturg roman. El s-a impus in literatura romana si prin umorul sau deosebit. Armele cu care Caragiale critica defectele oamenilor sunt ironia si umorul. Izvorul umorului lui Caragiale sta la baza contrastului dintre ceea ce vor sa para personajele sale, si ceea ce sunt ele in realitate. In schita "Vizita... " este surprins naratorul in vizita la madam Popescu, intr-o zi de Sf. Ion, ca sa o felicite pentru onomastica fiului sau, Ionel Popescu. Dar ca sa nu mearga cu mana goala, acesta ii duce baiatului o minge. Atat madam Popescu, cat si fiul acesteia, Ionel Popescu, se bucura de cadoul primit. Dupa formalitatile de rigoare, acestia ajung sa vorbeasca despre educatia baiatului, foarte importanta pentru doamna Maria Popescu. In timp ce acestia povestesc, dintr-o camera alaturata, se aude o voce ragusita, care ii cere ajutor doamnei Popescu, strigand ca Ionel este neastamparat, si ca rastoarna masina de cafea. Conita ii sare in ajutor slujnicei, luandu-l pe baiat de-acolo, dar Ionel ia niste tobe si trambite si incepe sa faca zgomot pana intervine musafirul, spunandu-i ca nu asa se poarta un cavaler de rosiori. Dupa un moment de liniste, Ionel incepe sa atace tot ce-i sta in cale, inclusiv pe slujnica, care, disperata, cere ajutorul mamei lui, dar in cele din urma se termina cu ranirea mamei. In loc sa fie certat de mama lui, Ionel este luat in brate, este sarutat, mangaiat, parca nu s-ar fi intamplat nimic. In timp ce adultii vorbesc, musafirul isi aprinde o tigara, iar imediat este urmat de Ionel, care isi aprinde si el o tigara, cerandu-i foc musafirului. Acesta nu stie ce sa faca, dar este indemnat de mama baiatului sa-i aprinda si lui tigara. Mama se amuza de aceasta intamplare, ca si cum acest lucru ar fi fost obisnuit in casa lor.

12

Baiatul fumeaza tigara pana se termina, apoi ia cheseaua cu dulceata si se plimba cu ea dintr-o camera in alta, pana la un moment dat, cand acesta lasa cheseaua cu dulceata goala pe masa. Ia mingea si o tranteste furios de parchet, varsand cafeaua pe pantalonii de culoare deschisa a musafirului. In timp ce se joaca cu mingea, baiatul cade alb la pamant. Musafirul il stropeste cu apa rece, si baiatul isi revine.Salvatorul ii spune ca nu e bine sa fumeze, si ca de aceea a patit asta. Musafirul pleaca, si cand ajunge acasa, constata ca dulceata cu care se plimba baiatul, a ajuns in papucii lui. Vizita... Schita este opera literara in proza, de dimensiuni reduse, cu o actiune simpla, de scurta durata, plasata intr-un spatiu limitat, in care se prezinta un moment semnificativ din viata unuia sau mai multor personaje, caracterizate succint de catre autor. Caragiale este creatorul schitei in literatura romana, schite in care creeaza tipuri de personaje. Opera literara "Vizita... " este de dimensiuni reduse, cu o actiune simpla: spatiul in care se desfasoara actiunea este casa doamnei Popescu, si dureaza timp de cateva ore. Personajele care iau parte la actiune sunt foarte putine (patru), dintre care se remarca Ionel, baiatul doamnei Popescu, el fiind si personajul principal. Autorul realizeaza portretul fizic al lui Ionel prin intermediul descrierii: este un baiat dragut, de vreo opt anisori, imbracat intr-un frumos costum de maior de rosiori. Portretul moral al copilului este realizat indirect, si reiese din comportamentul si limbajul acestuia. Principala trasatura de caracter a lui Ionel este obraznicia si lipsa de educatie. Obrazniciile lui Ionel se tin lant in prezenta musafirului (este gata sa rastoarne masina de cafea, o loveste pe mama lui cu sabia, face o galagie de nedescris cu trambita si tobele, toarna dulceata in sosonii musafirului). Neascultator si neastamparat, Ionel nu recunoaste nici o autoritate in familie, si face numai ce vrea el, fiind rasplatit de mama lui, chiar daca nu merita. Ionel este tipul copilului needucat si obraznic, care ne dezvaluie contrastul dintre esenta si aparenta. Educatia dezastroasa a lui Ionel este rezultatul incercarilor nereusite ale mamei de a-l educa. Fara indoiala, ea nu a stiut sa-l educe, fapt care reiese din gesturile ei cand Ionel face vreo prostie. (il saruta si il scuipa sa nu-l deoache; il rasplateste). Modurile de expunere folosite in aceasta opera literara sunt naratiunea (cu ajutorul ei sunt relatate fapte si intamplari), descrierea (prezinta aspectul fizic al personajelor) si cel mai important, dialogul (cu ajutorul caruia personajele se prezinta singure, prin modul lor de a vorbi). Datorita existentei acestor trasaturi specifice schitei, putem afirma fara teama de a gresi ca opera literara "Vizita... " este o schita.

13

D-l Goe I.L.Caragiale

Personaje: - d-l Goe - mamitica - mammare - tanti Mita

Rezumat Intr-o zi tanti Mita, mammare si mamitica decid sa-l duca pe Goe la Bucuresti, toate avand speranta ca facand asta el nu va mai ramane repetent si anul acesta. Goe tipa la cucuone pe peron, intrebandule de ce nu mai vine odata trenul. Dar iata, trenul soseste si cucoanele intra in vagon, in timp ce Goe hotaraste sa stea pe culoar impreuna cu ceilalti barbati. Baiatul scoate capul pe fereastra, chiar si dupa ce un alt barbat ii spuse sa nu o faca, si astfel Goe reuseste sa isi piarda palaria in a carei panglica era si biletul sau. Cand vine controlorul sa vada cine s-a urcat de la ultima statie, observa ca doamnele nu au dat billet si pentru Goe si le spune acest lucru, doamnele refuza insa sa plateasca alt billet pretinzand ca baiatul avea billet, dar a zburat impreuna cu palaria. Vazand ca cele trei doamne refuza sa plateasca biletul si amenda controlorul il inchide pe Goe in compartimentul pentru o singura persoana. Asta le convige sa plateasca biletul. Dupa toate astea mammare hotaraste sa stea pe culoar impreuna cu Goe.in timp ce mam`mare priveste pe geam baiatul trage semnanul de alarma, iar trenul se opreste. Personalul trenului incepe sa verifice toate vagoanele ca sa vada a carei siguranta era rupta, in acest timp mammare isi ia nepotul in brate si se preface ca doarme stand pe un geamantan strain. In sfarsit trenul pleaca, nu se poate sti cine a tras alarma.

14

In sfarsit trenul ajunge la Bucuresti cu cateva minute intarziere. Cucuoanele coboara din tren si se urca in trasura, pornind spre bulivar

Tema Goe este un copil rasfatat, needucat si lenes care nu iubeste invatatura ramanand repetent. Este obisnuit sa fie recompesat de familie. Copilul este obisnuit si sa primeasca totul la comanda si neconditionat de aceea cand nu vine trenel este foarte impacient asa cum noteaza naratorul.
Rezumat: Bubico de Ion Luca Caragiale
Bubico Ion Luca Caragiale ~rezumat~ Fiind in gara,autorul s-a grabit catre casa pentru a-si cumpara un billet.Iesind pe peron alerga catre tren pentru a nu-l pierde.Ajungand,barbatul a cautat un compartiment cat mai confortabil pentru a sta pe parscursul calatoriei. Omul a intrat intr-un compartiment ce era gazduit de o doamna.Acesta a salutat-o,cand deodata un glas de caine a inceput sa later la barbat ca la un hot.Cucoana a Calmat cainele,acesta bagand capul in poseta. In compartiment a intrat conductorul, cerand biletele pasagerilor .Bubico scoase capul din geanta si a inceput sa later mai tare.In momentul in care conductorul s-a apropiat de stapna,catelul dadea sa iasa din geanta ,agitandu-se. Apele s-au linistit,iar femeia si-a aprin o tigareta,si cum barbatului nu-i era somn,s-a gandit sa-si aprinda si el o tigara.Deoarece nu avea cu ce s-o aprinda,a rugat cucuoana sa-I de si lui un fum.Dar nici bine nu apuca sa faca un pas,ca Bubico a inceput sa later mai tare decat la conductor.Cu toata zarva femeia a reusit sa-i dea barbatului un chibrit. Bubico a venit catre barbat,iar acesta speriat a ridicat picioarele,spunand ca-i este frica.Cucoana i-a zis,ca Bubico nu vrea decat sa se imprieteneasca cu dansul.Domnul i-a dat o bomboana catelului,astfel apropiindu-se de el. Brbatul a sfatuit-o pe cucuoana san u-l mai tin ape Bubico in geanta si i-ar fi mai bine daca l-ar scoate la racoare.Omul a deschis fereastra compartimentului,apoi a luat o bomboana ademenindu-l pe catel catre dansul.Luandu-l in brate,Bubico a scos capul pe geam.Femeia l-a atentionat pe barbat sa aiba grija de caine pana cand,Bubico a zburat pe geam. Cei doi s-au grabit catre alarma astfel,trenul oprindu-se.Personalul a intrebat cine a dat semnalul de alrma,iar barbatul aratnd catre femeia lesinata.Trenul si-a reluat drumul.Ajunsi la destinatie,doamna s-a trezit din lesin distrusa de suparare.Plangand in mijlocul multimii,camaradul ei de calatorie s-a apropiat de ea si i-a soptit la ureche ca el a fost cel care a aruncat catelul pe fereastra.Auzind toate acestea,cucoana a lesinat din nou,iar barbatul si-a continuat drumul,disparand in noapte.

15

PUIUL DE ALEXANDRU BRATESCU -VOINESTI

Naratiunea incepe cu momentul sosirii prepelitei, venita de departe, tocmai din Africa, sfarsita de oboseala, intr-un lan de grau. Aici, de indata ce-si recapata fortele, isi cladeste cu grija cuibul, pe care il asaza mai sus, ca sa nu i-l inece ploile". Cu aceeasi dragoste nemarginita. prepelita-mama isi cloceste ouale, pentru ca nu cumva vreo picatura de ploaie sa i le atinga. Prepelita va scoate sapte puisori, imbracati cu puf galben", parca erau sapte gogosi de matase". De indata ce se fac mai marisori, prepelita-mama le ofera puilor adevarate lectii de comportament, invatandu-i cum sa-si caute hrana, cum sa se ascunda de vanatori si, mai ales, cum sa zboare, prega-tindu-i astfel pentru lunga lor calatorie ce avea sa inceapa odata cu venirea toamnei. Drama prepelitei se declanseaza atunci cand cel mai mare dintre pui, neascultator. in loc sa stea pitulat cum i se spusese, zboara in bataia alicelor trase de un vanator si este ranit la o aripa. Durerea prepelitei la vederea puiului suferind este fara margini. Sfasietor este momentul in care prepelita trebuie sa ia decizia de a-si salva ceilalti pui, plecand in tarile calde, caci altfel acestia riscau sa moara la venirea iernii. Ea ar fi vrut sa se rupa in doua: sa poata pleca cu puii sanatosi si, in acelasi timp, sa ramana cu puiul ranit. Prepe-lita-mama, J ara sa se uite inapoi, ca sa nu-si slabeasca hotararea", isi ia zborul. Povestirea, insorita de un moto sugestiv (Sandi, sa asculti pe mamica!"), are o profunda valoare educativa si moralizatoare.

16

La Medeleni ese un roman al scriitorului Ionel Teodoreanu. Actiunea se petrece n mare parte la moia familiei Deleanu, la Medeleni. Scriitorul Ionel Teodoreanu descrie viaa unor copii: Dnu, Olgua i Monica. Dup cum susine i autorul, Olgua este unul dintre cele mai reuite personaje ale operelor literare. Dup prerea tatlui ei, ea este un "drac ngeresc", "un amestec de puritate i inclinaii spre mici ruti". Se agit mereu, nu accept s fie contrazis i ncearc s subordoneze tot ce o nconjoar. Dnu este o persoan calm, dar de cele mai multe ori i pierde rbdarea i devine nervos din cauza surorii sale, Olgua. El viseaz c le salveaz pe cele 2 fete dar de cele mai multe ori este potolit de sora lui. Monica asigur echilibrul dintre cei 2 frai care sunt ntr-un continuu "rzboi". Este blnd, generoas, bun la suflet. Sare mereu n ajutorul celui necjit. Monica este ndrgostit de Dnu pe tot parcursul romanului, dar Dnu nu i d seama dect la sfrit c i el este ndrgostit de Monica. Ei se cstoresc n final i triesc fericii. Olgua, ns, se ndrgostete de Vania, un brbat mult mai n vrst dect ea. Plnuiete s se cstoreasc cu el i s plece n America, dar descoper c are cancer. n final, ea se sinucide. Dup moartea Olguei, familia Deleanu vinde moia La Medeleni deoarece le amintete prea mult de Olgua, pe care au iubit-o aa de mul n primul volum ne este prezentat copilria personajelor principale: Olgua, Dan i Monica la Medeleni. ntre Dan i Olgua ntotdeauna exist o confruntare. Dan nu o prea agreaz pe Olgua pentru c e fat i pentru c e mecher i deteapt. Monica este o fat adoptat de prinii celor doi copii. Cnd sosete Monica, Olgua o ia sub aripa ei protectoare ca s-o nvee tot ce trebuie s tie. De la o ceart cu Dnu, Monica, i face c adou ppua ei, dar ea nu i-l d direct ci -l ascunde sub pern. Cnd Dnu gsete ppua acesta i taie prul i deseneaz pe chipul ei. Cnd sosete unchiul lor, acesta are o propunere, aceea de a-l lua pe Dnu s studieze n Bucureti i s fac excursii n strintate. Prinii cu greu accept aceast propunere, dar totui accept. n al doilea volum copii deja termin liceul. Aciunea primei pri se petrece n Bucureti unde st Dnu. Aflm de idila lui cu o fat i c Monica nc l iubete i c i trimitea scrisori. Aflm i ce prieteni avea Dnu. Acesta avea un prieten numit Mircea pe care Olgua l-a poreclit Hardmuth i aa Mircea vrea s o cunoasc pe Olga. Dup bacalaureat cei doi se decid s se duc la Medeleni ca Dnu s-i vad familia. Cnd ajung la Medeleni, acetia sunt ateptai cu mare fast. Rentlnirea dintre Monica i Dnu e una memorabil iar cunoaterea Olguei de ctre Mircea e de neuitat. Tot n al doilea volum aflm de aventurile lui Dnu la soia unui pictor ca s citeasc crile acestuia. Dnu devenind izolat n lumea crilor. n acest volum Olgua se ndrgostete de Vania, care e un unchi de-al ei. n al treilea volum deja cei trei copii sunt aduli. Dnu e avocat i e cstorit cu Monica, iar Olgua nc e ndrgostit de Vania care e pe mare mai tot anul. Aflm c Olgua are cancer,
17

iar aceasta moare i Monica are sarcina de a se duce s-l ntlneasc pe Vania i s-i dea o scrisoare, dar Vania nu vine i scrisoarea e luat de vnt. La sfritul romanului cei doi, Monica i Dnu ,se ntorc n casa printeasc

DUMBRAVA MINUNATAde Mihail Sadoveanu Dumbrava minunata este descrierea peripetiilor prin care a trecut o fetita Lizuca sicainele ei Patrocle pe parcursul drumului pe care l-au strabatut de la casa fetitei pana la casa bunicilor fetitei.D u p a m o a r t e a m a m e i L i z u c a i , t a t a l a c e s t e i a , d o m n u l V a s i l i a n s a r e c a s a t o r i t c u o doamna pe care o chema Maria Papazoglu, si care nu o agrea deloc pe fetita.Lizuca fusese crescuta de bunicii ei din partea mamei,insa dupa casatorie tatal sau aluat-o acasa si nu i-a mai dat voie sa-si vada bunicii, deoarece mama vitrega spunea ca a fostporost crescuta de bunici si nu a primit o educatie corespunzatoare cu pozitia lor sociala.Intr-o zi in timp ce tatal fetitei era plecat la Bucuresti, mama vitrega a primit vizita a douadoamne si mai tarziu a unui domn locotenent Micus. Lizuca in timpul acestor vizite a intrat insalon si si-a bagat degetul in chiseaua cu dulceata.A fost certata de mama vitrega si apoi batutafoarte rau de servitoare pentru acest gest. Pentru ca nu era prima oara cand manca bataie ciacest lucru se intampala in fiacre zi, Lizuca a considerat ca este deajuns tot ce a patimit de lamoartea mamei ei si a rugat cainele sa o insoteasca la bunicii ei.S a u f u r i s a t d i n c a s a s i a u p l e c a t i n m a r e a a v e n t u r a c a r e c o n s t a i n t r a v e r s a r e a dumbravei Buciumenei. Fetita stia din povestile pe care i le spunea bunica ca trebuie sa lasi unsemn pe unde treci, asa ca si-a umplut buzunarul cu cenusa pe care a lasat-a sa curga pana s-aterminatDe aici inainte tot ce se intampla in povestire pare ireal deoarece,ca intr-o poveste ,florilevorbesc, animalele vorbesc si tot ce se intampla in dumbrava pare a fi dintr-o poveste.In drumul lor pana sa ajunga in Dumbrava intalnesc o floare mare pe care Lizuca dinpovestile pe care i le spunea bunica a numit -o Sora-Soarelui si pe care a intrebat-o ce maiface,si i-a spus unde merge ea si Patrocle. Floarea i-a raspuns ca face foarte bine si le-a spusca drumul pe unde au luat-o spre casa bunicii este bun.Au coborat printre livezi unde au intalnitmulte ganganii marunte si rosii, punctate cu negru pe care Lizuca le-a numit vacile Domnului. Au ajuns in Dumbrava unde au intalnit o batrana. Si despre aceasta batrana Lizuca i-aspus lui Patrocle ca este Sfanta Miercuri,si au vorbit cu ea .In dumbrava si-au continuat drumulvorbind cu toate pasarelele pana s-a intunecat si nu au mai vazut drumul.Lizuca a considerat ca este mai bine sa-si caute un adapost pana se face ziua si l-a rugatpe Patrocle sa caute un loc unde s-a doarma.Parocle a gasit o scorbura intr-o rachita, iar Lizuca a cerut gazduire rachitei.In tim pulnoptii au aparut stelele, iar Lizuca a crezut ca in cer Dumnezeu a aprins lumanarile.Pana saadoarma in scorbura Lizuca i-a spus lui Patrocle ca singurul de care se teme in padure estebursucul, deoarece ea stie din povestile bunicii ca este foarte rau. Chiar in clipa aceea in fatascorburii a aparut o umbra neagra de care Lizuca s-a speriat, insa Patrocle i-a spus sa nu seteama deoarece rezolva el si a inceput sa fugareasca umbra. Cand s-a intors la scorbura i18

aspus Lizucai ca nu era decat un iepure care se speriase si el de ei.In lumina lunii Lizuca a vazut cum apar dintr-o scorbura niste omusori mititei sapte lanumar. In fruntea lor se afla un batranel si o batranica, iar Lizuca le a spus ca-i recunoasted e o a r e c e i - a v a z u t l a b u n i c a i nt r - o c a r t e . O mu s o r i i i - a u s p u s c a e i s t i a u c a o s a v i n a l a e i deoarece au pus la panda la marginea padurii pe tancul pamantului care le-a dat de stire candau intrat cei doi in padure.Ei au povestit Lizucai ca ei ies de multe ori noaptea si petrec cuvietatile care fug de om.Domnita prichindeilor a invitat toate vietatile sa petreaca cu ei.I-au povestit fetitei ca traiausi ei demult in lumina zilei,dar cand au inceput oamenii sa se inmulteasca un batran al lor a vrutsa traiasca cu ei in pace.El avea o moara si cand oamenii veneau s a macine il necajeau pebatranel care se numea Statu-Palma si de atunci lui nu i-au mai fost dragi oamenii si a fugitdeparte de ei.Deasemenea i-a mai povestit domnita si despre zmeii din povesti si despreStrambaLemne,Sfarma-Piatra si alti uriasi din stravechi timpuri. I-a mai spus domnita lui Lizucaca desi viata lor e lunga si isi numara anii cu miile o sa le vina si lor sfarsitul. Toate acestea seintampla i-a spus domnita pentru ca oamenii iubesc tot mai putin povestile si-si uita usor prietenii.Batranelul i-a mai spus fetitei ca in primavara trecuta dumbrava lor a fost in primejdiedeoarece tatal ei a venit la bunic indemnat de mama vitrega si a cerut sa vanda dumbrava,p e n t r u c a a v e a n e v o i e d e b a n i . B u n i c u l s - a o p u s p e n t r u c a p a d u r e a a s p u s e l e s t e a l u i Lizuca.Batranelul a spus ca ei au in aceasta padure pesteri tainice in care se inchid cand incepsa cada frunzele pana trece iarna.Si domnita le-a spus o poveste petrecuta demult in aceasta dumbrava.Cu multi ani inurma s-a zvonit ca in padure se afla o zana frumoasa cu parul de aur si auzind lumea despre eamulti feciori de crai au cautat-o insa nici unul nu a gasit-o nici pe ea nici palatul.S-a gasit totusiun Fat-Frumos care a auzit de zana si care credea in existenta ei. In fata lui pentru ca el credeain ea, zana i s-a aratat si l-a invitat pe Fat-Frumos sa vina si a doua seara.El a venit in mai multeseri, insa curtenii si vracii l-au urmarit , dar ei nu vedeau nimic in afara de Fat-Frumos langa unizvor.Ca sa il creada ei i-au cerut acestuia sa aduca inelul zanei.A cerut baiatul inelul zanei, dar ea i-a spus ca inelul este un lucru pamantesc si ea nu porta podoabe desarte.Venind cu acestraspuns vracii i-au dat o foarfeca si i-au cerut lui Fat-Frumos sa le aduca o suvita din parul ei deaur.Flacaul i-a taiat zanei o suvita de par pe care a bagat-o in san, insa cand a vrut sa o scoatapentru a o arata, in san nu mai era nimic. Atunci toti vracii, curtenii si carturarii l-au convins peFat-Frumos ca zana nu exista cu adevarat, ci era numai o inchipuire. Flacaul s-a intors laimparatia lui si a fost mahnit multa vreme murind cu sufletul uscat si batran.Batranica care era cu domnita a inceput sa planga pentru ca povestea a fost foartefrumoasa si ea o uitase .Duduia Lizuca s-a intors catre batranel si l-a intrebat de ce omusorii mici si barbosi nuspun nici o poveste , insa acesta i-a raspuns ca ei nu au timp sa se gandeasca la povestideoarece sunt mesteri fauri si ei lucreaza si ziua si noaptea.Batranica si-a adus
19

aminte ca si ea stie o poveste.Ea le povesteste ca langa dumbravae s t e o casuta de razesi pe care o vizita foarte des si intr -o zi a vazut o f e me i e t a n a r a s i frumoasa care mangaia o fetita careia ii spunea ca tatal fetitei o uita si o lasa sinu mai are multde trait, insa cand ea o sa moara fetita sa nu planga si sa nu-si uite jocurile, iar atunci cand vadori sa o vada fetita sa fie singura si sa se gandeasca la ea si ea o sa fie doar o umbra dar vaveni si o va mangaia si imbratisa.Lizuca a adormit gandindu-se ca ea era acea fetita, iar cea care ii vorbea era mama ei.Batranelul dupa ce copila a adormit se intreba ce sa faca cu ea pentru ca nu o pot lasa inpadure dar nu o pot duce nici la ei in pestera.Batranica a propus sa o duca la casuta de langadumbrava, iar domnita a fost de acord.Cand Lizuca s-a trezit a descoperit ca se afla in patutul ei din casa bunicilor si langa eape jos dormea Patrocle catelu ei. De afara se auzeau glasuri si fetita a inteles ca era mamavitrega care venise sa o i-a inapoi.Mama vitrega il certa pe bunicul lui Lizuca pentru ca searacand au cautat-o batranul a spus ca nu era acolo si dimineata a gasit-o acolo.Bunicul i-a spusca a cautat-o si a gasit-o in padure si fetita nu o sa mai plece de la ei chiar de ar fi sa ajunga la judecata.Vorbind cu bunicul fetitei pe mama vitrega si pe servitoarea acesteia Elena care o batu-se pe fetita le-au muscat albinele de ochi si au plecat tipand.

REFERAT GREUCEANU, REZUMAT, PETRE ISPIRESCU

Greuceanu rezumat de Petre Ispirescu Imparatul Rosu, mhnit ca zmeii furasera soarele si luna de pe cer, dadu de stire ca acela care va reusi sa aduca astrii napoi va primi pe fiica sa de sotie si va stapni jumatate din mparatie, iar cine nu va izbuti, i se va taia capul. Multi voinici ncercasera, dar fara folos. Intr-o zi, se prezenta naintea mparatului un voinic pe nume Greuceanu. El reusi sa-l nduplece sa lase viata celor care avusesera curajul sa se lupte cu zmeii si se hotara sa-si ncerce si el norocul. Greuceanu pleca la drum mpreuna cu fratele sau si ajunsera la Faurul-Pamntului, cu care era frate de cruce. Acolo ei se sfatuir si plnuira ce era de facut. Faurul-Pamntului construi apoi din fier chipul lul Greuceanu si porunci sa fie tinut n foc fara ncetare. Cei doi frati ajunsera la o rascruce si hotarra sa se desparta, nu nainte de a-si da cte o basma si de a nfige un cutit n pamnt, pentru ca primul care va reveni sa stie despre soarta celuilalt. Fratele lui Greuceanu a fost primul care se ntoarse si, vaznd cutitul curat, iar luna si soarele pe cer, si astepta cu bucurie fratele. Greuceanu, ajungnd la casele zmeilor, se transforma ntr-un porumbel, apoi ntr-o musca, si asculta discutia zmeoaicelor. Ascunzndu-se sub podul ce ducea la Codrul Verde, el se lupta pe rnd cu zmeul cel mic, apoi cu cel mare si i nvinse. Cu tartorul zmeilor se lupta ndelung si, fiind ajutat de un corb care i aduse un cioc de apa dulce, reusi sa-l bage in pamnt pna la gt. Atunci, constrns, zmeul i marturisi ca nchisese soarele si luna n cula din Codrul Verde, degetul sau cel mic de la mna dreapta fiind cheta Greuceanu l ucise si elibera soarele si luna, pe care le arunca

20

pe cer cu mare bucurie. El se ntoarse si, ntlnindu-se cu fratele sau, cumpara doi cai iuti pentru a ajunge ct mai repede la mparat.< In cale ntlnira un pr cu fructe frumoase, o gradina nflorita si racoroasa, dar Greuceanu, cunoscnd viclesugul, le lovi cu palosul si omora astfel zmeoaicele dornice de razbunare. De mama zmeoaicelor scapa dndu-i chipul nrosit n foc al lui Greuceanu, pe care aceasta l nghiti, prefacndu-se ntr-un munte de fier. Faurul-Pmntului i confectiona lui Greuceanu o caruta cu trei cai din fier pe care apoi i nsufleti. Pe drum, Greuceanu se desparti de fratele sau, pe care-l trimise la Rosu mparat sa duca vestea cea buna a sosirii viteazului. Intlnind n drum un diavol schiop, acesta i fura cuiul de la osie, apoi palosul si se transforma ntr-o stana de piatra. Greuceanu gasi cuiul si porni mai departe fara sa observe disparitia palosului n care i statea toata puterea. Diavolul dadu palosul unui sfetnic viclean, care si vnduse sufletul necuratului, numai sa ia el pe fata mparatului de sotie. Sfetnicul cel mincinos pretinse ca el izbndise n lupta cu zmeii, aducnd palosul ca dovada. Imparatul l crezu si ncepura pregatirile de nunta. Intre timp sosi si fratele lui Greuceanu cu vestea ca viteazul va sosi n curnd. Sfetnicul l sfatui pe mparat s-l nchida pe fratele lui Greuceanu ca pe un fatarnic, iar mparatul l asculta. Sosind la curtea mparatului Rosu, Greuceanu si dadu seama ca-i lipseste palosul si si aminti de stana de piatra. Rugndu-l pe mparat s astepte pna la aflarea adevarului, el se ntoarse la stana de piatra. Prefacndu-se ntr-un buzdugan de otel, eroul sfarma stana, regasindu-si palosul. Intorcndu-se la curte, Greuceanu fu gata sa arate lumii ntregi cine este, dar speriat, sfetnicul si ceru iertare, povestind cum cazuse n minile lui palosul lui Greuceanu. Plin de marinimie, viteazul l convinse pe mparat sa-l ierte, dar acesta l alunga din mparatie. Fratele eroului a fost eliberat si avu loc o nunta ca-n povesti. Caracteristicile basmului Timpul si spatiul Basmul se plaseaza n fantastic, ntr-o lume n care totul este posibil. Spatiul nu este precizat, ntmplarile se petrec pe tarmul acestei lumi, dar si pe "tarmul celalalt". Acestea sunt la mare distanta unul de celalalt, au o nfatisare diferita, au trasaturi deosebite si se conduc dupa legi proprii. Timpul naratiunii se plaseaza totdeauna n trecut, ntr-un trecut imaginar, ndepartat, cnd faptele sunt unice: "A fost odata ca niciodata". Nici ritmul, nici durata ntmplarilor nu pot fi precizate. Personajele: Personajele apartin si ele acestei lumi fantastice: unele sunt nzestrate cu numeroase nsusiri supranaturale, iar altele sunt personaje imaginare (zmeii, Faurul-Pamntului, diavolul schiop). Ele ntruchipeaza sau sprijina binele sau rul. Tema: Lupta dintre bine si rau Naratiunea se bazeaza pe lupta dintre bine si rau, iar personajele simbolizeaza aceste doua modele morale opuse. Eroul reprezinta binele (cinstea, curajul, adevarul, dreptatea, generozitatea, dragostea de oameni etc). El lupta trecnd peste numeroase obstacole pentru a restabili ordinea si armonia distruse sau rasturnate de adversarii si, care au trasaturi morale opuse (necinste, lasitate, ipocrizie, nedreptate, egoism, rautate). In final, binele nvinge rul, eroul sprijinit de "ajutoare" restabileste unitatea si armonia lumii (readuce soarele si luna pe cer) si-i pedepseste pe

21

cei vinovati. Meritele lui sunt apreciate chiar si de adversarii sai, toti se bucura de victoria obtinuta de erou. Formule specifice basmului Basmul contine n structura sa formule specifice: - initiale (de nceput, anunta intrarea ntr-o lume imaginara): "A fost odata ca niciodata" - mediane (de mijloc, semnaleaza continuarea actiunii): "Si-nainte cu poveste, ca d-aicea mult mai este", "si se luptara si se luptara pna ce ostenira" ("zi de vara pna-n seara"), - finale (de sfrsit, iesirea din lumea imaginara): "si eu am ncalecat pe-o sa, si va povestii dvoastra asa. Cifrele magice In basm, observam aparitia cifrelor magice (trei, sapte, noua): numarul zmeilor, al zmeoaicelor, al ncercarilor, prin care trece eroul este de trei: "s-a dat de trei ori peste cap"; "calul zmeului s-a dat napoi sapte pasi"; "trec peste noua mari si noua tari". Metamorfozarea Eroul are puterea de a se transforma, el preschimbndu-se n porumbel sau musca pentru a afla planul zmeoaicelor, ori n buzdugan pentru a-si recupera palosul fermecat. Zmeoaicele s-au transformat n peri, izvoare, nor cu gndul de a-l pierde pe Greuceanu. Basm popular Greuceanu este o opera epica de mare ntindere, n care autorul popular ne prezinta ntmplarile prin care trece eroul, reprezentnd binele, n lupta sa mpotriva fortelor raului. Greuceanu lupta nti mpotriva zmeilor pentru a readuce pe cer soarele si luna n mparatia mparatului Rosu. Acestea fusesera furate de "mpielitatii vrajmasi ai omenirii" care locuiau pe tarmul celalalt, "unde-si ntarcase dracul copiii". In drumul de ntoarcere, Greuceanu i nfrunta pe diavolul schiop si pe sfetnicul necinstit. Acesta din urma, recurgnd la minciuna si viclesuguri, intra n posesia palosului fermecat al eroului, dndu-se drept Greuceanu, si i ceru mparatului recompensa promisa. Eroul lupta astfel mpotriva minciunii, pentru dezvaluirea adevarului si izbndeste. Este un basm popular fiindca are toate trasaturile folclorului: caracter anonim, oral, colectiv si sincretic. Semnificatia operei Binele nvinge raul, adevarul nvinge minciuna si generozitatea triumfa n final. Realizarea artistica Fiind o opera populara, basmul Greuceanu are atributele literaturii populare, n primul rnd caracterul oral. Oralitatea stilului reprezinta o particularitate artistica importanta realizata prin modalitati specifice: a} expresii populare, proverbe, zicatori: "vezi ca nu toate mustele fac miere"; "unde-si ntarcase dracul copiii"; b} dialog, cu forme verbale inverse: "Spune-mi-vei ori nu, eu tot le voi gasi..." c} interjectii (onomatopeice):"... si cnd la treaba, ht n sus, ht n jos..." d} formule specifice basmului: "mersera cale lunga si mai lunga..." Expresivitatea basmului este realizata si prin utilizarea de catre autorul anonim a unor figuri de stil

22

sugestive, specifice basmului. Figuri de stil Comparatia: "mergeau repede ca vntul si lin ca gndul..." Personificarea: "Auzind corbul aceste cuvinte, aduse lui Greuceanu un cioc de apa dulce..." Inversiunea (formelor verbale): "capul retezati-l-voi." Hiperbola: "se zguduiau unul pe altul de se cutremura pamntul..." Moduri de expunere Naratiunea se mbina cu descrierea si dialogul, utilizndu-se limba populara, vie si expresiva continnd: arhaisme (ogurliu, ravas), regionalisme (cula, fauriste), expresii populare. Caracterizarea lui Greuceanu Greuceanu ntruchipeaza cele mai alese nsusiri, fiind eroul salvator, un ideal de vitejie, cinste si generozitate. Trei dintre calitatile sale (credinta n Dumnezeu, vitejia si nsusirea de a vorbi frumos) sunt prezentate direct, de catre autor, nca de la nceput: "si lua inima n dinti, ncumetndu-se cu voia lui Dumnezeu si pe voinicia sa", "era si mester la cuvnt Greuceanu nostru". Generozitatea sufletului sau l ndeamna, auzind despre hotarrea mparatului Rosu de a-i osndi la moarte pe cei care nu reusisera n ncercarea lor, sa mearga la acesta pentru a-l convinge sa le crute viata. Puterea sa de convingere l ndupleca pe mparat. Cu tarie, stapnire de sine si curaj, si asuma riscul de a se sacrifica pentru fericirea oamenilor. Gndul acesta de a ajuta oamenii l face s-si ncerce norocul si puterile si nu rasplata promisa de mparat: "fie marite mparate, chiar de-as sti ca voi pieri, tot nu ma voi lasa pna ce nu voi aduce la bun sfarsit sarcina ce-mi iau de buna-voia mea." Frate bun si prieten de nadejde, Greuceanu porneste la drum cu fratele sau la care tinea sincer. Prietenia care l leaga de Faurul-Pmntului, fratele sau de cruce", este adevarata si l ajuta n momente grele. Prin agerimea mintii ei izbutesc sa-i vina de hac zmeoaicei, cu ajutorul planului urzit mpreuna. In final, el reuseste s-si demonstreze adevarata identitate, in ciuda viclesugului sfetnicului necinstit. Mai mult, voinicul se arata iertator si omenos, convingndu-l pe mparat s-l ierte pe sfetnic. Greuceanu rmne un simbol al binelui, asa cum si l-a imaginat poporul.

23

Praslea cel voinic si merele de aur cules de Petre Ispirescu Cules si publicat de Petre Ispirescu in volumul "Legendele sau basmele romanilor", "Praslea cel voinic si merele de aur", prin intamplari si profilul personajelor, este un basm fantastic. Tema este cea specifica, raportul bine-rau, iar deznodamantul aduce triubinelui. Basmul este specie a epicii populare si culte, in proza sau, mai rar in versuri, de mare intindere, cu o raspandire mondiala, in care se nareaza intamplari reale ce se impletesc cu cele fantastice. La actiune participa personaje imaginare, inzestrate cu puteri supranaturale, ce reprezinta binele si raul, iar in final acesta este invins. Basmul are structura schematizata, in general respectata. Basmele populare romanesti au toate caracteristicile folclorului: traditionale, anonime, colective, orale. Subiectul se poate rezuma cu usurinta. A fost odata ca niciodata un imparat care avea trei fii. In gradina imparatiei sale se afla un pom care facea mere de aur, din care imparatul nu reusise sa guste, deoarece erau furate inainte de a se coace. An de an, in perioada coacerii, multi voinici, inclusiv cei doi fii mai mari ai imparatului, au pazit pomul pentru a prinde hotul, dar totul fusese in zadar. Numai Praslea reuseste sa-l raneasca si sa duca mere tatalui sau. El porneste, impreuna cu cei doi frati mai mari, in urmarirea hotului si, la un moment dat, drumul duce catre taramul celalalt. Voinicul coboara pe celalalt taram si ajunge la palatele zmeilor care furasera trei fete de imparat. El se lupta cu zmeii, ii omoara, elibereaza fetele si, dupa ce transforma palatele in trei mere, se intoarce la locul pe unde coborase. Fratii sai trag afara numai pe cele trei fete iar pe Praslea il parasesc cu gand sa-l piarda. Ramas pe taramul celalalt, voinicul salveaza puii unei pasari de care, drept recunostinta, il scoate la suprafata pamantului. Revenit in imparatia tatalui sau, dupa multe incercari, este recunsocut, fratii sai sunt pedepsiti, iar el se insoara cu fata cea mica si-i urmeaza tatalui sau la domnie. Personajul principal al basmului este Praslea.El participa la intreaga actiune si este imaginea binelui, intruchipand idealul etic de cinste, dreptate si adevar. Numele sau sugeraza particularitatile eroului:cel mic, dar cel mai viteaz. Desi este ironizat la inceputul basmului de catre tatal sau, reuseste sa-l convinga pe acesta sa-l lase sa pazeasca marul de aur. Inteligent, isi face un plan pentru a prinde hotul si reuseste sa il raneasca pe acesta. Basmul are un final fericit, incheindu-se cu nunta eroului. Ca orice personaj de basm, Praslea are si insusiri supranaturale. Inzestrat cu o forta impresionanta, omoara zmeii si balaurul in lupta dreapta. Praslea este, asadar, un personaj in care se impletesc insusiri omenesti si fabuloase. Alaturi de Praslea, se constituie forte ale binelui: imparatul, cele trei fete, corbul, pasarea si puii ei, mesterul argintar. Personajele care reprezinta fortele raului sunt adversarii lui Praslea:fratii invidiosi, (care ii doresc pieirea pentru a se lauda cu izbanda) si zmeii, personajele fantastice, care traiesc intr-o
24

lume ce functioneaza dupa legi proprii, altele decat cele din lumea reala. Reprezentatii raului sunt pedepsiti intotdeauna in basm. Personajele reale - imparatul, fiii cei mari, fetele de imparat si mestesugarul argintar - ca si cele fantastice - Praslea, zmeii, balaurul, - indiferent de locul pe care il ocupa in opera, au importanta in desfasurarea intamplarilor, deoarece contribuie fiecare la aflarea adevarului si instituirea dreptatii. Elementul fantastic include si obiectele miraculoase (marul de aur, furca de aur, closca cu puii de aur, dar si seul si apa). Ele ajuta eroul sa depaseasca situatiile dificile, iar cifra simbolica trei are putere magica. Respectand caracteristicile speciei, basmul "Praslea cel voinic si merele de aur" incepe cu formula introductiuva: "A fost odata ca niciodata" care sugereaza un timp imaginar. Prin ea, ascultatorii - cititorii - sunt introdusi intr-o lume in care totul este posibil. Spatiul de desfasurare al actiunii este si el ireal (la curtea unui imparat, pe taramul celalalt). Formula finala "Trecui si eu pe acolo si statui de ma veselii la nunta ... si incalecai p-o sea si v-o spusei dumneavoastra asa" are rolul de a scoate pe ascultatori din lumea fantastica, iar nota ironica din formula de incheiere neaga veridicitatea celor povestite. Locul de unde pleaca eroul este curtea imparatului si tot aici se va intoarce victorios acesta, iar drumul pe care il parcurge singur constituie un prilej pentru a-si dovedi calitatile - drum initiac. Pozitive sau negative, principale sau secundare, reale sau ireale, personajele sunt simboluri pentru notiunea de bine si rau, reprezentand modele morale opuse. Trasaturile lor se deslusesc prin actiune, care se petrece pe pamant, dar si pe taramul celalalt, prapastia fiind hotarul care desparte cele doua lumi. Ca orice basm popular, "Praslea cel voinic si merele de aur" are numeroase elemente de oralitate, care mentin treaza atentia ascultatorului. Vorbirea directa se imbina cu vorbirea indirecta, folosirea verbelor la perfectul simplu ("ii multumi", "fu primit" etc.) dau impresia ca actiunea s-a petrecut de curand, inversiunile si repetitiile ( "si merse, merse") specifice stilului oral, precum si cuvintele si expresiile populare ("nitica", "piroteala", "soroc" etc.) sunt modalitati specifice basmului. Stilul caracterizat prin oralitate, impletirea armonioasa a celor trei moduri de expunere naratiunea, descirerea si dialogul - dau farmec basmului, creatie ce raspunde nevoii de bine, dreptate si frumos a poporului roman.

25

Apus de soare
Barbu tefnescu Delavrancea
Metafora din titlu conoteaz echivalena morii lui tefan cu apusul soarelui Moldovei. Structurat n patru acte, drama prezint ntr-o gradaie ascendent evoluia unui conflict politic ntre domnul autoritar i civa boieri care plnuiesc nclcarea hotrrilor testamentale ale lui tefan, dar, concomitent, evideniaz un conflict interior generat de limitele fiinei umane, de confruntarea spiritului cu btrneea i boala. Eroicul nu este deci domeniul absolut al dramei i nu eclipseaz problematica general uman. Subiectul cunoate momentele specifice: expoziia, n actul I - n cetatea Sucevei, nvluit n lumina toamnei, personaje feminine surprinse n ndeletniciri casnice, evoc personalitatea lui tefan, care va apare ulterior nsoit de boierii credincioi; intriga, n actul al II-lea - dezvluirea complotului celor patru boieri; desfurarea aciunii care adncete conflictele pn la punctul culminant din actul al III-lea - mplinirea voinei lui tefan prin nscunarea lui Bogdan, tensiunea deosebit a momentului fiind accentuat de o natur dezlnuit: vorbele domnitorului se nsoesc cu tunetele, iar figura i este aureolat de lumina fulgerului; deznodmntul, n actul al IV-lea - pedepsirea paharnicului Ulea i trecerea n odihna venic a domnitorului Moldovei, cu numele rii pe buze. Personajul central, cu o psihologie complex (conductorul, printele, btrnul fiind ipostazele sale alternative) se contureaz iniial prin replicile celorlalte personaje; perspectiva este a unei colectiviti profund ataate domnitorului. Autocaracterizrile sunt numeroase, culminnd cu acea prezentare a politicii sale interne i externe, subliniind permanent identitatea voinei rii cu aceea a domnitorului. Pe alocuri, un umor discret convertete tonul grav. Puternicul, viteazul, nemuritorul voievod este dublat permanent de btrnul bolnav, de omul care are contiina limitelor sale. Remarcm c aureola eroului nu-i diminueaz strlucirea prin trimiterile la o condiie uman precar, care dimpotriv, i asigur autenticitate, depind astfel schematismul personajului realizat de V. Alecsandri n Dumbrava Roie. Faptele sunt puine, dar lumineaz acelai sentiment al iubirii de ar: grija pentru viitorul Moldovei prin asigurarea unui urma demn. ntr-un efort suprem, Bogdan este ncoronat; rana de la picior i este ars i tefan suport cu brbie durerea; Ulea este ucis.

26

Antiteza contribuie la individualizarea personajului, cci patriotismul domnitorului se contureaz, n opoziie cu interesele meschine ale boierilor potrivnici, iar vigoarea i duritatea sa sunt mai evidente n vecintatea blndei doamne Maria. De asemenea, comportamentul necrutor cu boierii necinstii i se opune duioia relaiei cu cei apropiai. Natura este i ea invocat n scopul iluminrii eroului central; sgeile privirilor ctre grupul lui Ulea se amplific n fulgerele de afar, tunetul vorbelor se contopete cu cel ce nsoete ploaia, conferind personajului dimensiuni hiperbolice. Furtuna din sufletul su este preluat de natur, ceea ce duce la potenarea sentimentelor eroului. Drama i justific apartenena la romantism nu numai prin apelul la istoria naional, prin personajul excepional sau prin stilul retoric, dar i prin elementele de legend, prin prezena n contiina personajelor a credinelor populare care creeaz o atmosfer fantastic ce amintete de Ibsen.

Vasile Alecsandri - SANZIANA SI PEPELEA. Snziana este un bine cunoscut personaj din basmele noastre. Ea deine minunate nsuiri: e att de frumoas nct "la soare te poi uita, dar la dnsa ba", e bun cu cei drepi, dar n acelai timp ndrznea cnd nfrunt forele rului - pe Muma Pdurii sau pe zmei. Astfel apare ea i n piesa lui Alecsandri. Pepelea este i el cunoscut din basme. E un tnr srac, dar voinic ca i Ft -Frumos, este pornit pe glume, dar n acelai timp nentrecut n vitejii. Acestea sunt personajele principale. Alturi de ele apar alte figuri din basme - Papur-mprat, Prlea-Vod, Lcust-Vod, Pcal, Tndal, Zoril i altele, toate n slujba satirei unei epoci.

Legenda Babei Vrancioaia

POSTAT IN DATA 28 - MARCH - 2013 IN CATEGORIA: BLOG, POVESTI, POVESTI SI LEGENDE

Conform legendei care circul n inut, numele ar veni de la Tudora Vrncioaia, btrna care ar fi gzduit, osptat i ncurajat n casa ei pe domnitorul Moldoveitefan Cel Mare. Legenda spune c locuina btrnei Tudora Vrncioaia s-ar fi aflat pe teritoriul actual al comunei Brsesti, pe Dealul Dumbrava i atunci cnd marele tefan Cel Mare rtcea descurajat prin coclaurile munilor, btrna romnc, vrednic i cu mare dragoste de neam , i trimite pe cei apte feciori ai ei (Brsan , Bodea, Pavel, Negril, Spulber, Nistor i Spnea) s adune toi flcii ce pzeau oile pe plaiurile Vrancei. Mica ceat luptnd cu mult eroism, l ajut pe tefan s-i
27

nfrang pe dumani, iar domnitorul drept rsplat,druiete celor apte feciori eroi, cei apte muni ai Vrancei pe care s-i stpneasc din neam n neam, fr vreun amestec i tulburare din partea cuiva.Vrncenii susin c marele voievod pentru a ntri aceast danie, ar fi dat vrncenilor un uric, scris cu litere de aur pe piele de viel, semnat i ntrit cu pecetea domneasc. Cei apte feciori au ntemeiat gospodrii vrednice, formnd adevrate sate crora le-a dat numele lor: Brsesti, Bodeti, Puleti, Negrileti Spulber, Nistoresti i Spineti. Dup aceast legend ntemeietor al satului Brseti, ar fi acela dintre feciorii babei Tudora care poart numele de Brsan.

Miorita

Balada populara ,,Miorita, perla a literaturii populare romanesti, vorbeste despre o indeletnicire dintotodeauna a romanului: pastoritul. In expozitiunea baladei este fixat cadrul natural in care se petrece actiunea: ,,Pe-un picior de plai,/ Pe-o gura de rai. Cele doua metafore: ,,picior de plai si ,,gura de rai fixeaza cadrul edenic in care are loc fenomenul transhumantei (miscarea ciclica a turmelor de oi, primavara spre varful muntelui, la coltul ierbii, iar iarna spre ses, pentru iernat). Interjectia predicativa ,,iata marcheaza momentul coborarii turmelor ,,la vale. Turmele in numar de trei (numar fatidic) sunt insotite de tot atatia ciobanei. Unul dintre cei ,,trei ciobanei e ,,moldovean, al doilea ,,ungurean, iar al treilea ,,vrancean. Originile lor diferite vorbesc de unitatea poporului roman cu diversitatea lui. Ciobanelul ungurean si cu cel vrancean comploteaza impotriva ciobanelului moldovean: ,,Iar ce ungurean/ Si cu cel vrancean/ Mari, se vorbira,/ Ei se sfatuira. Cei doi se inteleg ca sa-l omoare pe ciobanul moldovean pe l-apusul soarelui, intunericul fiind favorabil faptelor reprobabile. Aici in balada, autorul anonim foloseste o figura de stil rara, dativul etic, care sugereaza implicarea afectiva a naratorului: ,,Ca sa mi-l omoare pe cel moldovean. Motivul crimei este unul economic: ,,Ca-i mai ortoman (bogat in turme)/ Si-are oi mai multe/ Mandre si cornute/ Si cai invatati/ Si cani mai barbati. Numarul mai mare al oilor din turma ciobanului moldovean, faptul ca oile sunt ,,mandre si cornute si insotite de cai ,,invatati si caini ,,mai barbati, starnesc invidia. 28

O miorita, plina de afectiune pentru stapanul ei, o miorita cu lana plavita, se arata nelinistita, ,,Caci de trei zile incoace/ Gura nu-i mai tace. Ea are ceva de spus. In starea de anxietate care a cuprins-o ,,Iarba nu-i mai place. Vazandu-o atat de ingrijorata, ciobanelul moldovean o intreaba pe miorita ,,laie si bucalaie, de ce iarba nu-i mai place, daca este bolnavioara, fiindca ,,De trei zile incoace/ Gura nu-I mai tace. Se remarca in adresarea ciobanului catre miorita, abundenta formelor diminutivale ale substantivelor si adjectivelor, care sunt o marturie a iubirii stapanului fata de animalul fidel. Ciobanasul isi iubeste mioara, dar si ea nutreste aceleasi sentimente fata de stapanul ei. Adresandu-i-se ,,dragutului bace, miorita il sfatuieste sa-si dea oitele-ncoace la ,,negru zavoi unde se afla ,,iarba si umbra pentru oi si ciobani. Prezenta epitetului coloristic ,,negru folosit inaintea substantivului ,,zavoi are puteri prevestitoare, il pregateste pe cititor (sau pe ascultator) cu ideea mortii care il va pune la incercare pe ciobanasul moldovean. Mioara il mai sfatuieste sa-si mai cheme ,,si-un cane, dar nu unul obisnuit, ci pe ,,cel mai barbatesc/ Si cel mai fratesc. Repetitia vocativului ,,stapane anunta parca pericolul in care se afla ciobanul, ca va trebui sa fie aparat de cainele sau vrednic, pentru ca ,,Pe l-apus de soare baciul ungurean si cu cel vrancean vor incerca sa-l omoare: ,,Ca l-apus de soare/ Vreau sa mi te omoare/ Baciul ungurean/ Si cu cel vrancean. Remarcam aici folosirea din nou a dativului etic care este o marturie a iubirii mioritei pentru stapanul baci. Afland despre complotul pus la cale impotriva lui, ciobanul moldovean ii raspunde mioritei, raspunsul constituind un vast monolog liric ce se intinde pana la sfarsitul baladei. El I se adreseaza oitei barsane rugandu-o, in eventualitatea mortii lui, daca e nazdravana sa-I spuna ciobanului ungurean si celui vrancean ca sa-l ingroape in apropiere, ,,in strunga de oi. Eventualitatea mortii este exprimata in balada prin propozitia conditionala ,,de-a fi urmata de subiectiva ,,sa mor. Verbul ,,a fi folosit la viitorul popular nu la infinitiv are sensul de a se intampla. El le mai acorda o sansa de umanizare celorlalti doi ciobani, posibili asasinim rugandu-I sa se ocupe de inhumarea lui. Locul unde se vrea ingropat e chiar strunga pentru a fi pururea alaturi de oitele sale: ,,In strunga de oi/ Sa fiu tot cu voi. Se vrea ingropat ,,In spatele stanii, pentru a-si auzi pururea ,,canii. Dupa moarte, ciobanul moldovean ar vrea sa aiba la cap trei fluierase, ,,unul de fag, pentru a-i zice ,,cu drag, altul ,,de os, pentru a-i canta cu duioasie, si cel de-al treilea ,,de soc, pentru a plange ,,cu foc disparitia-i timpurie: ,,Iar la cap sa-mi pui/ Fluieras de fag,/ Mult zice cu drag,/ Fluieras de os,/ Mult zice duios,/ Fluieras de soc,/ Mult zice cu foc. Vantul in miscarea sa perpetua va razbate prin ele, adunand oile, care-l vor plange pururea ,,cu lacrimi de sange: ,,Vantul cand a bate/ Prin ele a razbate/ S-oile s-or strange/ Pe mine m-or plange/ Cu lacrimi de sange. Se observa in aceste versuri predilectia creatorului popular pentru diverse forme ale viitorului popular: ,,a bate, ,,a razbate, ,,s-or strange, ,,or plange, sugerand ca suferinta este atat de mare incat viata insasi se scurge. Ciobanul o mai roaga pe oita, in eventualitatea mortii sale, sa nu le spuna de omor celorlalte tovarase, ci sa le marturiseasca ,,curat ca s-a insurat ,,Cu-o mandra craiasa,/ A lumii mireasa; (metafore pentru moarte).

29

De asemenea, ciobanasul moldovean n-ar vrea ca maicuta sa sa afle ca la nunta lui a cazut o stea, nici ca ,,soarele si ,,luna, astri fundamentali, i-au tinut cununa. Mama lui n-ar trebui sa afle niciodata ca, drept nuntasi a avut ,,brazi si paltinasi si ca locul preotilor a fost luat de ,, muntii mari, al lautarilor de ,,paseri si de alte pasarele mai mici, iar locul flacliilor de catre ,,stele. In aceasta alegorie apar doua substitutii: moartea este inlocuita prin nunta, iar fiintele care participa la nunta sunt substituite prin elemente ale naturii ceea ce duce cu gandul la moarte. Pentru a-si proteja ,,maicuta batrana de suferinta eventualei sale disparitii, ciobanul moldovean isi mai roaga ,,oita nazdravana in eventualitatea ca o va intalni, sa nu-I spuna nimic despre moartea sa: ,,Iar daca-I zari/ Daca-I intalni/ Maicuta batrana/ Cu braul de lana,/ Din ochi lacrimand/ Pe campi alergand/ Pe toti intreband/ Si la toti zicand Se observa ca in aceste versuri poetul popular prefera folosirea viitorului popular: ,,ii zari, ,,ii intalni, prin intermediul caruia proiecteaza in viitor faptele. ,,Maicuta sa apare aici succint prtretizata. Aflam despre ea ca este batrana si ca este invasmantata in costum popular avand ,,braul de lana. Vorbirea la gerunziu: ,,lacrimand, ,,alergand, ,,intreband, ,,zicand sunt folosite in monorima. Repetandu-se rima ,,-and e sugerat parca suspinul ,,maicutei indurerate, care se intereseaza de fiul sau si are ceva de spus. Ea vrea sa dea de urmele copilului sau, interesandu-se: ,,Cine-au cunoscut/ Cine mi-au vazut/ Mandru ciobanel/ Tras printr-un inel?. Din parerea subiectiva a mamei, aflam ca ciobanelul este mandru, frumos, chipes si suplu. In versurile urmatoare apare portretul ciobanasului, chintesenta a frumusetii masculine: ,,Fetisoara lui,/ Spuma laptelui;/ Mustacioara lui,/ Spicul graului;/ Perisorul lui,/ Pana corbului;/ Ochisorii lui,/ Mura campului!... Folosirea din abundenta a substantivelor diminutivale: ,,Fetisoara, ,,Mustacioara, ,,Perisorul, sunt dovada a afectiunii mamei pentru fiul mult iubit. Se remarca de asemenea ca in metaforele exprimate prin apozitie dezvoltata: ,,Spuma laptelui, ,,Spicul graului, ,,Pana corbului, ,,Mura campului, elementele sunt luate din natura, chiar din indeletnicirile ciobanilor. ,,Fetisoara ii este alba, ,,mustacioara ii este deasa, ,,perisorul negru, si ochisorii tot negri. De asemenea versurile amintite prin care este portretizat au monorima ,,lui care apare de patru ori ca pronume personal, persoana a treia, masculin, singular, in genitiv. In plus, aceasta monorima are puterea de a sugera faptul ca maicuta batrana e obsedata de imaginea fiului ei. Spre finalul monologului liric a ciobanului moldovean, mioara e rugata sa se indure de maicuta cea ,,batrana si sa-I spuna ,,curat ca s-a insurat ,,Cu-o fata de crai/ Pe-o gura de rai.. Metafora ,,gura de rai care fixeaza cadrul natural edenic din expozitiune reapare aici. ,,Draguta mioara e rugata sa nu-i spuna ca la nunta lui ar fi cazut o stea, ca ,,nuntasii au fost ,,Brazi si paltinasi, ca ,,Muntii mari au tinut loc preotilor, ca a avut drept lautari ,,paseri si ,,pasarele mii si drept ,,faclii de nunta stelele. (fiindca ar intelege ca l-a pierdut pentru totdeauna). Balada nu are punct culminant si nici deznodamant.

30