Sunteți pe pagina 1din 3

Cainele si catelul

Grigore Alexandrescu

(comentariul literar)

Fabula este o specie literară epică, reprezentată cu succes în literatura


universală de Esop, La Fontaine şi Krîlov, iar în literatura română de Grigore
Alexandrescu, Alexandru Donici, Anton Pann, George Topârceanu şi Tudor
Arghezi. Grigore Alexandrescu, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii
române din prima jumătate a secolului al XIX-lea, a rămas în conştiinţa posterităţii
prin fabulele sale.

Fabula este specia genului epic, ce conţine o scurtă povestire alegorică, în


versuri sau în proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti, cu scopul de a le
îndrepta. Personajele fabulei sunt animale, plante sau obiecte înzestrate cu însuşiri
omeneşti. Fabula este, aşadar, o povestire alegorică (alegoria este procedeul prin
care trăsăturile de caracter şi ideile umane sunt ascunse în spatele unor măşti de
animale, plante sau obiecte), în care figura de stil dominantă este personificarea.

În fabula Câinele şi căţelul, Grigore Alexandrescu satirizează pe acei oameni


care propovăduiesc egalitatea şi democraţia, dar nu le practică. Principalul mod de
expunere este dialogul şi de aceea fabula are aspectul unei scenete cu trei
personaje, dintre care două intră în dialog - câinele şi căţelul - iar al treilea este
doar ascultător, având statutul de personaj-martor.

Compoziţia

Compoziţional, această fabulă este alcătuită din două părţi inegale: sceneta
propriu-zisă, care este mai mare ca întindere şi morala, concentrată în doar două
versuri, care decodifică întâmplarea povestită, sugerând şi atitudinea autorului.

Titlul

Titlul Câinele şi căţelul anunţă pe cei doi protagonişti ai fabulei. Fiind o


operă literară epică, în fabulă se povesteşte o întâmplare la care iau parte personaje.
Acţiunea

Acţiunea se desfăşoară într-o „curte”, spaţiu prin care se simbolizează


societatea, iar timpul de desfăşurare este „deunăzi”, adverb ce sugerează un timp
contemporan poetului, dar şi faptul că întâmplarea este repetabilă.

Subiectul

Un dulău pe nume Samson, stând de vorbă cu „un bou oarecare”, îşi exprimă
opiniile despre egalitate arătându-şi revolta împotriva celor ce se simt superiori
pentru că se trag din neam nobil. El apreciază că asta e „o întâmplare” care nu le
măreşte valoarea şi meritele. Evidenţiind posibilitatea că şi el să fie de viţă nobilă,
Samson precizează: „dar s-o arăt nu-mi place”. Mai mult, el afirmă că este încântat
când toată lighioana măcar şi cea mai proastă / Câine sadea îmi zice, iar nu
Domnia voastră”.

Grigore Alexandrescu

În acest timp, căţelul Samurache, luând în serios cele auzite, intervine în


discuţie şi, apreciind ca „minunată” gândirea lui Samson, li se adresează cu
formula „fraţii mei”. La intervenţia prietenoasă a căţelului, care se dovedeşte prea
lesne încrezător în spusele dulăului, Samson îşi schimbă brusc tonul şi-i dă o
replică violentă: «Noi, fraţii tăi, potaie! / O să-ţi dăm o bătaie / Care s-o
pomeneşti». Samurache este derutat de ceea ce aude, iar dulăul îşi întăreşte
spusele: «Adevărat, vorbeam că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei, / Că voi
egalitate, dar nu pentru căţei».

Ultimele versuri, „Acestea între noi adesea o vedem. / Şi numai cu cei mari
egalitate vrem”, constituie morala fabulei, în care autorul îşi exprimă, pe scurt,
atitudinea faţă de realitatea prezentă.

Semnificaţia alegoriei

Ca în orice fabulă, cele trei personaje reprezintă tipuri umane. Dulăul


Samson întruchipează pe omul ipocrit, parvenitul demagog, care aspiră la
ascensiune socială şi ale cărui fraze „lătrătoare” nu conţin decât vorbe goale,
minciuni.
Căţelul Samurache este tipul omului naiv şi cinstit, deoarece crede tot ce
aude şi se lasă adesea păcălit de aparenţe. Boul „oarecare” sugerează prostia şi
lipsa de opinie a oamenilor, deoarece el asistă nepăsător la dialogul celor doi.

Personajele fabulei sunt construite antitetic, iar numele lor au rol


caracterizator. Deşi este o operă literară epică, modul de expunere dominant este
dialogul care are rol primordial în evidenţierea trăsăturilor morale ale personajelor,
iar naraţiunea face legătura între cele două secvenţe dialogate.

Valoarea creaţiei este susţinută şi de arta lui Alexandrescu de a folosi un


limbaj natural adecvat statutului personajelor şi cerinţelor dialogului viu ce conferă
oralitate stilului. Fiind o naraţiune de mică întindere, în care sunt satirizate defecte
omeneşti cu scopul de a le îndrepta, personajele sunt animale, iar autorul îşi
exprimă opinia critică despre cele prezentate, opera literară Câinele şi căţelul este o
fabulă.

Invatamant primar

Textul este structurat in doua parti, personajele sunt animale personificate,


intruchipari ale unor trasaturi umane iar finalul este unul moralizator deoarece se
urmareste indreptarea unor defecte ( fatarnicia, minciuna si ipocrizia).

Impartiti pe grupe, elevii interpreteaza pe roluri subiectul fabulei “Cainele si


Catelul” de Grigore Alexandrescu unde acestia identifica figurile de stil, remarca
prezenta naratorului din finalul textului, argumentandu-si fiecare afirmatia cu citate
din text.

La final elevii voteaza grupa cu cea mai expresiva interpretare.

S-ar putea să vă placă și