Sunteți pe pagina 1din 18

GHICI-POEZIE

Intr-o buna zi de luni, Pentru toti copii buni m-am gandit eu la un dar si-am pornit ca un strengar; am luat vantul ce batea, l-am amestecat colea cu o raza sclipitoare furata din sfantul soare am pus dragostea de mama laolalta c-o icoana, zambete am presarat peste-ntregul aluat; am mai pus vreo doua stele, pietrele din trei inele si culoarea de pe-o floare si-a iesit o ghicitoare.

Findca orice adunam Si oriunde ma uitam Prin toate-L vedeam mereu Doar pe bunul

1.Face slujbe pentru toti, Pomenind pe vii, pe morti,


1

Invatandu-ne prin toate Iubirea pentru aproape.

2.Sunt pe dealuri, prin campii, Vin in vizita copii, Sa se roage, sa se-n chine, Sa le meraga-n viata bine.

3.Cine te iubeste, oare, Cel mai tare si mai tare Si te-nvata sit e cresc Si doar binele-ti doresc?

4.In biserica, in casa, Pe perete sau pe masa, Ne rugam privind la ele Caci ne ocrotesc de rele.

5. E din lem sau din metal, Sta pe masa in altar Sau la gat la fiecare, Caci puterea ei e mare.

6. Cui ii spui tot ce-ai pe suflet Si ii ceri sa-ti dea un sfat,


2

Sa te-ndrume, sa te-nvete Cum sa scapi de-orice pacat?

7. Care-I sfanta manastire, Loc de-aleasa pomenire Unde Stefan, Domnul Sfant, Si-a ales loc de mormant?

8. E trimis de Dumnezeu, E ocrotitorul tau. Te va apara mereu Si la bine si la rau Totdeuna ti-e aproape Si in zi, si-n miez de noapte!

9 Cine iti aduce-aminte Zilele cand sa postesti, Praznicele-mparatesti, Sarbatori si zile sfinte, Unde, oare, le gaseti?

10. Fiecare zilnic spune, Domnului o..!

11. Mare, mandra manastire,


3

Loc de pace si tihnire, Sfant lacas brancovenesc Pe pamantul oltenesc Trebuie sa-l vizitati Cred ca stii, este.!

12. Mama sau bunica-l face Il framanta si il coace. Cu stafide, nuci sau mac Ati ghicit ! E!

13. Chiar de nu-ti mai amintesti, Ti-a zambit intaia data. Tu mereu sa-I multumesti, Caci te-ajuta viata toata.

14. Daca cineva il bate Se aude de departe, Iar la slujba, mic si mare, Sunt adui de-a sa chemare.

15. E deschisa orisicui, Este Casa Domnului.

16. Cine stie imi va spune!


4

Cand au toti acelasi nume? Pot fi doi sau trei, Poti sa fie oricati vrei! Si-s atat de-apropiati, Ca-s parinti, surori si frati!

17. Sentimentul cel mai sfant Din cer si de pe pamant.

18. Un Ierarh Mare si Sfant, Il asteptati cu nerabdare, Cu emotie in gand Si ghetute la intrare.

19. Din Cele Sapte Tine Sfinte, Cate crestinul are, E singura pe care o bei In prag de sarbatoare!

20. Sunt din caeara de albino, De-maprinzi aduc lumina!

21. In mijloc de Bucuresti, Pe colina, langa pod, Ce lacas sfant intalnesti


5

Cu nume de voievod?

22. Cine-I harnic si e bun? Hai ca stii, e..?

23. Sfantul care predica Si pe toi ii boteaza In apa raului Iordan! Ati ghicit ? Este.......!

24. Ce se pune pe carbine? Peste tot cu ea afumi, Fiindaca-aroma ei sfinteste Si pe diavoli ii goneste !

25. Ghicitoarea mea-I frumoasa: Care pot iti intra in casa?

26. Nare nimeni asa soarta: N-a fost vie, dar e moarta! Ca e-n Tara Sfanta stie Cine-I bun la geografie. Si-o vezi din departare, Fiindca e atat de mare!

27. Cine te iunbeste, stii, Cel mai mult pe-aceasta lume? Cine-I creste pe copii Si-I invata cele bune?

28. E din lemn sau din metal, O auzi de peste deal.

29. Au trait pe-aceasta lume Simplu-n post si rugaciune. Cine-I cauta-I gaseste In icoane si in fresce!

30. Nu e fruct, da-I ca o para, Nu zmeu, da-l tragi de sfoara, Nu e om, dar are limba Si sta agat de-o grinda!

31. Care-I animalul bland Pe care Mnatuitorul stand In cetate a intrat De multimi intampinat?

32. La nevoie e vadit De e sincer si cinstit!


7

33. Taina-n care omul spune Cate a facut pe lume!

34. Mircea Domnul o zideste Si aici se odihneste. E pe malul Oltului, Chiar la umbra codrului.

35. Inima de sfoara-I arde Trupul unsuros ii scade!

36. Ia sa-mi spuneti voi acum Ce-I la margine de drum? Le vezi oriunde te duci Asezate la rascruci!

37. Daca-l rogi, dreptate iti face Dupa ce ai fost furat Si indata ti se intoarce Ceea ce ti-a fost luat!

38. Agatata-I de perete Ruga ta spre cer s-o-ndrepte!

39. Care taina ii uneste


8

Pe cei doi si ii sfinteste? S-au unit pe vesnicie In pace si armonie!

40. Numai bine iti adduce, Stii ca se numeste !

41. De-a fost bine, de-a fost greu Roaga-te lui ..!

42. Au plecat in patru zari, Au batut multe carari, Invatand pe toti mereu Dragostea lui Dumnezeu!

43. La icoana se anina, O farama de lumina!

44. Pe masa mama pune Doar fructe si legume Si ne serveste Uneori si peste. Timp de rugaciune Si de fapte bune!

RASPUNSURI 1. PREOTUL De la Mantuitorul nostrum Iisus Hristor, harul si puterea sfintitoare s-au transmis Sfintilor Apostoli, iar de la acestia, mai departe, preotilor, din generatie in generatie, peste veacuri pana in zilele noastre. Preotul este cel care, din dragoste, isi inchina toata intreaga viata lui Dumnezeu si oamenilor. Preotul tine slujbele, ii invata pe credinciosi, ii indruma in viata, in calitate de duhovnic. Preotii sunt oameni deosebiti, pretuiti si respectati de toti cei din jur. Protul trebuie sa fie model, un exemplu viu de credinta si dragoste, de rabdare si milostenie. In fata preotului mergem in cele mai importante momente ale vietii: la botez, la cununie, la slujbele Sfantului Maslu, in fiecare duminica si sarbatoare, la inmormantare. Harul binecuvantarilor sale ne curate de pacate, spovedania si sfaturile primate ne lumineaza si ne intaresc. Preotul savarseste slujbele, ii pomeneste pe vii si pe morti, cauta prin tot ceea ce face sa aduca pace si intelegere in mijlocul celor pe care ii pastoreste. Datoria noastre este sa ii respectam pe preoti, sa ne spovedim si sa urmam sfaturile pe care acestia ni le dau. Tocmai de aceea mai e numit si parinte, caci este pentru ni toti, ca un tata, un parinte spiritual care isi iubeste fiii si ii indruma pe calea adevarului si a mantuirii. Nu exista viata crestina adevarata, fara Biserica si fara preot, iar in Sfanta Scriptura se arata ca Sfantul Apostol Pavel, mergem in fiecare cetate intarind sufletele ucenicilor, indemnandu-I sa staruie in credinta, caci cu multe sacrificii se intra n Imparatia lui Dumnezeu, hirotonindu-le preoti in fiacre biserica si rugandu-se cu postiri (Faptele Apostolilor 14, 22-23). Preotia se savarseste aici, pe pamant, dar ea are rang intre dragatoriile ceresti. Insusi Hristos a intemeiat aceasta slujire. El a stability ca, in timp ce suntem inca in trup, sa facem serviciu ingeresc (Sf.Ioan Gura de Aur)

2.MANASTIRILE La noi in tara sunt peste 400 de manastiri si schituri ortodoxe. Aici traiesc in munca si rugaciune calugarii, sub indrumarea unui parinte staret. Manastirile de maici sunt conduse de o maica stareta. Pe langa valoarea spiritual deosebt de important ape care aceste sfinte locasuri o au (aici fiind savarsite slujbe si rugaciuni pentru toti oamenii, din intreaga lume), multe dintre acestea manastiri au si o importanta istorica deosebita, fiind monumente istorice de arata crestina, unde adapostesc muzee si biblioteci cu exponate unice, de mare valoare. Fie ca e asezata intr-un cadru natural feeric, fie ca se gasets in inima unui mare oras, feicare manastire isi are frumusetea si farmecul ei. Multe din ele sunt vechi de sute de ani, ctitorii ale unor mari voievozi, istoria lor fiind pentru noi o lectie de credinta si istorie romaneasca. Vizitandu-le, cu familia sau impreuna cu colegii de calsa, veti fi fascinate de frumusetea sfintelor lacasuri, de bunatatea si ospitalitatea maicilor si calugarilor, veti aprinde o lumanare, va veti inhina inaintea sfintelor icoane si a moastelor si veti pleca de acolo cu multumire si bucurie in suflet.
10

*Biserica este o corabie, iar crestinii care merg la Sfanta Biserica si intra in ea sunt izbaviti din furtuna pacatelor Sf Nicodim. 3. PARINTII Toata viata trebuie sa le fim recunoscatori parintilor nostril, pentru ca nimeni nu ne iubeste si nu ne ajuta atat de mult! Multi copii nu au stiut, din pacate sa-si respecte parintii, nu au inteles cat de mare este dragostea pe care acestia le-o poarta, nu au vazut sacrificiile pe care mama sau tata le faceau pentru ei, iar cand din nenorocire, au ramas orfani, de abia atunci au inteles, dar era deja prea tarziu. Iubiti-I pe parintii vostri si respectati-i! ei va dedica fiecare zi din viata lor, muncind pentru voi si facand eforturi sa va creasca bine sis a nu va lipseasca nimic. Voi, la randul vostru, le puteti face viata mai frumoasa, fiind ascultatori si cuminti. Cea mai mare multumire pentru un parinte e sa-si vada copilul cuminte, iar cel mai mare necaz pentru un om este sa-si vada copulul obrznic, rau, egoist si nerecunoscator. Voi, copii, veti ajunge mari peste ani si veti avea si voi o families i copii la randul vostru. Daca atunci copii vostri se vor purat cu voi exact asa cum va purtati voi acum cu parintii, cum credit ca veti fi, multumiti sau dezamagiti, bucurosi sau tristi? Uitati-va in fiecare zi pe chipul parintilor vostri. Daca un zambet le v alumina fata, cred ca este meritul vostru, daca in schimb inca o cuta le va brazda fruntea incruntata, poate ca este si din cauza voastra! De voi depinde, dragi copii! Nu uitati ca una dintre cele 10 Porunci este data de Dumnezeu omului, spune:Respecta pe tatal si pe mama ta, ca bine sa-ti fie tie si sa traiesti ani multi pe pamant!!

4. ICOANELE In orice casa, in fiecare incapere, trebuie sa existe o icoana. Ce este icoana? O fereastra deschisa spre cer, un lucru binecuvantat si plin de har. Este imagine Doamnului nostrum Iisus Hristos, a Miacii Domnului sau a unui sfant. Privind icoanele ne aducem aminte cum ar trebuie sa fim de fapt : asemena sfintilor, adica buni, sinceri, avand credinta in Dumnezeu si incredere in dragostea Sa. Exista multe feluri de icoane: pictate pe lemn, pe sticla pe scoici sau direct pe zidurile bisericilor(frescele). Fie ca este o icoana mare, intr-o catedrala, dominand cu prezenta si frumusetea ei, fie ca e o iconita pe care crestinul o poarta la gat sau in geanta, orice icoana este la fel de puternica, de ocrotitoare si de sfanta. De aceea trebuie sa le purtam cu mare grija si cu respect cu icoanele. Icoana este in acelasi timp un lucru sfant, dar si o opera de arta;ea incanta si ochiul si sufletul. Si bineinteles ca atunci cand spunem rugaciunea in fata unei icoane, ne adresam sfantului sau sfintei din icoana respectiva. *Icoana este imaginea adevarului. (Sf.Teodor Studitul)

11

5. SFANTA CRUCE Mnatuitorul a fost rastignit pe o cruce mare de lemn. Prin sacrificial sau, Mnatuitorul a sfintit crucea, care de atunci este simbolul tuturor crestinilor, este semnul biruintei vietii asupra mortii, a binelui asupra raului si pacatelor. La fel ca o icoana, crucea este purtatare de har dumneziesc, sfintind toate cele din jur prin prezenta ei. De aceea credinciosii poarta cruciulite la gat, si fac cu evlavie semnul sfintei cruci atunci cand trec prin fata unei biserici sau pe langa o troita. In fiecare casa trebuie sa fie icoane sau cel putin o cruce.in toate bisericile se aseaza sfnata cruce pe masa din altar, iar in varful turlelor sunt inaltate cruci mari, ca toti oamenii sa vada de departe ca acolo este Casa Domnului - asa cum mai este numita biserica. Dupa exemplul vietii Mantuitorului nostrum, Iisus Hristos, credinta crestina ne invata ca fiecare om trebuie sa-si poarte crucea, adica sa traiasca cu rabdare si smerenie sa nu-si piarda nicodat speranta in ajutorul Domnului si in mantuirea sufletului. In viata, orice om are de intampinat greutati, nevoi si slabiciuni, dar trecand peste ele cu rabdare si speranta, cu dragoste si credinta, ne putem mantua. In tara noastra sunt pastrate cu multa cinste fragmente din lemnul Sintei Crci pe care a fost rastignit Mnatuitorul, acum 200o de ani (in Biserica Sfantului Vasile din Bucuresti, DAR SI LA Manastirea Secu, Caldarusani s.a). Crestinii se inchina si se roaga cu multa evlavie inainte Sfintei Cruci, caci prin ea, Dumnezeu ne revarsa har, dragoste si putere. * Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i-a zis: Un lucru iti mai lipseste: Mergi, vinde tot ce ai, da saracilor si vei vea comoara in cer; si apoi lunad crucea, vino si urmeaza Mie! Sfanta Scriptura, Sfanta Evanghelie dupa Marcu, Cap. 10, 21.

6. DUHOVNICUL Fecare crestin are un preot huhovnic caruia I se spovedeste si la care se impartaseste. Duhovnicul este asemenea unui parinte iubitor, care cauta permante prin sfaturile si invatatruile sale sa-I calauzeasca pe ceilalti pe drumul vietii. Trebuie sa ascultam sfaturile duhovnicului nostrum, caci ele ne vin prin intermediul sau, de la Dumnezeu. De asemenea, noi crestinii, avem datoria de a savarsi canonul pe care duhovncul ni-l da, ca uramare a pacatelor savrasite. Acest lucru nu este insa, o pedeapsa, cu un mijloc bland si la indemana oricui de indreptare si de cainta, pentru a nu mai repeat greselile si pacatele pe care le-am facut. Sfaturile si rugaciunile duhovnicului ne fac drumul spinos al vieti ce are destule povarnisuri si greutati mai drept si mai usor de strabatut. El ne lumineaza mintea si ne intareste puterile, prin harul Duhului Sfant. * Duhovnicul, precum o spune numele, este om al Duhului, care poarta in sine pe Duhul Sfant si cu ajutorul Lui se lupta cu duhurile rautatii, pentru ocrotirea si mantuirea fiilor sai sufletesti. Sub epitrahirul lui se formeaza crestinii, se cresc suflete curate pentru Dumnezeu, se dezlega pacatele se calauzesc cei ce iau crucea lui Hristos. In chilia duhovnicului, ca intr-o camara a Duhului, se dau sfaturi de taina, se indrepteaza
12

pasii oamenilor pe calea mantuirii, se deschid inimile impovarate, se tamaduiesc rani ascunse, se mangaie suflete tulburate si se dezlega marile intreari ale vietii. La orice ora din zi si din noapte, duhovnicul sta de veghe, se roga pentru fii sai sufletesti, isi deschide usa pentru fiecare; impaca, linisteste, dezleaga, binecuvinteaza, se jertfeste si isi pune sufletul sau garantie pentru fii sai duhovnicesti Arhimandritul Ionichie Balan, vorbind despre arintele Ilie Cleopa, duhovnicul Sfintei Manastiri Sihastria.

7. MANASTIREA PUTNA Este ctitoria Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfant(sarbatorita de Biserica Ortodoxa pe data de 2 iulie). Legenda spune ca, dorind sa aleaga un loc deosebit pentru a ridica o mandra manastire, Stefan cel Mare s-a oprit, fascinate de frumusetea locului, pe dealul din apropiere. Si-a incordata arcul si a slobozit cu toata puterea o sageata. Aceasta a taita iute vazduhul si s-a infipt undeva, in vale. Si chiar in acel loc, a riicat Doamnul Stefan cel Mare biserica manastirii. Putna a devenit un loc sacru datorita oamenilor ce s-au oastenit aici de-a lungul veacurilor: calugari smeiti, carturari, mesteri iscusiti. Putna este pentru orice roman un loc sfant. Aici, la Manastirea Putna, parca si natura se roaga: de jur imprejurul manastirii dealurile blande s-au asezat parca linistite in genunchi, izvorul ce coboara fara graba valea si-a oprit si el susurul ca sa asculte slujaba se seara, iar soarele nici ca se indura sa mai apuna dincolo de dealuri. Iar daca sufletul tau doreste mai multa liniste, nu trebuei decat sa mergi in sus, pe valea Putnei, inca vreo patru kilometric. Vei ajunge la Manastirea Sihastria Putnei, unde vei descoperi un colt de rai coborat pe pamant. Revenind la Manastirea Putna, ne inchinam smerit la mormantul Doamnitorului Stefan cel Mare si Sfant, apoi amiram statuia lui Eminescu, alfata langa biserica, iar inainte de plecare vizitam muzeul manstirii, unde e pastrata o impresionanata colectie de broderii din timpul domnitorului Stefan, manuscrise vchi, icoane de argint si multe obiecte de cult etc. * Distrusa, jefuita si incendiata de nenumarate ori de navalitori,manastirea a fost refacuta mereu. In ciuda dezastrelor, Ptna a rezistat, devenind un puternic centru de cultura medieval romaneasca, marturie pe care o face si bogatul muzeu ce se afla in incinta manastirii Pr.Prof. Dr. Ene Braniste, Dictionar enciclopedic de cunostinte religioase.

8. INGERASUL Fiecare copil primeste la nastere, de la Dumnezeu, n inger care il va insoti intreaga viata, clipa de clipa. Ingerul este ajutorul nostru, ocrotindu-ne si ferindune de primejdii si de pacate. Ingerul ne poarta de grija toata viata, ne indruma pasii peste zi, ne vegheaza somnul si visele, ne pazeste de rele si de ispite. Din dragoste

13

penstu noi, ingerul ne insoteste intreaga viata si va fi alaturi de noi si dupa moarte, in clipa judecatii, marturisind despre faptele bune pe care le-am facut. *Ingerii sunt toti duhuri slujitoare, trimise ca sa slujeasca, pentru cei ce vor fi mostenitorii mantuirii. Biblia, Ep.catre Evrei 1, 14.

9. CALENDARUL BISERICESC In amintirea celor mai importante moemente din viata Mnatuitorului nostrum, Biserica a randuit mari sarbatori, cum ar fi: Sfintele Pasti sau Invierea Domnului, Nasterea Domnului sau Craciunul (25 decembrie), Inaltarea s.a. De asemenea, Biserica a randuit sarbatori si praznice in cinstea Maici Domnului si a Sfintilor. De fapt, fiacre zi este, pentru crestini, o sarbatoare, inchinata unui sfant sau unui eveniment important din istoria crestinatati. Astfel, calndarul bisericesc de peste tot anul este asemenea unei carti sfinte, care ne aminteste ce sfant este praznuit in fiecare zi, pentru a ne ruga lui si a trage invataminte din viata sa. Fiecare zi a calendarului este, de fapt, o icoana, o fereastra catre alte timpuri, prin care trebuie sa privim cu ochii mintii si cu sufletul incarcat de emotie, pentru a ne aminti de sfintii bineplacuti Domnului (ce sunt pentru noi exemple si pilde), de viata Mantuitorului, de minunile Sale, de Inviere. Tot calendarul bisericesc ne aminteste care sunt zilele de post. In fiacre casa trebuie sa fie un calendar bisericesc, pentru ca zilnic sa stim ce sarbatoare este si caros sfinti sa le inchinam un gand curat si o rugaciune sincera. *Ziua accea sa fie spre pomenire sis a se praznuiti sarbatoarea Doamnului, din neam, in neam; vesnis s-o praznuiti! Iesirea, Cap.12, 14.

10. RUGACIUNE - Dintotdeauna omul a trait pe pamant, dar cu ochii spre cer. Fiecare clipa a vietii noastre este cunoscuta si ocrotita de Dumnezeu, din dragoste si mila Sa pentru noi, oamenii. De aceea omul simte mereu nevoia sa se roae: atat ca multumire (pentru tot ce primim, pentru realizari, pentru ca suntem feriti de rele si necazuri), dar sic a cerere (rugandu-L pe Bunul Dumnezeu sa ne dea sanatate, putere de munca si izbanzi in tot ceea ce facem). Rugaciunea inseamna a sta de vorba cu Dumnezeu. Tu Ii vorbesti Domnului, Maicii Domnului sau Sfintilor, iar acestia iti raspund in adancul inimii tale, cu liniste in suflet si in gand. Fiecare om trebuie sa se roage in fiecare zi pentru el, dar mai ales pentru toti ceilalti. Nu spunem rugaciuni doar atunci cand suntem in biserica si aprindem o lumanare, ci si acasa, dimineata, cand incepem o noua zi, si seara la culcare. Dar mai mult decat atat, fiecare vorba a noastra, fiecare gand al nostrum trebuie sa fie curate si sincere, caci Dumnezeu pe toate pe toate le aude si le asculta. Degeaba spunem frumos o rugaciune, din cand in cand, daca in restul timpului suntem rautaciosi si neascultatori. Sa gandesti frumos, sa simti in inima ta mereu bucurie, sa traiesti in pace si intelegere cu cei din jur, sa mergi la biserica sis a
14

asculti sfaturile preotului, aceasta este de fapt cea mai frumoasa si puternica rugaciune sa fii un bun crestin in tot ce faci, caci Dumnezeu nu vrea de la noi vorbe goale, ci fapte bune si credinta. * Si toate cate veti cere, rugandu-va cu cresinta, veti primi (Sfanta Scriptura, Sfanta Evanghelie dupa Matei, ca.21, 22). * Nu se poate ca Dumnezeu san au asculte rugile omului, daca omul asculta poruncile Domnului (Avva Isaia).

11. HUREZI Sfanta Manastire Hurezi este cea mai mare manastire din Tara Romaneasca. Se gaseste in judetule Valcea, in apropierea orasului Horezu, acest sfant lacas este cea mai de seama ctitorie brancoveneasca, uimind prin frumusetea si linistea sa pe fiecare vizitator. Trei sute de ani au trecut peste aceste ziduri, dar ele raman la fel de impunatoare. Intre ele, isi traiesc viata in liniste si harniciei maicile. Acestea ii primesc pe calatori, pe turisti sau pe pelerine, cu zambetul pe chip, cu bunavointa si bucurie. Biserica Mare, Bolnita, Schituirle Muzeu sunt doar cateva dintre invitatii. Istoria poporului nostrum, traditiile, icoanele de neasemuita frumusete, carti vechi, sfinte moaste, slujbe si rugaciuni, toate le gasiti aci la Manastirea Hurezi. * Suntem in sfarsit la Hurezi. Intram pe sub turnul boltit, suim drumul de bolovani, intre ziduri de-o parte si de alta sunt mari cladiri vechi, si in capul scarilor, ne primeste maica stareta Cel mai bogat si mai stralucitor dintre domnii romani Constantin Brancoveanu, a voit sa intreaca pe toti inaintasii sai, cladind acest locas, fara pereche. (Nicolae Iorga)

12. COZONACUL De sarbatori exista obiceiul de a pune pe masa anumite bucate, printer care si cozonacul. Acesta, este, de fapt, desertul traditional al roamnilor pentru toate zilele de sarbatoare: de Paste, de Craciun, la botez, sau la nunta s.a.m.d. Fiecare gospodina din Roamnia stie o reteta dupa care prepara cozonacul, invata de la mama ei, care la randu-I o stie de la bunica si asa mai departe. Cozonacul se prepara cu o grija deosebita, numai din ingredient alese cu grija, in curatenie desavarsita. Obiceiurie spun ca prepararea cozonacului este o liturghie: intr-o copaie curate se framanata aluatul din faina cernuta cu grija si cu oua proaspete, iar gospodina trebuie sa fie calma, sa prepara totul in liniste, cu pace in suflet. Trebuie sa fie cald in odaie, cu usile si ferestrele inchise, astfel aluatul nu mai creste. Exista multe feluri de a prepara cozonacul: cu nuca, cu satfide, cu cacao etc. La orice sarbatoare, familia toata se strange in jurul mesei, pe care se aseaza bucate gustoase, pregatite cu dragoste si pricepere. Cozonacul este o paine de sarbatoare, cu gustul sau dulce, cu parfumul

15

sau imbietor, rumen la culoare, proaspat si fraged. Fiecare primeste cate o felie mare si pufoasa, sa-I savureze gustul si aroma sis a se bucure impreuna cu toti cei ai casei. * Natura noastra draga pregatea singura-singurica minunatul cozonac de Paste, in seara de Vinerea Sfanta. Il lasa sa creasca toata noapte, bine acoperit, la cald, si a doaua zi, dimineata devreme, il punea la cuptor. In toata casa se raspandea parfunul de vanilie. Si nu uita nici de copii: erau intodeauna, langa cozonacul mare, si cativa puisori mici de coca, cu ochi de stafide. (E.Peretz, La Cuisine roumaine).

13. MAMA Inca dinainte de a-l naste, mama isi iubeste pruncul si il ocroteste; apoi il invata primele cuvinte, dar si primii pasi, ii vegheaza visele, il poarta de grija in fiecare clipa, zi si noapte, cu rabdare si dragoste. Fiecare mama se dedica cu totul copiilor sai, traind numai pentru ei, muncind si rugandu-se pentru sanatatea lor, ingrijindu-I si oferindu-le tot ce are mai bun. Orice se schimba pe aceasta lume mai devreme sau mai tarziu, numai dragostea de mama nu se schimba niciodata: ea ramane la fel de fierbinte si puternica pentru copiii ei. Daca acestia ai aduc mamei multumire, aceasta este cea mai mare bucurie si dorinta a ei. In schimb, nimic nu este mai amar pe lume, ca alacrimile unei mame, indurerare de propriul copil. Pentru crestini, Maica Doamnului, Fecioara Maria, se roaga fara incetare pentru noi toti, din daragsote si daruire, ocrotindu-ne si purtandu-ne de grija. * Dupa Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atat de mult ca pe mama. Fericitul Ieronim * Zis-a mama sa: Fiule, asculat-mi povata! Sfanta Scriptura, Facerea, cap.27, 13.

14. COPOTUL Mica sau mare, clopotele au aceeasi forma, ca o para, inauntrul careia atarna limba clopotului. Atunci cand sunt trase, copotele produc sunete de o muzicalitate deosebita, dupa marimea si tonalitatea fiecaruia. Clopotul se trage diferit, in functie de ceea ce anunta: intr-un fel suna cand incepe sau se sfarseste Sfanta Liturghie, si altfel anunta o inmormantare, cand se trage clopotul pentru ca toti credinciosi din parohiei sa stie ca unul dintre ei a incetat din viata, indemnandu-I pe toti sa se roage pentru iertarea pacatelor celui decedat. Glasul copotului simbolizeaza, in acelasi timp, trambita ingerilor, ce ne cheama la biserica, la slujba, ce ne aminteste, chiar de departe, ca acolo, intre zidurile mastirilor si in biserici, preoti, calugari si credinciosi crestini se roaga, multumindu-I Doamnului pentru tot ajutorul Sau. Clopotele mari au o tonalitate sobra si solemna, impunand respect si seriozitate, iar cele mai mici un sunet vessel si ritmat, aducandu-ne in suflet spernata si bucurie. Unul dintre cele mai mari clopote di Romania se afla in Bucuresti, la Catedrala Patriarhala. Acesta a fost turnat in 1888, prin topirea tunurilor capturate de armata romana in Razboiul de
16

Independenta. E inaltator sa stii ca bubuitul tunurilor, ce anuntau doar moarte si durere, ce cheama pe cei vii si ii plange pe cei morti, cu sunetul sau solem si totdeuna trimful ce ne incanta sufletele. Cel mai mare clopot din lume este in Rusia, la Kremlin si cantareste peste 200 de tone, fiind numit clopotul tar. * Lumea sta ascultatoare/ Bolta e rasunatoare/ De cantari patrunzatoare/ Ce-n vazduh se impresoara/Si de clopot, care suna Vasile Alecsandri Legendele Sfintirii Bisericii de la Curtea de Arges.

15. BISERICA In mijlocul oricarei asezari omenesti, oras sau sat, se afla totdeuna o biserica. Aceasta este locul sfant unde preotii slujesc, unde crestinii sunt botezati, unde tinerii se casatoresc, unde oamenii vin la Sfanta Liturghie si se roaga impreuna in fata icoanelor, in fata lui Dumnezeu si a tuturor sfintilot. In acelasi timp, prin Biserica se intelege si intreaga comunitate a credinciosilor, toti cei uniti de aceeasi sfanta credinta in Dumnezeu, in Sfanta Treime. In timpul slujbelor, in biserica, alaturi de preoti si credinciosi se afla, in chip nevazut, si ingerii si sfintii. Cu toti, impreuna, formam Biserica lui Hristos. * Casa Domnului este Biserica, stalp si temeli a adevarului. Sfanta Scriptura, I Timotei cap.3, 15. * Biserica este un intreg, cu toate ca se intinde pana departe intr-o multime de biserici, care devin tot mai numerose, pe masura ce rodesc. Sunt multe biserici, si totusi este numai o Biserica. Sf. Ciprian al Cartaginei. * Acolo unde ste Biserica, acolo este si Duhul lui Dumnezeu Sf. Irineu.

16. FAMILIA Parinti si copii, fratii si surorile sunt impreuna o familie. Familia a fost binecuvantata de Dumnezeu inca de la Facerea lumii, cand i-a creat pe Adam si Eva. Apoi Mantunitorul nostu Iisus Hristos a facut prima Sa minune, la o nunta, cand prin casatirie se inteiase o noua familie. Membrii unei familii sunt strans uniti inainte de toate prin dragostea ce si-o poarta unii altora, prin respectful si grija de care dau dovada. Tatal, mama si copii formeaza familia, care este atat de importanta, deoarece aici copilul petrece cei sapte ani de-acasa, in care invata sa deosebeasca binele de rau, frumosul de urat, bunatatea de rautate. Familia este un lucru sfant! Si Mantuitorul a avut in copilarie o familie care sa Il creasca si sa Il ingrijeasca cu toata dragostea. Fiecare membru al familiei este dator prin tot ce face sa nu fie o pacoste si povara pentru ceilalti, ci un sprijin si o bucurie pentru familia sa. Apoi sa nu uitam ca, de fapt, noi crestinii, suntem cu totii frati intr-o singura si mare familie, al carui Parinte iubitor,
17

Dumnezeu vegheaza la bunastrea fiecarui copil al sau. Adevaratul crestin tine la aproapele sau ca la fratele sau, dorindu-I numai binele, rugandu-se pentru el si ajutandu-l oricand cu tot ce-I sta in putinta.

*Sa va veseliti cu familiile voastre pentru toate cate au facut mainile voastre si cu cate v-a binecuvantat Doamnul Dumnezeu vostru (Sf. Scriptura, Deuteronom 12, 7) *In caminul familiei, tinerii trebuie sa-I respecte pe parinti, in afara caminului pe toata lumea, iar in singuratatea pee i insisi (Demetrius) *Toti suntem fii unei mari familii (Sf. Iona Gura de Aur)

17. DARAGOSTEA Cela mai de pret sic el mai cautat lucru in intreaga viata este dragostea:sa iubim sis a fim iubiti. Nimic nu poate fi mai frumos si nimic nu este mai necesar decat iubirea: Iubirea de Dumnezeu si de cele sfinte, iubirea dintre parinti si copii, iubirea dintre barbat si femeie, iubirea pentru tot ce e frumos is bun. Un om care nu iubeste si nu isi arata iubirea nu poate fi fericit.Dumnezeu ne iubeste pe toti, iar a ne iubi si noi semenii si a le ierat greselile este o dovada de credinta, de bunatatea, de dragoste.sfanta Scriptura ne indeama astfel: Cinstestel pe tatal tau sip e mama ta si s a iubesti pe apropaele tau ca pe tine insuti! (Sfanta Evanghelie dupa Matei 19, 19)

18

S-ar putea să vă placă și