"BRATELE PARINTESTI" de Sf.

Ioan Iacob
Niciodata duhul nostru
Ramas de mic orfan pe lume, Nu se poate linisti
Ca un copil al nimanui, Daca nu ne dam silinta
Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul "Intru Domnul a trai".
Cerand de-a pururi mila Lui
Bunica, Dumnezeu s-o ierte, Dupa cum nu tace pruncul
Mi-a semanat de timpuriu Cand lipseste maica sa,
In suflet tainele credintii Tot asemenea si duhul
Si rodul lor ma tine viu Nu se poate alina.
O, scumpa mea batrana sfanta
Eu, tot ce am iti datoresc, Intru Domnul este pacea,
Caci m-ai adus la cunostinta Intru el odihna mea,
Parintelui Celui Ceresc Calea cea adevarata
"Cand tatal meu" (cum zice psalmul) Si acum si pururea.
"Si mama mea m-au parasit,
Atuncea Domnul cel din ceruri Cand vrea sa zboare mintea
La sanul milei m-a primit La Bunul Dumnezeu,
Deci, suflete al meu smerite Atunci vrajmasul tainic
Intraripeaza-te mereu, Ne bantuie mereu.
Prin rugaciune prea fierbinte
Si dragoste spre Dumnezeu. Imprastie gandirea
Privind in inima cu mintea Ca pulberea in vant
Sa cauti tainicul izvor, Si cauta sa atraga
Din care viata se adapa Privirea la pamant.
Cu darul cel mantuitor
Urmeaza calea mantuirii Priveliste desarta
Traind in pace singurel Ne-arata cel viclean
Si toata grija cea lumeasca Ca sa pogoare mintea
S-o lepezi astazi pentru El. Din "vesnicul liman".

LUCEFERII STIINTEI Jalea impietririi mele

S-a facut ca un mormant
Invatatii ce de astazi Care vesnic ma apasa
Tot se straduiesc mereu, Si ma trage la pamant.
Ca deplin sa dovedeasca
Ca nu este Dumnezeu. O, de s-ar misca odata
Cu progresele stiintei Piatra sufletului meu
Ca si mandrul "Lucifer", Ca sa faca loc luminii
Dansii vor sa se inalte Sfinte de la Dumnezeu.
Astazi mai presus de cer.
Doua "usi" le stau in fata Intunerice de patimi
Si raman aici mirati, Inlauntrul meu domnesc,
Dupa cum la "poarta noua" Iar vlastarele virtutii
Sta un bou "sa ma iertati". Toate se ingalbenesc.
Una este "usa vietii"
Care lor li s-a inchis,
Alta este a pierzarii
Care groaznic s-a deschis.
Cate le ajunge capul,
Se grabes sa nascoceasca,
Ca sa fabrice "viata"
Si pe moarte s-o opreasca
Orice uneltesti atee,
Viata nu vei fabrica
Iar de rafuiala mortii
Nicidecum nu vei scapa.
Toate cele nascocite,
Cand ajungi langa mormant,
N-au valoare nici ca pleava
Care se arunca-n vant!
Daca nu cunosti-n viata,
Pe Mantuitorul tau,
Vei cunoaste dupa moarte
Tirania "celui rau".
CUGETARI SCURTE
SEMNUL SFINTEI CRUCI
Semnul crucii este noua
Scutul cel mantuitor
Care departeaza raul
Si ne da la toate spor.
Deci sa facem cum se cade
Crestinescul nostru semn,
Caci vrajmasii fug atuncea
Ca de preacinstitul lemn.
Iar acei ce bat in cobza
Si pe cruce o ingana,
Au samanta necredintei
Si pecete rea la mana!
N-au evlavie in suflet,
Nici rusine la obraz
Plecaciune nu pot face
Ca-i "boierul pe grumaz"!
Domnul cerurile pleaca
Pentru neamul omenesc,
Iar la El sa-si plece capul-
Multi crestini nu se silesc.
El intinde sus pe cruce
Mainile dumnezeesti,
Tu macar a face "semnul"
Omule nu te silesti.
El ne mantuie crestine
Savarsindu-Se pe lemn,
Iara tu socoti rusine
Ca sa faci al crucii semn!
SAVARSIREA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA
In vremea noptii langa apa
In lunca Sfantului Iordan
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calamonitean.
Ce ai batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in “ceea parte”
Cu ochiul tau iscoditor?
Ai pus vreo undita in apa
Si n-o gasesti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?
Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Si-i lucru de mirare Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!
Asa s-ar fi mirat oricine
Vazandu-l pe batran sezand
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand).
Dar dupa cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare,
Rugandu-se necontenit.
Privind mai bine, vom cunoaste
Ca este “Pustnicul Zosima”,
El poarta mantie in spate,
La piept: Epitrahil si schima.
Un vas bisericesc in mana,
El tine prea cuviincios
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.
In vremea asta el asteapta
Din ceea parte de Iordan,
Sa vie spre impartasire
“Sihastra de neam Egiptean”.
Un an de zile se-mplinise
De cand s-a inteles cu ea
S-aduca “Sfintele” Batranul
Si-acuma ea intarzia!
In mintea lui i se strecoara
O banuiala cu fior:
“Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel ...!
Si daca vine ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit”!
Acestea cugetand Batranul
Un plans amar l-a napadit.
Dar numai iata ca zareste
Pe Sfanta pustnica venind
Deasupra apei (ca pe gheata)
Mirat o vede el pasind.
Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat
Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.
In ziua cand era sa moara
Atuncea s-a impartasit
Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.
Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vie la un an
S-o afle ca mai inanite
De ceea parte de Iordan.
Cu multa nerabdare Avva
In anul urmator venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.
Iar in nisip era scrisoare
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele “Maria”
S-o-ngroape dupa obicei.
Cantandu-i cele cuvenite
Sedea Batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!
Dar, O! Minune prea slavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei a sapat!
Apoi plecandu-se cucernic
In pace el s-a departat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a ingropat!
EPIGRAMA
Daca nu se duce mintea
Sus la ceruri sau la moarte,
Prea usor se rataceste
La vorbirile desarte.
Si de nu se odihneste
Mila pacii intru noi,
Vom gasi mereu pricina
De gâlceava si razboi.
Iar cand nu ne dam silinta
Spre cunoasterea de sine,
Cântarim mai totdeauna
Numai faptele straine.
Nichifor Crainic
LAUDA
Tu, Cel ce Te ascunzi in eterna-Ti amiaza
Si lumea o spanzuri in haos de-o raza,
Metanie Tie, Parinte.
Izvod nevazut al vazutelor lumi,
Ma scalzi si pe mine in unda fierbinte.
Un mugur de carne firbinte.
Sunt duh invaluit in naluca de huma,
Sunt om odraslit dintr-un tata si-o muma.
Dar sunt neraspunsa-ntrebare.
Ce glas e destoinic sa-mi spuna-ncotro e
Oceanul de somn ce icnind fara voie
M-a-mpins si pe mine-n miscare?
Nici mama nu stie ce taina enorma
Imi dete din carnea-i vremelnica forma,
Neant inflorit in minune,
Caci toate izvoadele umbrelor noastre
Roiesc mai presus de arhangheli si astre
Din vesnica Ta-ntelepciune.
In ceruri, Parinte, un abur in aburi
Si-asemeni cu apa ce-ngheata pe jgheaburi
Prin coaja de carne in spatiu.
Tu cugeti, se naste; voiesti si dureaza;
Respiri si-nfloreste; iubesti si vibreaza
De-adancul luminii nesatiu.
De Tine mi-e foame, de Tine mi-e sete,
Fac dara de umbra acestei planete
Cu spuma de soare pe creste;
Si-n saltul credintei gustand vesnicia,
Din pulberea lumii imi strig bucuria
Ca sunt intru Cel care este!
Puzderii de stele ascunse-n amiaza,
Fapturile-n Tine de-a pururi dureaza
Si-n spatiu vremelnic colinda.
A fi - bucurie eterna si sfanta!
O vraja a toata lumina rasfranta
De-a gloriei Tale oglinda.
de Alfred Mosoiu
BATEA LA POARTA CERULUI...
Batea la poarta cerului o raza,
Batea sfios si-ncet ca o streina...
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.
Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.
Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.
Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!
Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;
- "Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!
Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.
Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.
Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!"
Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza - far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.
- "Tu vii aicea singura si-nvinsa?"
Grai cel vesnic, nevazutul Tata...
"Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?
De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!
Dintr-un biet sambur'nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan'la Mine!
Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?"
Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:
- "Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!
Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!"
IA TU ARCUSUL...
Cum insuti Tu, de veci Stapane, m-alcatuisi ca pe-o unealta
Pe care patima s-alerge ca un arcus purtat de mana,
Azi simt in suflet cum se-ncheaga si cum navalnice tresalta
Cantari, ce nu mai vor in noaptea vremelnicei sa ramana.
De-aceea scoate-mi de pe coarde calusul care la sugruma
Si lasa-ma sa tin arcusul cu mana mea tremuratoare...
Nu te uita ca sunt o biata lauta subreda de huma,
Eu simt, zbatandu-se in mine adanci cantari nemuritoare!
Dar ca sa poata sa rasune asa cum legea lor o cere,
Din plin si slobode, ca duhul ce le-a sadit neinfranate
Stapane, pleaca-Te pe coarde...si daca vezi ca n-am putere
Ia Tu, in mana Ta arcusul si canta in eternitate!
UN FIR DE PAR
O, Doamne, trisata viata-mi trece,
Si m-a sleit misteriosu-Ti joc,
Tu stai de fata-n tot ce se petrece,
Nu Te ascunzi, dar nu Te pot gasi deloc.
Caci departarile de Tine nu-s departe,
Esti pretutindeni, ierti, indrepti, mangai,
Un fir de par de Tine ma despatre
Si totusi dincolo de o Zorica Latcu
VINUL
Îmi strâng durerea în inimã, ca-n teasc.
Din ea, mustind, poemele se nasc;
ªi fierbe mustu-n clocot rubiniu,
În buþi cu cerc de fier de-abia-l mai þiu.
S-a limpezit apoi în cãni de lut
ªi locul de mireasmã s-a umplut.
Ulcelele-nflorite îl cuprind
În smalþul lor? ºi mâinile se-ntind
Sã ia din rodul viei. Dar ce vreþi,
Voi, buze întinate, voi ochi beþi?
Voi de-nzadar aþi ars ºi-aþi însetat,
Cã nu veþi bea din vinul meu curat.
Sã spumege poemul lucitor
Din strofele cu flori în smalþul lor,
Sã-l duc la Cina Domnului în dar,
Sã stea-n potir, pe masa din Altar.
Atunci din rãnile lui Dumnezeu
Va curge sânge sfânt în vinul meu.
E clipa jertfei. Voi cei luminaþi,
Voi cei desãvârºiþi, luaþi, mâncaþi.
Cei þintuiþi pe cruci ºi traºi pe roþi,
Cu sete, beþi dintru acesta toþi.
rice fel de dincolo ramai.
VESMANTUL
În drumul plin de sânge ºi noroi,
Þi-am auzit, Stăpâne, paºii moi.
Ca raza coborâtă din senin,
Pluteai uºor, cu mlădieri de crin.
În jurul Tău, mulþime de norod,
Te pângărea cu sânge ºi cu glod.
ªi cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi ºi-asupra mea cu lutul greu.
Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,
Întreg veºmântul alb Þi-era pătat.
Aº fi căzut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins.
Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii veºmântul întinat,
Că-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare Filă din Acatist
Bucura-te, leagan alb de iasomie,
Catre care-n roiuri fluturii coboara,
Bucura-te, raza stelei din vecie,
Bucura-te, Maica pururea Fecioara,
Dulcea mea Marie.
Bucura-te, floare fara de prihana,
Alba ca argintul noptilor de vara,
Spicul cel de aur vesnic plin cu hrana,
Mirul care vindeca orice fel de rana,
Bucura-te, Maica pururea Fecioara,
Ploaia cea de mana.
Bucur.-te, brazd. plin. de rodire,
Munte sf.nt, .n care s-a-ngropat comoar.,
Bucur.-te, c.ntec tainic de iubire,
Clopot de chemare, c.ntec de m.rire,
Bucur.-te, Maic. pururea Fecioar.,
Bl.nd. fericire.
Bucura-te, marul vietii care-nvie,
Pomul greu de road.-n plin. prim.var..
Bucura-te, iar..i, ..rm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucur.-te, Maic. pururea Fecioar.,
Sf.anta mea Marie.
Impacare MULTI CHEMATI, PUTINI ALESI

Cu sufletul spre Domnul am strigat: Prin taina Sfantului Botez

"Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete. Toti pruncii sunt chemati, dar vezi,
M. .ine lutul meu, de lut legat, Ca nu toti in puritate traiesc
.i-n van vrea fierea lumii s. m.-mbete. Si prea putini se mantuiesc.
Spre Tine merge dorul meu .ntreg,
La Tine-mi este ori.ice dorire. Prin Botez toti suntem chemati la mantuire,
Ci las.-m. de lut s. m. desleg, La viata curata si vesnica mostenire,
S. vad. sufletu-mi a Ta m.rire. La o viata frumoasa si fericita
Mi-e sete de odihn., Doamne-al meu, Dar prea putini o si castiga.
Mi-s m.inile .i t.lpile o ran..
Din coast. s.nge-mi picur. mereu, "Ma lepad" se spune la Botez,
.n drumul de p.cat .i de prihan.. "De satana si pe Domnul urmez".
Prime.te-mi, Bune, sufletul stingher, Dar multi incalca fagaduinta
G.te.te-mi .nsu.i locul de hodin., Chiar isi schimba si credinta.
M. las. ast.zi s. m. ?nal. la cer,
Dezleag.-m. de haina mea de tin.". Deci multi chemati au fost si sunt,
.i glasul Domnului gr.i r.spuns: Dar putini urmeaza Domnului Sfant.
"Durerea ta m. sf..ie de mil., Caci numele de crestini in zadar primim,
C.nd pl.nsul t.u la mine a p.truns, Daca viata nu ne-o sfintim.
Mi-a .nflorit o ran.-n piept, copil..
Ridic.-n slav. ochii t.i uimi.i
.i-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Prive.te-n ochii mei de pl.ns topi.i
.i-n palme vezi-mi chinurile crunte.
Eu n-am cerut atunci s. vin .n sus,
De.i P.rintele ceresc mi-e Tat.;
Din cup. am sorbit amar nespus,
.i cupa mea e-n veci nede.ertat..
Dar rana ta m. doare mai cumplit,
Pe cruce-am s.ngerat .i pentru tine!
Te-am cunoscut din veci .i te-am iubit,
.i-i grea povara dragostei depline".
.i-am .ng.nat, cu duhul umilit:
"Prime.te-m.-n iubirea Ta cereasc.,
.i las., Doamne, ?n lutul istovit,
Dureri .i r.ni .n s.nge s.-nfloreasc.".

GOLGOTA

Te vindem iar cu s.rut.ri viclene,

Prin nep.sare oarb. .i prin lene.
Te biciuim cu vorbe de ocar.,
Te p.lmuim cu ur. ca de fiar..
Te ad.p.m cu suc de-am.r.ciune,
Din pofte rele .i din stric.ciune.
Te .intuim pe cruci de nedreptate,
Prin cuiele uciderii de frate.
Iar .mpletim blestemele de tat.,
S.-ncingem, Doamne, fruntea-ns.ngerat..
Tu iar..i zici, .n bl.nd. rug.minte:
"Nu .tiu ce fac. .ng.duie-i, P.rinte".
Anonime

MOARTEA CELOR CE AU FUGIT DE UMILINTA
Boala a ucis orice speranta.
Viata atarna de un fir de ata.
A ramas doar trupul si sufletul golit.
Ranile apasa adanc pe sufletul istovit.
Imprejur tot mai des jale, jale,
Demonii pe langa suflet dau tarcoale.
Ma iau dupa Domnul la deal printre spini
Si spinii ma zgarie... rai si straini.
Pornesc in cautarea binelui,
Caut linistea trupului si a sufletului.
Patima veche din nou ma indeamna
La pacate, la rele, la teama...
Dar constiinta ma tine legata,
Pasesc pe o noua planeta, straina, imensa si lata.
Astept intr-un loc, unde mi se pare
Multa zarva si muzica de chitare.
Cand intunericul va domni si soarele va dispare,
In aceasta zarva mare,
Multi demoni din intuneric vor apare...
Spun Domnului ca mi-i mila si-mi face semn sa rabd.
Ametitoare muzica, ce ademenitor rasuni!
Ma simt legata prin mila de sufletele care pier
In acest loc de muzica si mister...
O adiere tarzie pluteste-n vale
Ce inspaimantatoare seara este-n univers!
Muzica rasuna din ce in ce mai tare,
Ma simt vinovata. De ce-am purces?
Ca pe-un altar sufletele se pierd in nestiinta,
Si stelele cad din bolta de pe cer.
Vai, cum au fugit de umilinta!
Acum se vor chinui in tacere si mister!
Sufletele se aratau si se opreau,
Privind in jur invidios.
Numai la dans gandul aveau,
Mergand incetul si sfios.
In ochii lor se deslusea
Ceva straniu si nelamurit.
Stiam ca vor muri si rau o sa le para.
Mi se parea ca retraiesc un mit...
Simteam tristetea sufletului iara.
De sus lumina palida lunara
Domnea umila parca si straina.
Vai, cum doream pentru a "n"-oara,
Sufletele la umilinta sa revina.
Dar vaile vuira. Cazute in genunchi
Privirea-si inaltase spre cerul mult sublim,
Dar a fost prea tarziu, prea tarziu.
O pasare maiastra zborul si-l luase
Si sufletele s-au dus in chinul vesnic.
Lasand amintiri triste si sfioase.
Nedumerita priveam ingrozitor,
Acea scena sfasietoare
Si-am tresarit cand negrul spirit rau,
Mi-a aratat locurile chinuitoare.
Spun Domnului ca mi-i mila, si-mi face semn sa plang
Ametitoare muzica ce-ntortochiat rasuni.
Ma simt legat prin mila, de sufletele ce s-au stins,
La ceasu-acesta negru si constrans...
Caci legea sacra nu au respectat-o
Si nebuneste ei au incalcat-o...
Prilejul reintoarcerii ei au avut,
Dar numai ca n-au vrut.
Acum ei drumul greu urmeaza
Si soarele si luna lacrimeaza,
Caci multe suflete s-au dus,
Vai! cat de multe, drumu acesta au parcurs.
Ce-i viata? Mi-e mila! Vreau sa traiesc si-as vrea...
Tu iarta-ma Stapana, Tu Sfanta Doamna mea
Mi-e mila. Ce dureroasa este viata!... Si cat de trecatoare.
Plang. Ce gandesc oamenii? Traiesc plangand. Traiesc!..
PRIVESTE-TI SUFLETUL
Priveste-ti sufletul, crestine,
Si vezi ce ai mai bun in tine
Si vezi cui tu esti dator
Pentru prezent, trecut si viitor.
Si vezi cata rabdare a avut,
Cata mila cu tine s-a facut,
Iar tu in faradelegi ai vietuit,
Dar uita-te cat te-a iubit.
Priveste-ti sufletul si ai sa-l vezi plangand,
Trist, mai trist ca orisicand,
Sa-l vezi cat a suferit,
Cat de mult l-ai ponegrit.
Prin faptele cele murdare
Si ingerul cel bun dispare,
Ramane-n urma
Si priveste-n zare.
Dar priveste-ti sufletul, crestine,
Sa vezi cat ai pierdut in lume
Intoarce-te pe calea buna
Nu lasa ca viata sa-ti fie o minciuna.
Caci singur ai sa te-amagesti
Iar pe calea rea mereu ai sa pasesti.
Dar deschide-ti inima, crestine,
Si vezi cum plange sufletul in tine!
IMPORTANT
Nu important e unde te-ai nascut,
Nu important e unde ai crescut,
Ci important e sufletul tau
Si unde va merge, la bine sau la rau.
Nu importanta e cariera ta
Nu importanta e frumusetea ta,
Ci important si mai presus
Este sufletul si gandul ajuns.
Nu importanta e bogatia ta,
Nu impotanta e meseria ta,
Ci important in lumea asta e
Felul cum te pregatesti de vesnicie.

CALATORI SPRE VESNICIE
Viata aceasta de pe pamant
Noi o petrecem alergand,
Alergand spre vesnicie,
Unde numai bine sa ne fie.
Dar sa privim la viata asta trecatoare,
Caci ea multe curse ascunse are.
Ea este plina de desertaciuni
Si multi cadem in plasa de pe-acum.
Lumea acesta trecatoare si desarta
Multe dulceti intr-insa poarta
Si ne face dansa uneori,
Sa uitam ca suntem trecatori.
In calatoria cea spre vesnicie
Multe fiinte si materii ne cer prietenie,
Dar prietenii fara folos,
Caci drumurile lor nu duc catre Hristos.
Cand va veni si-al vesniciei ceas suprem,
Prieteniile ne vor parasi, dar sa vedem:
Caci unele ne duc pana la poarta (averea)
Iar altele pana la groapa...(rudele)
Sa nu uitam, ca noi calatorim
Spre vesnicie pasul noi marim,
Deci prieteniile noastre in lume
Sa fie doar faptele bune.
FERICIREA PE PAMANT
Multi oameni din care-am cunoscut,
Vroiau sa stie unde-i fericirea pe pamant.
Ei spuneau ca in zadar au cautat,
Ca de marea fericire nu au dat.
Iar acum crestini luati aminte
Caci fericirea pe pamant se simte,
Nu se cumpara sau vinde,
Ci ea doar, ea doar se simte.
Deci acesta fericire pamanteasca
Este o suprema multumire sufleteasca.
Este o multumire a sufletului tau
Cand simti ca te-ai indepartat de rau.
Iar aceasta fericire o poate avea
Si-un copil, si-o batranea,
Si-un taran, si-un imparat, si-un servitor,
Si-um scriitor, si-un militar, si-un cersetor.
Dar la aceasta unica si suprema fericire
Se ajunge numai prin desavarsire,
Prin urmarea cuvantului si sfatului bun
Veti gasi al fericirii dulce drum.