Noi, crestinii, obisnuim sa numim Ierusalimul "Cetatea Sfanta", si pe drept cuva

nt, fiindca aici se afla cele mai scumpe amintiri din viata Mantuitorului Hristo
s. Care sunt aceste amintiri? Iata-le:
1. Rotonda Sfantului Mormant. Este o enorma biserica rotunda, care adaposteste i
ntr-insa alte biserici, unele destul de mari. Le vom enumera pe rand:
a) Capela Sfantului Mormant, adica locul unde se afla Mormantul Domnului Iisus.
Capela este compusa din doua camere; prima este locul unde se savarseste Sfanta
Liturghie in fiecare noapte, iar a doua este chiar Mormantul Mantuitorului, in f
ata caruia abia au loc doua persoane.
b) Katholiconul sau biserica ortodoxa, in care se savarsesc zilnic serviciile di
vine ale Bisericii noastre de Rasarit. estul de incapatoare, biserica aceasta es
te asezata chiar in fata capelei Sfantului Mormant, in partea de miaza-zi. Fiind
adapostita de rotonda cea mare, n-are acoperis, ci numai peretii laterali.
c) Golgota, este locul unde a fost rastignit Domnul si pe care astazi se afla do
ua altare: unul ortodox si altul catolic. Fata de restul rotondei, Golgota se af
la asezata la o inaltime de aproximativ 4,70 metri, incat trebuie sa urci o scar
a cu 17 trepte din piatra masiva, ca sa ajungi acolo. Inaltimea aceasta este chi
ar varful colinei pe care a fost crucificat Mantuitorul.
d) Piatra ungerii este locul unde a fost asezat Domnul dupa ce a fost dat jos de
pe Cruce. Este o piatra de marmura rosie, cu dimensiunile de 2,70/1,30 m, deasu
pra careia ard sase candele mari.
e) Capela sirienilor si mormantul lui Iosif din Arimateea. In partea de miaza-no
apte a rotondei, intri intr-o camera intunecoasa. Este capela crestinilor de con
fesiune siriana. Din ea, pe niste trepte, cobori la un mormant taiat in piatra,
dupa sistemul iudeilor din timpul Mantuitorului. Este mormantul lui Iosif din Ar
imateea, care te impresioneaza si in acelasi timp iti da o clara infatisare de c
um a fost si Mormantul Domnului Iisus.
f) Capela Sfanta Magdalena se afla in partea de rasarit a rotondei. Ea adapostes
te intr-insa frumoase obiecte din timpul cruciadelor. De la galeriile acestei ca
pele capeti o frumoasa vedere a rotondei.
g) Corul franciscanilor este in imediata legatura cu capela Sfanta Magdalena. Ai
ci se afla o mare orga catolica, ce umple de sunete frumoase toata biserica Sfan
tului Mormant.
h) Chiliile franciscane sunt camerele in care locuiesc calugarii catolici care f
ac serviciul la Sfantul Mormant.
i) Inchisoarea lui Iisus este o incapere in care se afla resturi dintr-o coloana
de care a fost legat si biciuit Mantuitorul.
j) Capela Sfantul Longhin, ostas roman care s-a convertit cand a vazut minunea d
e pe Golgota.
k) Capela impartirii vesmintelor Domnului este o mica incapere in care se venere
aza locul unde au fost impartite hainele Domnului.
l) Biserica Inaltarii Sfintei Cruci. Plecand din rotonda spre miaza-zi si cobora
nd vreo douazeci si noua de trepte, dai de biserica Sfintei Cruci sau a Sfintei
Elena, unde se venereaza pana astazi locul unde imparateasa Elena a aflat Crucea
Mantuitorului.
m) Capela lui Adam, in partea de jos a rotondei, sub stanca pe care se afla Golg
ota.
Dupa ce iesi din Rotonda Sfantului Mormant si mergi pe Calea Crucii, spre miaza-
zi, ajungi la alte biserici, care inchid intr-insele o multime de amintiri scump
e sufletului de crestin. Numim pe cele mai importante:
1. Pretoriul sau tribunalul unde a fost judecat Iisus. Si astazi se poate vedea,
sub biserica, locul unde erau tinuti impricinatii care trebuiau judecati in pre
toriu.
2. Capela incoronarii cu spini este bisericuta unde se venereaza locul in care I
S-a pus Mantuitorului coroana cu spini de catre soldatii care-L batjocoreau.
3. Capela flagelatiei, in care se venereaza locul unde soldatii au biciuit pe Ma
ntuitorul.
4. Capela condamnarii si punerii Crucii. Este locul pe care Sfanta Evanghelie il
numeste "gabatha", ce pe romaneste se talcuieste "pardosit cu pietre", unde Pil
at a pronuntat cuvintele "Ecce Homo!" = "Iata Omul!", cautand prin aceasta sa in
moaie inimile iudeilor. Neputand sa obtina ceea ce dorea, spalandu-si mainile, a
zis: "Nevinovat sunt de sangele Acestui drept!".
Tot in partea de rasarit-miazazi a Ierusalimului, mai pot fi vazute bisericutele
: Sfanta Veronica, Simon Cirineul, Sfantul Haralambie, Bethezda, Sfanta Ecaterin
a etc, unde zilnic se slujesc Sfintele Liturghii si se fac rugaciuni de catre pr
eotii din "Fratia Sfantului Mormant".
In partea de miazanoapte a Ierusalimului se afla colina cea mai inalta, numita M
untele Sion, pe care se afla "Turnul lui David", biserica Sfantul Iacob, Poarta
lui David, inchisoarea Mantuitorului din casa lui Caiafa, locul Cinei celei de T
aina s.a.
Toate aceste biserici si capele amintite mai sus trebuie vizitate cateva zile, d
aca cineva voieste sa le vada mal cu de-amanuntul.
Tot in Ierusalim se afla locul fostului templu, venerat cu habotnicie de catre e
vrei. Din el n-a ramas nici piatra pe piatra, caci a fost daramat de Titus si ap
oi de Adrian. Peste el, crestinii au inaltat o biserica, dar musulmanii au daram
at-o si au construit pe ea vestita moschee numita "a lui Omar".
Iesind din Ierusalim, pe poarta numita "a Sfantului Stefan" (Bab Sitti Mariam),
ne apropiem de valea Cedronului, langa care este asezata biserica Mormantului Sf
intei Fecioare, apoi Gradina Ghetsimani si locul unde a fost ucis cu pietre Sfan
tul Stefan, dupa care urmeaza mormantul lui Abesalom, mormantul lui Iosafat, mor
mantul Sfantului Iacob, mormantul lui Zaharia, fantana Fecioarei, lacul, canalul
si bazilica Siloam, Tarina sangelui s.a.
In Tara Sfanta, dupa Ierusalim, mai exista nenumarate alte locuri scumpe noua, c
restinilor.
In primul rand punem cetatea Bethleem, unde S-a nascut Domnul nostru. Ea se afla
la numai 9 km, pe soseaua ce leaga Ierusalimul de Hebron. In 1932, aici traiau
6658 de locuitori, dintre care 5848 crestini si numai 820 de musulmani. Numele d
e "Bethleem" vine de la ebraicul bethlehem, ce se talcuieste "casa painii". De c
and imparatul Constantin cel Mare a ridicat aici o biserica in amintirea Nasteri
i Domnului, chiliile calugarilor stabiliti in Bethleem n-au mai putut fi inlatur
ate. Este adevarat ca prin secolul al XVI-lea, din cauza musulmanilor, nu mai ra
masesera aici nici o suta de crestini; totusi, ei n-au putut fi scosi de acolo.
Pelerinii crestini ce vin din toate partile lumii niciodata nu uita sa vina si i
n Bethleem, sa vada Grota Nasterii, ce se afla sub biserica ortodoxa. Aici se pa
trunde pe o scara cu saptesprezece trepte. Aceasta pestera inchide locul ieslei
in care a fost nascut si asezat Mantuitorul. Pardoseala este din bucati de marmu
ra, in care sunt incrustate stele din argint. Locul Nasterii are pe el Sfanta Ma
sa, pe care liturghisesc ortodocsii. Pe locul ieslei este un paraclis al catolic
ilor, langa care se afla "altarul celor trei magi". Numai datorita magilor, in c
are persii vedeau pe stramosii lor, a scapat sfanta pestera, in 614, de o distru
gere sigura. Printr-o usa subterana a pesterii patrundem in paraclisele, tot sub
terane, ale manastirii catolice "Sfanta Ecaterina". Aceste paraclise sunt: locul
pe care Iosif vazu pe inger in vis; locul in care au fost aruncate oscioarele p
runcilor nevinovati ucisi de Irod; mormantul Fericitului Ieronim, mormantul Sfin
tei Paula si a fiicei sale, Eustochium, s.a.
Numaidecat, la miaza-zi de Bethleem, incepe vestita pustie a Iudeii, numita "Eng
hedi", unde, in 1947, s-a descoperit manastirea eseniana de la Qumran, langa Mar
ea Moarta, de unde au iesit la iveala manuscrisele ce au facut atata valva in in
treaga lume.
Hebron. La 37 km de ia Ierusalim, mergand spre sud-est, dai de vestita cetate a
vechimii, numita pe atunci Kiriat-Arba, ce mai tarziu s-a numit "Hebron", care i
nchide intr-insa mormintele patriarhilor poporului evreu. Aici se mai poate vede
a si astazi unul dintre vestitii stejari ai lui Avraam, aflat in curtea manastir
ii ortodoxe ruse. In 1932, orasul numara 16.577 de locuitori, dintre care numai
73 erau crestini. Lipsa acestora din urma se datoreste faptului ca Hebronul n-ar
e, ca alte orase palestiniene, prea multe amintiri crestine.
Printre locurile scumpe crestinilor sunt si cele din Galileea:
Nazaret. La 147 km. de Ierusalim si la 37 km. de Haifa, se afla locul unde inger
ul Gabriel a vestit Maicii Domnului Nasterea Mantuitorului si unde a trait Iisus
pana la varsta de treizeci de ani. Orasul se afla in Galileea, unde intalnesti
numai cateva paduri si gradini de pomi fructiferi, din cauza solului mai inalt d
ecat in restul tarii. In Nazaret traiau, in 1932, peste 7000 de locuitori, dintr
e care aproape cinci mii erau crestini de toate confesiunile. La o mica distanta
de biserica "Buna Vestire" se gaseste fantana Fecioarei, unde, dupa traditie, s
e afla Sfanta Fecioara cand a fost salutata de inger, lucru ce o facu sa plece d
egraba la casa ei. Ca la o suta de metri de biserica Bunei Vestiri, inchis intr-
o biserica catolica, se poate vedea atelierul de altadata al lui Iosif. La doua
sute de metri de bazar se vede locul sinagogii in care a intrat Iisus si S-a ara
tat pe Sine ca Mesia, la inceperea misiunii Sale.
Tabor. In imediata apropiere a Nazaretului, numai la cativa km. departare, se af
la Muntele Tabor sau Djebel Tur, cum ii spun arabii. Tabor este locul unde tradi
tia crestina cinsteste momentul Schimbarii la Fata a Domnului. Este o movila sau
mai bine zis un munte, ce domina toate imprejurimile. In epoca bizantina se afl
a aici o frumoasa biserica, cu doua capele (una pentru Moise si alta pentru Ilie
), toate daramate de catre arabi. Tarziu de tot s-au ridicat iarasi alte biseric
i, care se vad si azi, una ortodoxa, din timpul Evului mediu, si alta catolica n
oua, inaugurata in anul 1924.
Cine voieste sa ajunga la Iordan, trece mai intai prin Ierihon, cetatea langa ca
re Mantuitorul a postit patruzeci de zile si in care a facut lucruri marete. Ier
ihonul se afla la 37 km. sud de Ierusalim si in mijlocul lui poate fi vazuta fan
tana lui Elisei.
Apa Iordanului (arabii ii spun El-Ghor). Mergand spre miazazi de la Ierihon, cal
e de 9 km., ajungi la apa Iordanului, singurul rau al Tarii Sfinte, ce curge tot
anul. El izvoraste de la poalele muntelui Hermonului si in rostogolirea lui la
vale formeaza mai intai lacul numit Hule, iar cand ajunge in Galileea da nastere
lacului Ghenizaret, numit si Marea Tiberiadei. Iesind de aici si curgand mereu
spre apus, se varsa in Marea Moarta, cam la 5-6 km. de Ierihon. Pentru crestini,
Iordanul este o apa sfanta, fiindca aici S-a botezat Mantuitorul nostru. Tradit
ia crestina a fixat locul Botezului drept in fata Ierihonului. Aici, in fiecare
an, la Boboteaza, vine cortegiul cel mare al slujitorilor din Ierusalim, in frun
te cu patriarhul sau cu reprezentantul sau, si dupa randuiala ortodoxa, atat in
ajun, cat si in ziua praznicului, se savarseste Sfanta Liturghie intr-un cort an
ume alcatuit, iar dupa Sfanta Liturghie se face sfintirea apei raului. Deasupra
unui podet, asezat pe doua barci, stau slujitorii care oficiaza sfintirea, iar p
roestosul introduce crucea si sfinteste apa. Atat in ajun, cat si in ziua serbar
ii, dupa sfintirea apei, multimea de inchinatori isi umple sticlutele cu apa din
Iordan, pe care o pastreaza apoi cu multa veneratie.
Dupa terminarea slujbei, atat in ajun, cat si in ziua sarbatorii, se petrece cev
a ce nu se vede in alta parte. Multimea de inchinatori se intinde pe marginea ra
ului, mai la vale, se dezbraca pana la camasa, care-i noua si lunga, si astfel s
e arunca in Iordan, afundandu-se de trei ori, in numele Tatalui, al Fiului si al
Sfantului Duh. Apoi iese afara, isi scoate camasa uda, pune pe cea obisnuita si
se imbraca cu graba, caci, desi in Tara Sfanta termometrul nu coboara niciodata
sub zero grade, totusi la Boboteaza este destul de rece. Camasa cea uda va fi u
scata si pastrata cu grija, caci cu ea se va inmormanta evlaviosul inchinator, r
eintors in patria sa dupa vizitarea Tarii Sfinte.
Inchinatorii care n-au stiut sa-si procure din timp aceasta camasa se duc mai de
parte de multime, in susul Iordanului, se dezbraca pana la piele si se arunca in
Iordan numai in costumul lui Adam. Este atat de mare pietatea ce stapaneste suf
letele credinciosilor, incat niciunul nu pregeta sa se arunce in Iordan si nimen
i nu se plange de frigul ce le-a zgribulit trupul firav, din pricina postului Cr
aciunului, pe care l-au respectat cu toata luarea aminte si cu strictete religio
asa.
Marea Moarta. De la locul fixat de traditia crestina pentru Botezul Domnului, Io
rdanul mai merge ca la 6-7 km. si se varsa in Marea Moarta. Te cuprinde mila sa
vezi cei cativa pestisori, broaste si moluste, adusi de suvoiul Iordanului, cum
sar in sus la izbirea de apa marii si cum cauta sa se intoarca inapoi. Dar in za
dar, caci dupa cateva zvarcoliri, ei isi dau ultima suflare, din cauza apei otra
vitoare a marii, ce nu ingaduie intr-insa viata niciunei fiinte. De aceea i s-a
si spus "Marea Moarta". Apa ei este asa de concentrata in saruri si cloruri, inc
at chiar si cel care nu stie sa inoate deloc poate sa se tina usor in stare de p
lutire pe suprafata ei. Daca n-ai fost atent si ti-a intrat in ochi o cat de mic
a picatura, simti o usturime sfredelitoare si nu poti deschide ochiul cateva min
ute.
Pr. Athanasie Negoita
ISPITIREA LUI HRISTOS IN PUSTIU
Dupa teofania de la Botez, care a insemnat primul moment de proslavire a Fiului,
urmeaza cel mai misterios episod relatat de Evanghelie: ispitirea lui Hristos d
e catre diavol. Este semnificativ ca intalnirea dintre Cuvantul cel intrupat si
spiritul raului are loc dupa ce Iisus fusese descoperit ca Dumnezeu, dupa ce pri
mise plenitudinea Duhului si pusese astfel temeliile imparatiei, incepand lucrar
ea de rascumparare a omului.
Desi victoria Fiului lui Dumnezeu era inevitabila, infruntarea dintre El si spir
itul cel rau trebuia sa aiba loc, pentru ca natura umana din Iisus sa poata infr
ange ispita si sa aleaga liber alternativa smereniei si a jertfei. Ceea ce va ur
mari satana sa realizeze cu ajutorul ispitirilor va fi tocmai anularea impliniri
lor de la Botez. Abia la Botez a aflat cel rau - dupa cum afirma mai multi Sfint
i Parinti, printre care Origen si Sfantul Ioan Hrisostom - ca Iisus era Fiul lui
Dumnezeu. Insa in clipa in care el intelege ca imparatia sa se clatina, ca timp
ul sau s-a scurtat, face incercarea suprema de a-L amagi pe Iisus.
Toti evanghelistii sinoptici mentioneaza episodul ispitirii, insa Marcu extrem d
e sumar, pe cand ceilalti doi precizeaza in ce au constat incercarile la care a
fost supus Domnul. El consemneaza ca dupa Botez Iisus a fost dus de Sfantul Duh
in pustiu. Este tulburatoare participarea Duhului Sfant la aceasta lucrare. De-a
lungul intregii existente terestre a lui Hristos se observa actiunea conjugata
a Fiului si a Duhului, dar in acest moment, atat de enigmatic, prezenta Sfantulu
i Duh surprinde. Matei precizeaza: "A fost dus de Duhul in pustiu, ca sa fie isp
itit" (Matei 4, 1). Duhul urmarea deci sa impuna lui Iisus teribila incercare.
Evanghelia noteaza ca Mantuitorul a ramas in pustiu patruzeci de zile si patruze
ci de nopti, timp in care a postit neincetat, fara sa se atinga de vreo hrana. C
onform relatarii lui Marcu si a celei facute de Luca, ar rezulta ca in tot acest
interval El a fost ispitit de catre spiritul cel rau. Origen crede ca ispitiril
e au durat patruzeci de zile si, parafrazandu-l pe Ioan Evanghelistul, spune ca
daca ceea ce s-a petrecut in acele zile hotaratoare ar fi fost consemnat in scri
s, lumea nu ar fi putut purta o asemenea taina. Reiese deci ca cele trei intreba
ri, mentionate de Matei si de Luca, nu sunt decat punctele culminante ale unui d
ialog care s-a prelungit timp de sase saptamani.
Prezenta unei perioade de patruzeci de zile, durata mentionata de atatea ori in
cursul istoriei lui Israel, este plina de semnificatie. Acest interval sacru a f
ost totdeauna legat de o etapa purificatoare, care preceda o renastere spiritual
a: patruzeci de zile a curatit Dumnezeu pamantul prin apele potopului, dupa care
a urmat incheierea legamantului cu Noe, patruzeci de zile a ramas Moise pe Sina
i inainte de primirea Legii, patruzeci de zile a mers Ilie pana la Horeb Toate p
atruzecimile din traditia universala sunt, dupa cum a remarcat Kovalevski, perio
ade de curatire care pregatesc un cer nou si un pamant nou. Este semnificativ ca
, si dupa Inviere, Domnul va mai ramane pe pamant tot patruzeci de zile, urmand
ca la finele acestei perioade sa Se inalte la cer cu trupul Sau indumnezeit.
Trebuie de asemenea subliniat ca Iisus posteste dupa Botez, si nu inainte de ace
st act esential pentru implinirea actiunii de rascumparare a omului. La Hristos
postul nu a avut un caracter purificator, ci a facut parte din chenoza Sa, de ac
eea el nu a precedat Botezul, cum va fi cazul ulterior in practica crestina a ca
tehumenatului. Totusi, dupa cum remarca Origen, postul a constituit si un mijloc
de intarire a lui Iisus in lupta grea pe care o avea de purtat. Daca, in ultima
instanta, biruirea ispitelor se va realiza prin supunerea vointei umane fata de
cea divina, acest efort de a struni pornirile omenesti firesti si de a le subor
dona unor aspiratii mai presus de fire era menit tocmai sa intareasca vointa ome
neasca, element esential in aceasta infruntare. In viata Domnului, lupta cu diav
olul si postul sunt organic legate de Botez.
La capatul celor patruzeci de zile incarcate de incercari tainice si experiente,
ce nu pot fi redate prin cuvinte, evanghelistul noteaza ca Iisus a flamanzit. I
n acest moment de slabire a puterilor trupesti, dar in stare de maxima trezvie s
pirituala, Domnul este incoltit de ispititor care, apropiindu-se de El, ii arunc
a provocarea: "De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se faca p
aini" (Matei 4, 3). Trebuie subliniat de la inceput ca, daca din punct de vedere
fizic Hristos era slabit, plenitudinea darurilor Sfantului Duh, primite la Bote
z, ii conferea o arma de neinvins. Sfantul Ioan Hrisostom afirma ca darul suprem
I se acordase tocmai in vederea acestei cumplite lupte. "Armele se dau -spune e
l - spre a lupta, nu spre a ne odihni".
Raspunsul Domnului reteaza cu hotarare nadejdea spiritului rau de a-L atrage: "S
cris este: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura
lui Dumnezeu" (Matei 4,4). Prin aceasta prima ispitire, satana incearca, indemn
andu-L pe Iisus sa-Si astampere foamea, sa preschimbe afectul firesc intr-o poft
a dezordonata. Duhul inselaciunii Ii propune o minune menita sa confirme ca El e
ste Mesia, precum si sa verifice valabilitatea darului primit. Sfantul -Ambrozie
spune: "Astfel ispiteste ca sa cerceteze, astfel cerceteaza ca sa ispiteasca",
exprimand cu subtilitate caracterul ambiguu al acestei prime provocari, menite a
tat sa scruteze in adancurile personalitatii lui Hristos, ramasa atat de misteri
oasa pentru duhul minciunii, cat si pentru a-L face sa uzeze de puterea Sa divin
a intr-un scop strict egoist.
Toate ispitirile vor avea, de altfel, acest scop dublu; ele vor tinde sa-L convi
nga pe Iisus sa afirme vointa Sa omeneasca, incercand s-o puna in stare de revol
ta fata de cea divina, si totodata vor constitui un mijloc de a-L face sa revele
ze ceva din puterile si din taina Sa. Se ignora in modul acesta unirea ipostatic
a a firilor, prin care natura omeneasca din Hristos nu este de sine statatoare,
ea primind puterea de a exista de la Logos, asa dupa cum a aratat Leontie de Biz
ant.
Satana cere si el o minune-semn, doveditoare a divinitatii lui Hristos si destin
ata sa afirme autonomia elementului uman, dar tocmai acest semn, de natura negat
iva, ii este refuzat. Minunile savarsite de Hristos vor constitui tot atatea sem
ne purtatoare de mantuire, pe cand minunile revendicate de cel rau sau de evrei,
sub influenta aceluiasi spirit iscoditor, nu ar fi putut fi decat semne aducato
are de moarte.
Ceea ce izbeste in aceasta prima ispitire este caracterul minor al minunii pe ca
re satana I-o cerea lui Hristos. In vederea potolirii unei necesitati momentane,
cat ar fi fost ea de imperioasa, cel rau vrea sa-L faca pe Iisus sa piarda vesn
icia, pentru El si pentru tot neamul omenesc. Este mereu aceeasi alternativa car
e se va pune continuu in cursul istoriei si al vietii atatora dintre noi: a opta
pentru clipa prezenta, cu riscul de a pierde vesnicia. Raspunsul Domnului: "Nu
numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu"
, raspuns imprumutat de altfel din Scriptura Vechiului Testament (Deut. 8, 3), n
imiceste nadejdea desarta a celui rau si cuprinde o intreaga doctrina. Cuvantul
divin, cand patrunde in suflete si este primit, descopera omului adevarul, il fe
reste de ratacire si de amagirile celui rau, care se dovedeste a fi izvorul minc
iunii, al inselatoriei pe plan cosmic.
Respingand prima ispita, Hristos a repudiat pentru vecie orice tendinta de a sub
ordona spiritualul elementului material din om si din lume, si chiar daca, in cu
rsul istoriei, omenirea a sucombat de zeci de ori acestei tentatii, asa cum subl
iniaza Marele Inchizitor din Fratii Kammazov, biruinta finala a spiritului va fi
fost pentru totdeauna castigata.
O minune savarsita de Mantuitorul cu un an inainte de Patimi s-ar parea ca ar co
ntrazice cele afirmate in raspunsul dat satanei. Este vorba de inmultirea painil
or, minune similara celei solicitate de cel viclean. Aceasta minune, desi perfec
t reala, este insa impregnata de semnificatii spirituale, fiind o anticipare a S
fintei Euharistii. Mobilul ei este cu totul altul decat cel ce ar fi stat la baz
a minunii pe care o solicita spiritul cel rau. Mantuitorul inmulteste painile pe
ntru a astampara foamea multimilor, care nu venisera la El spre a se satura, ci
spre a asculta cuvantul lui Dumnezeu. Ele fusesera manate in acele locuri pustii
nu de speranta de a-si potoli foamea trupeasca, ci din dorul de a-L asculta pe
Iisus. Domnul are grija ca aceia care acordau intaietate spiritualului sa nu duc
a lipsa nici de cele neaparat necesare pentru a duce viata in trup: "Cautati mai
intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga vo
ua" (Matei 6, 33). Prefacand pietrele in paini, Iisus ar fi folosit puterea Sa d
ivina in scop egoist, pe cand la Betsaida El va savarsi minunea din dorinta de a
veni in ajutorul celor care il urmau si spre a le deschide ochii mintii, aceast
a minune fiind izvor de invataturi duhovnicesti.
Ar mai ramane o nedumerire tulburatoare: Cum s-a putut ca satana sa fi ales drep
t piatra de poticnire pentru Hristos tocmai painea, care avea sa devina Sfanta E
uharistie, centrul de reunificare a creatiei sfasiate prin pacat? Se poate deduc
e de aici ca toate elementele lumii create pot deveni prilejuri de pierzanie sau
trepte spre mantuire, in functie de semnificatia care li se atribuie si de modu
l in care sunt folosite. in clipa cand painea devine un scop in sine, omul aspir
and la dobandirea ei mai presus de orice, ea devine pricina de cadere.
Domnul va alege painea, elementul principal care sustine viata noastra biologica
, pentru a o sfinti si a o preface in propriul Sau trup. In modul acesta El va d
ovedi ca elementele creatiei nu trebuie sa ramana in seama celui rau, deoarece,
fiind sfintite prin har, ele pot deveni pentru om mijloc de rascumparare.
Dupa ce Hristos a inlaturat prima ispita, satana a revenit cu tentatii mai subti
le, mai greu de talmacit. El L-a dus pe Hristos la Ierusalim, pe acoperisul temp
lului, iar la ultima incercare Il va duce pe un munte. Este stranie aceasta inga
duinta acordata spiritului rau de a se apropia pana intr-atat de Iisus si de a-L
sili sa mearga in locurile alese de el. Trebuie totodata sa reamintim ca Sfantu
l Duh L-a dus pe Iisus in pustii spre a se impotrivi acolo ispitei. S-ar parea d
eci ca in acest duel s-au infruntat nu numai Iisus cu satana, ci si Sfantul Duh
cu spiritul cel rau.
Asadar, Hristos este dus la Ierusalim, si anume chiar la templu, unde se afla sa
nctuarul iudaismului, si aici este pus in situatia de a indeplini o minune care
s-ar fi aflat in concordanta cu modul in care Israel si-L inchipuia pe Mesia. Is
pititorul il indeamna sa se arunce de pe acoperisul templului lui Irod, spre a d
ovedi astfel invulnerabilitatea Sa divina: "Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, arun
ca-Te jos, ca scris este: "ingerilor Sai va porunci pentru Tine si Te vor ridica
pe maini, ca nu cumva sa izbesti de piatra piciorul Tau"" (Matei 4, 6).
Este infricosator faptul ca in aceasta provocare cel rau citeaza Scriptura, si a
nume din Psalmul 90. Spiritul inselator cunoaste Cuvantul lui Dumnezeu, dar il t
almaceste in favoarea scopurilor sale negative. La aceasta provocare insinuanta
si ambigua, Mantuitorul raspunde tot cu cuvinte imprumutate din textul sacru: "I
arasi este scris: "Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau"" (Matei 4, 7).
Dintru inceput se remarca insistenta cu care satana revine, cerand lui Iisus sa
confirme daca este Fiul lui Dumnezeu. Iisus este indemnat sa verifice darul prim
it la Botez si sa Se manifeste asemenea unui Dumnezeu. Mantuitorul va respinge i
nsa continuu minunea gratuita, solicitata numai pentru a dezvalui dumnezeirea Sa
. Minunile de natura exterioara ar fi insemnat violentarea libertatii omului, co
nstrans prin miracole spectaculoase sa I se inchine lui Hristos. Un astfel de mi
racol ar fi fost inrobitor, si nu eliberator, deoarece ar fi facut intoarcerea o
mului la Dumnezeu dependenta de existenta unor semne menite mai degraba sa uimea
sca decat sa converteasca.
De-a lungul intregii Sale vieti, Mantuitorul va evita sa savarseasca minuni fata
de cei ce nu credeau sau care manifestau ostilitate fata de El. La insistentele
repetate ale evreilor, care cereau semn spre a se convinge ca este Mesia, El a
raspuns printr-un refuz sistematic de a face un miracol, menit sa confirme dumne
zeirea Sa. Minunile Sale Iisus le va indeplini din dragoste si mila fata de sufe
rintele oamenilor. Niciodata nu va urmari prin ele punerea in evidenta a persoan
ei Sale - de atatea ori va recomanda celor vindecati de El sa nu aminteasca Cine
i-a lecuit - si totdeauna va savarsi minunea in comuniune cu Tatal si in impreu
na lucrare cu Duhul.
Minunea pe care I-o cerea spiritul intunericului ar fi avut caracterul unei prov
ocari adresate Tatalui, al unei sfidari, care presupunea ruperea comuniunii trei
mice. Iisus S-ar fi situat intr-o pozitie exterioara fata de Tatal, de la Care a
r fi cerut o dovada sensibila a iubirii Sale ocrotitoare, si in modul acesta ar
fi iesit din comuniunea iubirii, inlauntrul careia nu este loc pentru asemenea i
scodiri. De aceea Mantuitorul a respins pe cel rau cu cuvintele: "Sa nu ispitest
i pe Domnul Dumnezeul tau". Ceea ce I se cerea era tocmai sa ispiteasca pe Dumne
zeu, sa incerce pana unde mergea dragostea Sa fara de margini pentru Fiul cel iu
bit, asa cum rasunase glasul din cer pe malul Iordanului.
Dupa ce ispititorul a fost astfel respins de Iisus, el revine cu ispita suprema
prin care se descopera cu totul si-i dezvaluie intentiile. Din nou indrazneste s
a se apropie de Domnul si Il duce de aceasta data pe un munte foarte inalt. Evan
ghelistul spune ca din acel loc cel rau I-a aratat lui Iisus "toate imparatiile
lumii si slava lor" (Matei 4, 8). El reda astfel o experienta misterioasa, inacc
esibila posibilitatii noastre de cunoastere. Este probabil ca in acea clipa de m
axima incordare, in care destinul omului si al intregii creatii a atarnat de rez
ultatul teribilei confruntari, celui rau i s-a ingaduit sa proiecteze pe un unic
ecran sinteza gloriei lumesti, adevarat rezumat al tuturor punctelor de atracti
e proprii lumii acesteia. In fata unei asemenea privelisti, pe care spiritul int
unericului o socotea ademenitoare, el ii spuse lui Hristos: "Acestea toate Ti le
voi da Tie, daca vei cadea inaintea mea si mi Te vei inchina" (Matei 4, 9). De
aceasta data nu mai recurge la ispitiri subtile si ocolite, ci merge direct la t
inta, aruncand provocarea suprema menita sa-l faca sa castige sau sa piarda totu
l.
Exista o gradatie in formularea ispitirilor. Toate tind insa sa-L rupa pe omul I
isus de Tatal, sa-L puna in stare de revolta fata de Parintele ceresc, dar aceas
ta intentie este camuflata in primele doua ispitiri, pe cand in ultima ea apare
exprimata direct. Lui Iisus I se cere sa inceteze a-L adora pe Tatal si sa Se in
chine celui rau. Omenirea se va afla, in repetate randuri, in fata acestei alter
native, optand uneori pentru a doua.
Fata de aceasta ultima incercare a diavolului, Mantuitorul raspunde cu o violent
a nemaiintalnita la El: "Mergi inapoia Mea, satano, caci scris este: "Domnului D
umnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti"" (Matei 4, 10). Indign
area Sa este pricinuita de indrazneala fara de margini a spiritului celui rau, c
are a crezut, in orbirea lui, ca ar putea desparti pe Fiul de Tatal, ca ar putea
scinda personalitatea teandrica a Fiului. De aceea il goneste atat de energic,
stiind totodata ca in acea clipa cel rau epuizase ciclul ispitirilor - Luca spun
e: "Si diavolul, sfarsind toata ispita, s-a indepartat de la El, pana la o vreme
" (4, 13) -, ca aceasta este ultima veriga din lantul, poate mai lung decat ince
rcarile relatate de Evanghelie, al tentatiilor cu care el il asaltase. Si de ace
asta data Iisus raspunde cu un citat din Scriptura, anume din Deuteronom (6, 13;
10, 20), prin care afirma pentru totdeauna primatul vointei Tatalui, respingand
ispita de a pune pe prim plan vointa Sa. El nu urmareste sa dobandeasca putere
si glorie lumeasca, ci doar sa slujeasca Tatalui, supunandu-Se intru totul Parin
telui ceresc.
Prin respingerea acestei ultime incercari, Iisus a optat ferm pentru misiunea de
Mesia suferind, inlaturand tentatia de a deveni acel Mesia biruitor pe care Il
astepta Israel. Din clipa in care l-a biruit pe cel rau, Mantuitorul a acceptat
in deplina luciditate misiunea Sa, ce-si va avea implinirea pe Golgota, si a int
uit prezenta Crucii inaltate la orizontul constiintei Sale.
Dupa ce ispititorul se indeparteaza de Iisus, Evanghelistul Matei noteaza: "Si i
ata ingerii, venind la El, ii slujeau" (4, 11). Acest detaliu este important si
semnificativ; Marcu va adauga: "Si era impreuna cu fiarele, si ingerii ii slujea
u" (1,13). Prezenta ingerilor si a fiarelor alaturi de Iisus arata ca o data cu
infrangerea duhului celui rau imparatia este pe cale sa se realizeze. Dupa cum s
-a mai accentuat, biruinta asupra fortelor intunericului este una din premisele
intemeierii imparatiei. impacarea dintre om si celelalte fapturi, precum si impr
euna vietuirea acestor fiinte, care apartin unor planuri de existenta diferite -
ingeri, oameni, fiare -, constituie o trasatura principala a cosmosului transfi
gurat, de la sfarsitul veacurilor. Acolo, in pustiul Carantaniei, s-a anticipat
impacarea omului cu faptura care sufera de urmarile caderii, precum si reunirea
cerului cu pamantul.
Prin raspunsurile pe care Hristos le-a dat la provocarile venite din partea inse
latorului, El a indicat omului calea pe care o va avea de urmat, stabilind si ad
evarata ierarhie a valorilor de care acesta va trebui sa tina seama pentru a ram
ane in comuniune cu Dumnezeirea. in modul acesta a fost definitiv afirmat primat
ul spiritualului si s-a evidentiat faptul ca omul nu se va mantui decat prin ren
untare la vointa sa, prin lepadarea egoismului si prin adorarea smerita a lui Du
mnezeu, Caruia trebuie sa-I consacre toate roadele stradaniilor sale.
De-a lungul agitatei sale istorii, omenirea a nesocotit de nenumarate ori aceste
indemnuri si s-a angajat mai des pe calea sugerata de ispititor decat pe aceea
deschisa de Hristos. Si totusi, pentru ca acolo, in pustiu, Mantuitorul l-a invi
ns pe dusmanul neamului omenesc, instaurand astfel o noua etica a raporturilor d
intre om si Dumnezeu, muritorii nu vor mai fi niciodata singuri in lupta cu ispi
ta si creatia nu va mai fi in pericol de a fi inghitita de neant.
Natalia Manoilescu Dinu
Extras din articolul "Ispitirile" ("Iisus Hristos Mantuitorul - In lumina Sfinte
lor Evanghelii " - Ed. Bizantina)