Sf.

Kuksa din Odessa

Unul dintre luminatorii credintei in intunericul apostaziei, al scapatarii duhovnicesti si al
ignorantei veacului al XX-lea a fost preacuviosul si purtatorul de duh parinte
schiegumen Kuksa .
Preacuviosul Kuksa s-a nascut pe 25 ianuarie 1875 in familia evlaviosilor si iubitorilor
de Hristos parinti Kiril si Haritina, si a fost numit prin Sfantul Botez Cosma.
Preacuviosul a fost ales de Dumnezeu inca de la nasterea sa. Mama lui Haritina, in
tinerete a dorit sa fie monahie, numai ca parintii ei i-au dat binecuvantare pentru
casatorie. Ea s-a rugat insa la Dumnezeu ca macar careva dintre copiii ei sa se
invredniceasca de cinul monahal. In Sfanta Rusie era un evlavios obicei: daca vreunul
dintre copii se afierosea vietii monahale, parintii socoteau aceasta ca pe o cinste
deosebita, ca pe un semn al marii milostiviri a lui Dumnezeu. Intrarea cuiva in viata
monahala era privita atunci ca dobandirea unui rugator pentru tot neamul.
Datorita chipului de viata evlavios si cumpatat al parintilor, Cosma nazuia inca din
copilarie din tot sufletul catre Dumnezeu, ducand o viata curata. Inca de mic iubea
rugaciunea si singuratatea, fugea de jocurile copiilor si de distractie. Adevarata bucurie
duhovniceasca a evlaviosului tanar era aceea de a merge la dumnezeiasca Biserica si la
Sfanta Liturghie.
Inca din tinerete, preacuviosul avea dragoste si mila catre oameni, mai ales catre cei
bolnavi si suferinzi. Pentru aceasta, vrajmasul mantuirii neamului omenesc, pe parcursul
intregii sale vieti l-a razboit.
Iata una din intamplarile din anii tineretii lui. La Cosma a venit un frate de geaman
cuprins de un duh necurat. Fiindu-i mila de el, Cosma l-a adus pe bolnav la un staret, ca
sa izgoneasca demonii. Staretul i-a poruncit lui Cosma sa se roage impreuna cu el pentru
frate. Dupa puternice rugaciuni si dupa vindecarea tanarului, staretul i-a spus lui Cosma:
“Numai pentru ca tu l-ai adus la mine, vrajmasul se va razbuna pe tine: vei fi prigonit
intreaga viata“.
Cosma nazuia cu tot sufletul catre viata monahala si, ca o binecuvantare a lui Dumnezeu
a viitoarei cai a vietii sale, a plecat, in anul 1895, ca pelerin in Tara Sfanta. A trait la
Ierusalim o jumatate de an, mergand la Sfintele Locuri din toata Palestina, iar la
intoarcere a mers in pelerinaj si la Sfantul Munte. Nevoitor la Sfantul Munte, a pregustat
negraitul simtamant in care sunt unite dragostea de Dumnezeu si dorinta de a fi mereu cu
El, adanca pocainta si incredintarea din inima in iertarea celui ce ne-a gresit, datatorul de
1
viata plans si pacea sufleteasca. La Athos, sufletul tanarului Cosma se inalta. Aici, in
chip deosebit, ii creste dorinta de a intra in cinul monahal. Imparateasa cerului l-a
chemat pe el in pamantul ei, spre slujirea lui Dumnezeu.
Inainte de plecarea pelerinilor, el a mers la egumenul Lavrei rusesti Sfantul Pantelimon,
arhimandritul Misail, ca sa ceara blagoslovenie de drum. Sosind in fata acestuia, Cosma
i-a spus: “Parinte, as dori foarte mult sa raman aici, insa mai inainte trebuie sa merg
acasa si sa primesc binecuvantarea parintilor”. “Ei bine, mergi si peste un an vei reveni”
– l-a binecuvantat pe el egumenul, daruindu-i dupa obicei, ca tuturor pelerinilor, o
iconita a Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, ocrotitorul ceresc al sfintei manastiri
rusesti din Sfantul Munte. Pe aceasta icoana, parintele Kuksa a asezat-o intr-un mic
chivot si a pastrat-o intreaga lui viata, pana la sfarsitul sau.
La intoarcerea in Rusia, Cosma a trecut pe la staretul Iona de la Kiev,cunoscut tuturor
pentru darul inainte-vederii si al facerii de minuni. Stand sa astepte la rand, ca toti
ceilati, in curtea Lavrei, Cosma, cu inima impacata gandea: “Si daca staretul nu-mi da
blagoslovenie pentru Athos?” Deodata, parintele Iona, venind catre Cosma, l-a
binecuvantat cu semnul crucii pe cap, spunandu-i: “Te binecuvintez spre manastire!
Mergi sa vietuiesti la Sfantul Munte!”
Haritina a primit vestea despre cele hotarate de catre fiul sau cu cea mai mare bucurie si
multumire catre Dumnezeu. Dupa indelungi rugaciuni cu lacrimi ale lui Cosma, dupa
multe induplecari ale parintilor si rudelor, a ingaduit plecarea fiului sau la Athos si tatal
sau: “Poti sa mergi, Dumnezeu sa te binecuvinteze!” Lasandu-l pe Cosma sa plece la
drum, Haritina i-a dat ca blagoslovenie o icoana a Maicii Domnului de la Kazan, intr-un
mic chivot de lemn, de care preacuviosul nu s-a despartit intreaga lui viata si care a fost
asezata intr-un sicriu dupa sfarsitul vietii sale pamantesti.
In anul 1896, Cosma a mers la Athos, slujind la manastirea ruseasca Sfantul
Pantelimon.Sosind, in valtoarea vietii, in portul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, la
Sfantul Munte Athos, el s-a nevoit cu osardie sa aprinda in inima sa focul dragostei de
Dumnezeu, a carei candela va ramane nestinsa de-a lungul intregii sale vieti. Straduindu-
se sa vietuiasca asemenea parintilor nevoitori de demult, Cosma indeplinea cu osardie
cele randuite spre ascultare de catre egumenul manastirii, taindu-si voia sa intru toate si
lucrand rugaciunea neincetata. La inceput, el a avut aici ascultarea de prescurar.
In 1897, mama lui Cosma a plecat in pelerinaj la Locurile Sfinte. Cand corabia cu care
calatorea a facut un popas la tarmurile Sfantului Munte, Haritina s-a adresat in scris
egumenului manastirii, cerandu-i sa-i ingaduie fiului sau sa viziteze Locurile Sfinte.
2
Iubindu-l parinteste pe ascultatorul Cosma, egumenul i-a dat blagoslovenie pentru
aceasta calatorie. Astfel, fericita lui mama i-a multumit lui Dumnezeu ca l-a vazut inca o
data pe alesul lui Dumnezeu copil al sau.
In Ierusalim s-au intamplat doua fapte minunate, care au prevestit viata de mai tarziu a
preacuviosului. Pe cand pelerinii se aflau la scaldatoarea Siloamului, s-au intamplat
urmatoarele. Pe atunci era obiceiul de a se cufunda in apa scaldatoarei Siloamului toti
pelerinii, si mai cu seama femeile care nu aveau copii. Aceea dintre ele care reusea
prima sa se cufunde in apa, dupa mila lui Dumnezeu, era binecuvantata cu nasterea de
prunci. Aflandu-se la scaldatoarea Siloamului, Cosma statea aproape de marginea
izvorului. Cineva, pe neasteptate, l-a atins si tanarul, imbracat, dintr-o data a cazut
primul in apa. Cei din jur, vazand aceasta, au inceput sa rada, spunand ca, de acum, el va
avea multi copii. Dar aceste cuvinte s-au aratat a fi profetice, caci preacuviosul, intr-
adevar, a avut mai tarziu multi copii duhovnicesti.
Cand pelerinii se aflau in Biserica Invierii Domnului, doreau foarte mult sa se miruiasca
cu ulei din candela care atarna deasupra Sfantului Mormant. Insa ingerul Domnului, care
nevazut era prezent acolo, a rasturnat candela din centru si tot uleiul s-a scurs peste
Cosma.Atunci, ieromonahul care se afla la intrarea in Kuvukliu (locul din paraclisul
Bisericii Invierii Domnului unde se afla Sfantul Mormant) a prorocit ca acest tanar va fi
un mare staret.Oamenii l-au inconjurat pe Cosma si, strangand cu mainile uleiul care se
prelingea pe hainele lui, se miruiau cu evlavie cu acesta. Iar aceasta intamplare a fost la
fel de insemnata, caci harul lui Dumnezeu, revarsat cu bogatie peste preacuviosul, fara
incetare s-a daruit oamenilor, atat pe timpul vietii, cat si dupa trecerea acestuia la cele
vesnice.
Pe 15 martie 1901, Cosma a fost trimis la schitul Tebaida al Manastirii Sfantului
Pantelimon. Acolo, a fost numit in ascultarea primirii pelerinilor sositi in ospetie si a
slujit astfel timp de 11 ani. Ostenindu-se cu sarguinta asa de indelungata vreme, Cosma a
dobandit dragoste catre aproapele, indelunga rabdare si adevarata smerenie.
În 1902, ascultatorul Cosma a fost tuns rasofor, dandu-i-se numele de Constantin, iar
dupa 3 ani, a fost tuns in viata monahala sub numele de Xenofont. Parintele duhovnicesc
al monahului Xenofont a fost nevoitorul si purtatorul de duh staret, parintele
Melchisedec, care se nevoia ca schimnic. De la el, Xenofont a invatat temelia vietii
monahale si stinta razboiului launtric cu patimile si cu duhurile rele. Sub inteleapta
obladuire a parintelui Melchisedec, monahul Xenofont in putina vreme a inaintat in viata

3
duhovniceasca. Desi era putin invatat, caci anevoie reusea sa citeasca si sa scrie, el
cunostea Sfanta Evanghelie si Psaltirea pe de rost.
Conducand pe alesul sau in desavarsirea duhovniceasca, Domnul pregatea lui Xenofont
lucrarea slujirii lumii patimitoare. In anii 1912-1913, la Sfantul Munte s-au ivit
neoranduieli in legatura cu “slavitorii numelui” (eres printre monahii din Sfantul Munte
care spuneau ca numele lui Dumnezeu este Dumnezeu). Conducerea Greciei a fost
constransa sa expulzeze din Athos multi monahi rusi, printre care si nevinovati, in
aceasta situatie aflandu-se si parintele Xenofont. Grea a fost despartirea de Sfantul
Munte Athos si de parintele lui duhovnicesc.
In anul 1913, s-a asezat in marea Lavra a Adormirii Maicii Domnului de la Pecerska –
Kiev. In timpul Primului Razboi Mondial, el s-a impartasit cu intristarea si scarbele din
vremea razboiului, slujind cucernicului Tar al Rusiei si Patriei prin rugaciuni si cu
osteneli. In anul 1914, parintele Xenofont, timp de zece luni, impreuna cu alti monahi, a
fost randuit spre ajutorarea fratilor pe trenul sanitar care circula pe linia Kiev-Lvov. In
acea vreme a dat el dovada de rare calitati sufletesti si virtuti: rabdare, compasiune si
dragoste in slujba celor grav bolnavi si a ranitilor. Dupa, parintele Xenofont s-a reintors
la Lavra. In acei ani, el avea ascultarea la Pesterile de departe: ingrijea sfintele moaste,
purta de grija de candelele din fata raclelor, aprinzandu-le.
Odata, a venit de la Poltava la Lavra Pecerska batranul mitropolit Serafim, care vietuise
mai inainte in Lavra. Toti calugarii manastirii au venit sa ceara blagoslovenie. La urma
tututror, a venit si parintele Xenofont. Pe cand isi dadeau sarutul fratesc, mitropolitul
Serafim a exclamat: “O, starete, de mult ti s-a pregatit tie loc in aceste pesteri!”
Incepand cu anul 1917, Biserica Ortodoxa Rusa si poporul rus au fost supusi unei crunte
prigoane. Chiar in acele vremuri, Domnul a asezat in sfesnicul Bisericii faclia credintei
ortodoxe – pe preafericitul Kuksa. Cand la Kiev s-a aratat eresul innoitorilor, Lavra
Pecerska a fost pazita de influenta ereticilor prin cei tari in credinta ortodoxa, stareti
asemenea parintelui Kuksa.
“Imi doream foarte mult sa primesc schima”, povestea staretul. “Odata, intr-o noapte, ma
ingrijeam de moaste la Pesterile de departe. Ajungand in dreptul moastelor
schimonahului Siluan, dupa ce am pus totul in ordine, le-am cuprins cu mainile si, stand
in genunchi, m-am rugat lui Dumnezeu, cu rugaciunile sale, sa ma ajute sa ma
invrednicesc de tunderea in schima”. Si iata, in al cincizeci si saselea an al vietii,
parintele Xenofont s-a imbolnavit grav pe neasteptate si, dupa cum se credea, fara
nadejde de viata. Hotararea a fost ca sa primeasca schima cel ce era pe moarte. Pe 8
4
aprilie 1931, la tunderea in mare schima, l-au numit pe el cu numele preotului mucenic
Kuksa, ale carui moaste se aflau in Pesterile de aproape. Indata dupa luarea schimei
mari, parintele Kuksa si-a revenit, iar mai apoi s-a facut sanatos de-a binelea.
Pe 3 aprilie 1934, parintele Kuksa a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 3 mai, in acelasi an,
a fost facut ieromonah. Dupa inchiderea Lavrei, batiuska, pana in 1938, a slujit in Kiev,
in Biserica Invierii (Slobodka). Trebuia sa ai mare barbatie ca sa slujesti ca preot in acele
vremuri.
Din anul 1938, pentru parintele Kuksa au inceput zece ani grei de nevointa a marturisirii.
El, ca “slujitor de cult”, a fost condamnat la cinci ani de lagar in orasul Vilma din
regiunea Molotovsk, iar dupa ce s-a implinit sorocul, cu inca cinci ani de deportare.
Astfel, la varsta de 63 de ani, parintele Kuksa a fost trimis la istovitoarea munca a taierii
de paduri. Munca era deosebit de grea, mai ales pe timp de iarna, in ger cumplit. Muncea
14 ore pe zi, primind hrana foarte putina si saracacioasa. Insa, amintindu-si intotdeauna
ca prin multe suferinte trebuie sa intram in imparatia lui Dumnezeu (Fapt.14, 22), si ca
patimirile vremii de acum nu sunt vrednice de marirea care ni se va descoperi(Rom.8,
18), batiuska ajutat de harul lui Dumnezeu nu numai ca indura cu rabdare si cu blandete
viata de suferinta din inchisoare, ci si pe altii ii intarea duhovniceste.
Iar Domnul, privind la barbatia marturisitorilor, iata cum intr-o zi i-a mangaiat in chip
vadit si i-a intarit in rabdare si in nadejde pe cei ce-l iubeau pe El.
Impreuna cu parintele Kuksa, in lagar erau detinuti multi clerici si, din cinul monahal,
monahi si monahii. In acea vreme, la Kiev traia episcopul Antonie, care il cunostea bine
pe parintele Kuksa, avandu-l la mare cinste. Fiind in inchisoare, batiuska a primit de la el
un colet in care, impreuna cu pesmetii, erau asezate si o suta de particele uscate din
Sfintele Daruri. Controlorii nu au descoperit Sfintele Daruri si le-au socotit pe ele ca
pesmeti. “Insa puteam eu oare sa ma impartasesc cu Sfintele Daruri, cand multi preoti,
monahi si monahii, care se aflau inchisi de foarte multi ani, erau lipsiti de aceste
mangaieri?” – povestea adesea despre aceasta mai apoi preacuviosul. “Le-am spus
preotilor ca am primit Sfintele Daruri. Credinciosii, cu mare bagare de seama, le-au spus
<<la ai lor>> ca intr-o anume zi si intr-un anume loc, pe ascuns de paznici, sa fie gata sa
primeasca Sfanta Impartasanie. Am facut un epitrahil dintr-un stergar, desenand pe el
Sfanta Cruce. Citind rugaciunile de trebuinta, am binecuvantat Sfintele Daruri si le-am
luat cu noi, ascunzandu-le sub haina. Preotii s-au ascuns dupa lastarisuri. Monahii si
monahiile, ca sa nu fie observati, alergau pe rand catre noi, iar noi, acoperindu-i pe ei cu
epitrahilul-stergar, le dadeam iertarea si dezlegarea pacatelor. Astfel, intr-o dimineata, in
5
drumul catre munca, s-au impartasit deodata o suta de oameni. Cat s-au bucurat ei si cat
i-au multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila!”
Odata staretul s-a imbolnavit grav. L-au dus la spital, iar el era aproape sa
moara.Batiuska isi amintea: “Era de Pasti. Eram atat de slabit si de infometat, incat ma
clatina vantul. Soarele stralucea, pasarile cantau, zapada deja incepea sa se topeasca. Am
mers de-a lungul sarmei ghimpate, nemairabdand foamea, iar dincolo de sarma ghimpata
bucatarul aducea de la bucatarie pentru masa paznicilor, purtandu-l deasupra capului, un
platou cu placinta. Deasupra noastra zburau corbii. Eu ma rugam: <<Corbule, corbule,
tu, care ai hranit pe prorocul Ilie in pustie, adu-mi si mie o bucata de placinta!>>
Deodata, aud deasupra capului: <<Crau, crau!>> – si la picioare a cazut o placinta.
Corbul o furase de pe tava purtata pe cap de bucatar. Am ridicat placinta de pe zapada si,
cu lacrimi, i-am multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila si astfel mi-am alinat
foamea”.
In primavara lui 1943, dupa ce s-au terminat anii de inchisoare, de praznicul Sfantului
Mare Mucenic Gheorghe, preacuviosul parinte Kuksa a fost eliberat si trimis cu
domiciliul fortat in regiunea Solikamsk, intr-un sat aflat in apropierea orasului Kungura.
In vremea cand traise acolo a fost staret chiar si in acel oras, dupa cum isi aminteau
batranii monahi.
In sat, unde i se fixase domiciliul fortat pe o anume perioada, staretul s-a oprit in casa
unei familii cu multi copii. Cand parintele Kuksa, pentru prima oara a intrat in acea casa,
a fost poftit la masa. Dupa rugaciune, staretul a binecuvantat cu blagoslovenie
preoteasca masa. Gazda a observat aceasta si, cand a aflat ca parintele Kuksa are nevoie
de locuinta pentru o perioada de timp, i-a multumit lui Dumnezeu pentru faptul ca l-a
trimis la el in casa pe slujitorul Sau. Mai apoi, el a adus scanduri si a incropit pentru
batiuska o chilie lipita de mica lui casa, unde acesta va petrece timp de cinci ani, pana la
implinirea sorocului deportarii sale.
Luand blagoslovenie de la episcopul orasului Solikamsk, parintele Kuksa savarsea
adesea Liturghia in satele vecine. Oamenii alergau catre el ca la o faclie ce lumineaza in
noapte. Astfel, cu truda, cu rabdare, cu rugaciune zilnica, staretul a lucrat pana la
eliberarea sa.
In anul 1948 s-a sfarsit timpul deportarii sale, s-au terminat cei zece ani de nevointa
marturisitoare ai preacuviosului. In anul 1948, parintele Kuksa s-a intors la Lavra
Pecerska din Kiev si a fost intampinat cu mare bucurie de catre frati. Aici, el a avut
ascultare de faclier (aprindea candelele)la Pesterile din apropiere.
6
Dupa inapoierea Parintelui Kuksa la Lavra Pecerska, iscusit si incercat in viata
duhovniceasca, pecetluit cu dreptatea lui Hristos in diferite ispite, curatit mai dinainte de
scarbele, lipsurile si prigoana purtata, Dumnezeu i-a incredintat o noua nevointa de
slujire a lumii patimitoare: duhovniceasca pastorire a oamenilor – staretia. Ateii, putin
credinciosii, cei in nevoi, cei rai, cei cuprinsi de pacate se indreptau catre preacuviosul
chiar in clipele cand ispitele erau de o mare ascutime si insuportabile, cand oamenilor le
secase orice nadejde.Acelora care erau izbiti neputinciosi de toate valurile cele in multe
chipuri ale raului staretul le arata adevarata credinta, ce era asemenea pietrei nezdrobite
si nadejdea neclatinata in Dumnezeu.
La rugaciunea parintelui Kuksa, ispititi de cele mai puternice incercari, oamenii incepeau
sa mearga pe anevoiosul, stramtul, insa adevaratul drum al mantuirii. Stie numai Domnul
pe cati ii ajuta el si pe cati i-a cuprins cu atotiertatoarea si cu atotacoperitoarea sa
dragoste care atragea multa lume nazuind catre el, oameni din intreaga Rusie.
Marturisirea a fost lucrul de capetenie al ascultarii parintelui Kuksa, si toti tindeau sa se
marturiseasca la el si sa primeasca sfat si zidire sufleteasca. Staretul nu-i condamna
niciodata pe cei pacatosi si nu-i indeparta, ci dimpotriva, compatimitor, ii primea
intotdeauna pe acestia. El spunea:
“Si eu sunt pacatos si iubesc pe cei pacatosi. Nu e om pe pamant care sa nu fi gresit.
Numai Dumnezeu singur este fara de pacat, iar noi toti suntem pacatosi“.
Tinerilor lui duhovnicesti, parintele Kuksa le poruncea sa-si infraneze cu atentie
simturile, mai ales vederea si le poruncea sa se roage astfel:
“Maica Domnului, pazeste-ma pe mine in curatie sufleteasca si trupeasca”.
El intotdeauna invata si prevenea sa se mearga pe calea de mijloc, “imparateasca”, mai
ales sa nu se exagereze cumva, si sa nu se posteasca fara masura. Staretul spunea:
“Trupul nostru este ajutator pe calea mantuirii. Va veni vremea cand vom vrea sa
mancam si nu ni se va da. De aceea, daca am mancat, sa multumim lui Dumnezeu si
daca am dormit, sa multumim lui Dumnezeu. Pentru toate sa multumim lui Dumnezeu!”
Ispitele intregii lui vieti, staretul le-a biruit amintindu-si de suferintele de pe cruce ale
Mantuitorului nostru Iisus Hristos si de datatoarea de viata Inviere a Lui. Monahiei
Varvara, fiica lui duhovniceasca, ii spunea:

7
“Cand te copleseste ceva, nu te intrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormantul
Mantuitorului, ca si mine: eu, si in inchisoare, si in deportare, am stat totdeauna cu duhul
la mormantul Domnului!”.
Cand batiuska vorbea despre vremurile de pe urma, spunea ca unii dintre fiii lui
duhovnicesti vor trai pana in vremea Antihristului. Staretul zicea:
“Au fost mucenici, si acum vor fi. Cei de pe urma vor fi mai mari ca cei dintai. Caci vor
purta munci mai multe“.
“Domnul nu-i lasa pe ai Sai, numai ca e nevoie sa nu uitam ca toti umblam in fata Lui.
Cei ce nadajduiesc in Dumnezeu nu se vor lipsi de tot binele“.
Spre sfarsitul vietii sale, staretul a avut de infruntat multe rautati, scarbe si prigoniri din
partea puterii atee. Astfel, la inceputul anilor 60′, diavolul a ridicat un nou val de
prigoane asupra sfintei Biserici Ortodoxe din Rusia. Din nou s-au inchis bisericile,
manastirile si scolile teologice. Sfantul Apostol Pavel spune ca toti care voiesc sa
traiasca cucernic in Hristos Iisus vor fi prigoniti (II Tim. 3, 12). In astfel de ispite a intrat
si staretul.Puterea atee isi arata ura crunta fata de autoritatea duhovniceasca din pricina
cinstirii generale a staretului Kuksa si a dragostei credinciosilor catre el. Cu putina
vreme inainte de inchiderea manastirii, parintele Kuksa savarsea dumnezeiasca Liturghie
in Biserica Sfantului Acoperamant. Deodata, pe Sfanta Masa, din sfesnic a cazut o
lumanare care a ars procovetele si Sfantul Aer, care acoperea Sfantul Potir si Sfantul
Disc. Focul acesta s-a stins insa, iar parintele Kuksa, prevazand intamplarile timpurilor
apropiate, a spus proroceste: “Dusmanul ma va alunga si de aici”. In scurta vreme, aceste
cuvinte ale lui s-au implinit intocmai.
In anul 1960 parintele Kuksa la Sfanta Manastire a Maicii Domnului din Odessa. Si aici,
ascultarea lui de temelie a fost marturisirea (spovedania). Pe orice suflet doritor sa vina
in Casa lui Dumnezeu (Ps. 83, 11), batiuska il indrepta intotdeauna sa vina la slujbele
manastiresti. Dormind foarte putin, staretul se trezea cu putin inainte de rasaritul soarelui
si isi citea canonul lui de rugaciune. Se impartasea in fiecare zi.Iubea indeosebi Liturghia
facuta in zori. Spunea ca Liturghia din zori este pentru nevoitori, iar cea tinuta mai
inainte de pranz, pentru cei ce postesc. Preacuviosul spunea ca impartasania este Pastele,
iar dupa impartasanie citea intotdeauna canonul Pastelui.
Zilele parintelui Kuksa deja inaintau catre asfintit. Odata, cu chipul vesel, i-a spus unei
fiice duhovnicesti: “Maica Domnului doreste sa ma ia la ea.In octombrie 1964, cazand,
staretul si-a fracturat soldul. A ramas intins pe pamantul rece si umed cateva ceasuri. De
8
la aceasta a racit si s-a imbolnavit de pneumonie. Situatia s-a inrautatit. “Cata rabdare a
avut! Soldul era fracturat, iar el nu a vrut niciun bandaj; ghips daca au vrut sa-i puna, nu
a dorit nicidecum. Chiar si cu esarfa sa-l lege a refuzat”, isi aduce aminte fiica
duhovniceasca a staretului, schimonahia Anghelina. “Trebuie sa rabdam toate”, spunea
intotdeauna staretul.
Parintele Kuksa nu lua niciodata medicamente. Agheasma si ulei sfintit de la sfintele
locuri, acestea erau medicamentele lui. Ca tamaduitoare, el si-a ales Sfanta Biserica. Si
chiar si in fata durerilor, mai inainte de moartea sa, el a refuzat orice ajutor medical,
impartasindu-se in fiecare zi cu Sfintele lui Hristos Taine, si-a pus nadejdea doar in
Domnul Dumnezeu, cel Unic ajutator si acoperitor.
Cu o jumatate de ceas inainte de moartea sa, la ora 1,30 noaptea, batiuska Kuksa, stand
pe pat, binecuvanta in toate partile. O maica, ce a fost langa staret pana la savarsirea din
viata, l-a intrebat: “Batiuska, ce-i cu sfintia voastra… pe cine inchinati, caci nu se vede
nimeni aici?”. Atunci el a raspuns: “Binecuvintez pe fiii mei duhovnicesti, pe aceia care
locuiesc departe si nu pot sa vina. Iata, imi iau ramas bun de la ei”. Dupa cum povesteau
duhovnicestii sai fii, veniti din diferite parti ale Rusiei, dupa inmormantarea sa, multi
dintre ei l-au vazut pe staretul care-i binecuvanta in casele lor.
Batiuska spunea: “Cand vom pleca, vom intalni <<pungasii>>, dar nu ne vom teme de
ei, caci suntem patru: Cosma, Constantin, Xenofont si Kuksa”. El, avand indrazneala
inaintea lui Dumnezeu, isi punea nadejdea in mila Lui si in apararea sfintilor sai
ocrotitori ceresti. In mod invaluit vorbea astfel despre vamesi.
Puterea, temandu-se foarte mult de poporul ce urma sa vina, a ordonat ca oficiile postale
de legatura sa nu primeasca din Odessa vreo telegrama cu vestea sfarsitului parintelui
Kuksa, incercand chiar sa impiedice ca batiuska sa fie ingropat la manastire, ci sa se
savarseasca ingoparea in locul lui de nastere. Dar intai-statatorul manastirii, inteleptit de
Dumnezeu, le-a raspuns astfel: “Patria monahului este manastirea”. Puterea a dat termen
de ingropare: doua ore. Intreaga lume bisericeasca a fost asa de deranjata de aceste
imprejurari, incat patriarhul Alexei I, cu ingrijorare, a cerut sa i se explice de ce s-a
procedat asa cu ramasitele pamantesti ale staretului Kuksa.
Astfel, pe 24 decembrie 1964 preacuviosul Kuksa a trecut de pe taramul pamantesc,
mijlocind inaintea Domnului pentru toti cei ce alearga catre rugaciunile lui. Staretul
Kuksa apartine lumii acelor drepti rusi, care in ultimul veac, asemenea sfantului Serafim
de Sarov, staretilor de la Optina si de la Glinski, au slujit lui Dumnezeu, luminand lumea
cu dragoste sfanta, rabdare si impreuna-patimire.
9
Binecuvantatele daruri ale Preacuviosului Kuksa de Odessa. Darul inainte-vederii si al
deosebirii gandurilor
Staretul Kuksa avea de la Dumnezeu darul dreptei socotinte duhovnicesti si al deosebirii
gandurilor. El a fost un mare inainte-vazator. Lui i se descopereau chiar si simtirile
ascunse, pe care oamenii abia puteau sa si le inteleaga, dar pe care el le intelegea si le
explica lor cu ajutorul lui Dumnezeu. De la cei multi care veneau la el ca sa-i
povesteasca despre necazurile lor si sa ceara sfat, el nu astepta sa-i fie puse intrebari, ci
deja ii intampina cu raspunsurile si cu sfaturile duhovnicesti de care aveau nevoie. Se
intampla chiar ca atunci cand sta cineva la usa, el deja sa-l cheme pe nume, desi il vedea
pentru prima oara. Dumnezeu ii descoperea staretului voia Sa in privinta fiecarui om.
Intr-o zi, la parintele Kuksa au venit doua femei din Lvov. Una avea sotul bolnav, iar
cealalta venise din curiozitate, crezand ca staretul face farmece si ar putea sa-i spuna si ei
ceva. Batiuska le-a primit bine pe amandoua, le-a gazduit si le-a binecuvantat. Aceea
care avea sotul bolnav a cerut blagoslovenie ca sa mearga la Lavra Sfintei Treimi a
Sfantului Serghie de Radonej. Staretul insa nu i-a dat binecuvantare:
“Mult as fi dorit si eu sa merg la Zagorsk, la preacuviosul Serghie. Insa tu, copila mea,
mergi acasa repede, chiar astazi. Iata cingatoarea ta, o vezi cat este de scurta, asa va fi de
scurt drumul tau spre casa. Mergi cu Dumnezeu, iar eu ma voi ruga pentru drumul tau”.
Apoi el i-a dat acestei femei o cruciulita, pe care o tin in maini cei adormiti. Ea s-a
gandit dintr-o data ca barbatul ei moare ori poate sa moara, ori ca nu va mai apuca
sosirea ei. Intorcandu-se catre cealalta femeie, ce venise impreuna cu ea ca la un vrajitor,
staretul i-a spus:
“Eu nu sunt tigan si nu ghicesc, insa tu, copilo, ia aminte si roaga-te, caci Dumnezeu ti-a
prelungit timpul pentru pocainta. Tu trebuie sa-ti descoperi pacatele tale tainice, pe care
numai tu le stii, acolo in biserica ta, la preot“.
Ea s-a mirat foarte mult de cuvintele preacuviosului. Domnul a inteleptit-o chiar in acea
clipa sa cunoasca ce este puterea si judecata lui Dumnezeu. Aceasta a inteles ca parintele
Kuksa este un mare placut lui Dumnezeu. Ea a implinit aceste porunci ale staretului si,
din acel moment, a inceput sa traiasca crestineste. Femeia care avea sotul bolnav acasa a
ajuns acasa si i-a povestit sotului despre discutia cu staretul. Apoi l-a rugat sa-i
pregateasca un ceai pana ce ea se odihneste putin, caci era obosita de drum. El i-a
pregatit ceaiul, a intins masa si a mers sa o pofteasca la masa. Venind catre ea, a vazut ca
murise. Aceasta putea sa se intample pe drum, daca ea nu ar fi ascultat de staret.
10
Intr-un oras traia o fiica duhovniceasca a parintelui Kuksa, Irina, cu fiica ei, Maria. Fata
se hotarase sa se marite si a intrebat pe staret, prin prietena sa, despre rochia de mireasa.
Staretul i-a raspuns: “Maria nu se va marita niciodata!” Insa aceasta a spus ca tanara deja
pregatise totul pentru nunta si ramasese sa coasa numai rochia de mireasa, iar dupa Pasti
se va casatori. Staretul insa a repetat hotarat: “Maria nu se va marita niciodata”. Si intr-
adevar, cu o saptamana mai inainte de nunta, ea a inceput dintr-o data sa aiba stari
epileptice (care mai inainte nu i se intamplasera), iar viitorul ginere, infricosat, indata s-a
indepartat de ea. Peste cativa ani, Maria a intrat in viata monahala, dandu-i-se numele de
Galina, iar mama sa a devenit de asemenea monahie, dandu-i-se numele de Vasilisa.
Odata, fiind staretul inconjurat de mai multi oameni, de el s-a apropiat un tanar, insotit
de sotia lui si de cei doi copii. Deodata, batiuska l-a chemat pe el: “Vino,
ieromonahule!” Acesta, razbatand printre oameni, a spus ca el nu este ieromonah, ci este
casatorit, avand doi copii. Insa parintele Kuksa l-a numit din nou ieromonah si a cerut
binecuvantare. Mai tarziu, cand sotia lui a trecut la cele vesnice, iar copiii si-au randuit
viata de familie, acesta a devenit vietuitor al Sfintei Manastiri a Adormirii Maicii
Domnului din Odessa, fiind hirotonit ieromonah.
Odata, la Sfanta Manastire a Adormirii Maicii Domnului din Odessa, a venit sa se
marturiseasca o roaba a lui Dumnezeu, pe nume Eufrosina. Simtindu-si marea sa
nevrednicie si pacatosenie, ea nu a intrat in manastire, ci se ruga cu lacrimi afara, sezand
langa ziduri. Preacuviosul savarsea dumnezeiasca Liturghie. De obicei, iesind dupa
slujba, el ii binecuvanta pe toti si mai statea de vorba. De aceasta data insa, dupa slujba
nici nu a binecuvantat si nici nu s-a oprit sa stea cu cineva de vorba, ci indata s- a
indreptat catre sfintele porti. Iesind din manastire, el a chemat indata pe femeia care
plangea:“Eufrosina, lasa plansul, treci la marturisire”.
Odata, la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa a venit o femeie care avea
trei copii. Toti trei erau orbi din nastere. Era insarcinata si pe cale sa-l nasca pe al
patrulea. A venit la manastire si s-a asezat pe o bancuta, spunand: “Unde se afla oare
acum parintele Kuksa, ca sa vada ca il caut?” Iar batiuska, asezandu-se alaturi pe aceasta
bancuta, ii spuse ei: “Va asteptam”. “Cum asa?” “Iata cum. Eu sunt batiuska Kuksa“. Si
el indata ii spune: “Marturiseste, de ce copiii tai sunt orbi?“ Ea si-a marturisit pacatele pe
care le facuse pana atunci. Insa el i-a spus: “Nu sunt toate pacatele. Mai gandeste-te si
vino maine”. Ea a venit in ziua urmatoare, adaugand pacatele de care isi adusese aminte.
Insa parintele i-a spus: “Nu, nu-i totul. Vino si maine, mai gandeste-te”. Sosind a doua
zi, femeia i-a spus: “Nu-mi mai aduc aminte“. “Ei, atunci sa te ajut. Iti aduci aminte cand
erai in clasa intai?” Ea a raspuns: “Imi aduc aminte“. “Si cand se terminau lectiile, unde
11
alergai?” Ea s-a gandit si i-a spus: “La cimitir”. “Da, si acolo, intr-un maracinis, ce-ai
gasit?” “Ah, da, batiuska, acolo se afla un cuib de pasarele si in el patru puisori. Eu i-am
luat si cu un pai le-am scos lor ochii“. “Iata, deci, pentru ce Domnul nu a daruit vederea
copiilor tai si de aceea ei s-au nascut orbi. Haideti deci sa ne rugam, ca macar cel de-al
patrulea sa vada”

Darul rugaciunii
Parintele Kuksa avea, de asemenea, darul rugaciunii, insa din smerenie il ascundea de
cei din jurul sau. Uneori insa multi vedeau in chip lamurit acest dar al lui Dumnezeu
asupra lui. (…)
O fiica duhovniceasca a staretului a murit pe neasteptate. Batiuska s-a rugat pentru ea
mai intr-adins, mai ales in primele 40 de zile. Dupa 40 de zile, repausata i s-a aratat in
vis unei surori duhovnicesti, iar aceasta a intrebat-o cum a trecut vamile. “Intr-adevar, a
fost foarte infricosator?” Aceasta a raspuns ca “chiar infricosator de pomenit”. “Si cum,
deci, le-ai trecut?” “La orice vama ajungeam, parintele Kuksa ma insotea, ma lua de
mana si ma scotea. Asa am trecut toate vamile”.

Darul tamaduirii
Preacuviosul Kuksa avea darul tamaduirii neputintelor sufletesti si trupesti. Roaba lui
Dumnezeu Zinaida povesteste cum a vindecat-o de indracire parintele Kuksa. Suferea de
mai multi ani si nimeni nu putea s-o ajute. In cele din urma, a fost sfatuita sa mearga la
Odessa, la parintele Kuksa. Ajungand aici, fara sa stie ca staretul o urmarea cu privirea,
statea la usa bisericii si se gandea: „Cine imi va arata pe batiuska? In biserica nu pot sa
stau, boala nu ma lasa, mai ales cand se canta Heruvicul.” Si de data aceasta, nerezistand
pana la cantarea Heruvicului, a iesit din biserica. A intrat din nou dupa slujba, pe cand
toti ieseau. Din altar o privea staretul, care, dupa ce s-a apropiat de ea, i-a pus mana pe
cap. Zinaida a cazut. Parintele Kuksa i-a poruncit sa se inchine si sa se ridice, apoi a
intrebat-o de cata vreme era bolnava. Femeia i-a raspuns ca sunt mai bine de 20 de ani.
Staretul a stropit-o cu agheasma de la Boboteaza si i-a spus ca a doua zi sa se
impartaseasca. ,,Nu pot!”, a raspuns femeia. „Poti!”, i-a zis parintele Kuksa. Si, pentru
prima oara in viata ei, a stat la intreaga slujba, neiesind din biserica. Dupa slujba,
batiuska a stropit-o din nou cu apa sfintita, i-a asezat epitrahilul pe cap si, citind
rugaciunea, i-a spus: „Te mai impartasesti inca o data, dupa care nu vei mai fi bolnava.
12
Domnul te-a vindecat. Numai sa nu uiti de Dumnezeu si nimanui sa nu spui despre
aceasta pana la moartea mea.” Femeia a povestit acest fapt atunci cand a venit la
mormantul preacuviosului, dupa ce trecusera 22 de ani de la minunea vindecarii.
In anii 60′, la Sankt Petersburg, o familie avea o fiica care era grav bolnava. Ea
paralizase si nu putea sa se miste. Parintii, avand pozitii inalte in societate, au facut tot
ceea ce depindea de ei, insa medicina ori alte ajutoare omenesti au fost neputincioase.
Atunci, au aflat ca la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Odessa se afla un
staret, mare nevoitor si facator de minuni, pe nume Kuksa. Cei doi soti au lasat pe fiica
lor pe seama bunicii si, cu nadejde de ajutor, au plecat la Odessa. Ajungand la manastire,
au aflat chilia staretului. Intampinandu-i cu compatimire, el i-a cercetat despre cauza
sosirii lor. Apoi le-a dat lor cruciulite si le-a explicat ca este de neaparata trebuinta ca
parintii sa se roage pentru copii. Poftindu-i sa se roage impreuna si citind rar cuvintele
rugaciunii, staretul le-a poruncit parintilor fetitei sa repete dupa el. La sfarsitul
rugaciunii, celor ce urmau sa se intoarca acasa le-a spus deodata: “Iata, acum fata
voastra s-a facut sanatoasa”. Vazandu-le mirarea si indoiala, a adaugat: “Notati ziua si
ceasul acesta si aduceti-va aminte de ele, si calatoriti cu Dumnezeu, iar pe Kuksa sa nu-l
uitati in rugaciunile voastre”. Intorcandu-se acasa, parintii au fost intampinati de fiica
lor, tamaduita cu desavarsire. “Tata are cruciulita si mama are cruciulita”, a spus ea
deodata cu bucurie. Si, ca sa plineasca mirarea parintilor, fata le-a povestit ca, zacand
bolnava, i-a vazut in chip limpede pe ei (parintii) stand si citind rugaciunea impreuna cu
staretul imbracat in odajdii cu cruci, iar acesta, dupa rugaciune, a venit catre ea, a luat-o
de mana si i-a poruncit sa se ridice. Le-a aratat ca aceasta s-a intamplat chiar in aceeasi
zi si la aceeasi ora, cand parintii ei citeau impreuna cu parintele Kuksa rugaciunile. Dupa
aceasta intamplare, bunica fetitei a dorit neaparat sa vada pe acest staret deosebit.
Ajungand la manastirea din Odessa si vazandu-l pe staret inconjurat de oameni, ea, dintr-
o data, cu cuvinte de multumire, i-a dat lui un pachet cu bani din partea parintilor fetitei
vindecate. Langa parintele Kuksa se afla atunci o batrana care plangea: “Batiuska,
acoperisul casei mele este spart. Nu are cine sa mi-l repare, bani nu am. Iar eu am ramas
singura, singurica, fara niciun ajutor. Rugati-va si pentru mine!” Iar parintele, chiar
atunci intorcandu-se catre batrana ce plangea, i-a pus pachetul cu bani in mana,
spunandu-i: “Uite si acoperisul tau!…” (…)

Nadajduind in mila lui Dumnezeu catre el, staretul le-a spus fiilor lui duhovnicesti ca,
dupa sfarsitul vietii sale, sa vina la mormantul sau si sa-i vorbeasca ca si in viata,
varsandu-si toate supararile si nevoile. Si intr-adevar, toti cei care soseau cu credinta la
13
locul de odihna al staretului, prin bineplacutele lui rugaciuni si prin mijlocirea lui,
intotdeauna primeau mangaiere si lamurire in problemele cu care se confruntau.
Parintele Kuksa a profetit ca de la mormantul lui multi vor veni sa ia pamant. Si intr-
adevar, oamenii din Odessa, cat si cei care vin la manastire de departe, iau pamant de la
mormantul parintelui. Cu acest pamant, atat ei, cat si cei apropiati ai lor, cu rugaciunile
preacuviosului, primesc vindecare in boli si neputinte. Cu mare multumire si plini de
recunostinta, intorcandu-se din nou la manastire, oamenii si-au impartasit bucuria cu
vietuitorii manastirii.
Maria, din orasul Donetk, suferea din pricina indracirii. Cu rugaciune, folosind in
mancare putin pamant de la mormantul preacuviosului, ea a strigat puternic, apoi a
primit vindecare.
Roaba lui Dumnezeu, Ludmila a fost stapanita de duhuri necurate. Ea s-a rugat cu
osardie lui Dumnezeu sa o vindece, apoi a facut rugaciune catre parintele Kuksa si a
mancat coliva care fusese adusa la mormantul sau. Dupa aceasta, ea a strigat cu glas de
fiara, iar apoi s-a vindecat desavarsit. (…)
Inca din prima zi a proslavirii preacuviosului Kuksa, la sfintele lui moaste au avut loc
vindecari deosebite de diferite boli.
Prin rugaciunea mijlocitoare a preacuviosului Kuksa, Domnul a inviat din morti o tanara.
In Odessa, intr-o familie de drept-maritori crestini, in anul 1996, in noaptea celei de-a
doua zi de Craciun, o fetita de doi ani, pe nume Xenia, s-a imbolnavit pe neasteptate.
Temperatura s-a ridicat brusc la peste 39 de grade si continua sa creasca. Fetita a inceput
sa se zvarcoleasca de parca era pe jar. Bunica Xeniei, care fusese de profesie medic, a
luat mana nepoatei si, vazand starea ei foarte grava, a rugat-o pe fiica ei, mama fetitei, sa
cheme salvarea. Aceasta a sunat si a chemat salvarea. Deodata Xenia, in bratele bunicii,
s-a linistit. Bunica a inceput sa-si consulte nepoata: inima ei nu mai batea, viata parasise
fetita. Cand a sosit mama Xeniei, bunica i-a spus: “Nu mai e nevoie de salvare, este deja
prea tarziu…” Intelegand ca fetita a murit, mama, intr-o stare disperata, s-a asezat in
genunchi in fata icoanelor si a inceput sa se roage cu lacrimi: “Doamne, ia-mi sufletul
meu si lasa-l pe-al ei!” Dupa indelungi rugaciuni, ea a aprins tamaie si cu rugaciune a
cadit prin apartament, cand, deodata, si-a amintit ca in toamna anului 1994 fusese la
Sfanta Manastire a Adormirii Maicii Domnului din Odessa si primise particele din
vesmantul si din racla preacuviosului Kuksa. Chemand in ajutor pe sfantul, mama a luat
aceste particele si le-a asezat pe fruntea fetitei care murise. Deodata, Xenia a rasuflat
adanc si si-a revenit intru totul – viata s-a intors in ea si a inceput sa planga. Cand fetita
14
si-a revenit, aratand cu mana la icoana preacuviosului, i-a cerut mamei: “Da-mi-l pe
Kuksa…” Sosind medicul si consultand fetita, a spus ca el nu gasea niciun fel de motiv
ca sa se apeleze la salvare. In familie, aceasta zi este considerata a doua zi de nastere a
Xeniei.
La rugaciunile preacuviosului Kuksa, unii oameni si-au schimbat chipul vietuirii lor
pacatoase. Intr-o familie, barbatul suferea de patima betiei. El decazuse intru totul, era
aspru cu sotia lui si crud cu copiii, de cresterea carora nu se mai ocupa deloc. Femeia si
copiii erau disperati. S-a intamplat ca o crestina evlavioasa sa aduca acestei familii
particele din racla de ingropaciune si din vesmantul preacuviosului Kuksa. Sotia celui
care patimea de betie le-a asezat sub perna unde dormea nefericitul ei barbat si s-a rugat
cu osardie la preacuviosul pentru el si dintr-o data, literalmente, in dimineata urmatoare,
barbatul s-a schimbat in chip desavarsit. A inceput sa duca o viata cumpatata, tratand cu
atentie si seriozitate cresterea copiilor sai. Astfel, la rugaciunile preacuviosului Kuksa,
familia l-a recastigat pe grijuliul si iubitorul sot si parinte de mai inainte“.

15