Sunteți pe pagina 1din 14

Acatistul Sfantului Andrei cel nebun Bucură-te, apărătorul credinţei

dupa Hristos ( 2 Octombrie, 29 mai) creştineşti;

Condacul 1 Bucură-te, mustrătorul păcatului;

Celui ce înţelepţeşte şi-a agonisit talanţii, Bucură-te, cel ce ne aperi de chinurile


învrednicindu-se astfel de mari daruri, să- iadului;
i cântăm cu bucurie: Bucură-te, Sfinte
Preacuvioase Andrei, lauda sihaştrilor din Bucură-te, mucenic ce multă batjocură ai
mijlocul mulţimii! îndurat;

Icosul 1 Bucură-te, cel cu veşnica slavă încununat;

Preasfântă Treime, Preasfântă Născătoare Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,


de Dumnnezeu, Sfinte Ierarhii de Sfinţi lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
Îngeri, Tuturor Sfinţilor, treceţi cu
vederea păcatele noastre şi ajutaţi-ne să Condacul 2
găsim cuvinte potrivite pentru a-l lăuda
pe vrednicul de pomenire Andrei, cel şi-a Ai fost, o, Sfinte Andrei, un tânăr de neam
luat nevoinţa aspră a pustniciei în slovean, frumos la chip şi cu obiceiuri
mijlocul mulţimii şi a nebuniei pentru bune. Însa, cu voia lui Dumnezeu, ai ajuns
Hristos şi să-i cântăm: rob în Constantinopol, la generalul
Teognost, pe vremea împăratului Leon cel
Bucură-te, căutătorul înţelepciunii; înţelept. Acesta, văzându-ţi devotamentul
şi agerimea minţii, stăpânul tău te-a trimis
Bucură-te, dascăl al rugăciunii; la învăţătura cărţilor sfinte, apoi te-a
cinstit cu vrednicia de notar. După ce ai
Bucură-te, slujitor devotat; învăţat Psaltirea pe de rost, ai cercetat cu
avânt Vieţile Sfinţilor şi ai dorit să imiţi
Bucură-te, rugător înflăcărat; virtutea vieţuirii lor, cântând neîncetat:
Aliluia!
Bucură-te, cinstitorul sfinţeniei;
Icosul 2
Bucură-te, chipul smereniei;
Ai învăţat degrabă şi Sfânta Scriptură,
Bucură-te, aflătorul tainelor apoi îţi petreceai timpul citind cărţi sfinte
dumnezeieşti; şi rugându-te lui Dumnezeu. Într-o
noapte, pe când te rugai, necuratul, din

1
invidie, a început să lovească uşile casei în Bucură-te, că Teognost pentru tine a
care te aflai. Speriat, te-ai culcat, însă ai plâns;
avut parte de o vedenie care îţi prorocea
misiunea duhovnicească de a lupta cu Bucură-te, că pe toţi mare jale i-a cuprins;
necuratul pentru dobândirea cununilor
cereşti. Însuşi Iisus te-a numit prieten şi Bucură-te, că nimeni nu vedea că te
frate, apoi ţi-a încredinţat crucea nebuniei prefăceai;
pentru El şi ţi-a promis nenumărate
bunătăţi cereşti. Trezindu-te, ţi-ai Bucură-te, că lui Dumnezeu să te acopere
înştiinţat duhovnicul, care te-a încurajat îi cereai;
să mergi pe această cale, izbăvindu-te
astfel şi de robie. Roagă-te, Sfinte Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
Preacuvioase Andrei, să aflăm lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
întotdeauna călăuzitori spre mântuire şi
noi, cei ce-l slăvim pe Dumnezeu şi-ţi Condacul 3
cântăm:
Mult s-a amărât Teognost crezând că
Bucură-te, că la miezul nopţii te-ai rugat; toate cele făcute de tine erau adevărate, şi
a poruncit să fii dus la Biserica Sfintei
Bucură-te, că apoi hainele ţi le-ai sfâşiat; Muceniţe Anastasia şi să fii legat acolo. A
dat mulţi bani acestui lăcaş şi l-a rugat pe
Bucură-te, că vorbe confuze ai spus; preot să facă slujbe pentru vindecarea ta.
Însă tu ziua vorbeai ca un îndrăcit, iar
Bucură-te, că strigătele tale departe au noaptea te rugai cu lacrimi cântând din
ajuns; toată inima: Aliluia!

Bucură-te, că nevoinţa îţi începeai; Icosul 3

Bucură-te, că eliberarea din robie îţi Vrând să te încredinţezi dacă nevoinţa ta


pregăteai; este sau nu plăcută lui Dumnezeu, te-ai
rugat Sfintei Muceniţe Anastasia să-ţi
Bucură-te, că pe stăpân şi pe slugi i-ai descopere, iar ea îndată ţi s-a arătat în
trezit; vedenie, ţi-a adeverit şi te-a întărit
duhovniceşte. Chiar în noaptea următoare
Bucură-te, că toţi au crezut că ai o ceată diavolească înarmată s-a pornit
înnebunit; asupra ta, ca să te omoare, însă, la
rugăciunea ta, însuşi Sfântul Ioan
Evanghelistul ţi s-a arătat şi te-a ajutat,

2
bătându-i pe diavoli şi mustrându-i
cumplit. Roagă-te, Sfinte Preacuvioase Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
Andrei, să ne izbăvim de toată lucrarea lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
diavolească şi noi, cei ce-ţi cântăm:
Condacul 4
Bucură-te, cel ce ai îndrăzneală în
rugăciune; Prefăcându-te îndrăcit şi nebun, ai stat
timp de patru luni în lanţuri, rugându-te
Bucură-te, că ai primit cele rele ca şi pe în taină lui Dumnezeu. Însuşi Hristos te-a
cele bune; întărit duhovniceşte arătându-ţi în vis
dulceaţa de negrăit a bunătăţilor dăruite
Bucură-te, că legat în lanţuri cu răbdare celor care-L iubesc pe Dumnezeu cu tot
ai stat; sufletul. Ţi-a mai arătat şi calea cea
îngustă pe care trebuie să meargă
Bucură-te, că ai fost sfătuit şi ocrotit în nevoitorii, uitând mereu relele pricinuite
chip minunat; de către semeni şi cântând cu toată inima
lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, că ai primit oaspeţi cereşti;
Icosul 4
Bucură-te, că ai râs de chinurile
diavoleşti; Fiind eliberat din robie şi din lanţuri,
vorbeai ca un nebun, jucai prin piaţa
Bucură-te, mulţumind lui Hristos pentru oraşului, asemenea Sfântului Simon din
ajutorul primit; Emesa, dar seara plângeai, te rugai şi
adesea te mărturiseai cu sinceritate şi cu
Bucură-te, rugându-te să fii mereu de blândeţe duhovnicului tău, singurul care
ispite izbăvit; îţi ştia taina. Apoi te duceai la nevoinţa ta.
Astfel, văzând nişte tineri desfrânaţi care
Bucură-te, cerând să fim şi noi păziţi pe nu aveau niciun rost în viaţă, i-ai provocat
calea adevărată, bându-i vinul şi spărgându-i paharul
unuia dintre ei. După ce te-au bătut, le-ai
Bucură-te, lăudând dragostea lui spus că vei fi prins şi biciuit de către
Dumnezeu cea nemăsurată; straja de noapte, prorocind astfel ce
urmau să păţească ei înşişi. Întâmplându-
Bucură-te, cel ce cu smerenie ai cerut har; se întocmai, te rugai lui Dumnezeu cu
lacrimi ca aceşti tineri să nu ajungă în
Bucură-te, cel ce ai crezut că acesta este temniţă. Roagă-te, o Sfinte Preacuvioase
avutul cel mai necesar; Andrei, să ne izbăvească Dumnezeu de de

3
patimile sufleteşti şi trupeşti şi pe noi, cei Condacul 5
ce ne I ne închinăm şi-ţi cântăm:
Petreceai muceniceşte, umblând pe
Bucură-te, ocrotitorul tinerilor; drumuri şi dormind în locurile în care
dormeau câinii, fără aşternut şi îmbrăcat
Bucură-te, mare rugător pentru sufletele numai cu o tunică subţire de lână. Te
lor; defăimai şi te încurajai spre nevoinţă şi
spre răbdarea defăimărilor şi a
Bucură-te, cel bătut de ei fără cruţare; scuipărilor, rugându-te cu atâta putere în
taină, încât din gură îţi ieşea abur şi
Bucură-te, izbăvitorul lor de condamnare; şoaptele tale se auzeau până departe. Iar
puţinii bani primiţi ca milostenie îi
Bucură-te, că ai suferit pentru a-i ajuta să aruncai în timpul bătăilor pe care le
se mântuiască; primeai, după care fugeai de acolo
cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Bucură-te, că i-ai iertat cu iubire
părintească; Icosul 5

Bucură-te, model de iubire creştină; Unii observau că această purtare nu se


potriveşte unui nebun, dar cei nesocotiţi te
Bucură-te, iubire dumnezeiască deplină; defăimau, iar tu preferai dispreţul, nu
cinstirea. Astfel, trecând prin faţa unor
Bucură-te, mare rugător pentru a noastră case de desfrânare, nişte femei uşoare te-
mântuire; au tras înăuntru, pentru a te atrage spre
păcat. Tu, însă, ca un mort stăteai în
Bucură-te, înţelept iconom al tainelor mijlocul lor înfruntând ispita şi privindu-l
divine; în faţă pe diavolul desfrânării care ţi se
arăta acolo negru şi chel, plin de necurăţie
Bucură-te, mare apărător în ispite; amestecată cu cenuşă, purtând pe umăr o
zdreanţă murdară. Din el ieşea o duhoare
Bucură-te, înţelept agonisitor de comori întreită ce semăna cu putreziciunea, cu
sfinte; mirosul de mocirlă şi cu necurăţia.
Batjocorindu-l pe diavol pentru urâţenia
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei, lui cea mare, l-ai izgonit, înfricoşându-l.
lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii! Văzându-te scârbit peste măsură,
desfrânatele te-au lăsat să pleci, dar ţi-au
luat haina, te-au îmbrăcat într-un sac
vechi , după care te-au lasat să pleci. Apoi

4
ţi s-a arătat, pe umărul unui tânăr ce Bucură-te, cel ce vădeşti pericolul
mergea în cârciumă, şi diavolul iubirii de sufletesc al iubirii de arginţi;
arginţi, mic ca un pitic, care îl ţinea pe cel
robit de această patimă legat ca pe un urs. Bucură-te, arătându-ne ce greu se
Deşi l-ai avertizat, tânărul a ascultat pocăiesc cei de acest păcat robiţi;
cuvintele cârciumarului care te defăima,
nu pe ale tale. Sfinte Preacuvioase Andrei, Bucură-te, rugându-te să ne izbăvim de
roagă-te să dobândim tărie în mijlocul păcate sufleteşti şi trupeşti;
ispitelor şi darul dicernământului, pentru
a asculta întotdeauna de cei care ne arată Bucură-te, ajutându-ne să dobândim
Calea, Adevărul şi Viaţa şi, mulţumind lui virtuţi duhovniceşti;
Dumnezeu pentru darurile date ţie, să-ţi
cântăm: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
Bucură-te, că femeile n-au văzut diavolul
ce ţi s-a arătat; Condacul 6

Bucură-te, că pentru smerenia ta, Cu voia lui Dumnezeu, te-ai întâlnit cu


necuratul s-a înfricoşat; trei tineri virtuoşi, unul dintre ei fiind
Epifanie, căruia, după ce i-ai spus pe
Bucură-te, că Dumnezeu te-a ocrotit; nume, i-ai prorocit că va deveni Patriarh,
l-ai numit prieten şi fiu duhovnicesc. Apoi,
Bucură-te, că prin tine, mântuirea după plecarea lor, ridicat in aer, înălţai
desfrânatelor a mijlocit; rugăciuni fierbinţi pentru ei, slăvindu-L
pe Dumnezeu şi cântând: Aliluia!
Bucură-te, mare apărător de păcatul
desfrânării; Icosul 6

Bucură-te, cel ce ne întăreşti cu virtutea Te hrăneai doar cu o jumătate de posmag


răbdării; pe zi, iar uneori stăteai chiar şi o
săptămână nemâncat. Iar când te ardea
Bucură-te, cel ce ne arăţi şi că iubirea de setea, căutai adesea o gropiţă cu apă de
arginţi este un păcat mare; ploaie şi, îngenunchind, suflai asupra ei de
trei ori în chipul crucii, apoi beai, timp în
Bucură-te, cel ce plângi văzând pe câtă care unii te loveau, iar alţii îţi adresau
lume duce la pierzare; cuvinte de ocară. Ai suferit şi din cauza
gerului, căci nici săracii asemenea ţie nu
te primeau, nici chiar câinii nu stăteau

5
lângă tine, să te mai încălzească puţin. În
această stare, Însuşi Iisus te-a mângâiat, Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
timp de două săptămâni, aratându-ţi lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
mireasma, bucuria, frumuseţea şi
dulceaţa Raiului, fiind răpit până la al Condacul 7
treilea cer. Iar noi, mulţumind Preasfintei
Treimi pentru ajutorul dat, îţi cântăm: După această descoperire, ai sporit
nevoinţa, rugându-te în fiecare noapte şi
Bucură-te, predică vie; căutând batjocura lumii în fiecare zi,
sporind invidia celui rău care, luând
Bucură-te, deplină filocalie; chipul unei babe, căuta să-i pornească pe
oameni împotriva ta. Pricepându-i
Bucură-te, cu Sfântul Apostol Pavel cel uneltirile, ai aruncat cu noroi în faţa ei şi,
râvnitor; după ce ai suflat spre ea de trei ori, şi-a
pierdut înfăţişarea omenească. Apoi,
Bucură-te, al smereniei desăvârşit întâlnindu-te cu tânărul Epifanie, l-ai
purtător; întărit duhovniceşte, căci şi lui îi apăruse
necuratul luând chip de negustor
Bucură-te, cel ce ai auzit adesea ,,Pleacă ismaelitean care căuta să vă dezbine, şi,
de aici, câine!” vădindu-i vicleşugul, aţi cântat împreună:
Aliluia!
Bucură-te, dascăl al nimicirii de sine;
Icosul 7
Bucură-te, cel ce cu desăvârşita sărăcie ai
câştigat comori cereşti; Sfaturile date tânărului Epifanie se
potrivesc oricărui creştin care, prin
Bucură-te, că, în viaţă fiind, Iisus te-a purtarea evlavioasă, atrage invidia celui
chemat să le priveşti; viclean. L-ai sfătuit, aşadar, să fie
cumpătat, să se cerceteze, să-şi
Bucură-te, descoperind tainele divine; îmblânzească trupul cu posturile, să aibă
smerita-înţelepciune, să se roage cu
Bucură-te, înţelegând rostul nevoinţei bucurie şi să nu devină rob al păcatului,
creştine; prin desfrânare, ci rob al lui Dumnezeu.
Altădată, de faţă cu Epifanie, l-ai mustrat
Bucură-te, vâzând adevărata strălucire; cumplit pe un tânar care voia să-ţi ofere
nişte curmale, descoperindu-i păcatul
Bucură-te, întărindu-ne pe calea spre sodomiei şi neprimind nimic de la el,
mântuire; batjocorind astfel păcatul şi pe diavolul

6
desfrânării, pentru salvarea sufletului Bucură-te, rugăndu-te să aflăm
acelui tânăr. Ai mustrat şi păcatele robilor înţelepciune;
lui Epifanie, descoperindu-le sub forma
unei povestiri. Sfinte Preacuvioase Bucură-te, ajutându-ne să stăruim cu
Andrei, cercetează-ne şi pe noi şi pe bucurie în rugăciune;
apropiaţii noştri şi ajută-ne, prin
rugăciunile tale, să ne vedem păcatele, să Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
ne pocăim, să-L slăvim cu râvnă pe lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
Dumnezeu şi să-ţi cântăm:
Condacul 8
Bucură-te, cel ce sfătuieşti în taină,
Ai petrecut, Sfinte Preacuvioase Andrei,
Bucură-te, cel ce ai smerita-înţelepciune în adâncul smereniei şi pe culmile
drept haină; bucuriei duhovniceşti. Dormind pe gunoi,
nici frigul, nici greutatea căruţei ce a
Bucură-te, cel ce salvezi tinerii de păcatul trecut peste tine nu le-ai simţit. Fiind
sodomiei; ocărât şi bătut de semeni, din invidia celui
rău, te ridicai în vazduh la rugăciune în
Bucură-te, cel ce mustri păcatul lăcomiei; Biserica Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu, ale cărei uşi ţi se deschideau
Bucură-te, chip în care care S-a oglindit singure după ce le însemnai cu semnul
Hristos; crucii. În jurul tău era flacără
strălucitoare şi o mireasmă nespusă,
Bucură-te, smerenie înaltă aducătoare de pentru care îngăduie-ne să cântăm
folos; împreună cu tine: Aliluia!

Bucură-te, sărutând picioarele celui ce te- Icosul 8


a bătut
După ce ai adus pe calea cea bună toată
Bucură-te, rugându-te pentru pentru cel casa lui Epifanie, i-ai ajutat şi pe alţi tineri
în patimi căzut; să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu. L-
ai înfruntat apoi şi pe necurat care îţi
Bucură-te, apărător al celor căzuţi în apărea înfuriat în faţă şi te ameninţa cu
robie; chinurile lui Iov, însă tu ţi-ai scos repede
şi cămaşa, singura ta avere, şi i-ai
Bucură-te, cel ce ţi-ai asumat deplina aruncat-o în faţă, izgonindu-l. Ai vorbit
sărăcie; după aceea şi cu un Înger păzitor al unui
demnitar împărătesc încărcat cu păcate

7
grave ce plângea la înmormântarea Bucură-te, cel ce alungi duhurile
acestuia, în timp ce rudeniile îl jeleau, iar necurate;
necuraţii chiuiau de bucurie. Sfinte
Preacuvioase Andrei, ajută-ne, prin Bucură-te, ocrotitor al celor vii şi al celor
rugăciuni către Preasfânta Treime şi către adormiţi;
Preasfânta Fecioară Maria, să dobândim
tărie şi înţelepciune, ca să putem face Bucură-te, că ne arăţi ce înseamnă să
mereu voia lui Dumnezeu, pentru ca murim nepocăiţi;
trecerea noastră la cele veşnice să fie spre
bucuria îngerilor păzitori ai celor ce-ţi Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
cântă: lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!

Bucură-te, cel ce ai desăvârşită lepădare Condacul 9


de sine;
Pe măsură ce timpul trecea, ucenicul tău
Bucură-te, cel ce ai mare îndrăzneală Epifanie sporea duhovniceşte, iar tu îl
către Preasfânta Treime; povăţuiai spre toată înţelepciunea, însă,
descoperindu-i voia lui Dumnezeu, îî
Bucură-te, cel ce, la rugăciune, în văzduh cereai cu smerenie să te binecuvânteze ca
te ridicai; un ierarh apoi cântaţi împreună: Aliluia!

Bucură-te, că uşile bisericii se deschideau Icosul 9


când te rugai;
În biserică, în timpul citirii Sfintei
Bucură-te, mustrătorul tâlharilor;; Evanghelii, cu darul lui Dumnezeu, ai
văzut cum necuratul trândăviei îşi bătea
Bucură-te, apărătorul credincioşilor; joc de creştini, pricinuindu-le somn,
pentru a risipi folosul lor duhovnicesc.
Bucură-te, ajutorul nostru pe calea Mustrându-i cumplit şi înălţând
mântuirii; rugăciuni, i-ai ajutat pe creştini să asculte
cu atenţie citirea. Sfinte, Preacuvioase
Bucură-te, aprig duşman al păcatelor Andrei, ajută-ne să dobândim trezvie,
împotriva firii; discernământ duhovnicesc, pocăinţă,
smerenie, cuminţenie, modestie, dragoste
Bucură-te, martor prin care Dumnezeu nefăţarnică, răbdare în necazuri,
ne-a arătat gravitatea acestor păcate; milostivire, bunătate, stăruinţă,
nejudecare, nemâniere, virtuţi practice,
evlavie, blândeţe, conştiinciozitate,

8
neîncetată rugăciune şi recunoştinţă
pentru darurile primite de noi, cei ce-ţi Condacul 10
cântăm:
Văzând podoabele de vânzare de prin
Bucură-te, că faţa ta că soarele strălucea; pieţe, le socoteai ca paiele şi ca gunoaiele,
căci vedeai cum, prin acestea, lumea este
Bucură-te, că numai cei curaţi la suflet o atrasă spre păcate. Mult te-ai întristat
puteau vedea aşa; văzând mai pe urmă un monah robit de
patima iubirii de arginţi. Rugându-te
Bucură-te, cel ce eşti în ispite mare pentru el, Dumnezeu ţi-a arătat, spre
apărător; folosul nostru, cearta dintre îngerul său
păzitor cu necuratul pentru sufletul
Bucură-te, al Cetăţii împărăteşti mare acestuia. Ai auzit cum necuratul i-a inchis
luminător; gura îngerului cu texte din Scriptură,
spunând că Împărăţia lui Dumnezeu este
Bucură-te, cel de Dumnezeu iubit; a celor milostivi, aşa că îngerul i-a cedat
necuratului drepturile sale şi îl urma pe
Bucură-te, că darurile date ţie ne-au monah numai de departe, iar tu,
uimit; mulţumind lui Dumnezeu pentru o
descoperire ca aceasta, cântai: Aliluia!
Bucură-te, că Sfinţii Apostoli Petru şi
Pavel te-au ajutat; Icosul 10

Bucură-te, mulţumindu-I lui Dumnezeu L-ai întâmpinat pe monah şi, cu ajutorul


pentru ajutorul dat; lui Dumnezeu, i-ai mărturisit cu blândeţe
întristarea ta pentru sufletul lui. I-ai
Bucură-te, mare vindecător în boli grave descoperit cum din prieten al lui
şi în epidemii; Dumnezeu a devenit slujitor al celui rău şi
cum strălucirea lui a devenit o noapte
Bucură-te, aducător de cereşti bucurii; întunecoasă. Atunci ochii monahului s-au
deschis şi l-a văzut el însuşi pe demonul
Bucură-te, că hoţia şi lăcomia ai mustrat; care-l ţinuse legat stând în faţa lui scoţând
fum pe ochi şi flăcări arzătoare pe gură.
Bucură-te, cu cei ce s-au pocăit şi s-au Speriindu-se, a împărţit săracilor banii pe
îndreptat; care-i avea, apoi i-a îndemnat şi pe alţii să
procedeze la fel, neprimind mai mult
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei, decât îi era necesar. Iar noi, pentru o
lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii! astfel de purtare de grijă, îţi cântăm:

9
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
Bucură-te, mângâietor al celor sufleteşte lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
răniţi;
Condacul 11
Bucură-te, mustrător al iubirii de arginţi;
I-ai apărut, Sfinte Andrei în vedenie
Bucură-te, cel ce ne reaminteşti voia lui ucenicului tău Epifanie, arătându-i că
Dumnezeu; sufletele sodomiţilor petrec în iad, în
colibe murdare, cu multe necurăţii de
Bucură-te, cel ce pedepseşti pe cei ce oameni şi de câini. I-ai mai arătat că
slujesc celui rău; păcătoşii petrec în temniţe întunecoase,
având înfăţişări diferite, în funcţie de
Bucură-te, cel ce ne îndemni să căutăm păcatele lor. Astfel, Dumnezeu i-a făcut pe
comori cereşti; desfrânaţi să semene cu porcii, pe hoţi –
cu lupii, pe înşelători – cu vulpile, pe
Bucură-te, cel ce ne arăţi deşertăciunea iubitorii de arginţi – cu pisicile, pe cei
celor pământeşti; mânioşi – cu fiarele, pe pomenitorii de rău
– cu viperele, pe mincinoşi – cu şopârlele,
Bucură-te, cel ce ne fereşti de întunecimile pe cei lacomi – cu caii, pe beţivii – cu
iadului; îndrăciţii, pe eretici – cu bălegarul, pe
cârciumari – cu măgarii, pe proprietarii
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să descoperim de bordeluri – cu antihrist, pe hulitori –
comorile Raiului; cu ciorile, pe clevetitori – cu corbii, pe cei
ce judecă păcate străine – cu câinii, pe
Bucură-te, cel ce ne sfatuieşti să trăim cântăreţi – cu broaştele, pe dansatoare –
pentru Hristos, nu pentru arginţi; cu cocostârcii, pe desfrânate – cu caprele,
iar pe cei petrecăreţi care au mers la
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să devenim jocuri, glume, teatre – cu viperele mici cu
milostivi şi smeriţi; târâtoarele şi cu fiarele sălbatice. I-ai
mărturisit apoi, spre folosul nostru, că pe
Bucură-te, cel cu adevărata iubire de toate acestea i le-ai arătat, ca să se
oameni împodobit; înfricoşeze, să-şi sporească nevoinţa şi
trezvia, ca să puteţi cânta împreună în
Bucură-te, cel ce pentru Hristos şi pentru veci: Aliluia.
noi te-ai nevoit;

10
Icosul 11
Bucură-te, arătându-ne chinurile care ne
Te-ai bucurat , Sfinte Andrei, văzând cum pot aştepta după moarte;
după Sfânta Liturghie de Înviere, feţele
celor care au străbătut virtuos nevoinţa Bucură-te, cel ce şi în vis ne sfătuieşti;
Postului Mare, departe de desfrânare, de
ură şi de vorbire deşartă, străluceau ca Bucură-te, cel care de vrăji ne izbăveşti;
razele soarelui. Ai văzut cum cei care
împărţeau pâine celor flămânzi, cei care Bucură-te, cel ce ne arăţi cum, prin
înlăturau nedreptăţile şi crimele, cei ce păcate, alungăm harul lui Dumnezeu;
răscumpărau datorii străine aveau
veşminte aurite, mirosind a mir şi a Bucură-te, cel ce plângi văzând cât de
tămâie. Ai văzut cum cei care mergeau în uşor cădem în stăpânirea celui rău;
temniţe şi în tribunale şi îi mângâiau pe
cei închişi din bunurile lor, precum şi cei Bucură-te, că nemilostivirea ai osândit;
care vieţuiau în pace nelipsind niciodată
de la biserică şi mulţumind lui Dumnezeu, Bucură-te, cel ce pentru a noastră
aveau haine de mare preţ. Ai plâns apoi mântuire te-ai nevoit,
cu amar văzând starea sufletească jalnică
a celor căzuţi în desfrânare, care e al Bucură-te, sfătuindu-ne să facem voia lui
doilea păcat după ucidere, şi în ţinerea de Dumnezeu;
minte a răului, care este prima fiică a
necuratului. Pe toate acestea Dumnezeu ţi Bucură-te, ajutându-ne să luptăm cu
le-a descoperit spre folosul nostru, iar noi, trupul, cu lumea şi cu necuratul mereu;
muţumindu-I pentru ajutorul dat prin
tine, Îl rugăm, ca, pentru rugăciunile tale, Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
să ne ajute să ne agonisim veşmânt lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
luminos şi pe noi, cei ce-L slăvim şi-ţi
cântăm: Condacul 12

Bucură-te, că ne înveţi să nu cântăm Cu câtă înţelepciune l-ai povăţuit pe


pentru oameni, ci pentru Dumnezeu; ucenicul tău Epifanie, tâlcuindu-i citate
din Sfânta Scriptură şi arătându-i tainele
Bucură-te, că ne arăţi că slava deşartă dumnezeieşti despre zidirile lui Dumnezeu
este un păcat greu; (veacurile, cetele îngereşti, bezna, haosul,
întunericul, apa, focul, ceaţa şi cel mai
Bucură-te, îndemnându-ne să renunţăm la dedesubt), despre Cuvântul Hristos Care
păcate; susţine veacurile şi Care este temelia

11
creaţiei, Începutul tuturor căilor ce duc la Icosul 12
Harul cel nou, Începutul înfrânării, al
smereniei şi al oricărei virtuţi, Capul Cunoscându-ţi apropiata trecere la cele
oricărei căi de mântuire şi însăşi Viaţa veşnice, i-ai dat ultimele sfaturi ucenicului
veşnică. Roagă-te, Sfinte Preacuvioase tău, i-ai tâlcuit înţelesurile adânci ale
Andrei să ne ferească de erezii în aceste Scripturii şi cu darul înainte-vederii, i-ai
vremuri de mare ispită pentru Sfânta avertizat pe creştinii despre ce se va
Biserică! întâmpla în veacurile din urmă. Pe
Sfântul Epifanie l-ai îndemnat să citească
De câtă slavă te bucuri, pentru că te-ai cele sfinţitoare, adeverindu-i, printr-o
rugat să nu aibă păcat cei care te-au minune, că Îngerii Domnului cinstesc cu
batjocorit, neştiind nevoinţa ta! Roagă-te, mireasma lor cuvintele Sfântului Duh
Sfinte Preacuvioase Andrei să dobândim atunci când creştinii citesc sfintele cărţi,
şi noi răbdare în necazuri şi să înţelegem când îi înconjoară în chip nevăzut şi când
rostul şi folosul ispitelor! suferă osteneală, dureri şi pedepse pentru
dragostea lui Dumnzeu, ajutându-i pe
De câtă preţuire te bucuri din partea mucenici să nu simtă durerile ce urmează
Preasfântei Născătoare de Dumnezeu, după prima lovitură.
care ţi s-a arătat în Biserica din Vlaherne,
înaltă şi impunătoare, îngenunchind şi Apoi, certându-l pe necuratul ce pregătea
rugându-se cu lacrimi Fiului ei pentru curse pentru Epifanie şi pe care doar tu îl
mântuirea lumii şi în special pentru cei vedeai, acesta ţi-a mărturisit că se bucură
care privegheau în acea noapte. V-a cel mai mult de slujirea la idoli, de magie,
acoperit apoi cu cinstitul ei Omofor pe toţi de fermecătorie, de invidie, de ţinerea de
cei aflaţi în biserică, închipuind astfel minte a răului, care devin pricini pentru
harul pe care îl dă Preasfânta Născătoare alte păcate, de sodomie şi de
de Dumnezeu credincioşilor. Împreună cu preadesfrânare. Ţi-a mai spus ca, în
Sfântul Epifanie, aţi admirat distinsul vremurile din urma, oamenii îi vor întrece
veşmânt ce iradia slavă dumnezeiască la o în vicleşug pe necuraţi. Apoi, după ce l-ai
asemănare cu chihlimbarul. Roagă-te, îndepărtat, l-ai povăţuit pe Epifanie să se
Sfinte Preacuvioase Andrei, ca Maica roage pentru cei aflaţi în necazuri, să aibă
Domnului să ne ajute să sporim nevoinţa grijă de săraci, de orfani şi de văduve şi să
şi să ne acopere şi pe noi cu Sfântul său cu cerceteze virtutea celor pe care urmează
Sfântul său Acoperământ pe noi, cei ce-i să-i hirotonească, după ce va deveni
mulţumim lui Dumnezeu pentru daruruile ierarh, pentru a aduce la slujirea
date ţie şi-I cântăm: Aliluia! preoţească oameni dornici să se nevoiască
pentru dreptate, credinţă şi adevăr.

12
Te-ai rugat, apoi, pentru tine şi pentru Bucură-te, cel ce ne înveţi că orice
ucenicul tău, l-ai sărutat, apoi, izbândă a noastră este darul Său;
despărţindu-te de el, te-ai rugat pentru
toată lumea, după care te-ai întins pe Bucură-te, învăţându-ne rugăciunea: ,,Am
pământ privind cu faţa veselă pe îngerii şi păcatuit, Doamne, iartă-mă şi mă
pe sfinţii ce veniseră la tine. Sfântul miluieşte!”;
Epifanie ţi-a văzut sufletul înălţându-se
spre cer, stălucind cu sclipire Bucură-te, amintindu-ne să căutăm
dumnezeiască, iar mirosul de la mirul ce Împărăţia şi dreptatea Celui care
curgea ca un râu din moaştelor tale a mântuieşte;
determinat-o pe o femeie saracă să te
caute. S-a dus repede să vestească şi altora Bucură-te, cel ce nu suporţi cinstiri din
minunea, dar, până s-a întors, moaştele partea omului;
tale au fost strămutate cu voia lui
Dumnezeu, pentru care îţi cântăm: Bucură-te, martor al harului Maicii
Domnului;
Bucură-te, mijlocind izbăvirea lui
Epifanie şi a noastră de păcate trupeşti; Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Andrei,
lauda sihaştrilor din mijlocul mulţimii!
Bucură-te, ajutându-ne să înţelegem
tainele dumnezeieşti; Condacul 13
Ne închinăm cu evlavie Preasfintei Treimi
Bucură-te, cel ce ştii că păcatul şi-I mulţumim pentru darurile date ţie,
desfrânării ne face bătaie de joc pentru Sfânte Preacuvioase Andrei, spre slava Sa,
necuraţi; spre cinstirea ta şi spre ajutorul nostru.Ne
închinăm şi-i mulţumim Preasfintei
Bucură-te, cel ce ne spui că ereticii Născătoare de Dumnezeu care, prin tine,
fiecărei erezii vor fi judecaţi; ne-a încurajat să sporim rugăciunea în
timpul nopţii şi ne-a arătat cât de mare
Bucură-te, osândind nepăsarea şi a folos au cei care i se roagă.Mulţumim
duminicii pângărire cu patimi; Tuturor Sfinţilor care te-au ocrotit şi te-
au ajutat pe drumul mântuirii. Sfinte
Bucură-te, cel ce ne înveţi să ne rugăm cu Preacuvioase Andrei, prieten de nădejde
zdrobire, cu suspine şi cu lacrimi; al Mântuitorului, roagă-L pe Dumnezeu
să să ne ajute şi pe noi, cei ce te cinstim pe
Bucură-te, cel ce ştii că nu avem nicio tine, să facem cu bucurie voia Sa, ca,
putere fără ajutorul lui Dumnezeu; mântuindu-ne, să cântăm în veci: Aliluia!
(Acest condac se spune de trei ori)

13
Rugăciune

Sfinte Preacuvioase Andrei, cel cu luminat


veşmânt îmbrăcat, mare biruitor al
duşmanilor nevăzuţi, te rugăm să
mijloceşti pentru noi ajutor în lupta cu
toate patimile sufleteşti şi trupeşti şi cu
toată lucrarea necurată ce ne împresoară
adesea.

Roagă-te Preasfintei Treimi să ne ajute şi


pe noi să dobândim virtuţi, urmând
exemplul tău. Roagă-te să ne ajute să
dobândim smerenie, pentru a ne plânge
toate păcatele, tărie, pentru a nu ne
înfricoşa de lucrarea vrajmaşului şi
evlavie, pentru a împlini cu bucurie voia
lui Dumnezeu.

Aşa, Sfinte Preacuvioase Andrei, roagă-te


pentru noi să dobândim credinţă
neîndoielnică, nădejde statornică,
dragoste mântuitoare şi Darurile
Preasfântului Duh.

Preasfântă Treime, pentru rugăciunile


Sfântului Preacuvios Andrei, ceartă, leagă
şi alungă-l pe Antihrist şi orânduieşte cele
de folos pentru Biserica Ta, pentru
poporul român şi pentru noi; iartă-ne,
căci mult am păcătuit, şi ne miluieşte pe
noi. Amin.

14

S-ar putea să vă placă și