Rafael de Brooklyn

Viața
Sfântul nostru părinte Rafael (Rafail) s-a născut în Siria la 20 noiembrie 1860 din părinți
ortodocși evlavioși, Michael Hawaweeny și cea de-a doua soție a lui, Mariam, fiica
unui preot din Damasc. Născându-se în jurul sărbătorii Soborului mai-marilor Arhistrategi
(arhangheli) Mihail, Gavriil și Rafail, și al tuturor cereștilor puteri celor fără de trup (prăznuiți la 8
noiembrie), a primit numele de Rafa. Datorită persecuțiilor violente împotriva creștinilor, în care
au murit ca mucenici mulți creștini, inclusiv preotul din parohie (Sf. Iosif din Damasc, împreună
cu tovarășii săi - prăznuit la 10 iulie), familia Hawaweeny a fost obligată să fugă în Beirut ca să
se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei și nu în orașul părinților săi. Într-adevăr, după
cum decurgea copilăria sfântului, el nu avea să-și găsească locul lui în lume, căutând permanent
un loc ce avea să-i fie hărăzit (Evrei 13:14).
De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu în acea primăvară
familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a făcut clasele primare și a învățat bine, dar în
1874 Michael Hawaweeny nu a mai putut asigura financiar educația sa. Din fericire situația a fost
salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al Homsului), care l-a recomandat pe
Rafla Patriarhului Ierotei al Antiohiei (1850-1885), să fie acceptat ca student la seminar din
partea Patriarhiei, ca să devină preot.
El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent în 1877, iar în următorul
an a fost numit profesor de arabă și turcă. În 28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către
Patriarhul Ierotei, fiind asistentul personal al Patriarhului.
Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul Ioachim al III-lea
al Constantinopolului (1878-1884) l-a invitat pe Patriarhul Antiohiei să-i propună cel puțin un
student merituos pe care să-l trimită cu bursă de studiu la Școala de Teologie din Halki. Cel
selectat a fost chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela școlii și în iulie 1886
tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se acasă cu speranța că va putea sluji
în biserica de acolo.
Patriarhul Gherasim al Antiohiei (1885-1891) a fost impresionat de diaconul Rafail și deseori îl
lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii, iar când Patriarhul lipsea, diaconul Rafail avea
misiunea să țină predicile în fața credincioșilor.
Diaconul Rafail nu era mulțumit de cunoștințele acumulate, dorind să învețe tot mai mult, dar nu
din mândrie sau ambiție, ci din dorința de a-i ajuta pe alții. Pe bună dreptate, am putea atribui
cuvintele Regelui Solomon și Sfântului Rafail: "Dă o șansă omului înțelept și acesta va deveni și
mai înțelept, sfătuiește un om drept și va sfătui și el la rândul lui" (Proverbe 9:9). De aceea, l-a
rugat pe Patriarhul Gherasim să-i îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promițând că
se va întoarce și va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Patriarhul i-a dat binecuvântarea și
diaconul Rafail a fost acceptat ca student la Academia de Teologie din Kiev.
În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia conducerea bisericii ortodoxe
arabe din Moscova, reprezentanță a Patriarhiei Antiohiei, fiind hirotonit preot de către Episcopul
Silvestru, rectorul Academiei. La o lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul
Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca și superior al bisericii ortodoxe arabe din Moscova. După
doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria reprezentanței bisericii din Antiohia de la 65.000 de
ruble la 15.000 de ruble și a adus 24 de studenți din Siria să-și continue studiile în Rusia, în
speranța că se vor întoarce în țara lor și-i vor învăța la rândul lor pe ceilalți.
Când Patriarhul Gherasim, care era grec, a demisionat acceptând Scaunul din Ierusalim,
Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun de a scoate Biserica Antiohiei de sub
dominația ierarhilor străini. Arzând de dragoste pentru Biserica antiohiană și dorind restabilirea
administrației Bisericii în mâinile clerului și poporului băștinaș, Arhimandritul Rafail a început să
trimită scrisori unor episcopi din Antiohia și unor mireni influenți. A mai scris și articole în presă,
atrăgând atenția asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăznețe nu au avut ecoul scontat
și arhimandritul avea să plătească un preț mare pentru mediatizarea criticilor sale.
În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din Cipru, a fost ales Patriarh al
Antiohiei. Mulți dintre arabi au crezut că a cumpărat alegerile prin împărțirea sumei de 10.000 de
lire între mai mulți oameni influenți din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l pomenească pe
noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica-reprezentanță din Moscova, drept urmare Patriarhul
Spiridon l-a suspendat din funcțiile sale preoțești. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a
continuat să scrie în presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul,
împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului și Alexandriei au trimis o petiție Țarului de a
interzice ziarelor ruse să mai publice articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest
drum închis, Sf. Rafail a început a-și publica ideile în forma de cărți.
În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent din Rusia, un prieten al Sf.
Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a
ridicat suspendarea Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicția Antiohiei
la Biserica Ortodoxă Rusă și să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor de studii
arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895, când a fost invitat de Societatea
Ortodoxă Siriană Non-profit din New York, să devină acolo pastorul comunității arabe ortodoxe.
Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în Macedonia să-l ajute
(Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie misionară. Tot așa, când Sf. Rafail a auzit
doleanțele semenilor săi împrăștiați într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să lucreze
pentru Domnul din nou într-o țară străină.
Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 noiembrie 1895, întâmpinat de o delegație de arabi
creștini care-și așteptau păstorul din Rusia. În 5 noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în
America, sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în biserica rusă din
orașul New York. La mai puțin de două săptămâni de la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc
potrivit în suburbia Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse de el
din Rusia. Noua capelă a fost sfințită de Episcopul Nicolae cu hramul Sfântului Nicolae,
Episcopul Mirelor Lichiei.
Truditorul păstor a rămas în New York învățând, predicând și slujind sfintele slujbe pentru
enoriașii săi. Nu a durat însă mult până a auzit și de alte comuniuni arabe creștine împrăștiate
peste tot prin America de Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligați
să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-și neglijeze îndatoririle duhovnicești. Aceasta era o
preocupare permanentă a Sf. Rafail în decursul misiunii sale. Deși nu era împotriva dialogului cu
cei de alte confesiuni sau a relațiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc împărtășite, Sf.
Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de diferențiere dintre ortodocși și
heterodocși, insistând ca orice biserică să-și pună bazele în canoanele celor șapte Sinoade
Ecumenice. Spiritul ortodox al vieții și propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit prin
cuvintele și faptele sale. El a susținut și apărat întotdeauna Credința curată care era "dusă
sfinților" (Iuda 3). Dacă la început nu a prea înțeles ideile heterodocșilor, mai târziu, înțelegând
cât s-au depărtat aceștia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-și ferească enoriașii de
influențele nefaste. Sfântul îi învăța să nu participe la adunările heterodocșilor, ca să nu fie răniți
de "diversele și ciudatele doctrine" (Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau
capul familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când nu se pot duce la
slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf. Rafail a întreprins prima din multele
călătorii misionare de-a lungul continentului. El a vizitat 30 de orașe între New York și San
Francisco, căutând oile pierdute ale Domnului în orașe, sate sau ferme izolate. El a astâmpărat
foamea spirituală a credincioșilor prin Cuvântul Domnului oriunde se oprea, oficiind căsătorii și
botezuri, ascultând mărturisiri și slujind Sfânta Liturghie în casele enoriașilor care nu aveau
biserici. În alte cuvinte, sfântul și-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca propovăduitor al
Evangheliei, îndurând multe greutăți și obstacole și fiind atent la toate aspectele legate de grija
față de credincioși. (2 Timotei 4, 5).
În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a publicat prima sa carte
în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN
RUGĂCIUNILE DIVINE. Această carte de rugăciuni și slujbe liturgice a fost foarte utilă preoților
în săvârșirea sfintelor slujbe și mirenilor în îndeplinirea canonului. Versiunea în limba engleză a
fost publicată de Arhimandritul Serafim Nassar și este folosită și în ziua de azi.
În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail și-a început cel de-al doilea tur de călătorii misionare.
În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins de necesitatea preoților ortodocși arabi de a sluji
în noile biserici ridicate de el. La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului
Nicolae în care-și exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului, Sf. Rafail a adus preoți
calificați din Syria, căutând și mireni îmbunătățiți duhovnicește pe care să-i îndrume spre
hirotonisire. În timpul cât a fost arhimandrit dar și mai târziu, pe când era episcop, Sf. Rafail nu
numea preoți fără binecuvântarea ierarhului rus, care conducea misiunea Americană.
Așa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu dragoste pe Episcopul
Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae în scaunul de episcop al Americii. În 15
decembrie Sf. Tihon a venit să slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail
le-a spus oamenilor că noul lor păstor este cel care "a fost trimis să îndrume turma lui Hristos -
ruși, slavi, arabo-sirieni și greci-care era împrăștiată de-a lungul continentului nord-american.
Desigur, în acea vreme nu existau jurisdicții paralele bazate pe naționalitate. Biserica i-a unit pe
cei de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost regula, până când
Revoluția Rusă a deranjat viața religioasă din Rusia și America.
În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a strânge fonduri pentru
construirea unui cimitir și pentru o nouă biserică care să înlocuiască capela amenajată într-o
clădire veche pe o stradă mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43
de locații, călătorind pe uscat și pe apă, fără să lase obstacolele și greutățile să-l întoarcă din
drum și a petrecut 7 luni în regiunile de nord-est, sud și vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail
a muncit la greci și ruși, dar și la arabi, oficiind cununii și botezuri și regularizând cununiile
ortodocșilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocși. De asemenea a miruit câțiva copii
botezați de biserica catolică.
În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era să dividă comunitatea
arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face pace, Sf. Rafail a reușit să readucă calmul și să
stopeze cearta. Când era încă în Johnstown, sfântul a fost înștiințat printr-o telegramă că
Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte bucuros la aflarea veștii,
Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârșit, după 168 de ani de așteptare, un arab a fost ales
suveran al Bisericii din Antiohia.
După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie succesorul lui Meletios ca
Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele
Rafail deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În 1901, Mitropolitul
Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l să accepte să fie episcopul său asistent, dar
acesta a refuzat, pe motiv că nu-și poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să
construiască o biserică permanentă și să achiziționeze un loc de cimitir pentru parohie. Cea de-a
doua dorință s-a împlinit în august 1901 când Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul
Mt.Olivet din Long Island.
În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-ului. Patriarhul Meletios i-
a trimis o telegramă în care îl felicita și îl ruga să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulțumit dar a
refuzat din nou postul superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire
proiectul prin care urma să construiască o biserică creștină pentru comunitatea siriană din New
York. În anul următor, a cumpărat o clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn
și a remodelat-o după credința ortodoxă. Episcopul Tihon a sfințit biserica spre bucuria
credincioșilor prezenți, astfel încât cel de-al doilea mare proiect pe care și l-a propus Sf. Rafail, a
fost îndeplinit.
Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă creștere și Episcopul
Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza trebuia reorganizată pentru o administrare mai
eficientă. De aceea, Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a
Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe parohii și persoane erau
concentrate în est. Deoarece mai multe grupări etnice necesitau o atenție specială în îndrumarea
duhovnicească, Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea episcop
vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).
În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul Rafail ca Episcop al
Brooklyn-ului, fiind, în același timp și conducătorul misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de
Nord. Patriarhul Meletios anunțat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte mulțumit.
Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea sa și acesta i-a trimis o scrisoare de
accept. Între timp, părintele călugăr Innocent Pustynsky a fost sfințit ca prim episcop asistent al
lui Tihon la Catedrala Maicii Noastre din Cazan - St. Petersburg.
În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul episcop ortodox sfințit pe
pământ American. Episcopii Tihon și Innocent au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din
Brooklyn. Noile haine episcopale au fost un dar din partea Țarului Nicolae al II-lea. După sfințirea
sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoți și să-i repartizeze la parohii, ajutându-l și
pe Episcopul Tihon în administrarea diocezei.
Spre sfârșitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunțat intenția sa de a scoate o revistă numită Al-
Kalimat (Cuvântul), ca publicație oficială a misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună
legătură între credincioșii și parohiile din dioceza sa. Episcopul era conștient că nu va putea
vizita personal pe toți credincioșii ortodocși din America de Nord, dar prin intermediul cuvântului
scris, el ar putea predica cuvântul mântuirii și celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată.
Conținutul publicației s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la întărirea în
credință a ortodocșilor. "Cuvântul" urma să se concentreze asupra temelor de bază: adevărul
dogmatic, învățăturile etice, subiectele ecleziastice istorice și contemporane, o cronică a
botezurilor, cununiilor și slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905,
momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de importantă ca și achiziționarea
Catedralei Sf. Nicolae și a cimitirului parohiei.
În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfințit terenul pentru Mănăstirea Sf. Tihon și a binecuvântat
orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei zile, el a prezidat o conferință a clerului diocezei
la Old Forge, PA, deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenți erau și
oameni care ar putea fi socotiți asemenea cu sfinții: Mon. ALEXIS Toth, Mon. Alexander
Hotovitzky și Mon. John Kochurov (ultimii doi s-au săvârșit ca martiri în Rusia).
În următorii 10 ani, Episcopul Rafail și-a păstorit turma care creștea tot mai mult. Mărindu-se
populația comunității din New York, creștea și numărul copiilor iar episcopul era preocupat de
viitorul lor. El ar fi vrut să înființeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creștin, deoarece
viitorul Bisericii în aceasta țară depindea de educația tinerilor. Copiii care nu vorbeau araba
frecventau deja biserici de alte confesiuni deoarece cursurile de duminică se țineau în limba
engleză. Astfel, Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în practicarea
credinței și în educație pentru viitorul progres al misiunii arabo-siriene.
Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înțeleasă de oameni (1
Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate parohiile sale a Liturghierului Sfintei
Biserici Ortodoxe, Sobornicești și Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).
În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia și a fost înlocuit de Arhiepiscopul PLATON. Din nou
Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru funcția de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe
Patriarhului Grigore ca Mitropolit al orașului Tripoli în 1908. Sf. Sinod al Antiohiei a scos numele
Episcopului Rafail de pe lista candidaților, citând diferite canoane care arăta că este interzisă
mutarea unui episcop dintr-un oraș în altul.
În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit pentru cei 15 ani de misiune
pastorală în America. Arhiepiscopul PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos și l-
a felicitat pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înțeles de ce este felicitat
pentru că și-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o "slugă nevrednică" deși și-a îndeplinit
cu succes munca ce i-a revenit. (Sf. Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).
Către sfârșitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii au spus că suferea de o
boală de inimă care în final i-a cauzat moartea. După două săptămâni el s-a simțit destul de
întremat ca să slujească Sfânta Liturghie în catedrala sa.
Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale în diferite orașe. În 1915
s-a îmbolnăvit din nou și a stat două luni acasă, ducându-și crucea bolii cu răbdare.

Mormântul Ss. Rafael la Antiochian Village, Ligonier, Pennsylvania

În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail și-a încetat misiunea. L-au strigat dar nu a mai
răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viață.
Din tinerețe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru biserică. Când a ajuns în
America, el și-a găsit poporul împrăștiat în străinătățuri și i-a chemat să se reunească. Nu și-a
neglijat niciodată turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada și Mexic ca să-i găsească pe
ai lui și să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în pajiști străine și să nu-și rănească
sufletele cu erezii. El i-a hrănit și i-a ajutat să crească în toți acei 20 de ani de misiune dedicată.
La momentul morții sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de credincioși.
Episcopul Rafail a fost un învățat, autor al mai multor cărți și al aproape tuturor articolelor din
revista "Cuvântul". El și-a slujit comunitatea sa arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruși sau
greci, vorbindu-le în limba lor. A învățat să vorbească fluent engleza și a încurajat introducerea
acesteia în practicile bisericești și în programele de educație.
Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni și a fost ca un tată blând pentru toți. A
câștigat dragostea și respectul lor, iubindu-i mai întâi și apoi dezvăluindu-le personalitatea sa
încântătoare și caracterul frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alții dar sever
cu el însuși. El a realizat multe lucruri bune în viața lui pământeană și acum s-a alăturat îngerilor
ca să-I cânte imnuri de rugăciuni și laudă neîncetate lui Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne
învrednicească și pe noi cu Împărăția Cerurilor.
Proslăvirea
Sfântul Episcop Rafael a fost proslăvit (proclamat în rândul sfinților) de către Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe din America (OCA) în sesiunea din martie 2000, iar slujba proslăvire de către
Sfântul Sinod a avut loc în mai 2000 la Mănăstirea Ortodoxă Sfântul Tihon (South Canaan,
Pennsylvania) cu participarea mai multor episcopi ai altor Biserici Ortodoxe autocefale Patriarhia
Antiohiei (prin Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America), Patriarhia
Ecumenică (prin Greek Orthodox Archdiocese of America) și Biserica Ortodoxă a Poloniei.
Prăznuirea lui În Biserica Ortodoxă se face la 27 februarie, aniversarea trecerii lui la Domnul, iar
în Patriarhia Antiohiei și în prima duminică a lunii noiembrie (care este în apropierea sărbătorii
Sfinților Arhangheli).