-Formare Duhovniceasca-

Viața și activitatea duhovnicească a Sfântului

Cuvios Paisie de la Neamț

Pr. Arhim. Dr.: Macarie Motogna

Student:Băițan Alexandru ionuț

Baia mare 2020

1
 Date biografice

Paisie s-a născut la Poltava, în Ucraina, la 21 decembrie 1722, ca fiu al lui

Ioan Velicikovski, protopop al Bisericii Adormirii Maicii Domnului, şi al Irinei,
ajunsă mai târziu sub numele de Iuliana monallie în Mănăstirea
Acoperământului Maicii Domnului din împrejurimile Poltavei. Petruacesta era
numele de botez al lui Paisie - era al unsprezecelea din cei doisprezece fraţi, care
muriseră cu toţii înainte ca el să atingă douăzeci de ani. Orfan de tată de la
vârsta de patru ani, a început să înveţe să scrie şi să citească sub îndrumarea
mamei sale şi a lui Ioan, fratele său mai mare, devenit pentru scurtă vreme preot
în locul tatălui său, dedicându-se foarte de timpuriu cu pasiune citirii Scripturii
şi textelor Sfinţilor Părinţi. Cariera acestui băiat timid şi fragil, dar foarte
inteligent, era asigurată. El urma să ia locul tatălui, respectiv al fratelui său mai
mare, devenind protopop al bisericii pe care o administrau din generaţie în
generaţie descendenţii în linie masculină ai familiei tatălui său. Între 1735-1739
urmează vreme de patru ani primul ciclu, "clasic", al Academiei teologice
movilene din Kiev. Dar aceste studii, prea literare, prea occidentalizante pentru
gustul său, nu I-au pasionat deloc. Frecventarea monahilor din schiturile şi
mănăstirile de lângă Kiev, şi mai cu seamă a părintelui Pahomie, pe care şi 1-a
ales drept părinte duhovnicesc, 1-a întărit în dorinţa sa de a se face monah, în
ciuda împotrivirii mamei sale. Nefiind încă major, pentru a nu fi obligat de
mama sa să se facă preot, a hotărât să se refugieze în străinătate. Primele două
tentative i-au rezervat însă surprize amare, mai întâi la mănăstirea Liubeţk,
aproape de oraşul cu acelaşi nume, apoi la cea din Medvedovski, la sud de Kiev,
în partea Ucrainei ocupată pe atunci de polonezi, şi unde a şi fost primit în
monahism primind numele de Platon'. Reîntors la Kiev, dar temându-se de
conflictele religioase şi naţionale frecvente pe atunci în teritoriul ocupat de
polonezi, s-a refugiat mai întâi la faimoasa Lavră a Peşterilor. Apoi, împreună
cu prietenul său Alexie a luat drumul Moldovei; de data aceasta cu succes.

2
Paisie se îndrăgostise deja de pământul Moldovei, de poporul şi de limba sa,
atunci când la Kiev participase la Liturghia săvârşită în limba română de
mitropolitul Antonie al Moldovei, care în 1739 urmase trupele ruse în retragere
din Moldova la sfârşitul războiului ruso-austro-turc (1735-1739). La începutul
Postului Mare al anului 1743, pe când se îndrepta spre Ţările Române, a întâlnit
providenţial pe părintele Mihail care, cu ani înainte, emigrase împreună cu alţi
monahi din Ucraina în Principatele Române. Acesta 1-a invitat să se aşeze la
schitul2 din Trăisteni, al cărui întâi-stătător era, şi unde Paisie s-a şi stabilit
pentru o vreme după o scurtă şedere la schitul din Dălhăuţi. Împreună cu alte
zece aşezăminte monahale similare din regiune, amândouă aceste schituri se
găseau atunci sub povăţuirea duhovnicească a stareţului Vasile de la Poiana
Mărului; acesta ;,era fără asemănare şi cel mai iscusit dintre toţi în înţelegerea
Sfintei Scripturi şi a învăţăturilor de-Dumnezeu-purtătorilor Părinţi, în
deosebirea duhovnicească, şi în desăvârşita cunoaştere a canoanelor
bisericeştița. Paisie însuşi îl va întâlni la Trăisteni cu ocazia uneia dintre vizitele
periodice ale stareţului la diferitele schituri, dar nu 1-a urmat la Poiana Mărului
de frică să nu fie constrâns să primească hirotonia întru preot. Îl va însoţi însă pe
stareţul Onufrie la schitul Cârnu, preferând să vieţuiască în singurătate în
preajma sihăstriei4 bătrânului isihast, mai curând decât în schit împreună cu
fraţii. În aceşti patru ani şi jumătate, din 1743 şi până în 1746, răstimpul primei
sale şederi în Ţara Românească, Paisie a avut prilejul de a învăţa limba română
şi, mai cu seamă, de a se iniţia în experienţa vieţii monahale într-un climat de
intensă viaţă duhovnicească, învăţând acum să se exercite în rugăciunea inimii şi
în celelalte practici ale vieţii contemplative'. Strânsele legături existente între
Principatele Române şi Muntele Athos printr-un flux continuu de monahi în
ambele sensuri, ca şi dorinţa de a evita hirotonia întru preot de care se temea
mereu, I-au împins pe tânărul Paisie să caute la Sfântul Munte locul ideal în care
să-şi realizeze în pace visul său monahal. El soseşte la Athos în vara anului
1746, mai exact pe ziua de 4 iulie. Întrucât un grup de monahi de origine slavă

3
vieţuiau în jurul mănăstirii Pantocrator, el s-a aşezat în împrejurimile acestei
mănăstiri, într-un loc retras numit Kyparis, ce depindea de mănăstirea Iviron.
Negăsind un părinte duhovnicesc experimentat care să-I îndrume, a vieţuit acolo
timp de mai mult de trei ani în singurătate, până când a sosit la Athos stareţul
Vasile de la Poiana Mărului. Acesta îl va sfătui să vieţuiască împreună cu doi
sau trei fraţi, 1-a îndrumat în lupta duhovnicească şi, tunzându-1 monall plin, i-a
pus numele de Paisie. Era în anul1750, iar Paisie avea pe atunci douăzeci şi opt
de ani. La mai puţin de trei luni după aceasta, soseşte din Moldova monahul
Visarion care-I roagă pe Paisie să-I primească ucenic. Astfel ia naştere o mică
comunitate. În curând li se vor alătura alţi monahi moldoveni, apoi şi slavi,
ajungându-se astfel la o comunitate de doisprezece monahi. De la Kyparis ei s-
au mutat în clădirile mai încăpătoare ale Chiliei6 Sfântului Constantin
dependentă de mănăstirea Pantocrator. Acolo, constrâns de insistenţele
ucenicilor - trebuia să existe un preot şi un duhovnic pentru comunitate! -, a
primit în cele din urmă preoţia, fiind hirotonit de episcopul Grigorie Râşca în
1758, în vârstă de treizeci şi şase de ani (respectând astfel regula canonică
potrivit căreia vârsta minimă de hirotonie este de 20 de ani pentru diaconi, 30 de
ani pentru preoţi şi 50 de ani pentru episcopi). Creşterea continuă a comunităţii
sale 1-a obligat să se mute din nou la schitul mai încăpător al Sfântului Proroc
Ilie, pe atunci abandonat. Fraţii au restaurat clădirile adăugând încă alte
şaisprezece chilii. Dar întrucât numărul fraţilor continua să sporească, şi acest
loc se va dovedi în curând prea strâmt. Paisie a. fost însă nevoit să abandoneze
ideea de a dobândi marea mănăstire athonită Simonos Petras, date fiind marile
datorii pe care le avea aceasta faţă de autorităţile otomane (Sfântul Munte se
găsea atunci sub jurisdicţia administrativă turcească). Şi astfel, după
şaptesprezece ani de viaţă pe Sfântul Munte, hotărăşte să se îmbarce şi să se
întoarcă în Moldova împreună cu cei şaizeci şi patru de monahi ai comunităţii
sale, de naţionalitate atât românească, cât şi slavă.

4
 În septembrie 1763 se instalează în mănăstirea Dragamima, în nordul
extrem al Moldovei, care-i fusese pusă la dispoziţie, cu toate proprietăţile ei şi
scutită de impozite, de către mitropolitul Gavriil Calimachi (1760-1786) de la
laşi şi de voievodul Grigorie Calimachi (1761-1764). Acolo a organizat viaţa
monahală punând la baza ei un "aşezământ" elaborat cu aprobarea mitropolitului
după modelul regulilor Sfinţilor Vasile cel Mare, Teodor Studitul şi Nil Sorski.
Slujbele la biserică erau celebrate alternativ în slavonă şi în română; un accent
deosebit se punea pe sărăcie şi ascultare; întreaga asceză era însă orientată
nemijlocit spre rugăciune; monahul era îndemnat să practice în mod constant
"rugăciunea lui Iisus" şi să-şi descopere în fiecare seară gândurile sale părintelui
său duhovnicesc sau duhovnicului. Paisie a introdus de asemenea obiceiul de a
ţine în cursul iernii reuniuni ale întregii comunităţi în cursul cărora citea şi
explica textele patristice pe care le adunase le traducea împreună cu un mic grup
de monahi, excelenţi elenişti, toţi români. La Dragomirna a pus bazele acelei
"şcoli" de traducători care îşi va atinge dezvoltarea maximă la Neamţ. Paisie
începuse această lucrare încă la Athos, învăţând greaca veche sub îndrumarea
ucenicului său, Macarie Dascălul, un român din Transilvania care studiase la
Academia Domnească de pe lângă mănăstirea Sfântul Sava din Bucureşti, şi care
intrase printre primii în mica comunitate paisiană de la Athos.1

În anul 1779, la dorinţa domnitorului Constantin Moruzzi (1777-1782),

Paisie devine egumen al mănăstirii Neamţ. Activitatea stareţului Paisie la Neamţ
a fost deosebit de bogată. El întăreşte aici rânduielile monahale athonite, cu
slujbe zilnice conform tipicului, cu viaţa de obşte, cu predici, cu muncă şi
rugăciune, după regula Sfântului Vasile cel Mare, cu grija pentru bătrâni şi
bolnavi. La Neamţ s-a construit, sub îndrumarea sa, un spital, o casă de oaspeţi
şi noi chilii, numărul monahilor trecând rapid de 800 români, ruşi, bieloruşi,
ucrainieni, greci, sârbi şi bulgari. Preocupările stareţului s-au concretizat într-o

1
Cuviosul Paisie de la Neamţ Velicikovski Auto biografia şi Vieţile unui staret urmate de Aşezăminte şi alte
texte Ediţia a III-a adăugită Studiu introductiv pr. Elia Citterio Ediţie îngrijită şi prezentată de diac. Ioan I. Ică jr

5
imensă activitate literar-bisericească: două echipe de traducători, de copişti şi de
critici, cu el în frunte, lucrau fără întrerupere la revizuirea şi traducerea scrierilor
filocalice în slavonă şi în română. Numărul total al manuscriselor din timpul său
se ridică la 300 – dintre care 44 alcătuite de el însuşi – Mănăstirea Neamţ
devenind un deosebit de important centru de cultură teologică-ascetică.

A trecut la Domnul la 15 noiembrie 1794, la vârsta de 72 de ani, fiind

înmormântat în biserica Mănăstirii Neamţ. Influenţa paisiană a fost deosebit de
puternică în Moldova, în Muntenia, la Athos, dar şi cu osebire în spaţiul slav,
Bulgaria, Serbia, Rusia. Ucenicii ruşi ai Sfântului Paisie înfiinţează mănăstirea
„Noul Neamţ” în Basarabia, ducând mai departe tradiţia paisiană. Cum era de
aşteptat, rânduielile sale monahale au influenţat cel mai mult viaţa religioasă a
Bisericii Ruse. Mulţi dintre ucenicii săi s-au răspândit în 117 mănăstiri şi
schituri din 35 de eparhii ale acestei Biserici.

A fost trecut în rândul sfinţilor, mai întâi de către Biserica Ortodoxa Rusă,
la 6 Iunie 1988, apoi de Biserica Ortodoxă Română la 21 Iunie 1992.2

Personalitatea şi opera

Toţi îl asculta şi i să supunea cu dragoste, şi avea mare vestire de mântuire

şi credinţă cătră cuviosul acesta părinte: carii era mai din toate neamurile, mai
vârtos sloveni şi rumâni: greci, bolgari, [şi alţii]: omul lui Dumnezeu era, şi
bărbat însămnat şi sfânt: precum au fost şi în zilele cele mai înainte: că plin era
de dragoste duhovnicească, de credinţă, de râvnă spre cele dumnezăeşti, de
milostivire spre toţi, cu smerenie şi cu lăcrămia cea totdeauna şi cu izvorul
învăţăturii neîncetat, şi în scurt cu toate bunătăţile cuvioşilor Părinţi de mai
2
Parohiaserbanvoda, https://www.parohiaserbanvoda.ro/actualitati/sfantul-cuvios-paisie-de-la-neamt-innoitorul-
monahismului-slujba-arhiereasca-de-hram/, 15:55, 20.05.2020

6
înainte ... şi în scurt, toate chipurile lui cinstite şi cuvioase, icoană vie cu
adevărat şi la chipurile cele dinlăuntru şi la cele din afară.

Portretul lui Paisie pe care ni 1-a lăsat monahul Vitalie, ucenic din a doua
generaţie, unul dintre cei care intraseră în comunitatea paisiană la Dragomirna
(ca de altfel şi ceilalţi doi biografi, Mitrofan şi Isaac), subliniază cele două
elemente fundamentale care caracterizau personalitatea sa în ochii
contemporanilor săi: un om de o adâncă experienţă duhovnicească şi un
povăţuitor harismatic, un mare îndrumător spiritual. Toţi sunt de acord în a
sublinia forţa cuvântului său.

"Şi cu mari dragoste şi bucurie I-au priimit ca pre cel de Dumnezeu trimis
Gură de Aur la Moldaviia. Pentru că nu era cu putinţă a nu să cuceri de el
orişicine I-ar fi văzut", relatează Isaac Iar Platon adaugă: "Că acest felin de doru
avea fericitul, întru cât şi pre însuşi cel mai trândav putea prin ale sale cuvinte
spre râvnă a-1 deştepta".3

Când stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl va tunde monah cu numele de

Paisie la Athos, îl descriu deja ca pe un om dăruit de Dumnezeu cu darul
"sfatului", adică înzestrat cu aptitudinea de a călăuzi sufletele pe care le atrăgea
la el, deşi dorinţa sa nu a fost decât aceea de a vieţui în singurătate şi în ascultare
faţă de un bătrân iscusit duhovniceşte. Pentru a o înţelege mai bine, am putea
concentra caracteristicile figurii lui Paisie în trei puncte: zel duhovnicesc,
genială capacitate de înviorare spirituală şi activitate culturală.4

3
Viaţa lui VITALIE; ed. diac. Ioan !van, Mitropolia Moldovei şi Sucevei 40 (1964), p. 656-660, aici p. 658-659.
4
Viaţa lui ISAAC, f. 115v [cf. infra, nota 61], f. 120v

7
 Bibliografie

1.Cuviosul Paisie de la Neamţ Velicikovski Auto biografia şi Vieţile unui staret urmate de
Aşezăminte şi alte texte Ediţia a III-a adăugită Studiu introductiv pr. Elia Citterio Ediţie
îngrijită şi prezentată de diac. Ioan I. Ică jr

2. Parohiaserbanvoda, https://www.parohiaserbanvoda.ro/actualitati/sfantul-
cuvios-paisie-de-la-neamt-innoitorul-monahismului-slujba-arhiereasca-de-
hram/, 15:55, 20.05.2020

3. Viaţa lui VITALIE; ed. diac. Ioan !van, Mitropolia Moldovei şi Sucevei 40 (1964), p. 656-
660, aici p. 658-659.

4.Viaţa lui ISAAC, f. 115v [cf. infra, nota 61], f. 120v