27 februarie: În această zi, pomenirea

Sfântului Rafael (Rafail), Episcop de

Brooklyn (+ 1915).

Sfântul nostru părinte Rafail s-a

născut în Siria în anul 1860 din
părinţi ortodocşi evlavioşi,
Michael Hawaweeny şi cea de-a
doua soţie a lui, Mariam, fiica
unui preot din Damasc. Nu se ştie
data exactă a naşterii sale dar este
undeva în jurul zilei lui
onomastice, Sinaxarul Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavriil
împreună cu toate Puterile cele
fără de trup ale cerului (prăznuiţi
în 8 noiembrie).  Datorită
persecuţiilor violente împotriva
creştinilor, în care au pierit
martirizaţi şi preotul de parohie,
Sf. Iosif al Damascului împreună
cu tovarăşii săi, familia
Hawaweeny a fost obligată să
fugă în Beirut ca să se salveze. Acolo a văzut viitorul sfânt lumina zilei şi
nu în oraşul părinţilor săi. Într-adevăr, după cum decurgea copilăria
sfântului, el nu avea să-şi găsească locul lui în lume, căutând permanent
un loc ce avea să-i fie hărăzit. (Evrei 13:14).
De Bobotează, în 1861, a fost botezat cu numele de Rafla, iar mai târziu
în acea primăvară familia s-a putut reîntoarce în Damasc. Copilul a
făcut clasele primare şi a învăţat bine, dar în 1874 Michael Hawaweeny
nu a mai putut asigura financiar educaţia sa. Din fericire situaţia a fost
salvată de diaconul Atanasie Atallah (mai târziu Mitropolit al
Homsului), care l-a recomandat pe Rafla Patriarhului Hieroteus
(Ierotei) al Antiohiei, să fie acceptat ca student la seminar din partea
Patriarhiei, ca să devină preot.
El a fost un student atât de bun încât a fost selectat ca profesor-asistent
în 1877, iar în următorul an a fost numit profesor de arabă şi turcă. În
28 martie, 1879 a fost tuns călugăr de către Patriarhul Hieroteus, fiind
asistentul personal al Preasfinţitului.
Deoarece Seminarul Balamand a fost închis în anul 1840, Patriarhul
Ioachim al III-lea al Constantinopolului l-a invitat pe Patriarhul
Antiohiei să-i propună cel puţin un student merituos pe care să-l trimită
cu bursă de studiu la Şcoala de Teologie din Halki. Cel selectat a fost
chiar Sf. Rafail. În 8 decembrie a fost numit diacon la capela şcolii şi în
iulie 1886 tânărul diacon a primit Certificatul de Teologie, întorcându-se
acasă cu speranţa că va putea sluji în biserica de-acolo.
Patriarhul Gherasim al Antiohiei a fost impresionat de Diaconul Rafail
şi deseori îl lua cu el în vizitele sale pastorale pe la parohii. Când
Preasfinţitul lipsea, Diaconul Rafail ţinea predicile în faţa credincioşilor.
Diaconul Rafail nu era mulţumit de cunoştinţele acumulate, dorind să
înveţe tot mai mult, dar nu din mândrie sau ambiţie ci din dorinţa de a-i
ajuta pe alţii. Pe bună dreptate, am putea atribui cuvintele Regelui
Solomon, Sfântului Rafail: „Dă o şansă omului înţelept şi acesta va
deveni şi mai înţelept, sfătuieşte un om drept şi va sfătui şi el la rândul
lui” (Proverbe 9:9). De aceea, l-a rugat pe Patriarhul Gherasim să-i
îngăduie să continue studiile la o scoală în Rusia, promiţând că se va
întoarce şi va fi secretarul de limbă rusă al Patriarhului. Preasfinţitul i-a
dat binecuvântarea şi Diaconul Rafail a fost acceptat ca student la
Academia de Teologie din Kiev.
În 1889 Patriarhul Gherasim i-a cerut tânărului diacon să preia
conducerea bisericii din Moscova, reprezentantă a Antiohiei, fiind
hirotonit preot de către Episcopul Silvestru, rectorul Academiei. La o
lună, a fost ridicat la rang de arhimandrit de către Mitropolitul
Ioanichie al Moscovei, fiind acceptat ca şi conducător al bisericii din
Moscova. După doi ani, Arhimandritul Rafail a redus datoria
reprezentanţei bisericii din Antiohia de la 65.000 de ruble la 15.000 de
ruble şi a adus 24 de studenţi din Siria să-şi continue studiile în Rusia, în
speranţa că se vor întoarce în ţara lor şi-i vor învăţa la rândul lor pe
ceilalţi.
Când Patriarhul Gherasim a demisionat acceptând Scaunul din
Ierusalim, Arhimandritul Rafail a considerat că ar fi momentul oportun
de a scoate Biserica din Antiohia de sub dominaţia ierarhilor străini.
Arzând de dragoste pentru Biserica din Antiohia şi dorind restabilirea
administraţiei bisericii în mâinile clerului şi poporului băştinaş,
Arhimandritul Rafail a început să trimită scrisori unor episcopi din
Antiohia şi unor mireni influenţi. A mai scris şi articole în presă,
atrăgând atenţia asupra soartei Antiohiei, însă eforturile sale îndrăzneţe
nu au avut ecoul scontat şi arhimandritul avea să plătească un preţ
pentru mediatizarea criticilor sale.
În luna noiembrie a anului 1891, Mitropolitul Spiridon, un grec din
Cipru, a fost ales Patriarh al Antiohiei. Mulţi dintre arabi au crezut că a
cumpărat alegerile prin împărţirea sumei de 10.000 de lire între mai
mulţi oameni influenţi din Damasc. Arhimandritul Rafail refuza să-l
pomenească pe noul Patriarh la sfintele slujbe în biserica reprezentantă,
drept urmare Patriarhul Spiridon l-a suspendat din funcţiile sale
preoţeşti. Sf. Rafail a acceptat suspendarea dar a continuat să scrie în
presa rusă articole în care cerea apărarea cauzei Antiohiei. Ierusalimul,
împreună cu Patriarhii Antiohiei, Constantinopolului şi Alexandriei au
trimis o petiţie Ţarului de a interzice ziarelor ruse să mai publice
articolele sale, lucru care a fost acceptat. Văzând acest drum închis, Sf.
Rafail a început a-şi publica ideile în forma de cărţi.
În cele din urmă, Patriarhul Spiridon i-a scris unui Procurator asistent
din Rusia, un prieten al Sf. Rafail, rugându-l să încerce să-l convingă să
ceară iertare Patriarhului. Făcând acest lucru, i s-a ridicat suspendarea
Sfântului Rafail, fiind lăsat să se transfere de la jurisdicţia Antiohiei la
Biserica Rusă şi să se stabilească acolo. Sf. Rafail s-a angajat ca profesor
de studii arabice la Academia Teologică unde a rămas până în 1895 când
a fost invitat de Societatea Ortodoxă Siriană Non-profit din New York,
să devină acolo pastorul comunităţii arabe ortodoxe.
Când Sf. Apostol Pavel a avut viziunea unui om care-l ruga să meargă în
Macedonia să-I ajute (Fapte 16:10), acesta a pornit o amplă călătorie
misionară. Tot aşa, când Sf. Rafail a auzit doleanţele semenilor săi
împrăştiaţi într-un pământ străin, a traversat oceanul ca să muncească
din nou într-o ţară străină.
Arhimandritul Rafail a ajuns în New York în 2 Noiembrie 1895,
întâmpinat de o delegaţie de arabi creştini care-şi aşteptau păstorul din
Rusia. În 5 Noiembrie, în prima sa duminica de la sosirea în America,
sfântul a slujit împreună cu Episcopul Nicolae Sfânta Liturghie în
biserica rusă din oraşul New York. La mai puţin de două săptămâni de
la sosire, Arhimandritul Rafail a găsit un loc potrivit în suburbia
Manhattan-ului pentru amenajarea unei capele cu odoare sfinte aduse
de el din Rusia. Noua capelă a fost sfinţită de Episcopul Nicolae cu
hramul Sfântului Nicolae, Episcopul Mirelor Lichiei.
Truditorul păstor a rămas în New York învăţând, predicând şi slujind
sfintele slujbe pentru enoriaşii săi. Nu a durat însă mult până a auzit şi
de alte comuniuni arabe creştine împrăştiate peste tot prin America de
Nord, la care se gândea că neavând un păstor al lor, ar putea fi obligaţi
să treacă la alte confesiuni, sau chiar să-şi neglijeze îndatoririle
duhovniceşti. Aceasta era o preocupare permanentă a Sf. Rafail în
decursul misiunii sale. Deşi nu era împotriva dialogului cu cei de alte
confesiuni sau a relaţiilor de prietenie bazate pe convingeri reciproc
împărtăşite, Sf. Rafail nu a pierdut nici o clipă din vedere linia clară de
diferenţiere dintre ortodocşi şi heterodocşi, insistând ca orice biserică să-
şi pună bazele în canoanele celor şapte Sinoade Ecumenice. Spiritul
ortodox al vieţii şi propovăduirilor Sf. Rafail s-a demonstrat necontenit
prin cuvintele şi faptele sale. El a susţinut şi apărat întotdeauna Credinţa
curată care era „dusă sfinţilor” (Iuda 3). Dacă la început nu a prea
înţeles ideile heterodocşilor, mai târziu, înţelegând cât s-au depărtat
aceştia de doctrina ortodoxă, a făcut tot posibilul să-şi ferească enoriaşii
de influenţele nefaste. Sfântul îi învăţa să nu participe la adunările
heterodocşilor, ca să nu fie răniţi de „diversele şi ciudatele doctrine”
(Evrei 13:9). El era de părere că ar fi de preferat ca tatăl sau capul
familiei să citească Ceasurile acasă din cartea de rugăciuni atunci când
nu se pot duce la slujbă într-o biserică ortodoxă. În vara anului 1896, Sf.
Rafail a întreprins prima din multele călătorii misionare de-a lungul
continentului. El a vizitat 30 de oraşe între New York şi San Francisco,
căutând oile pierdute ale Domnului în oraşe, sate sau ferme izolate. El a
astâmpărat foamea spirituală a credincioşilor prin Cuvântul Domnului
oriunde se oprea, oficiind căsătorii şi botezuri, ascultând mărturisiri şi
slujind Sfânta Liturghie în casele enoriaşilor care nu aveau biserici. În
alte cuvinte, sfântul şi-a îndeplinit cu râvnă misiunea sa ca
propovăduitor al Evangheliei, îndurând multe greutăţi şi obstacole şi
fiind atent la toate aspectele legate de grija faţă de credincioşi. (2 Timotei
4, 5).
În vara anului 1898, cu binecuvântarea Episcopului Nicolae, Sf. Rafail a
publicat prima sa carte în Lumea Nouă, o carte de rugăciuni în limba
arabă, numită CARTEA PĂCII ADEVĂRATE PRIN RUGĂCIUNILE
DIVINE. Această carte de rugăciuni şi slujbe liturgice a fost foarte utilă
preoţilor în săvârşirea sfintelor slujbe şi mirenilor în îndeplinirea
canonului. Versiunea în limba engleză a fost publicată de Arhimandritul
Serafim Nassar şi este folosită şi în ziua de azi.
În perioada mai-noiembrie 1898, Sf. Rafail şi-a început cel de-al doilea
tur de călătorii misionare. În decursul acelei călătorii, sfântul s-a convins
de necesitatea preoţilor ortodocşi arabi de a sluji în noile biserici ridicate
de el.  La întoarcerea în New York, el a scris un raport Episcopului
Nicolae în care-şi exprima aceste griji. Cu binecuvântarea Episcopului,
Sf. Rafail a adus preoţi calificaţi din Syria, căutând şi mireni
îmbunătăţiţi duhovniceşte pe care să-i îndrume spre hirotonisire. În
timpul cât a fost arhimandrit dar şi mai târziu, pe când era episcop, Sf.
Rafail nu numea preoţi fără binecuvântarea ierarhului rus, care
conducea misiunea Americană.
Aşa stăteau lucrurile în America la acea vreme. Arh. Rafail l-a primit cu
dragoste pe Episcopul Tihon când acesta i-a urmat Episcopului Nicolae
în scaunul de episcop al Americii. În 15 decembrie Sf. Tihon a venit să
slujească Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nicolae din Siria. Rafail le-a
spus oamenilor că noul lor păstor este cel care „a fost trimis să îndrume
turma lui Hristos – ruşi, slavi, arabo-sirieni şi greci-care era împrăştiată
de-a lungul continentului nord-american. Desigur, în acea vreme nu
existau jurisdicţii paralele bazate pe naţionalitate. Biserica i-a unit pe cei
de diverse origini sub omoforul Arhiepiscopului rus. Aceasta a fost
regula, până când Revoluţia Rusă a deranjat viaţa religioasă din Rusia şi
America.
În martie 1899, Sf. Rafail a primit permisiunea Episcopului Tihon de a
strânge fonduri pentru construirea unui cimitir şi pentru o nouă biserică
care să înlocuiască capela amenajată într-o clădire veche pe o stradă
mizeră. În primăvară, el a pornit într-o nouă misiune pastorală prin 43
de locaţii, călătorind pe uscat şi pe apă, fără să lase obstacolele şi
greutăţile să-l întoarcă din drum şi a petrecut 7 luni în regiunile de nord-
est, sud şi vestul central al Statelor Unite. Sf. Rafail a muncit la greci şi
ruşi, dar şi la arabi, oficiind cununii şi botezuri şi regularizând cununiile
ortodocşilor care fuseseră făcute de clerici non-ortodocşi. De asemenea a
miruit câţiva copii botezaţi de biserica catolică.
În Johnstown, PA el a împăcat pe cei a căror animozitate personală era
să dividă comunitatea arabă. Chiar dacă tribunalele nu au putut face
pace, Sf. Rafail a reuşit să readucă calmul şi să stopeze cearta. Când era
încă în Johnstown, sfântul a fost înştiinţat printr-o telegramă că
Mitropolitul Meletios (Doumani) a fost ales Patriarhul Antiohiei. Foarte
bucuros la aflarea veştii, Sf. Rafail le-a spus oamenilor că, în sfârşit,
după 168 de ani de aşteptare, un arab a fost ales suveran al Bisericii din
Antiohia.
După instalarea noului Patriarh, Sfântului Rafail i s-a propus să fie
succesorul lui Meletios ca Mitropolit al Latakiei. Dar Patriarhul a
afirmat că Sfântul Sinod nu poate să-l aleagă pe Părintele Rafail
deoarece are o misiune foarte importantă de finalizat în America. În
1901, Mitropolitul Beirutului i-a scris Arhimandritului Rafail rugându-l
să accepte să fie episcopul său asistent, dar acesta a refuzat, pe motiv că
nu-şi poate părăsi turma din America. La început, el a vrut să
construiască o biserică permanentă şi să achiziţioneze un loc de cimitir
pentru parohie. Cea de-a doua dorinţă s-a împlinit în august 1901 când
Părintele Rafail a cumpărat o parte din cimitirul Mt.Olivet din Long
Island.
În decembrie 1901 Arhimandritul Rafail a fost numit Episcop al Zahleh-
ului. Patriarhul Meletios i-a trimis o telegramă în care îl felicita şi îl ruga
să se întoarcă înapoi. Părintele i-a mulţumit dar a refuzat din nou postul
superior care i s-a oferit, spunând că trebuie să ducă la îndeplinire
proiectul prin care urma să construiască o biserică creştină pentru
comunitatea siriană din New York. În anul următor, a cumpărat o
clădire bisericească deja existentă pe Str. Pacific în Brooklyn şi a
remodelat-o după credinţa ortodoxă. Episcopul Tihon a sfinţit biserica
spre bucuria credincioşilor prezenţi, astfel încât cel de-al doilea mare
proiect pe care şi l-a propus Sf. Rafail, a fost îndeplinit.
Numărul parohiilor din cadrul diocezei nord-americane era în continuă
creştere şi Episcopul Tihon nu le putea vizita pe toate. Astfel, dioceza
trebuia reorganizată pentru o administrare mai eficientă. De aceea,
Episcopul Tihon a trimis un plan Sfântului Sinod din Rusia de mutare a
Scaunului din San Francisco la New York, deoarece cele mai multe
parohii şi persoane erau concentrate în est. Deoarece mai multe grupări
etnice necesitau o atenţie specială în îndrumarea duhovnicească,
Episcopul Tihon i-a propus Arhimandritului Rafail să devină al doilea
episcop vicar al său (deoarece primul episcop vicar era cel din Alaska).
În 1903, Sfântul Sinod al Rusiei l-a ales în unanimitate pe Arhimandritul
Rafail ca Episcop al Brooklyn-ului, fiind, în acelaşi timp şi conducătorul
misiunii ortodoxe arabo-siriene din America de Nord. Patriarhul
Meletios anunţat de Sf. Sinod despre alegerea făcută, a fost foarte
mulţumit. Episcopul Tihon i-a scris Sf. Rafail informându-l de alegerea
sa şi acesta i-a trimis o scrisoare de accept. Între timp, părintele călugăr
Innocent Pustynsky a fost sfinţit ca prim episcop asistent al lui Tihon la
Catedrala Maicii Noastre din Cazan – St. Petersburg.
În a treia duminică din Postul Mare în 1904, Sf. Rafail a devenit primul
episcop ortodox sfinţit pe pământ American. Episcopii Tihon şi Innocent
au oficiat slujba la Catedrala Sf. Nicolae din Brooklyn. Noile haine
episcopale au fost un dar din partea Ţarului Nicolae al II-lea. După
sfinţirea sa, Episcopul Rafail a continuat să hirotonească preoţi şi să-i
repartizeze la parohii, ajutându-l şi pe Episcopul Tihon în administrarea
diocezei.
Spre sfârşitul anului 1904, Episcopul Rafail a anunţat intenţia sa de a
scoate o revistă numită Al-Kalimat (Cuvântul), ca publicaţie oficială a
misiunii arabo-siriene, care ar ajuta la o mai bună legătură între
credincioşii şi parohiile din dioceza sa. Episcopul era conştient că nu va
putea vizita personal pe toţi credincioşii ortodocşi din America de Nord,
dar prin intermediul cuvântului scris, el ar putea predica cuvântul
mântuirii şi celor pe care nu avea sa-i întâlnească niciodată. Conţinutul
publicaţiei s-a dorit a fi spiritual, moral, religios, astfel încât să ajute la
întărirea în credinţă a ortodocşilor. „Cuvântul” urma să se concentreze
asupra temelor de bază: adevărul dogmatic, învăţăturile etice, subiectele
ecleziastice istorice şi contemporane, o cronică a botezurilor, cununiilor
şi slujbelor oficiale, etc. Primul număr a fost tipărit în ianuarie 1905,
momentul fiind considerat de Sf. Rafail ca piatră de hotar la fel de
importantă ca şi achiziţionarea Catedralei Sf. Nicolae şi a cimitirului
parohiei.
În iulie 1905 Episcopul Rafail a sfinţit terenul pentru Mănăstirea Sf.
Tihon şi a binecuvântat orfelinatul din Canaanul de Sud, PA. Peste trei
zile, el a prezidat o conferinţă a clerului diocezei la Old Forge, PA,
deoarece Arhiepiscopul Tihon era în San Francisco. Printre cei prezenţi
erau şi oameni care ar putea fi socotiţi asemenea cu sfinţii: Mon.
ALEXIS Toth, Mon. Alexander Hotovitzky şi Mon. John Kochurov
(ultimii doi s-au săvârşit ca martiri în Rusia).
În următorii 10 ani, Episcopul Rafail şi-a păstorit turma care creştea tot
mai mult. Mărindu-se populaţia comunităţii din New York, creştea şi
numărul copiilor iar episcopul era preocupat de viitorul lor. El ar fi vrut
să înfiinţeze o scoală serală pentru a-i educa în spiritul creştin, deoarece
viitorul Bisericii în aceasta ţară depindea de educaţia tinerilor. Copiii
care nu vorbeau araba frecventau deja biserici de alte confesiuni
deoarece cursurile de duminică se ţineau în limba engleză. Astfel,
Episcopul Rafail a considerat necesară introducerea limbii engleze în
practicarea credinţei şi în educaţie pentru viitorul progres al misiunii
arabo-siriene.
Luând ca exemplu cuvintele Sf. Pavel de a predica într-o limbă înţeleasă
de oameni (1 Cor.14:15-19), Sf. Rafail a recomandat folosirea în toate
parohiile sale a Liturghierului Sfintei Biserici Ortodoxe, Soborniceşti şi
Apostolice (tradusă de Isabel Hapgood).
În martie 1907 Sf. Tihon s-a întors în Rusia şi a fost înlocuit de
Arhiepiscopul PLATON. Din nou Sf. Rafail a fost luat în calcul pentru
funcţia de Episcop în Siria, fiind nominalizat să succeadă pe
Patriarhului Grigore ca Mitropolit al oraşului Tripoli în 1908. Sf. Sinod
al Antiohiei a scos numele Episcopului Rafail de pe lista candidaţilor,
citând diferite canoane care arăta că este interzisă mutarea unui episcop
dintr-un oraş în altul.
În Duminica Ortodoxiei, în 1911, Episcopul Rafail a fost sărbătorit
pentru cei 15 ani de misiune pastorală în America. Arhiepiscopul
PLATON i-a înmânat o icoană din argint cu Iisus Hristos şi l-a felicitat
pentru munca lui. În smerenia sa, Episcopul Rafail nu a înţeles de ce este
felicitat pentru că şi-a făcut datoria (Luca 17:10). S-a considerat o „slugă
nevrednică” deşi şi-a îndeplinit cu succes munca ce i-a revenit. (Sf.
Ignatie al Antiohiei, Epistola către Efeseni).
Către sfârşitul anului 1912, Episcopul Rafail s-a îmbolnăvit iar doctorii
au spus că suferea de o boală de inimă care în final i-a cauzat moartea.
După două săptămâni el s-a simţit destul de întremat ca să slujească
Sfânta Liturghie în catedrala sa.
Între 1913-1914 acest episcop misionar a continuat cu vizitele pastorale
în diferite oraşe. În 1915 s-a îmbolnăvit din nou şi a stat două luni acasă,
ducându-şi crucea bolii cu răbdare.
În 14/27 februarie la 12.40 a.m., Sf. Rafail şi-a încetat misiunea. L-au
strigat dar nu a mai răspuns. L-au scuturat dar nu mai era în viaţă.
Din tinereţe, Sf. Rafail era cel mai fericit când putea sluji pentru
biserică. Când a ajuns în America, el şi-a găsit poporul împrăştiat în
străinătăţuri şi i-a chemat să se reunească. Nu şi-a neglijat niciodată
turma, ba chiar a călătorit prin America, Canada şi Mexic ca să-i
găsească pe ai lui şi să-i adune laolaltă. I-a ajutat să nu se rătăcească în
pajişti străine şi să nu-şi rănească sufletele cu erezii. El i-a hrănit şi i-a
ajutat să crească în toţi acei 20 de ani de misiune dedicată. La momentul
morţii sale, misiunea arabo-siriană avea 30 de parohii cu 25.000 de
credincioşi.
Episcopul Rafail a fost un învăţat, autor al mai multor cărţi şi al aproape
tuturor articolelor din revista „Cuvântul”. El şi-a slujit comunitatea sa
arabă dar nu i-a lăsat deoparte nici pe ruşi sau greci, vorbindu-le în
limba lor. A învăţat să vorbească fluent engleza şi a încurajat
introducerea acesteia în practicile bisericeşti şi în programele de
educaţie.
Sf. Rafail a avut de a face cu multe feluri de oameni şi a fost ca un tată
blând pentru toţi. A câştigat dragostea şi respectul lor, iubindu-i mai
întâi şi apoi dezvăluindu-le personalitatea sa încântătoare şi caracterul
frumos. Era întotdeauna blând, milos, condescendent cu alţii dar sever
cu el însuşi. El a realizat multe lucruri bune în viaţa lui pământeană şi
acum s-a alăturat îngerilor ca să-I cânte imnuri de rugăciuni şi laudă
neîncetate lui Dumnezeu.
Pentru rugăciunile Sfântului Episcop Rafail, să ne rugăm bunului
Dumnezeu să ne învrednicească şi pe noi cu Împărăţia Cerurilor.
Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro