Sunteți pe pagina 1din 17

SLUJBA SFINTEI

ÎNTOCMAI CU APOSTOLII
KNEAGHINEI OLGA
(11/24 iulie)
Tipărită
cu binecuvîntarea Prea Sfinţitului
Nicodim
Episcop de Edineţ şi Briceni


© Seminarul Teologic Liceal de fete „Sf. Cuv. Mc. Elisabeta”
Edineţ

 2 
LA VECERNIE
La, Doamne, strigat-am..., se cîntă te cinstim şi te fericim, prea-
stihirile pe 6 din Mineu: 3 a sfintei Eu-
fimia şi 3 a Sfintei Olga.
mărită.
Stihirile sf. muceniţe Eufimia, Stihirile sfintei Olga, gl. al 4-lea:
gl. al 8-lea: Podobie: Ca pe un viteaz...
Podobie: O, preaslăvită minune... Ca soarele ne-a strălucit
O, preaslăvită minune! Mie- nouă preaslăvită pomenirea
luşeaua Domnului, rîvnind ta, Olgo, de Dumnezeu înţe-
morţii Lui celei de bunăvoie, lepţită: maica knejilor Rusiei.
prin ostenelile păti­mirii, zace Roaba lui Hristos, cu învăţătu-
în mormînt, dar, prin puterea ra apostolească fiind hrănită,
Duhului, izvorăşte revărsare ai putut sta asupra idolilor, iar
de sînge, din care luînd spre mai ales asupra diavolului: fi-
curăţirea sufletelor, aducem ind luminată cu puterea Sfîn-
totdeauna laudă Dum­nezeului tului Duh. Dintru întunericul
tuturor. necunoştinţei, toată ţara şi
poporul către Dumnezeu l-ai
Muceniţă cu adevărat prea-
adus, pe Care roagă-L pentru
lăudată, ai oprit năvălirile
cei ce fac pomenirea ta.
fia­relor precum odinioară Da-
niel, şi prin har cu îndrăzni- Întru cunoştinţă duhovni-
re te-ai supus focului şi, su- cească, cu care ai ruşinat pe
ferind toate celelalte chinuri, vrăjmaşul, care a înşelat pe
ai primit ne­veştejită cunună Eva şi armele acestuia le-ai
de biruinţă şi te-ai suit cu bu- frînt, rai de Dumnezeu sădit
curie către Cel dorit al tău; al bisericii ai zidit, întru care
pentru aceea, te cinstim şi te lemnul vieţii crucea a înfipt,
fericim. avînd şi masă a hranei ce-
lei dumnezeieşti. Şi izvorul
Adunarea dumnezeieşti-
cel nedeşertat al Sîngelui lui
lor părinţi a pus pe capul tău
Hristos, dintru care bînd, ne-
hota­rul credinţei, pe care l-ai
putredă petreci, rugîndu-te
primit în braţele tale, ceea
de-a pururea pentru noi toţi.
ce eşti pu­rurea pomenită, pă-
zind neclin­tită credinţa cea Duhovniceşte veseliţi-vă,
dumnezeiască, lepădînd tot popoare, cinstind pomenirea
eresul şi ruşinînd pe ajutăto- Olgăi celei de Dumnezeu în-
rul minciunii. Pentru aceea, ţelepţită, că se roagă puru-
 3 
rea către Hristos, împreună Stih: Aşteptînd am aşteptat pe Dom-
nul şi a căutat spre mine şi a ascultat
cu făcătorii de minuni şi mu- rugăciunea mea.
cenicii, avînd ajutătoare pe
Preasfînta de Dumnezeu Năs- Muceniţă bună fecioară a
cătoarea. Ca să se izbăvească lui Hristos, stătut-ai cu tă-
de nevoi şi de scîrbe cei ce o rie înain­tea divanurilor tira-
laudă pe dînsa cu credinţă şi nilor cei rău-credincioşi ca
se închină sicriului trupului un stîlp ne­clintit la lovituri,
ei cel neputred. propovăduind că Hristos este
Dumnezeu de­săvîrşit şi că
Slavă..., Şi acum..., a Născătoarei. a luat trup în două firi şi în
Nou Isav cu toate năravurile două voinţe. Pentru aceasta
m-am făcut, Preacurată şi pă- ai aruncat la picioarele tale
timaş peste fire; singur m-am cartea cea cu dogmele ereti­
arătat ticălos, eu singur cu cilor, luînd în mîini cu rîvnă
totul gol de fapta bună cea cartea noastră, cea cu dreap-
dumnezeiască. Cine dar nu tă mărire.
va plînge pentru mine? Cine Stih: Şi a pus pe piatră picioarele
nu va tîngui pierzarea mea? mele şi a îndreptat paşii mei.
Pentru aceasta, mai înainte Muceniţă Eufimia a lui Hris-
de sfîrşit, strig ţie: „Greşit- tos, toţi te lăudăm cu credin-
am, Stăpînă, izbăveşte-mă ţă; şi fe­ricim cu sfinţite cîn-
precum, mai înainte, Fiul tău tări şi glă­suiri cinstită prăz-
a mîntuit pe cel desfrînat.” nuirea ta, adunîndu-ne la un
loc, cei ce am fost chemaţi
S T I H O A V N A, glasul al 2-lea: acum de păstorul bizantini-
Podobie: Cînd de pe lemn... lor; pe acela apără-l, acope-
Veniţi, fraţilor, să ne cură- ră-l şi-l păzeşte, şi pe noi de
ţim buzele, sufletul şi inima, tot felul de bîntuieli ne izbă­
şi să scoatem acum bogăţia veşte cu rugăciunile tale,
cea ne­sfîrşită din sfîntul si- prealăudată.
criu al prea-lăudatei muce- Slavă..., glasul al 6-lea:

niţe, care zace în mijlocul Ceea ce eşti împodobită în


nostru şi revarsă dar în chip bunătăţi şi luminată la gînd,
vădit. Pe care, fericind-o cu care reverşi miruri în inimi-
dragoste şi cu credinţă cin­ le credincioşilor; care ai ră-
stind-o toţi, cu dumnezeieşti sărit ca o stea luminoasă de
laude să o încununăm. la răsărit şi ai făcut adunarea

 4 
dumne­zeieştilor părinţi, prin Slavă...,
venirea Sfîntului Duh, nu în- Troparul Sfintei Olga,
glasul 1-îi:
ceta să te rogi pentru noi că-
tre Domnul, Eufimia prealău- Cu aripile cunoştinţei de
dată, ca să mîntuiască sufle- Dumnezeu întraripîndu-ţi
tele noastre. mintea ta, ai zburat mai pre-
Şi acum..., a Născătoarei:
sus de făptura cea văzută,
căutînd pe Dumnezeu şi Zi-
Podobie: A treia zi ai înviat,
Hristoase... ditorul a toate, şi pe Acela
aflîndu-L, naştere prin botez
Bucură-te, cuvîntarea cea
iarăşi ai luat, îndulcindu-te
cinstită a Apostolilor, Preacu­
de pomul vieţii, neputredă
rată, şi veselia cea de bucu-
petreci în veci, Olgo pururea
rie a îngerilor; bucură-te, Fe-
slăvită.
cioară, lauda lumii şi podoaba
credin­cioşilor. Şi acum..., a Născătoarei
Otpustul.
A Crucii, a Născătoarei:

Văzîndu-Te pe Tine, Hris-


toase, răstignit, cea care Te-a La UTRENIE
La Dumnezeu este Domnul..., se cîn-
născut, tînguindu-se, striga tă troparul sf. Muceniţe Eufimia de
ca o maică: Fiul meu şi Dum- două ori, Slavă..., troparul sf. Olga, Şi
nezeul meu! Fiul meu cel prea acum..., troparul Născătoarei.
dulce! Cum suferi patimă de După obişnuitele stihologii, sedelne-
ocară? le din Octoih.

Psalmul 50
TROPARUL Muceniţei Eufimia, CANOANELE
glasul al 3-lea: Un canon din Octoih, canonul sf. Mu-
ceniţe Eufimia, pe 4, glasul al 4-lea şi
Ai veselit pe cei credincioşi canonul sf. kneaghine Olga, pe 6, glasul
şi ai ruşinat pe cei rău-mărtu- al 5-lea:
risitori Eufimia, preafumoasă Canonul sfintei Eufimia
fecioară a lui Hristos. Căci ai Cîntarea I, glasul al 4-lea:
întărit dogmele Sinodului al
Irmosul:
patrulea pe care părinţii bine
le-au rînduit Muceniţă mări- Să cîntăm Domnului, Celui
tă, roagă-L pe Hristos Dum- ce cu preaslăvire a afundat
nezeu să ne dăruiască nouă pe Faraon în mare, cîn­tare
mare milă. de biruinţă, căci cu slavă S-a
preaslăvit.
 5 
Să cîntăm Domnului, Celui văţînd să cînte pe Hristos, că
ce a întărit în lupte pe nevoi- S-a proslăvit.
toarea Sa care s-a nevoit tare Slavă...,
pentru El, ca să se împodo­
bească cu cununi. Negura păcatului, cu baia
botezului de tot o ai spălat
Să tacă tot eresul, văzînd pe şi pe Hristos L-ai iubit, Căru-
cea îngropată că ţine dumneze­ ia, stîndu-I înainte, roagă-te
iescul hotar al credinţei, ca pe pentru robii tăi, cei ce cu cre-
nişte lespezi, şi izvorăşte iz- dinţă te slăvesc pe tine.
voare de tămăduiri.
Şi acum..., a Născătoarei
O, minune! Cum cea moartă
ca şi cum ar fi pătimind vie, Isaia toiag te numeşte,
muceniceşte izvorăşte sîn- Preacurată, iar David – scaun
giuiri în sicriu şi adesea dă Domnului, Avacum – munte
daruri. umbrit, iar Moise – rug. Dar
noi te numim pe tine Născă-
A Născătoarei:
toare de Dumnezeu.
Pe tine, bucuria îngerilor,
lauda apostolilor, întărirea Cîntarea a 3-a,
cea neclintită a sfinţilor mu- Irmosul:
cenici, te fericim, Fecioară.
Întăritu-s-a inima mea în-
tru Domnul Dumnezeul meu,
Canonul sfintei Olga
pentru aceasta cei slabi s-au
Irmos: Pe cal şi pe călăreţ...
încins cu putere.
Slava noastră şi lauda tu Să se deschidă sicriul şi po-
eşti, Olgo de Dumnezeu înţe- porul lui Dumnezeu să ia pică-
lepţită, că prin tine, de înşe- turile sîn-giuirilor ca pe nişte
lăciunea idolească ne-am slo- doctorii împotriva bolilor.
bozit. Acum roagă-te pentru
neam şi neamuri, pe care lui O, ce auziri noi! Căci via
Dumnezeu le-ai adus, cîntînd Cu­vîntului cea bine înflori-
lui Hristos, că S-a proslăvit. tă, fiind uscată de demult,
odrăsleşte strugurele sîngiu-
Pe semeţul diavol din ţara irilor ei.
ta l-ai izgonit, pe necuraţii
idoli de tot sfărîmîndu-i, pe Să privim la sicriu ca la un
tot poporul din fărădelege l-ai lin, şi la pielea trupului ca la
slobozit, cu înţelepciune în- un strugure, şi la sîngele prea-
lăudatei, ca la nişte vin.
 6 
A Născătoarei: Şi acum..., a Născătoarei

Pe însăşi Fecioara maica lui Primitoare te-ai arătat a fi,


Dumnezeu, să o lăudăm cu Fecioară, Dumnezeului Celui
dreaptă credinţă; că neînce- neapropiat, pentru aceea, pe
tat se roagă pentru noi către tine te cîntă neîncetat cete-
Domnul. le îngereşti, supunîndu-se ca
Alt canon
Stăpînei, că tu ai născut pe
Cuvîntul Tatălui, pe Cel fără
Irmos: Cel ce ai aşezat...,
de început, fără de Tată. O,
Cu mînă puternică şi cu cu- minune! Sfîntul Duh pe tine
vinte înţelepte şi cu tare cu- te-a umbrit.
vînt, ai învăţat pe fiul tău le- Irmosul:
gea lui Hristos şi pe popor l-ai
oprit, ca să nu jertfească ido- Cel ce ai aşezat pămîntul
lilor, Olgo preaslăvită, întru pe ape, prin porunca Ta şi ai
pomenirea ta acum adunîn- ridicat neţinut pe cel îngreu-
du-ne, pe tine te slăvim. iat, pe piatra cea neclintită
a poruncilor Tale, întăreşte
Tu ca o albină cu bună în- Biserica Ta, Hristoase, Unu-
ţelepciune, departe fiind în- le Bunule şi Iubitorule de oa-
florită, credinţa lui Hristos o meni.
ai căutat, şi mierea cea după
fel a botezului în Ţarigrad CONDACUL
aflînd-o, cetăţii tale şi popo- Glasul al 4-lea:
rului o ai dăruit, de care toţi
săturîndu-se, fug de amără- Să cîntăm astăzi pe Dumne-
ciunea păcatului. zeu, Făcătorul de bine al tu-
turor, pe Cel Ce a proslăvit-o
Slavă...,
pe Olga, cea de Dumnezeu în-
Tot glasul de laudă şi de ţelepţită, căci cu rugăciuni-
rugăciune ţie, Olgo, aducem, le ei, se dă sufletelor noastre
că prin tine am cunoscut pe iertare greşelilor.
Dumnezeu, înaintea Căruia
acum stînd, cere pace popo- S E D E A L N A, glasul al 4-lea:
rului şi asupra păgînilor bi- Podobie: Spăimîntatu-s-a Iosif...
ruinţă, şi sufletelor noastre Ruşinatu-s-a cu defăimare
iertare păcatelor, celor ce te mulţimea ereticilor şi feţe-
lăudăm pe tine, pururea feri- le lor s-au umplut de mul-
cită. tă ocară, cînd au văzut car-
 7 
tea dogmelor lor, aruncată rata Maica Ta, Cuvinte al
la picioarele tale. Iar cartea lui Dumnezeu, plîngînd ca
noastră, ţinînd-o în cinstite- o maică, zicea: Ce minune
le tale mîini, arăta pe drept nouă şi străină este aceasta,
nebunia celor răucredincioşi, Fiul meu? Cum te uneşti cu
şi striga: Hristos S-a năs­cut, moartea, Viaţa tutu­ror, vrînd
îndoit cu firea, îndoit şi cu să înviezi pe cei morţi ca un
voirile. milostiv?
Slavă..., alta, asemenea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cîntarea a 4-a,
Cruce... Irmosul:

Pe mirele tău, Hristos, iu- Auzit-am glasul Tău şi


bin-du-L, candela ta îngri- m-am temut; înţeles-am lu-
jind-o luminat, ai strălucit cu crurile Tale şi m-am spăimîn-
virtuţile, prealăudată. Pentru tat, Doamne.
aceea, pri­mind de la El cunu- Străină auzire: firea feme-
na pătimirii, ai intrat cu El iască cea slabă, îmbărbătîn-
în cămara de nuntă. Iar acum du-se vitejeşte, se întrarmea-
izbăveşte-ne din primejdii pe ză împo­triva balaurului.
noi, care săvîr­şim cu credinţă
pomenirea ta. Hotărîrea cea scrisă de Dum­
nezeu a dreptmăritoarei cre­
Şi acum..., a Născătoarei: dinţe, a fost pusă la tine ca
Podobie: Degrab ne întîmpină... la o credincioasă păzitoare de
Degrab ascultă, Stăpînă, ru- lege, muceniţă a lui Hristos,
găciunile noastre, şi le du pe Eufimia.
ele Fiului şi Dumnezeului tău, Nedescoperirea învăţături-
Doamnă preacurată; înlătu- lor celor potrivnice, aducîn-
ră primejdiile din calea celor du-ţi-se în cartea cea dum-
ce aleargă la tine; risipeşte nezeiască în scris, ai întărit
sfatu­rile şi semeţiile cele prea dogma cea adevărată cu sîn-
îndrăz­neţe ale celor ce se în- gele tău, ca şi cu o pecete.
trarmează fără de Dumnezeu
A Născătoarei:
împotriva robilor tăi.
Maică preacurată, binecu-
A Crucii, a Născătoarei:
vîntată Fecioară, păzeşte de
Dacă Te-a văzut pe Tine toată primejdia pe cei ce te
înăl­ţat pe Cruce, Preacu- laudă pe tine.

 8 
Alt canon tine, ca pe Maica lui Dumne-
Irmos: Deşertarea Ta..., zeu şi Curată Fecioară.
Duhul lui Dumnezeu a odih-
nit peste tine, ca de demult pe Cîntarea a 5-a,
proorociţa Debora, cu care lu- Irmosul:
minîndu-te, ai întărit pe Vla- Cel ce ai răsărit lumina şi
dimir şi cu botezul pe înţelep- ai luminat zorile şi ai arătat
tul Sisar, pe diavol l-ai supus ziua, slavă Ţie, Iisuse, Fiul
în cursele lui, precum şi Barac lui Dumnezeu.
mai înainte în pîrîul Chişon.
Calcedonul, prăznuind îm­
Repejunii asemănîndu-te, preună cu noi, cinsteşte lup-
Olgo, de Dumnezeu înţelepţi- tele tale, muceniţă, şi socate
tă, ai stat cu zdrobită inimă sîn-giuirile şi se sfinţeşte po-
rugîndu-te către Dumnezeu porul lui Dumnezeu.
şi ai izbăvit pe poporul tău de
Adunarea părinţilor a închi­
scîrba închinăciunii idolilor şi
nat ţie hotarul dogmelor, mu-
de robia vrăjmaşului l-ai slo-
ceniţă, ca unei îndumnezeite
bozit, pe Hristos chemîndu-L
propovăduitoare a adevărului
spre ajutorul nostru.
şi după moarte.
Slavă...,
Deşi tu taci, fiind moartă,
În ziua cea însemnată a sfin- şi nu-ţi mişti buzele, dar din-
tei mutării tale, cu bucurie lăuntru darul minunilor stri-
prăznuim, cîntare de rugăciu- gă în tine, cu trîmbiţa cea de
ne trimiţînd lui Hristos, Celui taină a dogmelor.
Ce te-a încununat pe tine cu
A Născătoarei:
cunună nestricăcioasă, Olgo,
de Dumnezeu înţelepţită, cere Zidirea fără încetare aduce
nouă iertare păcatelor, celor ţie, Fecioară, glasul îngerului:
ce te slăvim cu credinţă. Bucură-te, Preacurată Maica
Şi acum..., a Născătoarei lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
Pe tine, ceea ce ai înflorit
Alt canon
din rădăcina lui Iesei, precum
Irmos: Cel ce Te îmbraci...,
a proorocit Isaia şi floare ai
odrăslit pe Hristos, şi pe El Ca o porumbiţă cu întrea-
mai înainte de început cu trup gă înţelepciune, pe muntele
L-ai purtat, şi toiagul Duhului faptelor bune te-ai suit, avînd
lui Dumnezeu, te lăudăm pe aripi cu sfinţenie poleite, cu
 9 
care zburînd, în hrana Raiului Rîvnind bărbăţia Iuditei,
te-ai încuibat, slăvită Olgo. muceniţă, prin bărbăţia cuge-
Pentru tine a strigat Solo- telor, cu sabia dogmelor tale
mon mai înainte, dinafară de ai ucis în lume pe vrăj­maşul
via împărătească măslinul a Olofern cel înţelegător.
înflorit, că tu sfîntul strugur, Deşertîndu-ţi sicriul moaş­
prin botez, în patria ta l-ai telor, ca un vas de mir dai
sădit, făcînd rodul pocăinţei, miros inimilor noastre şi arzi
pentru carele Însuşi Hristos limbile vrăjmaşilor eretici.
se veseleşte. Porfiră împărătească ai ţesut
Slavă..., Bisericii, vopsită din sîngiui-
Milostiveşte-te, Stăpîne, rile chinurilor tale, şi punînd
asupra poporului Tău celui într-însa ca învăţătură cuvin-
din nou luminat şi nu ne da tele tainelor lui Hristos.
pe noi în mîinile păgînilor A Născătoarei:
pentru mulţimea fărădelegi- Ceea ce în chip de negrăit ai
lor noastre. Ci, pentru rugă- născut pe Mîntuitorul lumii, pe
ciunile povăţuitoarei noastre, Hristos Dumnezeu, nu înceta
Olga, izbăveşte-ne pe noi de a-L ruga să mîntuiască tot nea-
toate năpastele. mul celor ce te laudă pe tine.
Şi acum..., a Născătoarei
Alt canon
Stropiţi, după cum scrie,
toţi norii, veselie celor de pe Irmos: Marea patimilor...,

pămînt, că Hristos S-a dat Rîvna Sfîntului Duh pri-


nouă, născut din Prunca lui mind în inima ta, credinţa pă-
Dumnezeu, S-a întrupat din rintească cea rea o ai urît, şi
Fecioară Cel Ce curăţeşte lu- pe Hristos, adevăratul Dum-
mea de păcate. nezeu, căutîndu-L, fiu lumi-
nii te-ai făcut şi cu sfinţii cei
Cîntarea a 6-a, dintîi în ceruri dănţuieşti.
Irmos:
Uceniţă nouă lui Hristos te-
Precum ai izbăvit pe Iona ai arătat, înconjurînd cetăţile
proorocul din chit, Hristoase şi satele, sfărîmînd idolii şi pe
Dumnezeule aşa şi pe mine popor învăţînd lui Dumnezeu
din adîncul greşelilor scoate- Unuia să se închine, pe Carele
mă şi mă mîntuieşte, Unule, roagă-L pentru cei ce te cîntă
Iubitorule de oameni. pe tine.
 10 
Slavă..., credinţei şi l-ai păzit pe el,
O, de Dumnezeu fericită ceea ce eşti prealăudată.
Olgo, roagă-te către Dumne- ICOS
zeu pentru fiii tăi, pace ne-
Ce sunt chinurile tale, sau
clintită cere poporului nos-
isprăvile, sau fecioria ta, sau
tru şi nouă iertare de greşeli,
viaţa ta cea curată? Pentru că
celor ce pururea te proslăvim
tu ai veselit pe Tatăl, ca una
pe tine.
care te-ai logodit cu Fiul şi te-
Şi acum..., a Născătoarei ai făcut podoabă Duhului Sfînt.
Cunoscînd prin tine pe Cu- De aceea cine ar putea să spu-
vîntul cel nescris împrejur al nă acum cîte virtuţi neapuse
lui Dumnezeu, Fiu, Unul Năs- te lu­minează pe tine? Pentru
cut al Atotţiitorului, strigăm că ră­sări din mormînt ca de la
ţie pămîn-tenii: “Bucură-te, ră­sărit şi tuturor străluceşti
blagoslovită de Dumnezeu şi ra­ze trimiţi pe pămînt şi în
Născătoare, nădejdea suflete- mare şi peste toată lumea. Tu
lor noastre!” sfinţeşti şi umpli de mireasmă
Irmosul: marginile lumii. Pentru aceas-
ta, scrisoare ţi s-a încredinţat
Marea patimilor, cea sălbă-
de la cei şase sute şi treizeci
tăcită de viforul cel ucigător
purtători de Dumnezeu părinţi,
de suflet, linişteşte-o, Stăpî-
prin care ţi s-a încredinţat ho-
ne Hristoase, şi din stricăciu-
tarul credin­ţei, pe care l-ai pă-
ne mă scoate, ca un îndurat.
zit, ceea ce eşti prealăudată.
C O N D A C,
glasul al 4-lea: Cîntarea a 7-a,
Irmosul:
Lupte în chinuri, lupte în
cre­dinţă ai purtat cu căldură Cel ce ai grăit cu Moise în
pen­tru Hristos, Mirele tău. Şi munte, şi chipul Fecioarei în
aşa precum ai zdrobit eresu- rug l-ai arătat, binecuvîntat
rile, aşa şi acum întărîtările eşti, Dumnezeul părinţilor
vrăjmaşilor supune-le sub pi- noştri.
cioarele popo­rului nostru, ru- Cel ce ai gonit înşelăciunea
gînd pe Născă­toarea de Dum- rătăcirii, cu credinţa măritei
nezeu. Căci tu ai luat de la cei tale purtătoare de chinuri,
şase sute şi treizeci purtători bine­cuvîntat eşti, Doamne,
de Dumnezeu părinţi hotarul Dum­nezeul părinţilor noştri.
 11 
Ca o păzitoare a dogme- te pentru turma ta ca să se
lor, primind, muceniţă, hota- izbăvească de tot răul cei ce
rul cre­dinţei ca nişte lespezi strigăm: “Bine eşti cuvîntat,
dum­nezeieşti, păzeşte-o pe Doamne, pe scaunul slavei
dînsa nevătămată de toate împărăţiei Tale!”
eresurile. Slavă...,
Ferecîndu-se cu credinţa Oare muntele Libanului te
muceniţa în Calcedon, şi cu vom numi pe tine, că pe tine
rîvnă de Dumnezeu întrarma- rouă cerească s-a pogorît sau
tă, ridicînd sabia dogmelor, a rîul Fison, avînd pe Vladimir
biruit pe vrăjmaşi. piatră scumpă mai bună decît
A Născătoarei: safirul, prin care s-a luminat
Cel ce ai locuit în pîntecele pămîntul Rusiei. Ci te roagă
Fecioarei şi ai arătat-o pe dîn- pentru noi cei ce strigăm: “Bine
sa mai desfătată decît ceruri- eşti cuvîntat, Doamne, pe sca-
le, binecuvîntat eşti, Doam- unul slavei împărăţiei Tale!”
ne, în veci. Şi acum..., a Născătoarei

Alt canon Chivot poleit cu duhul te


Irmos: Domnul părinţilor...,
numim pe tine, prin care s-a
mîntuit lumea de potopul cel
Asemenea Iuditei te-ai fă- înţelegător. Fecioară, mîntu-
cut, în mijlocul trupurilor ieşte-ne pe noi, că spre tine
idolilor mer-gînd, pe mai ma- nădăjduim şi către tine aler-
rele acelora l-ai zdrobit şi pe găm: izbăveşte-ne de păcat şi
cinstitorii de draci i-ai ruşi- de năpaste pe cei ce sîntem
nat. Iar pe tot poporul l-ai în- în luciul deznădăjduirii, care
văţat întru curăţenie să cînte strigăm: “Bine eşti cuvîntat,
lui Hristos: “Bine eşti cuvîn- Doamne, pe scaunul slavei
tat, Doamne, pe scaunul sla- împărăţiei Tale!”
vei împărăţiei Tale!”
Flori de laude, ca o cunu- Cîntarea a 8-a,
nă împărătească aducem ca- Irmos:
pului tău celui de Dumnezeu Pe împăratul Hristos L-au
înţelepţit, întru pomenirea mărturisit tinerii cei robiţi în
ta, pe care Hristos cu nepu- cuptor, grăind cu mare glas:
trejune l-a încununat. Olgo, Toate lucrurile, lăudaţi pe
vredincă de minune, roagă- Domnul.
 12 
Mieluşeaua Domnului a scă- Înţelepciunea lui Dumnezeu
pat de lupi, a biruit pe şerpi şi pentru tine a scris mai înainte:
pe nelegiuiţii prigonitori, s-a „Iată a mea bună eşti şi prea-
ferit de curse, şi cu numele frumoasă, şi prihană nu este
lui Hristos s-a ajutorat. întru tine”. Lucirea feţei tale
ca mirosul mirului, a însemnat,
Deschizînd dumnezeieştile Olga, botezul tău, la care prin
ploi ale cinstitelor tale sîngiu- mijlocul înşelăciunii idoleşti
iri, ai înecat în ele limbile ce- asupra ta a mirosit Hristos, şi
lor rău-credincioşi, mîntuind pe toţi pe noi din putoarea dra-
ca dintr-o iarnă grea credinţa cilor cu mila Sa ne-a scos.
ortodoxă a cea încredinţată
Binecuvîntăm pe Tatăl...,
ţie, muceniţă.
A Născătoarei:
Adu-ţi aminte de mine,
doamnă Olga, de săracul robul
Pe Împăratul Hristos pe Care tău cel ce sînt furat de vrăj-
L-a născut nouă Fecioara Ma- maşul şi am greşit mai mult
ria, şi după naştere a rămas decît omul. Şi te roagă lui
feioară curată, toate lucrurile, Hristos să-mi dea mie iertare
lăudaţi-L, ca pe un Domn, şi de toate cîte am greşit, care
preaînălţaţi-L întru toţi vecii. cu nesimţire le-am lucrat ti-
călosul, ca să strig cu pocă-
Alt canon inţă: „O, Dumnezeule, Cel Ce
Irmos: Ţie, Făcătorule a toate..., verşi înţelepciunea peste toa-
Tare ca o leoaică, fiind îm- te lucrurile Tale, pe Tine Te
brăcată cu puterea Sfîntului preaînălţăm în veci!”
Duh, una singură s-a pornit Şi acum..., a Născătoarei
pretutindeni a sfărîma ido-
Nu trece Fecioară rugăciuni-
lii şi minune în cer şi pe pă-
le robilor tăi, că întru tine ne
mînt: cum femeia mai îna-
lăudăm, a ta mică turmă noi
inte cunoaşte pe Dumnezeu!
sîntem. Grăbeşte întru apăra-
Prin care la tot neamul dint-
rea noastră şi ne scoate pe noi
îi a fost cădere şi, prin aceea
de la vrăjmaşii noştri, îndură-
acum fiind mîntuiţi, cîntăm:
te asupra celor ce te ştiu pe
„O, Acela Ce verşi înţelepciu-
tine, Maică a lui Dumnezeu,
nea peste toate lucrurile Tale,
şi asupra celor ce strigă Fiu-
Dumnezeule, pe Tine Te prea-
lui tău: „O, Dumnezeule, Cel
înălţăm în veci!”
Ce verşi înţelepciunea peste
 13 
toate lucrurile Tale, pe Tine osîrdie şi grăindu-i: Roagă-te
Te preaînălţăm în veci!” lui Hristos pentru noi.
Irmosul: A Născătoarei:

Să lăudăm, să binecuvîntăm Bucură-te, Preacinstită, la-


şi să ne închinăm Domnului, uda fecioarei, întărirea muce-
cîntîndu-I şi preaînălţîndu-L nicilor, ajutorarea oamenilor,
pe Dînsul întru toţi vecii. bucuria lumii, Marie, roaba şi
Maica Dumnezeului nostru.
Ţie, Făcătorule a toate,
în cuptor, tinerii, împletind Alt canon
horă a toată lumea, cîntau: Irmos: Isaie, dănţuieşte...,
Toate lucrurile pe Domnul lă-
udaţi-L şi-L preaînălţaţi în- Veseleşte-te, Evo, strămoa-
tru toţi vecii. şă, că cel ce, amăgindu-te pe
tine, din Eden te-a scos, acum
Cîntarea a 9-a,
este călcat de nepoţii tăi, că
iată Olga, lemnul vieţii, cru-
Irmosul:
cea lui Hristos, în ţara şi pă-
Slăvim toţi iubirea Ta de oa- mîntul ei l-a înfipt. Prin care
meni, Hristoase Mîntuitorul tuturor credincioşilor s-a des-
nostru, Cel ce eşti slava robi- chis Raiul, iar noi, lăudîndu-
lor Tăi şi cununa credincioşi- ne că printr-însa am cunoscut
lor; Care ai mărit pome-nirea pe Dumnezeu, împreună cu
celei ce Te-a născut pe Tine. Vladimir pe aceasta o mărim.
Cu binevestiri de bune lau­ Femeie după fiinţă te nu-
de să fie cinstită muceniţă lui mim şi mai presus de putere
Hristos cea prealăudată, pe femeiască te-ai ridicat, căci
care toate cetele îngerilor o bogăţia pămîntească cheltu-
laudă şi adunarea sfinţilor o ind, ai căutat ca să afli legea
măreşte. lui Hristos şi învăţător, cu
Împletindu-şi muceniţă cu­ care ai luminat pămîntul ţării
nună vrednică de laudă, cu ve- tale. Iar noi, cu tine lăudîndu-
selie a roşit îmbrăcăminte îm- ne, că prin tine pe Dumnezeu
părătească din sîngiuirile ei, am cunoscut, cu mucenicii pe
ţesîndu-şi pielea ca o porfiră. tine te mărim.
Adunîndu-ne credincioşii, Slavă...,
săsăvîrşim pomenirea preală- Povăţuitoare a legii curată
udatei muceniţe, alergînd cu şi învăţătoarea credinţei lui
 14 
Hristos, primeşte lauda de la tăreşti în braţele tale. Pentru
nevrednicii robi şi fă rugăciu- aceea, te lăudăm, Eufimia.
ne către Dumnezeu pentru Slavă..., altă luminîndă:
noi, cei ce cu cinste facem Podobie: Femei auziţi glas...
pomenirea ta, ca să ne slobo-
zim de năpaste şi de nevoi, şi Să lăudăm toate popoarele
de scîrbe, şi de cumplitele pă- străina şi preaslăvita şi ma-
cate, încă şi de muncile ce ne rea lucrare a minunilor, că,
aşteaptă pe noi, ne izbăveşte, şi după moarte, prealăudata
rugămu-ne ţie, celei ce neîn- Eufimia a păzit dreapta cre-
cetat te mărim. dinţă şi pe părinţii cei drept-
credincioşi în cetatea Calce-
Şi acum..., a Născătoarei
donului i-a arătat purtători
Iată Biserica, iată Uşa, iată de biruinţă.
Muntele cel Sfînt al lui Dum-
Şi acum..., a Născătoarei:
nezeu, iată Toiagul şi vasele
cele de aur, iată Izvorul cel Dumnezeul nostru te-a dat
pecetluit, iată Raiul cel sfînt pe tine, Preacurată, scăpare
al Noului Adam, iată scaunul şi putere şi ajutătoare în ne-
cel înfricoşat. Iată pe Curata voile noastre şi în primejdii.
Maica lui Dumnezeu, folosi- Pentru aceea, izbăveşte-ne pe
toarea noastră, a tuturor ce- noi toţi din nevoile noastre.
lor ce o cîntăm pe dînsa.
LA LAUDE
Irmosul:
Stihirile, glasul al 3-lea, însuşi glasul:
Isaie, dănţuieşte! Fecioara
a avut în pîntece şi a născut Văzînd noi, credincioşii, că
fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu se săvîrşeşte, cu cuget dum­
şi omul; Răsăritul este nume- nezeiesc, prăznuire muceni-
le Lui, pe Care, mărindu-L, pe cească, să cîntăm laudă de
Feioară o fericim. mul­ţumire Dumnezeului nos-
tru, Cel minunat în sfaturi.
Că tăria cea nevăzută a pute-
L U M I N Î N D A,
rii celei potrivnice a biruit-o
Podobie: Cercetatu-ne-a pe noi...
prin fire femeiască, făcînd lu-
Şi după moarte ai izvorît crătoare puterea Sa cea dum-
mir din sîngiuirile cele de nezeiască, în slăbiciunea fru-
viaţă, ca una ce vieţuieşti în moasei muceniţe. Prin rugă-
Dumnezeul cel viu, şi lespe- ciu-nile ei, Hristoase, mîntu-
zile testamentu­lui Său le în- ieşte sufletele noastre (de 2 ori).
 15 
Prealăudata muceniţă a lui le, tineri şi fecioare, cu lau-
Hristos, amestecînd paharul de să încu­nunăm pe fecioara,
adevărului din sîngiuirile ei muceniţă a lui Hristos. Căci,
cele nevoitoare, şi pe acesta îmbărbătîndu-se după lege şi
punîndu-l înaintea Bisericii, slăbiciunea femeiască lepă-
ne­încetat îndeamnă către el dînd-o, prin os­teneli muce-
pe cei hrăniţi în dreapta cre- niceşti a surpat pe vrăjmaşul
dinţă, cu glasul înţelepciu- tiran. Şi, împodobindu-se cu
nii, zicînd: Scoa­teţi băutura cunună cerească şi dumne-
mirositoare muce-nicească a zeiască, cere de la Mirele şi
învierii, cea izgoni-toare de Dumnezeul ei să ni se dăru­
vrăjmaşi, cea curăţitoare de iască nouă mare milă.
patimi şi păzitoare a sufle- Şi acum..., a Născătoarei:
telor celor binecredincioşi,
strigînd Mîntuitorului: Cel ce Stăpînă, primeşte rugăciu­
ne-ai adăpat pe noi din pîrîul nile robilor tăi, şi ne izbăveş-
desfătării Duhului, mîntuieş- te pe noi din toată nevoia şi
te sufletele noastre. ne­cazul.
A Crucii, a Născătoarei:
Cei ce suntem pecetluiţi la
suflete cu sîngele lui Hristos, Podobie: O, preaslăvită minune...

spre ziua de mîntuire cu ve- Văzîndu-Te pe Tine, Iisuse,


selie duhovnicească, cum zice pe Cruce pironit şi primind
pro­orocul, să luăm sînge sfînt, patimi de bunăvoie, Stăpîne,
care izvorăşte nouă din izvor Fecioara şi maica Ta striga:
mucenicesc, ce închipuieşte Fiule preadulce! Cum suferi
pa­timile cele izvorîtoare de bă­tăi pe nedrept, Doctorule,
viaţă ale Mîntuitorului şi slava care ai vindecat slăbiciunea
cea veşnică. Pentru aceea, să oame­nilor şi ai mîntuit pe
stri­găm către Dînsul: Doamne, toţi cu milostivirea Ta?
Cel ce eşti slăvit întru sfinţii
Tăi, cu rugăciunile prealău- S T I H O A V N A din Octoih.
datei pur­tătoarei de chinuri, Apoi se zice stihul:
mîntuieşte sufletele noastre. În biserici binecuvîntaţi pe Domnul
Dumnezeul lui Israel.
Slavă..., glasul al 8-lea:
Şi se cîntă stihira aceasta,
Toată limba să se mişte spre glasul al 8-lea:
lauda prealăudatei Eufimia; Bucură-te, hotarul credin-
tot neamul şi toate vîrste- ţei; bucură-te, dădătoare de
 16 
lege a Sfinţilor Părinţi, mirea- toată primej­dia pe robii tăi,
să a lui Dumnezeu; bucură-te, cei ce cu credin­ţă se închină
tare pă­zitoare a noastră, a naşterii tale, rugîndu-te Lui
credincio­şilor; bucură-te, la- să dăruiască sufle­telor noas-
uda Bisericii lui Hristos; bu- tre pace şi mare milă.
cură-te, stîlpul cel însufleţit A Crucii, a Născătoarei:
al fecioarelor; bucură-te, paş-
nică făcătoare de pace, care Văzîndu-Te, Hristoase, spîn­
izvorăşti credincio­şilor tămă- zurat, ceea ce Te-a născut
duiri, prealăudată muceniţă. curat pe Tine, Care ai spîn-
zurat pă­mîntul pe ape, Iubi-
Slavă..., glasul 1: torule de oameni, striga: Vai
Astăzi Părinţii Sinodului, mie! Ce este această piveliş-
adunîdu-se pentru Hristos, te minunată? Unde Ţi-a apus
aduc ţie, prealăudată, car- frumuseţea, Preadulcele meu
tea dreptei credinţe; pe care, Fiu? Unde-Ţi este podoaba
luînd-o în cinstitele tale mîini, cea bună? Slăvesc mila Ta, că
o păzeşti pînă la sfîrşit. Pen- pătimeşti de bună­voie, ca să
tru aceea, adunîndu-se şi ce- mîntuieşti pe toţi.
tele oamenilor, cinstesc chi- Şi cealaltă slujbă a Utreniei, după rîn-
nuirea ta, grăind cu bună cre- duială, şi otpustul.
dinţă: Bucură-te, prealăudată,
ceea ce ţi-ai schimbat firea LA L I T U R G H I E:
femeiască în întrarmarea băr- Fericirile Octoihului pe 4, şi ale Sfin-
bătească; bucură-te, preamă- tei Eufimia, Cîntarea a 3-a pe 4. Pro-
rită, ceea ce ai păzit nevătă- chimen zilei şi a sfintei Eufimia, glasul
al 4-lea: Minunat este Dumnezeu întru
mată credinţa dreptmăritoare sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel. Stih:
primită de la părinţi; bucură- În Biserici binecuvîntaţi pe Dumne-
te, ceea ce te rogi pentru su- zeu, pe Domnul în izvoarele lui Isra-
el. Apostolul din Epistola a II-a către
fletele noastre. Corinteni (VI, 1-10). Evanghelia de la
Şi acum..., a Născătoarei: Luca. VII, 36-50.

Podobie: Prealăudaţilor mucenici... chinonicul


Prealăudată stăpînă, nădej­ Întru pomenire veşnică va
dea şi întărirea credincioşi- fi dreptul, de auzirea de rău
lor, scăparea şi ajutorul, pe nu se va teme.
tine te rugăm să fereşti de

 17 

S-ar putea să vă placă și