Sunteți pe pagina 1din 32

Slujba

sfântului
cuvios
siluan
atonitul
LA VECERNIA MICĂ tare al vieții îngerești ai adus, pe
La Doamne strigat-am..., stihirile pe care îl dai nedeșertat celor ce
4, însetează de cuvintele tale de
Glasul al 4-lea. Dumnezeu însuflate, Siluane de
Podobie: Ca pe un viteaz între trei ori fericite, învățătorule
Mucenici...
nerătăcit al Împărăției.
De vasul cel de lut al tău
nflorit-a floare nouă în nicicum nu te-ai grijit, dor
Grădina ta, de Dumne- având, Cuvioase, să lepezi haina
zeu-Născătoare, su- celui căzut și veșmântul cel
flând a Duhului luminos al Noului Adam să
dumnezeiască mireas- îmbraci, împreună-lucrător și
mă, Siluan cel minunat, cel de ajutor luând pocăinței tale pe
un chip cu nevoitorii cei din dumnezeiescul povățuitor, pe
vechime și nebunește arzând de întâi-stătătorul purtătorilor de
dragostea Fiului tău, Căruia mai chinuri, pe marele Pantelimon.
cu deadinsul se roagă, darurile Ca pe o jertfă de laudă
harului să se dăruiască celor ce Domnului te-a adus patria ta,
cinstesc sfântă pomenirea lui. Cuvioase, prăznuind pomenirile
Din Rusia ai răsărit ca un luminării tale și zicând:
vlăstar de Dumnezeu sădit, dar Primește Tu, Mire Iisuse, rodul
ai auzit de vestitul Athon, unde pântecelui meu pe care Duhul
ca o vie bineroditoare vinul cel Tău L-a zămislit, dar de veselie
4 LUNA SEPTEMBRIE

Bisericii celei sfinte, pe fericitul rouă.


Siluan. Stih: Și au pus pe piatră picioarele
Slavă ...‚ glasul al 2-lea: mele și a îndreptat pașii mei. ( Psalm 39,
3)
Minunatu-te-ai de Domnul,
Plânge-mă pe mine, cel ce
Cuvioase, întru viața ta cea
sunt plângerea Strămoșului,
dumnezeiască; că din pruncie pe
Siluane de trei ori fericite, că
Acela cu sete căutând, L-ai aflat
fărădelegile au covârșit viața
în sfârșit prin cercarea Duhului
mea.
Sfânt, și de dulceața neziditelor
Slavă... A Treimii:
daruri umplându-te, tuturor dai
prin cuvintele tale cele de Slavă Ție, Dumnezeule,
Dumnezeu scrise, plinătatea Treime Atotsfântă, Care acum
vieții Evangheliei, pe care prin dăruiești mângâiere lumii pe
smerenie neîncetat ținând-o, Siluan, robul Tău.
Siluane, dăruiește-o și nouă, Și acum... A Născătoarei:
celor ce pe tine te cinstim. Iată acum, Stăpână, floare
Și acum..., același glas:nouă cu bună mireasmă a
Toată nădejdea mea spre tine răsărit acum în Grădina ta, pe
o pun, Maica lui Dumnezeu, credincioși cu totul
păzește-mă sub acoperământul înmiresmând cu miresmele
tău. Dumnezeiescului Duh.

LA STIHOAVNĂ TROPARUL,
Stihirile, glasul al 2-lea: Glasul al 3-lea:
Podobie: Casa Efratului... Facerea lui Pavel Ieromonahul
Harul Duhului, Sfinte Siluane, Podobie: Al Dumnezeieștii credințe...
dăruiește-l tuturor celor ce cu Propovăduitor prea duios al
dragoste săvârșesc pomenirea ta iubirii lui Hristos ai fost dat
și cu cântări te cinstesc pe tine. lumii întregi, de trei ori fericite,
Stih: Așteptând, am așteptat pe între cuvântătorii de Dumnezeu,
Domnul și a căutat spre mine și a auzit căci pe Cel smerit și blând ai
rugăciunea mea.( Psalm 39, 1-2) văzut și inima Aceluia ai
Setea cea după Dumnezeu cu cunoscut-o; pentru aceasta, prin
scrierile tale stinge-o și, precum graiurile tale toți luminându-ne,
știi, Sfinte Siluane, rourează Sfinte Siluane, de Dumnezeu
inimile noastre cu a Duhului
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 5

insuflate, proslăvim pe Duhul bune-săvârșiri întocmai a


Care pe tine te-a proslăvit. urmat, pe Siluan văzătorul de
Dumnezeu, căutătorul și
ALT TROPAR aflătorul Harului.
Glasul al 5-lea: Pe Dumnezeu, pe Care din
Podobie: Pe Cuvântul... pruncie Îl căutai, Părinte, iată
Împodobit-ai, Părinte, Munte- acum, nu prin cunoștința cea
le Athonului, mai presus de fire meșteșugită, ci prin negrăita
viețuind și dumnezeiasca putere a Duhului Îl ai, și
lucrare a Duhului ai arătat neîncetat aduci rugăciunile tale,
nouă; pentru aceasta, cu Sfinte Siluane, ca neamurile să
cuviință cinstind pomenirea ta, se umple de darul dumneze-
Sfinte Siluane, din inimă slăvim iescului Har.
pe Cel ce pe tine te-a dat Împărăția lui Dumnezeu
Bisericii mare propovăduitor al înlăuntrul omului este, precum
lui Hristos. nemincinos zice al nostru
Dătător de Lege; pentru aceea,
cu râvnă săpând, Siluane, ai
aflat curgerile ei, udând
îmbelșugat pământul tău cel
înțelegător și semințele
crescându-le.
LA VECERNIA MARE
După obișnuitul Psalm, se cântă: Alte stihuri,
Fericit bărbatul..., starea întâi. Glasul al 2-lea:
La Doamne strigat-am..., stihirile pe Podobie: Cu ce cântări de laudă...
8.
Glasul 1: Cu ce cântări de mulțumire te
Podobie: Ceea ce ești bucuria... vom răsplăti, Părinte de
Dumnezeu proslăvite, noi cei
care setea ne-am adăpat cu
u veselie acum întru scrierile tale și cu prisosință ne-
cântări să lăudăm pe am învățat în iad a ne ține
noul vlăstar al mintea, și nădejdea cea bună a
Athonului, care cu mântuirii a avea, Siluane de trei
vrednicie la soborul ori fericite, căci Duhul pe tine,
Cuvioșilor s-a adăugat, ale căror Cuvioase, lumii întregi te-a
6 LUNA SEPTEMBRIE

așezat învățător cu totul bucurie ne umplem; și călăuză


nerătăcit. tare pe acesta având, săvârșim
Cădere se îngăduie sufletelor fără de clătinare calea către
bărbătești, ca iconomie a Dumnezeu. Pentru aceea, cu
îndreptării, temei cunoașterii de mulțumire strigăm: Slavă Ție,
Dumnezeu făcându-se și Doamne, Cel ce în fiecare neam
pierdere cu totul a vrăjmașului; pe Sfinții Tăi ca pe niște stele
căci supunându-și toate puterile mult-luminoase îi arăți, prin
în chip înțelegător celor cerești care pe Tine, Soarele cel
și numai către Dumnezeu neînserat văzându-Te, ne
îndreptându-le, îmbelșugat se luminăm.
împărtășesc de darurile cele Și acum..., Dogmatica
Glasul al 6-lea:
nezidite, și de Adam cel vechi
dezbrăcându-se, cu Hristos se Cine nu te va ferici pe tine,
arată a fi de un chip. Preasfântă Fecioară, sau cine nu
În dar ai luat de la va lăuda preacurată nașterea
ta? Că Cel ce a strălucit fără de
Născătoarea de Dumnezeu
ani din Tatăl, Fiul Unul Născut,
pocăința cea mântuitoare; căci
Același din tine, cea curată, a
atunci când ai înghițit șarpele,
ieșit, negrăit întrupându-Se. Din
Ea te-a lepădat, neplăcându-i
fire Dumnezeu fiind, și cu firea
viețuirea ta, și a aprins dorul de
făcându-Se om pentru noi, nu în
nevoință în sufletul tău, Siluane
două fețe fiind despărțit, ci în
preafericite; pentru aceea ai
două firi neamestecat fiind
aflat cheia plângerii, cu care ai
cunoscut. Pe Acela roagă-L,
deschis marea milostivirilor
Curată, cu totul fericită, să se
Domnului, cu preaaleasa ta
miluiască sufletele noastre.
viețuire cea din Athon.
Slavă... Glasul al 6-lea:
Preaiubitorul de oameni VOHOD
Dumnezeu, Hristos Domnul, ne- LUMINĂ LINĂ…
Prochimenul zilei
a dăruit mângâiere nouă în zilele
cele de pe urmă, și Evanghelie
insuflată și neprihănită icoană a PAREMIILE:
Lui, pe Siluan cel preafericit. De la Înțelepciunea lui Solomon
Către care, ca la un Părinte citire.
privind, de duhovnicească Cap. 3, stih 1-9.
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 7

Sufletele drepților sunt în mâna lui Căci vraja răutății întunecă pe cele
Dumnezeu, și munca de dânsele nu se bune și amețeala poftei schimbă
va atinge. Părutu-s’a întru ochii celor mintea cea fără de răutate.
nepricepuți a muri, și s’a socotit Săvârșindu-se degrabă, cel drept a
pedepsire ieșirea lor, și mergerea de plinit ani îndelungați. Căci plăcut era
la noi sfărâmare, iar ei sunt în pace. Domnului sufletul său, pentru aceea
Că înaintea feței oamenilor de vor au grăbit să-l scoată din mijlocul
lua și muncă, nădejdea lor este plină vicleșugului. Iar noroadele văzând,
de nemurire, și puțin fiind pedepsiți, nu au chibzuit, nici și-au pus în gând
cu mari faceri de bine se vor dărui; una ca aceasta, că harul și mila lui
că Dumnezeu au ispitit pe dânșii, și i- Dumnezeu sunt întru cei cuvioși ai
au aflat Luiși vrednici. Ca aurul în Lui și purtarea Sa de grijă întru cei
ulcea i-au lămurit, și ca o jertfă de aleși ai Lui.
ardere de tot i-au primit. Și în
vremea cercetării Sale vor străluci, și Din Proorocia lui Ioil citire
ca scânteile prin paie vor fugi. Cap. 2, stih 28-31.
Judeca-vor limbi, și vor stăpâni Acestea zice Domnul: Și va fi după
noroade, și va împărăți întru dânșii aceasta, și voi turna din Duhul Meu
Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc peste tot trupul și vor prooroci fiii
spre Dânsul vor înțelege adevărul, și voștri și fiicele voastre, și bătrânii
credincioșii în dragoste vor petrece voștri vise vor visa, și tinerii voștri
cu Dânsul. Că har și milă este întru vedenii vor vedea. Și peste robii Mei
cuvioșii Lui, și cercetare întru aleșii și peste roabele Mele în zilele acelea
Lui. voi turna din Duhul Meu. Și voi da
semne în cer și pe pământ, sânge și
De la Înțelepciunea lui Solomon foc și fumegare de fum; soarele se va
citire: schimba în întuneric și luna în sânge,
(Cap. 4, 7-15) mai înainte de a veni ziua Domnului
Dreptul, de va ajunge să se cea mare și strălucită.
săvârșească, întru odihnă va fi; căci
bătrânețile sunt cinstite, nu cele de LA LITIE
mulți ani, și nici cele ce cu numărul Stihirile idiomele:
anilor se măsoară. Ci căruntețea Glasul 1:
oamenilor este înțelepciunea, și
vârsta bătrâneții viața cea
Ca pe o începătură
nepângărită. Bineplăcut lui preacinstită lumea te aduce
Dumnezeu făcându-se, Domnul la acum pe tine lui Dumnezeu,
iubit, și trăind între păcătoși, s’a Siluane de Dumnezeu cinstite, și
mutat de pe pământ. Răpitu-s’a, ca ca pe o răsturnare a fărădelegii
nu cumva răutatea să schimbe și dulceață pierzătoare a
cunoștința cugetului lui sau amărăciunii păcatului. Ci mai
vicleșugul să amăgească sufletul lui.
8 LUNA SEPTEMBRIE

ales se bucură de tine Athonul Maica lui Dumnezeu ca pe o


cel născător de sfințenie, marele răsplată ai primit, prin care
lăcaș de nevoință întru nerușinatele năvăliri ale
cunoștința cugetului, ca cel ce te dracilor ai biruit, ca un înger
are pe tine aprig purtător de viețuind, în priveghere stând și
biruință împotriva vrăjmașului înaintea Domnului ținându-te.
și dascăl a toată lumea din cele Căruia har și pe noi ne
ce însuți ai pătimit, prin care învrednicește, cei ce cântăm
Harul aflăm și Domnului casnici pomenirea ta.
ne facem. Glasul al 4-lea:
Glasul al 2-lea: Venirea Stăpânului pururea
Afară din lume ieșind, prin înaintea ochilor tăi având, ca un
rugăciunile Păstorului lui credincios iconom al harului
Dumnezeu, în cuptorul iadului Său slujeai fraților tăi la moară,
ai intrat, Părinte, ca un aur unde te-ai și învrednicit de
prealămurit, și de flăcările lui negrăita arătare a lui Hristos, a
arzându-te, ți-ai aflat odihna în Pâinii Vieții; din Care în chip
locul liniștirii celei după tainic gustând, ai pătruns
Dumnezeu, în Athonul cel de înțelegerea și desfătarea
monahi primitor, unde Lavra tainelor, în multe chipuri, din
Pantelimonului te-a primit ca pe iconomie părăsit fiind, ca și mai
o oaie de Dumnezeu însetată, și însetat să cauți Harul; de care și
vas preacinstit te-a lucrat, lăcaș pe noi ne fă părtași, Părinte
al Mângâietorului, trâmbiță a Siluane, de Dumnezeu
dumnezeieștii iubiri, alăută a văzătorule.
pocăinței, liră a dragostei de
adevăr și al neziditelor lucrări Slavă... Glasul al 5-lea:
arătător. În Duhul Sfânt pe Hristos cel
Glasul al 3-lea: Viu văzând, belșug de viață ai
Pus-ai pe piatra pocăinței luat, Siluane preacuvioase. Și
picioarele tale, Sfinte Siluane, asemenea icoanei Lui făcându-
socotind fără de amânare că te, ai îndreptat pașii abătuți de
„Aici voi muri pentru păcatele povara cea grea a păcatului, și
mele;” pentru aceasta, prin prin ispite învierea sufletului
neîncetată pomenirea Domnu- trăind, îți întăreai credința cea
lui, lucrarea rugăciunii de la către Dumnezeu, luminat fiind
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 9

împrejur de lumina Taborului. rugăciuni către Dumnezeu, pe


Pentru aceasta, Părinte, Care în chip curat cu viața ta L-
propovăduitor te-ai făcut, ai slăvit.
precum a iconomisit ție Stih: Așteptând, am așteptat pe
Dumnezeu; primește dar și de la Domnul și a căutat spre mine și a auzit
noi neputincioasele graiuri de rugăciunea mea. ( Psalm 39, 1-2)
mulțumire, pentru care, cu Bucură-te cel ce te-ai unit cu
nebiruitele tale rugăciuni, Hristos prin lucrarea darurilor
dăruiește-ne Harul Duhului. Harului, a cărui părăsire
Și acum... nicicum nu ai suferit-o, Sfinte
Fericimu-te, Născătoare de Siluane, pe care în viața ta în
Dumnezeu Fecioară și te mărim chip nemincinos ai cunoscut-o,
credincioșii după datorie pe rugăciunea lucrând până la
tine, cetatea cea neclintită, zidul sânge, Cuvioase, ca pe o
cel nesurpat, ocrotitoarea cea tânguire pentru întreaga zidire,
tare și scăparea sufletelor dar mai ales pentru cei adormiți,
noastre. iubitorule de suflete; pavăză pe
cale ne este, fericite, viețuirea ta,
LA STIHOAVNĂ că suflare nouă a Duhului ne
dăruiești, celor lipsiți de duh,
Stihirile, glasul al 5-lea,
Podobie: Bucură-te cămara… care ne zbatem în grijile lumești.
Stih: Lăuda-se-vor cuvioșii întru slavă
Bucură-te, Siluane prea- și întru așternuturile lor se vor
minunate, lauda Rusiei cea de bucura. ( Psalm 149, 5)
Dumnezeu răsărită, slava Bucură-te, risipitorul
Muntelui Athonului, propovă- gândurilor celor înșelătoare și
duitorule cel prea mare al surparea dracilor, păzitorul cel
dumnezeiescului Har al Bisericii treaz al inimii, luminarea
lui Hristos, îndreptarea celor ce simțirilor, preafericită limpe-
cad, mângâierea celor ce stau zime și unime, sabie care tai
tari în credință, întărirea în mișcarea slavei celei deșarte,
Hristos a celor fără de nădejde, cort prealuminos al luminii celei
a smereniei carte insuflată, nezidite, lauda cea mare a
fericite; pentru aceea lăudându- Muntelui Athonului, fericite,
te, ne rugăm: Fă să locuiască, unde ți s-au arătat tainele cele
Cuvioase, în inimile noastre negrăite, pe care nici ochiul nu
Duhul Sfânt, cu sfintele tale le-a văzut, nici mintea omului nu
10 LUNA SEPTEMBRIE

le-a cuprins, gura Domnului, acum rugăciunile noastre,


care vestește oamenilor dumne- roagă-te să ne mântuim noi toți.
zeiasca voie.
Slavă… Glasul al 8-lea: Acum slobozește… Sfinte Dumneze-
ule, și celelalte.
Primește și nu lepăda,
milostive Părinte, această mică La binecuvântarea pâinilor, troparul
laudă a noastră, însă de părinți sfântului de două ori, și Născătoare
iubitoare. Căci cu ce cuvinte, de Dumnezeu…o dată.
Cuvioase, voi lăuda viețuirea ta
cea minunată? Că asemenea
nevoitorilor de odinioară te-ai
făcut, și ca un luceafăr în
noaptea adâncă a întunericului
păcatului, călăuzești sufletele
cele rătăcite la cunoștința de
Dumnezeu. Și dobândirea
Duhului înveți, nu prin cuvinte, LA UTRENIE
ci prin faptele vieții. Pentru
La Dumnezeu este Domnul...,
aceea pe tine, Siluane, văzându- Troparul Sfântului, de 2 ori. Slavă... Și
te ne minunăm și fericim ținutul acum... A Născătoarei de Dumnezeu.
care te-a dăruit nouă, patria ta
cea cerească, în care de sfințenie După Catisma întâi, Sedealna,
te-ai umplut. Rugămu-te pe tine, Glasul 1:
cel ce ești cea mai de pe urmă și Podobie: Mormântul Tău,
mare slavă a Athoniților, roagă Mântuitorule…
pe Domnul pentru noi.
Și acum...
Fecioară nenuntită, care pe e dragostea către
Dumnezeu în chip de negrăit L- Dumnezeu și de
ai zămislit cu trup, Maica aproapele din belșug
Dumnezeului celui Preaînalt, te-ai umplut, de
rugăciunile robilor tăi primește- Dumnezeu cugetăto-
le, ceea ce ești cu totul fără rule, cât și Harul de a pricepe
prihană, care tuturor dăruiești tainele ai primit, Sfinte Siluane,
curățire de greșeli. Primind și a vedea mai dinainte cele ce au
să fie; pentru aceea, toți cei ce
cugetăm la viețuirea ta
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 11

izvorâtoare de Har, strigăm: POLIELEU Robii Domnului…


Hristoase al nostru, slavă Ție! Mărimurile
Slavă…, tot aceasta. Și acum… Glas 1
A Născătoarei:
Stih: 1. Așteptând, am așteptat pe
Doamnă Marie, a Athonului Domnul și a căutat spre mine și a auzit
întâistătătoare, ca pe o floare rugăciunea mea.( Psalm 39, 1)
cugetătoare în grădina Ta ai Fericimu-te pe tine, Cuvioase
răsărit pe Cuviosul și pe acesta Părinte Siluane, și cinstim sfântă
l-ai mărit, arătându-l în ceata pomenirea ta, iubitorule al
Părinților care mai înainte au rugăciunii, povățuitorule al
aflat aici slava, Stăpână a călugărilor și împreună
îndumnezeirii. vorbitorule cu îngerii.
Stih 2: Genunchii mei au slăbit de post
După Catisma a doua, Sedealna, și trupul meu s-a istovit de lipsa
Glasul al 4-lea: untdelemnului. ( Psalm 108, 23)
Podobie: Degrab ne întâmpină…
Stih 3: Pentru cuvintele buzelor Tale,
Se bucură azi în chip luminat eu am păzit căi aspre. ( Psalm 16, 4)
Mănăstirea ta, Părinte, care pe Stih 4: Întors-ai plângerea mea în
tine te-a alăptat și te-a adus ca bucurie, luat-ai sacul de pe mine și m-
pe un dar lui Hristos, Cuvioase, ai încins cu veselie. ( Psalm 29, 11)
iar Biserica se bucură de Veniți toate cetele călugărilor
viețuirea ta, mare rugător pe să mărim pe Siluan Părintele
tine avându-te către Dumnezeu nostru, lauda Sfântului Munte.
și Stăpânul, pe Care pururea Îl Stih 5: Să știți că minunat a făcut
roagă pentru sufletele noastre. Domnul pe cel cuvios al Său. ( Psalm 4,
Slavă…, tot aceasta. Și acum… 3)
A Născătoarei: Stih 6: Cinstită este înaintea
Pe sufletele ce se lasă în voia Domnului moartea cuviosului Lui.
(Psalm 115, 6)
ta, Preacurată, ca ceea ce ești de Slavă..., glasul 1:
suflete mult iubitoare, le înveți Slavă Ție, Treime Sfântă: Părinte,
feluritele chipuri prin care să se Cuvinte și Duhule Sfinte, zicând:
apropie de Hristos, precum și pe Slavă Ție, Dumnezeule.
Siluan al tău l-ai călăuzit, Maică, Și acum..., același glas:
întâi prin pocăință și mai apoi Bucură-te, ceea ce ești plină de har,
prin Har, ca pe Domnul să Marie, Domnul este cu tine, zicând:
proslăvească în Muntele Și prin tine cu noi.
Athonului.
12 LUNA SEPTEMBRIE

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, icoane, Mireasă a lui Dumnezeu,


Dumnezeule (de trei ori). rugăciune neîncetată dăruiește-
i, ca semn al bunăvoirii, Curată,
Sedelnele după polieleu; pe care va să o primească, și a
Glasul al 8-lea slavei pe care o are petrecând
Podobie: Pe Înțelepciunea și
împreună cu tine.
Cuvântul…
Înțelepciunea Cuvântului prin Apoi Antifonul 1 al glasului al 4-lea:
cercare deprinzând, Părinte, ne
înveți să ne încredințăm PROCHIMENUL,
sufletele cum se cuvine Aceluia, Glasul al 4-lea:
și Harul cel de viață purtător al Așteptând am așteptat pe
Duhului să căutăm, și lucrarea Domnul, și a căutat spre mine și
ținându-o, de patimi să ne a auzit rugăciunea mea. (Psalm
curățim și lumina să primim. 39,1-2 )
Pentru aceea, cu bucurie Stih: Pus-a pe piatră picioarele
pomenirea ta săvârșind, ne mele, și a îndreptat pașii mei.
rugăm, Cuvioase: păzește-ne cu (Psalm 39, 3)
mijlocirile tale și fă ca toți să
sporească întru frica Toată suflarea....
preadulcelui Dumnezeu, Care
dăruiește bogăție veșnică celor Evanghelia:
ce cu credință urmează ție, Cuviosului (vezi la 5 dec.)
Siluane, cel ce ai cuprins cu
mintea pe Hristos. Psalmul 50.
Slavă… tot aceasta. Și acum… Slavă... Glasul al 2-lea:
A Născătoarei: Pentru rugăciunile Cuvi-
Ceea ce ai primit în pântecele osului Tău Siluan, Milostive,
tău de Maică pe Iubitorul de curățește mulțimea greșalelor
oameni, Domnul Iisus, și noastre.
milosârdiile tale cele iubitoare Și acum...
de oameni ai arătat, Stăpână, Pentru rugăciunile Născă-
Maică te-ai făcut celui ce voiește toarei de Dumnezeu, Milostive,
a se mântui, dăruind celor curățește mulțimea greșalelor
credincioși Harul desăvârșirii. noastre.
Pentru aceea și robului tău, care Stihul: Miluiește-ne Dumnezeule
se roagă înaintea cinstitei tale după mare mila Ta și după mulțimea
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 13

îndurărilor Tale curățește fărădelegile lumii, care mântuiești pe toți cei


noastre. ce cu cucernicie te cântă pe tine.
Stihira, glasul al 6-lea:
Bucură-te cortule de lumină
Plângerea lui Adam celui purtător, făclie, biserică, masă și
căzut asupră-ți luând, Părinte, munte sfânt! Bucură-te palatul
stricăciunea ai lepădat și chipul măririi, dumnezeiescule locaș al
lui Hristos ai luat, cu care și pe lui Dumnezeu ! Bucură-te zidul
noi ne învrednicește a ne cel nesurpat al celor ce te lău-
îmbrăca, Siluane de Dumnezeu dăm pe tine.
văzătorule, cu rugăciunile tale.
Ceea ce ești nădejdea și
CANOANELE ocrotitoarea celor fără de nă-
Canonul Născătoarei de Dumnezeu, pe dejde, ajutătoarea cea
6, și două ale Cuviosului, pe 8. nerușinată a tuturor, deschide-
mi ușile cele cerești și mă du la
Cântarea 1: Fiul tău, Stăpână și mă
Canonul Născătoarei de Dumnezeu. mântuiește pe mine r o b u l tău.
Glasul al 6-lea :
Irmosul: Primul canon al cuviosului.
Ca pe uscat umblând Israel cu Glasul al 4-lea
«urme prin adânc, pe Irmos: Deschide-voi gura mea…
«prigonitorul Faraon văzându-l Umple de înțelepciunea
«înecat, a strigat: Lui Dumnezeu Duhului inima mea, Părinte, ca
«cântare de biruință să-I să îndrăznesc a cânta viețuirea
«cântăm». ta cea strălucită, și cu
Bucură-te tăria cea prea dumnezeieștile tale mijlociri,
lăudată a părinților. Bucură-te Siluane de trei ori fericite,
lauda cea prea mărită a înfrânează mintea mea cea
neamului nostru. Bucură-te neînfrânată.
Izvorul mântuirii care izvorăști Îndreptează-mi, preafericite,
milă celor ce cu credință te pornirea către Dumnezeu, pe
laudă pe tine, singură prea Care cu însetare L-ai căutat și să
lăudată. Îl găsești ai izbutit, de Care te-ai
Primește laudă din buzele cele lipit, și prin Care ne-ai și arătat,
desfrânate, ceea ce ești mult Părinte, cele negrăite.
lăudată și prea mărită. Că tu ești Socotitu-s’a, Cuvioase, că
buna podoabă și mântuirea lăcaș al lui Dumnezeu inima
14 LUNA SEPTEMBRIE

este, precum a zis Iisus, unde pe este tras prin Duhul spre
Cel pe Care Îl căutai L-ai și Dumnezeu și cere ca noroadele
aflat, dezlegând îndoielnicul să cunoască puterea Celui ce le-
gând al celui necredincios. a și plăsmuit.
A Născătoarei: Catavasie: Deschide-voi gura mea...
Nașterea ta, Stăpână, a aprins
Cântarea a 3-a:
cu focul dragostei și în ceata
Irmosul:
nevoitorilor a călăuzit pe cel pe
care în vedenie l-ai chemat, Nu este sfânt p r e c u m Tu
Fecioară, închipuind duhov- «Doamne Dumnezeul meu, care
nicescul său urcuș. «ai înălțat fruntea credincioșilor
«Tăi, Bunule și ne-ai întărit pe
Al doilea canon al Cuviosului. «noi pe piatra mărturisirii
Glasul al 6-lea «Tale».
Irmos: Ca pe uscat umblând Israil…
Pe t i n e preasfântă, te
Ca un lanț te-a cuprins măresc toate cetele îngerilor; iar
dragostea cea către Dumnezeu, noi după datorie neîncetat te
preaalese și înțelepte Siluane, a cântăm și cu mulțumită te
cărei cercare ai primit-o deslușit l ă u d ă m : Bucură-te scăparea
și cu îmbelșugare o dăruiești și ajutorul celor ce cu credință te
celor ce aleargă la tine. cheamă pe tine.
Sufletul tău cel plin de dor Cine după vrednicie va lăuda
văzându-l Hristos, de apa nașterea Ta, Născătoare de
dragostei Lui l-a umplut, Dumnezeu F e c i o a r ă ? striga
arătând ție deslușit prin Duhul cu spaimă zidirea, văzând taina
Sfânt taina Întrupării. cea săvârșită întru tine; că în
Slavă... adevăr n-a născut alta fiind
Revarsă Iisus dragoste fecioară, afară de tine.
tuturor celor ce caută cu Dăruiește milă, celor ce cer de
credință mila Lui cea la tine Fecioară, și-ți tinde mâna
dumnezeiască și cu putere de ta cea tare celor ce sunt întru
Dumnezeu se alipesc, ca de un nevoi; și ne întâmpină în
Iubitor de oameni. primejdii, că pe tine te avem toți
Și acum... A Născătoarei: izbăvire în necazuri.
Cel ce a cunoscut a ta Lacrimi de pocăință nu am, ca
înălțime, Maica lui Dumnezeu, desfrânata de demult și în
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 15

desfrânări viața mea cheltuind- Doamne …


o, cad la tine rugându-mă cu În gândul cel mândru nu este
suspine: Dă-mi Stăpână cu duh de rugăciune, strigă cu
rugăciunile tale, plâns curățitor. mare glas Siluan, ci Harul
rugăciunii se dă celui smerit și
Primul canon al cuviosului. celui ce face voia lui Dumnezeu.
Irmos: Pe ai tăi cântăreți…
Inima se unește cu mintea prin
Aprins-a Hristos bună-
rugăciune neîncetată și umilința
cinstirea ta cea strămoșească,
purtărilor, iar prin revărsarea
Părinte, către care se avântă
lui Dumnezeu, smerindu-se
voia firii, și unită fiind cu Harul,
îndată, primește sălășluirea
arată strălucit lucrarea lui
Harului.
Dumnezeu.
Slavă...
Fără de folos socotind a fi Prin Sfântul Duh se arată
vremea care trece fără
sufletului Hristos și prin
pomenirea lui Dumnezeu,
dragoste se întărește în el cu
mâinile pe plug îndată ți-ai pus,
veselie, bucurându-l minunat ca
Siluane de Dumnezeu
pe o mireasă pe care și-a ales-o.
înțelepțite, împungâdu-te de
Și acum... A Născătoarei:
boldul cunoștinței cugetului.
Milostiv arată pe Fiul tău,
Căderile tinereții trepte ți s-au
Maică Preacurată și cu
făcut către Dumnezeu pe Care
rugăciunile tale dăruiește celor
odinioară L-ai întristat, Părinte,
ce se roagă, precum ai dăruit lui
iar apoi în inima ta, prin
Siluan celui rugător, să
pocăință păstrându-L, mare
dobândească rugăciunea.
bucurie I-ai făcut. Catavasie: Pe ai tăi cântăreți,…
A Născătoarei:
Semănat-ai, Fecioară, duhul SEDEALNA, glasul al 3-lea:
pocăinței, tânărului Simeon, Podobie: De frumusețea...
arătându-i-te în vedenie și Frumusețea pocăinței tale
minunat chemându-l, cele văzând Domnul, ți-a arătat
plăcute lui Dumnezeu să facă și dumnezeiasca milă cu
voia Lui să o săvârșească. îmbelșugare, înțelepte, bărbăția
ta răsplătind, și deslușit S-a
Al doilea canon al Cuviosului. făcut cunoscut ție, dascăl
Irmos: Nu este sfânt precum tu,
întregii lumi pe tine rânduindu-
16 LUNA SEPTEMBRIE

te; de la Care prin cercare ai Având nădejdea ta cea nebi-


deprins a învăța, Siluane, cum ruită, Preacinstită, surpăm
Duhul cel dumnezeiesc se naște semețiile vrăjmașilor Prea-
în suflete. curată, prin credința cea întru
Slavă…, tot aceasta. Și acum… tine; căci cu chemarea ta acum
A Născătoarei:
ne întărim.
Făgăduința ta având
Vezi-mi necazul meu Prea-
locuitorii Muntelui, Fecioară, cu
curată, vezi suspinul meu, vezi-
care lui Petru, nevoitorul cel
mi mâhnirea și arată-ți întru
dintâi și al Athonului temelie te-
m i n e h a r u l tău cel mult,
ai făgăduit, se bucură primind,
umplând de veselie sufletul meu
ca Siluan, darurile și Harurile
cel smerit.
tale, Curată, și cu adevărat
nădăjduiesc să ia Împărăția Primul canon al cuviosului.
Cerurilor. Irmos: Cel ce șade în slavă…
Mulțimea pocăinței ți-a
Cântarea a 4-a:
acoperit sufletul, Părinte,
Irmosul :
zugrăvindu-ți înaintea ochilor
Hristos este puterea mea, ceasul Judecății, și de dorul
«Dumnezeu și D o m n u l , dumnezeieștii viețuiri aprinzâ-
«cinstita Biserică cu ndu-te, prin care se mântuiește
«dumnezeiască cuviință cântă tot cel ce păzește poruncile.
«strigând, din cuget curat întru
«Domnul prăznuind».
Înțeleptul păstor al
Kronștadului în rugăciune te-a
Tu ești s p r i j i n i r e a lumii, întărit să te lepezi de lume,
Născătoare de Dumnezeu curată Siluane, prin simțirea iadului,
și mântuirea tuturor, ca ceea ce care cu trosnetul flăcărilor sale
ai născut pe Dumnezeu. Pentru a însoțit calea ta până în Athon.
aceea cu dragoste te mărim toți
și te binecuvântăm.
Cu graiul ai izgonit câinele cel
turbat, Părinte, căci prin
Zid ești și întărire și nădejde a cercarea Domnului ai cunoscut
credincioșilor și turn de puterea rugăciunii, prin care se
mântuire. Pentru aceea surpă, depărtează urâtorii de suflet și
Preacurată pe vrăjmașii care Începătorul Păcii se sălășluiește
sunt asupra noastră; că în tine în inimă.
ne-am pus toate nădejdile.
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 17

A Născătoarei: tău făcându-i pe dânșii.


Atinsu-s’a de tine, fericite,
bunăvoirea Născătoarei de Cântarea a 5-a:
Dumnezeu, și în Muntele Irmosul :
Athonului te-a chemat să Cu dumnezeiască strălucirea
locuiești, și acolo să te desfătezi «Ta Bunule, sufletele celor ce
de făgăduințele pe care le-a dat «mânecă la Tine cu dragoste, mă
Fiul ei Cel Preaiubit. «rog luminează-le, ca să Te vadă
«cuvinte al lui Dumnezeu, pe
Al doilea canon al Cuviosului. «Tine adevăratul Dumnezeu,
Irmos: Hristos este puterea mea… «Cel ce chemi din negura
«greșelilor».
Mare este păzirea Harului, Bucură-te zidul credincioșilor
neîncetata zdrobire a inimii, și mijlocitoarea cea tare, Prea-
cugetarea la iad și lepădarea c u r a t ă ! Bucură-te munte
deznădejdii din suflet, așa ai sfânt prealăudat! Bucură-te
învățat, Părinte. scară însuflețită, Stăpână!
Harul se dă celor cu cuget Bucură-te bucuria și ajutorul
smerit, iar prin lacrimi cu tuturor celor fără ajutor, și
dumnezeiască cuviință înflo- acoperământul celor ce cu tot
rește, și sufletul îndată în Rai se sufletul aleargă la tine.
preschimbă, cu veșmântul Ceata proorocilor strigând cu
îndumnezeirii îmbrăcându-se. mare glas a propovăduit
Slavă... înfricoșată taina nașterii tale; că
Prin Sfântul Duh vine tu singură ai născut fără
cunoștința tainelor dumnezeirii, stricăciune pe Dumnezeul
în chip deslușit, și sufletul cel tuturor, Care după naștere te-a
bun simte pe Iisus, precum și păstrat Fecioară, precum te-a
Siluan întru cercare L-a aflat. păzit și mai înainte de naștere.
Și acum... A Născătoarei: Cine va putea Curată, să
Mai presus de toate ești, spună taina ta cea mai presus de
Fecioară Preasfântă, prin minte? Că pe Dumnezeu ai
smerenie de Cel Smerit primită născut și ca pe un prunc pe
fiind, ca Maică și hrănitoare a Acesta L-ai alăptat. Pentru
Lui; pentru aceea, pe cei smeriți aceea toate neamurile te
îi iubești, casnici ai Stăpânului fericesc, precum mai înainte ai
18 LUNA SEPTEMBRIE

zis, Fecioară, și cu dragoste te-a istovit, Părinte.


cântăm pe Cel ce te-a preamărit A Născătoarei:
pe tine. O, Preaneprihănită Doamnă,
Darurile tale cele de Dum- singur să nu mă lași înaintea
nezeu dăruite, ca ceea ce ești celui viclean, cel ce asupra mea
milostivă și iubitoare de bine, le război mare și greu de trecut
reverși oamenilor totdeauna, ridică! Pentru aceea, împreună
Născătoare de Dumnezeu maică cu Părintele Siluan, ieși întru
nenuntită; și izbăvești pe toți din întâmpinarea mea, Stăpână, și
chinuri cu r u g ă c i u n i l e tale. văpaia cea arzătoare îmi stinge.
Pentru aceea, să nu treci cu
vederea pe cei ce aleargă la Al doilea canon al Cuviosului.
acoperământul tău cel tare. Irmos: De noapte mânecând…
Cel ce iubește să facă voia sa,
Primul canon al cuviosului. departe va alunga pacea
Irmos: Spăimântatu-s’au toate … sufletului cea dăruită de Duhul,
Locuit-ai cu priveghere în precum ne învață din cercare
Muntele Athonului și în Lavra sălașul păcii, Siluan.
Panteleimonului ca un ostaș al Așa grăiește, în Duh,
lui Hristos te-ai luptat, mucenic Cuviosul: Pacea în suflet, prin
al cunoștinței cugetului ară- dragoste vine și prin cunoștința
tându-te, Părinte, pavăză având dumnezeiescului cuvânt,
pe Marele Mucenic. împărățind în el Hristos,
Împăcatu-te-ai, Cuvioase, Începătorul Păcii.
desăvârșită iertare a nele- Slavă...
giuirilor tale întru Domnul Întărit fiind sufletul meu prin
luând, ci vrăjmașul foarte Duhul, Doamne, Ție mă rog,
asupră-ți a năvălit, pe care l-ai și pace să dai noroadelor, ca să se
alungat zicând: Aici îmi voi afla umple de frumsețea Feței Tale,
sfârșitul, pentru păcatele mele! strigă din adâncuri Siluan.
Cu milă a privit la al tău suflet Și acum... A Născătoarei:
Domnul, dascăl ție dând pe Pe Doctorul ai născut,
Fecioara, care a rugăciunii Preacurată, pe stăpânitorul
lucrare te-a învățat, pe care cel păcii, Cel ce puterile sufletului,
ce pizmuiește cele bune în deșert odinioară dezbinate, prin mila
a luat-o, și cu viclene închipuiri Crucii întru una le adună.
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 19

Cântarea a 6-a: Primul canon al cuviosului.


Irmosul : Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea
Marea
ta…
vieții văzând-o
«învăluindu-se de viforul Văzând războiul dracilor și
«ispitelor, la limanul tău cel lin cunoscându-i urâtori de oameni,
«alergând s t r i g către Tine: aflat-ai, de trei ori fericite,
«Scoate din stricăciune viața răsplătirea Iubitorului de
«mea, Multmilostive». oameni, pe Care odinioară, cu
cutremur, îl socoteai de
La tine cad, Preacurată Năs- neînduplecat.
cătoare de Dumnezeu; cere prin
rugăciunile tale de la Fiul tău și Iată, Hristos, Pâinea cea
Domnul, dăruitorul a toată preacinstită, la moară ție,
bunătatea, să-mi dea și mie Cuvioase, S-a arătat, umplându-
iertare greșelilor. te de cunoștința lui Dumnezeu,
întru Duhul cel Sfânt.
Întru adâncul viforului celui
cumplit al mării care mă Deopotrivă te-ai făcut cu focul
învăluiește m-am aruncat, prin pe care Hristos l-a adus prin
nemăsuratele și grelele mele Întrupare, pe toți răcorind, și de
păcate; potolește-mi furtuna și lumină te-ai acoperit, de trei ori
dăruiește-mi alinarea, cea cu fericite, precum dumnezeieștii
totul neîntinată. Apostoli pe Tabor.
A Născătoarei:
Ceea ce ești Stăpâna tuturor
zidirilor, ca una ce pe Dumnezeu Într-alt chip cugetă, Mireasă a
mai presus de fire L-ai născut, lui Dumnezeu, cel ce se
curățește-mi rănile greșelilor, împărtășește în lume de Duhul,
dumnezeu pământesc prin
Preacurată, și vieții celei veșnice
învrednicește-mă. iubirea de oameni făcându-se,
căci Siluan este dovedirea
Tu ești mângâierea și acestui cuvânt.
scăparea robilor tăi, Prea-
curată; pentru aceea fă cerere Al doilea canon al Cuviosului.
de rugăciune neîncetată către Irmos: Marea vieții văzându-o
Dumnezeu, pentru cei ce cu înălțându-se …
credință și cu dragoste te roagă Mângâietorule Sfinte, vas
pe tine. curat ai aflat pe Siluan de
Dumnezeu cugetătorul, pe care
20 LUNA SEPTEMBRIE

cu Harul Tău l-ai umplut de Pe pământ fiind, ai slujit lui


mărturisire, gătindu-l a cugeta Hristos, pe urmele Aceluia
și nebunește a înseta de dorul lui umblând; acum, în ceruri,
Hristos. privești pe Cel pe Care L-ai
Din Har căzând se dorit, împreună cu Dânsul
spăimântează sufletul meu și petrecând, precum a și făgăduit.
văduvit strigă: Nu mă lăsa Pentru aceasta, Părinte Siluane,
orfan, Mângâietorule, că viața mă învață calea pe care o ai
mea cu adevărat Tu ești și urmat.
depărtarea de tine numai ICOS
moarte este. Cercarea Preadulcelui Hristos
Slavă... avându-o cinstiții Lui Ucenici Îi
Plin este tot pământul de mila ziceau: Puterea dragostei nouă
Ta, Stăpâne, întru Care toată ne-ai arătat și viața aceasta ca pe
făptura viază, și trasă fiind spre nimic să o socotim. Doamne,
Tine, Ție urmează, și ca un unde ne vom duce? Pe cine vom
prunc, prin Har hrănindu-se, urma? Căci mai presus de
către desăvârșire crește. cuvânt de viața Ta ne-am
Și acum... A Născătoarei: umplut și fără Tine nu putem
Marie Preacurată, norodului trăi. Acestora, în zilele mai de pe
Tău spune cum pe Hristos L-ai urmă, urmând Siluan, a uimit
iubit, și cum, rugându-te, ai lumea cu preacuvioasa lui
suferit să te desparți de El, când viețuire. Căci pe Hristos mai
L-ai văzut la Tatăl înălțându-Se. presus de fire văzându-L și din
cercare tainele Harului
CONDACUL, glasul al 4-lea: cunoscând, către dragostea lui
Podobie: Arătatu-te-ai astăzi... Dumnezeu acum noroadele
Precum mult ai iubit, și mult călăuzește, pentru care pururea
ai aflat Harul cel dumnezeiesc al se și roagă, ca să se umple de
Duhului, Siluane, de la Hristos; cunoștința de Dumnezeu și
pentru aceasta neamurile strigă Duhului părtașe să se facă.
ție: Bucură-te Părinte, podoaba Pentru aceea, neamurile toate,
Părinților. ca unui dascăl, cu mulțumitre
să-i strigăm: Bucură-te, Părinte,
ALT CONDAC, glasul al 8-lea: podoaba Părinților.
Facerea lui Pavel Ieromonahul
Podobie: Când s’au pogorât...
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 21

SINAXAR asupră-și jugul cel monahicesc în


Mănăstirea Sfântului Mare Mucenic
Sinaxarul zilei… și apoi acesta: și Tămăduitor Pantelimon.
Dăruindu-se din tot sufletul lui
Întru această zi, pomenirea Dumnezeu, în puțină vreme nu
Cuviosului și de Dumnezeu numai a primit rugăciunea cea
purtătorului Părintelui nostru, Siluan neîncetată în dar de la Preasfânta de
Athonitul, care s’a nevoit în Sfântul Dumnezeu Născătoare, dar și de
Munte, în Mănăstirea Rusească a negrăite dumnezeiești arătări în
Sfântului Mare Mucenic Panteleimon, slavă ale Domnului nostru Iisus
și care cu pace s’a săvârșit întru Hristos s’a învrednicit, în cinstita
Domnul, la 24 Septembrie, anul biserică a Sfântului Proroc Ilie, care
mântuirii 1938. se află în moara zisei Mănăstiri.
Stingându-se însă cel dintâi Har, și
Stihuri cuprins fiind cel preacuvios de plâns
Pe Hristos, pre Care mai înainte în mare, și de multe ori fiind părăsit de
viață L-ai văzut, Siluane, Dumnezeu și dat ispitirilor vrăjmași,
Pe Acela acuma Îl privești, dar nu vreme de 15 ani urmând pașilor lui
ca prin oglindă. Hristos, „cereri și rugăciuni către Cel
Se veselește cu firea patria ta, ce putea să-l mântuiască pe dânsul
Părinte, din moarte, cu strigare tare și cu
lacrimi aducând” (Evr. 5, 7), învățat
Se bucură Athonul, care te-a de Dumnezeu fiind (vezi Ioan 6, 45),
hrănit întru Duhul. de Sus a auzit glasul Dătătorului de
Primească cerul pe marele Lege: „Ține mintea ta în iad, și nu
Athonit. deznădăjdui,” pe care cuvânt păzind
Acest Siluan, cetățean al ca pe un nemincinos îndreptar, a
Ierusalimului ceresc, s’a ivit din alergat pe calea lui Antonie, lui
părinți cucernici de pe pământul Macarie, lui Sisoe, lui Pimen și a
Rusiei, în satul numit Șovsk, ținând celorlalți preaslăviți Dascăli ai
de Mitropolia Tambovului. S’a pustiei, a cărora măsură și ale căror
născut în 1866 de la nașterea după dăruiri a atins, arătându-se învățător
trup a Cuvântului lui Dumnezeu, și apostolicesc și prorocesc, viu fiind și
din tinerețe a fost chemat la pocăință după moarte. Lăsat-a și scrieri pline
de Însăși preacântata Născătoare de de Har și de Duhul Sfânt, pe care le-
Dumnezeu și pururea Fecioara a făcut arătate ucenicul și învățăcelul
Maria. Ajungând cu vârsta la al 27- lui, Starețul Sofronie, întemeietorul
lea an, a părăsit grijile lumii, și și arhimandritul mânăstirii bine-
întărindu-se la drum cu rugăciunile credincioșilor ortodocși din ostrovul
celui între sfinți Părintele Ioan din Britaniei. Și ce nevoie este aici a mai
Kronștadt, a ajuns în Grecia, la spune cuvinte despre atotcuviosul
vestitul Munte al Athonului, luând Siluan? Căci mai înainte venind acel
22 LUNA SEPTEMBRIE

Avva Sofronie, a scris viața și Și ai născut și ești Fecioară și


învățătura aceluia pe larg și cu de- după naștere ai rămas curată ca
amănuntul, la începutul cărților
dumnezeieștilor și preadulcilor lui și mai înainte de naștere,
scrieri. Mutatu-s’a de la moarte la Născătoare de Dumnezeu,
viață acest fericit Cuvios Siluan, nearzându-se pântecele tău.
împlinit în zile după Duhul, în luna Pentru aceea cu credință,
lui Septembrie, ziua a 24-a, în anul d u p ă Dumnezeu pe tine te
1938, împărățind Domnul nostru mărim Preacurată.
Iisus Hristos, Căruia i se cuvine slava
și stăpânirea în vecii vecilor. Amin. Mă înfricoșează și mă tulbură
Cu ale lui sfinte rugăciuni, valurile g r e ș e l i l o r m e l e ;
Doamne Iisuse Hristoase, miluiește și dar tu, Preas f â n t ă , ceea ce
mântuiește pe noi. Amin. ești b u n ă , cere-mi milostivire
în ceasul încercării, dăruindu-
Cântarea a 7-a: mi mântuire.
Irmosul
Dătător de rouă cuptorul l-a Primul canon al cuviosului.
Irmos: Nu au slujit zidirii …
«făcut îngerul cuvioșilor tineri;
«iar pe Haldei arzându-i Gustat-ai,
Cuvioase, din
«porunca lui Dumnezeu, pe bunătatea lui Dumnezeu cel
«chinuitorul l-a plecat a striga: Milostiv, Care a revărsat belșug
«Binecuvântat ești, Dumnezeul de viață asupra vieții tale,
«părinților noștri». pentru aceea ai strigat: Doamne
Maică Fecioară, să nu încetezi al Părinților, Însuți m-ai
cercetat.
a ruga pe Domnul, ca să ne
izbăvească pe noi din primejdii Pildă de a lua lucrarea
și din necazuri Stăpână, ca cu Duhului a fost viața ta celor ce se
sârguință să cântăm: Bine- sârguiesc, de care cu dor
cuvântat este Preacurată, rodul apropiindu-ne, slăvim pe
pântecelui tău. Dumnezeu, Cel ce un astfel de
Maică Fecioară Stăpână, mai mare martor al iubirii Sale de
oameni a arătat.
sfântă te-ai arătat decât toate
puterile cerești, și d e c â t Negrăită este puterea
h e r u v i m i i și serafimii, ca pocăinței tale, Siluane minunate,
ceea ce ai născut pe Hristos, căci te-ai silit, Părinte, să nu
Stăpânul zidirii. întristezi pe Iubitorul de oameni
Dumnezeu, lucrând pacea
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 23

cunoștinței cugetului prin te-ai întărit, Preacurată, să


dragostea de Dumnezeu rabzi sabia crucii și moartea; tot
iubitoare. astfel, împreună-ajutător facă-
A Născătoarei: se mie Dumnezeu, precum
Iad este Stăpână și pieire, tuturor celor ce strigă Lui: Iată
viața fără Cel Născut al tău, roaba Ta, sufletul meu.
Viața cea adevărată; pentru
aceea roagă-L să nu se depărteze Cântarea a 8-a:
Irmosul :
de la inima mea, ci viața mea
toată să o veselească în veci. Din văpaie c u v i o ș i l o r
«rouă ai izvorât și jertfa
Al doilea canon al Cuviosului. «dreptului cu apă o ai ars; că
Irmos: Cuptorul cel răcorit cu rouă… «toate le faci Hristoase cu
Slobod se cunoaște sufletul «singură voirea Ta; pe Tine Te
făcând poruncile lui Dumnezeu «prea î n ă l ț ă m întru t o ț i
și prin Har se întărește duhul, și «vecii».
de grijile lumești se leapădă, Tu ești scăparea noastră și
temelie de aramă punând mângâiere tuturor, Fecioară
zidului voii. Preacurată. Că iată, Domnul
Tulburarea gândurilor se t u t u r o r , născându-Se din
risipește când locuiește în suflet pântecele tău, te p ă z e ș t e
smerenia, și izvorăște Fecioară și după naștere. Pe
mulțumirea, veghind asupra care bine-L c u v â n t ă m c u
noastră Dumnezeu și iertare b u z e nevrednice și-L prea
dând norodului celui ce de înălțăm întru toți vecii.
greșale se căiește. Pleacă-te, ceea ce ești gata
Slavă... fierbinte sprijinitoare a
Se tânguiește inima ce credincioșilor și scăparea mea și
pătimește, și cu cât iubește pe primește rugăciuni dureroase
Dumnezeu mai mult, dulceața din inima mea, și mă scapă de
Lui simțind, neîncetat spre împătimirea dobitocească și de
înțelegere se avântă, ca degrab relele deprinderi și plâns de
să nesocotească plăcerea bucurie dă, Fecioară, sufletului
patimilor. meu celui întunecat.
Și acum... A Născătoarei: Când gândesc la relele cele
Unindu-te cu voia Fiului tău, făcute de mine și la judecata cea
24 LUNA SEPTEMBRIE

groaznică, mă înfricoșez măsurile Cuviosului Antonie ai


Fecioară și mă tem. Dar tu ca o ajuns.
iubitoare de oameni mai înainte Vrând Preabunul Stăpân să
de sfârșit fă-mi milostiv pe lucreze celor muritori cale
Judecătorul; că tu e ș t i ușoară spre El, a așezat
întemeierea tuturor celor căzuți, mântuirea ca pe un dumnezeu
nădejdea și folositoarea c e l o r pământesc, prin care la unirea
deznădăjduiți. cu Acesta suntem trași aproape,
Roagă, Curată, pe Fiul tău și precum ne-a învățat prin scrieri
Dumnezeu să ne fie nouă mi- Siluan, cel ce în dragoste de frați
lostiv și lesne împăcat; și cu a viețuit.
rugăciunile tale păzește-ne de A Născătoarei:
toată nălucirea cea potrivnică și Nebuna înțelepciune voind
să se s u r p e degrab semeția Hristos a alunga, Preacurată,
vrăjmașilor; ca să te lăudăm pe înțelepciunea Duhului a dat-o
tine, cea cu har dăruită. pescarilor, de care
împărtășindu-se robul tău
Primul canon al cuviosului.
Irmos: Pe cuvioșii Tineri în cuptor …
Siluan, s-a arătat lumii luminat
ca soarele, părtași luminii
Nu este capăt al bunei- făcând pe cei întunecați.
săvârșiri, căci Dumnezeu cel
nevăzut se urmează în ea; Al doilea canon al Cuviosului.
pentru aceea, Părinte Cuvioase, Irmos: Văpaia răcorind pe sfinți …
grăbindu-te spre El, cu frică O, Harul Tău cel preamare,
alergai în vremea părăsirii Multmilostive, Care ștergi
Harului, cu care întrarmat ai păcatele de șaptezeci de ori câte
fost. Ci mai vârtos pe Cel iubit șapte și Duhul dăruiești
căutai, prin osteneli de norodului Tău și dulceața
Dumnezeu iubitoare. iertării Tale, precum a zis
Munte de rugăciune roditoare Siluan.
s-a dat ție smerenia, înțelepte, și Altă cunoaștere a lui
pogorârea minții în împărățiile Dumnezeu vine din credință și
iadului deznădejdii, calea alta din cercare, de Acela
mântuitoare a Părinților, pe apropiindu-ne, pe care oamenii
care cu credință pășind, de cei muritori au dobândit-o prin
Dumnezeu purtătorule, la Harul Duhului, și care numai
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 25

celor desăvârșiți le este creștinilor, întărirea tuturor


moștenire. celor ce aleargă la tine Curată;
Slavă... ascultă și împlinește rugăciunile
Tânguire cântă inima n o a s t r e , Stăpână.
Strămoșului Adam cugetând la Bucură-te zidul cel nesurpat,
măreția Domnului și pururea bucură-te acoperământul lumii,
purtând pomenirea păcatelor și bucură-te Biserică, bucură-te
Harul cel veșnic al Edenului făclie, bucură-te scaun al lui
dorind. Dumnezeu! Bucură-te bucuria și
Și acum... A Născătoarei: ajutătoarea t u t u r o r ! Ceea ce
O, Fecioară, a lumii întregi ești de-a pururea armă de
mijlocitoare, păzește-mă fără de mântuire nebiruită, asupra
păcat, cu ale tale rugăciuni, că vrăjmașilor celor nevăzuți.
știm adâncul dragostei Tale și-al Avându-te pe tine C u r a t ă ,
îndrăznelii spre dulcele tău Fiu. părtinitoare, acoperământ și
nădejde, zid și scăpare, curățire
Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne și dezlegare de c e l e rele, ne
închinăm Domnului, cântându-I și mântuim de ispite și de
preaînălțându-L întru toți vecii. primejdii, de boli și de patimi;
Catavasie:
pentru aceea neîncetat lăudăm
Cântarea a 9-a:
puterile tale.
Irmosul : Tu ești mărirea îngerilor,
Pe Dumnezeu a-L v e d e a nu oglinda proorocilor, l a u d a
«este cu putință oamenilor, spre patriarhilor și a apostolilor; tu
«care nu cutează a căuta cetele podoaba mucenicilor lui
«îngerești; iar prin tine Hristos, sfințenia pustnicilor și a
«Preacurată, s-a ar ă t a t drepților și înnoirea a toată
«oamenilor Cuvântul î n t r u - lumea.
«p a t . Pe care mărindu-L cu
Primul canon al cuviosului.
«oștile cerești, pe tine te Irmos: Tot neamul pământesc …
«fericim».
Ia aminte la norodul tău,
Să nu ne uiți pe noi robii tăi, Preacuvioase al lui Dumnezeu,
maică Fecioară neispitită de Siluane, și auzi plânsul lui Adam
nuntă, cei ce năzuim la Biserica și înalță mâinile tale și-ți pleacă
ta. Că tu singură ești nădejdea genunchii, și Duhul cel Sfânt
26 LUNA SEPTEMBRIE

dăruiește cu ale tale rugăciuni, tot așa a Sfinților Lui, nouă celor
celor ce după El tânjesc și ce avem ochi trupești și cuget
mijlocitor te au pe tine către Fiulîntunecat de patimi; și toată
și Tatăl. dăruirea Harului neîmpărtășită
Unde sunt cetele Îngerilor rămâne fără de curăție.
sălășluiești acum și de departe Tăria Harului dă-o robilor
vezi strălucirea tainelor lui Tăi, Iisuse, cu rugăciunile celui
Dumnezeu, pe care ca prin ce s-a învrednicit de ea, mare
oglindă le priveai cât în lume ai mijlocitor înaintea scaunului
viețuit, și rugăciunea ți-o unești Tău fiind, și lumii arătând că Tu
cu smerenia tuturor Sfinților, ești pururea, Dumnezeu cel
tu, cel preadulce, de dragoste Iubitor de oameni.
topindu-te. Ce voi zice, Părinte, eu cel cu
Tânăr fiind, pe Părinții cei din totul fără de rușine, văzând
vechime i-ai ajuns și prin lucrarea vieții tale, smerenia
viețuirea ta luminezi marginile prin care ai luat plinătatea
lumii, și prin învățăturile Harului, făcându-te asemenea
cuvintelor tale înalți inimile Celui ce S-a smerit, lui Iisus, de
către cele mai presus de lume; Care m-am înstrăinat?
pentru aceea toți cinstim Slavă...
pomenirea ta. Trupurile Sfinților Harul lui
A Născătoarei:
Dumnezeu izvorăsc celor ce
Auzi-mă pe mine, pururea sporesc întru credință,
Împărăteasa Muntelui celui căci întru aceasta este arătarea
Sfânt și nu mă lepăda, că lămurită a dragostei desă-
urâciunea pustiirii m-am făcut, vârșite, de care te-ai împărtășit
eu, ticălosul; ci, îndrăznind vin și tu, Siluane, după cum și noi
către tine și fierbinte strig ție: prin cercare am aflat.
Dă-mi și mie, Stăpână, ocrotirea Și acum... A Născătoarei:
Ta, precum odinioară lui Siluan Stinge-mineostoita sete,
ai dăruit!
Fecioară Curată, căci după
Al doilea canon al Cuviosului.
Domnul cel Preadulce tânjesc, în
Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea … Care răscumpărare din păcate
aflu și Duhul mi se dă, precum
A cugeta slava lui Dumnezeu încredințează Siluan cel
nu este cu putință oamenilor, și preasfânt.
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 27

LUMINÂNDA al întregii lumi, Apostolilor


Glasul al-2-lea; părtaș al darului Duhului, cel de
Podobie: Cu ucenicii să ne suim… o cinste cu Mucenicii în
De darurile Duhului umputu- dragostea Bisericii, slavă și
te-ai, Părinte, Siluane de trei ori laudă către al tău Părinte cel
fericite; pentru aceea călăuzești rânduit prin Duhul, neîncetat
mulțimile către Domnul cel pomenește pe cei ce cinstesc
Iubitor de oameni, prin preacinstită pomenirea ta.
cuvintele tale dulci, și pe toți cei Asemănatu-te-ai chipului
aprinși de dorul dragostei, care celui dintâi, Siluane minunate,
pe Acesta cu sete, în Duhul Sfânt pe Iubitorul de oameni și
Îl caută; pentru aceea, toți multmilostivul prin Duhul
învățăceii tăi te fericim. cunoscând, Cuvioase; pentru
Slavă..., glasul al 3-lea: aceea neîncetat te roagă ca toate
Podobie: Lumina cea nestricată… neamurile să dobândească
Prin lumina Duhului ai cunoașterea lui Dumnezeu Celui
cunoscut, Siluane, pe Stăpânul și ce le-a plăsmuit, pe Care,
în această lumină rămânând, Părinte, fă să Îl aflăm mai
soare te-ai arătat, luminând cu presus de fire, ca pe Cel ce este
dumnezeiasca lumină a comoara cea statornică și
învățăturilor tale, moștenitorule dulceața sufletelor.
al luminii lui Hristos. Plinirea Legii și a Harului este
Și acum... A Născătoarei: dragostea lui Dumnezeu, pe care
Roadă gata culeasă dai, Maică primindu-o în inima ta,
Fecioară Doamnă, a Celui ce dumnezeu te-ai făcut cu
lumea cuprinde, pe Siluan, așezarea, în toate zilele arzând,
slujitorul Tău, slava cea mare a și jertfă aducând cu ardere de
Athonului, și al întregii lumi tot, nesfârșite rugăciuni și
rugător. mulțime de lacrimi, pe care
Domnul, ca pe niște miruri de
LA LAUDE scumpe primindu-le, ți-a dăruit
Se pun stihirile pe 4, cununa sfințeniei.
Glasul al 8-lea, Știutor al știutorilor după
Podobie: O, preaslăvită minune... dreptate pe tine te cunoaștem,
Părinte de o cinste cu Părinții, cel ce ai aflat smerenia drept
Siluane minunate, învățătorule înțelepciune, veșmântul îndum-
28 LUNA SEPTEMBRIE

nezeirii, Cuvioase, prin care în tare și scăparea sufletelor


Duhul te-ai unit cu Domnul, în noastre.
mijlocul mulțimii viețuind Doxologia mare, troparele, ecteniile
precum alții în pustie locuiau; și Otpust.
pentru aceasta te proslăvim pe
tine, Siluane, sărutând racla
Moaștelor tale.
Slavă... glasul al 5-lea:
Mare este mila Ta, întreit-
sfinte Doamne! Și cum vom vesti
după vrednicie puterile Tale?
Căci ne-ai plăsmuit din nou cu LA LITURGHIE
Duhul Tău cel Sfânt și pe cei ce
s-au depărtat întru neastâmpăr La Fericiri punem 8 stihuri din
de la cina părintească, iarăși Canonul sfântului: 4 din Cântarea a
3-a, primul canon și 4 din Cântarea a
înlăuntru îi aduci, îmbrăcându-i
6-a, al doilea canon.
cu porfira Harurilor. Pentru
aceea, martor nou având al Întru împărăția Ta când vei veni,
darului Tău pe Siluan cel pomenește-ne pe noi, Doamne, când
preavestit, minunându-ne, prin vei veni întru împărăția Ta.
glasul lui Te rugăm: Dă Pe 12
noroadelor cunoașterea Ta cea Fericiți cei săraci cu duhul, că a
mântuitoare, dă noroadelor acelora este împărăția cerurilor.
dragostea Ta cea mai presus de Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor
cuvânt, ca pe aceasta aflând-o, mângâia.
cu un glas să Te slăvim cu toții în Pe 10
veci, pe Tine, Făcătorul nostru, Fericiți cei blânzi, că aceia vor
Iubitorule de oameni, Cel ce ne- moșteni pământul.
ai învrednicit a ne face după al Fericiți cei flămânzi și însetați de
dreptate, că aceia se vor sătura.
Tău chip.
Pe 8
Și acum...
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor
Fericimu-te, Născătoare de milui.
Dumnezeu Fecioară, și te mărim Aprins-a Hristos bună-
credincioșii după datorie, pe cinstirea ta cea strămoșească,
tine, cetatea cea neclintită, zidul Părinte, către care se avântă
cel nesurpat, ocrotitoarea cea voia firii, și unită fiind cu Harul,
ZIUA DOUĂZECI ȘI PATRU 29

arată strălucit lucrarea lui și nebunește a înseta de dorul lui


Dumnezeu. Hristos.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră
vor vedea pe Dumnezeu. multă este în ceruri.

Fără de folos socotind a fi Din Har căzând se


vremea care trece fără spăimântează sufletul meu și
pomenirea lui Dumnezeu, văduvit strigă: Nu mă lăsa
mâinile pe plug îndată ți-ai pus, orfan, Mângâietorule, că viața
Siluane de Dumnezeu mea cu adevărat Tu ești și
înțelepțite, împungâdu-te de depărtarea de tine numai
boldul cunoștinței cugetului. moarte este.
Slavă...
Fericiți făcătorii de pace, că aceia
fiii lui Dumnezeu se vor chema. Plin este tot pământul de mila
Ta, Stăpâne, întru Care toată
Căderile tinereții trepte ți s-au
făptura viază, și trasă fiind spre
făcut către Dumnezeu pe Care
Tine, Ție urmează, și ca un
odinioară L-ai întristat, Părinte,
prunc, prin Har hrănindu-se,
iar apoi în inima ta, prin
către desăvârșire crește.
pocăință păstrându-L, mare
Și acum... A Născătoarei:
bucurie I-ai făcut.
Fericiți cei prigoniți pentru Marie Preacurată, norodului
dreptate, că a acelora este împărăția Tău spune cum pe Hristos L-ai
cerurilor. iubit, și cum, rugându-te, ai
În gândul cel mândru nu este suferit să te desparți de El, când
L-ai văzut la Tatăl înălțându-Se.
duh de rugăciune, strigă cu
mare glas Siluan, ci Harul
rugăciunii se dă celui smerit și TROPARELE,
celui ce face voia lui Dumnezeu. Glasul al 3-lea:
Facerea lui Pavel Ieromonahul
Fericiți veți fi când, din pricina Podobie: Al Dumnezeieștii credințe...
Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și,
mințind, vor zice tot cuvântul rău Propovăduitor prea duios al
împotriva voastră. iubirii lui Hristos ai fost dat
Mângâietorule Sfinte, vas lumii întregi, de trei ori fericite,
curat ai aflat pe Siluan de între cuvântătorii de Dumnezeu,
Dumnezeu cugetătorul, pe care căci pe Cel smerit și blând ai
cu Harul Tău l-ai umplut de văzut și inima Aceluia ai
mărturisire, gătindu-l a cugeta cunoscut-o; pentru aceasta, prin
graiurile tale toți luminându-ne,
30 LUNA SEPTEMBRIE

Sfinte Siluane, de Dumnezeu mă învață calea pe care o ai


insuflate, proslăvim pe Duhul urmat.
Care pe tine te-a proslăvit.
Apostolul şi Evanghelia,
ALT TROPAR ( vezi la 5 Decembrie. )
Glasul al 5-lea:
Podobie: Pe Cuvântul... CHINONICUL
Întru pomenire veșnică va fi dreptul,
Împodobit-ai, Părinte, de auzul rău nu se va teme.
Muntele Athonului, mai presus
de fire viețuind și dumnezeiasca MĂRIMURILE:
lucrare a Duhului ai arătat Pe al Rusiei vlăstar minunat, și a
nouă; pentru aceasta, cu Muntelui Athonului bineprimită și
cuviință cinstind pomenirea ta, cuvântătoare jertfă, pe a Duhului
Sfinte Siluane, din inimă slăvim Sfânt cea de Dumnezeu purtătoare
gură, pe Siluan cel mare cu cântări
pe Cel ce pe tine te-a dat
să-l cinstim.
Bisericii mare propovăduitor al
Dănțuiește și saltă, Mănăstire a
lui Hristos. Marelui Mucenic, că minunat din
pântecele tău ai dat Bisericii, dascăl
CONDACUL, glasul al 4-lea: și cunoscător al tainelor, pe
Podobie: Arătatu-te-ai astăzi... dumnezeescul Siluan,
Precum mult ai iubit, și mult propovăduitorul Harului.
ai aflat Harul cel dumnezeiesc al Harul Duhului Sfânt cu
Duhului, Siluane, de la Hristos; îmbelșugare dăruiește mie, Părinte,
cutezătorului tău cântăreț, căci
pentru aceasta neamurile strigă
râvna și puterile adesea mi se
ție: Bucură-te Părinte, podoaba împuținează; pentru aceea, iartă mie,
Părinților. câte am greșit ție.

ALT CONDAC, glasul al 8-lea:


Facerea lui Pavel Ieromonahul
Podobie: Când s’au pogorât...
Pe pământ fiind, ai slujit lui
Hristos, pe urmele Aceluia
umblând; acum, în ceruri,
privești pe Cel pe Care L-ai
dorit, împreună cu Dânsul
petrecând, precum a și făgăduit.
Pentru aceasta, Părinte Siluane,

S-ar putea să vă placă și