Sunteți pe pagina 1din 20

SLUJBA SFANTULUI

IERARH TEOFAN
ZĂVORÂTUL
VECERNIA MARE Sfinte Ierarhe Teofan, ca un
soare strălucitor ne luminează
După psalmul de început, cântăm: nouă pomenirea ta, drept aceea,
Fericit bărbatul…, la Doamne strigat- te rugăm să ne luminezi și pe noi
am..., punem stihirile pe 8. cei care cu credință venim la tine
Glasul 1: și-ți cerem cu osârdie: Roagă-te
să se mântuiască sufletele
noastre. (de două ori)
eniți credincioșilor cu
evlavie să fericim pe O, preafericite părinte
arhiereul lui Hristos, Teofan, om dumnezeiesc și
pe Sfântul Teofan, slujitor credincios al lui
păstorul cel blând al Dumnezeu, vas ales al Duhului
turmei Sale, pe Sfânt și moștenitor al împărăției
învățătorul cel cu slove de aur, celei cerești, mijlocește de la
mângâietorul celor în necazuri Domnul pace Bisericii drept-
și povățuitorul celor care cu măritoare, poporului nostru
credință aleargă la al său ajutor. bună sporire și tuturor
Către care să ne îndreptăm și credincioșilor întărire în
noi astăzi ca la cel care se roagă credință, iertare de păcate și
neîncetat pentru sufletele izbăvire din necazuri. (de două
noastre. (de două ori) ori)
4 LUNA IANUARIE

Slavă..., același glas: omenirea dreptului cu laude și


Sfinte Părinte Teofan, de binecuvântarea Domnului peste
Dumnezeu înțelepțite, care în capul lui. Fericit este omul care a
aflat înțelepciunea și muritorul care
taină te-ai nevoit și te-ai arătat a cunoscut priceperea. Că mai bună
oamenilor ca un luminător este îndeletnicirea cu acestea decât
prealuminos, cu razele vistieriile de aur și de argint. Și mai
cuvintelor tale luminându-ne, pe scumpă este decât pietrele cele de
toți ne înveți să ne înălțăm la mult preț; și tot ce este de preț nu este
vederea de Dumnezeu. Pentru vrednic de ea. Pentru că lungimea de
aceasta, noi cei care cu bucurie zile și anii vieții sunt în dreapta ei, iar
în stânga ei bogăție și slavă. Că din
ne închinăm cinstitelor tale gura ei iese dreptatea, legea și mila pe
moaște și sfintei tale icoane, cu limbă le poartă. Deci, ascultați-mă pe
umilință strigăm: Slavă Celui mine, o, fiilor, că lucruri de cinste vă
care preaslăvește pe sfinții Săi. voi spune; și fericit este omul care va
păzi căile mele. Că ieșirile mele sunt
Și acum..., a praznicului. ieșiri de viață și se gătește vrerea de
Glasul al 4-lea: la Domnul. Pentru aceasta, vă rog pe
voi și pun glasul meu înaintea fiilor
Cutremuratu-s-a mâna Bote- oamenilor. Că eu, înțelepciunea, am
zătorului, când s-a atins de tocmit sfatul și știința, iar gândul eu
preacuratul Tău creștet; l-am chemat. Al meu este sfatul și
întorsu-s-a înapoi râul întărirea, a mea este priceperea și a
Iordanului, neîndrăznind a sluji mea este tăria. Eu îi iubesc pe cei ce
mă iubesc pe mine; iar cei ce mă
Ție; că cel ce s-a sfiit de Isus al caută vor afla har. Înțelegeți, dar, cei
lui Navi, cum era să nu se teamă fără de răutate chibzuiala și cei
de Făcătorul său? Ci toată neînvățați puneți la inimă. Ascultați-
iconomia ai plinit-o, mă pe mine că iarăși lucruri mărețe
Mântuitorul nostru, ca să vă voi spune. Și voi scoate din buzele
mântuiești lumea cu Arătarea mele cele drepte, că adevăr va învăța
Ta, Unule Iubitorule de oameni. gâtlejul meu, iar buzele mincinoase
sunt urâte înaintea mea. Cu dreptate
sunt toate graiurile gurii mele, nimic
VOHOD nu este într-însele strâmb, nici
Lumină lină..., încâlcit. Toate sunt drepte pentru cei
Prochimenul zilei ce află cunoștința. Că vă învăț pe voi
PAREMIILE adevărul, ca nădejdea voastră să fie
în Domnul și să vă umpleți de Duh.
De la Pilde, citire.
(10: 8; 3: 13-16)
ZIUA A ZECEA 5
Din Înțelepciunea lui Solomon, (3: 1-9)
citire: Sufletele drepților sunt în mâna
(5: 16 - 6: 3) Lui Dumnezeu și nu se va atinge de
Drepții în veac vor fi vii și de la ele chinul. Părutu-s-a în ochii celor
Domnul este plata lor, și purtarea de nepricepuți că au murit și ieșirea lor
grijă pentru dânșii este de la Cel din această lume s-a socotit pedepsire
Preaînalt. Pentru aceasta vor lua și plecarea lor de la noi, sfărâmare,
împărăția podoabei și stema iar ei sunt în pace. Că de ar fi
frumuseții din mâna Domnului; căci pedepsiți în fața oamenilor, nădejdea
cu dreapta Sa îi va acoperi și cu lor este plină de nemurire. Și puțin
brațul Său îi va apăra. Lua-va râvna fiind pedepsiți, cu mari binefaceri
Lui drept armă și va întrarma vor fi dăruiți, că Dumnezeu i-a ispitit
făptura spre izbândă asupra pe dânșii și i-a aflat vrednici de El.
vrăjmașilor. Îmbrăca-Se-va în Ca pe aur în topitoare i-a lămurit și
platoșa dreptății și-Și va pune drept ca pe o jertfă de ardere de tot i-a
coif judecata cea nefățarnică. Lua-va primit. Și în vremea cercetării lor vor
drept pavăză bine întărită sfințenia, străluci și ca scânteile pe paie vor
va ascuți mânia cumplită drept sabie sclipi. Judeca-vor neamuri și vor
și împreună cu Dânsul lumea va da stăpâni popoare și va împărăți peste
război împotriva celor fără de minte. dânșii Domnul în veci. Cei ce
Porni-se-vor bine ochite săgețile nădăjduiesc spre El vor înțelege
fulgerelor și ca dintr-un arc bine adevărul și credincioșii vor petrece în
încordat al norilor la țintă vor lovi. Și dragoste cu Dânsul. Că har și milă
din mânia Lui, ca o praștie, va este întru cuvioșii Lui și cercetare
azvârli noian de grindină. Întărâta- întru aleșii Lui.
se-va asupra lor apa mării și râurile
îi vor îneca vijelios. Va sta împotriva
La Litie
lor Duhul puterii dumnezeiești și ca
Glasul al 3-lea:
un vifor îi va vântura pe ei, și
fărădelegea va pustii tot pământul și Sfinte Teofan preafericite,
răutatea va răsturna scaunele celor făcătorule de minuni preaslăvit,
puternici. Auziți dar, împărați, și al credincioșilor apărător, vas
înțelegeți; luați învățătură, ju-
îmbelșugat al harului
decători ai marginilor pământului!
Luați aminte, cei ce stăpâniți mulțimi dumnezeiesc și izvor al
și cei ce vă trufiți cu ocârmuirea milostivirii, roagă-te pentru noi
mulțimii neamurilor, că de la către Dumnezeu, să miluiască
Domnul s-a dat vouă stăpânirea și sufletele noastre.
puterea de la Cel preaînalt.
Părinte de Dumnezeu
Din Înțelepciunea lui Solomon, înțelepțite, fericit și credincios
citire: prieten al lui Dumnezeu,
6 LUNA IANUARIE

podoaba arhiereilor și lauda Și acum..., a Praznicului.


Sfinților Părinți, precum ai Doamne, vrând să plinești cele
viețuit pe pământ, tot astfel te-ai ce ai hotărât din veac, slujitori
arătat și după adormirea ta, căci Tainei Tale ai luat. Dintre
Dumnezeu, Cel minunat întru îngeri, pe Gavriil, dintre
sfinții Săi, cu darul vindecării te- oameni, pe Fecioara, din ceruri,
a dăruit. Iar acum, te rugăm, steaua și din ape, Iordanul, întru
mijlocește neîncetat pentru noi care ai pierdut fărădelegea
către Domnul să miluiască lumii, Mântuitorul nostru, slavă
sufletele noastre. Ție.
Preafericite Teofan, credin- LA STIHOAVNĂ
cios păzitor al cuvintelor Stihurile sfântului glasul al 5-lea:
Evangheliei, primit-ai sărăcia de Podobie: Bucură-te, de viață
bunăvoie ca pe o adevărată dătătoare cruce...
comoară, curăția viețuirii
monahicești păstrând și chipul Bucură-te, părinte al nostru
smereniei cea după chipul lui Teofan, grabnic mângâietor
Hristos Dumnezeu arătând. Iar întru necazuri; bucură-te, al
acum stând înaintea tronului monahilor și monahiilor
Celui Atotțiitor, roagă-te cu povățuitor; bucură-te, căci prin
stăruință pentru noi, cei care cuvânt și faptă pe mulți la
cinstim sfântă pomenirea ta. Domnul i-ai adus, iar acum
înaintea Tronului Sfintei Treimi
Slava..., glasul al 8-lea: fiind, te rogi cu sârguință pentru
Astăzi se împodobește locașul noi, cei care săvârșim cinstită
sfânt de la Vâșa și întreaga pomenirea ta.
Biserică drept-măritoare se Stih: Cinstită este înaintea Domnului
înalță, căci astăzi săvârșim moartea Cuviosului Lui (Ps. 115: 6).
pomenirea ta, Sfinte Teofan. Bucură-te, Sfinte Ierarhe
Minuni uimitoare a arătat prin Teofan, podoabă preaslăvită a
tine Dumnezeu, iar sfintele tale Bisericii Rusiei, laudă strălucită
moaște le-a preaslăvit. Pentru a locașului sfânt din Vâșa, stâlp
aceasta alergăm la tine și te neclintit al dreptei credințe;
rugăm: Roagă-te pentru noi lui bucură-te, rugător pentru noi
Dumnezeu ca să miluiască înaintea lui Dumnezeu, unde
sufletele noastre. acum împreună cu toți sfinții te
ZIUA A ZECEA 7
sălășluiești în împărăția Lui. strigat către Dânsul: Tu mă
Roagă-te, Sfinte Teofan pentru sfințește, Stăpâne, cu Dumneze-
noi, cei care săvârșim sfântă iasca Ta Arătare.
pomenirea ta.
Stih: Minunat este Dumnezeu întru
Sfinți Lui, Dumnezeul lui Israel
Tropar, glasul al 8-lea:
(Psalm 67:36). Îndreptătorule al Ortodoxiei,
Bucură-te, arhiereule al lui învățătorule al dreptei cinstiri
Dumnezeu, chip al smereniei și de Dumnezeu și al curăției și
al blândeții, care zăvorât fiind, nevoitorule al pustiei Vâșa,
pe cei care însetau după Sfinte Ierarhe Teofan, de
mângâiere duhovnicească nu i- Dumnezeu înțelepțite, prin
ai lăsat orfani. Pentru aceasta și scrierile tale cuvântul lui
noi alergăm la tine ca la un Dumnezeu bine l-ai tâlcuit și
părinte și cu dragoste te nouă tuturor calea cea dreaptă
chemăm: Roagă-te pentru noi spre mântuire ne-ai arătat.
către Dumnezeu ca să Roagă pe Hristos Domnul să
mântuiască sufletele noastre. mântuiască sufletele noastre (de
două ori).
Slavă...același glas: Troparul praznicului: În Iordan,
Preafericite părinte Teofan, botezându-Te, Tu Doamne... (o dată).
sălaș a Duhului Sfânt te-ai
arătat și, curăția minții dorind
îndelung, te-ai zăvorât în locașul
din Vâșa. Iar prin scrierile tale
pe toți cei care alergau cu
credință la tine i-ai luminat. Nu
înceta nici acum să înalți
rugăciuni pentru noi, cei care
cinstim sfântă pomenirea ta.

Și acum..., a Praznicului.
Cel din cea stearpă, sfeșnicul
luminos, văzând pe Soarele Cel
din Fecioară la Iordan cerând
Botez, cu frică și cu bucurie, a
8 LUNA IANUARIE

La Utrenie a celor care cu dragoste cinstesc


sfântă pomenirea ta.
La Dumnezeu este Domnul..., se cântă Slavă... Și acum..., a Praznicului.
troparul Praznicului (de două ori)
Slavă..., al Cuviosului, glas 4: Și POLIELEU Robii Domnului…
acum..., al Praznicului.
MĂRIMURILE:
După Catisma întâi, se cântă
Sedealna
Glasul al 8-lea: Stih 1: Așteptând am așteptat pe
Domnul și El a căutat spre mine și a
auzit rugăciunea mea (Ps. 39: 1-2).
umina cea necreată din Marimu-te pe tine, Sfinte
Lumina lui Hristos Ierarhe Teofan, și cinstim sfântă
Domnul întru tine s-a pomenirea ta, căci tu te rogi
sălășluit, Sfinte Ierarhe pentru noi lui Hristos,
Teofan. Chipul tău cel Dumnezeul nostru.
strălucit lumii pe tine te-a Stih 2: Genunchii mei au slăbit de post
arătat, căci ai strălucit prin și trupul meu s-a istovit din lipsa
viețuirea ta cea sfântă, cu razele untuluidelemn (Ps. 108: 23).
sfintelor învățături ai luminat și Stih 3: Pentru cuvintele buzelor Tale,
până acum strălucești prin eu am păzit căi aspre (Ps. 16: 4).
minuni. Pentru aceasta, Stih 4: Schimbat-ai plângerea mea
prăznuim sfântă pomenirea ta. întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m-
ai încins cu veselie (Ps. 29: 11).
Slavă... Și acum..., a Praznicului. Stih 5: Să știți că minunat a făcut
( din Minei ziua 10) Domnul pe cel cuvios al Său (Ps. 4: 3).
După Catisma a doua, se cântă Stih 6: Cântați Domnului cei cuvioși
ai Lui și lăudați pomenirea sfințeniei
Sedealna,
Lui (Ps. 29: 4).
Glasul al 8-lea:
Lumina cea necreată din Slavă..., glasul 1:
Lumina lui Hristos Domnul Slavă Ție, Treime Sfântă: Părinte,
întru tine s-a sălășluit, Sfinte Cuvinte și Duhule Sfinte, zicând:
Ierarhe Teofan, căci te-a arătat Slavă Ție, Dumnezeule.
pe tine martor credincios al Și acum..., același glas:
adevărului în Biserica Sa, spre Bucură-te, ceea ce ești plină de har,
Marie, Domnul este cu tine, zicând:
bucuria și mântuirea tuturor și
Și prin tine cu noi.
ZIUA A ZECEA 9

Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Evanghelia de la Matei (XI, 27-30):


Dumnezeule (de trei ori)! ,,Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate
Mi-au fost date de către Tatăl Meu...”
După POLIELEU, se cântă (caută joi în săptămâna a IV-a după
Sedealna, Rusalii).
Glasul al 4-lea:
Preaînțelept învățător,
Psalmul 50
luptător preatare pentru
Slavă..., Glasul al 2-lea:
adevărul lui Hristos, întărește și
inimile noastre în dreapta Pentru rugăciunile Ierarhului
credință. La tine alergăm și ție Tău Teofan, Milostive, curățește
ne rugăm: Mijlocește la Hristos mulțimea greșelilor noastre.
pentru noi, Sfinte Părinte Și acum...,
Teofan. Pentru rugăciunile Născătoa-
rei de Dumnezeu, Milostive,
Slavă... Și cum..., a Născătoarei: curățește mulțimea greșelilor
noastre.
Apărătoare nebiruită a celor
umiliți și caldă mijlocitoare a Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule,
celor ce nădăjduiesc întru tine, după mare mila Ta și după mulțimea
îndurărilor Tale curățește fărădelegile
izbăvește-ne pe noi de necazuri noastre.
și de ispite, Născătoare de
Dumnezeu, Preacurată. Și idiomela, glasul al 6-lea:
Apoi Antifonul 1 al glasului al 4-lea:
Mulțime de binefaceri reverși
prin cuvintele tale, Sfinte
Ierarhe Teofan, iar prin scrierile
PROCHIMENUL,
Glasul al 4-lea: tale te-ai arătat adevărat
propovăduitor al credinței, căci
Cinstită este înaintea ai propovăduit credința în
Domnului moartea cuvioșilor Preasfânta Treime și în Unul
Lui. (Ps. 115: 6) Dumnezeu.
Stih: Ce vom răsplăti Domnului
pentru toate câte ne-a dat nouă? (Ps. LA CANOANE
115: 3) Se pune canonul Praznicului pe 8 și
al sfântului pe 4.

Toată suflarea... Cântarea 1-a:


10 LUNA IANUARIE

Canonul Sfântului Ierarh Teofan mângâind inimile credincioșilor


Glasul al 8-lea: și chemând pe toți la mântuire și
la duhovniceasca bucurie.
Sfinte Părinte Teofan cu Sfinte a lui Dumnezeu și
bucurie îți ducem laude și cu slujitorule al lui Hristos, Părinte
smerenie cădem către tine și te Teofan, caută la neputințele
rugăm: Primește nevrednica noastre și tămăduiește sufletele
noastră rugăciune. noastre cele pline de patimi.
Înger pământesc și om ceresc Slavă...
zăvorât în pustia Vâșa fiind, Ca o albină harnică ne-ai
neîncetat Domnului te-ai rugat, adunat miere duhovnicească din
arătându-le oamenilor calea grădina scrierilor Sfinților
spre mântuire. Părinți, nouă celor ce pentru
Slavă... mântuire alergăm cu rugăciune
Astăzi, credincioșilor, să către tine.
lăudăm cu cântări și laude pe Și acum... a Născătoarei:
luminătorul cel duhovnicesc, pe
ierarhul Teofan, rugător Sfinte Ierarhe Teofan, vino de
neîncetat pentru noi către stai împreună cu noi, ca să
Dumnezeu. proslăvim împreună pe
Preasfânta Fecioară, care a
Și acum... a Născătoarei:
născut pe Hristos Domnul.
Întărește-ne pe noi, Maica
Domnului, în credința către Fiul Sedelna glasul al 8-lea:
tău și Dumnezeul nostru, Care
minunat preaslăvește pe Viețuirea ta a fost slăvită de
slujitorii Săi și pe mulți îi Dumnezeu, la fel și adormirea ta
încredințează ocrotirilor cea întru Domnul, sfinte a lui
sfinților Săi. Dumnezeu Teofan, iar acum stai
împreună cu toți sfinții înaintea
Cântarea a 3-a: Scaunului Celui Preaînalt.
Canonul Sfântului Ierarh Teofan Roagă-te lui Dumnezeu pentru
noi, preafericite, ca să se
Numele tău, Sfinte Ierarhe mântuiască sufletele noastre.
Teofan, a înmiresmat pământul
ca un mir cu bună mireasmă, Slavă... Și acum..., a Praznicului.
ZIUA A ZECEA 11
Cântarea a 4-a: Cântarea a 5-a:
Canonul Sfântului Ierarh Teofan Canonul Sfântului Ierarh Teofan
Îngerii în cer se bucură,
Sfinte Teofan, mintea ta cu oamenii pe pământ cu duhul
înțelepciune lui Hristos s-a sărbătoresc, cu toții săvârșesc
încredințat și s-a învrednicit pomenirea sfântului luminător
astfel de împărăția cea cerească. Teofan, pentru noi toți minunat
Roagă-L, rugămu-ne ție, pe Cel rugător.
care cu înțelepciune toate le-a
Învață-ne, Fericite Teofan,
făcut, să mântuiască sufletele
cum să-L vedem și noi pe
noastre.
Hristos, Lumina cea adevărată,
Pildă de fapte bune ai fost Care luminează pe tot omul ce
pentru turma ta, cuvioase, prin vine în lume.
cuvânt, prin viețuire, prin Slavă...
dragoste, prin duh, prin
Pe Hristos Domnul oștirile
credință și prin curăție. Pentru
cerești îl slăvesc, iar tu, Sfinte
aceea, ca pe un păstor adevărat
Teofan, prin viețuirea ta
te cinstim pe tine, Sfinte Teofan,
neîncetat L-ai slăvit. Învață-ne și
părintele nostru.
pe noi, sfinte al lui Dumnezeu,
Slavă...
prin fapte bune să-L slăvim pe
Nu ne uita pe noi, fiii tăi, Domnul Dumnezeul nostru.
Părinte Teofan, căci în casa
Și acum... a Născătoarei:
Tatălui ceresc te sălășluiești
acum. Învrednicește-ne și pe noi, Pe cea mai înaltă decât
prin rugăciunile tale, să intrăm cerurile și mai curată decât
în casa Domnului. strălucirile soarelui, pe cea care
Și acum... a Născătoarei: ne izbăvește din legăturile
păcatului, pe Stăpâna lumii, cu
Sfinte Teofan de Dumnezeu cântări să o cinstim.
înțelepțite, roagă-te pentru noi
Preasfintei Stăpânei noastre,
Cântarea a 6-a:
Născătoarei de Dumnezeu, ca
Canonul Sfântului Ierarh Teofan
prin puternica ei mijlocire să
ceară lui Hristos mântuire
pentru sufletele noastre. Purces-ai către mântuire pe
calea cea îngustă, cu smerenie
12 LUNA IANUARIE

strigând neîncetat către Cel împreună cu îngerii stând


smerit: Bine este mie a mă lipi de înaintea Scaunului Preasfintei
Domnul. Treimi, roagă-te neîncetat
Adevărurile lui Hristos le-ai pentru noi toți.
dorit, necazuri și jigniri cu
bucurie ai îndurat, ținând Icosul:
mintea ta la gândul că așa cum Ca o arătare a
nu poate fi biruință fără cunună, dumnezeieștilor daruri te-ai
tot astfel nu se poate dobândi arătat pământului rusesc, cu
nici biruință fără luptă. adevărat, Sfinte Ierarhe Teofan,
Slavă... păstor bun fiind pentru turma
Slava lumească și toate lui Hristos, luminând prin
comorile acestei lumi le-ai urât, viețuire și călăuzind prin cuvânt
neîncetat călătorind către și prin scrieri. Iar acum stând
împărăția cea de sus. Iar acum înaintea Scaunului Preasfintei
cu bucurie îngerească te bucuri, Treimi, cu îndrăzneală înalți
părinte al nostru, Sfinte Teofan. preacuvioasele tale mâini în
rugăciune către Dumnezeu.
Și acum... a Născătoarei:
Drept aceea, roagă-te neîncetat
Cine, oare, nu te va ferici pe pentru noi toți.
tine, Preacurată Fecioară; și
cine nu va cânta preacurata ta SINAXAR
Naștere? Roagă, Preacurată În luna ianuarie, în ziua a zecea,
preafericită, pe Fiul tău și facem pomenirea Sfântului Cuvios
Dumnezeul nostru, să miluiască Ierarh Teofan Zăvorâtul, episcop de
sufletele noastre. Vladimir și Tambov, și nevoitor al
Pustiului Vâșa în Rusia, care s-a
săvârșit cu pace în anul 1891.
Condacul Episcopul Teofan s-a numit în
glasul al 4-lea: lume Gheorghie Vasilievici Govorov
Ca cel ce porți numele și s-a născut pe 10 ianuarie 1815 într-
un sat din apropierea Orlovului,
Dumnezeieștii Arătări a lui unde tatăl său era preot. Astfel, de la
Dumnezeu, Sfinte Ierarhe primii pași ai copilăriei sale s-a aflat
Teofan, prin învățăturile tale ne- în Biserică. A studiat mai întâi în
ai arătat nouă, precum o harfă școala pregătitoare teologică din
înțelegătoare, frumusețea vieții orașul Livna, iar apoi la seminarul
duhovnicești. Iar acum din Orlov. Oricât de dificile și aspre
ZIUA A ZECEA 13
ni se par condițiile de viață ale școlii apoi chemat la Petersburg pentru a fi
teologice din vremea aceea, cu toate numit rector al Academiei Teologice
că uneori erau nemiloase, le-a și inspector de religie pentru școlile
imprimat elevilor săi o disciplină laice din capitală.
mentală puternică. În ziua de 9 mai 1859 a fost hirotonit
Din 1837 până în 1841 și-a continuat episcop al Tambovului. Aici a
studiile la Academia Teologică din înființat o școală pentru fete. În
Kiev. Se poate spune că tânărul timpul șederii la reședința din
student mergea adesea la peșterile Tambov, episcopul Teofan a început
Lavrei Pecerska din Kiev și în timpul să îndrăgească izolata sihăstrie din
reculegerilor sale ar fi căpătat contur Vâșa. În vara anului 1863 a fost
în el hotărârea de a părăsi lumea. transferat la Vladimir, unde a slujit
Chiar înaintea absolvirii cursurilor timp de trei ani. Aici de asemenea a
s-a călugărit. deschis o școală eparhială pentru
După tunderea sa în monahism, fete. Slujea la biserică adesea,
Teofan, împreună cu alți monahi călătorea mult în eparhie, predica în
proaspăt călugăriți, s-a dus la Lavra mod constant, a restaurat biserici și
Pecerska la bine-cunoscutul părinte cu toată inima a fost lângă turma sa,
Partenie. Starețul le-a spus: „Voi, împărtășind cu ea atât bucurii cât și
călugărilor învățați, care vă asumați necazuri.
diverse reguli, nu uitați că un singur În anul 1861 episcopul Teofan era
lucru este cel mai de trebuință dintre prezent la deschiderea moaștelor
toate: să te rogi, să te rogi neîncetat Sfântului Tihon de Zadonsk. Acest
în mintea și inima ta către eveniment trebuie să-i fi produs o
Dumnezeu". puternică impresie, fiindcă avea atât
La absolvirea cursurilor și obținerea de multe în comun cu Sfântul Tihon.
licenței ieromonahul Teofan a fost Îl îndrăgise mult pe Sfântul Tihon
desemnat ca director provizoriu al încă din copilărie și se gândea
Școlii Teologice Sofia din Kiev; mai totdeauna la el cu mult entuziasm,
târziu a fost director al Seminarului încât, atunci când a venit vremea
Novgorod, profesor și ajutor de canonizării acestui mare îndrumător
inspector al Academiei Teologice din și ocrotitor de suflete, bucuria
Petersburg. episcopului Teofan a fost
Această activitate pur școlară nu l-a inexprimabilă.
mulțumit și a solicitat să fie eliberat În anul 1866 episcopul Teofan a făcut
din serviciul academic. A fost o cerere pentru a fi eliberat din
desemnat membru al Misiunii Ruse funcția de episcop al Vladimirului,
din Ierusalim; apoi, ridicat la rangul fiind numit mai-marele Sihăstriei
de arhimandrit, a fost numit rector al Vâșa; și curând după aceea, la o nouă
Seminarului Olonetsky. Curând a cerere a sa, a fost eliberat chiar și de
fost transferat la Constantinopol ca acea îndatorire. Episcopul Teofan a
prim preot al bisericii ambasadei, avut un model pe care l-a păstrat
14 LUNA IANUARIE

permanent înaintea ochilor: Sfântul doar atât cât să-și cumpere cărțile
Tihon, de care s-a lăsat influențat necesare. Din propriile sale cărți
încă din tinerețe, și care de asemenea tipărite, care se distribuiau cu
și-a părăsit eparhia și a devenit un repeziciune, nu păstra niciuna,
mare îndrumător duhovnicesc sperând ca în felul acesta să poată fi
pentru întreaga Rusie. vândute cât mai ieftin cu putință. În
Duminică, 2 iulie 1866, episcopul și-a puținele momente când nu se mai
luat rămas bun de la turma sa. După îndeletnicea cu rugăciunea, cititul
slujirea Liturghiei a rostit ultima sa sau scrisul, se ocupa cu activități
predică, într-o mare liniște, în care practice. Picta icoane și era priceput
putea fi auzit din când în când un la sculptura în lemn și lăcătușărie.
plânset înăbușit. Și astfel au început Episcopul Teofan primea în fiecare zi
28 de ani de viață solitară și plină de între douăzeci și patruzeci de
neîntrerupte nevoințe. În primii șase scrisori, și răspundea la toate. Cu o
ani episcopul a mers la toate slujbele sensibilitate extraordinară pătrun-
și liturghiile de dimineață. În biserică dea starea duhovnicească a
stătea fără să se miște, fără să se expeditorului scrisorii și răspundea
încline, cu ochii închiși spre a nu i se cu căldură, cu limpezime și în
distrage atenția. În zilele de amănunt mărturisirii acelui suflet
sărbătoare de obicei slujea. tulburat.
Începând din 1872, a întrerupt toate Viața episcopului Teofan a trecut
legăturile cu oamenii, excepție nevăzută lumii și moartea l-a aflat tot
făcând protopresbiterul și duhovni- în singurătate. În ultimii ani vederea
cul său. Nu a mai mers la biserica a început să-i scadă, dar nu a
mănăstirii, ci și-a construit cu abandonat munca asiduă,
propriile mâini în chilia sa un împărțindu-și în continuare timpul
paraclis închinat Botezului în același mod ca până atunci. Seara,
Domnului. Timp de zece ani a slujit ajutorul său de chilie pregătea totul
Liturghia în această bisericuță în pentru slujirea Liturghiei de a doua
fiecare duminică și sărbătoare, iar în zi. După Liturghie episcopul cerea un
următorii unsprezece ani, în fiecare ceai printr-un ciocănit în perete. La
zi. Slujea complet singur, uneori în ora unu după amiază mânca - în
liniște, iar alteori cântând. zilele când nu era post - un ou și un
Părea să nu mai fie un simplu om, ci pahar cu lapte. La ora patru lua
un înger, plin de smerenie și blândețe ceaiul, iar după aceea nu mai mânca
copilărească. Când cineva venea la el nimic.
cu diverse probleme, spunea ceea ce Începând din 1 ianuarie 1891 au
era de trebuință și se cufunda din apărut câteva nereguli în programul
nou în rugăciune. Mânca doar atât lui. Pe 6 ianuarie ora 4,30 după
cât să nu-și distrugă sănătatea. Tot amiază, ajutorul său de chilie,
ceea ce primea trimitea prin poștă observând starea de neputință a
celor săraci, păstrând pentru sine episcopului din ultimele zile (cu toate
ZIUA A ZECEA 15
că scrisese după-amiaza) a intrat în strigând: Binecuvântat este
camera sa. Episcopul zăcea mort pe Dumnezeul părinților noștri.
pat. Mâna sa stângă era pe piept, iar Slavă...
dreapta era așezată ca și cum ar fi
fost pregătită pentru o Propovăduitor râvnitor al
binecuvântare arhierească. adevărurilor dumnezeiești
Trupul mort a rămas timp de trei zile făcându-te, Părinte Teofan, prin
în bisericuța din chilia sa, iar alte trei înțelepciunea cuvintelor și a
zile a fost așezat în catedrală - și nu a
dat semne de stricăciune. Când a fost
învățăturilor tale, fiind
îmbrăcat în veșmintele arhierești, îndrumați, cântăm acum
fața îi era luminată de un zâmbet de împreună cu tine: Binecuvântat
bucurie. Episcopul Teofan a murit la este Dumnezeul părinților
vârsta de 79 de ani. A fost îngropat în noștri.
răcoroasa catedrală Kazan.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Și acum... a Născătoarei:
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Dăruiește mângâiere robilor
miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
tăi, Născătoare de Dumnezeu
Amin.
Marie, ca să strigăm împreună
Cântarea a 7-a: cu tine Fiului tău și
Canonul Sfântului Ierarh Teofan Mântuitorului nostru:
Binecuvântat este Dumnezeul
părinților noștri.
Prin calea cea strâmtă pășind,
ai avut neîncetat înaintea
ochilor tăi drumul Crucii lui Cântarea a 8-a:
Hristos, Cel care cel dintâi a Canonul Sfântului Ierarh Teofan
pătimit. Pe acest drum spre
viața cea veșnică ai călătorit,
Părinților binecuvântați,
fericite, neîncetat strigând:
sfinților cântăreți, popoarelor
Binecuvântat este Dumnezeul
care înălțați pe Domnul în veci,
părinților noștri.
să săvârșim cu toții marea
Lui Ilie Tesviteanul cu proslăvire a slujitorului lui
sârguință i-ai urmat, Sfinte Dumnezeu, a ierarhului Teofan.
Ierarhe Teofan, prin dragoste
Ne-ai învățat pe fiecare să
dumnezeiească inima ta
înălțăm cu vrednicie slavă lui
aprinzând-o. Iar sufletul tău
Dumnezeu, propovăduitorul
prin răbdare ți l-ai întărit,
bunei-cuviințe, Sfinte Teofan.
16 LUNA IANUARIE

învață-ne și pe noi, cei care cu Cu adevărat nou făcător de


credință alergăm la tine, să minuni te-ai arătat, Sfinte
slăvim numele lui Dumnezeu în Teofan preaînțelepte. Ca un
veci. milostiv tămăduitor și doctor
Slavă... fără de arginți, sufletele și
Luptător întărit al credinței, trupurile noastre, ale celor care
înțelept propovăduitor al bunei- cu credință la tine alergăm, le-ai
cuviințe, luminat cuvântător al miluit și le-ai liniștit, prin
dreptei credințe, Ierarhe revărsarea darurilor tale, Sfinte
Teofan, cel zăvorât în pustia Teofan.
Vâșa, învrednicește-ne și pe noi, Cu adevărat rugător pentru
nevrednicii, cu bucurie noi către Dumnezeu te-ai arătat,
duhovnicească să lăudăm pe Sfinte Teofan, iar acum ceri de
Domnul, Cel preaslăvit întru toți la Făcătorul a toate lăsare de
vecii. păcate, nouă celor care cu
Și acum... a Născătoarei: credință și dragoste te mărim,
Râuri de vindecări reverși sfinte.
Slavă...
neîncetat celor credincioși,
Maică a lui Dumnezeu; vindecă Om dumnezeiesc și credincios
acum și sufletele noastre, pentru prieten al lui Hristos, primește
rugăciunile slujitorului lui cu milostivire rugăciunile
Dumnezeu, Ierarhul Teofan. noastre și le du la Scaunul Slavei
Lăudăm Nașterea ta, lui Dumnezeu, care prin Botezul
Preacurată, și o preaînălțăm în Său a sfințit curgerile
toți vecii. Iordanului.
Cântarea a 9-a: Și acum... a Născătoarei:
Canonul Sfântului Ierarh Teofan Cu adevărat pe Hristos
Domnul îl slăvesc oștirile cerești,
De viața cea veșnică te-ai pe Hristos Domnul, pe Care în
pântece L-ai purtat, Născătoare
învrednicit, Sfinte Ierarhe
de Dumnezeu Preacurată; pe
Teofan. Iar acum fii nouă
Acela roagă-L să miluiască și să
mijlocitor și rugător cu
mântuiască sufletele noastre.
sârguință către Domnul, cei care
cu credință săvârșim pomenirea
ta cea sfântă.
ZIUA A ZECEA 17

Luminânda Teofan, râvnitorule al tăcerii și


Glasul al 3-lea: vorbitorule cu Unul Dumnezeu,
pomenește-ne și pe noi, cei care
Pe luminătorul Rusiei, cel cinstim sfântă pomenirea ta și
care de sus a fost luminat de du rugăciunile tale cele
Lumina cea dumnezeiască, pe sârguincioase către Domnul, ca
Sfântul Ierarh Teofan, cu să mântuiască sufletele noastre.
bucurie și cu cântări să-l Slavă..., același glas:
cinstim.
Slavă..., Și acum... ,a Praznicului: Propovăduitor înțelept al
bunei-cuviințe, cuvântător
prealuminat al dreptei credințe,
LA LAUDE tălmăcit-ai oamenilor tainele
Se pun stihirile pe 4, vieții duhovnicești și astfel pe
Glasul al 7-lea: mulți i-ai adus către credința în
Strălucit-a nouă viața ta cea Unul Dumnezeu Cel din Treime.
bine-plăcută lui Dumnezeu, Pentru aceasta, cinstim sfântă
Sfinte Părinte Teofan, pomenirea ta, de Dumnezeu
zăvorâtule de la Vâșa, toate purtătorule părinte Teofan, și
pornirile trupului tău împreună cu tine cântăm: Slavă
supunându-le duhului. Roagă- Ție Preasfântă Treime,
te, sfinte, pentru noi cei care Dumnezeul nostru, slavă Ție!
săvârșim cinstită pomenirea ta,
ca să mântuiască Dumnezeu Și acum..., a praznicului.
sufletele noastre (de 2 ori). Glasul al 4-lea:
Arătatu-te-ai, Părinte Teofan, Cutremuratu-s-a mâna Bote-
oglindă a luptei monahicești și a zătorului, când s-a atins de
înfrânării, comoară nedeșertată preacuratul Tău creștet;
a dragostei și a smereniei, întorsu-s-a înapoi râul Iorda-
pentru care cinstim sfântă nului, neîndrăznind a sluji Ție;
pomenirea ta. Pe Hristos Care că cel ce s-a sfiit de Isus al lui
cu slavă te-a încununat pe tine îlNavi, cum era să nu se teamă de
preaslăvim, pe Care cu Făcătorul său? Ci toată icono-
sârguință roagă-L să mia ai plinit-o, Mântuitorul
mântuiască sufletele noastre. nostru, ca să mântuiești lumea
Om dumnezeiesc și slujitor cu Arătarea Ta, Unule
Iubitorule de oameni.
credincios al lui Hristos, Sfinte
18 LUNA IANUARIE

Doxologia Mare. Troparele, Fericiți cei prigoniți pentru


Ecteniile, Otpustul, Ceasul întâi. dreptate, că a acelora este împărăția
cerurilor.
.......
Fericiți veți fi când, din pricina
Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și,
mințind, vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră.
Purces-ai către mântuire pe
calea cea îngustă, cu smerenie
La Liturghie
strigând neîncetat către Cel
smerit: Bine este mie a mă lipi de
La Fericiri, 8 tropare: 4 din Cântarea Domnul.
a III-a a din Canonului Praznicului și 4
Bucurați-vă și vă veseliți, că plata
din Cântarea a VI-a, a din Canonului
voastră multă este în ceruri.
Sfântului.
Adevărurile lui Hristos le-ai
Întru împărăția Ta când vei veni, dorit, necazuri și jigniri cu
pomenește-ne pe noi, Doamne, când bucurie ai îndurat, ținând
vei veni întru împărăția Ta. mintea ta la gândul că așa cum
Pe 12 nu poate fi biruință fără cunună,
Fericiți cei săraci cu duhul, că a tot astfel nu se poate dobândi
acelora este împărăția cerurilor.
nici biruință fără luptă.
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor Slavă...
mângâia.
Pe 10 Slava lumească și toate
Fericiți cei blânzi, că aceia vor comorile acestei lumi le-ai urât,
moșteni pământul. neîncetat călătorind către
Fericiți cei flămânzi și însetați de împărăția cea de sus. Iar acum
dreptate, că aceia se vor sătura. cu bucurie îngerească te bucuri,
Pe 8 părinte al nostru, Sfinte Teofan.
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor
milui. Și acum... a Născătoarei:
........ Cine, oare, nu te va ferici pe
Fericiți cei curați cu inima, că aceia tine, Preacurată Fecioară; și
vor vedea pe Dumnezeu. cine nu va cânta preacurata ta
......
Naștere? Roagă, Preacurată
Fericiți făcătorii de pace, că aceia
preafericită, pe Fiul tău și
fiii lui Dumnezeu se vor chema.
......
ZIUA A ZECEA 19
Dumnezeul nostru, să miluiască LA APOSTOL
sufletele noastre. Prochimenul
Glasul al 7-lea
Lăuda-se-vor cuvioșii întru slavă.
Stih: Cântați Domnului cântare
TROPAR, glasul al 8-lea: nouă; lauda Lui în biserica celor
cuvioși.
Îndreptătorule al Ortodoxiei, Din Epistola către Evrei (XIII, 7-
învățătorule al dreptei cinstiri 16):
de Dumnezeu și al curăției și ”Fraților, aduceți-vă aminte de mai-
nevoitorule al pustiei Vâșa, marii voștri...” (caută la 30 ianuarie).
Sfinte Ierarhe Teofan, de
Dumnezeu înțelepțite, prin EVANGHELIA
scrierile tale cuvântul lui
Dumnezeu bine l-ai tâlcuit și Evanghelia de la Luca (6: 17-23)
nouă tuturor calea cea dreaptă ,,În vremea aceea au stat în loc șes
spre mântuire ne-ai arătat. Iisus și ...”
Roagă pe Hristos Domnul să (caută la liturghia din 6 decembrie).
mântuiască sufletele noastre.

CONDACUL
glasul al 4-lea:
Ca cel ce porți numele
Dumnezeieștii Arătări a lui
Dumnezeu, Sfinte Ierarhe
Teofan, prin învățăturile tale ne-
ai arătat nouă, precum o harfă
înțelegătoare, frumusețea vieții
duhovnicești. Iar acum
împreună cu îngerii stând
înaintea Scaunului Preasfintei
Treimi, roagă-te neîncetat
pentru noi toți.

S-ar putea să vă placă și