Sunteți pe pagina 1din 28

slujba sfântului

cuviosului și de
dumnezeu purtătorului
părintelui nostru
arsenie, cel ce s-a
nevoit în farasa
capadociei
LA VECERNIA MICĂ ca un îndumnezeit slujitor al lui
Hristos, cu harul cel
La Doamne, strigat-am... punem 4 dumnezeiesc slujind celor ce se
stihuri și cântăm următoarele stihiri, apropie de tine, tămăduind
Glasul 1: bolile sufletului și ale trupului.
Podobie: Prealăudaților mucenici...
Către Dumnezeu mintea
înălțând, Arsenie Cuvioase, cu
viețuirea mai presus de lume te-
u viețuirea ta curată,
ai arătat, și de cele cerești
Arsenie Cuvioase, în
dorind, te-ai împărtășit de slava
vremurile de apoi,
cea cerească, pururea rugându-
Cuvioșilor celor de
te să se dăruiască sufletelor
demult următor
noastre pace și mare milă.
adevărat te-ai arătat, și a
Duhului Sfânt dumnezeiască Cu racla moaștelor tale
lucrare ai primit. Pentru aceea îmbogățindu-ne, Părinte, care
te rugăm: la Mântuitorul precum un chivot de sfințenie
mijlocește pentru cei ce te izvorăște harul cel dumnezeiesc,
cinstesc pe tine. cinstită pomenirea ta cu dorire
prăznuim, Sfinte Arsenie, cel ce
Cu nevoința cuvioaselor
cu îngerii împreună ești
sporiri sufletul ți-ai luminat,
viețuitor, și strigăm ție:
Arsenie Cuvioase, și cu mulțime
izbăvește această mănăstire de
de minuni împodobindu-te,
toată vătămarea celui pierzător.
Părinte, bine ai făcut multora,
4 LUNA NOIEMBRIE

Slavă..., glasul al 2-lea:


Stih: Fericit bărbatul care se teme de
Trupul muncindu-ți cu Domnul; întru poruncile Lui va voi
foarte. (Ps. 111. 1)
ostenelile înfrânării, în inimă ai
primit dumnezeiasca strălucire, Cu moaștele tale cele sfinte,
Părinte Cuvioase, și cu Părinții Arsenie de trei ori fericite,
de odinioară întrecându-te, te- păzește această lăudată
ai făcut părtaș răsplătirilor mănăstire de toată reaua
acelora. Și sprânceana învăluire.
vrăjmașului călcând, Arsenie
fericite, de îngrozirea lui ne Slavă..., a Treimii:
izbăvește, cu rugăciunile tale
către Dumnezeu. Dăruit-ai, o, Treime sfântă,
dumnezeiescului Arsenie, tărie
Și acum..., a Născătoarei: și dumnezeiescul har prin care
tuturor ne dăruiește tămăduiri
Toată nădejdea mea spre tine mântuitoare.
o pun, Maica lui Dumnezeu,
păzește-mă sub acoperământul Și acum..., a Născătoarei:
tău. Cu credință Fiului tău slujind
dumnezeiescul Arsenie, de a ta
LA STIHOAVNĂ bunăvoire și luminare s-a
Stihirile, glasul al 2-lea: învrednicit, de Dumnezeu
Podobie: Casa Efratului... Născătoare.

Viață nevoitoare petrecând în Acum slobozește..., Sfinte Dumnezeule...,


Troparul de la vecernia mare și otpustul.
vremile din urmă, Sfinte
Arsenie, după săvârșire te-ai
împărtășit de a îngerilor slavă.

Stih: Scumpă este înaintea Domnului


moartea cuviosului Lui.(Ps. 115. 6)
Floare nouă în Capadocia
înflorită, Sfinte Arsenie,
înflorind, bine ne înmiresmezi
cu tainicele dăruiri.
ZIUA A ZECEA 5

LA VECERNIA MARE Cu dumnezeiesc cuvânt și cu


înțelepciune și cu însemnele de
După obișnuitul început, Fericit biruință ale petrecerii
bărbatul... La Doamne, strigat-am... duhovnicești împodobindu-te,
punem stihirile pe 8, Arsenie Cuvioase, luminos ai
vădit tuturor, Părinte,
Glasul al 2-lea: bunătățile și strălucirea
Podobie: Când de pe lemn... dumnezeieștii dragoste; că pildă
a vieții îmbunătățite te-ai
arătat, și chip adevărat și
tea nou răsărită deopotrivă Părinților celor
strălucind din dumnezeiești.
Capadocia, te-ai arătat
Pe cei ce cu credință aleargă
în anii de pe urmă,
la tine, de toată neputința și
Arsenie Cuvioase,
vătămarea degrab i-ai izbăvit,
împreună-locuitorule cu îngerii,
cu ale tale sfinte rugăciuni către
și cu razele viețuirii tale ne
Hristos Mântuitorul; că
luminezi, risipind noaptea cea
obiceiurilor celor bune păzitor
fără de lună a patimilor și
te-ai arătat, ca unul cinstit și
necazurilor. Pentru aceea
plin de har, viețuirea celor fără
prăznuim sfântă pomenirea ta,
de rânduială, Părinte, întru
întru veselia inimii cinstindu-te,
Domnul povățuind și cu
Părinte. (De 2 ori)
dumnezeiasca cuviință
De cugetele cele pământești îndreptând.
ți-ai curățit sufletul, Părinte, cu
Sfințită viețuire săvârșind și
ostenelile înfrânării, făcându-l
din tânără vârstă Cuvioșilor
cu desăvârșire organ al Duhului
celor de demult urmând,
cel dumnezeiesc, Cuvioase, și
Arsenie Cuvioase, te-ai
har de minuni ai izvorât, Sfinte
îmbogățit cu al minunilor har
Arsenie, spre mântuirea
îmbelșugat. Pentru aceea, cele
multora; că feluri de patimi
ce aleargă la moaștele tale, de
tămăduiești și oștirile diavolești
legătura sterpiciunii se dezleagă
alungi de la cei ce cu bună
și maici de prunci se fac, și a
cucernicie năzuiesc la tine. (De 2
ori)
cancerului pătimire se
tămăduiește.
6 LUNA NOIEMBRIE

De dumnezeiasca slavă Și acum..., același glas


(Dogmatica):
veselindu-te și întru fericită
împărtășire îndumnezeindu-te, Cine nu te va ferici pe tine,
Părinte, mijlocește pururea, preasfântă Fecioară? Sau cine
Arsenie mult-milosârde, pentru nu va lăuda preacurată
această mănăstire, care cu nașterea ta? Că Cel ce a
moaștele tale cele cinstite, ca și strălucit fără de ani din Tatăl,
cu un dar dumnezeiesc se Fiul Unul născut, același din
îmbogățește, și cere lăsare de tine, Curată, a ieșit, negrăit
greșale celor ce te laudă, și întrupându-Se, din fire
izbăvire de toată patimă. Dumnezeu fiind și cu firea om
făcându-Se pentru noi. Nu în
Slavă..., Glasul al 6-lea: două fețe fiind despărțit, ci în
două firi neamestecate fiind
Pe sineți Domnului cunoscut. Pe Acela roagă-L,
afierosindu-te, I-ai urmat fără Curată, cu totul fericită, să
prihană cu viețuirea cea miluiască sufletele noastre.
nevoitoare, Arsenie Cuvioase.
Că primind focul cel VOHOD
dumnezeiesc pe care Domnul a LUMINĂ LINĂ…
venit să îl arunce pe pământ, Prochimenul zilei
înțelepțește te-ai depărtat de
cele pământești și viețuind erai PAREMIILE:
precum un înger, afară de lume
și de trup. Și vistierie
De la Înțelepciunea lui Solomon citire.
dumnezeieștilor daruri
făcându-te, însuți de minuni (Cap. 3, 1-9)
lucrător te-ai arătat și chip Sufletele drepților sunt în mâna
faptelor celor bune, în lui Dumnezeu și munca de dânsele
vremurile din urmă. Pentru nu se va atinge. Părutu-s-a întru
aceea plata ostenelilor ochii celor nepricepuți a muri și s-a
culegând, nu înceta a te ruga, socotit pedepsire ieșirea lor, și
Părinte, pentru cei ce cu mergerea de la noi sfărâmare, iar ei
credință și dorire săvârșesc sunt în pace. Că înaintea feței
oamenilor de vor lua și muncă,
sfântă pomenirea ta. nădejdea lor este plină de nemurire,
și puțin fiind pedepsiți, cu mari
faceri de bine se vor dărui; că
ZIUA A ZECEA 7

Dumnezeu i-a ispitit pe dânșii, și i- un vifor îi va vântura pe ei. Și va


au aflat Luiși vrednici. Ca aurul în pustii tot pământul fărădelegea și
topitoare i-au lămurit și ca o jertfă răutatea va răsturna scaunele
de ardere de tot i-a primit. Și în puternicilor. Auziți, dar, împărați, și
vremea cercetării Sale vor străluci, înțelegeți, învățați-vă, judecătorii
și ca scânteile pe paie vor fugi. marginilor pământului. Luați în
Judeca-vor limbi, și vor stăpâni urechi, cei ce stăpâniți mulțimi, și
noroade, și va împărăți întru dânșii cei ce vă trufiți întru popoarele
Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc neamurilor. Că de la Domnul s-a dat
spre Dânsul vor înțelege adevărul, și vouă stăpânirea și puterea de la Cel
credincioșii în dragoste vor petrece Preaînalt.
cu Dânsul. Că har și milă este întru
cuvioșii Lui, și cercetare întru aleșii De la Înțelepciunea lui Solomon
Lui. citire:
De la Înțelepciunea lui Solomon, citire:
(Cap. 4, 7-15)
(Cap. 5, 15 - 6, 3) Dreptul de va ajunge să se
săvâșească întru odihnă va fi; căci
Drepții în veci vor fi vii și întru bătrânețile sunt cinstite, nu cele de
Domnul plata lor și purtarea de mulți ani, și nici cele ce cu numărul
grijă pentru dânșii de la Cel anilor se măsoară. Ci căruntețea
Preaînalt. Pentru aceasta vor lua oamenilor este înțelepciunea, și
împărăția podoabei și stema vârsta bătrâneții – viața cea
frumuseții din mâna Domnului, căci nepângărită. Bineplăcut lui
cu dreapta Sa îi va acoperi pe ei și Dumnezeu făcându-se, Domnul la
cu brațul Său îi va apăra. Lua-va iubit, și trăind între păcătoși, s-a
toată arma dragostea Lui și va mutat de pe pământ. Răpitu-s-a, ca
întrarma făptura spre izbânda nu cumva răutatea să schimbe
vrăjmașilor. Îmbrăca-Se-va în zaua cunoștința cugetului lui sau
dreptății și-Și va pune Luiși coif vicleșugul să amăgească sufletul lui.
judecata cea nefățarnică. Lua-va Căci vraja răutății întunecă cele
pavăză nebiruită sfințenia și va bune și amețeala poftei schimbă
ascuți cumplită mânie întru sabie și mintea cea fără de răutate.
va da război împreună cu Dânsul Săvârșindu-se degrabă, cel drept a
lumea asupra celor fără de minte. plinit ani îndelungați. Căci plăcut
Merge-vor drept nimeritoare era Domnului sufletul său, pentru
săgețile fulgerelor și ca dintr-un arc aceea au grăbit să-l scoată din
bine încordat al norilor, la țintă vor mijlocul vicleșugului. Iar noroadele
lovi. Și din mânia cea zvârlitoare de văzând, nu au chibzuit, nici și-au
pietre, pline se vor arunca grindine. pus în gând una ca aceasta, că harul
Întări-se-va asupra lor apa mării și și mila lui Dumnezeu sunt întru cei
râurile îi vor îneca de năprasnă. Sta- cuvioși ai Lui și purtarea Sa de grijă
va împotriva lor Duhul puterii și ca întru cei aleși ai Lui.
8 LUNA NOIEMBRIE

LA LITIE Stea nouă și strălucitoare ne-


Idiomela, glasul 1: ai răsărit cu nevoința ta curată,
purtătorule de Dumnezeu
Cu lumina darurilor Arsenie; că zugrăvind faptele
luminându-ți mintea, ca un fiu bune ale cuvioșilor celor de
al luminii pe cărarea vieții ai odinioară, de slava lor te-ai
umblat, Cuvioase Arsenie. Că împărtășit și de răsplătiri
întru legea lui Dumnezeu ziua și deopotrivă de la Dumnezeu te-
noaptea cugetând, ai odrăslit ai învrednicit. Și înaintea
roadele Duhului Sfânt, prin Domnului fără prihană
care veselești cugetele viețuirea ta a fost, și cuvioasă
credincioșilor și arăți harul adormirea ta; că toate ale tale
sălășluirii în Hristos, și Lui ai dat, de la Care și cununa
Mântuitorului pe toți îi ridici să nestricăciunii ai luat, rugându-
strige: Doamne, slavă Ție. te neîncetat pentru cei ce te
cinstesc.
Glasul al 2-lea: Glasul al 4-lea:
Cu osteneală nevoindu-te, cu Patima Mântuitorului,
înfrânarea și rugăciunea și prin Părinte, îmbrăcând, ca un
privegheri de foc ți-ai omorât străin și ca un pribeag în lume
trupul, Părinte Cuvioase; și ai viețuit, grija trupului
prin dumnezeiești urcușuri nicicum purtând, că icoana
către Dumnezeu suind, ca pe o bunătăților celor mai presus de
haină ai îmbrăcat lucrarea cea lume pururea aveai înaintea
de viață făcătoare; că hainele ochilor; și întru smerire și
cele de piele le-ai lepădat cu adâncă neagonisire și bogăție de
înțelegere și vădind darul iubire viața săvârșind, tuturor
harului ce sălășluia întru tine, arăți mai dinainte comoara
tămăduiești pe cei bolnavi. Și vieții ce va să fie. Ci, o, Arsenie
făcând cunoscută tuturor fericite, roagă-te neîncetat să se
bunătatea Domnului, la El îi mântuiască cei ce te fericesc.
aduci pe cei ce se apropie de
tine, Sfinte Arsenie; pentru Slavă..., glasul al 4-lea:
aceasta, prăznuim sfântă Pe cel cuvios între cuvioși și
pomenirea ta. între sfinți stea nou arătată, pe
Arsenie cel dumnezeiesc, cu
Glasul al 3-lea:
ZIUA A ZECEA 9

laude și cu cântări să îl cinstim, ploaia harului; pe Hristos


cetele credincioșilor; că slăvit roagă-L să dăruiască sufletelor
fiind de Duhul, al noastre mare milă.
capadocienilor pământ a sfințit
cu sudori de nevoință; și Stih: Scumpă este înaintea Domnului
întărind pe credincioși cu moartea cuviosului Lui. (Ps. 115. 6)
puterile minunilor, pe toți cu
pildă potrivită îi învață a cugeta Bucură-te, mlădița
și cele de sus a căuta, cerând Capadociei, cel asemenea
pentru noi iertare de greșale și vechilor nevoitori, vistieria
dumnezeiască milă. dragostei dumnezeiești, făclia
facerii de bine, odihna celor
Și acum..., a Născătoarei: osteniți, Arsenie Cuvioase, cel
ce cu puterile minunilor pe cei
De tot felul de primejdii din nevoi și osteneli și patimi
păzește pe robii tăi, tămăduiești prin harul cel dat
binecuvântată Născătoare de ție. Pentru aceasta astăzi te
Dumnezeu, ca să te slăvim pe fericim pe tine, cel ce cuvios ai
tine, nădejdea sufletelor viețuit, și racla cinstitelor tale
noastre. moaște înconjurăm, prin care
dăruiești tuturor veselie, pace și
LA STIHOAVNĂ dumnezeiască milă.
Stihirile, glasul al 5-lea,
Podobie: Bucură-te cămara… Stih: Fericit bărbatul care se teme de
Domnul; întru poruncile Lui va voi
Bucură-te, cel ce în vremile foarte. (Ps. 111. 1)
din urmă cu adevărat ai plinit
Bucură-te, Părinte purtător
viață îngerească prin nevoință
de Dumnezeu, cel ce prin
tare și multă înfrânare, ca un
lucrarea faptelor celor bune,
dumnezeiesc slujitor al lui
dumnezeiesc și plin de bunătate
Hristos, Arsenie Cuvioase,
pe pământ te-ai arătat și ai
dreptarul faptelor celor bune,
dobândit harul minunilor; că pe
organul de Dumnezeu mișcat al
mulți din cei asupriți de patimi
nepătimirii, vasul de bun folos
ai tămăduit și pe îndrăciți ai
al sfințitelor suișuri, pomul care
izbăvit de chinuire cu
azi aduce roadă de viață veșnică
rugăciunea ta către Hristos cel
și cerească îndulcire, prin
iubitor de oameni. Pentru
10 LUNA NOIEMBRIE

aceasta, mai înainte spunând și TROPARUL


cele ce vor să fie, Sfinte Arsenie, Glasul al 5-lea:
la corturile cerești cu veselie te-
ai suit, rugând pe Hristos Viețuirii Cuvioșilor întru
pentru toți care săvârșesc aceste vremuri de apoi urmând,
pomenirea ta, Părinte. Părinte Arsenie, te-ai umplut de
darurile Duhului celui
Slavă..., glasul al 8-lea: dumnezeiesc și însuți făcându-
te lucrător de minuni, de
Prin ostenelile nevoințelor Dumnezeu purtătorule, belșug
lumina Mângâietorului pri- de bunătăți de la Dumnezeu
mind, ca un luceafăr cu lumină dăruiești fiecăruia, cu
nouă ne-ai răsărit, sfinte rugăciunile tale către Domnul.
Arsenie; că mai presus de cele
stricăcioase în trup te-ai arătat, ALT TROPAR
întraaripându-te cu dumne- Glasul al 3-lea:
zeiasca dragoste. Și pe Cel Sfânt Podobie: Mărturisirea dumnezeieștii
credințe...
întru sfinți cu sfântă cuviință
slăvind, te-ai numărat Viață plăcută lui Dumnezeu
dimpreună cu sfinții și lângă săvârșind cu bună-cuviință, te-
lemnul vieții iarăși ai stat. Și ai arătat vas cinstit al
acum, slava împăratului Hristos Mângâietorului, de Dumnezeu
văzând, neîncetat te roagă purtătorule Arsenie, și harul
pentru cei ce te cinstesc. minunilor primind, dăruiești
tuturor grabnic ajutor. Părinte
Și acum..., a Născătoarei: Cuvioase, roagă pe Hristos
Dumnezeu să ne dăruiască nouă
Stăpână, primește mare milă.
rugăciunile robilor tăi și ne
izbăvește pe noi din toată
nevoia și necazul.

Acum slobozește..., Sfinte Dumnezeule...,


Tatăl nostru...

La binecuvântarea pâinilor, troparul


sfântului (de două ori) și Născătoare
de Dumnezeu... (o dată).
ZIUA A ZECEA 11

LA UTRENIE Cu căldură pilda Cuvioșilor


La Dumnezeu este Domnul... troparul urmând, ai strălucit cu lumina
sfântului (de două ori), Slavă... și acum... a
faptelor celor bune și cu
Născătoarei.
După prima catismă, sedelnele acestea, nevoința, Arsenie Cuvioase;
glasul 1: pentru aceea, întru tine,
Podobie: Mormântul Tău. Mântuitorule... Părinte, se laudă Capadocia și
te cinstește toată Biserica lui
Hristos, pe care cu mijlocirile
tale păzește-o neclătită în veci.
tea nou-luminată ne-
ai răsărit nouă cu Slavă... Și acum..., a Născătoarei:
nevoința faptelor
celor bune și a
cuvioaselor osteneli, Pe Hristos, pe Dumnezeu cel
Arsenie fericite, și luminezi peste toate, în pântece
pururea sufletele noastre cu zămislind, din blestemul cel
strălucirile cele înțelegătoare; vechi ai izbăvit pe om, Fecioară
pentru aceasta, luminat cu totul fără de prihană. Pentru
prăznuim astăzi pomenirea ta aceea, ca pe izvorul mântuirii te
cea purtătoare de lumină. cântăm și ca pe temelia tare a
Slavă... Și acum..., a Născătoarei: nădejdii. Ci, o, de Dumnezeu
Născătoare, cele de folos
dăruiește nouă.
Pe Dumnezeu mai presus de
fire zămislind, Fecioară, cu trup POLIELEU Robii Domnului...
spre mântuirea noastră L-ai
născut și osânda Evei cu
nașterea ta ai dezlegat. Pentru Mărimurile
aceea dezleagă legătura greșa- Glas 1
lelor mele și întreagă pocăință
dăruiește mie, ceea ce ești Stih 1: Așteptând am așteptat pe
Maica Ziditorului meu. Domnul și El a căutat spre mine și a
auzit rugăciunea mea (Psalm 39,1-2).
După a doua catismă, sedelnele,
Glasul 4: Fericimu-te pe tine, Cuvioase
Podobie: Degrab ne întâmpină pe Părinte Arsenie, și cinstim
noi... sfântă pomenirea ta,
povățuitorule al călugărilor și
12 LUNA NOIEMBRIE

împreună-vorbitorule cu Soare înțelegător te-ai arătat


îngerii. în zilele mai de pe urmă din
Răsărit, cu razele viețuirii tale
Stih 2: Genunchii mei au slăbit de și cu lumina harului negura
post și trupul meu s-a istovit din lipsa patimilor pururea risipești, și
untdelemnului (Psalm 108, 23).
pe toți la dumnezeiasca
Stih 3: Pentru cuvintele buzelor Tale, dragoste ridici. Pentru aceea,
eu am păzit căi aspre (Psalm 16, 4).
primind cinstea nestricăciunii,
Stih 4: Schimbat-ai plângerea mea izbăvești de toată stricăciunea
întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m- pe cei ce cu dorire te cinstesc,
ai încins cu veselie (Psalm 29, 11).
Arsenie de Dumnezeu
Veniți, toate cetele purtătorule, cu osârdie pe
călugărilor, să lăudăm pe Hristos rugând, să dăruiască
Sfântul Arsenie, zicând: pe iertare de greșale celor ce cu
lauda capadocienilor. credință și cu dragoste se
apropie de sfintele tale moaște.
Stih 5: Să știți că minunat a făcut
Domnul pe cel cuvios al Său (Psalm Slavă... Și acum..., a Născătoarei:
4, 3).
Stih 6: Cântați Domnului cei cuvioși Pe Stăpânul tuturor și
ai Lui și lăudați pomenirea sfințeniei
Făcătorul netâlcuit în pântece
Lui (Psalm 29, 4).
Slavă..., glasul 1: zămislind, pe Acela, Dumnezeu
Slavă Ție, Treime Sfântă: Părinte, și om, neschimbat și neames-
Cuvinte și Duhule Sfinte, zicând: tecat ai născut, pe Cel ce pentru
Slavă Ție, Dumnezeule. mila fără de hotar izbăvește
Și acum..., același glas: lumea din vechea răutate.
Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Pentru aceea, cu netăcute
Marie, Domnul este cu tine, zicând: cântări te cântăm și cu credință
Și prin tine cu noi. slăvim nașterea ta cea negrăită,
Născătoare de Dumnezeu, cu
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, totul lăudată. Roagă pe Fiul tău
Dumnezeule (de trei ori).
și Dumnezeu, să dăruiască
După polieleu, sedelnele, iertare de greșale celor ce cu
Glasul al 8-lea: credință și cu dragoste cer
Podobie: Pe înțelepciunea și pururea sfântă mijlocirea ta.
Cuvântul...
ZIUA A ZECEA 13

Antifonul 1 al glasului al 4-lea și lărgimea darurilor tale și în


Prochimenul: lărgimea raiului sălășluindu-te,
Scumpă este înaintea te-ai făcut moștean al veșnicelor
Domnului moartea cuviosului bunătăți cele mai presus de
Lui. (Ps. 115. 6) cuvânt, pe acelea văzând și
Stih: Fericit bărbatul care se teme de întru dânsele veselindu-te.
Domnul; întru poruncile Lui va voi Pentru aceea te rugăm: nu
foarte. (Ps. 111. 1) înceta, Părinte, a te ruga pentru
noi, să ne împărtășim de
Toată suflarea... fericirea cea veșnică.

Evanghelia: CANOANELE
Canoanele se pun: al Născătoarei, și al
Cuviosului (vezi la 5 dec.)
Cuviosului, al cărui acrostih în grecește
este: „Nevoințele lui Arsenie cânt. Al lui
Psalmul 50 Gherasim”.
Slavă... Glasul al 2-lea: Cântarea 1:
CANONUL Născătoarei de Dumnezeu
Pentru rugăciunile Cuvi- Glasul al 8-lea:
osului Tău Arsenie, Milostive, Irmosul:
curățește mulțimea greșalelor Apa trecând-o ca pe uscat și
noastre. «din răutatea egiptenilor
Și acum... «scăpând, israeliteanul striga:
Pentru rugăciunile Născă- «Izbăvitorului și Dumnezeului
toarei de Dumnezeu, Milostive, «nostru să-I cântăm».
curățește mulțimea greșalelor Tirania morții de demult,
noastre. prin nașterea ta, Stăpână, o ai
surpat; pentru aceasta grăim
Stihul: Miluiește-ne Dumnezeule ție: Bucură-te, mântuirea celor
după mare mila Ta și după mulțimea
îndurărilor Tale curățește
robiți; bucură-te, înnoirea
fărădelegile noastre. tuturor, Stăpână.
Stihira, glasul al 6-lea: Noi întru tine ne lăudăm și
prin mijlocirea ta scăpăm din
Purtătorule de Dumnezeu cursele cele de multe feluri ale
Arsenie, pășind pe calea cea diavolului; pentru aceasta,
strâmtă și cu chinuri, căile cele grăim către tine, Născătoare de
fără de rânduială ale Dumnezeu: Bucură-te, căderea
vrăjmașului ai strâmtorat cu
14 LUNA NOIEMBRIE

diavolilor și întărirea noastră a Și acum..., a Născătoarei:


credincioșilor.
Tatăl a binevoit și Fiul S-a Purtător de trup, pe
pogorât prin umbrirea Cuvântul cel din veac fără de
Sfântului Duh în pântecele tău, trup, Cel pe un scaun cu Tatăl
preanevinovată Stăpână a împreună-șezător, Care firea Sa
lumii. nu a schimbat și pentru
milostivirea milei a întors
Canonul cuviosului. lumea din stricăciune la vechea
Glasul al 8-lea vrednicie, ai născut netâlcuit,
Lumina Dumnezeirii celei Ceea ce ești fără de prihană.
una și în trei sori primind,
Părinte, dezleagă noaptea cea Catavasie: Deschide-voi gura mea...
fără de lună a minții mele, cu
rugăciunile tale, Sfinte Arsenie, Cântarea a 3-a:
ca să cânt cu vrednicie faptele Irmosul:
cele bune și minunile petrecerii Doamne, Cel ce ai făcut cele
tale celei nevoitoare. «de deasupra crugului ceresc și
Întreagă dorirea sufletului, «ai zidit Biserica, Tu pe mine
Sfinte Arsenie, cu neîntoarsă «mă întărește întru dragostea
minte către Dumnezeu și «Ta; că Tu ești marginea
Ziditorul tuturor ai tins și ca un «doririlor și credincioșilor
fără de trup ai petrecut, «întărire, Unule, Iubitorule de
Părinte, desfătarea trupului «oameni».
disprețuind, ca unul ce ai râvnit Moise Proorocul de demult
cele mai presus de minte. te-a închipuit pe tine, zicând:
Rug însuflețit și nears ești,
Slavă... Fecioară, ceea ce ai în pântece
Trupul zdrobind cu ale focul Dumnezeirii.
nevoinței osteneli, Părinte, și Fiul tău ascultând rugă-
toate mișcările patimilor ciunea, Preacurată, Născătoare
omorând, cămară a nepătimirii de Dumnezeu, Se milostivește
ai făcut sufletul tău și de la spre sufletele noastre, ca un
Dumnezeu ai primit harul iubitor de oameni.
minunilor, Sfinte Arsenie. Pe Unul din Treime ai
născut, Maică prealăudată, cu
ZIUA A ZECEA 15

nespusă minune, pe Care L-a Din pântecele tău cel fără de


lăudat adunarea pruncilor, prihană, Cuvântul Cel mai
strigând: Osana, bine este presus de ființă luând fire
cuvântat Cel ce vine întru omenească, pentru milostivirea
numele Domnului. milelor a îndumnezeit pe om,
Canonul cuviosului.
Fecioară de Dumnezeu Născă-
toare, scăparea celor muritori.
Crucea pe umeri ridicând, pe Catavasie.
urmele Mântuitorului cu
neclătită minte ai umblat, Sedealna, glasul al 3-lea:
lepădând cele din lume ca Podobie: Mărturisirea dumnezeieștii
stricăcioase, Sfinte Arsenie, și credințe...
spre nestricăciune cu sârguință De dumnezeiasca dragoste te-
grăbind. ai luminat, cu faptele înfrânării
Dumnezeieștile cuvinte ale ai strălucit, și uneltirile
Evangheliei plinind, de vrăjmașului ai nimicit, și
Dumnezeu cugetătorule, cu viețuirea Părinților celor de
milă pe neputincioși demult întru aceste vremi ai
tămăduiești și mângâiere râvnit, Sfinte Arsenie; cu care
dăruiești cu fapta și cuvântul împreună roagă pe Domnul,
celor ce amarnic pătimesc, Cel ce te-a slăvit, să ne
adevăratule ucenic al lui dăruiască nouă mare milă.
Hristos, Părinte.
Slavă... Și acum..., a Născătoarei:
Slavă...
Cu rugăciuni aprinse și Cu dumnezeiescul Duh, mai
privegheri și osteneli ale înainte munte sfânt te-a văzut
înfrânării ai strălucit, de prorocul, cu mulțime de haruri
Dumnezeu purtătorule; celor și bunătăți împodobită; că
fără de minte povățuitor te-ai Dumnezeu din tine, ceea ce ești
arătat spre desăvârșirea faptei cu totul fără de prihană, a ieșit,
celei bune și tuturor cinstit, și lumea cea pierdută a mântuit.
Sfinte Arsenie. Pe Acela roagă-L, întru tot-
lăudată, să se dăruiască nouă
Și acum..., a Născătoarei: curățire de greșale și
dumnezeiască milă.
16 LUNA NOIEMBRIE

Cântarea 4-a: celei bune, te-ai umplut de


Irmosul: lumina cea dumnezeiască, și cu
Am auzit, Doamne, taina cunoștința celor ce vor să fie
«rânduielii Tale, am înțeles îmbogățindu-te, Sfinte Părinte
«lucrurile Tale și am prea- Arsenie, dinainte ai văzut cele
«slăvit Dumnezeirea Ta». de departe ca unele ce sunt de
față, de Dumnezeu
Cu strigare fără încetare, te cugetătorule, lămurit arătând
chema pe tine bolnavul cel cele încă nearătate.
slăbănogit în boală cea fără de
vindecare, pe care, auzindu-l, l- Tina patimilor, Sfinte Arsenie
ai vindecat, Preanevinovată scuturând, sufletul și trupul cu
Stăpână. rugăciuni și cu șuvoaiele
lacrimilor curățind, livadă a
Zapisul căpeteniei celei ce nepătimirii de mir înmiresmată
scrisese cu sângele său, l-ai scos te-ai arătat, Cuvioase,
din mâna diavolului, Stăpână, mireasmă de viață răspândind
cu puterea ta cea atotstăpâni- și mirosul sfătuirilor celor rele
toare. fără încetare alungând.
Auzind de puterea ta, cu care
ai izbăvit pe mulți din Slavă...
primejdii, Preacurată Întreaga minte întru Hristos
Născătoare de Dumnezeu, având, Cuvioase, întreg te-ai
grăim către tine: Ceea ce ai arătat dumnezeiesc sălaș, și
născut pe Cel slăvit în Treime, duhul minunilor din cer luând,
roagă-te să ne mântuiască de faci bine celor ce la harul tău
partea cea de-a stânga. aleargă, Părinte, și fiecăruia
Cu adevărat, Născătoare de dăruieștivindecare pentru
Dumnezeu, tu ești scăparea suflet și trup.
noastră din amărăciunea
păcatului lui Adam, cel întâi Și acum..., a Născătoarei:
zidit.
Ceea
ce ești cu totul
Canonul cuviosului
nevinovată, apă a vieții și izvor
plin de har, izvorăște milosti-
Cu legea lui Dumnezeu viața virile cerești sufletului meu
toată rânduindu-ți, ca un celui umilit, și stinge, Curată,
lucrător preaiscusit al faptei
ZIUA A ZECEA 17

văpaia patimilor ce mă fecioare curate, trimițându-le


necăjesc, și dăruiește-mi porniri lor cununi din cer.
de pocăință, de pătimașele
gânduri curățindu-mă, Canonul cuviosului
Fecioară.
De un chip cu nevoitorii din
Cântarea a 5-a: vechime te-ai arătat, Arsenie
Irmosul: Cuvioase, întru aceste din urmă
Luminează-ne pe noi, vremi bunătățile lor râvnind și
«Doamne, cu poruncile Tale și viața lor cea îngerească; pentru
«cu brațul Tău cel înalt, pacea aceasta, Părinte, de o slavă cu
«Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule dânșii te-a arătat Hristos.
«de oameni». Cu cuvântul îngrijind inimile
Miluiește-mă, Maica lui cele învârtoșate, le curățești,
Dumnezeu, precum ai miluit pe Sfinte Arsenie, de spinii și
femeia aceea, căreia i se umflase mărăcinii șarpelui și le gătești
tot trupul, că nu am altă ca bine să rodească mlădițele
nădejde sau ajutor afară de cele fără de moarte și frumoase
tine. ale credinței celei bune.
Știu, Doamna mea, că pentru Slavă...
păcatele mele te supăr, dar Ca pe un vlăstar mult înflorit
pentru că S-a întrupat Fiul lui și ca pe un pom cu bună roadă
Dumnezeu întru tine și pentru al dumnezeieștii nevoințe te
noi s-a făcut om, pentru aceea fericește Capadocia, Arsenie
am năzuit la tine eu, ticălosul, Cuvioase, primind sudorile și
să mă miluiești. ostenelile tale, Părinte, și se
laudă a fi sfântul leagăn al vieții
Stăpâna îngerilor, Maica tale.
săracilor și ajutorul celor Și acum..., a Născătoarei:
străini, la cunoștința ta, la Omorât fiind de răutate, la
ajutorul tău și la rugăciunea ta de viață făcătoare
acoperământul tău scap, ca să am alergat și fierbinte strig ție:
mă miluiești. ceea ce ai născut Viața cea fără
Milostivește-te spre mine, de moarte, viază-mă,
Maica lui Dumnezeu, precum binecuvântată Născătoare de
te-ai milostivit spre cele două
18 LUNA NOIEMBRIE

Dumnezeu, și în cărările Cuvioase, și risipind întunericul


mântuirii mă îndreptează. patimilor.
Cu pricepere duhovnicească
Cântarea 6-a: împodobindu-te, Cuvioase,
Irmosul:
întinările sufletelor curățești cu
Rugăciunea mea voi vărsa cuvântul harului și tuturor
«către Domnul și Lui voi spune arăți, Sfinte Arsenie, nemă-
«necazurile mele; că s-a surata bunătate a lui Hristos.
«umplut sufletul meu de rău- Slavă...
«tăți și viața mea de iad s-a Răbdând mari încercări,
«apropiat, și ca Iona mă rog:
Părinte Arsenie, te-ai arătat
«Dumnezeule, din stricăciune
vestit prin faptele cele bune, cu
«scoate-mă».
faceri de minuni și în multe
Bucură-te, ceea ce ești plină chipuri binefăcând celor ce cu
de bucurie, Marie, Domnul este credință se apropie de tine.
cu tine, a strigat Aglaida și a Și acum..., a Născătoarei:
izgonit pe diavolul, care-i făcea Din sângiurile tale cele fără
supărare în tot ceasul.
de prihană, mai presus de fire
Cu dinadinsul mă rog ție, S-a născut Cel ce toate dintru
Maica lui Dumnezeu, să mă nimic a alcătuit, Fecioară, și pe
miluiești și să mă acoperi sub noi iarăși ne-a zidit, la slava cea
acoperământul tău, când va dintâi întorcându-ne.
ședea Fiul Tău pe scaunul cel
înfricoșător. CONDACUL
Cu cântări întreite cântăm Glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce...
ție: Bucură-te, ceea ce ai născut
Lumina lumii; bucură-te, ceea Pe floarea nou sădită a
ce ne mântuiești de primejdiile Capadociei și pe vasul de mult
noastre; bucură-te, Maica lui preț al faptelor celor bune, pe
Hristos, Dumnezeul nostru. Sfințitul Arsenie să lăudăm; că
precum un înger în trup
Canonul cuviosului viețuind, în ceata tuturor
Din Răsărit, stea cu lumină sfinților s-a numărat, cu care
nouă ai răsărit, cu ale vieții tale împreună pururea se roagă lui
raze aprinzându-ne, Arsenie Hristos să ne dăruiască nouă
iertare de greșale.
ZIUA A ZECEA 19

ICOS Acest fericit și nou arătat între


Sfinții Părinți a ieșit din Răsărit,
Întreagă dorirea și mișcările născut fiind din părinți
sufletului, Părinte, lui Hristos dreptcredincioși, Elefterie și
închinând, I-ai urmat prin Varvara cu numele, în anul 1840,
viețuirea cea fără de prihană; și într-un oarecare sat aproape de
Chesaria, numit Fárasa.
plinitor cuvântului Său Toată învățătura câștigând și
făcându-te, trupul ai omorât cu iubind din tot sufletul și inima pe
osteneli nevoitoare și sufletul ți- Domnul, Lui a urmat, când a ajuns
ai luminat cu strălucirea la vârsta de 26 de ani; și îmbrăcând
nepătimirii și cu dumnezeiești schima monahilor în mănăstirea ce
se afla acolo a cinstitului
suișuri și cu nematerialnice Înaintemergător, a luat numele de
împărtășiri. Și chipului viețuirii Arsenie în loc de Teodor, cum s-a
Cuvioșilor celor de demult numit mai înainte. Acolo s-a supus
râvnind, de predania și de harul nevoinței celei tari, că era răbdând
lor te-ai învrednicit; că locaș și topind trupul său în postiri,
privegheri, lacrimi și rugăciuni
luminat al lucrării Duhului te-ai neîncetate, sufletul luminând cu
arătat și pe mulți izbăvești de tainice vederi și luminări
supărări cu minuni fără de dumnezeiești. Pentru aceea Domnul,
număr; că Mântuitorul, pe ostenelile sale răsplătind, har
îmbelșugat de minuni i-a dăruit; că
Care L-ai slăvit, luminat te-a
pe mulți neputincioși tămăduia și
proslăvit, Cuvioase Arsenie. Pe izbăvea de chinuri pe cei îndrăciți,
Care pururea roagă-L să ne revărsând bogăția facerii de bine
dăruiască nouă iertare de asupra celor credincioși și celor
greșale. necredincioși. Și cele preoțești în
Sion slujind, dimpreună cu ceilalți
SINAXAR sfințiți slujitori (că harisma preoției
În această lună în ziua a zecea, luase), a strălucit fața lui,
prăznuim pomenirea cuviosului și revărsându-se peste dânsa harul și
de Dumnezeu purtătorului strălucirea cea dinlăuntrul său.
Părintelui nostru Arsenie cel din Și în chip cuvios și fără de
Capadocia, care a adormit la anul prihană viața petrecând, și vestit și
1924. lăudat făcându-se cu sporirile și
Stih: Prin nevoință pe Hristos suișurile întru cele bune, în Grecia a
slăvind, Sfinte Arsenie, învrednicitu- venit dimpreună cu toți creștinii din
te-ai de slava cea mai presus de cuget. Asia Mică, în anul 1924, luna lui
Află că lui Arsenie, întru a zecea zi, august, schimb și mutare de popoare
viața de pe pământ s-a luat. făcându-se, și în ostrovul Cherchirei
20 LUNA NOIEMBRIE

s-au așezat; apoi, după patruzeci de curată ai rămas ca și înainte de


zile, bolind puțin și mai dinainte naștere; pentru aceasta, grăim:
spunând sfârșitul său, s-a mutat la Bucură-te, Maică, care nu știi
locașurile cele cerești și veșnice,
întru a zecea zi a lui noiembrie, anul
de mire; pe tine te
mântuirii 1924, fiind în vârstă de 83 binecuvântăm întru toți vecii.
de ani. Fecioară ai fost mai înainte
Și trecând 34 de ani de la de naștere și întru naștere iarăși
adormirea lui, s-a făcut aducerea
cinstitelor sale moaște, care s-au și
ai fost fecioară și după naștere
așezat în Sfânta Mănăstire de maici iarăși fecioară ai rămas; pentru
a Sfântului Ioan Cuvântătorul de aceasta, pe tine te
Dumnezeu, care este aproape de binecuvântăm întru toți vecii.
Suroti, lângă Tesalonic.
Învăluindu-ne întru această
Și era cuviosul la înfățișarea
trupului înalt la stat, uscat la față lume și căzând în noroiul
din pricina asprei nevoințe; avea păcatelor, Stăpână, grăim ție:
păr des, asemenea și sprâncenele, iar Vino degrab și ne scoate pe noi
barba îi ajungea până la piept; ochii din adâncul răutăților noastre,
erau mari și fruntea lată, iar la că pe tine te binecuvântăm
obiceiuri era adunat, cu luare întru toți vecii.
aminte și aspru, ca unul ce „vede pe
Cel nevăzut”, după dumnezeiescul
Canonul cuviosului
Pavel.
Cu ale lui sfinte rugăciuni,
Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne Cu
razele nepătimirii
și ne mântuiește pe noi. Amin. luminând, voitor de bine celor
credincioși și celor
Cântarea 7-a: necredincioși te-ai arătat, Sfinte
Arsenie, ca un slujitor al lui
Irmosul: Hristos, cu cuvântul tămăduind
Tinerii, cei ce au mers din pe fiecare la vreme potrivită.
«Iudeea în Babilon oarecând, Prin osteneli nemăsurate ale
«cu credința Treimii, văpaia nevoinței, la viața cea fără de
«cuptorului au călcat-o, osteneală te-ai mutat acum,
«cântând: Dumnezeul Părin- Arsenie fericite, alinând toată
«ților noștri, bine ești truda și mâhnirea noastră, a
cuvântat». celor care cu credință te
Pe Mângâietorul tuturor cinstim.
născând, Maică prealăudată,
ZIUA A ZECEA 21

Slavă... nestricată; pe tine te


Ca un înger la înfățișare te-ai preaînălțăm întru toți vecii.
arătat și lumină dumnezeiască a Pe Dumnezeu, Cuvântul cel
luminat fața ta, Părinte din Dumnezeu, Care S-a
Arsenie, când lui Dumnezeu îi pogorât în pântecele tău prin
aduceai jertfa cea fără de sânge umbrirea Sfântului Duh, L-ai
în sfântul Sion. născut fără de stricăciune; pe
Și acum..., a Născătoarei: tine te preaînălțăm întru toți
Făcutu-te-ai lumii mântuire, vecii.
pe Hristos împăratul întrupând,
Canonul cuviosului
pe Cel ce din înșelăciune iarăși
la viață ne-a adus, Curată; deci
mântuiește pe cei ce cântă ție: Poruncilor dumnezeiești, de
Bucură-te, cea plină de har. Dumnezeu purtătorule, harnic
plinitor în viață te-ai arătat, și
Cântarea a 8-a: de ale harului șuvoaie
Irmosul: umplându-te, izvorăști apa
tămăduirilor, Sfinte Arsenie,
Pe împăratul ceresc, pe Care
celor ce te laudă.
«Îl laudă oștile îngerești,
«lăudați-L și-L preaînălțați Pe mine, cel întinat de
«întru toți vecii». necurăția păcatului, cu
Pe împărăteasa cerului și a rugăciunea ta curățitoare,
înțelepte, spală-mă și mă
pământului, care a născut
luminează cu cunoștința
neispitită de nuntă pe Hristos,
pocăinței, ca plăcut lui
Fiul lui Dumnezeu, și pe care o
Dumnezeu să săvârșesc vremea
laudă oștile îngerești, lăudați-o
vieții mele, Arsenie.
și preaînălțați-o întru toți vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe
Daniil Proorocul, de demult a Sfântul Duh, Domnul,
închipuit nașterea ta,
Preacurată Născătoare de Neîntinată viețuire plinind și
Dumnezeu, că ai purtat în harurile sfinților agonisind,
pântecele tău pe Făcătorul înțelepte, chip al sfințeniei te-ai
cerului și al pământului, pe arătat, Cuvioase Arsenie, și cu
Care, născându-L, ai rămas cetele sfinților te-ai împreunat
după sfântul tău sfârșit.
22 LUNA NOIEMBRIE

Și acum..., a Născătoarei: mult lăudată, Domnul este cu


Pe Cel din tine întrupat mai tine.
presus de minte, pe Dumnezeul
Canonul cuviosului
tuturor, în pântece L-ai purtat,
Fecioară; pe Acela cu osârdie
roagă-L, Preanevinovată, să Stăpânului a toate întru
dăruiască iertare de greșale cuvioșie și credincioșie slujind,
celor care te slăvim. ca un preot smerit, cuvios și
blând, Sfinte Arsenie, jertfă și
Cântarea 9-a: prinos faptele vieții tale I-ai
adus; pentru aceea, proslăvit ai
Irmosul: fost ca unul deopotrivă cu
Cu adevărat, Născătoare de sfinții întru cinstire.
«Dumnezeu te mărturisim pe Pe Sfânta Mănăstire a
«tine Fecioară curată, noi cei Apostolului, a celuia pe care
«izbăviți prin tine, slăvindu-te mai vârtos decât pe ceilalți
«cu cetele celor fără de trup». ucenici l-a iubit Hristos,
Isaia, de demult, dănțuind a pururea o acoperă, Cuvioase, și
o binecuvintează de sus întru
grăit: Iată, Fecioară în pântece
înțelegere, pe ceea ce cu cinstite
va lua și va naște Fiu. Pentru
moaștele tale, Sfinte Arsenie, ca
aceasta grăim ție: Bucură-te,
și cu o comoară din cer dăruită
ceea ce ai purtat în pântecele
s-a îmbogățit și săvârșește cu
tău pe Cel mai înainte de toți
credință, sfințită pomenirea ta.
vecii; pe Acela roagă-L să
Slavă...
mântuiască sufletele noastre.
Proorocul David te-a lăudat În cămara de nuntă cea
prealuminată din ceruri
oarecând în cartea Psalmilor,
locuind, de Dumnezeu
arătându-te Maica Făcătorului
purtătorule Arsenie, și
tuturor, pe Care roagă-L să
frumusețea cea nemeșteșugită a
mântuiască sufletele noastre.
lui Hristos văzând și prin
Ce limbă omenească te va părtășia scânteierii întreit
lăuda pe tine după vrednicie, strălucite îndumnezeindu-te,
ceea ce ești mai cinstită decât primește a mea cântare, și
heruvimii? Pentru aceasta cu lumina cea dumnezeiască cere
guri fără tăcere, grăim ție:
Bucură-te, ceea ce de îngeri ești
ZIUA A ZECEA 23

pentru mine, cu rugăciunile tale rugăciunea ta cea caldă în toată


de lumină purtătoare. vremea o dorim.

Și acum..., a Născătoarei: LA LAUDE


Se pun stihirile pe 4,
Prealuminate sfeșnic cu Glasul al 8-lea,
străluciri de aur, scaun cu aur Podobie: O, preaslăvită minune...
îmbrăcat în chip de foc, Maică
plină de har, Curată, a
Dumnezeului Atotțiitor, a Cuvioase Părinte Arsenie, pe
Celuia ce mai presus de fire din calea cea strâmtă și cu chinuri
pântecele tău a ieșit, înalță neabătut ai pășit prin credință,
mintea mea din tina patimilor și mai presus de patimi fiind, cu
spre împărtășirea de viață cugetul ceresc, cămară a
luminată. nepătimirii te-ai arătat; pentru
aceea și Hristos primind
ostenelile tale, te-a învrednicit
LUMINÂNDA slavei și strălucirii celei mai
Prin cercările nevoinței, în presus de minte.
anii cei de pe urmă ai suit Cuvioase Părinte Arsenie, cu
culmea desăvârșirii, Părinte suflet preacurat lui Dumnezeu
Arsenie, și cu Dumnezeu ai ai slujit, Celui ce te-a vădit
vorbit, și de la Dânsul harul preot dumnezeiește insuflat, și
minunilor, Sfinte, ai luat, ca un jertfă Lui bineprimită cu
iconom de suflete și de lumină credință I-ai adus isprăvile
plin. faptelor tale celor bune; pentru
aceea, cu dumnezeieștile cete
Slavă... Și acum..., a Născătoarei: ale sfinților te-ai numărat, cu
dânșii împreună-locuitor
Pe Cel ce numai cu cuvântul, făcându-te.
toate dintru neființă a făcut, Părinte, de Dumnezeu
neispitită de nuntă ai născut, cugetătorule Arsenie, cu
Fecioară, de Dumnezeu încercările înfrânării
Născătoare, și neamul omenesc curățindu-ți mintea, te-ai
din stricăciune ai scăpat; umplut de luminarea darurilor
pentru aceea te slăvim și de la Duhul; și har de minuni
24 LUNA NOIEMBRIE

luând, cu rugăciunea multe Cele cerești te laudă pe tine,


feluri de patimi ai tămăduit; ceea ce ești cu daruri dăruită,
pentru aceasta în ceruri cu Maică nenuntită, iar noi cu
îngerii împreună grăitor ai cuvinte slăvim nașterea ta cea
ajuns, milă și har pentru noi de netâlcuit, Născătoare de
cerând. Dumnezeu. Roagă-te să se
Părinte cu totul fericite, mântuiască sufletele noastre.
Cuvioase Arsenie, fericită viață
în lume ai petrecut, trecând cu Doxologia mare și apolisul.
vederea cele pământești; pentru
aceea, către slava cea mai
presus de lume cu bucurie ai
alergat, ca un fierbinte slujitor
al lui Hristos, rugându-te
pururea pentru noi, cei ce
cinstim cu dragoste sfintele tale
moaște. LA LITURGHIE
La Fericiri punem 8 stihuri din
Canonul sfântului: 4 din Cântarea a
Slavă..., același glas: 3-a, și 4 din Cântarea a 6-a:
Alergarea nevoinței cu Întru împărăția Ta când vei veni,
statornică voie săvârșind, pomenește-ne pe noi, Doamne, când vei
veni întru împărăția Ta.
cinstea vieții celei veșnice cu
vrednicie ai luat de la Hristos, Pe 12
Arsenie, Părinte Cuvioase. Că Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora
neputința firii tale ai întărit cu este împărăția cerurilor.
nădejdea bunătăților ce vor să Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor
fie, ale căror arătări tainic ai mângâia.
primit. Și acum privind slava Pe 10
Unuia Născut Fiu al lui
Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni
pământul.
pentru noi, Sfinte, să ne
izbăvim de smintirile Fericiți cei flămânzi și însetați de
vrăjmașului și să dobândim dreptate, că aceia se vor sătura.
Pe 8
mântuirea sufletelor noastre. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor
milui.
Și acum..., a Născătoarei:
ZIUA A ZECEA 25

Crucea pe umeri ridicând, pe lumina cea dumnezeiască, și cu


urmele Mântuitorului cu cunoștința celor ce vor să fie
neclătită minte ai umblat, cele îmbogățindu-te, Părinte
din lume ca stricăcioase Arsenie, dinainte ai văzut cele
lepădând, sfinte Arsenie și spre de departe ca unele ce sunt de
nestricăciune cu sârguință față, de Dumnezeu
grăbind. cugetătorule, lămurit arătând
cele încă nelucrate.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor
vedea pe Dumnezeu. Fericiți veți fi când, din pricina Mea, vă
Dumnezeieștile cuvinte ale vor ocărî și vă vor prigoni și, mințind, vor
zice tot cuvântul rău împotriva voastră.
Evangheliei plinind, de
Dumnezeu cugetătorule, cu Din Răsărit, stea cu lumină
milă pe neputincioși nouă ai răsărit, cu ale vieții tale
tămăduiești și mângâiere celor raze aprinzându-ne, Arsenie
ce amarnic pătimesc cu fapta și Cuvioase, și risipind al
cuvântul dăruiești, neprefăcute patimilor întuneric.
ucenice al lui Hristos, Părinte.
Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui multă este în ceruri.
Cu pricepere duhovnicească
Dumnezeu se vor chema.
Cu rugăciuni aprinse și împodobindu-te, Cuvioase,
privegheri și osteneli ale întinările sufletelor cu cuvântul
înfrânării ai strălucit, de harului curățești și tuturor
Dumnezeu purtătorule; celor arăți, sfinte Arsenie, nemă-
fără de minte povățuitor te-ai surata bunătate a lui Hristos.
arătat spre desăvârșirea faptei Slavă...
celei bune și tuturor cinstit,
sfinte Arsenie.
Răbdând mari încercări,
Arsenie Părinte, vestit te-ai
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a
arătat cu faptele cele bune, cu
acelora este împărăția cerurilor. faceri de minuni și în multe
chipuri binefăcând celor ce cu
Cu legea lui Dumnezeu viața credință se apropie de tine.
toată rânduindu-ți, ca un Și acum..., al Născătoarei:
lucrător preaiscusit al faptei Din sângiurile tale cele fără
celei bune, te-ai umplut de de prihană, mai presus de fire
26 LUNA NOIEMBRIE

S-a născut Cel ce toate dintru Pe floarea nou sădită a


nimic a alcătuit, Fecioară, și pe Capadociei și pe vasul de mult
noi iarăși ne-a zidit, la slava cea preț al faptelor celor bune, pe
dintâi întorcându-ne. sfințitul Arsenie să lăudăm; că
precum un înger în trup
TROPARELE, viețuind, în ceata tuturor
Glasul al 5-lea:
sfinților s-a numărat, cu care
Viețuirii Cuvioșilor întru împreună pururea se roagă lui
aceste vremuri de apoi urmând, Hristos să ne dăruiască nouă
Părinte Arsenie, te-ai umplut de iertare de greșale.
darurile Duhului celui
dumnezeiesc și însuți făcându- LA APOSTOL
te lucrător de minuni, de Prochimenul
Dumnezeu purtătorule, belșug Glasul al 7-lea
de bunătăți de la Dumnezeu
dăruiești fiecăruia, cu
Lăuda-se-vor cuvioșii întru
rugăciunile tale către Domnul. slavă.
Stih: Cântați Domnului cântare
nouă; lauda Lui în biserica celor
ALT TROPAR cuvioși.
Glasul al 3-lea:
Podobie: Mărturisirea dumnezeieștii
credințe... Galateni: „Fraților, roada Duhului
este dragostea...” (caută în sâmbăta
săptămânii 27).
Viață plăcută lui Dumnezeu
săvârșind cu bună-cuviință, te-
EVANGHELIA
ai arătat vas cinstit al
Caută la 5 decembrie la Sf. Sava
Mângâietorului, de Dumnezeu
purtătorule Arsenie, și harul Chinonic:
minunilor primind, dăruiești
tuturor grabnic ajutor. Părinte Întru pomenire veșnică va fi
Cuvioase, roagă pe Hristos dreptul, de vorbire de rău nu se
Dumnezeu să ne dăruiască nouă va teme. (Ps. 111,6)
mare milă.
Mărimuri:
CONDACUL Bucură-te, următorule al
Glasul al 4-lea: cuvioșilor și podoaba cea
Podobie: Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce... sfințită a Capadociei; bucură-
ZIUA A ZECEA 27

te, cel ce fiecăruia har


dumnezeiesc dăruiești, ca unul
ce ești de Dumnezeu slăvit,
Părinte Arsenie.

Distih: Pe Arsenie cel nou între


cuvioși Gherasim l-a cântat cu sfinte
cântări.

S-ar putea să vă placă și