Sunteți pe pagina 1din 28

SLUJBA

SFÂNTULUI
IERARH
SILVESTRU
PAPĂ AL ROMEI
LA VECERNIA MARE lumineze și să se împărtășească
de Duhul (de două ori).
După obișnuitul psalm, se cântă: Hristos Se înfățișează,
Fericit bărbatul..., starea întâi. La Dumnezeu Se arată, precum
Doamne, strigat-am..., se pun stihirile David mai înainte a scris
pe 8.
lămurit, și vine ca un rob,
Stihirile Înainteprăznuirii Botezul cerând. Iordane, râule,
Glasul al 4-lea: umple-te de veselie! Pământule
Podobie : Ca pe un viteaz.... și mare, dealuri și munți, și inimi
omenești săltați acum, primind
lumină înțelegătoare.
Râul păcii și pârâul desfătării,
om cânta mai înainte cu precum este scris, fiind Tu,
evlavie cântările Înain- Atotputernice Doamne, cum Te
teprăznuirii cinstitului vor primi curgerile râurilor,
Botez al Dumnezeului intrând într-însele, Tu, Cel ce
nostru. Că iată va să îmbraci cerurile cu nori și
vină cu trup, ca un om, la dezbraci toată răutatea
Înaintemergătorul Său și să vrăjmașului și îmbraci cu
ceară Botezul cel de mântuire, nestricăciune pe cei de pe
spre înnoirea tuturor celor ce cu pământ?
credință și cu sfințenie vor să se Alte Stihiri, ale Ierarhului,
glasul al 8-lea:
Podobie: O, preaslăvită minune...
4 LUNA IANUARIE
Părinte Ierarhe Silvestru, Cuvioase de trei ori fericite
luminându-te sfințit cu lumina preasfințite părinte, păstorule
preoției, ai luminat pe cel bun și a lui Hristos mai
credincioși cu învățături pline marelui Păstor ucenice, cel ce ți-
de lumină, ca să cinstească o ai pus sufletul pentru oi, însuți și
Ființă în trei Ipostasuri și întru acum, prealăudate sfințite
o Fire, și ai alungat întunericul ierarhe Silvestru, cere prin
ereziilor. Drept aceea, astăzi, rugăciunile tale să se dăruiască
bucurându-ne, prăznuim în chip nouă mare milă.
luminat pomenirea ta cea Și acum... a Înainteprăznuirii,
purtătoare de lumină (de două glasul al 6-lea:
ori). Hristos, Adevărul, vine la
Părinte, purtătorule de Iordan să Se boteze de la Ioan;
Dumnezeu, Silvestru, stâlp de iar acela zice către Dânsul: Eu
foc te-ai arătat, cu sfințenie am trebuință să fiu botezat de
povățuind sfințita adunare, și Tine și Tu vii la mine? Nu
nor umbritor fiind, ai scos pe îndrăznesc eu, iarba, să mă ating
credincioși din înșelăciunea de foc. Tu mă sfințește, Stăpâne,
Egiptului și cu învățăturile tale cu dumnezeiască arătarea Ta.
cele nerătăcitoare i-ai îndrumat
pururea spre mărirea cea VOHOD
nemuritoare. Pentru aceasta, și Lumină lină…
cinstim mărita și sfințita Prochimenul zilei
pomenire a ta. PAREMIILE:
Părinte Silvestru, grăitorule
Din Înțelepciunea lui Solomon,
de Dumnezeu, cu râurile
citire:
rugăciunilor tale ai îndepărtat (5: 15-24, 6: 1-3)
cu totul pe balaurul cel în multe
Drepții în veac vor fi vii și de la
chipuri, arătându-te minunat ca Domnul este plata lor, și purtarea de
un sfințit. Mulțime de elini ai grijă pentru dânșii este de la Cel
adus către Dumnezeu, iar preaînalt. Pentru aceasta vor lua
semeția evreilor ai smerit-o, împărăția podoabei și stema
săvârșind în chip lămurit frumuseții din mâna Domnului; căci
minuni înaintea lor. Pentru cu dreapta Sa îi va acoperi și cu
aceasta, te cinstim și te fericim. brațul Său îi va apăra. Lua-va râvna
Lui drept armă și va întrarma
Slavă..., glasul al 6-lea: făptura spre izbânda asupra
vrăjmașilor. Îmbrăca-Se-va în
ZIUA A DOUA 5
platoșa dreptății și-Și va pune drept primit. Și în vremea cercetării lor vor
coif judecata cea nefățarnică. Lua-va străluci și ca scânteile pe paie vor
drept pavăză bine întărită sfințenia, fugi. Judeca-vor neamuri și vor
va ascuți mânia cumplită drept sabie stăpâni popoare și va împărăți peste
și împreună cu Dânsul lumea va da dânșii Domnul în veci. Cei ce
război împotriva celor fără de minte. nădăjduiesc spre El vor înțelege
Porni-se-vor, bine ochite, săgețile adevărul și credincioșii vor petrece în
fulgerelor și ca dintr-un arc bine dragoste cu Dânsul. Că har și milă
încordat al norilor la țintă vor lovi. Și este întru cuvioșii Lui și cercetare
din mânia lui, ca o praștie, va azvârli întru aleșii Lui.
noian de grindină. Întărâta-se-va
asupra lor apa mării și râurile îi vor Din Înțelepciunea lui Solomon,
îneca vijelios. Va sta împotriva lor citire:
Duhul puterii dumnezeiești și ca un (4: 7-15)
vifor îi va vântura pe ei, și Dreptul, de va ajunge să se
fărădelegea va pustii tot pământul și sfârșească, întru odihnă va fi. Că
răutatea va răsturna scaunele celor bătrânețile sunt cinstite, nu cele de
puternici. Auziți dar, împărați, și mulți ani, nici cele ce se măsoară cu
înțelegeți; luați învățătură, numărul anilor, ci căruntețile sunt
judecători ai marginilor pământului. înțelepciunea oamenilor, iar vârsta
Luați aminte, cei ce stăpâniți mulțimi bătrâneților, viața nespurcată.
și cei ce vă trufiți cu ocârmuirea Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a
mulțimii neamurilor, că de la iubit și fiindcă viețuia între păcătoși,
Domnul s-a dat vouă stăpânirea și a fost mutat. Răpitu-s-a, ca să nu
puterea de la Cel preaînalt. schimbe răutatea mintea lui, sau
viclenia să înșele sufletul lui. Că
Din Înțelepciunea lui Solomon, râvna răutății întunecă cele bune și
citire: neînfrânarea poftei schimbă gândul
(3: 1-9) cel fără de răutate. Desăvârșindu-se
Sufletele drepților sunt în mâna lui în scurt timp, dreptul a plinit ani
Dumnezeu și nu se va atinge de ele îndelungați; că plăcut era Domnului
chinul. Părutu-s-a în ochii celor sufletul lui. Pentru aceasta
nepricepuți că au murit și ieșirea lor Dumnezeu S-a grăbit a-l scoate din
din această lume s-a socotit pedepsire mijlocul răutății. Iar popoarele au
și plecarea lor de la noi, sfărâmare, văzut și nu au cunoscut, nici nu au
iar ei sunt în pace. Că de ar fi pus în gând una ca aceasta. Că har și
pedepsiți în fața oamenilor, nădejdea milă este întru cuvioșii Lui și
lor este plină de nemurire. Și puțin cercetare întru aleșii Lui.
fiind pedepsiți, cu mari binefaceri La Litie
vor fi dăruiți, că Dumnezeu i-a ispitit glasul 1:
pe dânșii și i-a aflat vrednici de El.
Ca pe aur în topitoare i-a lămurit și Veniți toți credincioșii să
ca pe o jertfă de ardere de tot i-a lăudăm pe Ierarhul Silvestru,
6 LUNA IANUARIE
cununa prea strălucitoare a și hulă împotriva lui Hristos,
ierarhilor și lauda Romei, pe numindu-L om și nu Dumnezeu
următorul Lui Hristos mai atunci cinstitul Tău Ierarh s-a
marele păstorilor, și urmașul arătat mărturisind în priveliște
lui. Petru - întâiul între Apostoli și deschizând visteria nesecată a
pe luminătorul lumii, ce a Scripturilor, scoțând apa vie a
strălucit tuturor lumina dumnezeieștilor învățături, a
credinței, propovăduind după adăpat mulțimile potrivnicilor
adevăr Treimea ca pe o lumină cele uscate de necredință și a
cu trei străluciri, Tatăl, Fiul și arătat prin cuvânt adeverit cu
Sântul Duh, pe cel ce mijlocește minune că Hristos este
pururea pentru noi și se roagă Dumnezeu adevărat, singurul
pentru sufletele noastre. care dăruiește mare milă.
glasul al 2-lea: glasul al 4-lea:
Să aducem cântare de laudă Întru tot lăudatul Ierarh al
cu dulci viersuiri întru cinstirea Domnului, stâlpul adevărului,
Ierarhului Silvestru sfințitul întărirea Bisericii, îndreptătorul
slujitor al lui Dumnezeu și, rătăciților și povățuitorul
minunându-ne de viața lui cu credincioșilor, prin cuvânt și
virtuți împodobită și de faptele prin faptă a adeverit înaintea
lui minunate, să-i strigăm după necredincioșilor Învierea lui
vrednicie: Bucură-re, luminăto- Hristos, proorocii ca martori
rule, cel ce pe păgâni cu lumina aducându-i și boul pe dată
credinței i-ai luminat și pe însuși înviindu-l, încă și pe înțeleapta
împăratul Constantin către Elena a îndemnat-o să caute
Hristos l-ai povățuit. Bucură-te, cinstitul și de viață făcătorul
mărturisitorule, cel ce cu lemn al Crucii, spre mai buna
înțelepte dovediri păgânilor și adeverire a Învierii Lui Hristos
iudeilor le-ai arătat pe Hristos a Celui ce dăruiește sufletelor
fi Dumnezeu adevărat. Bucură- noastre nestricăciune și viață,
te, sfințitorule, cel ce cu harul pe bucurie și Înviere.
toți îi sfințești și pentru toți Slavă... glasul al 6-lea:
mijlocești mare milă. Bine slujitor bun și
glasul al 3-lea:
credincios, bine lucrătorule al
Când păgânii cu iudeii au viei Lui Hristos, tu și greutatea
venit la împăratul Constantin, zilei ai purtat, tu și talantul cel
pâră aducând asupra creștinilor dat ție l-ai înmulțit, tu și pe cei ce
ZIUA A DOUA 7
au venit după tine nu i-ai Tatăl Te arată pe Tine lumii. Cel
pismuit, pentru aceasta porțile ce Te-ai întrupat și iarăși vei
cerești ți s-au deschis, intră întru veni în chip văzut, Doamne,
bucuria Domnului tău și te slavă Ție.
roagă pentru noi, Sfinte glasul al 2-lea:
Silvestru. Stih: Pentru aceasta îmi voi aduce
Și acum..., a Înainteprăznuirii aminte de Tine, din pământul
Iordanului și al Ermonului, din
Mai luminate decât soarele au muntele cel mic. (Ps. 41, 8).
fost sărbătorile Nașterii lui Alcătuire a lui Andrei
Hristos. Strălucitor foarte se Ierusalimiteanul.
arată și praznicul ce vine, al Iisus al meu Se curățește în
dumnezeieștii Lui Arătări. La Iordan, dar mai vârtos curățește
acela păstorii, cu îngerii slăvind, păcatele noastre. Că vine cu
s-au închinat lui Dumnezeu, Cel adevărat la Botez, vrând să spele
ce S-a făcut om; iar la acesta zapisul lui Adam, și zice către
Ioan, atingându-se de Stăpânul Ioan: Vino, Botezătorule, de
cu mâna cea dreaptă, cu slujește începăturii tainei celei
cutremur a grăit: Sfințește-mă minunate; Vino, tindeți repede
pe mine și apele, Cel ce singur ai mâna ta și te atinge de creștetul
mare milă. Celui ce a sfărâmat capul
balaurului și a deschis raiul, pe
LA STIHOAVNĂ care îl încuiase oarecând
Stihirile Înainteprăznuirii, călcarea de poruncă, cu
Glasul 1 înșelăciunea șarpelui, prin
Alcătuire a lui Ioan Monahul. gustarea din pom.
Strălucit a fost praznicul ce a glasul al 3-lea:
trecut, dar și mai strălucit, Stih: Văzutu-te-au apele Dumnezeule,
văzutu-te-au apele, și s-au spăimântat.
Mântuitorule, este cel ce vine.
(Ps. 76, 15).
Acela a avut bine-vestitori pe
îngeri, iar acesta a aflat Strălucit a fost praznicul ce a
pregătitor pe Înaintemergăto- trecut, dar mărită este și ziua de
rul. La acela, vărsându-se sânge, acum. La acela magii s-au
a plâns Betleemul, ca unul fără închinat Mântuitorului, iar la
de fii; la acesta, apele acesta sluga cea aleasă a botezat
binecuvântându-se, cu mulți fii pe Stăpânul. Acolo, păstorii
se cunoaște scăldătoarea. Atunci cântând din fluiere L-au văzut și
steaua a înștiințat pe magi, acum s-au minunat, iar aici glasul
8 LUNA IANUARIE
Părintelui a mărturisit pe Fiul făptura a sfințit, lasă să mă
cel Unul-Născut. sfințească și pe mine și firea
Slavă..., glasul al 6-lea: apelor; că spre aceasta S-a
Omule al lui Dumnezeu și arătat.
Acum slobozește..., Sfinte
slujitor credincios, liturghisito- Dumnezeule..., și celelalte…
rule al Domnului, bărbatul
doririlor, vasul alegerii, stâlpul
și întărirea Bisericii, al TROPARUL ierarhului
Glasul al 4-lea:
Împărăției moștenitorule, nu
tăcea a striga, Ierarhe Silvestru, Îndreptător credinței și chip
pentru noi către Domnul. blândeților, învățător înfrânării,
Și acum..., glasul al 3-lea: te-a arătat pe tine turmei tale
Veniți, toți credincioșii, ca, adevărul lucrurilor. Pentru
aceasta ai câștigat cu smerenia
părăsind Iudeea, să trecem în
cele înalte, cu sărăcia cele
pustiul Iordanului și să vedem
bogate, Părinte Ierarhe
astăzi acolo pe Cel ce s-a arătat
Silvestru, roagă pe Hristos
pentru noi cu trup, cerând Botez
Dumnezeu ca să mântuiască
în apele Iordanului; și să vedem
sufletele noastre.
pe Botezătorul, apărându-se și
strigând cu spaimă: Nu
îndrăznesc să mă ating de foc cu TROPARUL Înainteprăznuirii
mâna mea de țărână. Iordanul și Glasul al 4-lea:
marea au fugit, Mântuitorule, și Gătește-te Zabuloane, pune-te
s-au întors înapoi; iar eu cum în rânduială Neftalime, Iordane,
voi pune mâna pe creștetul Tău, râule, oprește-te și, săltând,
de care se cutremură serafimii? primește pe Stăpânul, Cel ce
Iordanul, când a primit prin vine să Se boteze. Bucură-te,
Elisei cojocul lui Ilie, s-a întors Adame, împreună cu strămoașa,
înapoi; cum n-ar intra el în și nu vă ascundeți ca mai înainte
prăpastie și în adâncime, în rai. Că s-a arătat Cel ce v-a
văzându-Te pe Tine gol, în râu? văzut pe voi goi, ca să vă
Și cum nu aș fi ars cu totul, de îmbrace în haina cea dintâi.
Tine fiind aprins? Pentru ce Hristos S-a arătat, vrând să
zăbovești, Botezătorule, a boteza înnoiască toată făptura.
pe Domnul meu, strigă Iordanul
către Ioan; de ce împiedici
curățirea celor mulți? Toată
ZIUA A DOUA 9
Dacă se face binecuvântarea
pâinilor, se cântă Troparul
Îmbrăcându-Te, Iisuse al
Ierarhului (de 2 ori) și al meu, întru a mea sărăcie, ai
Înainteprăznuirii (o dată). mers, amestecându-Te cu robii,
și ai cerut botez de la rob,
Iubitorule de oameni. Pentru
aceasta, văzându-Te Ioan, a
strigat: Cum Te voi boteza pe
Tine, Cel ce nicidecum nu ai
păcat, Preabunule Dumnezeu?

După catisma a doua, se cântă


LA UTRENIE sedelnele acestea,
glasul al 5-lea:
La Dumnezeu este Domnul... troparul Podobie: Pe Cuvântul...
Înainteprăznuirii (de două ori), Ca pe o podoabă a Bisericii lui
Slavă... a Ierarhului; Și acum... al
Înaineprăznuirii. Hristos toți să-l lăudăm pe
ierarhul Silvestru, comoara
După prima catismă, se cântă învățăturilor cea neîmpuținată,
sedelnele acestea, căci cu acestea el ne-a învățat a
glasul al 5-lea: cinsti după adevăr Sfânta
Podobie: Pe Cuvântul... Treime cea unită în Ființă și
despărțită în Fețe.
Slavă..., Și acum..., a
imanul cuvintelor Înainteprăznuirii,
Scripturilor celor de glasul 1
Dumnezeu insuflate Podobie: Mormântul Tău...
care ne-a povățuit la Merge mai înainte Hristos, în
pocăință, feluri de marea Lui bunătate, la curgerile
ispite răbdând, pe Silvestru - râului Iordan ca în acelea să
ierarhul lui Hristos, ca cei ce ne- lucreze cu harul înnoirea
am învățat de la el să-l cinstim noastră. Dumnezeiescule Înain-
după datorie că se roagă temergător, primește-L pe
Domului să se mântuiască Dânsul, bucurându-te, și spală
sufletele noastre. așa cum vrea El în ape pe Cel
Slavă..., Și acum..., a iubitor de oameni.
Înainteprăznuirii,
glasul 1 Polieleu: Robii Domnului...
Podobie: Mormântul Tău...
10 LUNA IANUARIE
Mărimurile După Polieleu, Sedealna.
Glasul 1: glasul al 8-lea:
Podobie: Pe Înțelepciunea...
Stih 1: Cerurile spun slava lui
Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o De înțelepciunea cea negrăită
vestește tăria (Psalm 18, 1). cu privirea la Dumnezeu luând
Mărimu-te pe tine, bogăția de taină, tuturor ai
sfințitorule părinte Silvestru, și izvorât apele Ortodoxiei, care
cinstim sfântă pomenirea ta, că inimile credincioșilor dumneze-
tu te rogi pentru noi lui Hristos, iește le veselesc, iar învățăturile
Dumnezeului nostru. necredincioșilor precum li se
cade le cufundă; pentru aceasta
Stih 2: Fulgerele Lui au luminat
dintru amândouă prin sudorile
lumea (Psalm 76, 17).
bunei credințe te-ai arătat
Stih 3: Că a întărit lumea care nu se nebiruit apărător Treimii,
va clinti (Psalm 92, 2).
Ierarhe Silvestru, roagă-te lui
Stih 4: În tot pământul a ieșit vestirea Hristos Dumnezeu iertare de
lor și la marginile lumii cuvintele lor greșeli să dăruiască celor ce cu
(Psalm 18, 4).
râvnă prăznuiesc sfântă
Veniți toți pământenii întru- pomenirea ta.
un glas să lăudăm pe Ierarhul Slavă..., Și acum...,
Silvestru zicând: pe lauda Înainteprăznuirii,
Romei. glasul al 4-lea:
Podobie: Degrab ne întâmpină...
Stih 5: Vestiți între neamuri slava Lui
și la toate popoarele minunile Lui Sărăcind Cel bogat, din
(Psalm 95, 3). milostivirea Sa cea multă, și
Stih 6: Supus-a popoarele nouă și vrând să ne îmbogățească pe
neamurile sunt sub picioarele noastre noi, care sărăcisem, oarecând,
(Psalm 46, 3). din pricina neînfrânării, vine să
Slavă..., glasul 1: intre în apa Iordanului și de la
Slavă Ție, Treime Sfântă: Părinte, Ioan în chip văzut să Se boteze.
Cuvinte și Duhule Sfinte, zicând: Să lăudăm credincioșii smerenia
Slavă Ție, Dumnezeule.
Și acum..., același glas:
Lui cea multă.
Apoi Antifonul 1 al glasului al 4-lea:
Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Din tinerețile mele...
Marie, Domnul este cu tine, zicând:
Prochimen, glasul al 4-lea:
Și prin tine cu noi.
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție, Preoții Tăi, Doamne, se vor
Dumnezeule (de trei ori)! îmbrăca întru dreptate și
ZIUA A DOUA 11
cuvioșii Tăi se vor bucura (Ps. învățând oile cuvântătoare să
131, 16). creadă în Treimea cea de o ființă
Stih: Gura mea va grăi înțelepciune și întru-o dumnezeire.
cugetul inimii mele pricepere (Psalm
48, 3). CANOANELE

Canonul Înainteprăznuirii cu
Toată suflarea....
irmosul pe 6 și al Ierarhului, pe 4.
Evanghelia:
De la Ioan (10, 1-9): Cântarea a 1-a,
„Zis-a Domnul iudeilor care Canonul Înainteprăznuirii
veniseră la Dânsul: Adevărat, Alcătuire a lui Iosif.
glasul al 2-lea:
adevărat zic vouă, ...”
(Caută la Evanghelia din 21 mai.) Să cântăm Domnului, Celui ce
«a uscat cu dumnezeiasca Sa
Psalmul 50. «poruncă marea cea neumblată
«și cu valuri și a povățuit a trece
Slavă..., glasul al 2-lea: «pedestru prin ea pe poporul
Pentru rugăciunile Ierarhului «israelitean; căci cu slavă S-a
Tău, Silvestru, Milostive, «preaslăvit».
curățește mulțimea greșelilor Dumnezeiescul Înaintemergă-
noastre. tor, fiind luminat, simțind
venirea Domnului, vine din
Și acum...același glas: pustiu, strigând: Apropiatu-S-a
Pentru rugăciunile și S-a arătat Izbăvirea, pocăiți-
Născătoarei de Dumnezeu, vă și cu apă vă curățiți.
Milostive, curățește mulțimea Pe mine, cel afundat în viforul
păcatelor noastre. păcatelor, cu totul mă curățește
Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după cu stropirea pocăinței, Cuvinte,
mare milă Ta și după mulțimea Cel împreună fără de început cu
îndurărilor Tale curățește fărădelegile Tatăl, Cel ce dăruiești pururea,
noastre (Ps. 50, 1-2). cu Botezul Tău, izbăvire
credincioșilor, din milostivirea
Și idiomela,
glasul al 6-lea:
Ta cea nemăsurată.
Vărsatus-a har în buzele tale, Pământule al lui Zabulon,
Cuvioase Părinte Silvestru, și ai văzând, precum este scris,
fost păstor Bisericii lui Hristos, Lumina cea neapusă,
12 LUNA IANUARIE
luminează-te. Că, iată, a venit la Scripturi, ai învățat pe înțelepții
apele Iordanului și pe elinilor adevărul, a mărturisi pe
Dumnezeu, Cel ce este peste Hristos împreună cu Tatăl și cu
toate, lăudându-L, strigă: Duhul, strigând: Domnului să-I
Domnului să-I cântăm, căci cu cântăm, căci cu slavă S-a
slavă S-a preaslăvit. preaslăvit.
Proorocul Înaintemergător Slavă...
văzând tot poporul venind, a Propovăduit-ai, fericite
grăit către el: Cine v-a arătat Silvestru, că Hristos Cel
vouă să fugiți de mânia ce va să întrupat este cunoscut într-un
fie? Faceți roade de pocăință, Ipostas și înțeles în două voiri și
mântuindu-vă în dar. în două lucrări; și a îndumnezeit
pe cei ce cu credință strigă Lui:
Canonul Ierarhului Domnului să-I cântăm, căci cu
Alcătuire a lui Iosif slavă S-a preaslăvit.
glasul al 8-lea: Și acum..., a Născătoarei:
Irmos: Cel tăiat a tăiat pe...
Ca să unească pe cei de jos cu
Înfiat ai fost de Dumnezeu -
cei de sus, a intrat în pântece
Tatăl după har, părinte
neispitit de bărbat însuși
Silvestru, iubind viața curată și,
Dumnezeul tuturor și,
cu străluciri dumnezeiești
arătându-Se întru asemănarea
făcându-ți sufletul asemenea cu
trupului nostru, a stricat
Lumina cea neînserată, te-ai
peretele cel din mijloc al vrajbei
mutat la Lumină, strigând: Să
și a mijlocit pace, dăruind viață
cântăm Domnului, căci cu slavă
și dumnezeiască izbăvire.
S-a preaslăvit.
Cu multă înțelepciune ai Catavasia Botezului
biruit patimile și trupul l-ai Fundul adâncului l-a descoperit, și pe
supus Duhului, prin nevoințe uscat pe ai Săi...
schimnicești, înțelepte; și
făcându-te în chip vădit locaș Cântarea a 3-a:
dumnezeiesc Treimii, ai înjosit Canonul Înainteprăznuirii
Irmosul:
duhurile răutății cântând, căci
cu slavă S-a preaslăvit. doamne, Cel ce prin lemn ai
Supunându-te Legii lui «omorât păcatul, întărește-ne pe
«noi întru Tine, și sădește frica
Dumnezeu și înfrumusețându-te
«Ta în inimile noastre, care Te
cu cunoașterea dumnezeieștii
«lăudăm pe Tine».
ZIUA A DOUA 13
Strigă Înaintemergătorul: cu credință, Silvestru,
Arătatu-S-a Hristos și merge la cugetătorule de Dumnezeu.
apa Ioranului; să ne grăbim a-L Și acum..., a Născătoarei:
întâmpina pe Dânsul, luminați, Fecioară curată ai rămas
cu gânduri curate. după naștere, cea întru tot
Căutându-mă pe mine, cel sfântă; că ai născut pe
rătăcit pe căi neumblate, Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a
Dumnezeule al meu, asemănat nouă, afară de păcat.
Catavasia Botezului
îmbrăcându-Te cu sărăcia cea
preabogată, stai de față să Te
CONDACUL Înainteprăznuirii,
botezi, Izbăvirea tuturor.
glasul al 4-lea:
Pământul și cerul acum să Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
dănțuiască: Binefăcătorul La apa Iordanului venind
tuturor Se botează în ape, astăzi Domnul, a strigat către
cufundând mulțimea greșelilor Ioan: Nu te teme a Mă boteza,
noastre cele fără de număr. căci am venit să mântuiesc pe
Adam, cel întâi zidit.
Canonul Ierarhului
Irmos: Sădește, Doamne... ICOS
Câștigând seninătatea Nu te silesc pe tine,
cugetului, te-ai făcut ierarh Botezătorule, să treci hotarele;
primitor de ungere sfântă. nu-ți zic ție: Spune-Mi ce
Pentru aceea, te lăudăm pe tine, grăiești celor fără de lege și ce
Părinte, purtătorule de îndemni pe păcătoși! Numai
Dumnezeu. botează-Mă tăcând și așteptând
cele ce se spun de Botez; că
Pe Cel ce a întins palmele pe pentru aceasta vei avea
cruce L-ai propovăduit în chip învrednicirea care nu a fost dată
lămurit Dumnezeu în trup, cu îngerilor. Și chiar mai mare
dovedirile tale cele drepte, și ai decât proorocii te voi face. Că
pierdut semeția iudeilor, niciunul dintre aceia nu M-a
preafericite. văzut în chip lămurit, ci numai
Slavă... în închipuiri și în umbre și în
Ajungând foarte mare în vedenii în somn, iar tu Mă vezi
minuni, alungi duhurile și stând înaintea ta, după dorință.
curățești bolile celor ce se roagă Că am venit să mântuiesc pe
Adam, cel întâi zidit.
14 LUNA IANUARIE
SEDEALNA SFÂNTULUI,
glasul al 8-lea:
Venit-ai din Fecioară, nu sol,
Podobie: Pe Înțelepciunea...
«nici înger, ci Tu Însuți,
«Domnul, Te-ai întrupat și m-ai
Arătându-te râu al dreptei «mântuit pe mine, tot omul.
cinstiri de Dumnezeu, Silvestru, «Pentru aceasta, strig Ție: Slavă
tot pământul ai adăpat cu «puterii Tale, Doamne».
râurile dogmelor tale, ca un
ierarh plin de înflăcărare; și cu
Se minunează de venirea Ta,
ploile minunilor ai spălat Iisuse, Făcătorule de bine,
întunecimea patimilor și după Înaintemergătorul, și umilit
vrednicie ai moștenit pâraiele strigă Ție: Foc fiind, Stăpâne, să
desfătării. Drept aceea, nu mă arzi pe mine, cel ce sunt
adunându-ne astăzi, cu cântări, iarbă uscată, Doamne.
după cuviință, te cinstim și cu Văzându-Mă acum stând de
credință strigăm ție: bunăvoie în aceste ape, apropie-
Dumnezeiescule ierarh, roagă-te te, Ioan, și botează-Mă ca să
lui Hristos Dumnezeu să desăvârșesc neamului omenesc
dăruiască iertare de greșeli celor cu harul cel prin apă.
ce prăznuiesc cu dragoste sfântă Ca un Soare ascuns în nori așa
pomenirea ta. Te-am cunoscut în trup,
Slavă..., Și acum..., a Dumnezeul meu; deci, cum stai
Înainteprăznuirii:
gol acum, îmbrăcându-Te cu
Podobie: A fluierelor păstorești...
apele?, a strigat Ioan,
Dumnezeule cel nevăzut, spăimântându-se.
Cuvinte cel necuprins, Care Te-
Se luminează firea omenească
ai născut din Tatăl mai presus
și ia izbăvire de întunericul
de fire și de cuvânt, iar mai pe
păcatului, și, dezbrăcându-Te
urmă Te-ai născut din Fecioara,
Tu, se îmbracă de sus cu
neschimbând ceea ce ai fost,
dumnezeiescul veșmânt al
mergi acum în șuvoaiele
nestricăciunii.
Iordanului să Te botezi cu
trupul; Cel ce ai binevoit a
Canonul Ierarhului
mântui, ca un Dumnezeu, Irmos: Auzit-am, Doamne, taina...
neamul omenesc.
Depărtând bolile cu lucrarea
Cântarea a 4-a: Duhului, ai tămăduit patimi
Canonul Înainteprăznuirii nevindecate, Preafericite,
Irmosul:
ZIUA A DOUA 15
întorcând din înșelăciune pe cei proorocilor, înnoindu-ne pe noi,
fără de minte. cei învechiți în multe greșeli, cu
Alungând înșelăciunea dumnezeiescul Botez.
ereziilor, Silvestru, ai păstorit Uimitoare și înfricoșătoare
turma la apele dreptei cinstiri de lucruri văd astăzi, zice Ioan.
Dumnezeu și la verdeața Acum a venit Izvorul nemuririi
dumnezeieștii cunoștințe. să ceară dumnezeiescul Botez de
Slavă... la o mică picătură de apă.
Vărsatu-s-a harul dumneze-
Canonul Ierarhului
iescului Duh pe buzele tale, Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Părinte. Pentru aceea te-a uns
Dumnezeu preot poporului Său, Cu împletirile cuvintelor tale,
Preafericite. Părinte, ai dezlegat toate
Și acum..., a Născătoarei: legăturile cele deșarte, iar pe cei
legați de înșelăciune i-ai
Vindecă rănile inimii mele, înlănțuit la dumnezeiasca
Fecioară, și îndreptează credință, deschizând, Părinte,
mișcările sufletului meu către mintea lor cu tâlcuirea
voirile lui Dumnezeu, Scripturilor, fericite Ierarhe.
Preacurată.
Inima ta, Părinte, s-a făcut
Cântarea a 5-a: fără prihană întru îndreptările
Canonul Înainteprăznuirii Stăpânului tuturor; pe Care
Irmosul: dorindu-L, trupul ți-ai biruit și,
Doamne, Dătătorule de îmbogățindu-te cu harul
«lumină și Făcătorul veacurilor, minunilor, vindeci bolile cele
«povățuiește-ne pe noi întru cumplite și rănile preadureroase
«lumina poruncilor Tale, căci ale sufletelor.
«afară de Tine pe alt Dumnezeu Slavă...
«nu știm». Boala cumplitei erezii a lui
Pocăiți-vă, că s-a apropiat Manent, cea ucigătoare de
Împărăția lui Dumnezeu, strigă suflet, care amarnic sfâșia
sfințitul Înaintemergător, cel ce inimile, curmând-o cu
s-a ivit din pustiu și ne-a chematputernicele leacuri ale
la sine pe noi, cei pustiiți. cuvintelor tale, purtătorule de
Dumnezeu, ai vindecat-o, ca un
Venit-a Hristos, precum zice doctor, cu dumnezeiescul har al
Legea veche și sfințita adunare a Sfântului Duh.
16 LUNA IANUARIE
Și acum..., a Născătoarei: Canonul Ierarhului
Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...
Bucură-te ceea ce singură ai
născut pe Cel cu putere Cu rugăciunile tale, Fericite,
nemărginită, Care a sărăcit ai închis în temniță veșnică și de
întrupându-Se. Bucură-te, nescăpat pe vicleanul diavol,
Preacurată, îndreptarea lumii care din pizmă pângărea pe cei
celei căzute. Bucură-te, ce se apropiau de el, punându-i
dezlegarea întristării. Bucură- pecetea crucii, ca pe niște uși și
te, mântuirea credincioșilor. ca niște zăvoare.
Bucură-te, scaun preaînalt al lui În tot pământul a ieșit glasul
Dumnezeu. cuvintelor tale cele dulci ca
mierea, Preafericite, iar lumina
Cântarea a 6-a: învățăturilor tale și limpezimea
Canonul înainteprăznuirii minunilor și dumnezeiasca
Irmosul: arătare a faptelor au strălucit
Adâncul cel mai de dedesubt până la marginile lumii.
«al păcatelor m-a înconjurat, ci Slavă...
«Doamne, Doamne, ca pe Izvorând totdeauna vindecări
«proorocul Ionà, scoate din și daruri dumnezeiești din ploile
«stricăciune viața mea». Preasfântului Duh, Care
Rourează-ne dezlegare de lucrează toate, Ierarhe
păcate, Iubitorule de oameni, preafericite, vindeci cu har pe
Cel ce în curgerile Iordanului ai cei ce vin către tine cu credință
cufundat greșelile pământeni- curată.
lor, pentru mare mila Ta. Și acum..., a Născătoarei:
Noian de dreptate fiind De Dumnezeu grăitorii
Hristoase, vii acum la râul prooroci cunoscând adâncul
Iordanului ca să scufunzi pe tainei tale, Fecioară, proorocește
diavol și să speli neascultarea lui
au vestit-o mai înainte, fiind
Adam. luminați de Dumnezeiescul Duh.
Izvorul nestricăciunii fiind cu Și acum, văzând noi acele
adevărat, Hristoase, cum Te vor arătări, credem cu bucurie.
încăpea pe Tine apele râului? a
strigat Înaintemergătorul, CONDACUL Ierarhului
slăvind milostivirea Ta cea glasul al 4-lea:
mare. Podobie: Cele de sus căutând...
ZIUA A DOUA 17
De înțelepciunea lui pentru credință. Pentru faptele lui
alese și pentru viața lui îmbunătățită,
Dumnezeu umplându-ți-se gura, după moartea lui Miltiade, a fost
ne-ai lămurit nouă cunoașterea hirotonit episcop al Romei vechi, cu
Treimii și necredința tiranilor ai învoirea tuturor.
surpat-o, Silvestru, cu puterea Păstoria lui s-a arătat pilduitoare: a
cuvintelor tale. Drept aceea, dat rânduieli bune Bisericii și
roagă-te Domnului pentru noi. preoților și a apărat Dumnezeirea
Mântuitorului împotriva hulitorilor,
dovedindu-le din Scriptură că Iisus
ICOS Hristos este Dumnezeu adevărat și
Păstorind pe scaunul din Om adevărat, născut din Fecioara,
cum au grăit proorocii. La adânci
cetatea Romei, slujitor al lui bătrâneți episcopul Silvestru a trecut
Dumnezeu preaminunat te-ai la Domnul, în anul 335.
arătat, înfrumusețând, întărind Tot în această zi, pomenirea
și mărind Biserica, cu Sfântului Sfințitului Mucenic
învățăturile cele dumnezeiești. Taghen.
Și, luminând-o, ca pe o stea Acesta a fost episcop în cetatea
aruncătoare de lumină, cu Parium din Helespont. Silit fiind de
tribunul Zilichintie să intre în oaste,
lumina faptelor bune, ai învățat- s-a împotrivit. Pentru aceasta a fost
o să creadă în Treime ca întru o legat de patru stâlpi și bătut cu
Dumnezeire nedespărțită; și ai toiege. Apoi, din porunca lui Liciniu,
gonit ereziile vrăjmașilor, a fost înecat în mare, după ce
preaînțelepte Silvestru. Pentru întorsese la Hristos pe unii corăbieri
aceasta, roagă-te Domnului și ostași. Creștinii i-au scos trupul din
apă și l-au îngropat la poarta cetății.
pentru noi.
Moaștele lui au săvârșit vindecări și
minuni.
SINAXAR Tot în această zi, pomenirea
În această lună, în ziua a doua, Sfinților Teopempt și Teodota, maica
pomenirea celui între Sfinți Sfinților celor fără de arginți, care în
Părintelui nostru Silvestru, papă al pace s-au săvârșit.
Romei. Tot în această zi, pomenirea
Sfântul Silvestru s-a născut în Cuviosului Marcu cel surd, care în
Roma cea veche și a fost crescut de pace s-a săvârșit.
mic în credința creștină, învățând Tot în această zi, pomenirea
carte și luând purtări bune de la Sfântului Mucenic Vasile din Ancira.
preotul Cvirin. Ajungând în vârstă Acest Sfânt Mucenic Vasile, din
și-a arătat dragostea către cetatea Ancirei, a pătimit pe vremea
Dumnezeu și către aproapele prin nelegiuitului împărat Iulian între
ajutorarea și apărarea celor prigoniți anii 361–363. Pentru credința lui
18 LUNA IANUARIE
creștină a fost prins și dus înaintea Cu ale lor sfinte rugăciuni,
dregătorului Tarnilie, în fața căruia Doamne, miluiește-ne și ne
a mărturisit cu multă îndrăzneală pe mântuiește pe noi. Amin.
Hristos. De aceea a fost legat și bătut
fără milă; apoi adus la Cântarea a 7-a:
Constantinopol, unde iarăși a fost Canonul Înainteprăznuirii
bătut atât de tare încât i-au ieșit Irmosul:
mâinile și umerii din încheieturi.
După aceea s-au tăiat fâșii din pielea Cei trei tineri au defăimat
lui și a fost străpuns cu fiare înroșite. «porunca cea fără de Dumnezeu
Răbdând vitejește aceste chinuri, a «de a cinsti chipul cel de aur în
primit ajutorul lui Dumnezeu; căci, «câmpul Deira; și, în mijlocul
fiind aruncat într-un cuptor încins, a «focului fiind aruncați,
fost păzit nevătămat pentru credința
sa. După aceea a fost dus în
«răcorindu-se, au cântat:
Cezareea, unde a fost osândit de «Binecuvântat ești, Dumnezeul
dregătorul de acolo să se lupte în circ «părinților noștri».
cu fiarele. Dar, Sfântul rugându-se, a Cu haină sfințită îmbrăcându-
fost lovit de o leoaică și așa și-a dat
mă, Hristoase, pe mine cel golit,
duhul, primind cununa muceniciei.
Sfintele lui moaște au fost păstrate cu prin sfatul amăgitorului, ai venit
grijă de rude și de prieteni, gol ca să intri în ape, pentru
înfășurate în giulgiu, cu miresme, și bogăția bunătății; laud
îngropate în loc însemnat, unde mai milostivirea Ta și mă închin
târziu au zidit biserică în numele minunatei Tale iconomii.
acelui Sfânt.
Tot în această zi, pomenirea Ce este această multă purtare
Sfântului Serghie, care s-a săvârșit, de grijă a Ta pentru noi,
fiind tăiat cu sabia. Hristoase? Ce este această
Tot în această zi, pomenirea negrăită și mai presus de minte
Sfântului Teopist, care s-a săvârșit, smerenie?, a zis Ioan, când Te-a
fiind lovit cu pietre.
văzut pe Tine gol și poruncindu-
Tot în această zi, pomenirea
Cuviosului Părintelui nostru Cosma, i lui ca să Te boteze.
arhiepiscopul Constantinopolului, Aprins-ai Hristoase, ca o
făcătorul de minuni, îngropat în făclie, Sfântul Tău Trup în
Sfânta Mănăstire Hora.
mijlocul Iordanului și ai căutat
Tot în această zi, pomenirea
Noului Mucenic Zorz Ghiurghiul din chipul cel îngropat cu patimile și
Militina, care, mărturisind pe cu păcatul; și, aflându-l, l-ai
Hristos, a fost sugrumat în anul 1770. înfrumusețat cu Botezul Tău,
Bunule. Pentru aceasta Te
lăudăm pe Tine.
ZIUA A DOUA 19
Canonul Ierarhului Dumnezeul părinților noștri,
Irmos: Tinerii cei din Iudeea... binecuvântat ești!
Drept, ca un finic, în casa
Domnului ai înflorit, Părinte, Cântarea a 8-a:
roadele dreptății, din care Canonul Înainteprăznuirii
hrănindu-se cei ce te cinstesc, Irmosul:
cântă: Dumnezeul părinților Pe Dumnezeu, Care S-a
noștri, binecuvântat ești. «pogorât în cuptorul cel cu foc,
Cu puternicele dovediri ale «la tinerii evrei, și a prefăcut
cuvintelor tale ai biruit pe cei cu «văpaia în răcoreală, ca pe
minte deșartă, care erau bolnavi «Domnul lăudați-L, lucrurile, și-
de răutate; și, bucurându-te, «L preaînălțați întru toți vecii!».
prealăudate Silvestru, cântai: Ioan s-a arătat în pustiu, cu
Dumnezeul părinților noștri, adevărat ca glasul celui ce
binecuvântat ești. strigă, întorcând inimile celor ce
Mărirea și pomenirea ta, se pocăiesc cu căldură, ca să
Părinte, rămâne în veci slăvească pe Mântuitorul și
împreună cu toți drepții; cu care Stăpânul, Cel ce S-a arătat la
pomenește-ne pe noi, cei ce cu Iordan.
credință cântăm: Dumnezeul Râu al desfătării ești, Cel ce ai
părinților noștri, binecuvântat făcut mările și izvoarele, și cum
ești. intri în ape? Ce cauți să speli Tu,
Slavă... Cel ce ești spălarea și curățirea
Ierarhul cel strălucit, tuturor celor ce Te laudă,
luminându-se cu strălucirea Hristoase, în veci?
Duhului, a risipit întunericul Căutând să usuci curgerile
răutății și a luminat pe toți cei ce
răutății vrăjmașului și să
strigă: Dumnezeul părinților potolești mările patimilor și
noștri, binecuvântat ești. curățire și iertare credincioșilor
Și acum..., a Născătoarei: să izvorăști, Stăpâne, vii să Te
Preaminunată Fecioară, botezi în apele Iordanului.
purtat-ai în pântece pe Cel mai Făcătorule al vremurilor și al
înainte de veci, Care din anilor, făcându-Te sub ani, din
nemărginita Sa milostivire S-a milostivire, Cel ce fără de ani ai
asemănat cu noi prin trup, ca să strălucit din Tatăl, Cel fără de
mântuiască pe cei ce cântă: început, venit-ai sub ani să speli
20 LUNA IANUARIE
în apele Iordanului greșelile Neamurile omenești, urmând
tuturor. dumnezeieștilor graiuri, te
Canonul Ierarhului
Irmos: Cei ce au ajuns, cu harul...
fericim pe tine, cea pururea
fericită, și cântăm:
Teologhisind o Fire a unei Binecuvântați, toate lucrurile,
Dumnezeiri, înțeleasă în trei pe Domnul și-L preaînălțați
Fețe, necontenit, Părinte, cântai: întru toți vecii!
Binecuvântați, toate lucrurile, Să lăudăm, să binecuvântăm și să
pe Domnul și-L preaînălțați ne închinăm Domnului, cântându-I și
întru toți vecii! preaînălțându-L întru toți vecii.
Făcutu-te-ai cunoscut,
Cântarea a 9-a:
Părinte, iscusit învățător al Canonul Înainteprăznuirii
adevărului. Drept aceea ai dat Irmosul:
pe față înșelăciunea rătăcirii
celei cu nume mincinos, Pe Dumnezeu, Cuvântul cel
cântând: Binecuvântați toate «din Dumnezeu, Care cu
lucrurile, pe Domnul și-L «negrăită înțelepciune a venit să
preaînălțați întru toți vecii! «înnoiască pe Adam, cel rău
«căzut prin mâncare în
Arătatu-te-ai întâistătător în «stricăciune, în chip de negrăit
sfânta adunare, slujitorule al «întrupându-Se, din Sfânta
tainelor, și ai împodobit scaunul «Fecioară, pentru noi
Bisericii de la Roma, strigând: «credincioșii, cu un gând în
Binecuvântați, toate lucrurile, «cântări să-L slăvim».
pe Domnul și-L preaînălțați
întru toți vecii! Văzându-Te Ioan pe Tine,
Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și Făcătorule de bine, venind la
pe Sfântul Duh, Domnul. sine și cerând cu smerenie de la
Cu dumnezeieștile fapte bune dânsul Botez, minunându-se a
încremenit de spaimă,
înfrumusețându-ți inima,
neîndrăznind nicidecum a se
Părinte, cu totul te-ai făcut
atinge cu mâna de Cel ce se
frumos și cu cetele cele de sus
atinge de toți munții și ei
împreună ai strigat:
fumegă.
Binecuvântați, toate lucrurile,
pe Domnul și-L preaînălțați Ca o rândunică preacinstită,
întru toți vecii! care vestește primăvara cea
Și acum..., a Născătoarei: duhovnicească, a stat Botezăto-
rul înaintea celor ce sunt în
ZIUA A DOUA 21
furtuna nemăsuratelor greșeli și dogma cea sfântă, astupând
a celor ce pururea rabdă viforul gurile ereticilor celor fără de
duhurilor celor potrivnice prin Dumnezeu.
cumplite patimi. Cu cetele celor fără de trup
Pe Tine, raza slavei Tatălui, adunându-te, ai biruit pe
Care ai strălucit celor ce ședeau vrăjmașii cei fără de trup în chip
întru întunericul răutăților, strălucit, Ierarhe Silvestru.
Soarele cel neapus, Doamne, și Slavă...
ai venit să luminezi pe toți cu Pomenirea ta a răsărit în
sfințitul Tău Botez, ca pe lume ca un soare strălucitor,
Dumnezeu și Mântuitorul, cu povățuind la lumină pe cei ce te
cântări Te slăvim. laudă cu credință, Părinte
Securea morții zăcând lângă Ierarhe.
rădăcină, ca pe un copac te Și acum..., a Născătoarei:
amenință cu tăierea, văzând Fecioară, iubitoare de
nerodirea ta. Deci, nu rămâne bunătate, îmbunează sufletul
neroditor suflete al meu, ci meu cel rănit de păcat, ceea ce ai
strigă lui Dumnezeu cu fierbinte născut pe Bunul Dumnezeu și
pocăință: Greșit-am Ție, Domnul.
mântuiește-mă.
Glasul celui ce strigă s-a auzit LUMINÂNDA
în inimile cele pustiite: Veseliți- Glasul al 2-lea:
vă, a venit Hristos, dăruind Podobie: Femeilor, ascultați...
tuturor iertare. Sfințiți-vă toate: Glasul celui ce strigă s-a auzit:
marea și izvoarele, râurile și Săltați dealuri. Căci neamul
văile, luncile și toate cel de sub omenesc dănțuiește, pentru că,
soare. trup luând ca un om, Cuvântul
Canonul Ierarhului
cel fără de început vine să Se
Irmos: Născătoare de Dumnezeu
cu adevărat... boteze în Iordan, de mâinile pe
care le-a zidit, și zdrobește
Cu osârdie te-ai jertfit pe tine păcatul lumii.
însuți, Preafericite, prin Slavă..., Glasul al 3-lea:
omorârea desfătărilor, și te-ai Podobie: Cercetatu-ne-a pe noi...
făcut jertfă bine-primită Celui
Râvnitor al lui Hristos din
ce a fost omorât pentru noi.
tinerețea ta ai fost și vrednicia
Ca un dumnezeiesc întâistătă- de păstor de la Acesta ai primit,
tor al Sfinților Părinți ai întărit
22 LUNA IANUARIE
încredințându-ți turma Sa pe Podobie: Toată nădejdea...
care, Ierarhe, prea bine o ai Te-ai arătat cu totul prea
păstorit. sfințit și purtător de lumină cu
Și acum..., Glasul al 2-lea: dumnezeiască ungere, întru
Podobie: Femeilor, ascultați... Duhul Sfânt îmbrăcat fiind și
Cum Te vor primi curgerile totdeauna luminos intrând în
râului, Iubitorule de oameni, pe Sfintele Sfintelor, și cu
Tine, Cel ce ai făcut râurile și strălucirile cele dumnezeiește
marea din cele ce n-au fost? stăpânitoare strălucit fiind,
Cum va îndrăzni Înaintemergă- cuvioase, și tainele de mântuire
torul să-și pună mâna, Stăpâne, cunoscând cu darul, Silvestru,
pe creștetul Tău cel preacurat? ca un sfințit tăinuitor, ca un
Lăudăm, cutremurându-ne, arhiereu bine slăvit cu adevărat
Cuvinte, înălțimea sărăciei Tale. și cu îndrăzneală rugându-te
pentru sufletele noastre.
LA LAUDE Strălucit-a viața ta cu
Se pun stihirile pe patru, strălucirile bunătăților și i-ai
glasul al 6-lea: luminat pe credincioși risipind
Podobie: Îngereștilor puteri...
întunericul înșelăciunii că te-ai
Floarea lui David, Hristos, arătat cu adevărat soare mult
răsărind din Fecioară, a venit să luminos și te-ai sălășluit acum
spele cu ape, la râul Iordanului, unde este lumina neînserată,
păcatele strămoșului. Dănțuieș- preafericite Ierarhe Silvestru,
te, Adam; veselește-te, Eva; cu darul Duhului Sfânt fiu al
cerul să se bucure; popoare să zilei făcându-te; pentru aceasta
zicem: Binecuvântat ești Cel ce săvârșind dumnezeiască și de
vii, Dumnezeul nostru, slavă Ție. lumină purtătoare, și cinstită
Cu guri curate și cu suflete pomenirea ta, te cinstim cu
curățite veniți în chip tainic, laude.
părăsind Bethleemul și mergând Slavă..., glasul al 6-lea:
la Iordan cu Hristos, să-I Cuvioase părinte Silvestru, în
cântăm cu veselie acum toate tot pământul a ieșit vestea
neamurile pământului, cu faptelor tale pentru aceasta în
credință, zicând: Binecuvântat ceruri ai aflat plata ostenelilor
ești, Cel ce vii, Dumnezeul tale, taberele drăcești le-ai
nostru, slavă Ție. pierdut, cetele îngerești le-ai
Ale Ierarhului. Același glas. ajuns, a căror viață fără prihană
ZIUA A DOUA 23
ai urmat, îndrăznire având către Fericiți cei săraci cu duhul, că a
Hristos Dumnezeu, cere pace acelora este împărăția cerurilor.
sufletelor noastre. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor
Și acum..., același glas. mângâia.
Gătește-te, râule Iordan; că
Pe 10
Fericiți cei blânzi, că aceia vor
iată, Hristos - Dumnezeu, vine să moșteni pământul.
Se boteze de la Ioan, ca să Fericiți cei flămânzi și însetați de
sfărâme, cu Dumnezeirea, dreptate, că aceia se vor sătura.
capetele cele nevăzute ale Pe 8
diavolului în apele tale. Bucură- Fericiți cei milostivi, că aceia se vor
te, pustiul Iordanului, munților milui.
săltați cu veselie, că vine veșnica Strigă Înaintemergătorul:
Viață să cheme pe Adam. O, Arătatu-S-a Hristos și merge la
Ioan, Înaintemergătorule, strigă apa Ioranului; să ne grăbim a-L
acum cu glasul celui ce strigă: întâmpina pe Dânsul, luminați,
Gătiți căile Domnului și drepte cu gânduri curate.
faceți cărările Lui.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia
vor vedea pe Dumnezeu.
Doxologia Mare. Troparele,
Ecteniile, Otpustul, Ceasul întâi. Căutându-mă pe mine, cel
rătăcit pe căi neumblate,
Dumnezeule al meu,
îmbrăcându-Te cu sărăcia cea
preabogată, stai de față să Te
botezi, Izbăvirea tuturor.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia
fiii lui Dumnezeu se vor chema.
LA LITURGHIE Pământul și cerul acum să
dănțuiască: Binefăcătorul
Fericirile se pun pe 8: 4 din cântarea tuturor Se botează în ape,
a 3-a a Canonulul Înainteprăznuirii cufundând mulțimea greșelilor
și 4 din cântarea a 6-a a Canonulul noastre cele fără de număr.
Ierarhului. Fericiți cei prigoniți pentru
Întru împărăția Ta când vei veni, dreptate, că a acelora este împărăția
pomenește-ne pe noi, Doamne, când cerurilor.
vei veni întru împărăția Ta. Se minunează de venirea Ta,
Pe 12
Iisuse, Făcătorule de bine,
24 LUNA IANUARIE
Înaintemergătorul, și umilit luminați de Dumnezeiescul Duh.
strigă Ție: Foc fiind, Stăpâne, să Și acum, văzând noi acele
nu mă arzi pe mine, cel ce sunt arătări, credem cu bucurie.
iarbă uscată, Doamne.
Fericiți veți fi când, din pricina TROPARUL ierarhului
Mea, vă vor ocărî și vă vor prigoni și, Glasul al 4-lea:
mințind, vor zice tot cuvântul rău
împotriva voastră. Îndreptător credinței și chip
blândeților, învățător înfrânării,
Cu rugăciunile tale, Fericite, te-a arătat pe tine turmei tale
ai închis în temniță veșnică și de adevărul lucrurilor. Pentru
nescăpat pe vicleanul diavol, aceasta ai câștigat cu smerenia
care din pizmă pângărea pe cei cele înalte, cu sărăcia cele
ce se apropiau de el, punându-i bogate, Părinte Ierarhe
pecetea crucii, ca pe niște uși și Silvestru, roagă pe Hristos
ca niște zăvoare. Dumnezeu ca să mântuiască
Bucurați-vă și vă veseliți, că plata sufletele noastre.
voastră multă este în ceruri.
În tot pământul a ieșit glasul
TROPARUL Înainteprăznuirii
cuvintelor tale cele dulci ca Glasul al 4-lea:
mierea, Preafericite, iar lumina
învățăturilor tale și limpezimea Gătește-te Zabuloane, pune-te
minunilor și dumnezeiasca în rânduială Neftalime, Iordane,
arătare a faptelor au strălucit râule, oprește-te și, săltând,
până la marginile lumii. primește pe Stăpânul, Cel ce
Slavă... vine să Se boteze. Bucură-te,
Adame, împreună cu strămoașa,
Izvorând totdeauna vindecări și nu vă ascundeți ca mai înainte
și daruri dumnezeiești din ploile în rai. Că s-a arătat Cel ce v-a
Preasfântului Duh, Care văzut pe voi goi, ca să vă
lucrează toate, Ierarhe îmbrace în haina cea dintâi.
preafericite, vindeci cu har pe Hristos S-a arătat, vrând să
cei ce vin către tine cu credință înnoiască toată făptura.
curată.
Și acum..., a Născătoarei:
CONDACUL Înainteprăznuirii,
De Dumnezeu grăitorii glasul al 4-lea:
prooroci cunoscând adâncul Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
tainei tale, Fecioară, proorocește La apa Iordanului venind
au vestit-o mai înainte, fiind astăzi Domnul, a strigat către
ZIUA A DOUA 25
Ioan: Nu te teme a Mă boteza,
căci am venit să mântuiesc pe
Adam, cel întâi zidit.

CONDACUL Ierarhului
glasul al 4-lea:
Podobie: Cele de sus căutând...
De înțelepciunea lui
Dumnezeu umplându-ți-se gura,
ne-ai lămurit nouă cunoașterea
Treimii și necredința tiranilor ai
surpat-o, Silvestru, cu puterea
cuvintelor tale. Drept aceea,
roagă-te Domnului pentru noi.

Apostolul
Din Epistola către Evrei
(7, 26-28; 8,1-2):
(Caută la Apostolul al doilea din
săptămâna a doua a Postul Mare).

Evanghelia
De la Ioan (X, 9-16):
„Zis-a Domnul: Eu sunt ușa…”
(Caută Evanghelia a doua din Duminica
a doua a Postului Mare).

CHINONICUL
Întru pomenire veșnică va fi
dreptul, de auzul rău nu se va
teme.

S-ar putea să vă placă și