Sunteți pe pagina 1din 36

Slujba

Sfântului Ierarh
RAFAIL, episcop
de Brooklyn
LA VECERNIA MICĂ pământ străin acum mult timp,
Sfântul Ierarh Rafail și-a păzit
La Doamne strigat-am... Stihirile turma pe calea cea adevărată
mucenicului pe 4. într-un ținut departe de casă.
Glasul al 2-lea: Mereu urmându-L pe Bunul
Podobie: Când de pe lemn Te-ai Păstor, el și-a hrănit oile sale
pogorât... multe la o masă pe care Domnul
a așezat-o înaintea vrăjmașilor
lor. Hrăniți de învățătura și
pilda sa, ne rugăm să nu înceteze
ă cânte toate cetele a mijloci pentru noi înaintea lui
creștinilor dreptmări- Hristos, Dumnezeul nostru.
tori cântări în cinstea Să aducem cântări de laudă
Sfântului Ierarh Sfântului Ierarh Rafail, care a
Rafail, primul dintre strălucit din Brooklyn și i-a
cei ce au fost sfințiți în Lumea luminat pe cei din întuneric.
Nouă. Nemincinos numelui său, Celor ce erau răniți de păcat, le-
ne-a adus tămăduirea lui a adus tămăduire întru Hristos;
Dumnezeu, nouă celor ce celor ce se aflau în înșelare, le-a
cinstim prăznuirea sa (de două adus adevărul Ortodoxiei; în
ori).
staulul Bisericii și-a adunat cu
Așa cum Arhanghelul Rafail grijă oile sale risipite. Prin
l-a călăuzit pe Tobie într-un urmare, îl lăudăm ca pe un
4 LUNA FEBRUARIE

vrednic ierarh și cetățean al pentru mântuirea turmei tale.


raiului. Învățându-ți turma înțelegă-
Slavă..., glasul al 6-lea: toare că frica de Dumnezeu este
O, de trei ori fericite Rafail, începutul înțelepciunii, le-ai
aflând har de la Dumnezeu, din ridicat cugetul de la grijile
New York ai luminat atât de acestei vieți la contemplarea
strălucit, pentru ca toți cei care celor cerești. Mijlocește acum
se aflau mai înainte în întuneric pentru mântuirea sufletelor
să dea slavă Tatălui nostru Cel noastre!
ceresc. Mijlocește acum pentru Stih: Dreptul ca finicul va înflori și ca
mântuirea sufletelor noastre! cedrul cel din Liban se va înmulți
(Psalm 91, 12).
Și acum..., a Născătoarei, același
glas: Pentru a-i întări în credința
Născătoare de Dumnezeu, tu ortodoxă pe fiii tăi duhovnicești,
ești vița cea adevărată, care ai ai binecuvântat ca dumneze-
odrăslit Rodul vieții; ție ne ieștile slujbe ale Bisericii să fie
rugăm: roagă-te, Stăpână, cu săvârșite în limba patriei lor
Sfinții Apostoli, să miluiască adoptive. Mijlocește acum
sufletele noastre. pentru mântuirea sufletelor
noastre!
LA STIHOAVNĂ Slavă... Și acum..., a Născătoarei,
Stihirile, Glasul al 6-lea:
pe același glas:

Ai fost un păzitor și apărător O, credincioșilor, să


preamărim împreună cu Arhan-
al învățăturilor Bisericii, și ți-ai
ghelii cămara de nuntă cea
ferit turma de mincinoasele
cerească și poarta care a fost cu
învățături, întărind-o în dreapta
adevărat pecetluită, zicând:
credință. Sfinte Părinte Rafail,
„Bucură-te, o, Fecioară, prin
fiu al Siriei și slava Americii de
care a izvorât nouă Mântuitorul
Nord, mijlocește acum pentru
tuturor, Hristos Dumnezeu,
mântuirea sufletelor noastre.
Dătătorul vieții. Lovește-i pe
Stih: Preoții Tăi, Doamne, se vor vrăjmașii noștri cu mâna ta, o,
îmbrăca întru dreptate și cuvioșii Tăi
Preacurată Doamnă, nădejdea
se vor bucura (Ps. 131, 16).
tuturor creștinilor".
Sfinte Ierarhe Rafail, ți-ai
lucrat mântuirea, nevoindu-te
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 5

TROPARUL La Doamne, strigat-am..., se pun


stihirile pe 6.
Glasul al 3-lea:
Glasul 1:
Bucură-te, o, Părinte Rafail, Podobie: O, preamărită minune...
podoabă a Sfintei Biserici! Tu
ești apărător neînfricat al
Adevăratei Credințe, căutător al , Sfinte Părinte Rafail,
celor pierduți, mângâiere celor din tinerețe ai întrupat
asupriți, părinte al orfanilor și iubirea pentru Iisus
prieten al săracilor, făcător de Hristos, o, fiule al
pace și bun păstor, bucurie Bisericii Antiohiei,
tuturor ortodocșilor, fiu al trimis în America.
Antiohiei, slava Americii. Fără a lua aminte la cele
Mijlocește la Hristos Dumnezeu trebuitoare trupului tău, tu ai
pentru noi și pentru toți cei care fost Apostolul oilor pierdute din
te cinstesc pe tine. Siria. Din Sfânta Rusie ai venit,
călătorind de la Răsărit la Apus
și de la Nord la Sud, și nu ți-ai
dat niciun răgaz, ci te-ai nevoit
zi și noapte. Fiindcă ai
îndrăzneală la Dumnezeu,
mijlocește înaintea Sa să
mântuiască sufletele noastre (de
două ori).
Tu te-ai nevoit ca un bun
păstor, călătorind pe pământ și
LA VECERNIA MARE apă. Ai străbătut câmpii și
munți, și ai mers aproape și
Slujba Sfântului Ierarh Rafail se departe în căutarea oilor
poate uni cu cea a zilei din minei, a
pierdute ale lui Hristos. Tu ai
Sfântului Preacuvios Procopie
Mărturisitorul. legat rănile lor cu iubirea ta
Dacă suntem în Postul Mare, vezi și părintească și următoare lui
învățătura de tipic din Triod pentru Hristos, și le-ai purtat în brațele
această perioadă. tale, și le-ai adus înapoi la sfânta
turmă a lui Hristos, și ai purtat
După obișnuitul Psalm se cântă: zăduful și munca zilei, frigul și
Fericit bărbatul..., starea întâi. lungimea nopții. Fiindcă ai
6 LUNA FEBRUARIE

îndrăzneală la Dumnezeu, întristării, dăruind îndrumare


mijlocește înaintea Sa să fără a trece vreodată cu vederea
mântuiască sufletele noastre (de un strigăt de ajutor și fără a
două ori). căuta vreodată la fața omului.
Credincioșii ortodocși au aflat Te-ai istovit din dragoste pentru
în tine, bunule păstor Rafail, turma ta, fără a-ți îngădui răgaz
hrană pentru sufletele lor, sfat și fără a purta de grijă trupului,
pentru cei pierduți și apărare luând aminte doar la nevoile
împotriva vrăjmașilor lor. Nu poporului tău. Fiindcă acum
te-ai uitat la opreliști, ci ți-ai locuiești împreună cu îngerii și
ațintit privirea asupra Arhanghelii, o, Sfinte Rafail, nu
răsplătirii și puternicei chemări înceta să mijlocești înaintea lui
a lui Dumnezeu. Socotind toate Hristos Dumnezeu pentru
lucrurile ca nimic, ai fost bunăstarea Bisericii și
păgubit pentru a-L afla pe mântuirea sufletelor noastre.
Hristos. Jertfindu-ți viața Și acum..., Dogmatica
pentru turma ta, ești, acum, Glasul al 6-lea:
slăvit. Fiindcă ai îndrăzneală la Cine nu te va ferici pe tine,
Dumnezeu, mijlocește înaintea Preasfântă Fecioară, sau cine nu
Sa să mântuiască sufletele va lăuda preacurată nașterea
noastre (de două ori). ta? Că Cel ce a strălucit fără de
Slavă..., glasul al 6-lea: ani din Tatăl, Fiul, Unul Născut,
Copiii tăi te laudă pe tine, cel Același din tine, cea curată, a
întocmai cu Apostolii, ierarh ieșit, negrăit întrupându-Se. Din
înțelept al Bisericii lui fire Dumnezeu fiind și cu firea
Dumnezeu în America, cel ce ai făcându-Se om pentru noi, nu în
unit lumea ortodoxă, propovă- două fețe fiind despărțit, ci în
duitor al Adevărului, apărător două firi neamestecat fiind
al celor asupriți și păzitor al cunoscut. Pe Acela roagă-L,
Credinței, o, Părintele și Curată, cu totul fericită, să se
ierarhul nostru Rafail. Printre miluiască sufletele noastre.
cei de neam nobil te-ai purtat cu
demnitate, iar cu cei smeriți te- VOHOD
ai arătat smerit, având în tine
blândețea lui Hristos. Ai fost LUMINĂ LINĂ…
liman în fața întunericului și a Prochimenul zilei
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 7

PAREMIILE: (3: 1-9)


Din Înțelepciunea lui Solomon, Sufletele drepților sunt în mâna lui
citire: Dumnezeu și nu se va atinge de ele
(5: 15-24, 6: 1-3) chinul. Părutu-s-a în ochii celor
Drepții în veac vor fi vii și de la nepricepuți că au murit și ieșirea lor
Domnul este plata lor, și purtarea de din această lume s-a socotit pedepsire
grijă pentru dânșii este de la Cel și plecarea lor de la noi, sfărâmare,
preaînalt. Pentru aceasta vor lua iar ei sunt în pace. Că de ar fi
împărăția podoabei și stema pedepsiți în fața oamenilor, nădejdea
frumuseții din mâna Domnului; căci lor este plină de nemurire. Și puțin
cu dreapta Sa îi va acoperi și cu fiind pedepsiți, cu mari binefaceri
brațul Său îi va apăra. Lua-va râvna vor fi dăruiți, că Dumnezeu i-a ispitit
Lui drept armă și va întrarma pe dânșii și i-a aflat vrednici de El.
făptura spre izbânda asupra Ca pe aur în topitoare i-a lămurit și
vrăjmașilor. Îmbrăca-Se-va în ca pe o jertfă de ardere de tot i-a
platoșa dreptății și-Și va pune drept primit. Și în vremea cercetării lor vor
coif judecata cea nefățarnică. Lua-va străluci și ca scânteile pe paie vor
drept pavăză bine întărită sfințenia, fugi. Judeca-vor neamuri și vor
va ascuți mânia cumplită drept sabie stăpâni popoare și va împărăți peste
și împreună cu Dânsul lumea va da dânșii Domnul în veci. Cei ce
război împotriva celor fără de minte. nădăjduiesc spre El vor înțelege
Porni-se-vor, bine ochite, săgețile adevărul și credincioșii vor petrece în
fulgerelor și ca dintr-un arc bine dragoste cu Dânsul. Că har și milă
încordat al norilor la țintă vor lovi. Și este întru cuvioșii Lui și cercetare
din mânia lui, ca o praștie, va azvârli întru aleșii Lui.
noian de grindină. Întărâta-se-va Din Înțelepciunea lui Solomon,
asupra lor apa mării și râurile îi vor citire:
îneca vijelios. Va sta împotriva lor (4: 7-15)
Duhul puterii dumnezeiești și ca un Dreptul, de va ajunge să se
vifor îi va vântura pe ei, și sfârșească, întru odihnă va fi. Că
fărădelegea va pustii tot pământul și bătrânețile sunt cinstite, nu cele de
răutatea va răsturna scaunele celor mulți ani, nici cele ce se măsoară cu
puternici. Auziți dar, împărați, și numărul anilor, ci căruntețile sunt
înțelegeți; luați învățătură, înțelepciunea oamenilor, iar vârsta
judecători ai marginilor pământului. bătrâneților, viața nespurcată.
Luați aminte, cei ce stăpâniți mulțimi Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, l-a
și cei ce vă trufiți cu ocârmuirea iubit și fiindcă viețuia între păcătoși,
mulțimii neamurilor, că de la a fost mutat. Răpitu-s-a, ca să nu
Domnul s-a dat vouă stăpânirea și schimbe răutatea mintea lui, sau
puterea de la Cel preaînalt. viclenia să înșele sufletul lui. Că
Din Înțelepciunea lui Solomon, râvna răutății întunecă cele bune și
citire: neînfrânarea poftei schimbă gândul
8 LUNA FEBRUARIE

cel fără de răutate. Desăvârșindu-se adunând la un loc neamuri de


în scurt timp, dreptul a plinit ani limbi felurite.
îndelungați; că plăcut era Domnului Glasul 1:
sufletul lui. Pentru aceasta
Dumnezeu S-a grăbit a-l scoate din Propovăduirea a ieșit de la un
mijlocul răutății. Iar popoarele au capăt la celălalt al Americii de
văzut și nu au cunoscut, nici nu au Nord, chemând oile rătăcite la
pus în gând una ca aceasta. Că har și unitatea Bisericii. După ce ți-au
milă este întru cuvioșii Lui și
cercetare întru aleșii Lui.
auzit glasul, au primit învăță-
tura ta și prin scrierile tale le-ai
învățat evlavia. Călăuziți acum
La Litie
Se pune stihirile sfântului: de pilda ta, o, Părinte Rafail,
Glasul al 4-lea: cântăm imnuri de laudă lui
Hristos, Dumnezeul nostru.
O, Sfinte Ierarhe Rafail, Glasul al 6-lea:
făcând ascultare de voia lui
Dumnezeu, ai propovăduit Răsărind în îndepărtata Sirie,
Cuvântul celor risipiți, urcând pe tărâmul Rusiei, o stea
chemându-i la un loc pe urmașii luminoasă s-a ivit deasupra
celor ce s-au numit întâia oară Lumii Noi. Strălucind cu
creștini. Hrăniți în trei culturi și cunoaștere dumnezeiască și
în a patra aflând hrană, ai ieșit izvorând iubirea de Hristos,
în întâmpinarea celor care au- Rafail, cel luminos, a biruit
zeau vocea ta. Fiind primul fiecare amăgire a vrăjmașului.
episcop sfințit în Lumea Nouă, Primind cunună, acum cu sfinții
tu ești un simbol al unității în el mijlocește pentru noi la tronul
Credința Ortodoxă. Cu ajutorul lui Dumnezeu.
rugăciunilor tale, călăuzește-ne Glasul al 8-lea:
în împărăția ta. Cu imnuri de laudă să-l
Glasul al 2-lea: cinstim pe Rafail, sfântul nostru
Podobie: Femeilor, ascultați... părinte, adevărat păstor și
Să slăvim cu cântări de laudă învățător al turmei lui Hristos în
pe Sfântul Ierarh Rafail, cerând America de Nord. El este
mijlocirile lui înaintea tronului podoaba strălucită a ierarhilor,
Stăpânului. Ca un păstor a lauda preoților, bucuria
căutat oaia rătăcită, păzind monahilor și desfătarea tuturor
astfel unitatea Bisericii, credincioșilor. Acum, stând
înaintea tronului Sfintei Treimi,
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 9
mijlocește pentru mântuirea Stih: Dreptul ca finicul va înflori și ca
sufletelor noastre. cedrul, cel din Liban, se va înmulți
Slavă..., glasul al 5-lea: (Psalm 91, 12).

Luminați de pomenirea O, slăvite Rafail, lumină mare


Sfântului Rafail, săvârșim acum din Antiohia, bunule păstor al
cinstita sa prăznuire. Înțelepțit oilor pierdute, lauda Americii,
fiind în chip dumnezeiesc, el ne- roagă-L pe Hristos să ne
a atras pe noi toți în mreaja lui dăruiască mare milă.
Hristos, cerând mare milă
pentru sufletele noastre. Slavă..., glasul al 6-lea:
Și acum..., a Născătoarei pe Astăzi, praznic strălucit
același glas: răsare peste întreaga lume.
Noi, creștinii credincioși, te Astăzi, pământul Rusiei și al
numim fericită, o, Fecioară străvechii Sirii sărbătoresc
Născătoare de Dumnezeu, și cu pomenirea dreptului lor fiu,
dreptate te cinstim pe tine ca Rafail, Apostol al Americii,
cetate nebiruită și zid nesurpat, bunul păstor al oilor pierdute.
apărătoarea noastră grabnică și Veniți, așadar, să sărbătorim
limanul sufletelor noastre. această sfântă zi și să-i cântăm,
zicând: „Bucură-te, noule
LA STIHOAVNĂ Moise, care ți-ai călăuzit
Stihirile, Glasul al 2-lea: poporul din pustie în Pământul
Podobie: Casa Efratului… Făgăduinței! Bucură-te, noule
O, Părinte Rafail, cine poate Ilie, care ai așezat, în Sfânta
spune nevoința ta? Cine poate Biserică, îndoit duhul tău!
socoti nevoințele tale? Părinte al Bucură-te, noule Ezdra, ziditor
orfanilor, roagă-te ca Biserica să al Templului lui Dumnezeu!
fie apărată în pace. Bucură-te, o, noule Apostol al lui
Hristos, Dumnezeul nostru, pes-
Stih: Preoții Tăi, Doamne, se vor
carul de oameni! Fiindcă tu ai
îmbrăca întru dreptate și cuvioșii Tăi
se vor bucura (Ps. 131, 16). îndrăznire, stând cu îngerii
înaintea tronului lui Dumnezeu,
O, Sfinte Rafail, cine poate nu înceta a mijloci la Hristos,
spune mâhnirile tale? Cine Dumnezeu, pentru turma ta
poate povesti faptele tale nobile? sfântă.
Prieten al săracilor, mijlocește
pentru mântuirea noastră!
10 LUNA FEBRUARIE

Și acum..., a Născătoarei pe același La binecuvântarea pâinilor Troparul


glas: Sfântului (de 2 ori) și Născătoare de
Dumnezeu (o dată).
Avându-te pe tine, o,
Născătoare de Dumnezeu, nă-
dejdea și apărarea noastră, nu
suntem înfricoșați de capcanele
vrăjmașului, fiindcă tu
mântuiești sufletele noastre.
TROPARUL
Glasul al 3-lea: La Utrenie
Bucură-te, o, Părinte Rafail, La Dumnezeu este Domnul…, se
podoabă a Sfintei Biserici! Tu cântă troparul Ierarhului (de două
ori), Slavă..., Și acum..., troparul
ești apărător neînfricat al Născătoarei de Dumnezeu – al
Adevăratei Credințe, căutător al Învierii.
celor pierduți, mângâiere celor
asupriți, părinte al orfanilor și După prima catismă,
prieten al săracilor, făcător de Sedealna întâi,
pace și bun păstor, bucurie Glasul 1
tuturor ortodocșilor, fiu al Podobie: Mormântul Tău,
Mântuitorule...
Antiohiei, slava Americii.
Mijlocește la Hristos Dumnezeu
pentru noi și pentru toți cei care
te cinstesc pe tine.
Slavă... Și acum..., a Născătoarei u cuvântul, cu fapta și
pe același glas: cu gândul L-ai urmat
pe Hristos, Mântuito-
Pe tine, ceea ce ai mijlocit rul, și ai luat aminte la
mântuirea neamului nostru, te chemarea Sa către o
lăudăm, Născătoare de viață de nevoință apostolică.
Dumnezeu, Fecioară. Căci cu Părăsindu-ți apoi patria, ai
trupul cel luat din tine, Fiul tău dăruit turmei tale harul
și Dumnezeul nostru, prin Cruce Sfântului Botez, învățându-o să-
primind patimă, ne-a mântuit pe L mărturisească pe Unul
noi din stricăciune, ca un iubitor Dumnezeu în Trei Persoane. De
de oameni. aceea te numim propovăduitor
al adevărului și ierarh
Acum slobozește..., și celelalte… credincios, o, Sfinte Rafail.
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 11
Slavă... Și acum..., a Născătoarei:Pentru aceasta, precum mi s-a
O, curată și nenuntită poruncit, strig ție: Bucură-te,
Fecioară, Născătoare de Dum- ceea ce ești plină de har!”.
nezeu, singura mijlocitoare și
apărătoare a credincioșilor, Polieleu Robii Domnului...
slobozește-i de boală și
nenorocire pe cei ce se încred în Mărimurile
tine, și prin sfintele tale Glasul 1
mijlociri, mântuiește sufletele
Stih 1: Auziți acestea toate popoarele.
noastre.
Ascultați toți cei ce locuiți în lume
După a doua catismă, sedealna a
(Psalm 48, 1).
doua,
Glasul al 3-lea: Mărimu-te pe tine, Sfinte
Podobie: De frumusețea... Ierarhe Rafail, și cinstim sfântă
Purtându-ți crucea din pomenirea ta, că tu te rogi
copilărie, te-ai lepădat de tine. neîncetat pentru noi lui Hristos,
Părăsind cele de jos, ai căutat Dumnezeul nostru.
cele cerești. Cu totul mistuit de Stih 2: Gura mea va grăi înțelepciune
iubirea ta pentru Hristos, ai și cugetul inimii mele pricepere
aflat viață în El. Astfel, atunci (Psalm 48, 3).
când Hristos Viața noastră va Stih 3: Doamne, iubit-am bună-
veni din nou să judece viii și cuviința casei Tale și locul sălășluirii
morții, și tu vei sta înaintea Lui, slavei Tale (Psalm 25, 8).
luminos strălucind cu slavă. Stih 4: Gura dreptului grăiește
Atunci, în acea înfricoșătoare Zi înțelepciune și limba lui rostește
a Judecății, roagă-L pe Hristos dreptate (Psalm 36, 30).
pentru noi, cei care te cinstim pe Stih 5: Întru pomenire veșnică va fi
tine. dreptul, de vorbire de rău nu se va
Slavă... Și acum..., a Născătoarei: teme (Psalm 111, 6).
Stih 6: Fericiți sunt cei ce locuiesc în
De frumusețea fecioriei tale și casa Ta, în vecii vecilor Te vor lăuda
de prealuminată curăția ta, (Psalm 83, 5).
Gavriil, mirându-se, a strigat
ție, Născătoare de Dumnezeu: Slavă..., glasul 1:
„Ce laudă vrednică voi aduce Slavă Ție, Treime Sfântă: Părinte,
ție? Sau cum te voi numi pe tine? Cuvinte și Duhule Sfinte, zicând:
Nu mă pricep, ci mă minunez! Slavă Ție, Dumnezeule.
12 LUNA FEBRUARIE

Și acum..., același glas: Apoi Antifonul 1 al glasului al 4-lea:


Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Din tinerețile mele...
Marie, Domnul este cu tine, zicând:
Și prin tine cu noi. Prochimen, glasul al 4-lea:
Aliluia, aliluia, aliluia, slavă Ție,
Scumpă este înaintea Domnului
Dumnezeule (de trei ori)! moartea cuvioșilor Lui (Ps. 115,
6).
Sedelnele după polieleu; Stih: Ce vom răsplăti Domnului
Glasul al 4-lea pentru toate câte ne-a dat nouă (Ps.
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif... 115, 3)?
Ca pildă de trezvie, peste
Toată suflarea.
patimi ai stăpânit, însămânțând
în suflet darurile Duhului. Evanghelia de la Ioan (10: 1-9).
Balsam mângâietor, om al păcii, (caută la 21 mai).
care ți-ai călăuzit turma la
unire, tu i-ai păzit feriți de Psalmul 50.
cumplitul lup al sufletelor. Ca
un bun păstor i-ai adunat pe cei Slavă..., glasul al 2-lea:
care erau mai înainte Pentru rugăciunile ierarhului
împrăștiați, ca mieii pierduți tău, Milostive curățește
printre dealuri, cu harul ce mulțimea păcatelor noastre.
sălășluia în sufletul tău. Și acum, Și acum..., a Născătoarei:
Părinte Rafail, călăuzește-ne la
Pentru rugăciunile Născătoa-
pășuni neprimejdioase pe noi,
rei de Dumnezeu, Milostive
cei care cu căldură ne rugăm ție.
curățește mulțimea păcatelor
Slavă... Și acum..., a Născătoarei:
noastre.
O, Preacurată Fecioară care
ai născut pe Dumnezeul cel Stih: Miluiește-ne, Dumnezeule, după
Veșnic, roagă-L împreună cu mare mila Ta și după mulțimea
ierarhul Rafail să ne dăruiască îndurărilor Tale curățește fărădelegile
iertarea păcatelor și îndreptarea noastre.
vieții noastre mai înainte de
sfârșit. Căci te rugăm cu Și idiomela, glasul al 6-lea:
credință și iubire, o, Preaslăvită Răsărind în îndepărtata Sirie,
Fecioară Maria. înălțându-se pe tărâmul Rusiei,
o stea luminoasă s-a ivit
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 13
deasupra Lumii Noi. Strălucind Izvorule cel plin de har, ca să
cu cunoaștere dumnezeiască și slăvesc cu cântări noianul
izvorând iubirea de Hristos, harurilor tale.
Rafail, cel luminos, a biruit Cu putere, Preanevinovată,
fiecare amăgire a vrăjmașului. Îngerul de mare sfat, Cel ce a
Primind cunună acum cu sfinții, adus toate din neființă, din tine
el mijlocește pentru noi la tronul a venit, pentru milă și rupând
lui Dumnezeu. zapisul, dezlegare ne-a dăruit.

Canoanele Nor însuflețit al strălucirii


Tatălui te cunoaștem pe tine,
Dacă nu va fi în Postul Mare, se Stăpână, Răsăritul Luminii care
pun Canonul Născătoarei de a luminat neorânduiala noastră
Dumnezeu, cu irmosul pe 6, și și care pe toți i-a ridicat la cele
Canonul Ierarhului, pe 8. Iar de va fi cerești.
în Postul Mare, se lasă Canonul
Născătoarei de Dumnezeu și se cântă Văzută ai fost mai frumoasă
numai Canonul Ierarhului, pe 8. fără de asemănare decât
puterile cele de sus și decât toată
Iar dacă va fi Tricântare la Triod, făptura, Născătoare de
se pun Canonul Ierarhului, pe 6, și Dumnezeu, Curată, ceea ce ai
Tricântarea Triodului, pe 8, și se îndumnezeit firea oamenilor și
cântă Catavasia Triodului. iadul l-ai omorât numai prin
nașterea ta.
Cântarea 1-a,
Canonul Sfântului Ierarh
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Glasul al 6-lea:
Glasul al 4-lea:
Irmosul:
Irmos:
Deschide-voi gura mea și se va Străbătând adâncul cu
‹‹umplea de Duh, și cuvânt ‹‹piciorul ca pe uscat, poporul
‹‹răspunde-voi Împărătesei
‹‹lui Israel l-a văzut pe Faraon,
‹‹Maici; și mă voi arăta luminat ‹‹urmăritorul lui, înecându-se în
‹‹prăznuind și voi cânta ‹‹valuri, și a strigat tare: Să
‹‹minunile ei, bucurându-mă.›› ‹‹cântăm lui Dumnezeu cântare
‹‹de biruință.››
Ceea ce ai născut adâncul
înțelepciunii, Curată, trimite-mi În rândul celor mai înalte cete
picături de înțelepciune, socotit ca un sfânt ierarh și ca un
14 LUNA FEBRUARIE

rob al lui Dumnezeu, stând ‹‹iască mărirea ta, cununilor


acum înaintea Lui, roagă-te cu ‹‹măririi învrednicindu-i.››
căldură pentru noi ca să
dobândim cele bune prin ale tale
Au fost covârșite marginile firii
mijlociri. și legile firii s-au dezlegat prin
nașterea ta cea mai presus de
Ales fiind de Domnul în minte, Maică Fecioară, fără
slujirea Sfintei Evanghelii, o, prihană, căci din tine Cel fără
fericite ierarhe Rafail, cu ale tale chip a primit trup.
învățături l-ai înțelepțit pe
poporul tău.
Pat neîntinat te-a văzut pe tine
Slavă..., Solomon, înconjurat de șaizeci
de înțelepți, Stăpână, pe care,
Îmbogățit cu înțelegere odihnindu-Se Dumnezeu, a luat
dumnezeiască, cuvântul cel viu a trup și cu muritorii a vorbit.
izvorât din inima ta și l-ai dat ca
băutură sufletelor înghețate de
Porfiră din curatele tale
patimi, o, preaînțelepte ierarh, sângiuri purtând Cuvântul lui
Rafail, cel de Dumnezeu- Dumnezeu, fără schimbare și
binecuvântat. fără amestecare, și goliciunea lui
Și acum..., a Născătoarei: Adam acoperind-o, l-a încins cu
dumnezeiasca frumusețe.
Sfințitul cor al profeților te-a
zărit de departe, pe tine,
Locașul dumnezeirii celei de
Preacurată, ca una ce aveai să fii nerăbdat și cetate însuflețită a
Maica lui Dumnezeu, mai înaltă lui Dumnezeu, tu ai fost văzută,
decât heruvimii și decât toate Preanevinovată, întru care s-a
cele create. lucrat taina cea mare a negrăitei
Catavasie, glasul al 4-lea: cunoștințe care din veac nu s-a
Deschide-voi gura... auzit.
Cântarea a 3-a Canonul Sfântului Ierarh
Irmos Irmosul:

Pe ai tăi cântăreți, Născătoare Nu este Sfânt precum Tu,


‹‹de Dumnezeu, izvorul cel viu și ‹‹Doamne, Dumnezeul meu,
‹‹îndestulat, care s-au împre- ‹‹Care ai înălțat fruntea
‹‹unat ceată duhovnicească ‹‹credincioșilor Tăi, Bunule, și
‹‹întărește-i, întru dumneze- ‹‹ne-ai întărit pe noi pe piatra
‹‹mărturisirii Tale.››
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 15

Revărsând dumnezeiască plin de milă ai fost turmei tale,


dulceață de pe buzele tale, o, aducând pace celor care trăiseră
Sfinte Părinte, ai uscat stropii în dușmănie. Acum, o, Sfinte
necucerniciei amare, dăruind Părinte Rafail, ai moștenit
sfânta băutură a luminării lui împărăția cerurilor.
Dumnezeu. Slavă... Și acum..., a Născătoarei
pe același glas:
Mai dinainte ales de
Tainic zămislind în pântecele
Dumnezeu, te-ai arătat sfânt
tău pe înțelepciunea și Cuvântul
ierarh, aducând lui Dumnezeu
lui Dumnezeu, o, Născătoare de
jertfă nesângeroasă, Celui ce S-
Dumnezeu, L-ai adus pe lume pe
a jertfit pentru noi.
Cel Care ține lumea în mâinile
Slavă...,
Sale. Ai hrănit la sânul tău pe
Locul unde zac scumpele tale Cel Care păzește și hrănește pe
moaște izvorăște mireasmă ca toți, pe însuși Făcătorul tuturor
raiul lui Dumnezeu, pe celor create. Te rog, Preasfântă
credincioși umplându-i cu dulce Fecioară, să fiu slobozit de
tămâie, o, preaslăvite și întrutot- fărădelegile mele atunci când
cinstite Părinte Rafail. voi veni să stau înaintea
Și acum..., a Născătoarei: Creatorului meu. O, Curată
O, Curată, nu poate pricepe Doamnă, care ești slăvită de toți
mintea omenească negrăitele și care poți tot ceea ce dorești,
adâncimi ale nașterii tale. vino în acel ceas în ajutorul meu
Fiindcă Dumnezeu smerindu- împreună cu Sfântul Ierarh
Se, în milostivirea Sa m-a înnoit Rafail.
foarte în pântecele tău. Cântarea a 4-a
Catavasie: Pe ai tăi cântăreți... Irmosul:

Sedealna, glasul al 8-lea: Cel ce șade în slavă pe scaunul


Cu lacrimile tale ai udat ‹‹Dumnezeirii, pe norul cel ușor,
semințele virtuții pe care ‹‹a venit Iisus, cel cu totul
Domnul le-a sădit în sufletul tău, ‹‹dumnezeiesc, din preacurata
hrănindu-le cu sfintele tale ‹‹Fecioară și a mântuit pe cei ce
nevoințe până ce ai cules roadele ‹‹strigă: Slavă puterii Tale,
Duhului. Purtându-ți mâhnirile ‹‹Doamne.››
cu răbdare și bucurie, păstor
16 LUNA FEBRUARIE

Apa vie a nemuririi ca un izvor ‹‹cuget curat întru Domnul


ai izvorât-o, ceea ce ai picurat ‹‹prăznuind.››
celor aprinși de sete nectarul cel Plin de Duhul Sfânt, o, Sfinte
dulce și auriu al milostivirii, cu Ierarhe Rafail, ai alungat din
adevărat Raiul cel cu totul oameni duhurile rele, cu
desfătat, Stăpână. înțelepciune învățându-ți
Sfeșnic de aur strălucind cu turma.
cele șapte făclii ale harurilor, pe L-ai propovăduit pe
tine din tot neamul soarele Dumnezeu, Unitate necreată și
Hristos te-a ales și, venind în cele Treime unită, nu separată sau
nepătrunse, S-a nuntit, fără amestecată, luminându-i pe
sămânță, cu trupul muritorilor credincioși cu teologie sfântă.
spre înnoire. Slavă...,
Ai născut pe Țiitorul a toate, pe Mai întâi omorându-ți
Cel ce a împreunat toate cu cele patimile trupului prin post și
înalte și pe cele despărțite le-a aspră nevoință, te-ai arătat sfânt
unit, prin care cele de sus ierarh și preasfânt mijlocitor
dănțuiesc împreună cu cele de înaintea Treimii.
jos și toate Îl slăvesc ca pe Și acum..., a Născătoarei:
Dătătorul, Stăpână.
Blestemul strămoșului a fost
Dumnezeiesc lăcaș în care s-a nimicit de tine, Maica
lucrat unirea celor două firi, tu Domnului; fiindcă tu,
ești Fecioară, mai presus de Preacurată, L-ai adus nouă pe
minte, de cuvânt și de cuget, din Izvorul sfințeniei - Lumina cea
care S-a țesut Stăpânul, nu prin veșnic statornică.
schimbare, ci prin unire, Catavasie: Sfatul cel neurmat și
purtând Întruparea. dumnezeiesc ...

Canonul Sfântului Ierarh Cântarea a 5-a


Irmosul: Irmosul:
„Hristos este puterea mea, Spăimântatu-s-au toate de
‹‹Dumnezeul și Domnul!", cântă ‹‹dumnezeiască mărirea ta; că
‹‹strigând cinstita Biserică, cu ‹‹tu, Fecioară neispitită de
‹‹dumnezeiască cuviință, din ‹‹nuntă, ai avut în pântece pe
‹‹Dumnezeu Cel peste toate și ai
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 17

‹‹născut pe Fiul Cel fără de ani,‹‹mânecă la Tine cu dragoste, Te


‹‹Cel ce dăruiește pace tuturor ‹‹rog, luminează-le; ca să Te
‹‹celor ce te laudă pe tine.›› ‹‹vadă, Cuvinte al lui
Tăria mea și lauda mea tu ești, ‹‹Dumnezeu, pe Tine,
Preanevinovată, ancoră tare a ‹‹Adevăratul Dumnezeu, pe Cel
adevărului întru care mi-am pus ‹‹Ce chemi din negura
toată nădejdea mea, Fecioară, și ‹‹greșelilor.››
toată bucuria vieții.
Fără de pată ai fost în slujirea
Împletire de haruri ești, ta, săvârșind Sfintele Taine cu
Stăpână, care ai ascuns în suflet curat, slujindu-I lui
pântecele tău firea cea Dumnezeu ca un sfânt arhiereu.
necuprinsă fără de schimbare
Prin sfintele tale învățături,
într-un singur ipostas, prin care
pe cei care umblau după
Dumnezeu cel purtător de trup
dumnezeii mincinoși ai acestei
S-a arătat tuturor și muritor
lumi, i-ai întors la Dumnezeul
mai presus de fire.
cel Adevărat și Viu, și prin
Mare dulce și totuși chemarea lor te-ai dovedit
neumblată, ai scufundat pe vrednic slujitor al Atotputerni-
cârmuitorii și călăreții lui cului Dumnezeu.
Faraon cel înțelegător, și pe Slavă...,
Israelul cel nou l-ai mântuit,
Primind chemarea harului, ai
conducându-l spre cetatea cea
nimicit fărădelegea închinării la
cerească și la limanul cel liniștit.
idoli prin turnarea cuvintelor
În chip minunat ai covârșit în tale, o, sfinte, făcând inimile
frumuseți toată făptura care, sterpe roditoare prin harul lui
cântând, strigă ție: Bucură-te, Dumnezeu.
Mireasă, prin care, venind Și acum..., a Născătoarei:
Iubitorul de frumusețe, a ridicat
După minunata ta naștere, ai
toată firea muritorilor, Stăpână,
rămas Fecioară ca mai înainte,
și a izbăvit-o din mâna
fiindcă Dumnezeu a fost Cel Ce
pierzătorului.
Canonul Sfântului Ierarh
S-a născut din tine, Cel Care
Irmosul: face cum voiește, o, nenuntită
Marie, Mireasa lui Dumnezeu.
Cu dumnezeiască strălucirea Catavasie: Spăimântatu-s-au toate de
‹‹Ta, Bunule, sufletele celor ce dumnezeiască mărirea ta...
18 LUNA FEBRUARIE

Cântarea a 6-a Canonul Sfântului Ierarh


Irmosul: Irmosul:
Strigat-a proorocul Iona, mai Marea vieții văzând-o
‹‹înainte închipuind îngroparea ‹‹înălțându-se de viforul
‹‹Ta cea de trei zile în chit, ‹‹ispitelor, la limanul Tău cel lin
‹‹rugându-se; Din stricăciune ‹‹alergând, strig către Tine:
‹‹mă mântuiește, Iisuse, ‹‹Scoate din stricăciune viața
‹‹Împăratul Puterilor.›› ‹‹noastră, Mult-Milostive!››
Propovăduim pe Cuvântul, Limba ta a fost ascuțită ca o
Înțelepciunea Tatălui, pe Fiul, peniță de Duhul, și insuflat de
cel mai înainte veșnic, pe Cel Dumnezeu ai scris, precum cu
sălășluit prin fire în pântecele condeiul unui scrib, cuvinte de
tău și pe Cel ce ne-a îndumnezeit har în inimile celor credincioși,
pe noi prin cea mai bună o, sfinte ierarhe.
plăsmuire. Pe cele dumnezeiești aflându-
Cel ce a întemeiat munții cu un le și duhovnicește intrând în
semn, pe tine munte înțelegător Sfânta Sfintelor, o, Sfinte
te-a arătat, umbrit de virtuți, Părinte, i-ai desăvârșit în duh pe
din care El Însuși Și-a tăiat trup,
credincioși prin lumina Treimii,
ceea ce ești de Dumnezeu pe tine însuți desăvârșindu-te, o,
dăruită. Rafaile.
Mușcată de veninul șarpelui, Slavă...,
cea dintâi maică a pierdut tot Cu valurile mustrărilor tale ai
neamul omenesc, dar, prin oprit avântul relei erezii, ca un
nașterea ta cea netâlcuită, pașnic râu udând turmele
Preacurată, se îndumnezeiește credincioșilor cu evlavie, o,
toată firea într-un chip mai bun. preacinstite ierarhe.
Propovăduiesc, văzând minu-
nile tale cele mai presus de minte Și acum..., a Născătoarei:
și de cunoștință, Preacurată, O, Preasfântă Născătoare de
cum Cel neîncăput încape fără Dumnezeu, Cuvântul a venit să
de schimbare întru tine, cum S- Se sălășluiască în pântecele tău
a făcut prunc Ziditorul a toată feciorelnic și de acolo S-a arătat
făptura, Stăpână.
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 19
om desăvârșit, negrăit înnoind Havavinii, Episcop de Brooklyn,
ca Dumnezeu neamul omenesc. „păstorul cel bun al oilor pierdute în
America".
Catavasie: Înțelepții de Dumnezeu... O, Sfinte Părinte ierarh Rafail, cel
care ai fost dintâi sfințit pentru
slujirea apostolică în Lumea Nouă,
CONDAC, glasul al 3-lea: înalță-ți mâinile și binecuvântează pe
Podobie: Fecioara, astăzi... poporul tău, sfințindu-ne pe noi,
Astăzi pomenirea Fericitului moștenirea ta, cei care am afierosit
această zi ție.
Rafail a strălucit nouă, căci Părintele nostru între sfinți, Rafail de
primind chemarea lui Hristos, Brooklyn, s-a născut la data de 8
cu credință și-a luat crucea și I- noiembrie 1860, în Beirut, din părinți
a urmat, devenind pescar de sirieni refugiați din Damasc. El a
oameni. Veniți să-i strigăm, urmat Școala Patriarhală din
zicând: „Bucură-te, Părinte Damasc, Școala de Teologie
Ortodoxă din insula Halki a
Rafail!". Patriarhiei Ecumenice, precum și
ICOS Academia Teologică din Kiev, în
Prin trândăvie am căzut și Rusia Imperială.
În contextul în care comunitatea
dorm spre moarte, dar bunule siro-arabă din Statele Unite creștea
păstor, ridică-mă și liniștește tot mai mult, Sfântul Rafail merge în
patimile care rău mă chinuiesc, anul 1895 în Statele Unite, pentru a
o, fericitule, ca să mă pot scula și sluji în această comunitate. A primit
psalmodia strălucită prăznuirea în grijă întreaga Misiune Ortodoxă
ta. Fiindcă Stăpânul lumii a Siriană, cu sediul la New York, unde
a organizat parohia ce avea mai
slăvit acest praznic al
târziu să devină Catedrala Sfântul
credinciosului Său rob și Nicolae din Brooklyn. Din această
înțelept învățător, prietenul și postură, întemeiază noi parohii
păstrătorul și slujitorul pentru comunitățile de emigranți și
predaniilor rânduite. O, se îngrijește de traducerea în limba
mirungere curată, mijlocește arabă a Molitfelnicului Mare.
neîncetat pentru noi, cei care îți În 1904 a fost ales ca episcop de
Brooklyn, fiind hirotonit episcop de
strigăm ție, zicând: „Bucură-te,
către Sfântul Tihon, Arhiepiscopul
Părinte Rafail !”. Moscovei și de către Episcopul
Inochentie de Alaska și devenind,
SINAXAR astfel, primul episcop ortodox
În această zi facem pomenirea celui hirotonit în America de Nord.
între sfinți, Părintelui nostru, Rafail
20 LUNA FEBRUARIE

În timpul slujirii sale, în calitate de ‹‹bărbătește înfruntând-o, se


Episcop Vicar al Bisericii Ortodoxe
Ruse din America, Sfântul Rafail a
‹‹bucurau, cântând: Prealăuda-
ctitorit Catedrala Sfântul Nicolae, ‹‹te, Dumnezeul părinților
folosită azi de Primatul Arhi- ‹‹noștri și Doamne, bine ești
episcopiei Antiohiene a Americii de ‹‹cuvântat.››
Nord. A mai pus baza a treizeci de
parohii și a sfințit locul viitoarei Minunea nașterii tale a
Mănăstiri Ortodoxe Sfântul Tihon covârșit orice minte căci Cel
din South Canaan, Pennsylvania. În neapropiat și netăiat împrejur
1905 a fondat ziarul The Word cu firea, cu trupul circumscris
Magazine (Cuvântul).
După 20 de ani de slujire în America
făcându-Se, a scris pe robii tăi în
de Nord, Sfântul Rafail a trecut la cartea vieții, Preasfântă
Domnul, în ziua de 27 februarie 1915 Născătoare de Dumnezeu.
la reședința din Brooklyn, aflată
vizavi de Catedrala de pe Pacific
Toate profețiile întru tine s-au
Street.
Episcopul Rafail a fost trecut în împlinit, Mireasa lui Dumnezeu,
rândul sfinților de către Sfântul căci tu ai născut pe Împodo-
Sinod al Bisericii Ortodoxe din bitorul lumii, pe toți împodo-
America în martie 2000, iar slujba de bindu-i și luminându-i, binecu-
canonizare a avut loc în luna mai a vântată, Preasfântă Fecioară,
aceluiași an, la Mănăstirea Sfântul mântuirea muritorilor.
Tihon, cu participarea Episcopilor
Arhiepiscopiei Ortodoxe Antiohiene
din America de Nord, ai Ai născut pe Cuvântul de
Arhiepiscopiei Ortodoxe Grecești aceeași putere cu Tatăl și cu
din America și ai Bisericii din Duhul, pe Cel ce este în două firi
Polonia. El este pomenit de Biserica
și un singur ipostas, preabună,
Ortodoxă din America pe 27
februarie. prealăudată și binecuvântată
Pentru rugăciunile sale, Hristoase Stăpână, mântuirea muritorilor.
Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne
mântuiește pe noi. Amin. Adânc nepătruns te gândim pe
tine și înălțime negrăită, Maică
Cântarea a 7-a
Irmosul: Fecioară, care ai înălțat firea
muritorilor prin dumnezeiască
N-au slujit făpturii cugetătorii nașterea ta, prealăudată,
‹‹de Dumnezeu, ci numai binecuvântată Stăpână, mântu-
‹‹Făcătorului; ci groaza focului irea muritorilor.
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 21
Canonul Sfântului Ierarh Catavasie: N-au slujit făpturii
Irmosul: cugetătorii de Dumnezeu...
Îngerul a făcut cuptorul
Cântarea a 8-a
‹‹dătător de rouă cuvioșilor ti- Irmosul:
‹‹neri; iar pe caldei arzându-i Pe tinerii cei binecredincioși, în
‹‹porunca lui Dumnezeu, pe
‹‹cuptor, nașterea Născătoarei
‹‹chinuitorul l-a plecat a striga:
‹‹de Dumnezeu i-a mântuit,
‹‹Binecuvântat ești, Dumnezeul
‹‹atunci fiind închipuită, iar
‹‹părinților noștri.››
‹‹acum plinită; pe toată lumea
Luminat de harul Duhului ‹‹ridică să-ți cânte ție: pe
pentru înțelegerea dum- ‹‹Domnul lucrurile lăudați-L și-
nezeieștilor porunci, stea de
‹‹L preaînălțați pe Dânsul întru
lumină dătătoare ai devenit,
luminându-i pe cei ce cântă: ‹‹toți vecii.››
Binecuvântat ești, Dumnezeul Comoară dumnezeiască a toată
părinților noștri. curăția și cort al fecioriei de
Strălucind cu virtuți, Sfinte, Dumnezeu îngrădit ai fost
Treimea cea necreată Și-a făcut văzută, Mireasa lui Dumnezeu,
lăcaș în tine, și astfel tu cânți: crinul cel cu bună mireasmă al
Binecuvântat ești, Dumnezeul Săditorului făpturii și templu
părinților noștri. dumnezeiesc. Pentru aceea,
Slavă..., Fecioară, pe tine te lăudăm și te
preaînălțăm întru toți vecii.
Dormitare ochilor nu ai dat,
primind dumnezeiasca lumină Ai purtat focul dumnezeirii în
de la îngerul Luminii, cel ce te-a pântece fără de ardere, ca rugul
făcut stâlp și sprijin cel nears, dezlegând, Preanevi-
credincioșilor, părinte și păstor novată, datoria Evei prin
adevărat. dumnezeiască nașterea ta,
Și acum..., a Născătoarei: Prealăudată. Pentru aceea, pe
tine, Fecioară, te lăudăm și te
O, Preacurată Fecioară, Cel preaînălțăm întru toți vecii.
Necuprins, Care locuiește din
veșnicie în sânul Tatălui, a venit Pe mine întreg m-a luat fără
să locuiască în pântecele tău, schimbare și fără amestecare
luând chipul tău, fiindcă a venit după ipostas, Cuvântul cel
să mântuiască neamul lui Adam. Atotdesăvârșit, întreg m-a
22 LUNA FEBRUARIE

îndumnezeit prin cea mai bună Slavă...,


unire, Stăpână. Pentru aceea, pe Modelându-ți viața după cea a
tine, Fecioară, te lăudăm și te Stăpânului și tot astfel
preaînălțăm întru toți vecii. rânduindu-ți vorba, ți-ai
La fire venind Lucrătorul firii, împlinit viața pământească și ai
din muntele Maicii lui intrat în tărâmurile cerești ale
Dumnezeu celei nenuntite, celor binecuvântați.
prunc la sân este văzut acum, Și acum..., a Născătoarei:
purtat de mâinile tale de maică Nașterea ta ne-a eliberat de
și pe toți i-a ridicat să te laude pe blestemul cel vechi, o,
tine ca Maică a Lui și să te Preabinecuvântată Fecioară
slăvească pe tine, ca singură plină de har, și îți aducem
Născătoare de Dumnezeu. urarea lui Gavriil: Bucură-te,
izvorul mântuirii tuturor.
Canonul Sfântului Ierarh Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și
Irmosul: să ne închinăm Domnului, cântându-
Din văpaie rouă ai izvorât I și preaînălțându-L pe Dânsul întru
‹‹cuvioșilor și jertfa dreptului cu toți vecii.
‹‹apă ai ars-o; că toate le faci, Pe tinerii cei binecredincioși,
‹‹Hristoase, cu singură voirea în cuptor, nașterea Născătoarei
‹‹Ta; pe Tine Te preaînălțăm de Dumnezeu i-a mântuit, atunci
fiind închipuită, iar acum
‹‹întru toți vecii. ››
plinită; pe toată lumea ridică să-
Pe șarpele cel mândru l-ai Ți cânte Ție: pe Domnul,
doborât cu smerenia, Sfinte, lucrurile, lăudați-L și-L
înălțat fiind tu de Dumnezeu preaînălțați întru toți vecii.
prin curăția ta; te cinstim,
așadar, pe tine, și-L mărim pe Cântarea a 9-a
Hristos în vecii vecilor. Irmosul:
Pe Cuvântul Cel întrupat L-ai Ca de un chivot însuflețit al lui
propovăduit și ai mântuit pe ‹‹Dumnezeu, nicidecum să nu se
oameni din legătura înșelării, ‹‹atingă mâna necredincioșilor;
alungând răutatea mincinoasei ‹‹dar buzele credincioșilor, fără
închinări, o, fericitule Rafail,
‹‹tăcere spusele îngerului
preaînțelept și de Dumnezeu
purtător. ‹‹cântând, cu bucurie să strige
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 23

‹‹Născătoarei de Dumnezeu: alnică, și năvălirile cele neorân-


‹‹Bucură-te, cea plină de dar, duite ale gândurilor întoarce-le
‹‹Domnul este cu tine.›› spre nepătimire, și de viața cea
viitoare învrednicește-mă.
Car cu totul luminos al
Cuvântului ești, car în chipul Canonul Sfântului Ierarh
focului, car cu multe nume Irmosul:
numit, car fără de asemănare Pe Dumnezeu a-L vedea nu
decât tronurile cele nematerial-
‹‹este cu putință oamenilor, spre
nice, car ferecat cu aur al
întăririi Fiului tău; arată-mă și ‹‹Care nu cutează a căuta oștile
pe mine car al minții în nepăti- ‹‹îngerești; iar prin tine,
mire, Mireasa lui Dumnezeu. ‹‹Preacurată, S-a arătat
Mireasa lui Dumnezeu, Cel ce ‹‹oamenilor Cuvântul întrupat,
este mai presus de toate pe tine ‹‹pe Care slăvindu-L, cu oștile
te-a pregătit cer nou mai înalt ‹‹cerești, pe tine te fericim.››
decât cerurile și, uitând cerurile Pe tărâmul celor fericiți ți-ai
cu toate puterile cerești, aflat lăcaș, blând fiind și
pogorându-Se, întreg în binecuvântat pe pământ. Acum
pântecele tău S-a sălășluit în ești în rândul cetelor puterilor
chip de negrăit, neieșind din cerești, împodobit cu virtuți ca
sălașul părintesc sau din niște podoabe luminoase și
dumnezeiasca fire. îmbrăcat cu lumina acestora.
Soarele cel luminos a iubit Privind strălucirea lui
neprihănirea ta, Stăpână, și S-a Dumnezeu și a îngerilor, și mă-
nuntit cu tine în chip de negrăit reția patriarhilor, a mucenicilor
spre învierea firii omorâte. și a apostolilor, împreună cu ei
Pentru aceea, cu dor te lăudăm te rogi Iubitorului de oameni, să
pe tine și te cinstim, cu credință, dăruiască iertare greșelilor
ca ceea ce ești pricina noastre și adevărată pocăință
dumnezeieștii împărtășiri. celor ce te slăvim pe tine, Sfinte.
Potolește valul patimilor din Slavă...,
inima mea, Preanevinovată, Strălucirea ta a luminat
potolește săltările trupului meu, departe în întreaga lume; ai trăit
întărește mintea mea pentru ca un înger în patria ta adoptivă,
contemplarea cea nemateri- Sfinte Ierarhe, împodobind și
24 LUNA FEBRUARIE

sfințind Lumea Nouă cu LA LAUDE


ungerea ta, făcând pe poporul Se pun stihirile pe 4.
tău înțelept întru Dumnezeu.
Și acum..., a Născătoarei: Glasul al 4 -lea:
Rouă s-a pogorât de sus, Podobie: Dat-ai semn celor ce se
tem...
Fecioară, în pântecele tău și a
secat râurile înșelării, Păzită prin grija ta
nestricăciune izvorând în tot părintească Biserica a înflorit în
neamul omenesc. Prin tine, Lumea Nouă. Ai făcut catedrală
răscumpărarea a fost dăruită preacinstita biserică a
tuturor, o, cea binecuvântată de Făcătorului de minuni, sfințind-
Dumnezeu. o cu nevoințele și sfintele tale
Catavasie: Tot neamul omenesc să rugăciuni, iar la sfârșit cu
salte cu Duhul... prețioasele tale moaște. În
întreaga țară, copiii tăi iau
LUMINÂNDA aminte la cuvintele tale și păzesc
glasul al 3-lea: credința. Stând acum înaintea
tronului lui Dumnezeu, roagă-L
Podobie: Cămara Ta, Mântuitorul să mântuiască sufletele noastre
meu...
(de două ori).
Ziua de astăzi este luminată de
măreața strălucire a acestui Iubitor al sfintelor rugăciuni
slăvit praznic, fiindcă Sfântul și dumnezeieștilor slujbe ale
Ierarh Rafail stă acum înaintea Bisericii, cine poate povesti
tronului lui Dumnezeu și nenumăratele ceasuri pe care le-
mijlocește pentru noi, cei care îi ai petrecut traducându-le pe
strigăm cu credință: „Pomene- acestea din dragoste pentru
ște turma ta, bunule păstor!”. turma ta? Ai adunat
mărgăritare din limbile greacă
Slavă..., Si acum..., a și slavonă, și le-ai preschimbat
Născătoarei, pe același glas: în mărgăritare ale limbii arabe.
O, Mireasă Fecioară a lui Ne-ai învățat, de asemenea, să ne
Dumnezeu, tu ești dulceața rugăm în limba Lumii Noi.
îngerilor, bucuria celor necăjiți, Stând acum înaintea tronului lui
apărătoarea creștinilor. Fii mie Dumnezeu, roagă-L să
ajutătoare și mântuiește-mă de mântuiască sufletele noastre.
chinurile cele veșnice.
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 25

Ca un vrednic ierarh ai luat primejdii ne izbăvește pe noi,


asupra ta nevoile și grijile una curată, una binecuvântată!
turmei tale. în orașe, în sate și în
gospodării, i-ai adunat la tine. Doxologia Mare. Troparele,
Ecteniile, Otpustul, Ceasul întâi.
Ți-ai păzit oile ca să nu
rătăcească pe pășuni străine;
mâna ta le-a ferit de lupii
ucigași. Faptele tale de iubire au
devenit tot mai luminoase pe
măsură ce numărul bisericilor
creștea. Stând acum înaintea
tronului lui Dumnezeu, roagă-L
să mântuiască sufletele noastre. La Liturghie
Slavă..., glasul al 5-lea:
Podobie: Ziua învierii... Fericirile se pun pe 8 din Canonul
Ierarhului din cântarea a 3-a, pe 4, și din
Astăzi este ziua în care îl cântarea a 6-a, pe 4.
cinstim pe Sfântul Ierarh Rafail! Întru împărăția Ta când vei veni,
Cine poate spune multele sale pomenește-ne pe noi, Doamne, când
suferințe și multele sale vei veni întru împărăția Ta.
nevoințe? Cine poate spune Pe 12
multele sale pătimiri? În Fericiți cei săraci cu duhul, că a
slăbiciune și în sărăcie, în acelora este împărăția cerurilor.
nedormire, în foame a călătorit Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor
pe pământ și pe mare, căutând mângâia.
oile sale pierdute. El a devenit Pe 10
păstorul cel bun al oilor pierdute Fericiți cei blânzi, că aceia vor
moșteni pământul.
în America; așadar să-i cântăm:
O, Părintele nostru, mijlocește Fericiți cei flămânzi și însetați de
dreptate, că aceia se vor sătura.
pentru mântuirea sufletelor Pe 8
noastre!
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor
Si acum..., a Născătoarei: milui.
Sub milostivirea ta scăpăm, Revărsând dumnezeiască
Născătoare de Dumnezeu. dulceață de pe buzele tale, o,
Rugăciunile noastre nu le trece Sfinte Părinte, ai uscat stropii
cu vederea în nevoi, ci din necucerniciei amare, dăruind
26 LUNA FEBRUARIE

sfânta băutură a luminării lui Bucurați-vă și vă veseliți, că plata


Dumnezeu. voastră multă este în ceruri.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia Pe cele dumnezeiești aflându-
vor vedea pe Dumnezeu. le și duhovnicește intrând în
Mai dinainte ales de Sfânta Sfintelor, o, Sfinte
Dumnezeu, te-ai arătat sfânt Părinte, i-ai desăvârșit în duh pe
ierarh, aducând lui Dumnezeu credincioși prin lumina Treimii,
jertfă nesângeroasă, Celui ce S- pe tine însuți desăvârșindu-te, o,
a jertfit pentru noi. Rafaile.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia Slavă...,
fiii lui Dumnezeu se vor chema. Cu valurile mustrărilor tale ai
Locul unde zac scumpele tale oprit avântul relei erezii, ca un
moaște izvorăște mireasmă ca pașnic râu udând turmele
raiul lui Dumnezeu, pe credincioșilor cu evlavie, o,
credincioși umplându-i cu dulce preacinstite ierarhe.
tămâie, o, preaslăvite și întrutot- Și acum..., A Născătoarei:
cinstite Părinte Rafail. O, Preasfântă Născătoare de
Fericiți cei prigoniți pentru Dumnezeu, Cuvântul a venit să
dreptate, că a acelora este împărăția
cerurilor.
Se sălășluiască în pântecele tău
feciorelnic, și de acolo S-a arătat
Plin de Duhul Sfânt, o, Sfinte om desăvârșit, negrăit înnoind
Ierarhe Rafail, ai alungat din ca Dumnezeu neamul omenesc.
oameni duhurile rele, cu
TROPARUL
înțelepciune învățându-ți
Glasul al 3-lea
turma.
Fericiți veți fi când, din pricina Bucură-te, o, Părinte Rafail,
Mea, vă vor ocărî, și vă vor prigoni, și, podoabă a Sfintei Biserici! Tu
mințind, vor zice tot cuvântul rău ești apărător neînfricat al
împotriva voastră. Adevăratei Credințe, căutător al
Limba ta a fost ascuțită ca o celor pierduți, mângâiere celor
peniță de Duhul, și insuflat de asupriți, părinte al orfanilor și
Dumnezeu ai scris, precum cu prieten al săracilor, făcător de
condeiul unui scrib, cuvinte de pace și bun păstor, bucurie
har în inimile celor credincioși, tuturor ortodocșilor, fiu al
o, sfinte ierarhe. Antiohiei, slava Americii.
Mijlocește la Hristos Dumnezeu
ZIUA A DOUĂZECI ȘI ȘAPTEA 27
pentru noi și pentru toți cei care Aliluia, aliluia, aliluia.
te cinstesc pe tine.
CONDAC, glasul al 3-lea:
Podobie: Fecioara, astăzi...
Astăzi pomenirea Fericitului
Rafail a strălucit nouă, căci
primind chemarea lui Hristos,
cu credință și-a luat crucea și I-
a urmat, devenind pescar de
oameni. Veniți să-i strigăm,
zicând: „Bucură-te, Părinte
Rafail!.
Apostolul
Din Epistola către Evrei
(7, 26-28; 8,1-2):
(Caută la Apostolul al doilea din
săptămâna a doua din Postul Mare).
Evanghelia
De la Ioan (10, 9-16):
( Caută în săptămâna a doua din Postul
Mare).

Chinonicul:
Întru pomenire veșnică va fi
dreptul și de nimic rău nu se va
teme.
Gata este inima lui a nădăjdui
în Domnul; întărită este inima
lui.
Nu se va teme, până ce va ajunge
să disprețuiască pe vrăjmașii
săi.
Risipit-a, dat-a săracilor;
dreptatea lui rămâne în veacul
veacului. Puterea lui se va înălța
întru slavă.
Acatistul celui între sfin|i, p[rintele nostru RAFAIL,
Episcop de Brooklyn

Condacul 1:
O, Sfinte Părinte, chemat fiind din pământul tău natal pe
țărmurile îndepărtate ale Lumii celei Noi, ți-ai luat crucea și L-ai
urmat pe Hristos. Prin urmare, ca unuia ce s-a răstignit pe sine
pentru turma sa, ca unui păzitor și apărător al nostru îți strigăm
neîncetat: Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor
pierdute în America!
Icosul 1:
O, Sfinte Părinte Rafail, viața ți-ai început-o în pribegie. Fiu al
unor părinți dreptcredincioși, evlavioși, urmaș al Sfântului Sfințit
Mucenic Iosif, nici măcar în pântecele maicii tale nu ai aflat odihnă.
Astfel viața ta de peregrinări a fost tainic prorocită. Ales ai fost să
aduci lumina Sfintei Ortodoxii turmei lui Hristos împrăștiate în
Lumea Nouă, care împreună cu noi te cinstește cu aceste cuvinte de
laudă:
Bucură-te, că asemenea Stăpânului tău, te-ai născut într-un oraș
străin;
Bucură-te, cel ce ai primit numele marelui arhanghel;
Bucură-te, cel ce ai spus: „Omul a uneltit răul împotriva mea, dar
Dumnezeu l-a întors în bine”;
Bucură-te, cel ce ai fost uns cu sângele mucenicilor;
Bucură-te, cel ce ai străbătut lumea slujindu-i pe credincioși;
Bucură-te, cel ce i-ai călăuzit pe toți oamenii la închinarea Sfintei
Treimi;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 2-lea:
Râvnitor învățăcel, din tinerețe te-ai nevoit pentru a dobândi
cunoștința adevărului. Strălucind în învățătură, nu ai deznădăjduit
când tatăl tău, din cauza sărăciei, nu a mai putut să te țină la școală.
Ci întorcându-te spre rugăciune și pavăza Sfântului Arhanghel,
neîncetat ai cântat: Aliluia!
Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de Brooklyn 29
Icosul al 2-lea:
Auzind Dumnezeu rugăciunile și suspinele tale fierbinți, ți-a
ridicat sprijinitor din lume care a mijlocit înaintea patriarhului ca
să te primească învățăcel. Așadar, ca unuia ce mult te-ai smerit, dar
ai fost înălțat de mâna lui Dumnezeu, cu bucurie îți strigăm:
Bucură-te, că în sărăcie ai învățat adevărata smerenie;
Bucură-te, că, în necazuri fiind, te-ai îndreptat spre Sprijinitorul
tău ceresc;
Bucură-te, că ai fost înălțat pentru a deveni păstor al turmei
cuvântătoare a lui Hristos;
Bucură-te, că, după ce ai fost înălțat, te-ai smerit căutând oaia
cea pierdută;
Bucură-te, alinare celor necăjiți;
Bucură-te, apărător al celor asupriți;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 3-lea:
Iubind învățătura, sufletul tău blând a fost hrănit cu bogățiile
teologiei patristice. Cercetând adâncimile Sfintei Scripturi, ai fost
învățat de Duhul Sfânt. Vrednic propovăduitor al Sfintei
Evanghelii te-ai arătat, învățându-ne pe toți a cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea:
Cuvintele Apostolului care a fost botezat în orașul părinților tăi
răsunau în urechile tale: „Cum vor crede în Acela de Care n-au
auzit? Și cum vor auzi, fără propovăduitor?". Nu ți-ai putut uita
patria și poporul tău împrăștiat prin lume, ci ți-ai înălțat glasul,
luminându-i cu lumina adevărului creștinesc. Învățat prin
cuvintele tale și înțelepțit prin pilda ta, credincioșii cu recunoștință
prăznuiesc pomenirea ta și cântă:
Bucură-te, că ai strălucit în învățătură și prin aceasta i-ai uimit
pe înțelepții acestei lumi;
Bucură-te, că te-ai mâhnit din pricina necunoștinței oamenilor;
Bucură-te, că i-ai învățat cu ortodoxă învățătură pe cei care
căutau mântuirea;
30 Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de brooklyn

Bucură-te că nu ai necinstit această învățătură prin chipul


viețuirii;
Bucură-te, că ai fost răbdător și blând cu cei slabi și suferinzi;
Bucură-te, că asemenea Stăpânului ai fost neclintit cu cei
îndărătnici;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 4-lea:
Dorind să te îmbogățești în cunoașterea Scripturii și a Sfinților
Părinți, ai plecat spre tărâmul Rusiei pentru a-ți spori învățătura
în acest ținut. Precum Apostolul Andrei, în timp ce călătoreai spre
străvechea cetate a Kievului, ai strigat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:
Harul preoției primind, ai fost numit întâistătător al Metocului
antiohian din Moscova. Văzând în aceasta purtarea de grijă a lui
Dumnezeu, ai primit această cinste ca pe un prilej de a face bine
altora. Fără a te gândi vreodată la sineți, ci mereu la poporul tău,
pe mulți i-ai adus din Siria în Rusia pentru a primi cunoștința teolo-
giei. Pentru aceasta, credincioșii se bucură și cu dreptate îți cinstesc
nevoințele, mărindu-te astfel:
Bucură-te, că ai lepădat toată grija pentru tine;
Bucură-te, că nu te-ai îngrijorat decât pentru ceilalți;
Bucură-te, că în dar ai primit și în dar ai dat;
Bucură-te, că ai născut numeroși fii Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, apărător al celor săraci;
Bucură-te, cel ce ești liman văduvelor și orfanilor în necazul lor;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 5-lea:
Auzind de nevoințele și dragostea ta pentru poporul tău, fiii
Antiohiei aflați în America ți-au scris, rugându-te să vii în Lumea
Nouă ca să-i păstorești în locul lor de pribegie. Ca pe o
dumnezeiască chemare ai primit cuvintele lor, știind că sunt
împrăștiați și lipsiți de duhovnicească mângâiere. Călătorind,
așadar, de la Răsărit la Apus, te-ai dedicat de-viață-dătătoarelor
Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de Brooklyn 31
rugăciuni ale Bisericii și, prin acestea, ai aflat călăuzire și insuflare
pentru a aduna oile pierdute la care ai fost trimis, neîncetat
cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
După sosirea ta, te-ai dăruit slujirii ce ți-a fost încredințată,
întemeind un sfânt locaș unde să aduci rugăciuni pentru poporul
tău. Întreaga biserică ai împodobit-o din propria cheltuială,
dăruind-o fără vreo răsplată credincioșilor și împreună cu aceștia,
pomenind sfânta ta pildă, îl slăvim pe Dumnezeu pentru că te-a
adus pe acest tărâm și te cinstim cu aceste cuvinte:
Bucură-te, că râvna ta a fost întocmai cu cea a Apostolilor;
Bucură-te, că stăruința ta în lucrarea cea bună a fost un dar de
la Duhul Sfânt;
Bucură-te, că ai câștigat înălțimile prin smerenie;
Bucură-te, că ai dobândit bogății prin sărăcie;
Bucură-te, că ai purtat de grijă celor lipsiți de ajutor;
Bucură-te, că ți-ai împărțit averea săracilor;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 6-lea:
În mijlocul oamenilor trăind, aceștia au fost martori ai viețuirii
tale evlavioase, drepte și fără de prihană, îndemnând, alinând și
dând fiecăruia sarcini, așa cum un părinte se poartă cu fiii săi. Cu
adevărat prin tine cuvântul Evangheliei a venit cu putere și în
Duhul Sfânt cu multă încredințare, și astfel mulți au devenit urmași
ai tăi și ai Domnului, cântând cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 6-lea:
Vești despre mici comunități de creștini ortodocși au început să
ajungă la tine. Auzind chemarea lor: „Vino și ne ajută”, ai hotărât
să pleci în cea dintâi din multele tale călătorii misionare. Călătorind
de pe Coasta de Est a Americii de Nord pe cea de Vest, în niciun loc
nu ai stat mai mult de patru zile. Aflând creștini ortodocși, le-ai
dăruit Sfintele Taine și ai propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu
celor ce flămânzeau cu duhul. Primindu-te ca și cum ai fi fost însuși
Hristos, credincioșii te-au întâmpinat cu astfel de cuvinte:
32 Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de brooklyn

Bucură-te, cel ce prin Sfântul Botez ai dăruit Viața cea Nouă


multor copii;
Bucură-te, cel ce prin Mirungere ai dăruit Pecetea darului
Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin Taina Spovedaniei i-ai adus din nou în
Sfânta Biserică pe cei ce s-au pocăit;
Bucură-te, că ai unit miri întru Domnul;
Bucură-te, vrednic slujitor al dumnezeieștii Liturghii;
Bucură-te, propovăduitor de foc al teologiei pastorale;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 7-lea:
Fiind plămădit duhovnicește de rânduiala de rugăciune a
Bisericii, ai diortosit texte liturgice pentru poporul tău; în
dumnezeieștile rugăciuni aducându-le nemincinoasă mângâiere, i-
ai învățat să cânte: Aliluia!

Icosul al 7-lea:
Văzând nevoia de slujire părintească a poporului ortodox risipit,
te-ai dăruit sarcinii de a afla preoți care să poarte de grijă
sufletelor. Aducând preoți din Lumea Veche în America și bărbați
credincioși propunând spre hirotonie, războiul nevăzut al
poporului tău l-ai purtat ca și cum ar fi fost grija ta. Primește
așadar de la noi cuvinte de laudă precum acestea:
Bucură-te, far al Ortodoxiei;
Bucură-te, trâmbiță de aur a Duhului Sfânt;
Bucură-te, noule Pavel, care ai luat asupra ta povara purtării de
grijă față de biserici;
Bucură-te, noule Ioan, care ai poruncit tuturor oamenilor să se
iubească unul pe altul;
Bucură-te, noule Iuvenalie, care ai dorit să propovăduiești
Evanghelia pretutindeni;
Bucură-te, noule Gherman, care întotdeauna ai purtat de grijă
chiar și față de cel mai mic dintre frați;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de Brooklyn 33
Condacul al 8-lea:
Când Sfântul ierarh și mărturisitor Tihon a fost trimis în
America, tu l-ai primit ca pe un adevărat păstor al turmei
creștinilor ortodocși. Știind că în Hristos toți sunt una - arab, grec
sau rus - te-ai bucurat în Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:
Ca un tămăduitor de suflete și făcător de pace, fie în biserică
zidită, fie în fața unei prăvălii, fie în casa unei familii, pe oameni i-
ai adunat la rugăciune. Purtând slujirea apostolică a împăcării,
unind frate cu frate, tămăduind rănile, ai înălțat deasupra lor
standardul iubirii. Așadar, ca unul ce s-a arătat a fi cu adevărat un
fiu al lui Dumnezeu, cu bucurie îți cântăm aceste laude:
Bucură-te, că ai îndemnat pe poporul lui Dumnezeu să nu
primească harul Său în deșert;
Bucură-te, că în toate te-ai arătat slujitor al lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai trăit ca unul neștiut, însă binecunoscut;
Bucură-te, cel ce prin moarte ai aflat viață;
Bucură-te, că ai aflat bucurie în necazuri;
Bucură-te, că deși sărac fiind, pe mulți i-ai îmbogățit;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 9-lea:
Pe Dumnezeu iubindu-L mai presus decât orice și trimis fiind să-
I slujești printre cei mai mici dintre frați, precum un apostol ai adus
rugăciuni zi și noapte pentru mântuirea lor. Sfântă biserică ai
înălțat arabilor ortodocși, închinând-o Sfântului Nicolae, Făcătorul
de minuni din Mira Lichiei. Acum împreună cu el în ceruri cânți:
Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Cu neputință este celor cu cuget lumesc să înțeleagă smerenia ta.
Căci atunci când crucea vredniciei ți-a fost dăruită, te-ai împotrivit
zicând: „Nevrednic slujitor sunt, înfăptuind ceea ce eram dator să
fac. Oare pot slujitorii lui Dumnezeu și păstorii duhovnicești să se
34 Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de brooklyn

aștepte la altceva în viața aceasta decât la trudă și necaz?”. Uimiți


de umilirea-ți de sine, cu bucurie astfel îți strigăm:
Bucură-te, că ai fost plin doar de iubirea față de Dumnezeu și de
toți oamenii;
Bucură-te, că nu ai avut privire părtinitoare;
Bucură-te, că nu ai venit ca să fii slujit, ci ca să slujești;
Bucură-te, că pentru mulți ți-ai dat viața ca răscumpărare;
Bucură-te, înger al duhovniceștii mângâieri pentru cei aflați în
necazuri;
Bucură-te, pildă de duhovnicească blândețe;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 10-lea:
Dorind să mântuiască mulțimi de oameni prin purtarea ta de
grijă, Domnul cel Atotmilostiv te-a ales și uns să aduci multe roade.
Mult trudind, ai călătorit din oraș în oraș, din sat în sat, apărându-
i pe ortodocși de năvala vrăjmașului, învățându-i să cânte în chip
ortodox: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Dragostea poporului pentru tine și iubirea ta pentru acesta l-au
impresionat adânc pe Sfântul Ierarh Tihon. El a văzut în tine chipul
adevăratului păstor - care slujește, nu silit, ci de bunăvoie, nu
pentru câștig mincinos, ci din propria-i râvnă; care nu este domn,
ci slujitor smerit. Întorcându-se în Rusia, cu stăruință a cerut
Sfântului Sinod să-i binecuvinteze dorința de a te numi episcop vi-
car. Purtând cu tine harul îmbelșugat al Duhului Sfânt, ai fost cel
dintâi sfințit în treapta episcopiei în Lumea Nouă. Pentru aceasta,
recunoscători fiind lui Dumnezeu, noi credincioșii cu bucurie îți
cântăm:
Bucură-te, mare preot al Dumnezeului cel Preaînalt, care ai
primit cu îmbelșugare dumnezeiescul har la hirotonia ta;
Bucură-te, cel ce ai luminat lumea întreagă cu razele virtuților
tale;
Bucură-te, cel ce ai adus dumnezeiasca Jertfă la tronul lui
Hristos;
Bucură-te, ierarh împodobit cu înțelegerea Ortodoxiei;
Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de Brooklyn 35
Bucură-te, că ai potolit setea credincioșilor cu râurile învățăturii
despre mântuire;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 11-lea:
Fiind sfințit ierarh al Bisericii Ortodoxe din Rusia, cu
binecuvântarea patriarhului și a Sfântului Sinod al Antiohiei,
slujirea ta i-a cuprins pe toți creștinii ortodocși. Siro-arab prin
naștere, grec prin învățătură, american prin cetățenie, rus în inimă
și slav în suflet, ai slujit tuturor, învățându-i pe ortodocșii din
Lumea Nouă să cânte într-un glas: Aliluia!

Icosul al 11-lea:
Povara ta arhipăstorească apăsa pe umerii tăi; omoforul tău era
foarte greu. Turma ta era năucită, înconjurată de multe mincinoase
învățături. Având duhul înțelegerii și al înțelepciunii, ai luminat
cugetul celor amăgiți, propovăduind Cuvântul, învățând cu timp și
fără timp, prin sfat și prin scris. Ca unii ce ne-am folosit de sfatul
tău și ne-am bucurat de înțelepciunea ta, îți strigăm astfel:
Bucură-te, că ai fost părtaș la slujirea Apostolilor;
Bucură-te, că ai păstorit turma după cuvintele Apostolului Pavel;
Bucură-te, dezrădăcinător neclintit al ereziei;
Bucură-te, păzitor nepărtinitor al canoanelor Bisericii;
Bucură-te, nimicitor al învățăturilor necucernice;
Bucură-te, cârmaci priceput al Bisericii;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!

Condacul al 12-lea:
Cunoscând harul lui Dumnezeu ce ți-a fost dăruit, o, preaslăvite
ierarhe Rafail, noi cei slabi și greu apăsați de povara păcatelor
noastre alergăm la tine ca la un liman al nostru și puternic
apărător. Roagă-L pe Domnul Iisus Hristos să păzească Sfânta Sa
Biserică de necredință și schismă, de primejdie și ispită, ca să-I
cântăm lui Dumnezeu, Care prin tine lucrează cele bune pentru
noi: Aliluia!
36 Acatistul Sfântului Ierarh Rafail, episcop de brooklyn

Icosul al 12-lea:
Fiind slujitor credincios al Stăpânului tău, ți-a fost dat să
pătimești la sfârșitul vieții tale pământești. Venim la tine, cel ce L-
ai slăvit pe Hristos și prin viața ta, dar și prin chipul adormirii tale,
slăvită cunună primind în ceruri, pentru a-ți aduce aceste
nevrednice cuvinte de laudă:
Bucură-te, că ai fost adumbrit de dumnezeiască putere;
Bucură-te, că ai păzit fără de greșeală Credința Adevărată;
Bucură-te, că ți-ai dezvăluit neprihănirea prin chipul adormirii
tale;
Bucură-te, că ai aflat odihnă veșnică în ceruri, împreună cu
sfinții;
Bucură-te, viteaz luptător al Ortodoxiei;
Bucură-te, apărător de nebiruit al evlaviei;
Bucură-te, Părinte Rafail, păstorul cel bun al oilor pierdute în
America!
Condacul al 13-lea:
O, preasfinte și preaminunate Părinte Rafail, caută din ceruri
spre turma ta și primește acest dar de acum. Roagă-L pe Domnul
Dumnezeu să reverse asupra noastră dumnezeiescul Său har și
darul Duhului Sfânt pentru ca, sloboziți de toți vrăjmașii văzuți și
nevăzuți, să-I cântăm pururea împreună cu tine și cu toți sfinții:
Aliluia! (acest condac se cântă de trei ori)

Apoi Icosul 1, Condacul 1 și otpustul.

S-ar putea să vă placă și