Teoria Muzicii psaltice

        Comparativ cu muzica occidentală, cântarea psaltică bisericească foloseşte o notaţie

deosebită: nu se folosesc portativ, cheie, valoari de note ci, cu ajutorul unor semne (neume)
care deţin câte un "cod" încărcat de anumite semnificaţii, formăm melodii care se încadrază în
stilul bizantin-oriental.
          In muzica bisericeasca psaltica deosebim 7 numiri de sunete si anume:
Ni, Pa , Vu , Ga , Di , Ke, Zo,  care in muzica occidentala liniara corespund cu: Do, Re, Mi ,
Fa, Sol, La, Si.
          Muzica bisericeasca cunoaste patru feluri de semne muzicale: vocalice, timporale,
consonante si ftorale.
 Semne vocalice simple:
  - Ison (nici nu urcă, nici nu coboară, ci repetă sunetul anterior )
descendente ascendente
  oligon (urcă o treaptă neaccentuată , de obicei pe
    epistrof ( coboară o treaptă )
o silabă consonantă )
   petasti (urcă o treaptă accentuată , numai pe 
      iporoi ( coboară două trepte consecutiv )
consoană )
     două kentime (urcă o treaptă neaccentuată ,moale,
   elafron ( coboară două trepte prin salt )
pe o prelungire de vocală )
     hamili ( coboară patru trepte prin salt )
   
        Observaţie : în muzica psaltică atât în urcare cât şi în coborâre nu se ia în calcul sunetul de plecare. Astfel începem să
urcăm sau să coborâm câte sunete ne arată semnul respectiv fără a mai număra sunetul de plecare în intervalul respectiv.
 

Scara muzicală sau gama:

Flash player se incarca
  Semne vocalice compuse   
 

        Alături de semnele simple prezentate, se mai adaugă următoarele :

  - o kentimă - urcă două trepte prin salt. Întâlnit doar în combinaţie cu oligon şi petasti sau sprijinită pe acestea.
 -  ipsili   -   urcă patru trepte prin salt.  Întâlnit doar în combinaţie cu oligon şi pentasi sau sprijinit pe acestea.
 
a) Semne combinate. Anumite semne se combină cu oligonul sau petasti-ul. Spunem că două semne sunt combinate dacă
valoarea oligonului sau a petasti - ului (1 treaptă) se adaugă (se adună) semnului cu care se combină.
 
oligon sau petasti combinat cu
petasti combinat cu oligon urcă două
                           sau   kentima, urcă trei trepte sărite
trepte sărite ( terţă )  ( 1 + 1 = 2 trepte )
( 2+1=3 trepte )
elafron combinat cu epistrof coboară oligon sau petasti combinat cu
trei trepte sărite ( cvartă )    ipsili, aşezat în stânga urcă
( 2 + 1 = 3 trepte )  sau    cinci trepte ( 4+1=5 trepte )
b) Semne sprijinite. Oligonul sau petasti-ul poate să sprijine anumite semne şi atunci valoarea lor (o treaptă) nu se ia în
consideraţie (rămân mute) şi citim doar semnele(semnul) de deasupra. Orice semn sprijinit se cântă mai accentuat (apăsat).
ipsili sprijinit pe oligon sau petasti, ison sprijinit pe oligon sau
fiind aşezat la dreapta(sau la mijloc),     sau   petasti, se cântă doar isonul cu
   sau    urcă patru trepte sărite (cvintă) accent.
elafron sprijinit pe oligon sau
epistrof sprijinit pe oligon sau petasti
 sau     petasti coboară două trepte
coboară o treapă accentuată.  sau
sărite.
 kentima a şezată la capătul sau sub
capătul din dreapta oligonului urcă
 sau                  
două trepte sărite, oligonul servind
numai ca sprijin.

c) Semne " înlănţuite ". Oligonul şi cele două kentime nici nu se combină, nici nu se sprijină, ci sunt " înlănţuite ".
(fiecare urcă 1 treaptă) - citim întâi (fiecare urcă 1 treaptă) - citim
 
oligonul şi apoi kentimele. Exemplu: întâi kentimele şi apoi oligonul.

     

         
 
Ni'

Zo

Ke

Di

Ga

Vu

Pa

Ni
  
 

Semne timporale
        În exerciţiile de până acum, fiecare semn vocal (fără iporoi ) are durata de o bătaie (un timp), adică timpul cât coborâm şi
ridicăm mâna.
        Majoritatea cântărilor cer ca durata unora din sunete să fie mai lungă sau mai scurtă decât o bătaie.
        În asemenea cazuri ne servim de nişte semne care se aşează pe lângă cele vocale şi care se numesc semne timporale.
Rolul lor este exclusiv ritmic, deci nu se referă la înălţime.
        Prin definiţie, un anumit semn timporal poate să mărească cu o bătaie sau mai multe durata unui semn, iar altul poate
determina ca mai multe semne vocalice să se cânte intr-o singură bătaie (un timp).
 
     Clasma
        
           Clasma se aşează deasupra sau dedesuptul semnelor vocale şi face ca durata fiecărui sunet reprezentat prin aceste
 semne să fie prelungită cu încă o bătaie. În concluzie semnul sub(pe) care se aşează clasma va dura două bătăi(timpi).
Exemple :
clasma aşezată
ison epistrof oligon elafron
pe :
Exemple:

Click pentru a asculta/vizualizeaza exemplul printr-un filmulet video

  
Mântuieşte Doamne poporul
tău
(fragment)
glas I
 
  Apli        spre deosebire de clasmă adaugă o bătaie simplă (uşoară) notei sub care se scrie.
Dipli      este un compus al lui apli, care adaugă două bătăi notei sub care se scrie.( Nota sub care se aşează durează 3 bătăi )
Tripli   este tot un compus al lui apli, care adaugă încă trei bătăi notei sub care se scrie. ( Nota sub care se aşează durează 4
bătăi )
 

Observa ţie. Când clasma se găseşte scrisă sub petasti, efectul ei constă nu numai în a prelungi durata notei cu încă o
bătaie, ci de a produce şi o ondulaţie accentuată până la treapta imediat superioară în timpul primei bătăi iar în a doua
bătaie, intonaţia revine la nota de la care a plecat.
 
    Digorgonul
 
              Digorgonul este un compus al gorgonului, care face să se cânte trei note într-o bătaie. Se aşează pe nota din mijloc a
grupului de trei note, asupra cărora lucrează. Digorgonul are efect aupra notei pe care se aşeză, una dinainte şi una după, cele
trei note(semne) se cântă într - o bătaie. Exemple:

  Trigorgonul
 
                Trigorgonul este tot un compus al gorgonului, care face să se cânte patru note într-o bătaie. Se aşează pe nota a doua
din  grupul celor patru note, asupra  cărora are influenţă. Trigorgonul are efect asupra a patru semne: cel pe care se a şează,
unul înainte şi unul după, toate cele patru semne se cântă într-o bătaie . Exemplu:

Asculta/vizualizeaza exemplul
 Gramatica muzicii psaltice
- versiunea iulie 2011 -

 Semne de alteraţie (accidenţi)

În muzica bisericească psaltică bizantina avem două semne de alteraţie şi anume :

  - diezul (   ), care aşezat sub o notă face ca intonaţia să fie urcată cu un semiton, are corespondent în muzica liniară diezul

 - ifesul (   ), care aşezat deasupra unei note face ca intonaţia să fie coborâtă cu un semiton, are corespondent în muzica
liniară bemolul
  Diezul şi ifesul au influenţă numai asupra notelor pe care se aşează, nu şi pe altele cu aceeaşi numiri care urmează. Exemplu:
 

Glasurile bisericeşti
    În muzica bisericească psaltică, prin glas sau eh nu înţelegem glasul sau vocea omenească, ci un anumit fel de cântare legată
de o anumită scară. Biserica ortodoxă de răsărit întrebuinţează în cultul ei opt glasuri rânduite a se cânta după anumite reguli
de către Sf. Ioan Damaschin, încă din veacul al VIII-lea, dar a căror origine melodică datează cu mult timp înainte, avându-şi
rădăcinile în muzica vechilor popoare din Grecia şi Asia Mică, adică din părţile care au fost şi leagănul creştinismului.
    Modul sau glasul (ehul) presupune un ansamblu de formule şi structuri melodice cu o configuraţie artistică specifică şi o
 funcţionalitate distinctă de muzica occidentală.
    Fiecărui glas îi corespunde o scară modală ce reprezintă relaţiile structurale ale glasului prin dispunerea sunetelor sale
componente în ordinea înălţimii.
    În zona bizantină, în numirea glasurilor bisericeşti s-au impus două terminologii: una greacă care denumeşte cu termenul de
ehuri şi una slavă care denumeşte cu glasuri; astfel în variantă grecească nu putem spune decât ehul 1, 2, 3, 4 şi ehul 1 plagal,
2 plagal, 3 plagal, 4 plagal, iar în terminologia slavonă putem spune glasul 1,2,3,4,5,6,7, 8.
  Cei vechi - ţinând seama de originea cântărilor - împărţeau glasurile bisericeşti în glasuri autentice sau primitive şi în plagale
(derivate sau lăturaşe). Autentice erau socotite glasurile I, II, III şi IV. Ţinând seama de locul lor de origine, ele luau
următoarele denumiri:
Glasul I - dorian    Glasul II - lidian    Glasul III - frigian    Glasul IV - milesian sau mixolidian

 Plagale erau socotite glasurile V, VI, VII şi VIII, derivate din cele patru autentice, de mai sus, primind următoarele denumiri:

Glasul V - hipodorian Glasul VI - hipolidian Glasul VII - hipofrigian Glasul VIII - hipomilesian sau hipomixolidian
    Inainte de a începe cântarea unei bucăţi muzică psaltică, cântăreţul bisericesc obişnuieşte a stabili impresia(tonalitatea)
glasului acelei bucăţi, printr-o formulă melodică compusă din câteva note caracteristice, care dau impresia glasului respectiv.
Aceste formule sunt prezentate la studierea fiecărui glas în parte. Formulele melodice (Formulele glasurilor ) pot fii însoţite
şi de cuvinte memotehnice (amintitoare), astfel: glas 1 = ananes, glas II = neanes, glas III = nana,glas IV
= aghia sau leghetos,
glas V = aneanes,  glas VI = neheanes , glas VII = aanes , glas VIII = neaghie sau ne