GRECIA VĂ AŞTEAPTĂ 😊

- Traseu:
BUCUREȘTI – TESALONIC,
prin vama Ruse-Bulgaria (933 km – 12 ore)

1. Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie

Adresă: Agiou Dimitriou, Thessaloniki 546 33, Greece
Program de vizitare: zilnic între orele 6:00-22:00

2. Mănăstirea Sfintei Cuvioase Teodora Tesalonic, Grecia

Adresă: Ermou 34, Thessaloniki 546 23, Grecia

3. Biserica Sfânta Sofia din Tesalonic

Adresă: Agias Sofias, Thessaloniki 546 22, Grecia
Program de vizitare: zilnic între orele 7:00-20:00

4. Catedrala „Sfântul Grigorie Palama” din Tesalonic

Adresă: Proxenou Koromila 23, Thessaloniki 546 22, Grecia
Program de vizitare: zilnic între orele 7:00–13:00, 17:30–20:00

- Traseu:
TESALONIC – SOUROTI (30 km – 31 min)
Souroti – KATERINI (117 km – 1 h 30 min)
Katerini – KALAMPAKA, Meteora
(Metora- Valea Tempi 179 km – 2h 35 min)

5. Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” – Suroti

Adresă: Vasilika 570 01, Greece
Program: Datorită faptului că este sihăstrie, Mănăstirea Suroti este închisă în zilele de
post de peste săptămână (luni, miercuri şi vineri).
Vara, mănăstirea este deschisă pentru închinători marţi şi joi între orele 10.00 -
13.00 şi 17.00 - 19.00, sâmbăta între orele 10.00 - 15.00 iar duminică, între orele
11.00 - 13.00 şi 17.00 - 19.00.
Iarna, mănăstirea este deschisă marţi şi joi între orele 10.00 - 13.00 şi 16.00 - 18.00,
sâmbăta între orele 10.00 - 15.00 iar duminică, între orele 11.00 - 13.00 şi 16.00 -
19.00.

6. Mănăstirea „Sfântul Efrem Sirul” – Olimp, Grecia

Adresă: Kondariotissa 601 00, Grecia
Program de vizitare:
Vara, zilnic, între orele 8:30-14:00 și 17:00-20:00
Iarna, zilnic, între orele 9:00-13:00 și 15:00-18:30

1
7. La Sfânta Muceniță Paraschevi în Valea Tembi - Grecia

8. Mănăstirea „Sfântul Ștefan” – Meteora

Adresă: Kalabaka 422 00, Grecia
Program de vizitare:
Vara, marți-duminică între orele 9:00-13:30 și 15:30-17:30
Iarna, marți-duminică între orele 9:30-13:00 și 15:00-17:00

9. Mănăstirea Varlaam – Meteora

Adresă: Kalabaka 422 00, Grecia
Program de vizitare:
Vara, zilnic, între orele 9:00-16:00, cu excepția zilei de vineri
Iarna, zilnic, între orele 9:00-15:00, cu excepția zilei de vineri

- Traseu:
METORA – Igoumenitsa (170 km – 2h 30 min)
Igoumenitsa – CORFU (109 km – 3 h 30 min)
Corfu - PATRAS (314 km – 4h 40 min)

10. Mănăstirea Paleokastritsa – Corfu

Adresă: Palaiokastritsa 490 83, Grecia
Mănăstirea este deschisă zilnic între orele 7.30-13.00 şi 15.00-18.00.

11. Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu - moaştele Sfintei Teodora

Împărăteasa

12. Catedrala „Sfântul Spiridon” din Corfu

Adresă: Αγίου Σπυρίδωνος 32, Kerkira 491 00, Grecia
Program de vizitare: zilnic între orele 7:00-20:00

13. Catedrala „Sfântul Andrei” din Patras

Adresă: Evmilou 4, Patra 262 22, Greece

- Traseu:
PATRAS – Canalul Corint (148 km – 2h)
Canalul CORINT – Eghina (129 km – 4 h)
EGHINA – Nea Makri (100 km – 3h 40 min)

14. Canalul Corint

15. Mănăstirea „Sfântul Patapie

Adresă: Σχολής Μηχανικού 26, Loutraki 203 00, Grecia

16. Mănăstirea „Sfânta Treime” – ctitoria Sfântului Nectarie din Eghina

Adresă: Kontos 180 10, Aegina, Greece
2
17. Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Eghina – Grecia

18. Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou de la Nea Makri

Adresă: Agiou Efrem, Nea Makri 190 05, Greece
Mănăstirea este deschisă zilnic, între orele 08.00-12.00 şi 17.00-19.00.

- Traseu:
Nea Makri (Efrem cel Nou) – Insula Evia (123 km – 2h)
PROKOPION (Ioan Rusul) - Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului)
(120 km – 2 h 40 min)
sau
Prokopion - Schimbarea la Față (de pe insula Evia – 112 km – 2h 30 min)
Schimbarea la Față – Mănăstirea Kato Xenia (431 km – 6 h 40 min)

Mănăstirea Kato Xenia - Mănăstirea Sfântului Dionisie din Olimp LITOCHORO

(150 km – 1 h 45 min)

19. Biserica „Sfântul Ioan Rusu” din Prokopion, Grecia

Adresă: Prokopi 340 14, Greece

20. Mănăstirea „Schimbarea la Față” din insula Evia

21. Mănăstirea Kato Xenia – Grecia

Adresă: Almyros, 371 00, Greece
Mănăstirea este deschisă zilnic, iarna (noiembrie-aprilie) între orele 07.00-13.00 şi
16.00-18.00 și vara (mai-octombrie) între orele 07.00-14.00 și 17.00-20.00

22. Mănăstirea Sfântului Dionisie din Olimp

Adresă: Litochoro 602 00, Grecia
Program de vizitare: zilnic, între orele 8:00-20:30

- TRASEU:
LITOCHORO – Salonic (90 km – 1 h)
Salonic – SOFIA Bulgaria (300 km – 3 h 40 min)
Sofia – Bucureşti (381 km – 5 h)
sau
Sofia, Bulgaria – Chiprovtsi (130 km – 2h)
Chiprovtsi – Bucureşti (373 km – 5h 30 min)

23. Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia

Adresă: pl. „Sveti Aleksandar Nevski”, 1000 Sofia Center, Sofia, Bulgaria
Program de vizitare: zilnic între orele 7:00-19:00

24. Mănăstirea din Ciprovți „Sf. Ioan de la Rila”

3
 1. Biserica Sf. Mare Mucenic Dimitrie
Biserica „Sfântului Dimitrie” din Tesalonic atrage mulțime de pelerini ce vin
aici pentru a se închina la moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de
Mir.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Tesalonic datează de la
începutul secolului al IV-lea și face parte din situl Monumentelor Paleocreștine și
Bizantine din Salonic, iar din anul 1988 se află pe lista monumentelor din
Patrimoniul mondial UNESCO.
Prima biserică a fost zidită pe acest loc la începutul secolului al IV-lea, la scurt
timp după anul 313, aceasta înlocuind o baie romană existentă în acea zonă. Un secol
mai târziu, guvernatorul Leontie a construit pe același loc o basilică cu trei nave, care
a suferit de pe urma unui incendiu în prima jumătate a secolului al VII-lea.
Între anii 629 și 634, biserica cu trei abside avea să fie reconstruită, rezultatul
fiind o basilică cu cinci abside, probabil chiar mai mare decât catedrala orașului.
Aceasta biserică, aproape identică cu cea pe care o vedem astăzi, avea să devină rapid
cel mai important locaș de cult din oraș.
Impunătoarea catedrală a fost transformată în 1493 de către otomani în
moschee. Abia în anul 1912 a fost redată din nou cultului creștin. Peste doar câțiva
ani, în 1917, din cauza unui alt incendiu, biserica a fost restaurată și sfințită în anul
1949. Datorită acestor lucrări, s-au descoperit locul în care a fost martirizat Sfântul
Dimitrie și ruinele băii romane, aflate sub altarul catedralei.
Pentru a restaura și a repara daunele cauzate de marele incendiu din anul 1917,
a fost nevoie de mai bine de câteva decenii. Excavațiile, efectuate între anii 1930-
1949, au scos la lumină mai multe broderii în piatră și obiecte vechi, expuse astăzi în
muzeul din criptă subterană a bisericii.
Cripta Sfântului Dimitrie este considerată sit arheologic încă din anul 1918,
când a fost descoperită. Între anii 1985-1988, o serie de excavații au avut loc în partea
nordică a acesteia, restaurându-se astfel încă o latură a criptei.
Racla cu moaștele Sfântului Dimitrie este așezată în partea stângă a naosului,
într-un mic paraclis din marmură împodobit cu fresce din viața Sfântului. Structură
este un fel de „biserică în miniatură”. Inițial, trupul Sfântului nu era găsit, deci locul a
fost construit mai mult în chip simbolic.
Catedrala mai adăpostește și moaștele Sfintei Mucenițe Anisia din Tesalonic,
care a pătimit în anul 298, în timpul persecuției împăratului Dioclețian. Ele sunt
așezate într-un baldachin, în partea stângă a Sfântului Altar. Pe lângă acești doi sfinți,
un cult deosebit există și pentru Sfântul Grigorie Kallidis, fost mitropolit de Heraclia,
Redestos, Ioannina și Tesalonic, adormit în Domnul la 23 iulie 1925, ale cărui moaște
se află în pronaos, în partea stângă.
Basilica Sfântului Mare Mucenic Dimitrie este renumită și pentru cele șase
panouri cu mozaic, păstrate din perioada dintre ultima reconstruire a bisericii și
inaugurarea politicii iconoclaste, în anul 730.
În colțul sud-estic al bisericii se află Paraclisul Sfântului Eftimie.

4
 Cu toate că Biserica „Sfântul Mucenic Dimitrie” din Tesalonic a fost distrusă
de incendii și de musulmanii care au transformat-o în moschee, astăzi este zveltă și
dârză, mărturie a biruinței creștinismului în fața persecutorilor.

2. Mănăstirea Sfintei Cuvioase Teodora – Tesalonic, Grecia

În biserica mănăstirii, în pronaos, se păstrează moaştele Sfintei Teodora din
Tesalonic şi moaştele Cuviosului David al Tesalonicului.
Mănăstirea Sfintei Teodora se află în centrul oraşului Tesalonic, în apropierea
pieţei Aristotel, pe strada ce duce către biserica „Sfânta Sofia”. Mănăstirea
funcţionează drept cămin pentru monahii din Grecia şi din celelalte ţări ortodoxe ce
studiază Teologia la Tesalonic.
În biserica mănăstirii, în pronaos se păstrează moaştele Sfintei Teodora din
Tesalonic. Sfânta Teodora s-a născută în insula Eghina, din părinţi dreptcredincioşi,
în perioada iconoclastă, în vremea împăratului Mihail al II-lea Valvos (820-829). La
îndemnul părinţilor, s-a căsătorit la vârsta potrivită şi a născut o fiică. După aceea, din
cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde și-a crescut fiica
purtând mare grijă de curăția sufletului ei și făcând-o mireasa lui Hristos.
După moartea soţului ei, Sfânta Teodora a mers în mănăstire alături de fiica sa
şi a primit tunderea în monahism. A avut o viaţă îmbunătăţită, încât, nu numai în
viaţă, ci şi după moartea sa multe minuni a făcut. După câţiva ani de la trecerea la
Domnul a fost descoperit în chip minunat trupul său neatins de stricăciune şi
răspândind bună mireasmă. Cinstitele moaşte ale Sfintei Teodora se păstrează astăzi
în Tesalonic, în mănăstirea închinată ei. În curtea mănăstirii se găseşte şi izvorul
Sfintei Teodora, a cărui apă este cunoscută ca tămăduitoare.
Tot în aceeaşi biserică se află şi moaştele Cuviosului David din Tesalonic.
Acest sfânt s-a născut la Tesalonic şi s-a nevoit mai întâi în mănăstirea Sfinţilor
Mucenici Teodor şi Mercurie, cea numită Kukuliaton, din apropierea cetăţii
Tesalonicului. El s-a nevoit vreme de trei ani într-un migdal. Mai apoi, el şi-a
continuat nevoinţele într-o chilie pe care şi-a zidit-o sub acel migdal. S-a strămutat la
cereştile locaşuri la anul 540. După dorinţa sa, trupul Cuviosului a fost îngropat în
Mănăstirea Aproiton.
Sfintele sale moaşte au rămas în locul în care au fost depuse, până în epoca
cruciadelor. În vremea stăpânirii casei de Montferrat asupra Tesalonicului (1204-
1222), sfintele sale moaşte au fost mutate în Italia, iar în 1236 sunt consemnate ca
găsindu-se la Pavia, unde au şi rămas până în anul 1967. În cele din urmă, sfintele
moaşte ale Cuviosului David au fost mutate în Tesalonic, fiind așezate în biserica
mănăstirii Sfintei Teodora la data de 16 septembrie 1978.
Numeroşi pelerini vin zilnic la Mănăstirea „Sfânta Teodora” pentru a se
închina cinstitelor moaşte ale Sfintei Teodora şi ale Sfântului David din Tesalonic.

3. Biserica Sfânta Sofia din Tesalonic

Biserica Sfânta Sofia este cea mai renumită biserică bizantină din Tesalonic şi
este situată în Piaţa Aghia Sofia, între bulevardele Tsimiski şi Ignatia.

5
 Bazilica a fost ridicată în secolul al VIII-lea, după modelul Bisericii Sfânta
Sofia din Constantinopol. În secolul al XV-lea, după cucerirea Tesalonicului de către
otomani, biserica a fost transformată în moschee.
În 1913, biserica a fost readusă la destinaţia iniţială şi a fost aproape complet
restaurată în secolul al XX-lea.
În ciuda istoriei tumultuoase, câteva dintre mozaicurile originale s-au păstrat
intacte. De curând, un număr impresionant de cărţi, manuscrise şi documente vechi
au fost descoperite într-o încăpere a bisericii.
Tot aici se păstrează moaştele Sfântului Ierarh Vasile al Tesalonicului (1
februarie). În prezent, Biserica Sfânta Sofia se află pe lista monumentelor bizantine
incluse în Patrimoniul UNESCO.

4. Catedrala „Sfântul Grigorie Palama” din Tesalonic

Una dintre cele mai importante biserici din Tesalonic este catedrala ce
adăposteşte moaşte Sfântului Grigorie Palama.
Catedrala „Sfântul Grigorie Palama” din Tesalonic a fost construită între anii
1891-1912 pe locul unei alte biserici care a ars în anul 1890. Noua biserică a fost
ridicată după proiectul arhitectului Ernst Ziller, un german stabilit in Grecia. Biserica
a fost modificată ulterior de către arhitectul Paionidis Xenofon, care a fost
responsabil de implementarea proiectului lui Ziller şi finalizată în anul 1914. După
cutremurul din 1978 a fost realizată noua pictură a bisericii, de către pictorul Nicolas
Kessanlis din Constantinopol.
Din punct de vedere arhitectural, catedrala este de tip octogonal bizantin, cu
elemente neoclasice şi neoromanice. Naosul are o formă de cruce echilaterală înscrisă
şi este acoperit de o cupolă mare, în timp ce patru turnuri înalte şi zvelte ocupă
colţurile clădirii.
În catedrală sunt păstrate moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Palama, cel care a
fost arhiepiscop al Tesalonicului în vremuri foarte agitate.
Pelerinii care calcă pragul acestei biserici pot vizita muzeul de icoane aflat în
curte. Aici pot fi admirate colecții excelente de mozaicuri și fresce în tradiție
bizantină.

5. Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” – Suroti

Sihăstria de maici de la Suroti, închinată Sfântului Ioan Teologul şi Sfântului
Arsenie Capadocianul, se află la 30 de kilometri de oraşul Tesalonic.
Începuturile mănăstirii sunt legate de Cuviosul Paisie Aghioritul. În anul 1966
s-a îmbolnăvit şi a fost internat, vreme de mai multe luni, în Spitalul Papanicolau din
Tesalonic. Stareţul a cunoscut la spital tinere iubitoare de viaţă monahală. Din
recunoştinţă pentru ajutorul pe care i l-au dat atunci când a făcut operaţie la plămâni,
le-a ajutat duhovniceşte. Şi astfel s-a întemeiat Sihăstria Sfântului Ioan Teologul de la
Suroti. După aceea, venea şi le cerceta pe maici de fiecare dată când era nevoie. Mai
târziu a hotărât să iasă de două ori pe an din Sfântul Munte, o dată toamna şi o dată
după Paşti. „De vreme ce mi-am luat o răspundere, nu pot să nu merg” spunea
Cuviosul Paisie.

6
 Datorită legăturilor duhovniceşti cu obştea Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul
de la Suroti, Cuviosul Paisie a dăruit aşezământului şi moaştele Cuviosului Arsenie
Capadocianul. Astăzi, cinstitele moaşte sunt aşezate spre închinare în katholikonul
mănăstirii.
În data de 4 noiembrie 1993, părintele Paisie a ieşit pentru ultima oară din
Sfântul Munte Athos, pentru a fi prezent, ca de obicei, la privegherea sărbătorii
Sfântului Arsenie Capadocianul, prăznuit în ziua de 10 noiembrie, la Mănăstirea
„Sfântul Ioan Teologul”, din Suroti. Din cauza problemelor de sănătate, Cuviosul
Paisie a rămas aici pentru a fi îngrijit de maicile din obşte.
În data de 4 februarie 1994, părintele Paisie a fost internat în Spitalul
Theaghenio, din Tesalonic, unde a fost operat de cancer. Mai apoi, în data de 12 iulie
1994, aproape de miezul nopţii, părintele Paisie Aghioritul a trecut la cele veşnice şi,
potrivit dorinţei sale, a fost înmormântat în apropiere de biserica mănăstirii, lângă un
frumos foişor din lemn.
Astăzi, obştea mănăstirii numără aproximativ 80 de surori.
Pentru a ajunge la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, dinspre Tesalonic se
urmează autostrada spre Halkidiki, de pe care se iese spre Tagarades (unde se află
Waterland). După ieşirea de pe autostradă urmează Tagarades, Agia Paraskevi şi
Suroti.

6. Mănăstirea „Sfântul Efrem Sirul” – Olimp, Grecia

Mănăstirea „Sfântul Efrem Sirul” se află în apropierea localităţii Kontariotissa,
de la poalele muntelui Olimp. Nu departe de aici se află şi Mănăstirea Sfântului
Dionisie Olimpianul.
Ctitorie din anul 1983, aşezământul a cunoscut o dezvoltare deosebită în ultimii
ani. Nenumăraţi pelerini vin aici pentru a se închina moaştelor Sfântului Efrem Sirul
(o parte din mâna dreaptă), odorul de mult preţ mănăstirii.
Sfântul Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306, în Nisibe, s-a nevoit în
nordul Mesopotamiei şi trecut la cele veşnice pe 9 iunie 373, în Edessa. Opera
Sfântului Efrem cuprinde nenumărate imne, rugăciuni şi cuvinte de învăţătură.
Cuviosul Efrem este pomenit de Biserica Ortodoxă în ziua de 28 ianuarie.
Mănăstirea „Sfântul Efrem” impresionează prin arhitectura de influenţă
bizantină; toate clădirile aşezământului sunt acoperite cu cărămidă roşie. Odată ajuns
la aici, pelerinul merge pentru a se închina în biserica mare a mănăstirii unde se
păstrează, cu mare evlavie, mâna dreaptă a Sfântului Efrem Sirul. Un alt loc de
închinare din mănăstire este paraclisul Sfintei Irina Hrisovalantou.
Osteneala drumului îşi găseşte odihna în dragostea monahiilor din obşte, care
au răbdarea de a împărţi tuturor oaspeţilor dulceaţă, apă rece, ceai sau cafea. La
pangar, pelerinii găsesc atât hrană sufletească, precum icoane, cruci şi broderii, cât şi
hrana trupească - dulceţuri, miere, vinuri, sucuri şi alte preparate naturale. Toate
acestea sunt rucodelia maicilor din mănăstire.

7. La Sfânta Muceniță Paraschevi în Valea Tembi – Grecia

Valea Tembi (Tempi) este un defileu de 10 km lungime, croit de-alungul râului
Pinios, înainte de vărsarea acestuia în Marea Egee. Valea Tembi este situată în nord-
7
estul Thessaliei, între masivele Olimp şi Ossa, la 25 km nord-est de Larissa, accesul
se face pe autostrada E 75. Reprezentând principala cale de acces dinspre ţărmul
Mării Egee spre Câmpia Thessaliei, valea Tembi a constituit de-a lungul vremii
traseul obişnuit pentru invaziile atacatorilor.
Biserica Sfintei Paraschevi de pe Valea Tembei din Grecia este un lăcaş mic,
săpat în stâncă, care găzduieşte moaştele Sfintei Paraschevi, considerată protectoarea
nevăzătorilor. În spatele grotei îşi are sursa izvorul cu acelaşi nume. Aici se află şi
icoana Sfintei Paraschevi, la care credincioşii vin să se închine.
Intrarea în schitul Agiei Paraskevi
Apa izvorului Agiei Paraskevi este captată şi curge într-un bazin special
amenajat, unde pelerinii şi turiştii stau la coadă pentru a-şi umple sticlele de plastic
special aduse de acasă. Apa cu puteri miraculoase urmează să fie folosită peste an
pentru vindecarea bolnavilor incurabili.
Izvorul Agiei Paraskevi
Paraskevi a trăit pe vremea împăratului Antonin, fiind originară din Italia.
Tânăra născută într-o zi de vineri (de unde şi numele Paraskevi) a manifestat interes
pentru tainele credinţei creştine, citind cărţi şi participând la rugăciuni, în biserică.
După moartea părinţilor şi-a împărţit averea săracilor, s-a călugărit şi a început să
predice, reuşind să întoarcă mulţi eleni la credinţa în Dumnezeu. Minunându-se de
frumuseţea şi priceperea ei, împăratul a încercat s-o determine să se lepede de
credinţa creştină. Evident, Paraskevi a refuzat şi de aici au început chinurile şi
suferinţele ulterioare, ce aveau s-o transforme în muceniţă. Astfel, se spune că i s-a
pus un coif de fier ars pe cap, dar nu a suferit; că a fost aruncată într-o căldare cu
untdelemn fierbinte, dar ea se răcorea; mai mult, că l-a stropit pe împărat cu ulei
încins, din care cauză acesta a şi orbit. Lovit în lumina ochilor, împăratul a strigat:
„Miluieşte-mă pe mine, roaba adevăratului Dumnezeu, şi dă-mi mie lumina ochilor
mei; că atunci voi crede în Dumnezeul pe Care Îl propovăduieşti tu“. Sfânta a spus o
rugăciune şi îndată împăratul Antonin a văzut şi împreună cu toţi din casa lui au
crezut în adevăratul Dumnezeu, botezându-se în numele Preasfintei Treimi. Plecând
de acolo, sfânta s-a dus prin cetăţi şi sate, a propovăduit numele Domnului, i-a
însemnat pe oameni cu semnul Sfintei Cruci şi a mărturisit că este creştină. Pentru
credinţa ei nestrămutată, s-au mai încercat şi alte căi de a o ucide, precum aruncarea
ei la un balaur, vătămarea cu foc încins etc. Nu a putut fi clintită în nici un fel de la
dreapta credinţă. Până la urmă, la 26 iulie, i s-a tăiat capul cu sabia. Sfânta (Agia)
Paraskevi, sărbătorită în Grecia pe 26 iulie, nu trebuie confundată cu Sfânta Cuvioasă
Parascheva, cea mai populară dintre sfinţii ale căror moaşte se află pe teritoriul
României, cu hramul pe 14 octombrie.

8. Mănăstirea „Sfântul Ștefan” – Meteora

Mai luminoasă şi mai încăpătoare decât celelalte aşezăminte de la Meteora,
Mănăstirea „Sfântul Ştefan” veghează de veacuri pe stâncile Meteorelor, asemenea
unei vechi cetăţi.
Deşi informaţiile despre începuturile mănăstirii sunt neclare, o inscripţie
deasupra uşii de la intrare poartă inscripţia: IEREMIAC (Ieremia) şi anul 1192. Se
crede că acesta este numele primului pustnic ce a vieţuit în peştera din vârful stâncii.
8
 La începutul secolului al XIV-lea se menţionează că mănăstirea era chinovie.
În 1333 d.Hr., împăratul bizantin Andronic Paleologul (1328-1341) a sosit în Tessalia
şi a fost găzduit la mănăstire şi, în schimbul ospitalităţii, a oferit daruri stareţului şi
călugărilor. De atunci, mănăstirea a început să fie numită „împărătească”.
Ctitorii Antonie, Filotheos şi Ambrozie
La 1350 d.Hr. a fost clădită biserica Sfântului Ştefan. Ctitorii cunoscuţi ai
mănăstirii au fost arhimandritul Antonie, ce a ridicat prima biserică de piatră a
Mănăstirii „Sfântul Ştefan”, şi stareţul Filotheos (canonizat mai târziu ca sfânt) din
Sklataina, Trikala, care a reînnoit biserica veche, a zidit chilii pentru monahi şi a
întemeiat aici viaţă de obşte în veacul al XVI-lea.
În anul 1398, Domnitorul vlah Vladislav I (1364-1377) a donat mănăstirii un
fragment din Lemnul Sfintei Cruci, o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ioan
Botezătorul, iar nepotul său, vornicul Dragomir, a dăruit cinstitul cap al Sfântului
Haralambie. De altfel, mănăstirea a fost sprijinită cu danii bogate de domnitorii
români, în veacurile XIV-XVI.
În anul 1798, în timpul episcopului Paisie de Stagon şi al stareţului Ambrozie,
a fost ridicată biserica centrală închinată Sfântului Haralambie. În acest lăcaş a fost
aşezat cinstitul cap al Sfântului Haralambie, prin care se săvârşesc şi în zilele noastre
nenumărate minuni.
În timpul stăpânirii otomane, mănăstirea a ridicat o şcoală publică în
Kalambaka şi a făcut danii bogate unei alte şcoli din vecinătatea Trikalei.
În 1943, Biserica Sfântului Haralambie a fost distrusă de bombardamente, iar
ulterior reparată şi pictată de celebrul artist contemporan Vlasis Ţitomis.
În anul 1961, ca urmare a pustiirii mănăstirii, aici s-a aşezat o obşte de maici
care în prezent numără 40 de nevoitoare. O bibliotecă minunată şi bine rânduită dă
mărturie de necontenitele preocupări academice ale maicilor. Una dintre publicaţiile
recente ale mănăstirii este o istorisire amănunţită a vieţii şi minunilor Sfântului
Haralambie. De asemenea, maicile se ocupă cu iconografia şi psalmodia. În felul
acesta, Mănăstirea „Sfântul Ştefan” de la Meteora a devenit un fagure spiritual,
oferind în timpurile de astăzi, într-o societate nesigură, un exemplu de viaţă creştin-
ortodoxă şi socială.
Maicile arată cu bunăvoinţă vizitatorilor împrejurimile mănăstirii şi au o
evlavie fierbinte pentru sfinţii lor ocrotitori, Sfântul Ştefan şi Sfântul Haralambie,
ştiind o seamă de istorisiri vechi şi noi despre minunile săvârşite de ei. Moaştele celor
doi sfinţi (capul Sfântului Haralambie şi un os din încheietura mâinii Sfântului
Ştefan) sunt adăpostite în mănăstire.
La Mănăstirea „Sfântul Ştefan” accesul se poate face pe drumul din satul
Kastraki, fie pe şoseaua din partea de sud-vest a oraşului Kalambaka. Mănăstirea este
deschisă de marţi până duminică, inclusiv, iar orarul de vizitare este 9.00-13.00 şi
între 15.15-18.00.

9. Mănăstirea Varlaam – Meteora

Modestă ca suprafaţă, dar impozantă, Mănăstirea Varlaam se află de-a lungul
drumului principal, între Rousanou şi Marea Meteoră, pe o solidă stâncă înaltă de 373
metri.
9
 Potrivit tradiţiei, primul locuitor al acestei stânci uriaşe a fost monahul
Varlaam, contemporan cu Sfântul Atanasie, de la care mănăstirea şi-a primit şi
numele mai târziu. Monahul Varlaam a construit aici, în jurul anului 1350, o
bisericuţă cu hramul Sfinţilor Trei Ierarhi, precum şi câteva chilii. Varlaam a urcat pe
stâncă folosind schele succesive, sprijinite pe grinzi înfipte în găurile dintre stânci.
Mai târziu, schelele au fost înlocuite cu scări mari de sfoară şi plasă.
Mănăstirea Varlaam, în forma cunoscută astăzi, a fost ctitorită după aproape
două sute de ani, pe la 1517-1518, de cuvioşii Teofan (†1544) şi Nectarie(†1550).
Originari din nobila familie a Apsarazilor de la Ioannina, fraţii Teofan şi Nectarie au
reclădit Biserica Sfinţilor Trei Ierarhi pe ruinele vechilor ziduri, iar mai târziu au
construit Biserica Tuturor Sfinţilor şi Paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul.
Spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea, a
funcţionat la Mănăstirea Varlaam un renumit atelier specializat în broderie cu fir de
aur.
Aproape de biserica Tuturor Sfinţilor se înalţă bisericuţa Sfinţilor Trei Ierarhi,
precum şi o a treia biserică închinată Sfântului Ioan Botezătorul, toate zugrăvite cu
fresce nespus de frumoase.
Printre alte clădiri ce pot fi vizitate se află bolniţa, azilul de bătrâni, Paraclisul
Sfinţilor fără de Arginţi şi vechea trapeză ce a fost transformată în loc de păstrare
pentru obiectele de cult.
În anul 1922 au fost cioplite în piatră 129 de trepte care-l conduc pe vizitator,
în deplină siguranţă, până în vârful stâncii unde se află mănăstirea. Plasa se mai
foloseşte şi astăzi doar pentru transportul alimentelor şi al materialelor necesare
întreţinerii sfântului lăcaş.
În prezent, Mănăstirea Varlaam este una dintre cele șase mănăstiri funcționale
de la Meteore, aflându-se sub jurisdicția canonică a Mitropoliei de Stagon şi Meteora.

10. Mănăstirea Paleokastritsa – Corfu

Pitoreasca mănăstire închinată Maicii Domnului se află pe coasta de vest a
insulei Corfu, oferind o privelişte deschisă asupra mării. Numele Paleokastritisa
provine de la turnul natural folosit drept bastion al regiunii de către garda franceză
(1797-1799 şi 1807-1814).
Mănăstirea a fost construită în anul 1225, în urma unei minuni a Maicii
Domnului. Tradiţia spune că piraţii saracini au intrat cu corabia lor în golf, ca să
jefuiască mănăstirea. De îndată ce i-a văzut, stareţul a intrat în biserică şi s-a rugat
Maicii Domnului. Când a ieşit din biserică, minunea se înfăptuise deja: piraţii şi
corabia lor se preschimbaseră în stâncă. Până astăzi, insuliţa din apropierea mănăstirii
poartă numele de „corabia pietrificată a lui Ulise”.
Mănăstirea a avut o istorie zbuciumată, mărturie fiind un tun cu stema
Romanovilor; ruşii au fost prezenţi în Insula Corfu pentru scurt timp, în anul 1799. În
timpul ocupaţiei britanice, în secolul XIX, mănăstirea a fost transformată în spital
militar. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, italienii au instalat aici un punct
de control militar, iar germanii au transformat chiliile în magazii.
Biserica, ridicată în secolul XVIII, se află chiar în mijlocul complexului
alcătuit din curţi, chilii, galerii, presele pentru obţinerea uleiului de măsline şi spaţiile
10
pentru depozitare. Biserica pe care o vedem astăzi a fost construită în secolele XVIII-
XIX. Biserica este alcătuită dintr-o singură navă. În centrul bolţii este ilustrat arborele
vieţii, sculptat în lemn, un element arhitectural unic. În biserică sunt aşezate spre
închinare numeroase icoane valoroase, mai ales în stil cretan, care datează din
secolele XV-XVIII. Clopotniţa este ataşată la colţul nord-estic al bisericii.
Mănăstirea are un mic muzeu cu icoane bizantine şi post-bizantine, cărţi de
cult, sfinte vase, veşminte şi o scoică uriaşă. Exponatele principale sunt icoana
Adormirii Maicii Domnului, placată cu argint şi Evangheliile legate în argint şi
împodobite cu pietre preţioase.

11. Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu - moaştele Sfintei Teodora

Împărăteasa
Astăzi, moaştele Sfintei Teodora Împărăteasa sunt aşezate spre închinare în
Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu.
Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la
Constantinopol. Teodora a fost împărăteasă, soţia Împăratului Teofil, luptătorul
împotriva icoanelor. După moartea lui Teofil, în 842, Sfânta Teodora a luat în
stăpânire tronul pe seama fiului ei, Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea
a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul,
Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a
reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane. Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să
nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul
său pe patul de moarte.
Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu
icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima
duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea
sfintelor icoane în prima duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca
Biruinţa Ortodoxiei.
Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei, Mihail, a luat tronul de unul
singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mănăstirea Gastrion din
Constantinopol. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai
multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867.
Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite şi s-au păstrat în
Constantinopol vreme de şase veacuri
La trei ani după căderea Constantinopolului sub turcii otomani, în 1456,
părintele Gheorghe Kaloheretis din Corfu a mutat în taină moaştele Sfântului
Spiridon şi pe cele ale Sfintei Teodora Împărăteasa din Constantinopol în Corfu.
Astăzi, moaştele Sfintei Teodora Împărăteasa sunt aşezate spre închinare în
Catedrala Panaghia Spiliotissa din Corfu. Racla ferecată în argint cu moaștele
Împărătesei Teodora este așezată în partea dreaptă a sfântului lăcaș. La fel ca și la
Sfântul Ierarh Spiridon, trupul Sfintei Împărătese era expus sub sticlă, înfășurat în
porfiră împărătească și având mâinile descoperite.

12. Catedrala „Sfântul Spiridon” din Corfu

11
 Catedrala „Sfântul Spiridon” este cea mai renumită biserică din Corfu şi a fost
construită în anul 1589.
Catedrala este o bazilică cu o navă centrală şi cu un turn clopotniţă foarte înalt,
ce se vede de aproape oriunde din oraş. Biserica este pictată în stil renascentist,
reprezentând scene din viaţa Sfântului Spiridon.
În biserică, într-o parte se află racla de argint decorată cu pietre preţioase, în
care sunt aşezate moaştele Sfântului Spiridon. Aici se păstrează o impresionantă
colecţie de ofrande din argint şi din aur, care amintesc de minunile săvârşite de
Sfântul Spiridon.
Racla cu moaștele Sfântului Spiridon este deschisă dimineața după Sfânta
Liturghie și uneori seara. Daca ajungeți acolo în alt moment al zilei, mergeți și
întrebați pe unul dintre îngrijitorii bisericii dacă vă poate deschide pentru a vă
închina. Este posibil să găsiși și vreun preot care să vă deschidă racla.

13. Catedrala „Sfântul Andrei” din Patras

Conform tradiţiei creştine, oraşul Patras a fost locul martiriului Sfântului
Apostol Andrei.
Patras, al treilea oraş ca mărime din Grecia, este capitala regiunii Ahaia din
nordul peninsulei Peloponez, la 215 de kilometri vest de Atena. Oraşul se află la
poalele muntelui Panchaikon, cu deschidere la Golful Patras.
Catedrala Sfântul Andrei din Patras a fost întemeiată în anul 1908, de către
regele George I, sfinţită în anul 1974, de către mitropolitul oraşului, episcopul
Nicodim. Lucrările de construcţie au fost supravegheate de către arhitectul Anastasios
Metaxas, iar după moartea acestuia (1937), de către arhitectul Georgios Nomikos.
Catedrala are o arhitectură impresionantă de influenţă bizantină. Domul central
al bisericii are o înălţime de 46 de metri, iar pe bolta acestuia se înalţă o cruce de
cinci metri, placată în întregime cu aur. Interiorul bisericii este îmbrăcat cu minunate
picturi bizantine şi icoane. Putând găzdui mai bine de 5.500 de credincioşi, Biserica
Sfântul Andrei din Patras este una dintre cele mai mari biserici din Balcani.
Pelerinii ajunşi la aici se pot închina Cinstitului Cap al Sfântului Andrei,
precum şi unei bucăţi din crucea în formă de X, pe care acesta a fost răstignit.
În imediata apropiere a catedralei se păstrează biserica veche a oraşului,
construită între anii 1836-1843, ridicată peste ruinele unei foste bazilici bizantine -
dărâmată de turci, care la rândul ei fusese ridicată peste ruinele unui templu antic
grecesc. Lângă această biserică se afla şi izvorul Sfântului Andrei.

14. Canalul Corint este un canal artificial care leagă Golful Corint din Marea
Ionică de Golful Saronic din Marea Egee. Canalul taie Istmul Corint și separă
Peloponezul de restul Greciei. Canalul are 6,3 km lungime, fiind construit între anii
1881 - 1893.

15. Mănăstirea „Sfântul Patapie” din Loutraki

Aşezată pe înălţimile din jurul Corintului, la doar 14 kilometri distanţă de
localitatea Loutraki, Grecia, Mănăstirea Sfântul Patapie este o mănăstire ortodoxă, cu
obşte de maici.
12
 Închinată Sfântului Patapie din Teba Egiptului (8 decembrie), Mănăstirea din
Loutraki a fost întemeiată în anul 1952, la dorinţa Părintelui Nectarios Kyriakos şi cu
binecuvântarea Mitropolitului Procopie al Corintului. Ca loc pentru a ridica această
ctitorie s-a ales peştera în care păstrează moaştele Sfântului Patapie.
Moaştele întregi ale Sfântului Patapie au fost găsite în această peşteră în anul
1904, iar mirosul lor plăcut umple şi astăzi peştera nu foarte mare, împodobită cu
frumoase fresce bizantine din secolul al XIII-lea. În acelaşi loc s-au găsit cinstitul cap
al Sfintei Ipomoni (nume care se traduce Răbdare) – mama Împăratulului Constantin
Paleologul, precum şi o parte din moaştele Sfântului Nikon cel Nou. Spre bucuria
credincioşilor, toate aceste odoare sunt păstrate în biserica centrală a mănăstirii,
închinată Maicii Domnului.
Prima stareță a mănăstirii a fost maica Singlitichia, din anul 1952 până în 1963.
Următoarea stareţă a fost monahia Patapia, care a ajutat foarte mult la construcţia
mănăstirii, dar aceasta s-a retras din funcție, din cauza unor probleme de sănătate, în
1970. Actuala stareţă este maica Isidora. Astăzi, obştea mănăstirii numără
aproximativ 40 de maici.

16. Mănăstirea „Sfânta Treime” – ctitoria Sfântului Nectarie din Eghina

Mănăstirea „Sfânta Treime”, întemeiată de Sfântul Nectarie din Eghina, este
aşezată în interiorul arid şi deluros al insulei, pe locul numit Paleochora (Vechiul
Oraş), la şase kilometri de oraşul Eghina.
La începutul secolului al XX-lea, pe când Sfântul Nectarie era director al Şcolii
Rizarios din Atena, mulţime de mireni obişnuia să meargă la dânsul pentru a se
mărturisi şi a primi sfat duhovnicesc. Câteva dintre ucenicele sfântului voiau să intre
în viaţa monahală, iar Sfântul Nectarie nădăjduia să poată afla o mănăstire pentru ele
în vecinătatea Atenei. Povestindu-i-se despre o mănăstire ruinată din Eghina, lângă
Paleochora, el a mers acolo în luna septembrie a anului 1904, însoţit de trei dintre
fiicele sale duhovniceşti. Au aflat un mic paraclis închinat Maicii Domnului –
„Izvorul Tămăduirii” – şi două chilioare păzite de o bătrână ce trăia din mila
creştinilor din partea locului. Mica obşte a ţinut o priveghere de toată noaptea, rugând
pe Dumnezeu să le ajute la rezidirea mănăstirii, dacă aşa va fi voia Sa.
A doua zi, Sfântul Nectarie s-a întâlnit cu primarul Eghinei, Nicolae Papas,
care a făgăduit să repare chiliile rămase şi i-a cedat proprietatea noii mănăstiri.
Ucenicele Sfântului Nectarie au rămas în Eghina, iar în duminici şi sărbători,
arhimandritul Teodosie de la Mănăstirea Hrisaleondissa le trimitea unul dintre preoţii
săi pentru a sluji în paraclis. Sfântul Nectarie a rămas mai departe director al Şcolii
Rizarios până în anul 1908, când a demisionat şi s-a retras la mănăstirea din Eghina,
pe care a rânduit-o ca pe o chinovie, ajungând să adăpostească mai târziu 33 de
monahii. Una dintre monografiile sfântului aminteşte cuvintele sale aproape profetice
spuse tinerelor monahii despre mănăstirea lor: „Eu vă zidesc un far, iar Dumnezeu va
pune într-însul o făclie care va străluci în lung şi-n lat pe tot cuprinsul lumii. Mulţi
vor vedea lumina şi vor veni aici în Eghina”.
Prima stareţă a mănăstirii a fost o monahie oarbă pe nume Xenia, una dintre
cele mai apropiate fiice duhovniceşti ale Sfântului Nectarie, o tânără cu inimă caldă şi
viaţă îmbunătăţită, care acum este propusă spre canonizare.
13
 În primii ani de existenţă a mănăstirii, pe lângă slujirea sa de duhovnic al
chinoviei, Sfântul Nectarie, pe atunci în vârstă de 60 de ani, se îndeletnicea cu munca
fizică anevoioasă – îngrijind grădina, aducând apă, sfărâmând piatră pentru
construirea noilor chilii. Era de asemenea şi un cizmar desăvârşit, reparând pantofii
călugăriţelor şi ai muncitorilor. Aflându-se despre dânsul că este văzător cu duhul şi
într-o neîncetată stare de rugăciune, s-a răspândit faima sa de bătrân duhovnicesc şi
mănăstirea a devenit un loc de pelerinaj deopotrivă pentru oamenii vestiţi şi cei de
rând.
După 50 de zile de boală grea, Sfântul Nectarie s-a săvârşit în pavilionul de
caritate al Spitalului Areteon din Atena, în ziua de 9 noiembrie 1920, la vârsta de 74
de ani. Trupul sfântului a fost dus înapoi în Eghina, unde a fost îngropat în curtea
mănăstirii sale.
La câţiva ani după îngropare, precum este obiceiul în Grecia, sicriul a fost
deschis pentru ca osemintele să fie scoase, spălate şi îngropate din nou. Spre uimirea
lor, preoţii şi călugăriţele ce luau parte la dezgropare au aflat trupul sfântului cu totul
nestricat, ca şi cum de abia adormise, şi chiar şi hainele arătau ca în ziua îngropării
lui. În anul 1953, moaştele Sfântului au fost aşezate într-un sarcofag de marmură,
într-un mic paraclis de lângă mormântul lui.
Pe 20 aprilie 1961, Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a recunoscut
cultul de care se bucura deja sfântul şi l-a proclamat sfânt al Bisericii, cu pomenirea
pe 9 noiembrie.
Mai târziu, la poalele mănăstirii a fost construită o bazilică măreaţă, una dintre
cele mai mari din Grecia, pentru a primi miile de pelerini ce vin în timpul verii şi în
ziua prăznuirii sfântului.
Astăzi, capul sfântului este păstrat într-o mitră de argint în biserica mănăstirii,
iar alte părţi din moaştele sfântului se află alături, într-o raclă de argint. Zilnic,
mulţime de pelerini vin la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Eghina, pentru a se
închina în biserica ce adăposteşte moaştele Sfântului Nectarie şi mormântul original.
Loc de pelerinaj a devenit şi Chilia Sfântului Nectarie, păstrată aşa cum era în timpul
vieţii Sfântului.

18. Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou

Unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Grecia de astăzi,
Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou, se află în apropierea localităţii Nea Makri de pe
Colina Neprihăniţilor din regiunea Atica, la numai 30 de kilometri nord de Atena.
Mănăstirea de la Nea Makri a fost zidită în perioada bizantină, înainte ca
peninsula grecească Atica să ajungă sub ocupaţie otomană. Mănăstirea este închinată
Maicii Domnului, având hramul Buna Vestire, dar este cunoscută mai degrabă ca
Mănăstirea Sfântului Efrem, deoarece în biserica mănăstirii se află sfinte moaşte ale
Sfântului Efrem cel Nou, considerat ocrotitorul celor dependenţi de droguri, al celor
cuprinşi de depresie şi al celor deznădăjduiţi.
Sfântul Mucenic Efrem cel Nou s-a născut de Ziua Crucii a anului 1384,
intrând la o vârstă fragedă în Mănăstirea Maicii Domnului de pe Colina
Neprihăniţilor. În luna septembrie 1425, turcii otomani au cotropit mănăstirea,

14
ucigând mulţi monahi, iar pe Efrem l-au luat prizonier. După ce l-au torturat timp de
mai multe luni, în data de 5 mai 1426 Sfântul Efrem a murit.
În anul 1945, maica Macaria s-a stabilit pe locul ruinatei Mănăstiri a Maicii
Domnului de la Nea Makri, a zidit aici o chilie, începând apoi să cureţe locul şi să
scoată la lumina ce a mai rămas în picioare din vechea mănăstire.
În data de 3 ianuarie 1950, prin revelație dumnezeiască, monahia Macaria a
descoperit sfintele moaște ale Sfântului Efrem cel Nou. A doua zi, maica Macaria a
curăţat sfintele moaşte şi le-a aşezat în altarul bisericii mănăstirii, înaintea lor
aprinzând o candelă. În aceeaşi noapte, Sfântul Efrem cel Nou i-a apărut maicii, în
vis, spunându-i numele său, cât şi cele despre viaţa lui.
După descoperirea sfintelor sale moaşte, Sfântul Efrem a făcut nenumărate
minuni şi vindecări cu toţi cei care i se adresau cu rugămintea de a primi tămăduire.
Astfel, a tămăduit mulţi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, boli
de ochi, de oase, de cap, de stomac, de articulaţii, boli ale inimii şi creierului,
hemoragii, a oferit ajutor în timpul operaţiilor, salvând oamenii pe patul de moarte.
Mărturie a tuturor minunilor şi ajutorului primit de credincioşi prin mijlocirea
Sfântului Efrem sunt darurile oferite de cei vindecaţi mănăstirii din Nea Makri, care
pot fi văzute în timpul pelerinajelor care au început să devină din ce în ce mai dese.
Canonizarea Sfântului Efrem cel Nou a fost făcută de către Patriarhia
Ecumenică în 1998 şi este prăznuit atât în ziua mutării sale la Domnul, pe 5 mai, cât
şi în ziua aflării cinstitelor sale moaşte, pe 3 ianuarie.
Mănăstirea este zidita din piatră, în stil grecesc. În centru se găseşte
katholikonul închinat Bunei-Vestiri. Efrem. În partea dreaptă a bisericii se află racla
cu moaştele întregi ale Sfântului Efrem, iar în partea stângă se află un paraclis unde o
candelă stă de veghe la mormântul Sfântului. De asemenea, într-un mic paraclis din
curtea mănăstirii se găseşte o parte din copacul în care a fost martirizat Sfântul Efrem
cel Nou.

19. Biserica „Sfântul Ioan Rusu” din Prokopion, Grecia

De la jumătatea veacului XX, cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan Rusul sunt
aşezate spre închinare în biserica mare din localitatea Prokopion de pe insula Evia.
Sfântul Ioan Rusu s-a născut în Ucraina, în jurul anului 1690. Înrolat în armata
țarului Petru I, într-o luptă împotriva otomanilor, tânărul Ioan a fost capturat şi vândut
ca sclav. El este dus în Constantinopol, apoi în regiunea Prokopion din Asia Mică,
unde a vieţuit ca slugă la un turc localnic. Uneori, sfântul reuşea să termine munca
zilnică şi să meargă în Biserica „Sfântul Gheorghe” din sat, pentru a participa la
privegheri. Stăpânul lui, înţelegând că multe dintre binefacerile primite peste zi, cât şi
prosperitatea lui se datorează slugii sale, a ajuns să-l iubească pe sfânt.
Văzându-şi de mai înainte adormirea în Domnul, Sfântul Ioan l-a chemat pe
preotul bisericii să-l împărtăşească cu Sfintele Taine. Astfel, ascunzând Tainele într-
un măr scobit, preotul a venit în grajd, unde vieţuia sfântul, şi l-a împărtăşit. Sfântul a
adormit în Domnul în anul 1730, la o vârstă de aproximativ 40 de ani, peste alţi
câţiva ani.
La trei ani după săvârşirea Sfântului Ioan, în urma unei minuni trupul său a fost
găsit neputrezit. Musulmani şi creştini deopotrivă au adunat cu râvnă pământul sfinţit.
15
Moaştele au fost duse în bisericuţa Sfântului Gheorghe, în care Sfântul Ioan se rugase
în timpul vieţii. În anul 1868, în satul Prokopion s-a ridicat o biserică mare în cinstea
sfântului, iar moaştele au fost aşezate acolo.
În anul 1924, după ultima înfrângere a Imperiului Otoman, care se aliase cu
Germania în timpul Primului Război Mondial, noua Republică Turcă, deşi mult
ştirbită teritorial, a primit recunoaşterea oficială. Potrivit condiţiilor tratatului,
întreaga populaţie musulmană a Greciei a fost repatriată în Turcia, iar grecii
ortodocşi, care trăiseră de-a lungul coastei turceşti a Asiei Mici încă de pe vremea lui
Hristos, au fost mutaţi masiv în nou-eliberata zonă a Greciei de Nord.
Majoritatea locuitorilor din Prokopion au fost trimişi ca refugiaţi în insula Evia,
unde şi-au întemeiat propriul sătuc „Noul Prokopion”, pe înălţimea munţilor
înveşmântaţi cu pini ai insulei. Ştiind că bisericile rămase în urmă aveau să fie
reînnoite ca moschei sau folosite pentru alte scopuri, creştinii şi-au luat cu ei marea
comoară, moaştele Sfântului Ioan Rusul. Au pornit pe mare spre Evia cu vaporul
Vasilios Destunis, dar când au ajuns aproape de Rodos, vaporul s-a oprit şi a început
să se învârtă pe loc. Căpitanul se afla în mare încurcătură până ce Panaghiotes
Papadopoulos, un om din satul Prokopion, i-a spus că duceau cu ei moaştele Sfântului
Ioan, aşezate printre mărfuri. Căpitanul a poruncit îndată ca moaştele sfântului să fie
aşezate într-o micuţă cabină de pe punte, unde atârnau candele arzând ziua şi noaptea
înaintea icoanelor Domnului, Născătoarei de Dumnezeu şi Sfântului Nicolae.
Moaştele au fost aşezate cu greu în acel loc, după care vaporul şi-a continuat cursa.
Când au ajuns în Halkis (Halkidis), mitropolitul şi cei mai mulţi oameni din oraş au
coborât în port să-l întâmpine pe sfânt.
La început cinstitele moaşte au fost aşezate în biserica Sfinţilor Constantin şi
Elena din Prokopion. Între anii 1930-1951, s-a zidit o biserică măreaţă în cinstea
Sfântului Ioan, iar după sfinţirea bisericii, sfintele moaştele au fost mutate aici şi
odihnesc înlăuntrul acestei biserici până astăzi.

20. Mănăstirea „Schimbarea la Față“ din insula Evia.

La această mănăstire se găsesc moaștele Sfântului Cuvios David cel Bătrân.
Prăznuirea sfântului cuvios David Bătrînul se face în data de 1 noiembrie - ziua
adormirii sale și reprezintă al doilea hram al mănăstirii.
Cuviosul David s-a născut în anul 1519 în Gardinița din Locrida, localitate care
se numește astăzi Kiparisi (insula Eubeea, Grecia). Părinții lui, Hristodul și Teodora
formau o familie de preot, împodobită cu darul evlaviei și al dumnezeiescului har.
Încă de mic își însoțea tatăl la biserică și stătea timp îndelungat să se roage în fața
icoanei sfântului Ioan Botezătorul. La vîrsta de 3 ani, David a dispărut de acasă.
Părinții l-au căutat, dar nu l-au găsit. Singura lor nădejde s-a îndreptat către rugăciune
și au hotărît să meargă la Biserică. Nu mare le-a fost mirarea cînd l-au zărit pe copil
în fața iconostasului.
Această întâmplare a fost un început, deoarece relația specială dintre micul
David și Sf. Ioan Botezătorul a continuat în chip frumos, de-a lungul întregii sale
vieți.
După ani de rugăciune și bucurii duhovnicești, David a plecat pe drumul
credinței, spre noi meleaguri, pentru a-i îndruma și pe alții. Virtuțile sale – dragostea,
16
duhul jertfirii de sine, puterea cuvântului și iscusința de a intra în sufletul omului, au
făcut ca oamenii să-l considere mereu mai vârstnic decât era în realitate, neuitând
însă că el va rămâne de-a pururi, „copil al Înaintemergătorului“.
Visând să construiască o mănăstire, Cuviosul David a ales un loc potrivit din
ținutul Robies, unde s-a rugat ca Bunul Dumnezeu să-i binecuvânteze cu apă. După o
zi, în acel loc a țâșnit apă, ceea ce i-a făcut pe oameni să aibă tot mai multă încredere
în părintele David.
Doi ani a călătorit Cuviosul David, în căutarea fondurilor pentru construcția
mănăstirii. În Rusia, el a strâns mulți bani și obiecte prețioase, dar neavând cu ce să le
transporte, a hotărât să le trimită spre casă, pe calea apelor. A scobit un buștean, a
ascuns tezaurul acolo, l-a sigilat, iar apoi, aruncându-l într-un râu din Rusia, s-a rugat:
„Când voi păși eu în insula Eubeea, ajută Doamne – să atingă țărmul Robies,
bușteanul cu bogății“.
După ce și-a încheiat călătoria, în timp ce se apropia de casă, părintele David a
zărit un grup de oameni ce încercau să cioplească un buștean. Le-a strigat „Nu veți
reuși, fiindcă acolo se ascunde tezaurul pentru noua biserică“. Făcând semnul crucii,
bușteanul s-a deschis, dezvăluind bogățiile pentru noul lăcaș de cult, strânse cu trudă,
rugăciune și dragoste de Dumnezeu.
Astăzi Mănăstirea Sfântului David este la fel de căutată cum era cu 450 de ani
în urmă. Pelerinajul la Sfântul făcător de minuni, readuce speranța oamenilor, în
casele unde numele Domnului și al Maicii Domnului sunt cinstite cu dragoste.
Ca o mărturie a evlaviei și purității sale, sărbatoarea de 1 noiembrie a Sfântului
David, aduce bucurie în inimile credincioșilor, an de an.

21. Mănăstirea Kato Xenia

Mănăstirea Kato Xenia se află în apropierea oraşului Almiro din Grecia.
Mănăstirea adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Străina”
(Panaghia Xenia) şi o parte din Brâul Maicii Domnului.
Mănăstirea Kato Xenia a fost întemeiată în timpul împăratului bizantin
Andronic al II-lea Paleologul, ca metoc al Mănăstirii Ano Xenias. Numele Mănăstirii
Kato Xenia, însemnând „Străina de Jos”, provine de la icoana făcătoare de minuni a
Maicii Domnului „Străina” (Panaghia Xenia) ajunsă aici în mod miraculos.
În locul unde Maica Domnului a binevoit să fie descoperită icoana, creştinii au
ridicat o mănăstire. Fiind la malul mării, piraţii au atacat-o în nenumărate rânduri.
După o vreme, călugării au luat icoana Maicii Domnului şi s-au refugiat la
Mănăstirea Panaghia Chisiotisa, care astăzi se numeşte Ano Xenia („Străina de Sus”).
În anul 1750, din cauza atacurilor turcilor asupra mănăstirii, monahii au luat
icoana şi au construit un metoc la 12 kilometri mai jos cu hramul Sfântului Ierarh
Nicolae, purtând numele Kato Xenia (Xenia de Jos).
În anul 1980, în urma unui mare cutremur, mănăstirea a fost distrusă în
întregime. Din cauza instabilităţii terenului, ea a fost reconstruită la un kilometru mai
jos.
Mănăstirea încântă prin arhitectura specifică Greciei: ţiglă roşie, ziduri din
piatră şi chilii vopsite în alb. Katholikonul mănăstirii este închinat Sfântului Ierarh

17
Nicolae. În vecinătatea lui sunt aşezate chiliile cu paraclisul icoanei „Panaghia
Xenia“.
Între nepreţuitele odoare pe care le deţine mănăstirea se află şi două bucăţi din
Brâul Maicii Domnului, primite în dar de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte
Athos în anul 1522.
Hramul mănăstirii este la 23 august, la odovania praznicului Adormirii Maicii
Domnului, zi în care se sărbătoreşte icoana Maicii Domnului „Panaghia Xenia”, când
mii de pelerini din toată lumea vin să-i aducă cinstire Maicii Domnului.

22. Mănăstirea Sfântului Dionisie din Olimp

Întemeiată la anul 1542, Mănăstirea Sfântul Dionisie din Olimp este așezată la
o altitudine de peste 900 de metri, pe Muntele Olimp din Grecia.
Sfântul Dionisie din Olimp s-a născut la începutul veacului al XVI-lea, în satul
Platina (astăzi Drakotripa) din provincia Fanarios, Thessalia. Și-a început viața
monahală încă din fragedă vârstă, la Meteora, sub îndrumarea starețului Sava, care l-a
făcut rasofor cu numele Daniel.
De la Meteora, Sfântul Dionisie a mers în Sfântul Munte Athos, unde a intrat
sub ascultarea Bătrânului Gavriil din Kareia. În anul 1512 a fost tuns monah cu
schima cea mare, primind numele Dionisie. După o vreme a fost hirotonit diacon,
apoi preot, slujind la biserica Protaton din Kareia. Cu binecuvântarea starețului său,
se mută pe moșia Mănăstirii Karakalu, unde construiește chilia Sfintei Treimi. La
cererea insistentă a monahilor din Mănăstirea Filotheu, a fost ales egumenul acesteia
însă, în urma unor împotriviri din partea monahilor bulgari din mănăstire, a hotărât să
părăsească Sfântul Munte, împreună cu o mică parte din obște.
Sfântul Dionisie s-a așezat la Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul din Veria,
unde a introdus rânduiala Sfântului Munte. Însă, nici aici nu a rămas pentru multă
vreme.
Întemeierea mănăstirii de pe muntele Olimp
Pentru a trăi în mai multă isihie și rugăciune, în anul 1542, Sfântul Dionisie s-a
retras în muntele Olimp dimpreună cu ucenicii săi. Acolo a ridicat o mănăstire de o
rară frumusețe arhitecturală. Așezământul a fost construit ca o fortăreață, din piatră şi
lemn. Stavropighie Patriarhală dintru început, Mănăstirea a fost închinată Sfintei
Treimi. Pentru ctitoria sa, Sfântul Dionisie a rânduit avatonul, care oprește intrarea
femeilor în mănăstire.
Încă din timpul vieții Sfântului Dionisie, mănăstirea a devenit cunoscută în
întreaga Grecie, şi chiar dincolo de hotarele ei, impunându-se ca un centru
duhovnicesc, cultural şi economic. În cadrul ansamblului monahal au funcționat un
atelier de icoane și unul pentru copiști.
În vremea ocupației otomane, la Mănăstirea Sfântului Dionisie din Olimp a
funcționat în taină o o școala mănăstirească. Astfel, monahii au contribuit la zidirea
sufletească şi educația credincioșilor greci.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care, în anul 1821, mănăstirea a fost
incendiată de către Veli Pașa, fiul lui Ali Pașa. Părintele Metodie Paliouras, egumenul
de atunci al mănăstirii, împreună cu alți 12 monahi, au fost prinși şi spânzurați în
piața centrală din Larisa.
18
 În timpul Răscoalei din Olimp din anul 1878, pentru prima dată de la
întemeierea mănăstirii, a fost ridicat avatonul, iar așezământul a oferit adăpost
femeilor şi copiilor din Litohoro.
De-a lungul istoriei sale, Mănăstirea Sfântul Dionisie a deținut mai multe
metocuri, dintre care amintim: Schitul Sfântul Gheorghe – Korinos, Schitul Sfântul
Gheorghe – Ritinis, Schitul Panagia – Makriraki, Schitul Panagia – Kanalon, Schitul
Sfânta Solomoni şi Schitul Sfânta Matroana.
În pofida numeroaselor distrugeri şi greutăți pe care le-a suferit de-a lungul
istoriei sale, Mănăstirea Sfântul Dionisie din Olimp s-a bucurat de viață monahală
neîntreruptă.
Vechea mănăstire a Sfântului Dionisie a rămas întreagă până în anul 1943,
când naziştii au bombardat mănăstirea, deoarece găzduia rezistența greacă din munți.
Atunci au fost distruse relicve rare, vase sfinte, odăjdii, cărți, manuscrise etc.
Din cauza acestei situații, în anul 1950, călugării s-au mutat pe locul vechiului
metoc Skala, de lângă Litohoro, la o distanță 15 kilometri de vechea mănăstire. Aici a
fost ridicată o nouă mănăstire închinată Sfântului Dionisie din Olimp. Din cadrul
noului ansamblu mănăstiresc fac parte chiliile, ateliere, trapeza şi katholikonul,
închinat Adormirii Maicii Domnului. Pictura interioară a bisericii a fost realizată în
1955, de iconograful Fotis Kontoglou.
Din anul 1989, după rânduiala lăsată de Sfântul Dionisie, a fost reintrodus
avatonul, care interzice accesul femeilor în mănăstire. În apropierea mănăstirii, unde
este permis accesul tuturor credincioșilor, a fost construită o nouă biserică închinată
Sfântului Dionisie din Olimp, unde se oficiază Sfânta Liturghie în fiecare duminică.
Astăzi, obștea mănăstirii depune eforturi pentru a restaura și vechea mănăstire.
Lângă biserica nouă a Sfântului Dionisie a fost amenajat și un muzeu
eclesiastic, unde sunt expuse obiecte de cult, veșminte, manuscrise, hărți foarte vechi.
Tot în muzeu sunt așezate mai multe racle ce conțin părți din moaștele a peste trei
sute de sfinți.
Între odoarele de mare preț ale mănăstirii se numără mâna dreaptă a Sfântului
Dionisie din Olimp, așezată spre închinare în partea dreapta a altarului bisericii mari.
Pomenirea Sfântului Dionisie din Olimp se face pe 23 ianuarie.

23. Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia

Ca dimensiuni, este a doua biserică din Balcani și reprezintă, pentru bulgari, o
comoară naţională ce împlineşte nobila idee de libertate naţională.
Catedrala patriarhală „Sfântul Alexandru Nevski” a Bisericii Ortodoxe Bulgare
a fost construită ca expresie de recunoştinţă pentru soldaţii (bulgari, români şi ruşi)
căzuţi în timpul războiului ruso-turc din 1877-1878, în urma căruia Bulgaria a obţinut
independenţa faţă de Imperiul Otoman.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă cu mare fast la 19 februarie/ 3 martie
1882 pe cea mai înaltă culme a capitalei Sofia din acea vreme. Proiectul bisericii a
fost întocmit de arhitectul rus Alexandr Pomerantsev, profesor la Academia de Artă
din Sankt Petersburg.

19
 Construcţia catedralei a început în 1904 şi s-a încheiat în 1912. Costurile finale
s-au ridicat la 5,5 milioane de leva, dintre care 1,9 milioane au fost colectate în urma
contribuţiei voluntare, restul cheltuielilor fiind suportate din bugetul de stat.
Slujba de sfinţire a bisericii a fost săvârşită la 24 august 1924, în prezenţa
invitaţilor din întreaga Europă. Hramul lăcaşului a fost ales Sfântul Alexandru Nevski
(23 noiembrie), drept recunoştinţă a bulgarilor pentru ajutorul acordat de ruşi în
obţinerea independenţei. Un fragment din moaştele Sfântului Alexandru Nevski oferit
de Biserica Ortodoxă Rusă este depus spre închinare într-o raclă în catedrală.
În anul 1953, Biserica „Sfântul Alexandru Nevski” a fost consacrată drept
Catedrală patriarhală a Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Catedrala Alexander Nevsky din Sofia este construită în stil neo-bizantin, cu un
plan în formă de cruce, dar și o boltă centrală aurită, cu o înălțime de 45 metri.
Registrul superior exterior impresionează prin numeroasele cupole, semicupole şi
bolţi ce străjuiesc cupola centrală de mari dimensiuni.
Pronaosul adăposteşte două paraclise, în naos se regăsesc două pridvoare
laterale şi galerii, iar în partea de răsărit sunt trei altare. Turnul-clopotniţă măsoară 53
metri înălţime şi adăposteşte 12 clopote turnate la Moscova.
Catedrala a fost decorată de cei mai buni artiști din Europa (bulgari, ruși,
austrieci, unguri sau germani). Elementele decorative de interior sunt dintre cele mai
preţioase (marmură italiană colorată, onix din Brazilia şi alabastru indian), iar
candelabrele sunt lucrate la München.
Pictura murală a catedralei a fost începută sub îndrumarea profesorului A. A.
Kiselyov, membru al Academiei Ruse de Artă.
Pentru cei ajung aici cu autoturismul există mai multe locuri de parcare cu
plată de jur împrejurul catedralei, însă plata se face doar cu fise de leva.

24. Mănăstirea din Ciprovți „Sf. Ioan de la Rila”

Nu ratați mănăstirea din Ciprovți „Sf. Ioan de la Rila”, despre care se spune că
a fost fondată încă din secolul al X-lea. Este numită și Jeleznișki datorită apropierii de
satul Jelezna din valea Ciprovska Ogosta. În Evul Mediu a fost un important centru
cultural și educațional. În timpul primelor lupte împotriva cuceritorilor turci,
mănăstirea a reprezentat un important centru al mișcării de eliberare națională.
În secolele XV-XVI, ortodocșii și catolicii din această regiune, inclusiv
mănăstirea Ciprovți au participat împreună la lupta împotriva turcilor. A fost martorul
mai multor revolte împotriva cotropitorilor și un refugiu pentru mulți haiduci. A fost
arsă de mai multe ori.
Aici există o bibliotecă foarte bogată de manuscrise și cărți în slavonă care
există și astăzi. Complexul mănăstirii a fost restaurat ultima dată în anul 1876.
Biserica este din piatră și împrumută din stilul arhitecturii gotice a bisericilor catolice
din această regiune.
Complexul mănăstiresc cuprinde două clădiri cu două etaje, stăreția, turn osuar
cu paraclis și clopotniță, unde se află rămășițele luptătorilor pentru libertate din nord-
vestul Bulgarieiși deasupra jurământul Sf. Ioan Rilski.

20
 Fatada exterioară a bisericii este acoperită cu imagini în piatră și inscripții. În
partea de vest a mănăstirii se află paraclisul Sfântului Atanasie cel Mare din anul
1880, cu pictura murală cu sfinți.
În fiecare an se face o mare masă rituală în onoarea Sfântului Ioan de la Rila,
atât de sărbătoarea hramului (19 octombrie) cât și în iulie. De la Sfânta mănăstire se
dezvăluie o imagine magnifică asupra întregului Munte Ciprovți.

21