UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚELE VIEȚII „ION IONESCU DE LA

BRAD” DIN IAȘI

FACULTATEA DE INGINERIA RESURSELOR ANIMALE SI
ALIMENTARE
SPECIALIZARE: Managementul producției animale

FERMA DE PREPELIȚE

Coordonator științific:
Marius Giorgi USTUROI

Absolvent:
Florentina (LĂPUȘNEANU) JUVERDEANU

IASI
2023
 CUPRINS

Capitol 1 RASE DE PREPELIȚĂ. ……………………………………..5

Capitol 2. CARATERISTITICILE MORFOLOGICE ALE PREPELIȚEI………10
Capitolul 3. SISTEME TEHNOLOGICE APLICATE ÎN MICROFERMELE DE
CREȘTERE A PREPELIȚELOR…………………………………………………16
Capitolul 4. BIOSECURITATEA ÎN MICROFERMELE DE CREȘTERE A
PREPELIȚELOR………………………………………………………………24
Capitolul 5 .BENEFICIILE PENTRU SANATATE ALE CONSUMULUI DE
OUĂ ȘI A CĂRNII DE PREPELIȚĂ…………………………………………29
Capitolul 6. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………32

2
 ISTORIA PREPELIȚEI

Prepeliţa (Coturnix coturnix) este o pasăre călătoare din ordinul Galiformae,

care trăieşte şi în ţara noastră în câmpii deschise, din primăvară până toamna.
Specii şi subspecii ale genului Coturnix sunt originare din toate continentele, mai
puţin din America (2 Howes, J.R.).
Prepeliţa comună (Coturnix coturnix) aparţine ordinului Phasianidae, alături de
potârniche şi fazan.
Unele dintre ele, coturnix coturnix sau prepeliţele comune sunt păsări
migratoare din Asia, Africa şi Europa (3 Katunuma N., Kido H.).
O anumită subspecie care a migrat între Asia şi Europa, a fost crescută în
captivitate pentru prima dată în China, fiind crescute ca păsări de companie
cântătoare. Prepeliţele domesticite au fost duse dinspre China spre Japonia (1
Houston D.C.).
Deşi prepeliţele europene migrau înspre sud, fiind prinse uşor după călătoria
extenuantă, scrierile biblice şi egiptene nu conţin date cu privire la creşterea lor în
captivitate (4 Miller, S. M., A. Kato, and S. Nakai).
La începutul secolului nostru, producţia la prepeliţă a fost orientată atât pentru
carne cât şi pentru ouă.În timpul celui de-al doilea război mondial, prepeliţa
aproape că a încetat să mai fie crescută, de-abia după anul 1960 s-a înregistrat un
reviriment în creşterea acestei specii.

3
 În prezent, în Japonia, producţia de carne de prepeliţă se află pe locul doi după
cea de carne de găină. În Europa, prepeliţa domestică a fost importată cu 60 ani în
urmă, în special, în România cu 25 de ani în urmă. Şuşa franceză de prepeliţe, care
a fost importată şi în România, are o greutate corporală la vârsta de adult de
aproximativ 150 g (femela) şi de 120 g (masculul) (7 Mohmond, T. H. and T.
H.’Coleman).

Prepelițele fac parte din familia Phasianidae geniul Coturnix, dintrea cestea
doar Cotirnix coturinx japonica a fost domesticită și se crește eficient din punct de
vedere economic. Este o pasăre migratoare, care trăiește în ţara noastră în câmpii
deschise, din primăvară până în toamnă. Specii și subspecii ale genului Coturnix se
pot găsi și pe alte continente.
Primele mărturii privind creșterea prepeliţelor în captivitate s-au găsit în
Japonia, unde în secolul XII aceste păsări se creșteau ca păsări de companie pentru
cântecul lor. La noi în ţară creșterea prepeliţei în captivitate în microferme se face
încă de acum 25 de ani. În ultimii ani datorită calităţiilor curative ale cărni și
ouălor de prepeliţă, creșterea acestei păsări în captivitate s-a dezvoltat mult.

4
 Capitolul 1 RASE DE PREPELITA

La fel ca alte pasari, si prepelitele sunt de mai multe rase. Mai jos va vom vorbi
de tipurile de rase si va vom da cateva detalii despre fiecare rasa in parte.
1.1 Japoneză Quail

Puiul japonez este cea mai comună rasă de ouă de prepeliță până în prezent.
Domesticirea prepelițelor japoneze a început cu o mie de ani în urmă în Japonia și
numai 900 de ani mai târziu, a fost scoasă o linie de prepelițe cu un nivel ridicat de
producție de ouă și capacitatea de producție industrială. Din acest motiv, prepelita
japoneză a pierdut complet instinctul de incubație, dar a dobândit o altă calitate
importantă - producția de ouă pe tot parcursul anului, care reprezintă mai mult de
300 de ouă pe an.
Greutatea vii a femelelor 130-150 gr. masculi 110-120 gr. Căprioara începe la
vârsta de 40-45 de zile, în condiții de detenție slabă, perioada de stabilire începe de
la 60-70 de zile. Greutatea medie a ouălor este de 10-12 gr. Acest tip de prepeliță
nu este solicitant în ceea ce privește conținutul (care exclude serviciul veterinar) și
este, de asemenea, rasa de bază pentru deducerea tuturor celorlalte specii și a
liniilor de prepelițe.
1.2 Caițel negru engleză

5
 Această specie de prepelițe a fost obținută în Anglia prin diverse mutații ale
raselor japoneze de prepelițe. Cainii negri englezi de masa corpului depasesc doar
"japonezii" doar 6-8%, in timp ce le dau o oua. Diferența principală față de alte
specii este penajul negru cu o nuanță ușor brună.
Dacă doriți să obțineți un ou de incubație, atunci prepelițele negre sunt formate în
grupuri (1 mascul pentru 2-3 femele) și plantate în celule separate, în caz contrar
(pentru a obține un ou alimentelor) femelele sunt ținute separat deja în grupuri
separate. Greutatea în viu a femelei este de 180-200 gr. bărbat 160-170 gr.
Producția medie de ouă pentru anul respectiv este de 280 de ouă.
1.3 White prepeliță engleză

Tot ceea ce le distinge de prepelițele negre englezești este penajul pur alb, deși
uneori există și incluziuni de pene negre (abaterea permisă a rasei în producția de
reproducție).
Prin greutatea corporală și producția de ouă, acestea sunt identice cu prepelițele
negre.

6
 Mistreț de prepeliță este o rasă mutantă de prepeliță japoneză. Dacă încercați să
dați acest tip de prepeliță pentru o anumită specie, vorbind despre calitățile sale
remarcabile - nu-l credeți.
Pui de marmură. diferă de limba japoneză doar în culoarea sa, iar în caz contrar ele
sunt exact aceleași.

Este o rasă estoniană de prepelițe, pe care am sfătuit personal să o reproduc în

producția industrială de carne și ouă. Pietrele de carapace de caitavers au calități
excepționale. În producția de ouă, acestea nu sunt inferioare prepelițelor japoneze
(o medie de 310 ouă pe an), și în greutate sunt mult mai bune: femelele de 190-210
gr. masculi 160-180 gr. Kaitavers poate fi comparat cu o cruce de ou "Loman
Brown", care se plimba bine si la fata are o greutate corporala decenta. Căprioara
estonă este crescută pe baza liniei Moscova de prepelițe japoneze.
1.4 Quail carne-ou rasa

7
 Această rasă a fost crescută prin trecerea prepelițelor alb și negru englezesc. În
principiu, aceasta nu diferă în niciun fel de strămoși, cu excepția culorii, unde
partea inferioară a corpului, împreună cu capul și gâtul este albă, iar cea superioară
este întunecată cu o nuanță brună.
La rasele care mănâncă carne, o prepeliță de tuxedo a fost numărate din cauza
producției scăzute de ouă (270 ouă pe an), în timp ce greutatea corporală este puțin
inferioară celei prepelițe alb-negru.
Quail pentru rasa NPO "Complex"
Baza pentru obținerea acestei populații de prepelițe a fost marmura masculină și
prepelita de rasă Faraon, care au fost crescute în interiorul populației din
complexul "NPO" din fabrică.
Ele nu diferă de culoarea de la "japoneză", totuși, ele combină o masă vie și o
producție mare de ouă. Femele cântăresc 180-200 gr. masculi 150-170 gr.
Producția medie de ouă este de 270 ouă pe an.
Quail pentru rasa de carne
De fapt, o prepeliță de rase de carne, reprezentată de o singură specie - Faraon.

Căpalanul de rasă Faraon prin selecție pe termen lung ar fi dedus de către

americanul A.Marsh și comparat cu alte prepelițe, are dimensiuni destul de
impresionante. Greutatea în viu a masculilor atinge 270 g. și femele de peste 300
de grame. dar ouarea este mult mai mică decât cea a ouălor prepeliță și este de 200-
220 ouă pe an.
Femeia din rasa Faraon începe să se grăbească la vârsta de 45-50 de zile și
demolează un ou cu o greutate de până la 18 g. Singurul dezavantaj este culoarea

8
sălbatică a penajului, ceea ce agravează aspectul carcaselor, contează dacă aveți de
gând să crească prepelițe ca o afacere.
Se pare că toate rasele de prepelițe sunt fie universale, fie au o direcție specifică.
Care dintre ele să alegeți, desigur, să decideți.
Dar dacă intenționați să păstrați prepelițele numai pentru propriile nevoi și să nu
urmăriți o producție de ouă înalte, atunci rasele de prepelițe Faraon - aceasta este
opțiunea dvs.
Și dacă nu sunteți de acord cu opinia mea, atunci asigurați-vă că ați împărtășit cu
cititorii site-ului Green Dacha experiența dvs. personală în reproducerea și
păstrarea prepelițelor de rase și direcții diferite.

9
 Capitolul 2 CARATERISTITICILE MORFOLOGICE ALE PREPELITEI

În activitatea curentă se pot crește „două tipuri” de prepeliţă și anume: cea

europeană (importată și de noi) și cea japoneză.
Tipul european se caracterizează prin: masculul are gâtul și pieptul de culoare
mai inchisă (maron spre roșcat) faţă de femelă care are gâtul și pieptul mai deschis,
pestriţate cu negru. Cloaca femelei este alungită transversal, în timp ce cloaca
masculului, prezintă o excreșcenţă de culoare roz. Cloaca nu este acoperită cu
penaj. Greutatea unei femele este de 150 gr, masculul putând atinge o greutate de
120gr.

(https://www.google.com/search?q=prepelita+europeana)
Prepeliţa japoneză prezintă următoarele caracteristici morfologice: greutatea
corporală la o femelă este în medie de 150 gr, masculul putând să aibă o greutate
medie de 120 gr. Culorile penajului sunt asemămătoare cu cere ale tipului
european: la mascul gâtul și pieptul sunt de culoare mai inchisă faţă de femelă care
are gâtul și pieptul mai deschis, stropite cu negru.
Cantitatea de ouă produsă de o femelă pe an este de peste 23 ori greutatea
proprie (290 de ouă /an).

(https://agroteca.ro/prepelita-japoneza)

10
 În plus, pentru această specie este necesar un spațiu redus, putând fi exploatate
100 păsări/m2 cușcă, cu înălțimea de doar 15 cm; având înălțimea redusă, fiecare
modul poate avea cuștile dispuse pe 5-8 etaje.

2.1 Reproducția la prepelițe

Reproducătorii se cresc la un raport între sexe de 1:3, fiecărui mascul fiindu-i

alocate 3, uneori chiar două prepelițe. În condiții bune de creștere și la efectivele
sănătoase, 95% din ouă sunt fecundate; numărul ouălor fecundate descrește odată
cu vârsta reproducătorilor. Ouăle pentru incubație, se recoltează imediat după
pontă și se păstrează după aceleași reguli descrise la incubație dar pe o durată de
maximum 7 zile; greutatea ouălor de incubație trebuie sa fie de 10-12 g. Înaintea
introducerii ouălor în incubator se recomandă preîncălzirea pe durata a 3-4 ore la
temperatura de 20-25ºC. Durata incubației este de 18-19 zile, ultimele trei zile
fiind destinate ecloziunii
În primele 16 zile, temperatura este de 37,5±0,3ºC în incubatoarele verticale și
38,9±0,6ºC în cele orizontale, iar umiditatea este de 60-70%. În primele 14 zile ale
incubației, ouăle se întorc din 4 în 4 ore, în cazul incubatoarelor orizontale și de 4-
5 ori/zi, în cazul incubatoarelor orizontale, fapt care, în perioada ecloziunii, este
interzis.
Pe durata ecloziunii, temperatura este redusă la 37ºC, iar umiditatea relativă
crește la peste 80%. Primul miraj se face la 7 zile de la debutul incubației, iar al
doilea miraj are loc la 13-14 zile. În condiții bune de exploatare a reproducătorilor
și în cazul asigurării parametrilor de incubație, procentul de ecloziune este de 70-
80%, iar greutatea puilor de o zi este de 6-7 g.
2.2 Cresterea tineretului

Creșterea se poate face la sol sau în baterii; în cazul creșterii la sol, așternutul,
în grosime de 5-10 cm, este din talaș acoperit cu hârtie în prima săptămână.
Densitatea la populare este de 100-120 pui/m2 în primele două săptămâni și, după
această vârstă, suprafața utilă se dublează, rezultând o densitate de 50-60 pui/m2.
11
 În cazul creșterii în baterii, densitățile sunt aceleași, doar că peste grătarul
bateriei se pune un covor din plastic cu ochiuri de 5-6 mm în primele două
săptămâni și 10-12 mm după această vârstă; suplimentar, în prima săptămână de
viață, covorul de plastic este acoperit cu hârtie.
Furajarea se face fazial, cu două tipuri de rații, una până la vârsta de două
săptămâni și alta în perioada 2-5 săptămâni (12,6 MJ EM/kg furaj, cu 25% proteină
și 1% calciu); după această vârstă, hrănirea se face cu furajul utilizat de păsările
adulte pentru reproducție. În primele 24 ore de viață, puii nu se furajează, pentru a
permite resorbția sacului vitelin.
Frontul de furajare este de 0,8-1 cm până la vârsta de 2 săptămâni și 1,6-2 cm
după această vârstă. Frontul de adăpare reprezintă 40% din frontul de furajare,
respectiv 0,3-0,4 cm în prima etapă a creșterii și de 0,6-0,8 cm în cea de-a doua
etapă a creșterii.
Microclimatul. În primele zile de viață, puii de prepeliță sunt deosebit de
sensibili la acțiunea variațiilor factorilor de microclimat.
Temperatura în primele 7 zile de viață este de 37ºC la nivelul puilor, după care
aceasta scade săptămânal cu 3,5ºC până când puii sunt complet acoperiți cu pene.
Temperatura locală se asigură cu ajutorul eleveuzelor montate la înălțimea de 30-
45 cm față de nivelul așternutului; cel mai bun indicator privind confortul termic
este comportamentul puilor din țarc Temperatura în hala de creștere este de 20-
22ºC, iar umiditatea relativă a aerului 65-70%.
Lumina se asigură fără întrerupere în prima lună de viață, după care se reduce la
16 ore/zi; intensitatea luminii este mai mare decât în cazul puilor de găină. Sexarea
se poate face la vârsta de 3 săptămâni după forma și culoarea lanțetelor; masculii
au lanțete crem, iar la femele acestea sunt marginate cu negru

12
 (https://prepelitecraiova.ro/categorie-produs/prepelite/)
Mascul cu penajul de pe față, gât și piept de culoare roșcată și femelă cu penaj
de culoare gri gălbui și lanțete marginate cu negru.
Acțiunile de profilaxie fac referire la vitaminizări în primele 3 zile de viață și
înaintea vaccinărilor. Vaccinările cele mai frecvente sunt la o săptămână –
împotriva bursitei, la 2 și 4 săptămâni - vaccinarea antipseudopestoasă.
Parametrii de creștere depind de specializarea productivă și sex; liniile
specializate pentru ouă și masculii au viteze de creștere și greutăți mai reduse decât
liniile specializate pentru carne și femelele. Practic, în cazul liniilor specializate
pentru producția de ouă, în primele 6 săptămâni se ajunge la 100-137 g greutate
vie, înregistrându-se un spor mediu zilnic de 2,1- 3,0 g. Liniile specializate pentru
carne ajung la 200-250 g, cu un spor de 5,0-5,7g/zi.
La vârsta de 5 săptămâni, se recomandă bonitarea și alegerea efectivului pentru
reproducție; acesta trebuie să nu prezinte defecte de conformație și să fi ajuns la
dezvoltarea somatică corespunzătoare.
Maturitatea sexuală începe la vârsta de 40 zile, iar la masculi la 60 zile.

2.3 Creșterea prepelițelor adulte pentru reproducție

Prepelițele sunt păsări cu un comportament de conservare și apărare a

teritoriului dezvoltat; din acest motiv, nu sunt recomandate completări în familiile

13
formate. În cazul unor lotizări sau regrupări a păsărilor crescute în cuști diferite,
acestea se vor muta într-o altă cușcă pentru a diminua comportamentul agresiv.
Vârsta începerii ouatului este de 40-50 zile, dar primele ouă incubabile pot fi
recoltate de la femele cu vârsta de 60 zile și masculi de 70 zile. Durata ciclului de
ouat este de un an, dar perioada recomandată pentru utilizarea ouălor pentru
incubație este de 32 săptămâni.
Creșterea prepelițelor pentru reproducție se poate realiza la sol și în baterii.
Creșterea la sol se face pe un strat de așternut de 5 cm, la o densitate de 20-30
pasări/m2 ; în cazul acestui tip de creștere, igiena ouălor poate avea de suferit,
motiv pentru care acest tip de creștere este mai puțin practicat.
Creșterea în baterii se face în cuști asemănătoare cu cele ale găinilor
ouătoare,dar cu dimensiuni mult mai reduse; înălțimea are doar 15 cm. De regulă,
se populează 12 păsări/cușcă la o densitate de 80 pasări/m2 pardosea, alocându-se
125 cm2 /pasăre; aceasta este de tip grătar, cu ochiuri de 1,5 cm, înclinată și
permite colectarea ouălor sub jgheabul de furajare. Fiecare cușcă are o adăpătoare
cu niplu, amplasată în partea opusă jgheabului de furajare. În acest caz, dejecțiile
se colectează în tăvițele amplasate sub fiecare nivel de cuști.
Microclimatul este esențial pentru obținerea producțiilor scontate; temperatura
recomandată este de 18-22ºC, umiditatea relativă 65-70%, viteza curenților de aer
0,2-0,3 m/s iarna și 0,4-0,5m/s vara; Ventilația trebuie să asigure 4-5 m3 /kg
greutate vie și oră. Iluminatul este de 14-18 ore, cu o intensitate de 5W/m2 .
Furajarea prepelițelor adulte solicită existența permanentă a furajului uscat în
jgheabul de furajare. Prepelițele necesită 75-85 kcal/zi, care se asigură prin rații cu
3000 kcal/kg și 20- 21% PB; dintr-un astfel de furaj se consumă 25-30 g la
prepelițele din liniile de ouă și 30-35 g la cele din liniile de carne. Apa se asigură
în raport de 2:1 cu furajul.
Frontul de furajare este de 1,25-2,5 cm și se asigură fie la hrănitoarea liniară, în
cazul creșterii la sol, fie prin grilajul cuștii, în cazul creșterii în baterii. Accesul la
apă se asigură printrun front de adăpare de 0,6 cm sau, recomandat în cazul

14
păsărilor adulte, prin intermediul adăpătorilor cu niplu, asigurându-se un
picurător / 5-6 prepelițe.
Producția de ouă de 300 de bucăți necesită un consum mediu de 25 g furaj/ou;
în situația în care grupul de reproducători este transferat în altă cușcă sau dacă se
introduce un nou membru în grup poate apărea o cădere a producției de ouă pentru
o perioadă de 2-3 săptămâni.

2.3Exploatarea prepelițelor pentru ouă și carne

Exploatarea prepelițelor pentru ouă este asemănătoare cu exploatarea celor de

reproducție, cu specificarea că nu mai sunt necesari masculii pentru fecundarea
ouălor. Densitatea poate fi mai mare (într-o cușcă putând fi întreținute 100-120
păsări) și, la același nivel energetic, nivelul de proteină din rație este ridicat la 22-
24% și calciu 2,5-3,0%.
În cazul producției de carne, se utilizează în special tineretul mascul neutilizat
pentru reproducție și prepelițele care nu sunt utilizate pentru producția de ouă.
Creșterea este asemănătoare celei descrise la tineret, cu deosebirea că durata de
iluminat nu este mai mare de 8 ore /zi, intensitatea luminii este mai scăzută;
reducerea intensității și duratei luminii tardivizează pubertatea, diminuează
necesarul de energie pentru susținerea producției de ouă și favorizează îngrășarea
păsărilor.

15
 Capitolul 3 SISTEME TEHNOLOGICE APLICATE IN MICROFERMELE
DE CREȘTERE A PREPELITELOR

Creșterea acestei păsări este o afacere profitabilă, deoarece necesită costuri și

eforturi scăzute. Ca activitate de bază, creșterea prepeliţelor presupune un număr
mare de păsări, care se cresc intensiv în ferme speciale (5.000-10.000 de păsări).
Ca activitate conexă, prepeliţele se pot crește în crescătorii familiale (100-500
păsări).

3.1 Ferma mixtă pentru ouă-carne

Este sistemul cel mai utilizat, pentru că permite organizarea activităţii în flux
continuu, cu activitate constantă pe tot parcursul anului și include toate sectoarele
de activitate și anume: producerea părinţilor, staţia de incubaţie, sectorul de tineret
crescut pentru carne, punct de sacrificare. Produsul finalul în această fermă constă
în obţinerea de păsări pentru carne și ouă, care se livrează la vârsta de 6 săptămâni.
Amenajarea unei ferme mixte pentru ouat și carne de prepeliţă se poate face cu
eforturi financiare reduse, asigurându-se un flux liniar, începând cu tineretul părinţi
de reproducţie în vârstă de o zi și terminând cu punctul de sacrificare.
Prepeliţele tineret de reproducţie de 6 săptămâni rezultate, din considerente de
ordin sanitar-veterinar și organizatoric, vor fi crescute în spaţii mai retrase.

3.2 Ferma specializată pentru producţia de carne

În funcţie de resursele materiale și de spaţiul disponibil, ferma pentru

producerea de carne poate cuprinde numai sectorul de creștere a puilor pentru
carne, în funcţie de sistemul de achiziţie a puilor de o zi, sau a uălor de incubaţie
de la o fermă specializată sau poate avea un flux tehnologic complet incluzând:
cumpărarea de părinţi, staţia de incubaţie‚ tineretul crescut pentru carne, punct de
sacrificare.

16
 La vârsta de 6 săptămâni, toţi puii de carne se sacrifică. După această vârstă,
acumularea sporului nu este rentabilă și apar depuneri de grăsime care depreciază
calitatea carcasei. De la fiecare femelă adultă se obţin (în 29 săptămâni): 139 ouă x
90% ouă incubabile x 72% ecloziune = 90 pui de o zi.
Pe baza acestui calcul se stabilește capacitatea spaţiilor de cazare a părinţilor,
pentru incubaţie, de cazare a tineretului pentru carne, de abatorizare precum și
ritmul ecloziunilor și al sacrificărilor. Totodată trebuie ţinut cont și de o perioadă
de vid sanitar de 7 zile.

3.3 Ferma specializată pentru producţia de ouă de consum

Pentru producţia de ouă, dimensiunile unei ferme se recomandă a fi de minim

1000 - 2000 prepeliţe ouătoare, cu producţii anuale de 240.000 -600.000 de ouă și
un consum zilnic de furaje cuprins între 25-50 kg.
Pentru producţia de ouă, cea mai eficientă formă de exploatare a prepeliţelor
ouătoare este creșterea în baterii. Recoltarea ouălor se face prin partea din faţă a
bateriilor. La fel ca și furajarea, adăparea se face lateral sau pe partea opusă a
bateriei. În practică se utilizează 4-6 baterii (vezi creșterea prepeliţelor în baterii).
Un factor important care influenţează producţia de ouă este temperatura. O
temperatură optimă că este cuprinsă între 20-250 C. Sub 200 C începe să scadă
procentul de ouat, iar la 150 C încetează complet. Pentru a evita acest inconvenient
este foarte important ca adăpostul folosit să fie izolat și compartimentat
corespunzător, adică să nu existe un exces de spaţiu care iarna trebuie să fie
încălcăzit la 20-250 C, lucru care ar duce la mărirea cheltuielilor. Ca sursă de
căldură se recomandă combustibil solid: lemne sau cărbuni. Încălzirea unui
adăpost cu 1000 de prepeliţe pe perioada sezonului rece cu ajutorul unor radiatoare
electrice, este nerentabilă, deoarece o mare parte din venitul obţinut se consumă
pentru plata curentului electric. De aceea, adăpostul trebuie izolat, suprafaţa utilă
interioară trebuie optimizată, iar sursa suplimentară de energie să fie cu cărbuni
sau lemne și nu cu curent electric sau gaze naturale.Dacă în sezonul cald

17
temperatura trece de 250 C apare stressul la păsări care se caracterizează prin:
scăderea ouatului și a consumului de furaje; precum și prin oprirea ouatului.
Un alt factor de microclimat important este umezeala, care poate crește peste
limitele admise atunci când adăpostul nu este ventilat corespunzător sau există
defecţiuni la sistemul de adăpare. Această creștere a umezelii poate produce
apariţia bolilor respiratorii, care determină scăderea ouatului și creșterea
procentului de mortalităţi.
Un furaj de calitate determină obţinerea unei producţii mari de ouă și de calitate
superioară. Creșterea în baterii
Cel mai utilizat sistem de creștere al acestei păsări este sistemul de creștere în
baterii atât în sistemul industrial cât și gospodăresc, datorită comportamentului de
ouat specific ( prepeliţa își ascunde oul în așternut).
În practică se cunosc trei sisteme de creștere în baterii a puilor de prepeliţă, și
anume:

sistemul japonez, cu cușca de demaraj având două compartimente: 1/3 din

cușcă închisă, încălzită, cu funcţie de spaţiu de odihnă și 2/3 din cușcă deschisă,
neîncălzită, ca spaţiu de mișcare. Căldura se poate produce cu un bec de 60 W
iarna sau 40 W vara, căldura venind de sus, doarece prepeliţa preferă să simtă
căldură la nivelul capului.
Podeaua porţiunii de cușcă închisă are forma unui grătar de lemn, peste care se
pot pune rogojini sau pungi de cânepă. Demarajul în aceste cuști durează diferit în
funcţie de anotimp și anume: vara - 7 zile, iarna - 10 zile.
Pe teren, se întâlnesc două dimensiuni de cuști: mici (50-100 capete) și mijlocii
(100-200 capete). Ele se dispun una peste alta, numărul lor fiind de 5. După 7-10
zile, puii se transferă în cuștile de creștere, unde se ţin până la vârsta de 30 zile,
când se transferă în cuștile pentru păsările adulte.
Acest sistem de creștere este un sistem controversat deoarece, curăţenia și
dezinfecţia se fac cu greutate, mai ales în fermele cu efective mai mari de 500 -
1000 capete.

18
 În a doua parte a procesului de creștere hrănirea și adăparea de face prin peretele
frontal, ce este prevăzut cu plasă cu ochiuri de 1,5 cm (în faza I peste ele se pune o
plasă cu ochiuri mai mici prin care puii pot doar să scoată capul pentru a se hrăni și
adăpa).Încălzirea spaţiului se face cu rezistenţe electrice și termostat.
Jgheabul bateriei este comun pentru hrănire și adăpare. El se împarte în 3
compatimente egale, din care cel din mijloc este pentru apă, iar cele două laturi
pentru furaje.
După ecloziune, furajele se presară și pe jos, pe bucăţi de hârtie sau în jgheaburi
speciale, până când puii au acces la hrănitoare.
Pentru a asigura o umiditate relativă ridicată a aerului din încăperea de creștere a
puilor, în primele zile de viaţă a lor, se vor pune recipiente cu apă pe pardoseală.
Încăperea trebuie să fie bine aerisită, dar fară curenţi de aer.
În practică, s-a eliminat sistemul de hrănire și adăpare comun. Se recomandă
utilizarea unor jgheaburi separate dipuse pe pereţii opuși ai cuștii, pentru
menţinerea curţeniei în hrănitori și adăpatori și păstrarea apei de băut la parametrii
de potablitate stabiliţi de tehnologie.
- sistemul autohton. Demarajul are loc, într-o baterie simplă, cu 3 nivele și 6
compartimente. Podeaua este sub formă de plasă cu ochiuri foarte mici (sub 1
cm2 ), din oţel anticoroziv, cel mai indicat material fiind sârma plastifiată.
Deasupra fiecărui compatiment este dispusă, sub plafonul cuștii, o rezistenţă
electrică de 500 W.
Hrănirea și adăparea se fac în recipiente mobile, cu marginea joasă așezate pe
podea. În fiecare compartiment se introduc câte 130 de pui (150-160 cap./cm2 ).
Transferul din bateria de demaraj în cea de creștere se face la vârsta de 20 zile.
Creșterea se realizează într-o baterie cu 7 niveluri, unde se introduc circa 490 de
pui (7x70 de pui; 120-140 pui/m2 ).
Sub podea, se pun recipiente de colectare a dejecţiilor. Hrănirea se face din
jgheaburi, dispuse pe cealaltă latură a bateriei, iar adăparea din jgheaburi dipuse pe
altă latură a bateriei.

19
 Transferul în bateria de adulte se impune să se folosească la vârsta de 5-6
săptămâni, înaite de intrarea la ouat.
- un alt sistem, este sistemul comun, în care demarajul și creșterea pâna la 5
săptămâni se fac într-o baterie comună, schimbându-se numai plasa de pe podea
(peste care se așează în perioda de demaraj o podea suplimentară- un covoraș- din
material plastic, cu ochiuri foarte mici) și la peretele frontal (unde, de asemenea
există două poziţii de lucru, pentru prima și a doua fază de creștere, asa cum s-a
arâtat la sistemul japonez).

Comparativ cu creșterea la sol, în tehnologia de creștere la baterie trebuie luate

următoarele măsuri suplimentare:

o jgheaburile de hrănire și adăpare sa fie bine luminate, pentru a fi ușor

găsite de pui.
o golirea recipientelor mobile pentru pentru dejecţii trebuie să se facă
des astfel încât să se evite ca dejecţiile să ajungă la nivelul podelii cuștii.
o cuștile să fie corect confecţionate, spre a nu permite evadarea
păsărilor, care în libertate nu dispun de apă și mâncare.

Pe recipientele de colectare ale dejecţiilor ar fi bine să se pună un strat de

rumeguș.
Acesta va absorbi umiditatea din dejecţii, lucru care va duce la descompunerea
lentă a dejecţiilor și mirosul degajat de ele este înlăturat.
Confortul păsărilor în baterii este determinant pentru obţinerea celor mai bune
rezultate. Alegerea materialelor folosite, dimenisonarea spaţiului, tipul de utilaj și
instalaţii, densitatera păsărilor, condiţiile de microclimat concură la obţinerea unor
producţii extrem de diferite de la un crescător la altul.
De multe ori chiar și crescătorilor experimentaţi le scapă anumite detalii tehnice
sau de comportament specifice acestei păsări și trebuie să suporte „sancţiunile”
asupra indicatorilor de producţie (spor în greutate, producţia de ouă, consumul de
furaje, indicatori de incubaţie etc.) care încep să scadă.

20
 Este foarte important ca la alegerea tipului de baterie să se ţină cont de faptul că,
într-un spaţiu extrem de îngust se în deplinesc funcţii vitale fundamentale:
transpiraţie, expiraţie, hrănire, adăpare, defecare, creștere, reproducţie, producţie.
Pentru îndeplinirea acestora, un rol extrem de important îl are stabilirea unor
norme tehnologice de confort, pe categoriii de vârstă, sistem de exploatare și
categorii de producţie.

Sisteme de baterii pentru creșterea prepeliţelor care se utilizează în

Romania

Sisteme de baterii pentru cresterea prepelitelor utilizate in Romania

Baterie pentru demaraj prepelite Baterie pentru demaraj prepelite tineret

15 - 35 ZILE Sistem ARCP ( ecloziune - 15 zile)

Minibaterie pentru prepelite ouatoare Baterie multietajata pe 5 NIVELE

capacitatea 80 capete - tip ARCP TIP Tehnomet

21
 Baterie modulara pentru prepelite Baterie modulara pe patru nivele pentru
tineret pe 3 nivele - tip ARCP prepelite ouatoare ( 500 capete ) – tip
ARCP (suprafata necesara: 1,60/0,80 cm )

Baterie modulara pentru prepelite ouatoare tip ZOOPREPI Braila

3.4 Alimentaţia

Alimentaţia este unul din cei mai importanţi factori pentru menţinerea
prepeliţelor la un nivel normal de creștere și de producţie de ouă. Deoarece
costurile legate de procesul de hrănire reprezintă 60-70% din investiţia curentă a
unei ferme, este necesar de avut în vedere o proporţie corectă a substanţelor
nutritive din amestecul de furaje care se administrează la prepeliţe.
În practica hrănirii prepeliţelor se folosesc mai multe sisteme de hrănire și
anume: terci uscat (în zonele calde), furaje și pastile. La noi în ţară se practică
hrănirea cu furaje uscate ce se găsesc în proporţii diferite înraţie. Un proces de
hrănire obișnuit, care este utilizat frecvent de către crescătorii amatori constă într-o
dietă asemănătoare cu cea a găinilor la care se adaugă soia, lapte praf sau făină de
pește.

22
 Pentru o crescătorie intensivă în care este nevoie de un proces de creștere cât
mai scurt se va apela la folosirea unor diete cu un procent ridicat de proteine.
Îndeosebi prepeliţa japoneză care atinge maturitatea corporală la 5-6 săptămâni
răspunde foarte bine la această dietă. Această metodă de hrănire intensivă
determină devansarea perioadei în care prepeliţele vor începe să ouă. În practică s-
a observat că mărirea procentului de proteină din raţie detemină obţinerea unor ouă
mai mari. Trebuie însă avut grijă deoarece dacă se continuă cu această raţie pot
apărea accidente prin spargerea oului în cloacă datorită dimensiunii exagerate.
Astfel de accidente duc inevitabil la moartea păsării. La păsările adulte dieta
recomandată se menţine și se completează cu calciu și fosfor. Se recomandă o dietă
care să conţină cel puţin 1,25% fosfor și 3,5% calciu, deși se poate ajunge și la
3,9% calciu în sezonul călduros, atunci când prepeliţele mănâncă mai puţin, dar au
nevoie de calciu pentru ouă. Este foarte important ca hrana să fie proaspătă și să fie
păstrată în condiţii igienice (loc uscat și răcoros), departe de animalele domestice
sau dăunători. Hrana stocată mai mult de 50 zile se poate deteriora și își poate
pierde nivelul nutritiv. Din păcate, nu toţi crescătorii folosesc nutreţuri adecvate și
implicit acest lucru afectează calitatea ouălor vândute. Acest lucru este foarte
impotant mai ales când ouăle sunt utilizate crude pentru tratamente naturiste.
Prepeliţa crescută în baterii are tendinţa de a risipi furajul, încercând să
reproducă „băile de nisip” ale păsărilor aflate în libertate.
Din acest motiv trebuie să se limiteze cât mai mult posibil apropierea păsărilor
de furaj, cât și să se realizeze o supraînălţare a părţilor laterale și frontală a
jgheabului de furajare.
În funcţie de sistemul contructiv al bateriei sau al hrănitorii, consumul de
furaj/cap/zi poate ajunge de la 22 grame/zi la peste 30-35 grame /zi.
Această pierdere are implicaţii foarte mari asupra costului de producţie al unui
ou și în final asupra rentabilităţii microfermei.

23
Capitolul 4 BIOSECURITATEA IN MICROFERMELE DE CREȘTERE A
PREPELIȚELOR
Practicile manageriale necesare prevenirii intrării agenţilor infecţioși în
microferme sunt cunoscute sub numele de Biosecuritate. Izolarea biologică (bio-
izolarea) este parţial sinonimă cu biosecuritatea.
Izolarea biologică presupune practici manageriale necesare prevenirii răspândirii
agenţilor infecţioși între grupele de animale dintr-o fermă, între microferme, sau
unităţi de producţie.
Datorită folosirii sistemelor de producţie intensivă, în multe cazuri este relativ
ușor ca bolile infecţioase să pătrundă și să cuprindă efective întregi. În cazurile în
care efectivele sunt constante, reduse ca număr, cu intrări de animale puţine, iar
confortul animalelor este sporit, există o frecvenţă redusă a bolilor infecţioase,
ceea ce oferă avantaje în dezvoltarea unui plan de biosecuritate și izolare biologică.
O metodă simplă de introducere a biosecuritaţii și izolării biologice este
utilizarea acronimului IRS (Izolare-Rezistenţă-Sanitaţie)

4.1 Izolarea

Este necesar să se implementeze un program regulat și sistematic de

monitorizare a efectivelor, cu scopul depistării prezenţei agenţilor infecţioși
importanţi. Acești pași reprezintă fundamentul izolării.
Păsările aparent sănătoase se pot afla in perioada de incubaţie a unor boli
infecţioase, sau pot fi deja purtătoare, aparent sănătoase, a unor agenţi infecţioși. În
cazul plasării acestor păsări în vecinătatea altor păsări susceptibile, infecţia se
răspândește rapid. Dezvoltarea unei strategii eficiente de izolare a păsărilor nou

24
venite, precum și a reziduurilor acestora, poate reduce semnificativ frecvenţa
infecţiilor și a pierderilor economice.
O testare adecvată poate limita pătrunderea în efective, a păsărilor cu potenţial
infecţios.Testele obișnuite, aplicate în cunoștinţă de cauză, împreună cu buna
cunoaștere epidemiologică locală, permit o evaluare corectă a riscurilor completării
efectivelor de păsări.
Din punct de vedere teoretic si practic, situaţia recomandată după testare este de
carantinare a păsărilor proaspăt achiziţionate, timp de minim 2 săptămâni sau,
ideal, timp de 4 săptămâni. Toate reziduurile păsărilor carantinate trebuie izolate
de cele ale animalelor rezidente.
Perioada de carantină presupune și circuite separate pentru admisia și evacuarea
aerului, a furajelor și apei de băut. În general, majoritatea bolilor infecţioase acute
au o perioadă de incubaţie și debut de cca. 2 – 3 săptămâni, iar un program de
carantinare eficient poate reduce semnificativ riscurile imediate de biosecuritate.
Perioada de carantină poate fi utilizată și pentru identificarea unor stări clinice
patologice nedepistate la testarea iniţială. Orice pasăre care, la scurt timp după
achiziţionare, sau în perioada de carantină, dezvoltă o boală infecţioasă, trebuie
investigată, tratată sau sacrificată.
Detectarea rapidă a afecţiunilor și tratamentul adecvat pot preveni apariţia
epidemiilor infecţioase în efectivele de păsări.
Alte zone de risc, în urma cărora păsările pot fi expuse și necesită izolare includ:
echipamentul obișnuit de transport sau administrare a furajelor sau de îndepărtare a
reziduurilor, îmbrăcămintea/ încălţămintea personalului, rozătoarele și vectorii
sălbatici, sau utilajele (camioane, trailere) insuficient decontaminate între accesul
în cele două grupe de efective (izolate si rezidente). Zone de contact posibile între
efective sunt și gardurile de protecţie sau zonele despărţitoare.

4.2 Rezistenţa

Un alt aspect important al unui program de biosecuritate îl reprezintă Rezistenţa.

Rezistenţa cuprinde practicile nutriţionale, ecologice, farmacologice și

25
imunologice care ameliorează capacitatea de rezistenţă a păsărilor la boală. Toţi
acești factori externi, la care se adaugă condiţia naturală, genetică, determină o
susceptibilitate crescută sau scăzută la anumite boli infecţioase.
Printre metodele de control ale bolilor infecţioase utilizate, de regulă, până în
prezent, se află antibioticele și imunizările. Importanţa acestor doi factori nu poate
fi ignorată, dar trebuie acordată o mai mare atenţie suportului dat rezistenţei
naturale la boli.
Din această perspectivă, terapia antibiotică și imunizările sunt potrivite ca
tratamente adjuvante.
Un program nutriţional corect determină o creștere generală bună; un mediu
propice reduce stresul, iar, împreună, cresc rezistenţa păsăÎrilor în faţa agenţilor
infecţioși. Adăugat unui status imun optim, ameliorarea peformanţelor biologice
crește și productivitatea păsărilor. Un beneficiu deloc de neglijat, este și faptul că o
stare nutriţională corectă, pe un fond biologic adecvat, asigură un răspuns mai bun
la tratamentul antibiotic și imunologic. Un program imunologic eficient trebuie
adaptat condiţiilor fiecărei microferme. Există scheme imunizare standard, însă un
plan eficient și din punct de vedere economic trebuie să ţină seama de
particularităţile grupelor de păsări existente, precum și de riscul de expunere din
microferma respectivă.
O singură măsură nu se potrivește la toţi, iar mai mult, nu inseamnă neapărat
mai bine. Un plan de imunizare bun va complementa sănătatea animalelor, dar nu
se poate substitui practicilor manageriale corecte sau prevenirii infecţiilor, mai ales
în condiţiile tot mai competitive actuale.

4.3 Sanitaţia

Sanitaţia pare aspectul cel mai puţin atractiv al planului de biosecuritate/izolare

biologică. Cu toate acestea, de cele mai multe ori reprezintă factorul cheie al
reducerii răspândirii și al limitării evoluţiei unor boli infecţioase.

26
 Aceasta presupune îndepărtarea sau eradicarea păsărilor cu infecţii persistente
sau a purtătorilor agenţilor infecţioși, precum si decontaminarea oricărui
echipament sau adăpost potenţial contaminat. Odată ce păsările infectate sau
purtătoare sunt vindecate sau îndepărtate, trebuie, de asemenea, îndepărtat orice
material contaminat, pentru eliminarea surselor de agenţi infecţioși.
Decontaminarea separatoarelor dintre boxe, a pardoselilor și a tuturor obiectelor
ce pot susţine prezenţa agenţilor infecţioși, trebuie să fie parte a unui plan corect de
biosecuritate. Ca parte a planului de biosecuritate, izolarea biologică presupune
prevenirea pătrunderii agenţilor infecţioși în lanţul alimentar exterior
microfermelor (generatoare de boli zoonotice) sau răspândirea în efectivele
adiacente sau mai îndepărtate de ferma de origine (generatoare de boli infecţioase
și epidemii).
Durata de viaţă a agenţilor infecţioși variază destul de mult. Multe dintre
virusuri și bacterii au o perioadăde viaţă relativ scurtă în afara gazdei și într-un
mediu neprotejat, de cele mai multe ori măsurată în ore sau zile. Alţi agenţi
infecţioși pot fi viabili ani de zile. Durata de viaţă a celor mai mulţi dintre patogeni
se prelungește indefinit când este vorba de prezenţa lor pe un substrat organic.
Astfel protejaţi, chiar și cei mai fragili patogeni își păstrează deseori potenţialul
infecţios pentru zile, luni sau chiar ani de zile. De asemenea, materialele organice
pot inactiva mulţi dintre agenţii decontaminanţi, limitând capacitatea acestora de a
distruge patogenii.
De aceea, un factor cheie al limitării numărului de patogeni și al eliminării
acestora, îl reprezintă îndepărtarea în totalitate a materialelor organice. In multe
cazuri, simpla curaţare poate îndepărta până la 95% dintre patogeni. Din punct de
vedere al sanitaţiei, echipamentele cu utilizare la mai multe animale, necesită o
atenţie specială. Astfel de materiale și echipamente includ: echipamentele de
administrare a hranei la tineret, echipamentul medical pentru tratamentul
animalelor bolnave sau celor cu leziuni fizice.
Se recomandă sanitaţia tuturor secreţiilor animale. Echipamentul utilizat în
mixarea furajelor și administrarea hranei trebuie curăţat și decontaminat în funcţie

27
de necesităţi. Camioanele, trailerele și alte utilaje utilizate la mai multe
microferme, pentru diverse munci, trebuie curăţate și decontaminate înainte și după
fiecare utilizare, mai ales cele folosite la transportul efectivelor.
Alte zone ce necesită o atenţie specială sunt echipamentele de protecţie
individuală, ce pot constitui vectori mecanici de transmisie ai agenţilor infecţioși.
Reziduurile animale, păsările moarte sau resturile de ţesuturi trebuie manipulate,
depozitate și tratate în așa măsură, încât să permită inactivarea patogenilor, prin
acţiunea timpului, desicaţiei sau razelor UV.
Aceste materiale, cu potenţial infecţios înalt, necesită o atenţie specială, pentru
prevenirea reintroducerii patogenilor în zonele cu efective susceptibile.
Biosecuritatea / izolarea biologică pot fi obţinute în orice fermă, în condiţiile
aplicării unor măsuri, unele - de bun simţ, iar altele - cu valoare știinţifică, prin
crearea de programe și protocoale adecvate. Un plan corect de biosecuritate ferește
producătorul de pierderi economice semnificative și asigură încrederea
consumatorilor în calitatea produselor.
Blocajul ce apare în unele microferme, pornește de la incapacitatea managerilor
de a transpune conceptul de biosecuritate în pași simpli, clari, ce pot fi parcurși
într-un ritm susţinut.
Dacă aceste măsuri de biosecuritate nu se asigură pot apărea diferite boli care se
întalnesc și la găini cum ar fi: variola, puloroza, coccidioza, aspergiloza,
candidoza, maladia de Newcastle. Pentru combaterea lor se va solicita asistenţă
sanitar-veterinară.
Planul de prevenire a a acestor îmbolnăviri este simplu și constă în: nici o
vaccinare sistematică, în general; utilizarea limitată a antibioticelor; utilizarea
coccidiostaticelor în furaje.

28
Capitolul 5 BENEFICIILE PENTRU SANATATE ALE CONSUMULUI DE
OUA ȘI A CĂRNII DE PREPELIȚĂ

Ouale de prepelita sunt o sursa foarte valoroasa de vitamine A, B1, B2, B6,
B12 si vitamina D, fier, magneziu, zinc, cupru, fosfor si alti micro-nutrienti
esentiali, minerale si aminoacizi, iar acestea sunt motivele pentru care sunt
recomandate pentru consum.
Oul de prepelita are de 3-4 ori valoarea nutritiva mai mare decat a unui ou de
gaina. Daca facem o comparatie intre un ou de prepelita si un ou de gaina vom
constata ca oul de prepelita are: de 5 ori mai mult fosfor, de 7,5 ori mai mult fier,
de 6 ori mai multa vitamina B1, de 15 ori mai multa vitamina B2.
Datorita faptului ca un ou de prepelita contine 158 calorii, 74,6% apa, 13,1%
proteina, 11,2% grasime, ele sunt indicate persoanelor care incearca sa piarda in
greutate dar si celor care doresc sa-si imbunatateasca starea generala de sanatate.
Intrucat contin „colesterol bun” sunt indicate in consum si persoanelor varstnice,
intrucat nu exista riscul de a duce la atacuri de cord.
Iata cateva beneficii:
 sunt un remediu impotriva tulburarilor gastro-intestinale, cum ar fi gastrita,
ulcerul gastric si ulcerul duodenal;
 poate ajuta la vindecarea anemiei prin cresterea nivelului hemoglobinei si
eliminarea toxinelor si a metalelor grele din sange;
 ajuta in tratamentul tuberculozei, astmul bronsic, diabetului zaharat;
 au puternice efecte anticancerigene si pot ajuta la inhibarea cresterii
celulelor canceroase;
 ajuta la eliminarea pietrelor de la ficat, rinichi si vezica biliara;

29
  pot accelera perioada de recuperare dupa un accident vascular cerebral si
ajuta la intarirea muschiului inimii;
 sunt un stimulent puternic de potenta sexuala;
 ajuta la cresterea memoriei, sporesc activitatea creierului si a sistemului
nervos;
 intaresc sistemul imunitar incetinind imbatranirea organelor, crescand astfel
durata de viata;
 imbunatatesc culoarea pielii si au rolul de a face parul stralucitor si
voluminos.

Beneficiile pentru sănătate ale consumului de carne de prepeliță

Compoziția cărnii de prepeliță conține o cantitate imensă de vitamine și nutrienți
necesari pentru funcționarea normală a organismului. O astfel de compoziție
bogată determină multe calități vindecătoare. Produsul dietetic, a cărui valoare
energetică este de 134 kilocalorii la 100 de grame, conține:
1. Fosfor și sulf. Includerea cărnii de prepeliță în dietă va fi o modalitate
excelentă de normalizare a proceselor metabolice care apar în organism.
Produsul ajută la scăparea kilogramelor în plus, ajută la îmbunătățirea
funcționării tractului gastro-intestinal.
2. Potasiu. Datorită cantității mari din acest microelement care se găsește în
carnea de prepeliță, aduce beneficii neprețuite funcționării creierului și ajută
la îmbunătățirea funcționării sistemului cardiovascular. Mâncarea cărnii de
prepeliță este o măsură excelentă de prevenire împotriva aritmiei și a
tensiunii arteriale scăzute.
3. Vitamina PP Această substanță afectează în mod favorabil funcționarea
inimii și a vaselor de sânge, ajută la îmbunătățirea microcirculației sanguine,

30
 previne formarea tumorilor maligne, afectează pielea, îmbunătățind aspectul
acesteia.
4. Vitamina A și D. Dacă includeți în mod regulat carne de prepeliță în meniul
dvs., puteți consolida sistemul nervos. În plus, produsul, datorită prezenței
acestor vitamine în compoziția sa, previne apariția rahitismului, a bolilor
organelor vizuale, normalizează metabolismul și îmbunătățește starea de
spirit și îmbunătățește imunitatea.
5. Vitaminele B. Aceste substanțe sunt necesare pentru buna funcționare a
multor sisteme vitale: cardiovasculare, sistemul nervos central, tractul
digestiv.
Cobaltul, cuprul și alte oligoelemente fac din carnea de prepeliță un instrument
necesar care ajută la îmbunătățirea memoriei, compoziției sângelui.

1. Diabetul zaharat. Produsul este util pentru persoanele cu diabet, deoarece

este absorbit rapid și ușor, ceea ce înseamnă mai puțin stres asupra pancreasului.
2. Boli de inimă. Dacă țineți cont de proprietățile benefice și compoziția unică
a acestui produs dietetic, devine clar de ce este inclus în nutriția terapeutică a
miezurilor, persoanelor care suferă de anemie cu deficit de fier și boli gastro-
intestinale.
3. Ateroscleroza. Carnea de prepeliță conține foarte puțin colesterol, ceea ce o
face ideală pentru persoanele în vârstă care suferă de ateroscleroză.
4. Perioada de recuperare. Produsul este util după boală și tratament sever,
deoarece sprijină rezistența. Pentru copii, carnea de prepeliță va fi de mare folos
dacă este fiartă, făcută din ea supă, tăieturi cu aburi. Adulții după tratament,

31
inclusiv chirurgia, pentru a restabili sănătatea, este indicat să includeți în dieta lor
bulionuri pe bază de carne de prepeliță, feluri de mâncare din prepeliță fiartă.

BIBLIOGRAFIE

1. ENSMINGER, M.E., 1991, Animal Science – Ninth edition, Interstate

Publishers, Inc. SUA
2. POLEN. T., HERMAN ., 2003, Sfaturi utile pentru creșterea prepelițelor, Ed.
Waldpress, Timișoara.
3. RANDALL M., BOLLA G., 2007, Raising Japanese quail, Primefact 602,
www.dpi.nsw.au
4. VACARU - OPRIŞ, I., SANDU, GH:, VIRGINIA MATEESCU, ŢÂRLEA,
S., CHELMU, S.S., VAN, I.,MOVILEANU, G., MUSCALU, GR., PRICOP, FL.,
MIHAILOV, M., 2000, Tratat de Avicultură - producţii avicole, populaţii avicole,
genetică şi ameliorare aviară, Ed.Ceres, Bucureşti.
5. VANCEA, I., DRIHA,A., 1985, Îndrumător de lucrări practice la tehnologia
creşterii păsărilor, Lito - Institutul Agronomic Timişoara.
6. Viorica Boboc; M. Cioceanu - Sisteme de mangement aplicate în micofermele
pentru creșterea prepeliţelor; Ed.Atar; București 2005
7. Viorica Boboc; M. Cioceanu - Sisteme de baterii aplicate pentru creșterea
prepeliţelor; Ed.Atar; București 2005
8. Viorica Boboc; M. Cioceanu - Elemente specifice în nutriţia prepeliţelor;
Ed.Atar; București 2005
9. Viorica Boboc; M. Cioceanu - Ghid tehnic pentru creșterea prepeliţelor;
Ed.Atar; București 2005
10. Viorica Boboc; M. Cioceanu - Biosecuritatea în microfermele de prepeliţe;
Ed.Atar; București 2005
32
33