07 Auditul Intern PDF

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/272888209
Auditul intern in administratia publica locala
Technical Report · January 2000

DOI: 10.13140/2.1.4415.3127
CITATIONS READS
0 4,278
2 authors, including:
Adriana Tiron Tudor

Babeş-Bolyai University
143 PUBLICATIONS 608 CITATIONS
SEE PROFILE
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Public sector accounting View project
accounting history View project
All content following this page was uploaded by Adriana Tiron Tudor on 01 March 2015.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Auditul intern in
administratia
publica locala
Auditul intern in institutiile publice- Adriana Tiron Tudor & Ioan Gherasim
AUDITUL INTERN
in administraţia publică locală
2
AUDITUL INTERN
in administraţiile publice locale
PARTEA I Delimitări conceptuale

1.1.Definirie audit
1.2. Tipuri de audit
1.3. Definirea auditului intern
1.4. Premizele apariţiei auditului intern
1.5. Delimitări conceptuale
Partea II Cadrul legislativ

2.1.Reglementări naţionale privind auditul intern
2.2. Organizarea activităţii de audit intern
2.3. Sfera de activitate a auditului intern
2.4. Metodologia de audit
2.5. Desfăşurarea auditului intern
2.6. Certificarea bilanţului şi contului de execuţie bugetară
2.7 .Evaluarea performanţei de managenent
2.8. Inspecţia de audit
2.9.Standarde profesionale internaţionale de audit intern
2.10. Riscul de audit şi pragul de semnificaţie
Partea III Organizarea activităţii de audit intern in APL

3.1. Particularităţi organizatorice
3.2. Organizarea structurilor de audit în APL
3.3. Elaborarea planurilor de audit intern
3
1.1. D E F I N I R E A U D I T
Cuvântul “audit” vine din latinescul audire: a asculta în limbaj curent, dar cea mai apropiată
accepţiune în plan semantic provine din limba engleză, unde cuvântul “audit” are
semnificaţia de: verificare, revizie contabilă.
De altfel popularizarea cuvântului pe continentul european a fost realizată prin anii 1960, de
către cabinetele anglo-saxone de expertiză contabilă. Activităţii de audit i s-au dat de-a lungul
timpului în diferite state şi alte denumiri cum ar fi: revizie contabilă sau control legal al
conturilor, verificare, inspecţie contabilă.
În demersul de definire a auditului pornim de la expunerea definiţiilor regăsite în literatura de

specialitate, continuându-se cu sinteza definiţiilor privind auditul, şi principalele clasificări
privind tipurile de audit practicate pe plan mondial.
În sens larg1, auditul este definit de unii autorii ca fiind:

un demers sau o metodologie întocmită într-o manieră coerentă de către
profesionişti, utilizând un ansamblu de tehnici de informare şi de evaluare
în vederea obţinerii unei judecăţi motivate şi independente, făcând referire
la normele de evaluare, apreciere a fiabilităţii şi eficacităţii sistemelor şi
procedurilor unei organizaţii.
Această definiţie este însoţită de un text explicativ:

“În unităţile care constituie de altfel cadrul său privilegiat de exercitare, auditul are două
abordări în funcţie de obiectivele ce se urmăresc:
aprecierea calităţii informaţiei (este vorba despre formularea unei opinii asupra
informaţiilor produse de unitate);
aprecierea performanţelor şi eficacităţii sistemelor de informare şi organizare”.
Iar auditarea reprezintă:

Procesul prin care o persoană competentă şi independentă cumulează şi
evaluează probe privind informaţiile cuantificabile, privind o entitate
economică pentru a putea determina corespondenţa lor cu criterii bine stabilite
şi pentru a le raporta.2
O definitie asemănătoare se regăseşte şi în culegerea de standarde de audit general admise din

SUA, “Generally accepted auditind standards Guide”:
“Un audit este o revizie metodologică, un examen obiectiv al unui element,
cuprinzând verificarea informaţiilor specifice determinate de auditor sau
stabilite de practica generalizată. Scopul auditului este exprimarea unei opinii
sau extragerea unei concluzii asupra obiectului ce a fost auditat”.
Sintetizând, auditul poate fi definit ca fiind:
1
Collins L, Valin G – Audit et controle interne, Ed.Dalloz, ed.4, pag.80
2
Arens si Loebbecke – Auditing an integrated approach, ed5, 1991
4
O examinare metodologică şi sistematică a unei situaţii, de către o persoană independentă

şi competentă, asigurând validarea materială a elementelor pe care le analizează, ce
verifică conformitatea modului de tratare a acestor fapte cu regulile, normele şi
procedurile sistemului de control intern, în vederea exprimării unei opinii motivate asupra
concordanţei globale a situaţiei examinate în raport cu normele.
1.2. T I P U R I D E A U D I T
Sfera largă de cuprindere, complexitatea problematicii abordate precum şi necesităţile de

ordin practic ale beneficiarilor de informaţii au determinat o abordare secvenţială a activităţii
de audit, o specializare a acestuia prin limitarea misiunilor la anumite domenii. Acest mod de
abordare se regăseşte în standardele naţionale şi internaţionale, tipurile de audit fiind
diferenţiate în funcţie de anumite criterii ca:
 După relaţia de subordonare dintre auditor şi conducerea unităţii auditate:
 Audit intern
 Audit extern
 După reglementarea auditului, poate fi:
 audit legal
 audit contractual
 După criteriile luate ca referinţă:
 audit de regularitate, conformitate
 audit de performanţă
 După obiective
 audit financiar
 audit operaţional
 audit strategic
1.3. D E F I N I R E A U D I T I N T E R N :
Auditul intern este o funcţie de control exercitată de către salariaţii unei entităţi economice.
Definiţia dată de IFACI Institutul francez al auditorilor/controlorilor interni :
“ Auditul intern, este în interiorul unităţii sau al unei organizaţii, o activitate
independentă de apreciere a controlului operaţiilor, este în serviciul direcţiunii.
Este un control ce are ca şi funcţie estimarea şi evaluarea eficacităţii celorlalte
controale”.
Scopul auditului intern este de a asista conducerea în exercitarea eficace a

responsabilităţilor lor furnizându-le analize, aprecieri, recomandări, şi comentarii pertinente
privind activităţile examinate. Auditorul intern abordează toate fazele de activitate ale
unităţii, ce interesează conducerea. Aceasta implică pornirea de la aspectele financiar
contabile pentru o înţelegere deplină a operaţiilor examinate.
Pentru a ajunge la acest scop final sunt implicate următoarele activităţi:

 examinarea şi aprecierea, corectitudinea, suficienţa şi aplicarea controalelor
contabile, financiare şi operaţionale şi promovarea unui control eficace la un cost
rezonabil;
 verificarea conformităţii cu politica, planurile şi procedurile stabilite;
 verificarea în ce măsură activele societăţii sunt justificate şi protejate de pierderi
de orice natură;
 verificarea exactităţii informaţiilor utilizate de conducere;
5
 evaluarea calităţii acţiunii de punere în execuţie a responsabilităţilor stabilite

 recomandarea de ameliorări operaţionale.
Datorită sarcinilor specifice fiecărei unităţi cuprinse în definirea funcţiei de audit intern,
denumirea funcţiei este foarte variată. Aceasta idee este expusă şi de Antoine Claviere în
introducerea facută la “Conducerea unei misiuni de audit” (IFACI, Clet,1989, pag 8), notând:
"Căile şi mijloacele pe care le împrumută entităţile franceze în materie de audit intern sunt
adesea prea personale pentru a putea fi readuse la o schemă unică care ar subestima
iremediabil puterea culturii entităţii care este precis esenţială în acest domeniu”. În acelaşi
preambul al cărţii preşedintele IFACI confirmă că “Practicarea auditului intern se
caracterizează prin marea sa diversitate” (pag.9).
Totuşi această varietate a structurilor şi orientărilor nu a impiedecat IIA (Institutul Auditorilor

Interni) să formuleze norme profesionale care au devenit general acceptate.
Adaptându-se cu timpul nevoii entităţii, definiţia dată auditului intern de către IIA, a fost
supusă mai multor revizii în 1947,1957 şi 1971 şi pornind iniţial de la un sens strict contabil,
axat pe descoperirea fraudelor, auditul intern s-a extins progresiv câmpul de aplicare la toate
activităţile unităţii, şi-a orientat activitatea spre îmbunătăţirea procedurilor entităţii.
Obiectivele auditului intern stabilite prin Norma 300 din Normele generale şi specifice
pentru practica profesională a auditului intern adoptate de Consiliul de administraţie al IIA
(Institutul Auditorilor Interni) sunt următoarele:
 examinarea şi aprecierea competenţei şi eficacităţii sistemului de control
intern, a organizării şi a calităţii execuţiei dispoziţiilor date;
 examinarea fiabilităţii informaţiilor;
 verificarea respectării politicilor, planurilor procedurilor, legilor şi
reglementărilor;
 examinarea măsurilor luate pentru a proteja activele;
 aprecierea utilizării economice şi eficace a resurselor;
 să se asigure că rezultatele sunt conforme cu obiectivele fixate şi să
determine dacă operaţiile şi programele sunt executate conform
previziunilor.
În România, CECCAR, în Normele naţionale de audit, elaborate în anul 1999, defineşte

auditul intern ca
un serviciu de control din cadrul entităţii, care efectuează verificări pentru
aceasta; face parte din controlul intern al entităţii şi are ca obiective de bază
verificarea eficacităţii sistemelor contabile şi de control intern.
Ordonanţa privind auditul intern şi controlul financiar preventiv la institutiile publice,

defineşte auditul intern ca fiind3:
activitate organizată independent în structura unei instituţii publice şi în directa
subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecţii şi
analize ale sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii în
care acesta asigură îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi pentru a raporta
conducerii constatările făcute, slăbiciunile identificate şi măsurile propuse de corectare a
deficienţelor şi de ameliorare a performantelor sistemului de control intern.
3
O.G.nr.119/1999,art.2,lit.c,publicata in M.Of.nr.430 din 31 august 1999;
6
Iar Normele metodologice privind auditul intern4 prezintă auditul intern ca un:
ansamblu de activităţi şi acţiuni corelate, desfăşurate de structuri specializate, constituite la
nivelul instituţiei publice în cauză sau, după caz, la nivelul instituţiei publice ierarhic
superioare, care, pe baza unui plan şi a unei metodologii prestabilite, este destinat să
realizeze un diagnostic general al sistemului, sub aspect tehnic, managerial şi financiar-
contabil
Auditul intern nu se limitează la examinarea unei operaţiuni economice din punct de vedere
al legalităţii ci îşi extinde sfera de acţiune asupra întregului ciclu de desfăşurare a operaţiunii
respective începând cu examinarea contextului care a generat operaţiunea respectivă, până la
analiza impactului şi a consecinţelor economico-financiare la nivelul instituţiei publice.
De exemplu, în situaţia verificării plăţilor nete de casă, o cheltuială de capital consemnată

într-un ordin de plată nu se va verifica numai sub aspectul încadrării în limita prevederilor
bugetare ci se va verifica îndeplinirea condiţiilor impuse de actele normative cu privire la
cheltuiala de capital respectiv: cuprinderea obiectului de investiţii în lista anexată la bugetul
aprobat, respectarea condiţiilor prevăzute în caietul de sarcini şi a contractului întocmit cu
furnizorul (executantul), analiza indicatorilor de performanţă.
DEFINIREA AUDITULUI INTERN (ORD119)
 activitate organizată independent în structura unei instituţii publice,

în cadrul unui compartiment specializat subordonat direct conducătorului
acesteia.
 constă în efectuarea de verificări, inspecţii ale SPCI, analize.
 în scopul evaluării obiective a măsurii în care SPCI asigură
 îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi
 utilizarea resurselor în mod economic, eficace şi eficient şi raportării
conducerii constatărilor făcute, slăbiciunilor identificate şi măsurilor
propuse de corectare a deficienţelor, ameliorare a performanţelor SPCI.
DEFINIREA CONTROLULUI INTERN (ORD119)
 ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul unei instituţii publice cu privire la

structurile organizatorice,
metodele, procedurile,sistemele de control şi de evaluare,
 instituite în scopul:
a) realizării atribuţiilor la un nivel calitativ corespunzător,
b) îndeplinirii cu regularitate, în mod econom, eficace, eficient a politicilor
adoptate;
c) respectării legalităţii şi a dispoziţiilor conducerii;
d) protejării activelor şi resurselor;
e) efectuării şi menţinerii de înregistrări contabile corecte şi complete;
4
Norme metodologice generale pentru organizarea si functionarea auditului intern pe baza
prevederilorOG nr.119/1999 privind auditul intern si controlul financiar preventiv, aprobate prin
ordinul MF nr.332/2000 publicat in M.Of.nr.96 din 3 martie 2000;
7
f) furnizării la timp de informaţii corecte şi complete pentru fundamentarea

deciziilor conducerii.
Cele trei cuvinte cheie care definesc performanţa: economic, eficient, eficace:
economic = măsura în care obţinerea resurselor umane şi materiale se realizează în
cantitatea şi calitatea adecvată cu costuri minime.
eficient = raportul dintre rezultate (bunurile şi serviciile produse) pe de o parte şi resursele
utilizate pentru a le produce, pe de altă parte, care trebuie să fie maxim.
eficace = gradul de îndeplinire a obiectivelor declarate ale unei activităţi şi relaţia
dintre impactul dorit şi impactul efectiv al activităţii respective.
Controlul intern, aşa cum este definit în OG. Nr119/1999 cuprinde

un ansamblu de măsuri care vizează obiectivele menţionate mai sus.
EXERCITIU Vi se solicită ca individual, în 10 minute să notaţi şi în 10 minute să
prezentaţi succint, cum se
realizează fiecare obiectiv prevăzut la literele a-f în unitatea
administrativ teritorială din care proveniţi.
1.4. P R E M I Z E L E APARIŢIEI AUDITULUI INTERN
După cel de al doilea razboi mondial, serviciile de audit intern au cunoscut o amploare
deosebită în SUA.
Crearea Institutului Auditorilor Interni IIA “Institute of Internal Auditors”, în 1941 la New
York, a stimulat evoluţia profesiei, ajungându-se ca din anul 1960, aceste servicii să-şi facă
apariţia şi în cea mai mare parte a ţărilor industrializate din Europa.
Institutul a definit natura, obiectul şi câmpul de acţiune al funcţiei de audit intern şi a reuşit să
creeze o unitate reală în sânul profesiei atât la nivel naţional cât şi internaţional.
În Franţa5, auditul intern a apărut începând cu 1945 mai întâi în cadrul societăţilor
internaţionale. In 1965 datorită extinderii serviciilor de audit intern se creează o asociaţie
profesională sub denumirea de Association Francaise des Controleurs Internes – “Asociaţia
franceză a controlorilor interni”, care în 1973 îşi schimbă denumirea în L’institut Francais des
Auditeurs Consultants Internes (IFACI) Institutul Francez al Auditorilor Consultanţi Interni,
care este partea franceză a organizaţiei internaţionale IIA şi cuprindea in 1990 aproximativ
650 membrii.
Serviciile de audit intern au apărut şi s-au dezvoltat ca o necesitate obiectivă având la bază
principiul potrivit căruia aprecierea controlului operaţiilor constituie o atribuţie importantă a
direcţiilor generale din unităţi. Dar, de cele mai multe ori, acestea nu dispun nici de timpul
necesar şi nici de mijloace sau de competenţe tehnice, necesare în vederea asumării personale
a acestei responsabilităţi, motiv pentru care crează un serviciu de audit intern, independent,
subordonat numai conducerii unităţii, în care angajează specialişti in audit intern, care sa-si
asume aceasta responsabilitate.
Printre cei mai importanti factori care trebuie luati in considerare la organizarea serviciului de
audit intern6se numara:
5
Collins L,Valin G – Audit et controle interne, Ed.Dalloz, ed.4, pag.81
6
Collins L,Valin G – Audit et controle interne, Ed.Dalloz, ed.4, pag.90
8
 Dimensiunea unitatii;
 Descentralizarea geografica;
 Politica de gestiune;
 Calificarea personalului;
 Sectorul de activitate al unitatii.
1.5. D E L I M I T A R I T E R M I N O L O G I C E
a) Raportul dintre auditul intern şi auditul extern la instituţiile publice

Auditul intern este exercitat de o structură specializată, organizată în condiţiile legii la
nivelul instituţiei publice în cauză sau, după caz, de instituţia publică ierarhic superioară,
structură subordonată conducătorului instituţiei publice în care este organizat.
Auditul extern este exercitat de o structură sau de o persoană care este organizată în afara
structurii organizatorice a instituţiei publice auditate.
Certificarea bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară, exercitată de o terţă

persoană din afara instituţiei publice, pe bază de contract, este de natura auditului intern, dacă
auditul este efectuat în condiţiile O.G. nr. 119/1999, deoarece auditorul se subordonează şi
raportează rezultatele către conducătorul unităţii.
La instituţiile publice auditul extern este exerictat de către Curtea de Conturi a României, în
baza prevederilor legii nr.94/1992, republicată în M.Of. nr 116 din 16 martie 2000.
Comentariu:
 În mod sigur auditorii interni şi externi au în comun grija pentru exactitatea contabilităţii
generale, dar această grijă trebuie nuanţată în sensul că auditorii externi sunt interesaţi de
rezultatele anuale, de ansamblu, în timp ce auditorii interni sunt interesaţi de rezultatele
intermediare ale gestiunii curente.
 Controlul contabilităţii generale pretinde în orice caz utilizarea unui anumit număr de
tehnici comune cum ar fi analiza controlulul intern (cu ajutorul diagramelor de circulaţie a
documentelor, de exemplu) sondaje statistice, cererile de confirmare directă a terţilor
(bănci, clienţi, furnizori). Detaliile privind controlalele sunt consemnate pentru auditorii
interni sau externi, în dosarele de muncă, permanente sau anuale, care prezintă structuri
analoge.
Între cele două tipuri de auditori trebuie să se instaureze o colaborare strânsă în ceea ce
priveşte contabilitatea generală în vederea;
- Armonizării planurilor de muncă a fiecăruia dintre ei
- Schimburilor de dosare şi rapoarte.
 Controalele auditorilor interni nu absolvă auditorii externi de responsabilitatea pe care
aceştia o au faţă de acţionari, proprietari, în cazul instituţiilor publice - statul. În timp ce
auditorii externi sunt mandataţi de către acţionari pentru a controla “regularitatea şi
sinceritatea” conturilor, auditorii interni depind ierarhic de conducerea unităţii. Această
diferenţă antrenează numeroase consecinţe:
În ceea ce priveşte cadrul de referinţă, auditorii externi iau ca şi bază de referinţă pricipiile
contabile general admise, iar auditorii interni iau ca bază de referinţă procedurile contabile şi
administrative obişnuite ale unităţii.
9
În ceea ce priveşte câmpul de acţiune, controlul auditorilor externi se referă în special la rezultatele
contabilităţii generale şi asupra anumitor informaţii solicitate prin lege. Auditorii interni din contră,
îşi stabilesc câmpul de acţiune în funcţie de dorinţele, indicaţiile conducerii generale.
Cu toate acestea normele auditului extern explică precauţiile pe care trebuie să le ia

controlorul legal atunci când el prevede să se bazeze într-o oarecare masura pe lucrarile
serviciului de audit intern. Pentru a determina daca si in ce conditii el poate sa ia in
considerare lucrarile realizate de catre auditorii interni, auditorul extern:
 Apreciaza functionarea auditului intern in unitate;
 Se asigura prin controale specifice cu privire la adecvarea lucrarilor si
concluziilor auditorilor interni cu obiectivele misiunii sale;
 Si pastreaza o documentatie suficienta privind lucrarile auditorilor interni
utilizate.
Chiar daca auditorul intern utilizeaza metode si tehnici de control similare, notiunea de
importanta relativa si prag de semnificatie poate fi apreciata diferit de el fata de auditorul
extern.
b. Raportul dintre auditul instituţiilor publice şi auditul agenţilor economici

- baze legale diferite Potrivit punctului 3 din Normele metodologice generale auditul intern
al instituţiilor publice se exercită în baza Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999, în timp ce
auditul agenţilor economici se realizează în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile
comerciale, republicată.
În cazul agenţilor economici care utilizează fonduri publice şi/sau administrează patrimoniul
public ori care beneficiază de drepturi exclusive sau speciale, şi numai cu privire la acestea,
auditul poate fi efectuat de instituţia publică care le-a alocat fondurile, le-a dat spre
administrare patrimoniul sau le-a conferit drepturile exclusive ori speciale.
10
-scopuri diferite: “deosebirea esenţială”

 auditul agenţilor economici de drept privat se focalizează asupra conformităţii de tip
financiar-contabil a operaţiunilor efectuate de cel auditat,
 auditul instituţiilor publice se focalizează asupra calităţii şi performanţei de
management, care include controlul de conformitate financiar-contabilă ca pe o
parte.
Această diferenţă rezultă din deosebirea criteriilor de comportament ale celor două entităţi:
profitul - în cazul agenţilor economici şi buna gestiune a banului şi a patrimoniului public - în
cazul instituţiilor publice.
c. Raportul dintre auditul intern şi controlul intern al instituţiilor publice

În conformitate cu definiţia auditului intern cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 şi
cu precizările de la pct. 1, auditul intern se constituie ca un control ex post şi, respectiv,
concomitent asupra întregii activităţi a sistemului auditat şi îndeosebi asupra controlului
intern al sistemului respectiv. Prin urmare, controlul intern al instituţiei publice urmează să
facă el însuşi obiectul auditului intern.
control intern = ansamblu de măsuri la dispoziţia conducătorului instituţiei publice, menit să

asigure buna funcţionare a instituţiei,
audit intern = care, fiind tot un control de tip endogen, este un control de tip evaluare şi, mai
ales, este un control final, ultimul din seria controalelor efectuate de structurile proprii ale
instituţiei publice în cauză.
d. Distincţia în raport cu controlul gestiunii

Paralel cu noţiunea de delegare a responsabilităţilor s-a dezvoltat necesitatea controlului
gestiunii, care permite să se aprecieze rezultatele fiecăruia în funcţie de obiectivele care au
fost fixate. Asociaţia Naţională a Directorilor Financiari şi a Controlorilor Gestiunii, din
Franţa defineşte responsabilităţile serviciilor de control al gestiunii astfel:
 să conceapă sistemul informaţional;
 să contribuie la conceperea structurii unitaţii pe baza unei descentralizări eficace a
autorităţilor;
 sa facă să funcţioneze corect sistemul informaţional;
 să efectueze studii economice şi să le coordoneze;
Deşi controlul gestiunii şi auditul intern trebuie să fie de natură diferită, o anume confuzie se
stabileşte frecvent. În primul rând controlul de gestiune şi auditul intern sunt
complementare.Într-o politică de delegare de responsabilităţi validitatea controalelor de
performanţă se bazează pe sinceritatea diferitelor sisteme de informare (contabilitate, bugete,
statistici). Ori aceste sisteme riscă chiar să fie manipulate din moment ce interesele sunt cele
care le dictează. Controlul de gestiune nu poate funcţiona fără o garanţie minimă privind
calitatea informaţiilor ce îi sunt transmise, iar vegherea asupra calităţii informaţiilor este de
domeniul auditului intern.
De altfel, aceste două tipuri de servicii trebuie să facă tot ce la stă în putinţă pentru a-şi păstra
independenţa. Ele exercită de fapt controale reciproce unul asupra celuilalt. Controlul de
gestiune va examina pentru auditul intern, ca şi pentru orice alt serviciu al unităţii validitatea
bugetelor sale şi comparaţia cu realizările sale. Această comparaţie se va face normal în
11
cadrul unui control bugetar anual, dar ea poate să fie asimilată unei evaluări a progresului
într-un plan pe termen mijlociu. De altfel, auditul intern va verifica exactitatea informaţiilor
furnizate de controlul gestiunii către direcţia generală (tablou de bord, documentele de
sinteză).
În sfârşit, controlul gestiunii şi auditului intern pot colabora la “conceperea structurii
unităţii”, fiind necesară o armonizare a lucrărilor pentru a se evita suprapunerea lucrărilor
celor două activităţi.
Ambele servicii: de control de gestiune şi de audit intern sunt subordonate direct conducerii
unităţii, nivel la care, dacă este cazul, se poate realiza uşor un arbitraj între cele două servicii.
e. Distincţia în raport cu serviciul de organizare

Auditorii interni în cursul misiunii lor sesizează şi semnalează diferite defecte existente în
organizarea unităţii. Unul dintre criteriile reusitei unui serviciu de audit consta, intr-adevar in
a depista disfunctionalitatile din toate sectoarele unitatii inainte ca ele sa antreneze consecinte
grave. Dar nu este in responsabilitatea serviciilor de audit partea de analizare si găsire a
soluţiilor. Această responsabilitate revine serviciilor de organizare. Serviciul de audit intern
poate să formuleze o părere proprie privind disfuncţionalitătile constatate si eventual să
sugereze o soluţie, dar este de dorit să se evite implicarea sa in lucrările serviciului de
organizare, datorită cel putin următoarelor două motive:
 fiind direct implicat in deciziile de gestiune, auditul intern riscă să-si piardă
independenţa;
 studiile de organizare pot fi de lunga durată atunci când ele privesc sistemele
informatice.
Distinct de auditorii externi, de controlul de gestiune, de serviciul de organizare, auditorii interni

trebuie să răspunda unei nevoi specifice a unitaţii care să justifice crearea unui astfel de serviciu la
momentul oportun.
Totuşi, in practică, serviciul auditului intern este câteodată constrâns să pună in lucru
modificările procedurilor sau structurilor. Este de neconceput să se interzică formal asemenea
contribţii la ameliorarea gestiunii unităţii.
f. Delimitări de obiect între auditul intern şi controlul financiar preventiv

Controlul financiar preventiv (propriu sau delegat) este un control de tip ex ante, în timp ce
auditul intern este un control de tip ex post. Totuşi, ca urmare a faptului că auditul intern
trebuie să urmărească o operaţiune, o activitate sau o acţiune pe tot parcursul derulării
acesteia, auditul intern are un caracter sui-generis de control concomitent-ulterior:
concomitent din perspectiva anului financiar, ulterior din perspectiva operaţiunii, activităţii
sau acţiunii (ori a diferitelor faze temporale ale acesteia).
g. Delimitări de obiect între auditul intern şi controlul de management (ierarhic) Controlul

intern, ca obiect al auditului intern, cuprinde şi controlul de management pe care îl efectuează
conducătorul instituţiei publice în scopul asigurării stabilităţii şi coerenţei funcţionale a
sistemului auditat în întregul său. Ca urmare, controlul de management al instituţiei publice,
ca şi controlul financiar preventiv propriu sau alte categorii de control intern specifice, face
obiectul auditului intern.
12
Pe echipe, sunteti solicitati in 10 minute sa stabiliti principalele

asemanari si deosebiri intre auditul intern si controlul intern, sa le
EXERCITIU notati pe flip chart.
13
2.1. REGLEMENTĂRI PRIVIND AUDITUL INTERN
Prin apariţia Ordonanţei nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv şi
a Normelor metodologice generale de organizare şi funcţionare a auditului intern se poate
spune că în România s-a creat un cadru legal pentru desfăşurarea activităţii de audit intern.
O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv este structurată
în şase capitole:
1. Dispoziţii generale, care prezintă scopul ordonanţei şi defineşte termenii utilizaţi,
dezvoltând aspecte legate de controlul intern;
2. Dispoziţii privind auditul intern cu referire la organizarea, desfăşurarea îndrumarea
metodologică şi coordonarea acestuia;
3. Dispoziţii privind controlul financiar preventiv, desfăşurat pe cinci secţiuni:
a) dispoziţii generale privind CFP: obiect, conţinut, organizare;
b) dispoziţii privind CFP propriu: organizare, viza CFP, separarea
atribuţiilor;
c) dispoziţii provind CFP delegat: organizare, viza CFP, durata;
d) dispozitii privind controlorii delegaţi: incompatibilităţi, atribuţii,
grade, salarizare, organizare;
e) regimul refuzului de viză.
4. Dispoziţii comune: măsuri operative, măsuri speciale, dispoziţii privind auditul intern al
instituţiilor cu număr mic de posturi, RA, SC cu capital majoritar de stat.
5. Contravenţii şi sancţiuni, constatarea, stabilirea şi aplicarea amenzilor.
6. Dispoziţii tranzitorii şi finale.
Normele metodologice generale pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern7

sunt structurate în 11 părţi astfel:
1. Delimitări conceptuale ale auditului intern faţă de auditul extern, controlul intern, auditul
agenţilor economici;
2.Organizarea structurilor de audit intern la nivelul ordonatorilor la nivelul instituţiilor
publice;
3. Sfera activităţii de audit intern;
4. Planul de audit intern;
5. Raportul de audit intern;
6. Certificarea bilanţului şi a contului de execuţie bugetară;
7. Evaluarea perfirmanţei managementului;
8. Performanţa operaţiunii;
9. Efectuarea inspecţiilor de audit intern;
10.Valorificarea actelor inspecţiei de audit intern. Contestarea actelor inspecţiei de audit
intern;
11. Alte precizări.
Până la apariţia Ordonanţei nr.119/1999, controlul financiar propriu la instituţiile publice a

fost organizat şi exercitat în baza Legii nr 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea
7
aprobate prin ordinul M.F.nr 332/2000;
14
controlui financiar şi a Gărzii Financiare, precum şi a H.G. nr 720/1991 privind aprobarea

Normelor de organizare şi exercitare a Controlului financiar8.
2.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE AUDIT INTERN
2.2.1. Organizarea structurilor de audit intern
Structurile de audit intern pot fi organizate astfel:

 prin compartimente specializate – în subordinea ordonatorilor de credite;
 prin compartimentele specializate din structurile ierarhice, pentru unităţile din subordine;
 individual, prin auditori interni din afara instituţiei, pe bază de contract.
Ordonatorii principali de credite vor analiza oportunitatea înfiinţării compartimentului

având în vedere criterii ca:
 volumul anual al fondurilor publice utilizate;
 numărul instituţiilor/unităţilor subordonate şi gradul de dispersie teritorială a acestora;
 numărul de personal al instituţiei publice în ansamblu, precum şi ponderea numărului de
personal repartizat pe structuri subordonate;
 dacă nu se organizează compartiment propriu de audit intern la nivelul structurilor
subordonate, auditul acestor structuri va fi asigurat de compartimentul de audit intern de
la nivelul ordonatorului de credite de rang imediat superior;
 fostele structuri de control financiar de gestiune vor fi absorbite de cele de audit intern,
acestea din urmă preluând, alături de atribuţiile conferite prin Ordonanţa Guvernului nr.
119/1999, toate atribuţiile fostelor structuri de control financiar de gestiune;
 acolo unde nu fiinţau structuri de control financiar de gestiune se vor înfiinţa structuri de
audit intern
 la fundamentarea schemei de personal pentru structurile de audit intern înfiinţate se vor
avea în vedere următoarele criterii:
 numărul de posturi: se recomandă drept coeficient normativ minimal un auditor la 40 de
posturi, iar drept coeficient normativ maximal, un auditor la 30 de posturi;
Comentariu
Această referinţă la personal arată că nu este vorba numai de complexitatea problemelor
tehnice, financiare sau comerciale ce trebuie luate în considerarea la luarea deciziei de
creare a serviciului de audit intern ci înainte de toate, distanţa care separă conducerea de
nivelele de executie. Deoarece, această distanţă poate să provoace:
o deformare a informaţiilor transmise direcţiei
o înţelegere eronată a deciziilor conducerii
Controlând şi aplicând informaţia, auditorul intern poate să atenueze fenomenul de
îndepărtare a conducerii de nivelele de execuţie, care se creează inevitabil în marile unităţi.
2.2.2. Auditorii interni
- independenţă, profesionalism, integritate;

- să respecte codul de etică precum şi normele şi instrucţiunile elaborate de
Ministerul Finanţelor şi de conducătorul unităţii;
- să fie atestaţi de Ministerul Finanţelor.
8
publicata in M.Of.nr.75 din 24 aprilie 1992
15
Comentariu:
Independenţa auditorilor. Pentru asigurarea unui caracter obiectiv al auditului, auditorii
trebuie să fie independenţi faţă de obiectul auditării şi faţă de subiecţii controlaţi.
Independenţa faţă de obiectul auditului presupune ca auditorul să nu aibă relaţii de interes cu
unitatea auditată, să nu aibă relaţii litigioase şi să nu beneficieze de credite sau de alte
avantaje de la unitate, în afară de cele care decurg în mod licit din natura contractului de
muncă pentru organele de audit intern.
Calităţile profesionale şi morale ale auditorilor influenţează în mod direct activitatea de

control. Respectarea cerinţelor impuse în acest domeniu este obligatorie şi trebuie să
urmărească atât la selectarea auditorilor, cât şi pe parcursul exercitării de către auditori a
lucrărilor de specialitate. În standardele internaţionale de audit financiar sunt precizate
următoarele calităţi pe care trebuie să le posede personalul cu atribuţii în acest domeniu9:
- pregatire profesională;
- experienţă;
- competenţă, exigenţă şi autoritate;
- cinste şi corectitudine;
- obiectivitate;
- integritate morală.
Pregatirea profesională. Are un rol preponderent în activitatea de audit având un pronunţat

caracter multidisciplinar. Din acest punct de vedere cunoştiinţele profesionale se pot grupa în
două categorii:
a) cunoştinţe de bază
b) cunoştinţe specifice activităţii de control.
a) Categoria cunoştinţelor profesionale de bază vizează domeniile următoare:

- domeniul financiar contabil, reprezintă domeniul principal având în vedere faptul că
acesta constituie atât sursa de informaţii şi analiza cât şi obiect al auditului. O bună
cunoaştere a acestui domeniu permite o abordare atât pe ansamblul unităţii, utilizând
datele de sinteză, din bilanţul contabil, situaţiile financiare, balanţele de verificare,
conturile sintetice, analitice, evidenţe operative şi documentele justificative care stau la
baza efectuării operaţiunilor economico-financiare auditate. De asemenea, cunoaşterea
indicatorilor financiari permite auditorilor să sesizeze evoluţia şi tendinţele unor
fenomene cu efect negativ în activitatea unităţii, să determine cauzele care le-au generat
pentru a putea acţiona în vederea eliminării lor.
- domeniul fiscal - are incidenţă în activitatea de audit, principalele obiective vizând:
determinarea corectă a bazei de impozitare, cunoaşterea cotelor sau a nivelelor de
impozitare, urmărirea onorării le termen a obligaţiilor fiscale, modul de întocmire şi de
depunere a declaraţiilor fiscale.
- domeniul juridic, este un domeniu complementar important care presupune:
cunoaşterea legislaţiei specifice din domeniile contabil, financiar, fiscal, elemente de
drept comercial, dreptul munctii, etc; precum şi cunoaşterea şi stăpânirea formelor
răspunderii juridice, a elementelor constitutive, a modului concret de stabilire a
răspunderilor, elemente indispensabile pentru valorificarea actelor de control.
9
Prin normele nationale de audit care sunt in concordanta cu normele internationale de audit elaborate
de IFAC, Norma nr.200 defineste regulile de etica privind responsabilitatea profesionala a auditorului,
constand in : independenta, integritate, obiectivitate, competenta profesionala, confidentialitate,
profesionalism, respectarea normelor tehnice si profesionale.
16
- domeniul informatic - are o incidenţă tot mai mare asupra auditării, manifestată prin:
generalizarea sistemului de prelucrare automată a datelor din unităţi, cunoaşterea unor
particularităţi specifice sistemelor cum sunt: programele de validare, protecţie, stocare a
informaţiilor, utilizarea unor programe de control automat al informaţiilor, utilizarea
calculatoarelor în constituirea şi actualizarea unei baze de date şi a unor sisteme de
evidenţă şi urmărire a rezultatelor controalelor.
Pe lângă domeniile menţionate, în activitatea de audit sunt utilizate cunoştinţe şi din alte
domenii cum ar fi tehnic, analiză economică, statistică, matematică.
b) În categoria cunoştiinţelor profesionale specifice activităţii de control intră elementele

metodologice ale auditului, metode tehnici şi proceduri de auditare, norme şi standarde
naţionale şi internaţionale de audit, literatura de specialitate din domeniu.
Calităţile personale pe care trebuie să le posede auditorii

Pe lângă pregătirea profesională temeinică, auditorii trebuie să aibă şi unele calităţi personale
ca:
- aptitudini intelectuale: logică, limbaj, spirit de echipa, spirit de observaţie,
imaginaţie, capacitate de înţelegere.
- trăsături morale şi de caracter: cinste, corectitudine, obiectivitate, capacitate de
comunicare, adaptabilitate, prudenţă, echilibru, conştiinciozitate, perseverenţă.
Ministerul Finanţelor va organiza examene de atestare atât la angajarea auditorilor interni cât
şi periodic pe parcursul exercitării activităţii.
2.2.3. Atribuţiile minime ale compartimentului:
a) certificarea trimestrială şi anuală, însoţită de raport de audit, a bilanţului contabil şi a

contului de execuţie bugetară ale instituţiei publice,
b) examinarea legalităţii, regularităţii şi conformităţii operaţiunilor, identificarea erorilor,
risipei, gestiunii defectuoase şi fraudelor şi, pe aceste baze, propunerea de măsuri şi
soluţii pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi;
c) supravegherea regularităţii sistemelor de fundamentare a deciziei, planificare,
programare, organizare, coordonare, urmărire şi control al îndeplinirii deciziilor;
d) evaluarea economicităţii, eficacităţii şi eficienţei cu care sistemele de conducere şi de
execuţie existente în cadrul instituţiei publice ori la nivelul unui program/proiect finanţat
din fonduri publice utilizează resurse financiare, umane şi materiale pentru îndeplinirea
obiectivelor şi obţinerea rezultatelor stabilite;
e) identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere şi de control, precum şi a riscurilor
asociate sistemelor, programelor/proiectelor, operaţiunilor şi propunerea de măsuri
pentru corectarea acestora şi pentru diminuarea riscurilor, după caz.
Auditorii interni ai IP au dreptul să efectueze activităţi de audit intern asupra:

a) regiilor autonome din coordonarea instituţiei publice respective;
b) societăţilor comerciale la care instituţia publică respectivă exercită, în numele statului
sau al unei autorităţi a administraţiei publice locale, drepturile acţionarului majoritar,
dacă statul sau o autoritate a administraţiei publice locale deţine la societatea
comercială în cauză mai mult de 70% din numărul voturilor în adunarea generală;
c) societăţilor comerciale cărora instituţia publică respectivă le-a atribuit drepturi
exclusive sau speciale.
17
2.3. SFERA ACTIVITĂŢII DE AUDIT INTERN
Art 7 O119: (1) Auditul intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate de
instituţia publică sau care sunt în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activităţii
instituţiilor subordonate şi asupra utilizării de către terţi, indiferent de natura juridică a
acestora, a fondurilor publice gestionate de aceştia din urmă în baza unei finanţări
realizate de către instituţia publică în cauză sau de către o instituţie subordonată acesteia.
(2) Operaţiunile care fac obiectul auditului intern sunt examinate, de regulă, pe tot
parcursul acestora, din momentul iniţierii până în momentul finalizării executării lor
efective.
Obiective privind verificarea operatiunilor:

1) conformitatea operaţiunilor, activităţilor sau a acţiunilor:
a) legalitatea:
b) regularitatea: obiectul auditului intern respectă prevederile care se
referă la modalităţi, proceduri, scheme sau la modele de efectuare,
execuţie sau desfăşurare;
c) încadrarea în plafoanele valorice:
2) economicitatea operaţiunilor, activităţilor sau a acţiunilor:cost minim în condiţiile date.
Costul minim se evaluează prin determinarea costului de oportunitate al realizării
obiectului auditat;
3) eficacitatea operaţiunilor, activităţilor sau a acţiunilor: de atingere a obiectivului stabilit
prin realizarea sa. Atingerea obiectivului stabilit trebuie să se realizeze într-o marjă pe
care auditorul o consideră rezonabilă;
4) eficienţa operaţiunilor, activităţilor sau a acţiunilor: reprezintă o corelare între
economicitate şi eficacitate, în sensul unei optimizări a celor două caracteristici, în
condiţiile realizării obiectului auditat;
5) oportunitatea temporală a realizării obiectului auditat: se analizează dacă momentul în
care obiectul auditat s-a realizat a fost cel mai propice sub aspectul asigurării atingerii
obiectivului stabilit;
6) oportunitatea structurală a realizării obiectului auditat: se analizează dacă obiectul
auditat s-a realizat în acea conjunctură acţională, normativă etc., care să confere cel mai
înalt grad de eficienţă. De asemenea, se analizează modul în care realizarea obiectului
auditat se încadrează într-o structură mai largă de operaţiuni, activităţi sau acţiuni;
7) acoperirea riscului intern asociat realizării operaţiunii, activităţii sau acţiunii auditate: se
evaluează modul şi gradul în care realizarea obiectului auditat a antrenat riscuri interne
(economice, tehnice, financiare, funcţionale etc.), precum şi modul şi gradul în care
aceste riscuri interne au fost acoperite a priori de managementul sistemului auditat;
8) acoperirea riscului de sistem asociat realizării operaţiunii, activităţii sau acţiunii auditate:
se evaluează modul şi gradul în care realizarea obiectului auditat a antrenat riscuri de
sistem (economice, tehnice, financiare, funcţionale etc.), precum şi modul şi gradul în
care aceste riscuri de sistem au fost acoperite a priori de managementul sistemului
auditat;
9) conectarea sistemului, prin realizarea obiectului auditat, la viitor: modul şi gradul în care,
prin realizarea obiectului auditat, sistemul în care s-a realizat acel obiect este asigurat
împotriva epuizării funcţionale şi/sau primeşte impulsuri noi de dezvoltare, stabilitate şi
perfecţionare specifice.
1. Punctaţi primele trei obiective în ordinea importanţei.

EXERCITIU
18
2. Ce alte obiective credeţi că ar fi necesar de adăugat?

3. Presupunând că în cadrul misiunii de audit intern aveţi de verificat
cheltuielile de capital înregistrate cu privire la extinderea reţelei de alimentare
cu apă şi canalizare a unei strazi, care vor fi criteriile de apreciere pe care le veţi
avea în vedere pentru atingerea obiectivelor de audit.
Auditul proiectelor de buget:

Auditarea proiectelor de buget ale IP are ca şi scop:
a) evaluarea fezabilităţii şi fiabilităţii proiectelor de buget, pentru minimizarea riscurilor
privind colectarea veniturilor bugetare şi depăşirea cheltuielilor publice,
b) fundamentarea echilibrelor bugetare.
Pentru bugetele pe programe, auditul proiectelor de buget va evalua necesitatea şi impactul

realizării acestor programe pe termen scurt şi mediu.
2.4. METODOLOGIA AUDITULUI INTERN
Normele metodologice generale pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern conţin

numai o parte din elementele metodologice de care auditorii trebuie să ţină cont în
îndeplinirea misiunii lor, cum ar fi:
-planul de audit intern
-raportul de audit intern
-certificarea bilanţului şi a contului de execuţie bugetară
-auditul de performanţă
-efectuarea inspecţiei de audit
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra paşilor care trebuie urmaţi în organizarea
misiunii de audit intern, redăm etapele misiunii, aşa cum rezultă din lucrarea de referinţă
“Conducerea unei misiuni de audit intern” elaborată de IFACI:
Misiunea de audit intern se poate grupa în trei etape:
a) pregătirea 1. ordinul misiunii
2. planul de abordare
3. analiza riscurilor
4. raportul de orientare
5. programul de verificare
6. planificarea (buget, alocări, planificare, urmărire)
b) executarea 7. munca pe teren
8.pregătierea fişelor de identificare, observare şi analiză a
problemelor
c) finalizarea 9. definirea structurii raportului
10. darea de seama
11. înţelegerea finală a poziţiei
12. redactarea şi difuzarea raportului
13. urmarea aplicării recomandărilor efectuate
Louis Vaurs, în lucrarea colectivă “Competente financiare” îşi intitulează articolul “Forta
auditorilor interni: metodologia lor”, iar în conţinut pentru a ilustra acest apropo el pune pe
primul loc necesitatea ca un serviciu de audit intern să-şi încadreze misiunile într-un ciclu şi
într-un plan anual definit astfel:
19
“ Ciclul de audit este perioada plurianuală care se estimează a fi necesară pentru a trece în
revistă diferitele activităţi ale unei unităţi". În acest stadiu, este vorba mai întâi de a face un
inventar al:
 riscurilor la care se expune unitatea privind fiecare activitate, funcţiune, filială,
subunitate, cu nivel sau de probabilitate
 punctele sensibile în privinţa cărora nici o slăbiciune a controlului intern nu poate fi
tolerată
 preocupările majore ale conducerii generale”
Aceste etape vor fi prezentate mai în detaliu în subcapitolul afectat desfăşurării auditului
intern la nivelul administraţiei publice judeţene şi locale.
2.5. DESFĂŞURAREA AUDITULUI INTERN
a) planul de audit
Structura planului de audit intern – elemente minimale:

 Scopul acţiunii de auditare
 Obiectivele acţiunii de auditare
 Indentificarea/descrierea activităţii/operaţiei supuse auditării
 Identificarea/descrierea unităţii sau a structurii organiozatorice la care se va
efectua auditul
 Durata acţiunii de auditare
 Perioada supusă auditării
 Numărul de auditori antrenaţi în acţiunea de auditare
 Precizarea elementelor ce presupun utilizarea unor cunoştinţe de specialitate şi
numărul de specialişti necesari
 Număr auditori ce vor fi atraşi în audit din cadrul structurilor descentralizate
Compartimentul de audit elaborează proiectul planului anual de audit pe baza:

Evaluării riscului asociat diferitelor structuri, activităţi, programe/proiecte,
operaţiuni
Criteriilor semnal (deficienţe constatate de alte controale, auditări, dinamica
unor riscuri,evoluţia unor aspecte, fenomene)
Consultărilor cu instituţiile publice ierarhic superioare
Recomandările unitare elaborate de M.F. prin consultare cu C.C.
Tematici generale obligatorii stabilite de M.F.
Termen de elaborare:
- ordonatori principali 30 nov N-1+ referat justificativ a modului de selectare a
obiectivelor,
- ordonatori secundari 10 dec N-1+ referat justificativ a modului de selectare a
obiectivelor, colaborare cu SAI a ordonatorului principal
20
- ordonator terţiar 20 dec N-1+ referat justificativ a modului de selectare a

obiectivelor, colaborare cu SAI a ordonatorului secundar
Conducatorul IP
aproba PLANUL ANUAL DE AUDIT
poate modifica, completa planului de audit aprobat
Auditorii interni primesc ordin de serviciu scris, aprobat de către

conducătorul IP,care prevede explicit:
Scopul
Obiectivele
Durata auditului
b) efectuarea misiunii de audit intern
c) raportul de audit
Auditorii interni consemnează constatările auditului intern în raportul de

audit inten, la care se anexează punctele de vedere ale persoanelor implicate
în activitatea auditată, mai ales dacă s-au constatat deficienţe.
Structura minimală a raportului de audit intern:

 Scopul si obiectivele raportului
 Date de indentificare a acţiunii
 Mod de desfăşurare a acţiunii : proceduri, metode, materiale
 Constatările efectuate sintetic cu trimitere la anexe, separare constatări
pozitive de cele negative dacă implică răspunderea juridică, se consemnează
în acte constatatoare bilaterale anexate
 Concluziile şi recomandările echipei de auditare
Pertinente,proporţionale cu constatările, fezabile, economice,…
 Documentaţie anexă: p.v.,note de constatare, note explicative, situaţii, acte,
probe
Prezentarea raportului de audit

conducatorului IP( cel care a aprobat auditarea)
21
Arhivare raport de audit

la compartimentul de audit
Principiile generale de întocmire a planului de audit
a) principiul completitudinii - nici o activitate desfăşurată de instituţia publică nu poate fi

exclusă de la exercitarea auditului intern;
b) principiul prudenţial - orice activitate sau operaţiune trebuie să fie cuprinsă în planul de
audit intern cel puţin o dată la 3 ani;
c) principiul permanentei observări - o activitate sau o operaţiune prevăzută în planul de
audit intern va face obiectul auditării pe tot parcursul realizării
ei;
d) principiul oportunităţii - obiectivele prevăzute în planul de audit intern vor fi stabilite
prin analiza şi evaluarea gradului şi a iminenţei riscului
asociat;
e) principiul ierarhizării competenţei teritoriale - instituţia publică corespunzătoare
ordonatorilor de credite secundari sau terţiari este auditată ca
întreg (la nivelul conducătorului acesteia) de instituţia publică
de rang imediat superior.
În cazul auditării proiectelor de bugete, concluziile auditului proiectelor de buget sunt

cuprinse în referate de opinie întocmite de compartimentele de audit intern proprii.
Referatul de opinie va conţine o serie de evaluări şi aprecieri cu privire la:

- veniturile bugetare: dimensionare, gradul de certitudine;
- cheltuielile bugetare: dimensionare, fundamentare, riscul depăşirii
- fundamentarea investiţiilor şi a achiziţiilor publice;
- finanţarea deficitelor bugetare;
- datoria publică implicită în propunerile de finanţare bugetară;
- fezabilitatea propunerilor de buget pe bază de programe;
- cofinanţări de proiecte şi programe;
- transferurile între categorii de bugete;
- mărimea, structura şi destinaţia fondurilor publice provenite de la Uniunea
Europeană sau din alte surse;
- mărimea, structura şi implicaţiile preluării la datoria publică a rezultatelor negative
ale blocajelor monetare şi financiare din economie;
- structura şi deficitul bugetului public consolidat;
- corelarea diverşilor indicatori bugetari;
-implicaţiile propunerilor bugetare asupra echilibrului macroeconomic, dinamicii
economiei reale şi monetare, corelării fluxurilor economice interne cu cele externe,
inflaţiei, şomajului şi calităţii vieţii;
22
- alte elemente relevante rezultate din legea anuală a bugetului de stat.

Ordonatorul principal de credite va colecta referatele de opinie din structurile
descentralizate prin compartimentul de audit intern, care va audita proiectul de buget
la nivelul ordonatorului principal de credite.
Dacă referatul de opinie este nefavorabil:

a) necorelări, contradicţii interne ori riscuri exagerate privind realizarea veniturilor şi
încadrarea cheltuielilor în deficitele proiectate,
b) servicii excesive ale datoriei publice interne în finanţarea, cofinanţarea sau în refinanţarea
proiectelor ori a programelor prevăzute în buget sau
c) alte puncte slabe ale proiectelor de buget,
Ordonatorul principal de credite poate dispune reanalizarea şi reproiectarea bugetelor

respective. Forma reproiectată a bugetelor nu mai este supusă auditării interne. În ceea ce
priveşte bugetele locale, ele vor urma regulile procedurale privind viza compartimentului de
audit intern, care au fost prezentate pentru proiectul bugetului de stat.
23
2.5.CERTIFICAREA BILANŢULUI CONTABIL ŞI A CONTULUI DE EXECUŢIE

BUGETARĂ
Scopul certificării: asigurarea garanţiei pentru conducătorul instituţiei publice că bilanţul

contabil şi contul de execuţie bugetară oferă o imagine fidelă, clară şi completă privind
buna gestiune financiară.
Principiile care stau la baza realizării certificării:

a) exhaustivitatea (integralitatea) - toate operaţiunile care privesc instituţia publică sunt
înregistrate în contabilitate pe baza documentelor justificative;
b) realitatea - toate elementele patrimoniale din evidenţele contabile corespund cu cele
identificabile fizic şi toate elementele de activ, pasiv, de venituri şi cheltuieli reflectă
valori reale, există şi privesc instituţia publică în cauză; toate informaţiile prezentate prin
conturile anuale trebuie să poată fi justificate şi certificate;
Comentariu:
Operatiunea este reală: dacă a avut sau are loc cu adevărat.
De exemplu în cazul unei achiziţii, această operaţie este reală dacă comportă efectiv un
transfer de proprietate, şi are loc plata efectivă a furnizorului.
Verificarea realităţii operaţiilor este problema fundamentală a auditorului. Realitatea unei

operaţii se apreciază în raport cu operaţiile: fictive, proiectate (facturi pro forma, protocoale
de intenţie), încă neefective la data la care ne raportăm.
c) corecta înregistrare în contabilitate şi corecta prezentare în conturile annual a

operaţiunilor, adică aceste operaţiuni trebuie:
1. să fie contabilizate în perioada corespunzătoare, urmărindu-se deci respectarea
independenţei exerciţiilor financiare (criteriul perioadei corecte);
2. să fie corect evaluate, adică sumele să fie bine determinate, aritmetic exacte, urmărindu-se
respectarea tuturor regulilor şi principiilor contabile, precum şi a metodelor de evaluare
(criteriul corectei evaluări);
3. să fie înregistrate în conturile corespunzătoare, conform planului de conturi pentru
instituţiile publice (criteriul corectei imputări);
4. să fie corect totalizate, centralizate, astfel încât să li se asigure o prezentare în conturile
anuale conformă cu regulile în vigoare (criteriul corectei prezentări în conturile anuale).
Comentariu:
Contabilizarea fără omisiuni: presupune ca toate evenimentele (şi nu toate documentele)
exerciţiului au fost contabilizate fără omisiuni.
Exemplu de eveniment: o tranzactie (cumpărare, vânzare, mişcare financiară), apariţia unui
angajament.
Contabilizare fără dublă înregistrare. Dubla înregistrare a unei operaţii, a unui document
poate fi de genul cumulării între: factură şi extras, facturări parţiale şi factura recapitulativă.
La valoarea adecvată. Operaţia este înregistrată în contabilitate la valoarea corectă, la

valoarea exactă a tranzacţiei? La evaluarea unui post trebuie avute în vedere principiile
contabile (stocuri, imobilizări, datorii şi creanţe în devize). Iar la evaluarea unei amortizări, a
unei deprecieri, a unui risc, trebuie avut în vedere principiul prudenţei.
24
La data corespunzătoare, este o aplicare a principiului specializării exercitţilor extinse la

mişcarea bunurilor şi creanţelor:
- cumpărarea sau vânzarea operată înaintea închiderii
- cheltuiala privind exerciţiul
- deprecierea sau riscul apărut în exerciţiu
- venit realizat în exerciţiu
- profit născut în exerciţiu
- achiziţii, cesiuni, plaăţi efectuate sau primite înaintea închiderii
Distincţia între “fără omisiuni” şi “la data corespunzătoare” se află la originea erorii: O
omisiune rezultă dintr-o eroare materială. Nerespectarea separării exerciţiilor provine dintr-o
eroare de principiu, dintr-un raţionament greşit sau din aplicarea incompletă sau a unor reguli
eronate.
În contul adecvat, presupune să se respecte regulile de înregistrare contabilă: utilizarea

conturilor care permit o prezentare corectă a conturilor anuale:
Patrimoniului (valoare şi structură)
Rezultatului ( valoare, mod de formare: mai ales mărimea rezultatului curent)
Situaţia financiară şi analiza lui.
Cunoscând aceste noţiuni, auditorul poate: să-şi limiteze lucrările la ceea ce în opinia sa este
util, să se auto-controleze: aprecierea în termeni de certificare a însemnătăţii reale a unei
diligenţe complexe.
Raportul privind certificarea bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară

a) se referă exclusiv la verificările efectuate, constatările făcute şi la concluziile desprinse
în procesul de certificare a bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară;
b) cuprinde o prezentare sintetică a modului de efectuare a verificarii, a materialelor,
documentelor şi a actelor examinate, a tehnicilor, metodelor şi a procedurilor utilizate
pentru îndeplinirea obiectivelor certificării;
c) se întocmeşte în trei exemplare, dintre care unul însoţeşte bilanţul contabil şi contul de
execuţie bugetară, al doilea rămâne la auditor, iar al treilea rămâne la cel auditat.
Evidenţa certificării va fi ţinută de compartimentele de audit intern de la nivelul DGFPCFSJ,

respectiv a municipiului Bucureşti, în baza unui registru întocmit special pentru acest scop, şi
va fi transmisă trimestrial la D.G.A.I. din cadrul Ministerului Finanţelor.
2.6.EVALUAREA PERFORMANŢEI DE MANAGEMENT
Auditul managementului la nivelul instituţiei publice

Auditul managementului se referă la evaluarea calităţii şi a eficienţei cu care conducătorul
instituţiei publice (şi, pe scară ierarhică, conducătorii structurilor subordonate) organizează,
conduce şi finalizează operaţiunile, activităţile şi acţiunile specifice instituţiei publice
auditate.
Criterii de conformitate în evaluarea managementului criterii care atestă respectarea de

către management a:
prevederilor legale în materia obiectului de activitate al instituţiei publice auditate,
procedurilor, metodologiilor, metodelor şi a tehnicilor adecvate pentru fundamentarea
deciziilor de orice fel.
25
Criterii de performanţă în evaluarea managementului

Criteriile care asigura îndeplinirea obiectivelor manageriale la nivel optim. Ele trebuie să
determine abaterea (cuantificată sau de natură calitativă) dintre obiectivul managerial
planificat şi cel efectiv.
Asumarea şi acoperirea riscului economico-financiar

Se va analiza modul în care la fundamentarea deciziei manageriale sau la punerea ei în
aplicare s-au luat în considerare riscurile interne, de natură economică şi financiară. Se va
analiza de asemenea, modul în care, cu privire la riscurile menţionate, s-au luat măsuri pentru
acoperirea lor, adică s-au proiectat sisteme ori mecanisme care să prevină, să reducă sau să
compenseze efectul actualizării acestor riscuri.
Asumarea şi acoperirea riscului structural şi funcţional

aplicare s-au luat în considerare riscurile interne, de natură structurală şi funcţională. Se va
analiza în acest sens modul în care o anumită decizie managerială poate avea efecte
structurale asupra activităţii sistemului sau efecte asupra modului în care funcţionează acel
sistem. Atât în legătură cu efectele structurale, cât şi cu cele funcţionale, se vor analiza
riscurile specifice, modul şi măsura în care acestea au fost luate în considerare la
fundamentarea deciziei manageriale şi la implementarea ei.
Asumarea şi acoperirea riscului de sistem
aplicare s-au luat în considerare riscurile externe sau de sistem, adică acele riscuri care
derivă, pentru sistemul auditat, din modificări structurale, legislative sau de orice altă natură,
care au loc în mediul economic şi social-politic în care funcţionează sistemul auditat.
2.7. INSPECTIA DE AUDIT
Definirea inspecţiei de audit intern:

 verificarea efectuată la faţa locului în cursul derulării unei operaţiuni,
 în scopul
 constatării unor eventuale abateri de la legalitate, regularitate
 luării de măsuri pentru protejarea fondurilor publice şi patrimoniului
public
 pentru repararea prejudiciului produs.
 efectuată de o structură specializată din cadrul compartimentului de audit intern .
26
Caracteristici:
a) se referă la fapte/ aspecte legate de orice operaţiune, activitate sau acţiune desfăşurată la
nivelul instituţiei publice;
b) se realizează la faţa locului;
c) are un caracter punctual, dezvoltarea verificării face obiectul activităţilor ulterioare de
audit;
d) se finalizează cu un act constatator bilateral, semnat şi înregistrat de inspectorul auditor,
de cel inspectat;
e) constituie o atribuţie specifică de audit intern, cu caracter operativ;
f) asigură estimarea cantitativă a eventualelor prejudicii (efective sau potenţiale);
g) propune măsuri operative şi soluţii pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor
vinovaţi;
h) ia măsuri operative minimale pentru stoparea, limitarea fenomenelor negative
generatoare de prejudicii (efective/ potenţiale) şi alte disfuncţionalităţi constatate.
Faptul generator al inspecţiei de audit intern:

a) sesizarea contabilului-şef din structurile de CFPP ale instituţiilor publice cu privire la
efectuarea de operaţiuni pe propria răspundere a conducătorului instituţiei publice, fără
viză de control financiar preventiv; b) indicii abateri de la legalitate sau regularitate în
efectuarea de operaţiuni, desfăşurarea de activităţi sau în realizarea de acţiuni:
 sesizări din interiorul sau din exteriorul sistemului inspectat;
 autosesizări ale organului de inspecţie;
 concluzii cuprinse în alte acte de audit, control;
 informaţii din mass-media;
 orice alte indicii relevante.
Competenţa materială în efectuarea inspecţiilor de audit intern
 structurile specializate ale Ministerului Finanţelor (din aparatul central şi din aparatul
teritorial).Ord.MFnr. 82/2000 compartiment în cadrul D.G.A.I., S.A.I.
Competenţa teritorială în efectuarea inspecţiilor de audit intern

 la OPC ai BS, BASS şi BFS - serviciul specializat din D.G.A.I.-MF.
 la OPC ai BL,
 la OSC, OTC -structuri specializate ale SAI, DAI, din DGFPCFSJ,
27
PROCEDURA DE REALIZARE A INSPECŢIEI DE AUDIT
Sesizări INDICII ALTE SITUAŢII

abateri abateri DECÂT
SESIZĂRII
TRANSMISE DE
CONTABILUL-ŞEF,
COMPARTIMENTUL DE INSPECŢIE
stabileşte scopul şi obiectivele acţiunii concrete ale inspecţiei de audit intern;
tematica inspectiei
matodele, tehnicile şi procedeele de lucru;
Ordin de serviciu Ordin de serviciu

+ referat justificativ. şef comp. inspecţie AI,
şef S.A.I.
------E F E C T U A R E---I N S P EC Ţ I E---D E---A U D I T---I N T E R N-------
PROCES-VERBAL de inspecţie de audit intern

bilateral, 3.ex: 1ex la IP, 2ex la organul de AI
anexe: elemente probante,note explicative,note de relatii
fundamentarea constatărilor prin trimiteri la textul legal încălcat şi
la documentaţia-anexă la procesul-verbal;
+ nota de prezentare
COMP. INSPECŢIE AI AL COMP. INSPECŢIE AI AL DGFPCFSJ

DGAI
informare : constatările făcute
informare : constatările făcute măsurile luate
măsurile luate
Ministrul de finanţe Director general DGFPCFSJ
Dacă deficienţele constatate întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, compartimentul

de inspecţie de audit intern va respecta prevederile legale în materie;
Instanţele de informare cu privire la actul de inspecţie de audit intern şi documentele aferente
informării
Organul care a ordonat auditarea primeşte nota de prezentare şi proces verbal al inspecţiei de
audit. Instituţia publică verificată primeşte proces verbal al inspecţiei de audit. Curtea de
Conturi, în cazul constatării producerii sau posibilităţii producerii de pagube pe seama
fondurilor publice sau/şi a patrimoniului public - raportul de sesizare, însoţit de procesul-
verbal al inspecţiei de audit intern, împreună cu documentaţia aferentă, eventualele
contestaţii depuse şi deciziile de soluţionare.
28
Conţinutul contestaţiei actului inspecţiei de audit intern

Contestaţiile - căi administrative de atac prin care se solicită anularea parţială sau totală a
constatărilor şi măsurilor menţionate în actul constatator. Ele sunt formulate de conducătorul
instituţiei publice la care s-a efectuat inspecţia de audit intern, fiind confirmate prin
semnătură şi ştampilă.
Contestaţia va face referire strictă la constatările şi la măsurile cuprinse în procesul-verbal de

inspecţie de audit intern, fiind însoţită de elemente probatorii care să susţină solicitarea
petentului. Contestaţia nu se poate baza pe acte, documente sau informaţii care la data
efectuării inspecţiei de audit intern nu erau, în mod obiectiv, accesibile inspectorului de audit
intern sau nu au putut fi puse la dispoziţie acestuia pe perioada efectuării inspecţiei de audit
intern.
Procedura de contestare:
N –primire proces verbal de inspectie.
Max. N+15 zile calendaristice depunere la organul care a efectuat inspecţia de audit intern:
Contestaţie + copie certificată, pe propria răspundere, a actului contestat, copii alte
documente pe care petentul le consideră necesare sau/şi utile în susţinerea cauzei sale;
N+15+30 zile calendarisitce răspunsul la contestaţie, prin decizie motivată definitiva,

semnată de conducătorul instituţiei care a efectuat inspecţia de audit intern;
Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea petiţionarului o situaţie mai grea decât cea
contestată şi aplicată prin actul care face obiectul contestării.
În cazul în care contestaţia nu a fost depusă în termen sau, deşi a fost depusă în termen, a fost
respinsă în totalitate sau în parte, iar capetele de cerere care au fost respinse se referă la
producerea de prejudicii pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public ori se referă
la existenţa unui potenţial pentru producerea unor asemenea prejudicii, contestaţia se va
transmite de către persoana care a semnat ordinul de serviciu pentru efectuarea inspecţiei de
audit intern, la Curtea de Conturi, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 26 alin. (8) din
Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999;
În cazul în care contestarea procesului-verbal de inspecţie de audit intern s-a făcut pe capete
de cerere care nu se referă la producerea de prejudicii pe seama fondurilor publice sau a
patrimoniului public, iar contestaţia a fost respinsă sau admisă în parte, contestaţia şi
răspunsul la contestaţie nu vor fi transmise Curţii de Conturi.
29
2.8. NORMELE PROFESIONALE INTERNAŢIONALE DE AUDIT INTERN
În 1971 s-au formulat pentru prima dată responsabilităţile ce revin auditorului intern. Ulterior
IIA, publica normele profesionale sub denumirea de “Norme pentru practica profesională a
Auditului Intern” (ATH, IFACI,1985) . Prin norme în prezentul text se înţeleg criterii după
care activitatea unui serviciu de audit intern poate fi apreciată şi măsurată obiectivul lor fiind
de a expune un model de practică a auditului intern, aşa cum a fost conceput si adoptat de
catre IIA.
Cuprinsul normelor generale si specifice ale practicării profesionale

a auditului intern:
100. INDEPENDENŢA- AUDITORII INTERNI TREBUIE SĂ FIE INDEPENDENŢI DE
ACTIVITATEA PE CARE O AUDITEAZĂ
110 Locul în organizaţie – locul auditului intern în organizaţie trebuie să fie suficient de
semnificativ pentru a-i permite realizarea responsabilităţilor sale de audit.
120 Obiectivitatea – auditorii interni trebuie să efectueze auditarea cu obiectivitate
200. COMPETENŢA PROFESIONALĂ – AUDITORII INTERNI TREBUIE SĂ-ŞI

DESFĂŞOARE ACTIVITATEA CU COMPETENŢĂ ŞI CONŞTIINŢĂ PROFESIONALĂ
Serviciul de audit intern (SAI)
210 Selectarea şi distribuirea personalului – serviciul de audit intern trebuie să
garanteze că competenţa tehnică şi pregătirea generală a auditorilor interni sunt de un
nivel compatibil cu auditul ce trebuie efectuat.
220 Cunoştinţe, aptitudini şi competenţe tehnice – SAI trebuie să posede sau să
acumuleze cunoştinţele, aptitudinile şi competenţele tehnice necesare exercitării
responsabilităţilor lor de audit.
230 Supervizare – SAI trebuie să garanteze că activităţile de audit intern sunt
supervizate într-un mod adecvat.
Auditorul intern (AI)
240 Respectarea codului deontologic – AI tebuie să respecte regulile codului
deontologic.
250 Cunoştinte, aptitudini şi competenţe tehnice – AI trebuie să posede cunoştinţe,
aptitudini şi competenţe tehnice necesare bunei executări a activităţii de audit intern
260 Relaţiile interumane şi comunicarea – AI trebuie să fie apţi să realizeze contacte
interumane şi să ştie să comunice eficient.
270 Formarea continuă – AI trebuie să-şi menţină competenţa tehnică printr-o
pregatire permanentă, continuă.
280 Conştiinţa profesională - AI trebuie să dovedească conştiinţa profesională în
efectuarea misiunii lor.
300. ÎNTINDEREA LUCRĂRILOR –DOMENIUL DE ACTIVITATE AL AUDITULUI

INTERN TREBUIE SĂ CUPRINDĂ EXAMINAREA ŞI APRECIEREA PERTINENŢEI ŞI
EFICACITĂŢII SISTEMULUI DE CONTROL INTERN AL UNITĂŢII ŞI A CALITĂŢII
EXECUŢIEI RESPONSABILITĂŢILOR ATRIBUITE.
310 Fiabilitatea şi exhaustivitatea informaţiilor – AI trebuie să examinexe
fiabilitatea şi exhaustivitatea informaţiilor financiare şi operaţionale, ca şi mijloacele
utilizate pentru a identifica, măsura, clasa şi prezenta aceste informaţii.
30
320 Respectarea politicilor, planurilor, procedurilor, legilor şi reglementărilor – AI

trebuie să examineze sistemele stabilite pentru a asigura respectarea politicilor
planurilor, procedurilor, legilor şi reglementărilor care pot să aibă o incidenţă
semnificativă asupra operaţiilor unităţii şi asupra prezentării informaţiilor şi trebuie să
verifice ca unitatea să se conformeze efectiv la acestea.
330 Protecţia patrimoniului – AI trebuie să examineze dispoziţiile luate pentru
protecţia activelor şi dacă este cazul să verifice existenţa acestora.
340 Utilizarea economică şi eficace a resurselor – AI trebuie să aprecieze dacă
resursele sunt utilizate într-un mod economic şi eficace.
350 Realizarea obiectivelor fixate pentru activităţile operaţionale şi pentru
programe – AI trebuie să examineze activităţile unităţii şi programele sale pentru a se
asigura că rezultatele corespund obiectivelor fixate şi pentru a determina dacă
operaţiile şi programele sunt executate conform previziunilor
400 EXECUTAREA ACTIVITĂŢII DE AUDIT – ACTIVITATEA DE AUDIT TREBUIE SĂ

CUPRINDĂ ETAPELE DE PLANIFICARE A MISIUNII, EXAMINAREA ŞI EVALUAREA
INFORMAŢIILOR CULESE, COMUNICAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ŞI
URMĂRILE ACESTORA.
410 Planificarea misiunilor – AI trebuie să planifice fiecare misiune de audit
420 Examinarea şi evaluarea informaţiilor culese – AI trebuie să culeagă, analizeze,
interpreteze informaţiile şi să documenteze această activitate pentru a susţine
rezultatele auditului
430 Comunicarea rezultatelor - AI trebuie să întocmească un raport asupra
rezultatelor muncii lor de audit
440 Urmările- AI trebuie să efectueze o urmărire, observare, pentru a se asigura că
acţiunile prevăzute în raport de AI, adoptate, sunt întreprinse.
500 GESTIONAREA SERVICIULUI DE AI – DIRECTORUL SERVICIULUI DE AI

TREBUIE SĂ CONDUCĂ SERVICIUL SĂU ÎNTR-O MANIERĂ ADECVATĂ.
510 Obiectiv, competenţă şi responsabilitate – Directorul SAI trebuie să dispună de
un document în care să fie definit, obiectivul, competenţa şi responsabilitatea SAI
520 Planificarea – Directorul AI trebuie să stabilească planurile după care SAI îşi v-a
exercita responsabilităţile sale
530 Politici şi proceduri – Directorul SAI trebuie să definească şi să consemneze în
scris politicile şi pocedurile care vor ghida activitatea auditorilor.
540 Gestiunea şi formarea personalului – Directorul SAI trebuie să stabilească
planurile de recrutare şi de dezvoltare a resurselor umane a SAI
550 Auditorii externi – Directorul SAI trebuie să coordoneze eforturile AI şi A
extern
560 Controlul de calitate – Directorul SAI trebuie să definească şi să pună în practică
un plan de control de calitate, pentru a evalua activităţile SAI
Normele de audit intern sunt însoţite de precizări menite să le facă operaţionale. În sinteza
recomandările prevăd:
1. Controlul – concepte şi responsabilităţi
Pentru auditorul intern conceptul de control este mai larg decât pentru auditorii externi şi
poate fi identificat ca un sistem global de control. Controlul poate fi considerat mai degrabă
ca o parte integrată în activitatea de planificare, organizare şi gestionare, decât o activitate
separată. Auditorii interni examinează şi evaluează procesele planificării, organizării şi
31
gestiunii pentru a determina dacă există o asigurare rezonabilă10 că obiectivele şi scopurile

fixate să fie atinse.
2. Întinderea lucrărilor
Norma detaliată dă indicaţii auditorului cum să respecte în activitatea sa norma 300.
Reaminteşte in special ca auditorul intern trebuie sa priveasca controlul intern ca pe un
ansamblu de sisteme, fiecare controlat de un conducător în vederea realizării obiectivelor şi
scopurilor propuse de unitate. Uneori conducerea ţine cont de raportul cost/eficacitate în
timpul fazei de concepţie a sistemelor.
3. Comunicarea rezultatelor
Recomandarea cuprinde sfaturi privind comunicarea orală şi în scris a rezultatelor auditului.
În particular norma pune în evidenţă aspectele următoare:
- la sfârşitul lucrării de auditare trebuie să fie întocmit un raport scris şi semnat
- auditorul intern trebuie să prezinte concluziile sale şi recomandările responsabililor
adecvaţi înainte de a emite raportul sau definitiv
- rapoartele trebuie să fie imparţiale, clare, concise şi constructive. Printre altele, fiecare
raport trebuie să fie stabilit în timp util
- rapoartele pot cuprinde recomandări privind posibilele îmbunătăţiri, fie în derularea
activităţilor operaţionale, fie în controlul lor; de asemenea se pot evidenţia obiectivele
atinse
- raportul de audit poate de asemenea să facă parte din punctul de vedere al auditatului în
ceea ce priveşte concluziile şi propunerile
- directorul serviciului de audit intern trebuie să revadă şi să aprobe raportul definitiv şi să
decidă difuzarea sa
2.10. RISCUL DE AUDIT ŞI PRAGUL DE SEMNIFICAŢIE
Riscul final al auditorului este de a emite o opinie eronată, de exemplu certificarea conturilor
care comportă erori semnificative. Dar auditorul nu are obligaţia şi nici posibilitatea de a
contola totul fiind pus în situaţia de a alege: ce va fi controlat sau
punctele care vor fi ignorate.
Cum va proceda?
Categoriile de riscuri posibile a intervenii sunt:
Riscul economic,
Riscul de sistem,
Riscul de importanţă relativă
Ce trebuie să-i atragă atenţia auditorului ?

Sumele importante, tranzacţiile complexe, cu deznodământ nesigur, investiţiile îndrăzneţe,
serviciile publice neperformante, schemele de contabilizare complexe, părţile din
contabilitate necercetate.
Neputând controla totul, auditorul trebuie :

- să cunoască bine riscurile susceptibile să se producă în unitate
- să identifice riscurile faţă de care unitatea nu s-a protejat
10
conceptul de asigurare rezonabila se refera la ansamblul elementelor probante culese de catre
auditor care il indreptatesc sa concluzioneze ca informatiile analizate nu contin anomalii semnificative.
32
- să-şi concentreze cea mai mare parte din controalele sale asupra acestor riscuri.
Pentru a-şi putea îndeplini misiunea, auditorul trebuie să folosească procedurile pe care le
consideră necesare pentru a obţine un grad rezonabil de certitudine asupra corectitudinii
operatiilor verificate.
Originea riscului de audit:

Fiabilitatea informatiilor financiare poate fi influentata de diferiti factori de risc pe care
auditorul trebuie să-I ia in considerare pentru a utiliza tehnici adecvate in funcţie de natura si
gravitatea erorilor susceptibile să se producă. Trebuie reamintit că riscurile au probabilităti
variabile de a se concretiza, după cum unitatea se protejează sau nu faţă de riscurile potenţiale
şi posibile, şi că, dacă unitatea nu se protejează, riscurile nu se concretizează întotdeauna în
erori reale.
Riscurile potenţiale, sunt cele mai susceptibile de a se produce dacă nu se instituie un control
eficent menit să le prevină, descopere şi corecteze. Ele au un caracter teoretic , sunt comune
tuturor unitaţilor.
Riscurile posibile sunt formate din acea parte a riscurilor potenţiale pentru care unitatea nu a
întreprins măsuri eficiente menite să le limiteze si ca urmare există o mare probabilitate ca
erorile să se producă fără a fi detectate si corectate.
Riscul economic
Orice activitate economică implică riscuri in funcţie de natura acestei activităti, de politicile
aplicate si de situaţia unităţii la un moment dat: acesta este riscul economic.
Aprecierea acestui risc trece printr-o inţelegere globală a unităţii si a activităţii sale pentru a
permite o apreciere corectă a transpunerii sale contabile.
Riscul economic poate fi analizat după cum urmează:
-riscul legat de natura operaţiilor
-riscul legat de politicile alese de unitate
-riscul legat de situaţia unităţii.
1)Riscurile legate de natura operaţiilor

a) sectorul de activitate de care ţine unitatea
Anumite riscuri sunt comune tuturor (sau aproape tuturor) unităţiilor dintr-un sector de
activitate, a cărui activitate este supusă aceloraşi uzanţe si fluctuaţiilor aceloraşi conjuncturi.
Prin uzanţe se inţelege existenţa regulilor sau a practicilor economice specifice unui sector.
Ele implică riscuri particulare care trebuie să fie transpuse in conturi.
b) riscurile legate de activitatea exercitată

Exemple: modificarea modului de aprovizionare,investiţii, finanţare.
Cunoaşterea acestor riscuri nu se poate face, in general, numai prin contact direct cu cadrele
operaţionale din unitate, care au luat decizii in acest sens, contabilii limitându-se, cel mai
adesea la constatarea consecinţelor lor.
c) riscuri legate de structura unităţii.

Exemple: implantarea geografică descentralizată cu omogenitatea informaţiei
d) riscuri legate de volumul si frecvenţa operaţiilor
33
-fiabilitatea operaţiilor repetitive ( adesea numeroase) ţine in principiu de calitatea

procedurilor de prelucrare
-operaţiile punctuale comportă mai multe riscuri in măsura în care persoanele însărcinate cu
prelucrarea lor ( adesea cadre intermediare ) nu dispun de aceleaşi puncte de reper
-operaţiile excepţionale, în măsura în care ele apelează, în general, la o tehnicitate mai mare
si comportă mai multe riscuri.
În acest sens trebuie cunoscute riscurile inerente naturii operaţiilor. Pentru aceasta trebuie:
Să se stabileasca ciclurile si conturile semnificative;
Să se aprecieze mai bine particularitaţile la intreruperea exerciţiului;
Să se inventarieze operaţiile care ar trebui să fie contabilizate;
Să se aprecieze mai bine natura provizioanelor ce urmează să fie constituite.
B)Riscuri legate de politicile alese de către unitate

Politicile alese de către unitate, au o influentă directă asupra faptelor contabilizabile si numai
cunoscându-le, auditorul se poate asigura că ele sunt corect transpuse in contabilitate.
Exemple: politica de investiţie a unităţii. Politicile vizate sunt toate acelea care privesc
aspectele fundamentale ale vieţii unităţii: financiar, social, dezvoltare, investiţii. Pentru o mai
bună cunoaştere a politicilor este necesară o mai bună interpretare a rezultatelor din
revizuirea analitică a cifrelor, aprecierea evaluărilor, aprecierea comentariilor din raportul de
gestiune.
C) Riscurile legate de situatia unitaţii.

Riscurile nu sunt aceleaşi într-o unitate sănătoasă şi fără dificultăţi financiare ca într-o unitate
.aflată în dificultate financiară. În cea dintâi, conducătorii vor putea fi tentaţi de o politică
”prea conservatoare”, pe când în a doua ei vor putea avea reacţii necontrolate ( credite
neperformante, opţiuni fiscale periculoase, operaţii ilicite), amână ( din lipsă de mijloace)
luarea unor decizii corespunzătoare privind gestiunea.
Auditorul trebuie să cunoască in acelasi timp, percepţia pe care conducătorii o au asupra
situaţiei lor, pentru a anticipa reacţiile acestora şi a-I ajuta să aprecieze situaţia reală pentru a
evita o percepţie prea pesimistă ( situaţiile dificile nu sunt toate iremediabile) sau prea
optimistă a a cestei situaţii.
Riscul de sistem – riscuri legate de organizarea generală a unităţii

Cuprinde trei tipuri de riscuri:
- riscul de transpunere contabilă, el insuşi in funcţie de complexitatea regulilor şi a
sistemelor de obţinere şi prelucrare a datelor.
- riscul legat de sistemul de gestiune (managementul gestiunii curente), care
depinde de: pertinenţa şi de calitatea informaţiei de gestiune, de modul de aplicare
a acestei informaţii ( acţiuni corective), de atitudinea conducerii.
- riscul privind structura responsabilităţilor, adică: repartizarea responsabilităţilor
(misiuni, activităţi, sarcini, apreciată din unghiul eficienţei şi al respectării
regulilor controlului intern, aplicarea controlului ierarhic).
1. Riscuri legate de natura si complexitatea structurilor şi regulilor

Operaţiile unităţii au grade diferite de complexitate, ele pot fi într-o măsură mai mare sau mai
mică influenţate de regulile contabile, fiscale, juridice. Cu cât aceste reguli sunt mai
complexe, cu atât sunt mai mari riscurile de erori. Exemple: evaluarea lucrărilor în cazul
cheltuielilor de capital neterminate şi nerecepţionate până la sfârşitul anului, finanţarea unor
programe din surse diferite, asocierile, preluarea unor servicii publice de la regiile autonome.
34
2. Riscuri legate de calitatea gestiunii

Calitatea procesului de decizie, de măsurare a rezultatelor, de punere în aplicare a măsurilor
corective, minimizează riscurile operaţiilor periculoase sau ale căror consecinţe sunt prost
măsurate. Calitatea managementului resurselor umane influenţează riscurile unităţii, în
funcţie de modul cum se asigură o corespondenţă între competenţa profesională şi
complexitatea sarcinilor, cum se asigură o bună motivare în stimularea personalului. O bună
gestionare este un factor atenuant al riscului economic care astfel este localizat, supravegheat,
combătut.
3. Riscul legat de controlul intern

Pentru operaţiunile de gestiune curentă, sistemul de înregistrare a operaţiilor, de la iniţiere
până la transpunerea lor în conturi, trebuie să fie conceput şi aplicat astfel încât să prevină, să
detecteze şi să corecteze erorile. Un sistem prost conceput sau aplicat, poate facilita
producerea unor erori majore. Exemple:
un sistem defectuos de stabilire, evidenţă şi colectare a impozitelor şi taxelor locale
poate diminua simţitor nivelul veniturilor unităţii administrativ teritoriale;
urmarirea insuficientă a debitorilor dubioşi poate face ca unitatea să continue prestarea
serviciilor publice către clienţi care nu vor plăti niciodată şi al caror număr trebuie deci
redus.
Dimpotrivă, un sistem bine conceput şi aplicat, constituie o protecţie esenţială împotriva

riscului de erori:
separare a funcţiilor limitează riscul de fraudă
existenţa procedurilor scrise
Fiabilitatea sistemului este deci un element important în demersul auditorului.
4. Riscuri legate de atitudinea conducerii

Oricare ar fi calitatea controlului intern, atitudinea conducerii poate contribui la întărirea
eficienţei sale sau, dimpotrivă, la creşterea riscurilor de sistem (de transpunere contabilă).
Exemple: o conducere sensibilă la calitatea informaţiei sale şi la eficienţa serviciilor sale, va
asigura o supervizare a ansamblului operaţiilor veghind la aplicarea şi la funcţionarea
sistemelor performante şi fiabile; o conducere care are o încredere prea mare în calitatea
oamenilor săi şi a sistemelor sale, nu va putea descoperi “devierile” din cauză că nu a asigurat
această supervizare, conducătorii supuşi unor presiuni prea mari (buget, respectarea
previziunilor, presiunea creditorilor, pot fi tentaţi să-şi influenţeze colaboratorii pentru a
minimaliza vizibilitatea dificultăţilor lor şi a face astfel inoperant sistemul de control intern).
Riscul legat de importanţa relativă
Importanţa relativă nu constituie un risc în sine, dar este un factor important pentru a permite
auditorului să aprecieze amploarea riscurilor precedente. Ea se referă în principal la valoarea
operaţiilor prelucrate sau susceptibile să fie, dar trebuie să ia de asemenea în calcul anumite
elemente calitative (apropierea pragurilor ”fatidice”: deficit bugetar, goluri de casă). În
demersul său auditorul trebuie să ia în considerare această noţiune pentru a determina:
Pentru o bună orientare şi planificare a eforturilor, pentru evitarea lucrărilor inutile şi pentru
planificarea în final a deciziei cu privire la opinia emisă, auditorul trebuie să identifice
domeniile semnificative, sistemele semnificative, riscurile auditului şi să stabilească
importanţa lor relativă.
35
Domenii semnificative: achiziţii, personal, trezorerie, etc.

Sistemele semnificative reprezintă ciclurile contabile care prelucrează operaţii de gestiune
curentă, pentru care va trebui să se asigure că riscul legat de controlul intern este cât mai mic
cu putinţă.
Sisteme semnificative = orice sistem care asigură surprinderea şi transcrierea operaţiilor

repetitive realizate de unitate, când valoarea cumulată a acestora este ea însăşi semnificativă
din perspectiva conturilor anuale.
Pentru înţelegerea şi descrierea sistemelor semnificative auditorul stabileşte:

- locurile unde au loc operaţiunile şi se întocmesc documentele
- care sunt sursele de date
- circuitul documentelor
- tehnologia contabila a prelucrării datelor
- zonele de risc şi posibilitatea de denaturare a conturilor anuale.
Auditorul se bazează de regulă, pe teste şi sondaje şi ca urmare prezintă riscul ca unele

inexactităţi şi omisiuni să nu fie descoperite. Dacă are indicii că acestea ar putea fi
semnificative, el este obligat să-şi extindă verificările spre a lămurii aspectele, ţinând cont de
importanţa relativă şi de pragul de semnificaţie.
Importanţa relativă a unei inexactităţi sau omisiuni se stabileşte în raport cu mărimea sau
natura acestora, cu posibilitatea ca aceste inexactităţi şi omisiuni să influenţeze
raţionamentul, opinia sau decizia utilizatorilor de informaţii.
Conturile semnificative sunt toate acele conturi a căror valoare reprezintă o parte importantă
din conturile anuale, precum şi acelea care, prin natura lor, ar fi susceptibile să reprezinte o
parte importantă din conturile anuale. Conturile care privesc operaţiile excepţionale, pe care
el ar trebui să le controleze, cu mai multă rigoare decât pe celelalte.
Pragul de semnificaţie permite să aprecieze dacă erorile constatate trebuie să fie corectate
sau nu, pentru ca el să emită o opinie fără rezerve. Prag de semnificaţie este măsura valorii
pe care o poate da auditorul, de la care o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta
conformitatea cu regulile şi sinceritatea conturilor anuale precum şi imaginea fidelă a
rezultatului operaţiilor, a situaţiei financiare şi a patrimoniului unităţii, este deci aprecierea pe
care o poate face auditorul privind nevoile utilizatorului conturilor anuale.
Definirea acestui prag permite auditorului la începutul misiunii sale să aprecieze mai bine
sistemele şi conturile susceptibile să conţină erori semnificative, iar la sfârşitul misiunii, să
aprecieze dacă anomaliile pe care le-a descoperit trebuie să fie corectate în exerciţiu ca să
poată emite o opinie fără rezerve.
Incidenţa asupra abordării auditului

Cunoaşterea acestor riscuri şi aprecierea importanţei lor relative este un element esenţial al
abordării auditului . Întradevar,
- cu cât riscul economic este mai însemnat, cu atât mai mult afectează aprecierea
celorlalte riscuri
- riscul de sistem (de transpunere contabilă) va influenţa natura lucrărilor, studierea
sau nu a procedurilor, şi amploarea controlului conturilor pentru fiecare grup de
operaţii semnificative
36
- riscul legat de importanţa relativă permite auditorului să-şi dozeze întinderea

controalelor.
Pe grupuri încercaţi să definiţi 5 domenii semnificative, 5
Exercitiu: sisteme semnificative, 5 conturi semnificative, precum şi un
criteriu de determinare a pragului de semnificaţie cu motivarea
afirmaţiei.
ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE AUDIT INTERN ÎN AMINISTRAŢIA PUBLICĂ

LOCALĂ
3.1.PARTICULARITĂŢI ORGANIZATORICE
Unităţile administrativ-teritoriale:
 Consiliile judeţene
 Consiliile locale: municipale
oraşeneşti
comunale
Particularităţi:
 Sunt instituţii publice autonome:
 organe deliberative proprii, cu competenţe de decizie asupra
administrării finanţelor publice locale şi gestionării patrimoniului public
al unităţilor administrativ-teritoriale pe care la reprezintă cu respectarea
legislaţiei
37
 buget de venituri si cheltuieli propriu

 exercită competenţele şi autoritatea pe o rază teritorială bine delimitată, în numele şi în
folosul colectivităţii locale – în limitele prevăzute de lege;
 infiinţează, organizează şi asigură serviciile publice de interes local:
 prin gestionare directă;
 prin delegarea acesteia persoanelor juridice sau fizice.
3.2. ORGANIZAREA STRUCTURILOR DE AUDIT INTERN
Condiţionari: de ordin legislativ: impuse de OG nr.119/1999 si HG nr 332/2000

de natura organizatorică
Activitatea de audit intern se organizează în mod independent în structura fiecărei

instituţii publice, sub forma unui compartiment specializat care se subordonează şi
raportează direct conducătorului instituţiei publice (art.6 alin.1 si 3 din OG nr 119/1999).
Comentariu: Toate consiliile locale şi consiliile judeţene sunt obligate să-şi organizeze
structuri proprii de audit intern. Această obligativitate rezultă în mod expres şi din pct.5. din
Normele metodologice generale pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern care
precizează: “auditul intern se organizează în mod obligatoriu la ordonatorii principali de
credite, responsabilitatea pentru aceasta revenind ordonatorilor de credite respectivi”.
Modalitati de organizare a structurilor de audit intern :

 fostele structuri de control financiar de gestiune vor fi absorbite de cele de audit intern.
Pe lângă atribuţiile conferite de OG nr.119/1999 vor fi preluate şi atribuţiile fostelor
structuri;
 acolo unde nu existau structuri de control financiar de gestiune se vor înfiinţa structuri
de audit intern.
Comentariu:
Primăriile şi conditiile judeţene care au organizate compartimente de control financiar de
gestiune, vor transforma compartimentele respective în compartimente de audit intern. Aceste
structuri vor prelua, pe lângă atribuţiile specifice auditului intern şi vechile atribuţii privind
controlul financiar de gestiune, reglementate de pct.12 din Normele de organizare şi
exercitare a controlului financiar aprobate prin HG.nr.720/1991, cu privire la :
(a) existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi valorilor de orice fel şi cu orice titlu;
(b) utilizarea valorilor materiale de orice fel, declasarea şi casarea bunurilor;
(c) efectuarea prin numerar sau prin cont , a încasărilor şi plăţilor în lei şi valută, de orice
natură;
(d) întocmirea şi circulatia documentelor primare, documentelor tehnic-operative şi contabile.
Aşa cum se poate observa cea mai mare parte a acestor sarcini sunt similare sau
complementare cu atribuţiile auditului intern.
 Consiliile locale cu un număr mai mic de 25 de posturi pot decide să nu organizeze
distinc activitatea de audit intern ( art.28 alin 2 din OG nr.119/1999).
Această decizie se va comunica DGFPCFSJ, respectiv a Mun.Bucuresti, informând

modalitatea pentru care a optat să se realizeze certificarea trimestrială şi anuală a bilanţului
contabil şi a contului de execuţie, care pot fi:
 Prin persoane desemnate de DGFPCFS
38
 Prin persoane fizice sau juridice agreate de MF 9pct.62 di Normele

aprobate prin HG nr.332/2000)
Persoanele fizice şi juridice cuprinse în lista persoanelor agreate de MF vor fi reatestate

anual, pe baza următoarelor criterii:
a) pentru persoane fizice:
- să îndeplinească condiţiile cerute auditorilor interni, prevăzute de prezentele norme
metodologice;
- să susţină o testare profesională la structurile de specialitate din cadrul MF, pe probleme
de audit intern, cu accent pe certificarea bilanţurilor contabile şi a conturilor de execuţie
bugetară. În cazul în care a fost agreat pentru exerciţiul financiar anterior, reatestarea
pentru un nou exerciţiu financiar se va face pe baza analizei rapoartelor de certificare
întocmite;
- să cunoască şi să respecte prevederile Codului de etică al auditorului intern;
- să prezinte cazier judiciar;
b) pentru persoane juridice:
- să aibă prevăzut în obiectul de activitate activităţi de audit intern şi de certificare a
bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară pentru instituţii publice;
- să depună la structurile de specialitate din cadrul MF, o documentaţie concludentă din
care să rezulte capacitatea profesională şi probitatea morală pentru astfel de activităţi;
- persoanele fizice care, în numele persoanei juridice respective, urmează să efectueze
activităţi de audit intern şi de certificare a bilanţului contabil şi a contului de execuţie
bugetară la instituţii publice trebuie să fie atestate de MF.
Comentariu:
La consiliile judetene, serviciile de control financiar de gestiune se vor transforma în servicii
de audit intern şi pot desfăşura următoarele activităţi:
 Auditarea şi controlul financiar propriu pentru activitatea proprie şi a instituţiilor din
subordine finanţate din bugetul consiliului judeţean (cultura, arta, etc) sau a programelor
finanţate la regiile autonome, serviciile publice de interes judeţean.
 Auditarea consiliilor locale care au un număr mai mic de 25 de posturi cu condiţia ca
persoanele din cadrul serviciului de audit intern să figureze pe lista persoanelor atestate
de organele de specialitate ale MF.
În această situaţie s-ar putea crea un serviciu specializat în auditarea unităţilor administrativ
teritoriale parţial autofinanţat. Conducătorul serviciului ar încheia contracte de auditare cu
consiliile locale, cu respectarea normelor metodologice generale pentru organizarea şi
funcţionarea auditului intern.
 Dimensionarea personalului din cadrul serviciului, compartimentului de audit intern
La fundamentarea numărului de personal pentru structurile de audit intern prin norme, se

recomandă următoarele criterii:
Coeficient normativ mionimal 1auditor la 40 de posturi
Coeficient normativ maximal 1 auditor la 30 de posturi
Fiecare participant va răspunde la următoarele întrebări:
39
EXERCITIU: 1. Care consideraţi că sunt criteriile ce trebuie avute în

vedere la dimensionarea numaăului de personal din cadrul
compartimentului de audit intern?
2. Care consideraţi că ar fi numărul de persoane necesar pentru realizarea auditului
intern în unitatea dvs?
3. Care ar fi modalitatea optimă de organizare a auditului intern în unitatea dvs?
3.3.ELABORAREA PLANULUI DE AUDIT INTERN
Planul de audit intern se întocmeşte anual de şeful compartimentului de audit intern şi se

aprobă de ordonatorii principali de credite până la data de 30 noiembrie a anului curent
pentru anul următor.
La elaborarea proiectului planului anual de audit se vor avea în vedere:

a) recomandările unitare ale MF prin consultare cu Curtea de Conturi
b) particularităţile organizatorice şi funcţionale ale unităţilor APL
c) modalitatea de organizare a structurilor de audit intern din unitate.
Recomandările unitare ale MF privind întocmirea planului de audit intern (pct.13 din
Normele metodologice aprobate prin HG nr332/2000)
 Activităţile de audit intern aferente certificării bilanţului contabil să nu depăşească 40-
50% din capacitatea de audit a compartimentului, exprimată în fondul de timp anual
disponibil (în zile-om). Fondul de timp disponibil pentru audit intern se calculează astfel:
Ftd= (Nl-Nn)N
În care: Ftd – fondul de timp disponibil pentru audit intern
Nl - număr zile lucrătoare dintr-un an
Nn - număr zile neutilizate pentru audit intern (concedii odihnă, zile
afectate pregătirii profesionale, activităţi la sediu)
N – număr auditori din compartimen.
 Diferenţa de fond de timp rămasă va fi utilizată pentru:

 auditarea unităţilor din subordine, servicii publice, finanţări din bugetele locale
a unor programe şi acţiuni;
 auditarea bugetelor;
 exercitarea atribuţiilor specifice controlului financiar de gestiune, acolo unde
acestea nu se realizează prin structuri independente de compartimentul de
audit intern.
Structura planului de audit intern

 Scopul acţiunii de auditare: se va preciza natura misiunii de audit intern: certificarea
bilanţului, auditul programelor, evaluarea managementului
 Obiectivele acţiunii de auditare
 Indentificarea/descrierea activităţii/operaţiei supuse auditării
 Identificarea/descrierea unităţii sau a structurii organiozatorice la care se va efectua
auditul
 Durata acţiunii de auditare
 Perioada supusă auditării
 Numărul de auditori antrenaţi în acţiunea de auditare.
 Precizarea elementelor ce presupun utilizarea unor cunoştinţe de specialitate şi numărul
de specialişti necesari
40
 Număr auditori ce vor fi atraşi în audit din cadrul structurilor descentralizate
Grupaţi în patru echipe, sunteţi solicitaţi să elaboraţi fiecare

EXERCITIU echipă un proiect al planului anual de audit, având în vedere
următoarele:
Echipa 1: un plan anual de audit pentru un consiliu local municipal care are
compartiment propriu de audit intern format din trei persoane şi un
compartiment distinct de control financiar de gestiune.
Echipa 2: un plan de audit intern pentru un consiliu local, care are un compartiment
distinct de control financiar de gestiune. Compartimentul de audit intern este
format din două persoane.
Echipa 3: un plan de audit intern pentru un consiliu local care nu are compartiment
propriu de audit intern, lucrările de auditare fiind contractate cu auditori
agreaţi de MF.
Echipa 4: un plan de audit intern pentru un consiliu judetean.
Timp afectat pregătirii planului 20 minute.
41
MATERIAL ADIŢIONAL
Pericole şi riscuri
Corupţie - afaceri ilegale, neetice sau în afara regulilor cu scopul de a influenţa puterea
oficialilor, pentru beneficii financiare sau alte beneficii, în general, cu privire la persoane
din afara organizaţie.
Escrocherie - sustragerea de la organizaţia, în care lucrează, fără nici un drept, bani sau
materiale care nu le aparţin cu intenţia deprivării permanente.
Fraudă - modificarea, tăinuirea, substituirea, distrugerea sau prezentarea incorectă a
informaţiei în documente sau explicaţii pentru beneficii financiare ilegale sau alte
beneficii.
Greşeală - ineficienţă sau incompetenţă în îndeplinirea operaţiunilor organizaţiei care
rezultă în pierderi financiare sau alte pierderi.
Factori de siguranţă
Control intern - sistem de gestiune care oferă siguranţă privind operaţiunile, raportarea
financiară corectă şi conformitatea legală.
Control financiar - activităţi, inclusiv controlul intern, care oferă siguranţă privind
răspunderea şi integritatea gestiunii şi raportării financiare.
Audit intern - funcţie de evaluare internă stabilită de către conducere pentru a examina şi
analiza sistemul de control intern astfel încât să ofere siguranţă conducerii din punct de
vedere al eficienţei.
Audit extern - studiu independent al declaraţiilor financiare şi alte tipuri de rapoarte care
oferă siguranţă privind credibilitatea şi conformitatea legală.
42
Corupţia
1 De obicei, corupţie înseamnă neregularităţi în relaţiile cu cei din afara agenţiei

respective. Corupţia nu vizează în primul rând exploatarea resurselor proprii ale
agenţiei, cât capacitatea de a influenţa puterea funcţionarilor din cadrul acesteia în
scopul acordării unui tratament favorabil anumitor persoane lipsite de etică şi de
scrupule. În mod tipic, corupţia este ilegală, dar există şi cazuri în care ne confruntăm
cu corupţia chiar dacă, în termeni tehnici, nu s-a încălcat litera legii. Cu toate acestea,
corupţia este întotdeauna lipsită de etică şi dezonorantă, nu în ultimul rând deoarece
stimulează şi susţine în rândurile funcţionarilor publici o tendinţă şi o atitudine
caracterizate de un comportament care discreditează, subminând în acelaşi timp şi
încrederea publică .
2 În Marea Britanie, datorită faptului că auditorii au înţeles cadrul legislativ creat pentru
a preveni corupţia în sectorul public, aceştia iau în considerare secţiunea 2 a Legii
pentru prevenirea corupţiei din 1916, care prevede:
"orice sumă de bani, cadou sau altă recompensă plătite sau primite de o
persoană angajată în orice ... departament al administraţiei sau organism
public de sau de la o persoană, sau agent al unei persoane care este parte a
unui contract sau care încearcă să obţină un contract de la orice ...
departament al administraţiei sau organism public va fi considerată luare de
mită ... cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte contrariul."
Importanţa acestei prevederi speciale constă în faptul că, în cazurile în care se

dovedeşte că o persoană angajată de un organism public a primit orice sumă de bani,
cadou sau recompensă de la un contractant sau participant la licitaţie, persoanei
respective îi incumbă obligaţia de a face dovada că o asemenea recompensă nu a
constituit dare şi luare de mită.
3 Auditorii evaluează cu grijă dacă respectivele cazuri în care există suspiciunea de

corupţie trebuie urmărite în conformitate cu Declaraţia Standardelor de Auditare 110,
sau dacă ele se situează în afara cadrului de referinţă al acesteia. În cea de a doua
situaţie, cazurile sunt tratate conform oricăror linii directoare existente care sunt
relevante în privinţa responsabilităţilor şi îndatoririlor auditorilor, altele decât cele
referitoare la auditarea situaţiilor financiare.
4 Dacă auditorii iau cunoştinţă de informaţii care indică existenţa efectivă sau
posibilitatea unui act de corupţie, aceştia se documentează cu privire la natura
evenimentului şi la împrejurările în care s-a produs, şi colectează suficiente alte
informaţii pentru a putea evalua posibilul efect asupra situaţiilor financiare. Dacă
auditorii consideră că respectivul act de corupţie ar putea avea un efect important
asupra situaţiilor financiare, aceştia vor îndeplini procedurile suplimentare
corespunzătoare, aşa cum se precizează în paragrafele 31 şi 32 din Declaraţia
Standardelor de Auditare 110.
5 Deoarece pentru sectorul public se aplică o legislaţie separată în privinţa corupţiei,

auditorii evaluează cui trebuie să raporteze actele de corupţie efective sau suspectate,
fără a ţine cont dacă, în opinia lor, consecinţele corupţiei ar putea avea sau nu efecte
importante asupra situaţiilor financiare. În mod normal, în prima etapă, auditorii
43
supun cazul atenţiei conducerii unităţii respective, sau, dacă este cazul, comitetului de
audit. În continuare, sarcina de a raporta cazul autorităţilor de resort îi revine
conducerii unităţii respective.
6 Dacă auditorii unei unităţi identifică un caz de corupţie efectivă sau posibilă şi dacă,
după ce raportează cazul conducerii unităţii nu pot stabili dacă conducerea a raportat
cazul terţei părţi relevante, auditorii acţionează aşa cum se arată în paragrafele 49-61
din Declaraţia Standardelor de Auditare 110.
7 Conform paragrafului 9, este posibil ca auditorii unui organism public

nedepartamental să aibă obligaţia de a raporta departamentului sponsor actele de
abatere de conduită, fraudă sau alte neregularităţi, fără a ţine cont dacă directorii
unităţii au raportat ei înşişi cazul departamentului sponsor.
44
Controlul financiar
Controlul financiar intern
Conducerea superioară vizată

Directorul financiar executiv de resort
Personalul de resort din departamentul financiar
Crearea sistemelor şi a procedurilor
Controlul costurilor şi controlul bugetar
Supraveghere şi disciplină
Cultura eticii şi a încrederii
Inspecţii interne efectuate de conducere
Auditul intern
Controlul financiar extern
Participarea la alegeri
Urmărirea mass-media
Administraţie transparentă
Participarea la audierile publice
Cerinţe legislative
Reglementare administrativă
Examinarea documentelor publice
Auditul extern şi raportarea
Raportarea în condiţii de transparenţă
Investigarea plângerilor
Controlul intern
Controlul intern reprezintă o parte de importanţă majoră a procesului de conducere a

unei organizaţii. Aici sunt incluse planurile, metodele şi procedurile utilizate în scopul
realizării misiunilor şi atingerii ţintelor şi obiectivelor. Deoarece contribuie la realizarea
acestora, controlul intern susţine conducerea pe baza performanţei şi constituie "linia întâi" de
apărare a activelor şi instrumentul cu ajutorul căruia se detectează şi se previn erorile şi
frauda. Pe scurt, controlul intern, sinonim cu controlul conducerii, îi ajută pe cei care conduc
programele şi serviciile administraţiei locale să obţină rezultatele dorite prin intermediul
administrării eficiente şi competente a resurselor publice. Controlul intern trebuie să
furnizeze asigurări, în limite rezonabile, că obiectivele unităţii în următoarele domenii sunt
îndeplinite:
Eficienţa şi rezultatele operaţiunilor, incluzându-se aici utilizarea resurselor

unităţii.
Garanţia corectitudinii rapoartelor financiare, inclusiv a rapoartelor privind
executarea bugetului, a bilanţurilor contabile şi a altor rapoarte, atât de uz intern
cât şi de uz extern.
Conformitatea cu legile şi reglementările din domeniu.
45
Auditul intern
Auditul intern constituie o funcţie de evaluare independentă, pusă în practică de către

conducerea unei organizaţii în scopul trecerii în revistă a sistemului de control intern, ca
serviciu pentru organizaţie. Prin intermediul auditului intern se examinează, evaluează şi
raportează în mod obiectiv gradul de adecvare al controlului intern în calitatea acestuia de
contribuţie la utilizarea corespunzătoare, economică, eficientă şi cu rezultate a resurselor.
Premisele esenţiale pentru realizarea unui audit intern eficient sunt:
Independenţa: Auditorul intern trebuie să se bucure de independenţă din perspectiva

statutului organizaţional şi să posede obiectivitatea personală care să îi permită
exercitarea îndatoririlor sale în condiţii corespunzătoare.
Personalul şi instruirea: Departamentul de audit intern trebuie să dispună de personal
corespunzător în număr suficient, în posturi adecvate, având experienţa şi calificarea
necesare şi consideraţie pentru responsabilităţile şi obiectivele sale. Auditorul intern
trebuie să fie instruit în mod corespunzător pentru a îşi putea îndeplini toate
responsabilităţile.
Relaţiile cu ceilalţi: Auditorul intern trebuie să depună eforturile necesare pentru a
favoriza instaurarea unui climat caracterizat de relaţii de muncă constructive şi înţelegere
reciprocă cu personalul din conducere, cu auditorii externi, cu toate celelalte agenţii de
evaluare şi cu comitetul de audit, în cazurile în care acesta există.
Grija cuvenită: Auditorul intern trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle cu grija cuvenită.
Planificarea, controlul şi înregistrarea: Auditorul intern trebuie să planifice, controleze şi
înregistreze în mod corespunzător munca.
Evaluarea sistemului de control intern: Auditorul intern trebuie să identifice şi să evalueze
sistemul de control intern al organizaţiei care constituie baza pentru raportarea adecvării
şi eficienţei acestuia.
Dovezi: Auditorul intern trebuie să colecteze dovezi suficiente, relevante şi solide pe care
să se fundamenteze concluzii şi recomandări rezonabile.
Raportare şi urmărire: Auditorul intern trebuie să asigure comunicarea promptă a
descoperirilor, concluziilor şi recomandărilor obţinute în urma fiecărei sarcini de auditare
internă către nivelul corespunzător de conducere şi trebuie să solicite în mod activ un
răspuns. Trebuie să se asigure condiţiile necesare pentru urmărirea recomandărilor
auditului în direcţia monitorizării acţiunilor întreprinse în urma acestora.
Auditul extern
În general, auditul este o examinare critică şi competentă efectuată de un investigator

competent şi imparţial asupra bilanţului financiar sau de alt tip al unei unităţi, inclusiv asupra
documentelor, explicaţiilor şi altor dovezi legate de acestea. Obiectivul auditului este
raportarea unei opinii asupra măsurii în care bilanţurile reprezintă o prezentare adevărată şi
corectă a activităţilor, situaţiei financiare sau a altor caracteristici solicitate ale unităţii.
Această opinie va fi comunicată celor cărora auditorul trebuie să le raporteze.
46
ROLUL AUDITORULUI PENTRU SECTORUL PUBLIC
1 Persoanele responsabile cu desfăşurarea proceselor aferente finanţelor publice şi

cheltuirii fondurilor publice au răspunderea de a asigura desfăşurarea activităţilor
publice în conformitate cu legea şi standardele corespunzătoare şi de a asigura
protecţia fondurilor publice şi cheltuirea acestora în mod responsabil, economic şi
eficient.
2 Auditorii externi pentru sectorul public oferă o opinie independentă asupra situaţiilor
financiare. Aceştia pot de asemenea să treacă în revistă, dacă este cazul, şi să
raporteze condiţiile create de către organismul auditat în scopul asigurării bunei
desfăşurări a activităţilor sale financiare şi a gestionării performanţei şi utilizării
resurselor acestuia. Auditul extern este ca atare un element esenţial al răspunderii.
Acesta îşi aduce contribuţia la buna administrare a fondurilor publice şi la
administrarea comună a serviciilor publice.
3 În scop explicativ definim următorii termeni:
Sectorul public cuprinde:
departamentele administraţiei şi agenţiile executive ale acestora;

fonduri rulate gestionate în mod public;
organisme care nu sunt administrate ca departamente ale administraţiei, dar care
se află sub controlul direct şi continuu al administraţiei;
autorităţile locale şi alte organisme administrative locale; şi
întreprinderile publice şi sectoarele naţionalizate;
Auditorul pentru un organism din sectorul public (un auditor pentru sectorul public) poate
fi:
o persoană sau mai multe persoane numite în baza unui statut sau a unui acord (de
exemplu Auditorul General sau Curtea de Conturi); sau
o persoană sau mai multe persoane numite de, angajate de, sau care acţionează în
calitate de agent al unei agenţii naţionale de audit sau al unui departament
administrativ care acţionează conform unui statut sau unui acord (de exemplu o
firmă de audit numită de Auditorul General);
agenţiile publice de audit responsabile de realizarea auditării situaţiilor financiare
ale organismelor din sectorul public pentru un auditor pentru sectorul public;
firme de contabilitate competente, independente, calificate şi cu experienţă în
domeniu numite conform legii de către sau în numele unităţilor administraţiei
locale sau al autorităţilor publice în scopul efectuării de servicii de auditare.
47
Asigurarea şi alte sarcini legate de raportare
4 În privinţa rolurilor şi responsabilităţilor auditorilor pentru sectorul public şi a naturii

sarcinilor asumate de aceştia se poate face o distincţie între cele menite să ofere
asigurări şi celelalte sarcini de raportare.
5 În cadul unei sarcini de asigurare, auditorul trebuie să tragă o concluzie sau mai multe
concluzii care să ofere un grad de asigurare în cazul respectiv. Nivelul de asigurare
indică măsura în care beneficiarul respectivei operaţiuni, inclusiv marele public, poate
avea încredere în cazul respectiv. De exemplu, exprimarea unei opinii privind
situaţiile financiare se încadrează în această categorie, ca şi examinarea informaţiilor
privind performanţa.
6 Alte sarcini legate de raportare pot implica raportarea rezultatelor cercetării sau
recomandări, fără a avea ca rezultat o concluzie în baza căreia să se identifice un grad
de încredere care să poată fi acordată cazului. De exemplu, în această categorie se
încadrează auditarea valorii achiziţionate în schimbul unor sume de bani.
Responsabilităţile auditorilor pentru sectorul public
7 Auditorii sectorului public acţionează şi raportează în conformitate cu mandatele

legislative care guvernează activităţile lor. Aceste mandate le conferă autoritatea
necesară pentru a-şi desfăşura activitatea şi pentru a raporta rezultatele acesteia. De
asemenea, acestea pot preciza rolul şi îndatoririle auditorilor pentru sectorul public.
Aceste mandate sunt prevăzute în legislaţie şi în anumite împrejurări stabilite de
codurile uzanţelor de audit. Aceste coduri sunt fie create în conformitate cu legislaţia,
fie fundamentate pe baza uzanţelor profesionale acceptabile.
8 Mandatele auditorilor pentru sectorul public variază conform cerinţelor precizate în

legislaţie, relevante pentru fiecare jurisdicţie a sectorului public şi în unele cazuri -
mai ales în sistemele federale - pentru fiecare zonă geografică. Cu toate acestea,
cadrul legislativ care guvernează auditul organismelor din sectorul public stabileşte în
linii mari responsabilităţi similare pentru fiecare tip de jurisdicţie în următoarele
privinţe:
situaţiile financiare;
conformitatea cu autorităţile legislative şi alte tipuri de autorităţi (uneori numită şi
"regularitate"); şi
economia, eficienţa şi rezultatele (uneori denumite "valoare obţinută în schimbul
sumelor de bani").
48
View publication stats

07 Auditul Intern PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

07 Auditul Intern PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

Auditul intern in administratia publica locala

Technical Report · January 2000

Adriana Tiron Tudor

Public sector accounting View project

accounting history View project

The user has requested enhancement of the downloaded file.

PARTEA I Delimitări conceptuale

Partea II Cadrul legislativ

Partea III Organizarea activităţii de audit intern in APL

În demersul de definire a auditului pornim de la expunerea definiţiilor regăsite în literatura de

În sens larg1, auditul este definit de unii autorii ca fiind:

Această definiţie este însoţită de un text explicativ:

Iar auditarea reprezintă:

O definitie asemănătoare se regăseşte şi în culegerea de standarde de audit general admise din

Sintetizând, auditul poate fi definit ca fiind:

O examinare metodologică şi sistematică a unei situaţii, de către o persoană independentă

Sfera largă de cuprindere, complexitatea problematicii abordate precum şi necesităţile de

Scopul auditului intern este de a asista conducerea în exercitarea eficace a

Pentru a ajunge la acest scop final sunt implicate următoarele activităţi:

 evaluarea calităţii acţiunii de punere în execuţie a responsabilităţilor stabilite

Totuşi această varietate a structurilor şi orientărilor nu a impiedecat IIA (Institutul Auditorilor

În România, CECCAR, în Normele naţionale de audit, elaborate în anul 1999, defineşte

Ordonanţa privind auditul intern şi controlul financiar preventiv la institutiile publice,

De exemplu, în situaţia verificării plăţilor nete de casă, o cheltuială de capital consemnată

DEFINIREA AUDITULUI INTERN (ORD119)

 activitate organizată independent în structura unei instituţii publice,

DEFINIREA CONTROLULUI INTERN (ORD119)

 ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul unei instituţii publice cu privire la

f) furnizării la timp de informaţii corecte şi complete pentru fundamentarea

Controlul intern, aşa cum este definit în OG. Nr119/1999 cuprinde

1.4. P R E M I Z E L E APARIŢIEI AUDITULUI INTERN

a) Raportul dintre auditul intern şi auditul extern la instituţiile publice

Certificarea bilanţului contabil şi a contului de execuţie bugetară, exercitată de o terţă

Cu toate acestea normele auditului extern explică precauţiile pe care trebuie să le ia

b. Raportul dintre auditul instituţiilor publice şi auditul agenţilor economici

-scopuri diferite: “deosebirea esenţială”

c. Raportul dintre auditul intern şi controlul intern al instituţiilor publice

control intern = ansamblu de măsuri la dispoziţia conducătorului instituţiei publice, menit să

d. Distincţia în raport cu controlul gestiunii

e. Distincţia în raport cu serviciul de organizare

Distinct de auditorii externi, de controlul de gestiune, de serviciul de organizare, auditorii interni

f. Delimitări de obiect între auditul intern şi controlul financiar preventiv

g. Delimitări de obiect între auditul intern şi controlul de management (ierarhic) Controlul

Pe echipe, sunteti solicitati in 10 minute sa stabiliti principalele

2.1. REGLEMENTĂRI PRIVIND AUDITUL INTERN

Normele metodologice generale pentru organizarea şi funcţionarea auditului intern7

Până la apariţia Ordonanţei nr.119/1999, controlul financiar propriu la instituţiile publice a

controlui financiar şi a Gărzii Financiare, precum şi a H.G. nr 720/1991 privind aprobarea

2.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE AUDIT INTERN

2.2.1. Organizarea structurilor de audit intern

Structurile de audit intern pot fi organizate astfel:

Ordonatorii principali de credite vor analiza oportunitatea înfiinţării compartimentului

2.2.2. Auditorii interni

- independenţă, profesionalism, integritate;

Calităţile profesionale şi morale ale auditorilor influenţează în mod direct activitatea de

Pregatirea profesională. Are un rol preponderent în activitatea de audit având un pronunţat

a) Categoria cunoştinţelor profesionale de bază vizează domeniile următoare:

b) În categoria cunoştiinţelor profesionale specifice activităţii de control intră elementele

Calităţile personale pe care trebuie să le posede auditorii

2.2.3. Atribuţiile minime ale compartimentului:

a) certificarea trimestrială şi anuală, însoţită de raport de audit, a bilanţului contabil şi a

Auditorii interni ai IP au dreptul să efectueze activităţi de audit intern asupra: