TEORIA GENERALĂ A OBLIGAȚIILOR – 16 03 2020

Lector dr. Anca Roxana BULARCA

1. Rezoluțiunea/rezilierea contractului – efect specific contractelor sinalagmatice

Sediul materiei: art.1549 - 1554 Cod civil

Formele rezoluțiunii – art.1550 Cod civil: judiciară – art.1549 Cod civil; unilaterală –
art.1552 Cod civil; convențională – art.1553 Cod civil (pactul comisoriu)

Condiții pentru a opera rezoluțiunea judiciară:

- Existența unui contract sinalagmatic valabil încheiat;

- Neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate (în tot, în parte, sau
la termen);
- Neexecutarea să fie imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația
(rezoluțiunea este o sancțiune de drept civil, iar pentru aplicarea acesteia se
impune cerința vinovăției – vezi aici art.10 și 16 Cod civil);
- Debitorul obligației neexecutate să fi fie pus în întârziere (instituție
reglementată de art.1521 și urm. Cod civil, o vom analiza la executarea
obligațiilor civile).

Efectele rezoluțiunii judiciare:

Desființarea contractului cu efect retroactiv (similar nulității) – art.1554 Cod civil de

către instanța de judecată. Caracterul retroactiv dă dreptul părților contractante la
restituirea prestațiilor (art.1635 și urm. Cod civil).

Condiții pentru a opera rezoluțiunea unilaterală:

- Existența unui contract sinalagmatic valabil încheiat;

- Existența unei clauze stipulate în contract care să îi confere părții care și-a
îndeplinit dreptul de a notifica rezoluțiunea unilaterală părții care nu și-a
îndeplinit propriile obligații (în tot, în parte, sau la termen);
- Neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate (în tot, în parte, sau
la termen);
- Transmiterea notificării scrise de rezoluțiune unilaterală la termenul stipulat în
contract ori la termenul fixat prin punerea în întârziere.

Efectele rezoluțiunii unilaterale:

Desființarea contractului cu efect retroactiv (similar nulității) – art.1554 Cod civil, fără
intervenția instanței de judecată, declarația de rezoluțiune unilaterală fiind irevocabilă
de la data comunicării ei către debitor, ori de la data expirării termenului stabilit prin
punerea în întârziere (art.1552 alin.4 Cod civil). Caracterul retroactiv dă dreptul
părților contractante la restituirea prestațiilor (art.1635 și urm. Cod civil).

Se impune aici distincția între instituția denunțării unilaterale a contractului –

art.1276 Cod civil, care reprezintă o limitare a forței obligatorii a contractului și
instituția rezoluțiunii unilaterale a contractului – art.1552 Cod civil.

Astfel, denunțarea unilaterală a contractului este un drept conferit prin contract uneia
dintre părți de a pune capăt contractului fără acordul celeilalte părți și reprezintă o
excepție de la regula mutuus consensus mutuus dissensus (art.1270 alin.2 Cod civil);
denunțarea unilaterală a contractului exclude culpa celeilalte părți și nu are natura
juridică a unei sancțiuni.

Rezoluțiunea unilaterală intervine pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale

asumate de cealaltă parte, deci presupune culpa părții, are natura juridică a unei
sancțiuni și conduce la desființarea contractului cu efect retroactiv.

Tot în acest context se impune să vă fixați foarte bine instituțiile juridice legate de
contract.

Astfel, nulitatea și rezoluțiunea sunt sancțiuni civile, care conduc la desființarea

retroactivă a contractului. Nulitatea operează pentru încălcarea condițiilor de fond sau
de formă cerute de lege pentru încheierea contractului. Rezoluțiunea intervine numai
pentru contractul valabil încheiat și pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Nu uitați de cele 4 etape ale contractului: etapa precontractuală, care nu este

obligatorie – negocierea; etapa încheierii contractului; etapa executării contractului;
etapa încetării contractului.

In doctrină o să mai întâlniți termenul de revocare a contractului. Noul Cod civil nu

mai folosește acest termen, însă prin revocarea contractului se înțelege fie încetarea
contractului prin acordul părților (art.1270 alin.2 și art.1321 Cod civil) - revocarea
consensuală; fie denunțarea unilaterală a contractului (art.1276 Cod civil), care în
esență reprezintă tot un acord al părților pentru ca în viitor una dintre acestea să revoce
unilateral contractul. Distincția importantă la revocarea contractului față de
nulitate/rezoluțiune este că efectele se produc pentru viitor, nefiind incidentă instituția
restituirii prestațiilor (art.1635 și urm. Cod civil).

Tot de reținut la rezoluțiunea unilaterală: declarația de rezoluțiune a părții în favoarea

căreia a fost stipulată o astfel de clauză reprezintă un act juridic unilateral, fiind supus
regimului juridic prevăzut de art.1324 și urm. Cod civil. De aici rezultă caracterul
irevocabil al declarației de rezoluțiune unilaterală (similar ofertei cu termen – art.1191
Cod civil). Efectul este acela că odată ce partea a declarat unilateral rezoluțiunea
contractul este desființat, adică încetează și nu mai poate reveni.

Tot aici aș vrea să vă semnalez prevederile art.1203 Cod civil care reglementează
instituția clauzelor neuzuale care trebuie asumate expres și în scris de cealaltă parte,
printre acestea fiind și dreptul de a denunța unilateral contractul.

Referitor la enumerarea la care se referă art.1203 Cod civil doctrina nu este unanimă în
sensul dacă are un caracter limitativ ori exemplificativ, iar personal aș opta pentru teza
a II-a în sensul că și clauza care prin care se stabilește rezoluțiunea unilaterală are
natura juridică a unei clauze neuzuale.

Condiții pentru a opera rezoluțiunea convențională (pactul comisoriu):

- Existența unui contract sinalagmatic valabil încheiat;

- Existența unei clauze stipulate în contract care să identifice care sunt obligațiile
asumate prin contract a căror nerespectare conduce la rezoluțiunea
convențională a contractului;
- Neexecutarea de către una dintre părți a obligațiilor asumate în această clauză
contractuală (în tot, în parte, sau la termen);
- Punerea în întârziere a debitorului.

Efectele rezoluțiunii convenționale:

Desființarea contractului cu efect retroactiv (similar nulității) – art.1554 Cod civil, cu

sau fără intervenția instanței de judecată (în funcție de clauza care cuprinde pactul
comisoriu). Caracterul retroactiv dă dreptul părților contractante la restituirea
prestațiilor (art.1635 și urm. Cod civil).

2. Riscul în contracte – efect specific contractelor sinalagmatice

Pentru contractele translative de drepturi reale – art.1273 alin.1 și art.1674 alin.1 Cod
civil – proprietatea sau dreptul se transmite prin simplul acord de voință al părților –
principiul consensualismului. În consecință riscul îl suportă proprietarul, de la data
dobândirii dreptului – regula res perit domino.

Problema care se ridică este aceea cine suportă riscul atunci când predarea bunului este
ulterioară transmiterii dreptului de proprietate? Răspunsul îl găsim la art.1274 alin.2
Cod civil – cât timp bunul nu este predat riscul contractului rămâne în sarcina
debitorului obligației de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată
dobânditorului.
Spre expl. Dacă dvs. vă comandați un autoturism nou pe care îl plătiți în avans, dvs.
deveniți proprietarul acestuia la data încheierii contractului de vânzare, însă dacă
autorurismul suferă avarii până la predare, riscul îl suportă vânzătorul, care are
obligația să vă predea bunul așa cum acesta este descris în contract.

Riscul contractului se transferă la proprietar, în expl. dat la dvs., dacă proprietarul a

fost pus în întârziere pentru îndeplinirea obligației de predare.

Spre expl. dvs. ați fost pus în întârziere să vă prezentați pentru a ridica autorurismul de
la cumpărător și nu v-ați prezentat. În această ipoteză dacă se întâmplă ceva fortuit cu
bunul veți suporta riscul contractual, adică vânzătorul este liberat de obligații.

Pentru toate celelalte contracte sinalagmatice riscul contractual îl suportă debitorul

obligației imposibil de executat – regula res perit debitori.

Pentru aplicabilitate practică vedeți art.1818, 1860, 1937 Cod civil.

În esență problema care se ridică este cine suportă paguba atunci când una dintre
părțile contractante nu își poate îndeplini obligația din motive neimputabile.

Să faceți aici distincția între neîndeplinirea obligațiilor în mod culpabil, care conduce
la rezoluțiunea/rezilierea contractului, și neîndeplinirea obligațiilor pentru o cauză care
exclude culpa părții. A se vedea noțiunea de vinovație – art.16 Cod civil, noțiunea de
forță majoră – art.1351 alin.2 Cod civilă și noțiunea de caz fortuit – art. 1351 alin.3
Cod civil.

Pentru un exercițiu de logică juridică ordinea este următoarea: forța majoră exonerează
orice formă de răspundere, cazul fortuit reprezintă o formă mai atenuată de exonerare
de răspundere și acesta încetează când începe culpa, adică forma mai simplă a
vinovăției.

Problema riscului în contracte apare pentru cazurile de forță majoră și cazurile fortuite.

Spre expl. dvs. ați achiziționat o excursie în Italia de mai mult timp și ați plătit-o în
avans, iar ca urmare a declarării unei situații de urgență nu mai puteți pleca, fiind
închise frontierele țării de destinație. Întrebare: cine suportă riscul contractual dvs. sau
cealalată parte contractantă (agenție turism, hotel, etc.)?. Răspuns: debitorul obligației
imposibil de executat, adică cel ce nu poate presta serviciul de turism. În concluzie
dvs. aveți dreptul la restituirea prețului plătit sau la alte forme de compensare.

Pentru a lămuri aspectul legat de riscul contractual va trebui să identificați care este
obligația imposibil de executat, știut fiind că acest efect specific se aplică contractelor
sinalagmatice, în care obligațiile sunt reciproce și interdependente, iar ambele părți au
dubla calitate de debitor și creditor.