Condițiile de Admisibilitate A

Condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale...
9
linie STUDII – DISCUȚII – COMENTARII
Ioan Adam
Condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale...
CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE A ACȚIUNII REVOCATORII

SPECIALE REGLEMENTATE DE ART. 117 DIN LEGEA NR. 85/2014
PRIVIND PROCEDURILE DE PREVENIRE A INSOLVENȚEI ȘI DE
INSOLVENȚĂ ȘI ACTELE CARE POT FI ATACATE PE CALEA
ACESTEI ACȚIUNI
*
IOAN ADAM
Prof. univ. – Facultatea de Drept,
Universitatea „Transilvania” din Brașov
Avocat – Baroul Brașov
ABSTRACT
Through this study we have made a thorough analysis of the conditions of

admissibility of the special cancellation (revocation) action regulated by the
provisions of Article 117 of the Law No 85/2014 on the procedures for preventing
insolvency and of insolvency, as well as an analysis of the possibility of cancelling
(revoking) any fraudulent act concluded by the debtor in the 2 years prior to the
opening of the insolvency procedure. Likewise, we have analyzed what operations
concluded, in the two years prior to the opening of the procedure, with the persons
who have legal relationships with the debtor may be cancelled and the benefits
recovered, if they are to the detriment of the creditors, except for the acts concluded
in good faith in the execution of an agreement with the creditors, concluded as a
result of extrajudicial negotiations for restructuring the debtor’s debts.
Key words: cancellation; revocation; debtor’s fraud; third party acquirer; third
party complicity to fraud; legal operations; extrajudicial negotiations.
1. Chestiuni prealabile – cadrul general al acestei acțiuni reglementat de

prevederile art. 117 alin. (1) din lege. De plano, fără să intrăm în amănunte, se
impune să precizăm, în ce privește natura juridică a acestei acțiuni, că opinia
majoritară în doctrină este că termenul de „anulare” folosit de legiuitor este
impropriu1. Am susținut2 și susținem că acțiunea în anulare (revocare) reglementată
*
e-mail: avocatadam@gmail.com
1
A se vedea N. Țăndăreanu, Procedura reorganizării judiciare, Editura All Beck, București,
2000, p. 114.
2
A se vedea I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenței. Comentarii și explicații,
Editura C.H. Beck, București, 2006, p. 493; I. Adam, A. R. Adam, Codul insolvenței, Titlul II.
10 Ioan Adam
linie
de prevederile art. 117 din lege este, ca natură juridică, o acțiune revocatorie
specială3, de natură sui generis, care împrumută, cu unele derogări4, elemente din
acțiunea revocatorie reglementată în dreptul comun prin prevederile art. 1562
C.civ., fără însă a se confunda5 cu aceasta din urmă6. Ca atare, acțiunea revocatorie
reglementată de art. 117 din lege nu este o veritabilă acțiune revocatorie7, în sensul
dreptului comun (art. 1562 C.civ.), ci este o acțiune revocatorie distinctă, cu un
regim juridic și efecte juridice proprii, o veritabilă acțiune revocatorie specială și
care se înfățișează ca o excepție față de acțiunea-regulă revocatorie de drept comun,
pentru că derogă de la regulile proprii ale acesteia și pe care le preia în parte. Având
în vedere celeritatea unei asemenea proceduri, legiuitorul a instituit atât prezumția
relativă de fraudă a debitorului în cazul acțiunilor la care face referire art. 117 din
lege, cât și o prezumție absolută de complicitate la fraudă a terțului dobânditor,
reglementată de art. 120 alin. (2) din lege, cu care a contractat debitorul insolvent în
cazul unui transfer patrimonial anulat în condițiile art. 117 din lege. Fiind de
domeniul evidenței diferența de tratament juridic a debitorului și terțului cu care
acesta a contractat în cadrul acțiunii revocatorii de drept comun, față de cea a
debitorului insolvent și terțului dobânditor cu care acesta a contractat, rezultă cu
evidență că ne aflăm în cazul unei acțiuni revocatorii speciale, de excepție, care își
are situarea într-un univers juridic propriu8, derogator de la cel de drept comun9. De
aceea, se impune ca „strigătul” doctrinarilor, în covârșitoarea majoritate contestatori
Procedura insolvenței (art. 1–5, 38–196, 197–203), Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 567.
3
În sensul că acțiunea în anularea actelor frauduloase din perioada suspectă nu se identifică cu
acțiunea pauliană, ci este o instituție distinctă și autonomă specifică procedurii insolvenței, a se vedea:
A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței. Deschiderea procedurii. Garanțiile.
Acțiunea în anulare. Atragerea răspunderii, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 230. În sensul că în
concursul dintre legea generală, respectiv Codul civil, și legea specială, în speță Legea nr. 85/2006, se
aplică legea specială, a se vedea C.A. Iași, S. com., Dec. nr. 448/2006, www.legalis.ro. Tot astfel, s-a
exprimat opinia că anularea actelor frauduloase reglementată de art. 117 din lege exclude acțiunea
revocatorie de drept comun, a se vedea N. Țăndăreanu, Codul insolvenței adnotat. Noutăți, examinare
comparativă și note explicative, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 202.
4
Această opinie a fost preluată și de către P. Pricope, Procedura insolvenței. Acțiunea în
anularea actelor frauduloase, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 5.
5
A se vedea, în acest sens, A. Buta, Anularea actelor frauduloase în procedura insolvenței,
Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 269.
6
În doctrină s-a susținut și teza intermediară potrivit căreia acțiunea introdusă de cei îndreptățiți
pentru desființarea unor asemenea acte juridice în temeiul art. 46 din Legea nr. 64/1995 (abrogată) „nu
este o acțiune în anulare de drept comun și nici o acțiune revocatorie propriu-zisă, ci o acțiune cu natură
distinctă, sui generis” – I. Schiau, Regimul juridic al insolvenței comerciale, Editura All Beck,
București, 2001, p. 151.
7
În doctrină s-a exprimat opinia că acțiunea în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor
în perioada suspectă are o natură juridică aparte, îmbinând caracteristicile mai multor instituții, în
special ale acțiunii în nulitate, fie ea relativă sau absolută, și a acțiunii revocatorii pauliene. A se vedea,
în acest sens, A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței, op. cit., p. 227.
8
Pentru analiza în detaliu, a se vedea I. Adam, A. R. Adam, Codul insolvenței, op. cit., p. 559–
568.
9
În sensul că natura juridică este a unei acțiuni în reîntregirea patrimoniului, a se vedea Gh.
Piperea, Insolvența: legea, regulile, realitatea, Editura Wolters Kluwer, București, 2008, p. 550.
Condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale... 11
linie
ai tezei acțiunii în anulare a unor asemenea acte, să fie receptat și să se manifeste
acuratețe în redactarea acestui text de lege, în sensul de a se consacra revocarea
actelor frauduloase în loc de anularea lor.
În altă ordine de idei, se impune să precizăm că art. 117 din lege, intitulat
„anularea actelor frauduloase”, constituie reglementarea generală în materie și
enumeră, cu caracter exemplificativ, actele sau operațiunile frauduloase ale
debitorului ce vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a
valorii altor prestații executate, cuprinzând totodată dispoziții derogatorii. Practic,
art. 117 alin. (2) și (4) din lege enumeră mai multe categorii de acte juridice
încheiate de către debitor care sunt prezumate a fi frauduloase, deoarece au ca scop
prejudicierea creditorilor.
Promovarea acțiunilor reglementate de dispozițiile art. 117 din lege, de către
administratorul judiciar sau de către lichidator, nu are caracter obligatoriu, ci
facultativ, astfel că aceste organe abilitate să aplice procedura nu au obligația, ci
facultatea de a formula asemenea acțiuni10.
După cum reiese cu claritate din textul legii, acțiunile pentru anularea actelor
frauduloase se judecă de către judecătorul-sindic. În acest sens, art. 45 alin. (1) lit. i)
din lege prevede că una dintre principalele atribuții ale judecătorului-sindic constă în
judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru
anularea unor acte frauduloase anterioare deschiderii procedurii. Aceasta înseamnă
că ele vor fi introduse la tribunal, indiferent de valoarea obiectului cererii.
De plano, trebuie să subliniem faptul că dispozițiile art. 117 din lege se referă
la anularea actelor frauduloase11 care au fost încheiate anterior deschiderii
procedurii în perioada suspectă12. Altfel spus, este necesar ca actul să se fi născut
înainte de data deschiderii procedurii. Aceasta deoarece legiuitorul face referire la
actele frauduloase încheiate (deci nu și executate) în cei doi ani anteriori deschiderii
procedurii.
În doctrină s-a exprimat o opinie13 interesantă, făcându-se trimitere la situația
10
În ce privește aprecierea asupra oportunității introducerii unei astfel de acțiuni, a elementelor
ce trebuie avute în vedere la formularea ei, a se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență,
Editura Hamangiu, București, 2014, p. 494–495.
11
Ne raliem opiniei exprimate în doctrină că și în actualul context legislativ se mențin termenii
folosiți în mod inconsecvent de vechea reglementare, precum „acte frauduloase”, „constituiri sau
transferuri de drepturi patrimoniale”, „operațiuni comerciale”, „operațiuni”, deși, potrivit art. 117
alin. (1), sunt anulabile „actele sau operațiunile frauduloase” ale debitorului. A se vedea N.
Țăndăreanu, Codul insolvenței adnotat, op. cit., p. 201.
12
Perioada suspectă se situează în intervalul de timp dinainte de deschiderea procedurii, art. 117
din lege reglementând două categorii de perioade suspecte, respectiv perioada suspectă generală de doi
ani anteriori deschiderii procedurii și perioada suspectă de șase luni anterioare deschiderii procedurii
insolvenței. Termenele ce definesc perioada suspectă, la care am făcut referire mai sus, nu trebuie să fie
confundate cu termenele prevăzute de art. 118 alin. (1) din lege (un an și, respectiv, 16 luni). În ce
privește constituționalitatea dispozițiilor care reglementează posibilitatea anulării actelor încheiate în
perioada suspectă, a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 849/2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2007.
13
A se vedea A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței. Deschiderea procedurii.
Garanțiile. Acțiunea în anulare. Atragerea răspunderii, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 259.
12 Ioan Adam
linie
atipică ce poate interveni în ipoteza în care actele sau operațiunile frauduloase
îmbracă specificul contractelor cu prestații succesive. În concret, s-a pus problema
dacă pot forma obiectul unei acțiuni în anulare o tranzacție cu prestații succesive ce
a fost încheiată cu mai mult de doi ani anteriori deschiderii procedurii și care
continuă să-și producă efectele și în perioada suspectă. Autorul acestei opinii ajunge
la concluzia că o astfel de acțiune poate fi promovată având în vedere că art. 117
alin. (1) nu face referire despre „încheiere, efectuare, naștere etc.”, astfel că în
determinarea perioadei suspecte nu trebuie să se țină cont de momentul încheierii
actelor în cauză, ci de momentul în care acestea își produc efectele.
În ce ne privește14, apreciind suplețea tezei formulate, nu putem acredita
această teză, întrucât am adăuga la lege ceea ce legiuitorul nu a urmărit, și anume că
chiar dacă expressis verbis în conținutul art. 117 alin. (1) nu se inserează sintagma
„act încheiat”, este evident că acest text de lege a avut în vedere actele frauduloase
încheiate în perioada de doi ani anteriori deschiderii procedurii, un argument
puternic în acest sens fiind chiar prevederile art. 79 din Legea nr. 85/2006 (lege
abrogată), care reglementa acest aspect, unde legiuitorul a prevăzut expres că o
astfel de acțiune vizează „anularea actelor frauduloase încheiate de debitor....”.
Este evident că voința legiuitorului este aceea de a se crea contextul în care să fie
atacate actele frauduloase într-un termen anume defipt, în speță de doi ani, și care,
desigur, susținem noi, vizează actele încheiate în această perioadă suspectă, fiind
irelevant că nu s-a stipulat expressis verbis sintagma „act încheiat”.
Într-o interpretare teleologică a textului este evident că scopul urmărit de
legiuitor a vizat „acțiuni pentru anularea actelor... în cei 2 ani anteriori...”, a fost
acela de a putea fi formulate astfel de acțiuni doar pentru actele încheiate în cei doi
ani din perioada suspectă15.
În actualul context legislativ, le este permis administratorului
judiciar/lichidatorului judiciar, comitetului creditorilor și, respectiv, creditorilor care
dețin mai mult de 50% din masa credală să introducă următoarele acțiuni în
vederea reîntregirii patrimoniului debitoarei:
– acțiuni în anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna
drepturilor creditorilor;
– acțiuni pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi
patrimoniale către terți, realizate de către însuși debitor, care depășesc limitele unei
activități normale a acestuia;
– acțiuni pentru restituirea de către terți, în condițiile art. 121 din lege, sau de
către subdobânditori, în condițiile art. 122 din lege, a bunurilor transmise, iar dacă
nu mai este posibilă restituirea bunurilor în natură, să restituie contravaloarea
acestora.
În ce privește domeniul de aplicare, art. 117 alin. (1) din lege reglementează
regimul juridic aplicabil actelor frauduloase încheiate de debitor în „perioada
14
A se vedea I. Adam, A. R. Adam, Codul insolvenței, op. cit., p. 557.
15
Într-o opinie asemănătoare, în sensul că rațiunea legiuitorului a fost aceea de a nu fi depășite
termenele astfel instituite, a se vedea A. Buta, Anularea actelor frauduloase în procedura insolvenței,
Editura C.H. Beck, București, 2012, p. 39.
linie
suspectă” – în ultimii doi ani anteriori deschiderii procedurii. Se impune să
precizăm că acest text de lege reglementează regimul juridic aplicabil actelor
încheiate prin fraudarea drepturilor debitorului insolvent ce nu pot fi încadrate în
categorii reglementate de art. 117 alin. (2) și (4) din lege16.
2. Condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale reglementate de

art. 11717 din lege. a) actul juridic a cărui anulare (revocare) se solicită să fie un
act fraudulos – frauda debitorului insolvent. Această condiție impune ca prin actul
juridic încheiat debitorul să fi urmărit fraudarea intereselor
creditorului/creditorilor, indiferent dacă terțul dobânditor a avut și el un asemenea
scop sau nu. Ca atare, pentru ca acțiunea în anulare (revocare) să poată fi promovată
este necesar ca debitorul să urmărească sau cel puțin să conștientizeze că actul
săvârșit va conduce total sau parțial la destabilizarea activității sale, patrimoniul său
putând ajunge la o stare insuficientă de fonduri bănești disponibile. În conformitate
cu prevederile art. 122 alin. (3) din lege, dacă sunt îndeplinite cerințele art. 117
alin. (2) din lege, este instituită o prezumție de fraudă a debitorului insolvent în
dauna creditorilor, desigur o prezumție relativă, care poate fi răsturnată prin proba
contrară, după cum am analizat pe larg mai sus.
Noțiunea de fraudă nu este definită în prezenta lege, motiv pentru care definim
această noțiune ca fiind în frauda creditorilor atunci când prin aceasta debitorul își
creează starea de insolvență sau își mărește starea de insolvență.
Prin formularea unei astfel de acțiuni, titularul trebuie să facă dovada că actul
fraudulos a fost încheiat în perioada suspectă și că prin încheierea acestuia s-a
urmărit18 fraudarea intereselor creditorilor, rupându-se egalitatea dintre aceștia.
Esențială este demonstrarea fraudei, în dauna creditorilor, care a rupt egalitatea
între aceștia, fiind irelevantă dovedirea unei rele-credințe din partea debitorului sau a
cocontractantului său, pentru că în situația în care cocontractantul sau chiar
subdobânditorul sunt de rea-credință, sunt prevederi care reglementează un regim
juridic sancționator pentru aceștia, în condițiile art. 120 din lege.
În categoria acțiunilor în care frauda în dauna creditorilor trebuie demonstrată
sunt cele reglementate de art. 117 alin. (1) și (4) din lege, astfel că reclamantul
trebuie să demonstreze19 că actele încheiate de debitoare sunt frauduloase pentru
creditori și, așa cum am arătat, încalcă principiul egalității – principiul asigurării
unui tratament egal al creditorilor de același rang.
16
În doctrină s-a exprimat opinia potrivit căreia corelațiile dintre cele două norme ale legii,
respectiv art. 117 alin. (1) și art. 117 alin. (2)–(4) din lege, este una gen-specie, în sensul că art. 117
alin. (1) din lege are subsidiaritate de aplicare în raport cu art. 117 alin. (2)–(4), conform adagiilor
generalia specialibus non derogant și specialia generalibus derogant. A se vedea S. D. Cărpenaru, M.
A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, Editura Universul Juridic, București, 2014, p. 319.
17
A se vedea I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenței, op. cit., p. 494 și urm.
18
În acest sens, a se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 494.
19
În acest sens, a se vedea C. Antonache, în Codul insolvenței. Note. Corelații. Explicații.
Art. 1–203, coord. Gh. Piperea, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 636.
14 Ioan Adam
linie
De prezumția relativă de fraudă în dauna creditorilor se bucură doar actele
enumerate la art. 117 alin. (2) din lege, prezumție care însă, fiind una relativă, poate
fi răsturnată prin orice mijloc de probă și, după cum am analizat, aceasta nu
operează în privința terților cocontractanți sau a subdobânditorilor20.
b) actul juridic a cărui anulare (revocare) se solicită să aibă ca efect
prejudicierea creditorilor. Acest aspect rezultă din însăși formularea legii care se
referă la „actele frauduloase încheiate de către debitor în dauna drepturilor
creditorilor”. În materia procedurii insolvenței, prejudiciul se raportează la masa
creditorilor ale căror interese sunt apărate de administratorul judiciar/lichidator ori
de comitetul creditorilor. Este, fără putință de tăgadă, că, față de redactarea art. 117
din lege, când se folosește sintagma „... în dauna...”, legiuitorul nu a prezumat
existența prejudiciului și, ca atare, cine formulează acțiunea are obligația să facă
dovada existenței acestui element al acțiunii revocatorii.
Acțiunea în anularea actelor frauduloase este subsumată în mod direct
principiului maximizării21 gradului de valorificare a activelor și de recuperare a
creanțelor, principiu consacrat de art. 4 pct. (1) din lege, iar interesul promovării
unei astfel de acțiuni trebuie subordonat specificului concursual și colectiv al
procedurii insolvenței.
Se mai impune să precizăm că acțiunea de reîntregire a patrimoniului
debitoarei prin desființarea actelor frauduloase încheiate de aceasta cu terți nu este
condiționată de dovedirea insuficienței activului22, ci de dovedirea manevrelor
frauduloase23 prin care s-a diminuat activul societății debitoare și astfel au fost
vătămate interesele creditorilor.
Chiar dacă expressis verbis condiția existenței unui prejudiciu nu este
stipulată, este evident că, având în vedere natura juridică a acestei acțiuni, una din
condiții este dovedirea prejudiciului în dauna drepturilor creditorilor, prejudiciu care
trebuie dovedit24.
c) complicitatea terțului dobânditor la fraudă – care este prezumată numai în
situațiile prevăzute de art. 117 alin. (2) din lege, așa cum rezultă din prevederile
art. 120 alin. (2) din lege. Ca atare, subliniem că nu este necesar să fie dovedită și
reaua-credință a terțului dobânditor, complicitatea acestuia la fraudă, legea
prevăzând că acțiunea în anulare (revocare) este admisibilă chiar dacă terțul
20
A se vedea comentariul articolelor 120 și 121 din lege, în I. Adam, A. R. Adam, Codul
insolvenței, op. cit., p. 599–604.
21
În ce privește analiza pe larg a acestui principiu, a se vedea A. R. Adam, Procedura
insolvenței. Principii. Subiecți. Organele. Derularea procedurii, Editura C.H. Beck, București, 2016, p.
18–31.
22
În acest sens, a se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 506.
23
Art. 1–203, coord. Gh. Piperea, op. cit., p. 636.
24
În sensul că existența unui prejudiciu nu constituie o condiție de admisibilitate a acțiunilor în
anularea actelor frauduloase, a se vedea A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor prin procedura
insolvenței, op. cit., p. 252. În sens contrar, că prejudiciul trebuie să fie dovedit, a se vedea C.
Antonache, în Codul insolvenței. Note. Corelații. Explicații, Art. 1–203, coord. Gh. Piperea, op. cit., p.
637.
linie
dobânditor a fost de bună-credință. Apreciem că prevederile art. 120 alin. (2) din
lege sunt de strictă interpretare și că vizează doar anularea unui transfer patrimonial
în condițiile doar ale art. 117 alin. (2), și nu vizează și acțiunile reglementate de
art. 117 alin. (1) din lege.
d) să nu fi intervenit decăderea. Astfel, așa cum am arătat, potrivit art. 118
alin. (1) din lege, acțiunea prevăzută de art. 117 din lege poate fi introdusă de către
administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului
stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 97, dar nu mai târziu de 16 luni
de la data deschiderii procedurii.
e) actul a cărui revocare se cere să fi fost încheiat în perioada suspectă.
Perioada suspectă se situează înaintea datei deschiderii procedurii. Această perioadă
rezultă din formularea art. 117 din lege, care se referă la „cei 2 ani anteriori
deschiderii procedurii”, precum și din termenele stabilite de art. 117 alin. (2) din
lege pentru fiecare situație reglementată. Perioada suspectă25 este intervalul de timp
de dinainte de deschiderea procedurii, când insolvența debitoarei este iminentă,
art. 117 din lege reglementând două categorii de perioade suspecte:
– perioada suspectă generală de 2 ani anteriori deschiderii procedurii,
– perioada suspectă specială de 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
De plano, pentru a evita orice confuzie, precizăm că termenele de mai sus, ce
definesc perioada suspectă, nu trebuie confundate cu termenele instituite de art. 118
alin. (1) din lege, respectiv un an de la data expirării termenului stabilit pentru
întocmirea raportului prevăzut la art. 97 din lege, dar nu mai târziu de 16 luni de la
data deschiderii procedurii26.
Fără a intra în amănunte, facem precizarea că încheierea actelor în perioada
suspectă reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în anularea acestor acte
frauduloase, astfel că formularea unei acțiuni împotriva unui act care și-a produs
efectele în afara perioadei suspecte duce la inadmisibilitatea acesteia, întrucât nu
este îndeplinită situația premisă la care am făcut referire.
În ce privește momentul de la care poate fi introdusă acțiunea, precizăm că
această acțiune poate fi formulată atât în timpul perioadei de observație, a
reorganizării judiciare, cât și în timpul procedurilor de lichidare specifice
falimentului.
Condiția referitoare la momentul de la care poate fi introdusă acțiunea în
anularea actelor frauduloase este cea impusă indirect de prevederile art. 118 alin. (1)
din lege, și anume întocmirea raportului privitor la cauzele apariției stării de
25
În doctrină s-a exprimat opinia conform căreia, în ipoteza în care, prin abuz de drepturi
procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii, pentru a expira termenele de
introducere a acesteia, se ajunge la o nuanțare a noțiunii de perioadă suspectă, în sensul că aceasta nu
va cuprinde doar anumite perioade fixe indicate expres de legiuitor, anterioare datei formale, și certe de
deschidere a procedurii, ci, în anumite cazuri, aceste perioade se vor raporta la data la care s-ar fi
deschis procedura dacă debitorul nu ar fi întârziat deschiderea prin utilizarea abuzivă a drepturilor
procedurale. A se vedea, în acest sens, P. Pricopie, Procedura insolvenței, op. cit., p. 107.
26
În ce privește natura juridică, termenul de un an de zile este unul de prescripție, iar cel de 16
luni este unul de decădere. A se vedea comentariul articolului 118 din lege, în I. Adam, A. R. Adam,
Codul insolvenței, op. cit., p. 595.
16 Ioan Adam
linie
insolvență, sau trecerea termenului pentru depunerea acestuia, pentru a nu face
prematură formularea acțiunii în anularea (revocarea) actelor frauduloase.
În ce privește termenul, momentul de la care poate fi exercitată acțiunea în
anulare, apreciem că acesta este marcat de momentul stabilirii termenului de 40 de
zile (cu excepția situației în care judecătorul-sindic prelungește perioada de
depunere) în care trebuie depus raportul asupra cauzelor și împrejurărilor, și nu cel
de depunere efectivă a raportului, chiar dacă depășește acest termen.
Referitor la momentul-limită până la care titularii acțiunii pot formula cererea
pentru anularea actelor frauduloase, acesta este reprezentat de expirarea termenului
de un an de la epuizarea termenului stabilit în condițiile art. 97 din lege, care nu
poate depăși, în niciun caz, termenul de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
3. Actele care pot fi atacate pe calea acțiunii în anulare (revocare) prevăzute

la art. 117 alin. (2) din lege. Așa cum deja am putut observa, conform art. 117
alin. (1) din lege, poate fi atacat pe calea acțiunii în anulare (revocare) orice act
fraudulos încheiat de debitor în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii. Articolul
117 alin. (1) este de aplicație generală în raport cu art. 117 alin. (2), care enumeră
anumite acte ce pot fi anulate și conține totodată dispoziții derogatorii. Dispozițiile
derogatorii se referă la instituirea unei prezumții de fraudă a debitorului și, uneori, a
terțului cu care acesta a încheiat actul, precum și la perioada în care trebuie să se fi
încheiat actul pentru a opera prezumția de fraudă.
În cele ce urmează, vom analiza aceste prevederi cu caracter special derogator
de la dispozițiile generale reglementate de art. 117 alin. (1) din lege. Astfel,
administratorul judiciar sau lichidatorul ori comitetul creditorilor sau creditorul care
deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, în cazul în
care aceștia manifestă o atitudine de pasivitate, pot introduce la judecătorul-sindic
acțiuni pentru anularea [revocare, așa cum am susținut și cu ocazia analizării
dispozițiilor art. 117 alin. (1)] constituirilor ori a transferurilor de drepturi
patrimoniale către terți realizate de către debitor prin următoarele acte:
a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei doi ani anteriori deschiderii
procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar.
Legiuitorul a instituit o prezumție de fraudă27 în privința debitorului care își
micșorează activul patrimonial prin încheierea unor acte cu titlu gratuit 28. Textul de
lege analizat vizează toate actele cu titlu gratuit translative de proprietate29,
indiferent dacă acestea au ca obiect derivat un bun mobil sau imobil.
Rațiunea instituită de legiuitor atunci când a reglementat anularea (revocarea)
acestor liberalități a fost aceea că asemenea acte juridice contravin naturii activității
economice realizate de către debitor30.
27
28
În acest sens, a se vedea N. Țăndăreanu, Codul insolvenței comentat. Vol. I, art. 1–182,
Editura Universul Juridic, București, 2017, p. 426.
29
Art. 1–203, coord. Gh. Piperea, op. cit., p. 638.
30
A se vedea I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenței, op. cit., p. 499.
linie
Actele cu titlu gratuit privite în general sunt contrare uzanțelor din lumea
afacerilor, astfel că asemenea acte de „generozitate”, în cele mai multe situații, după
cum s-a dovedit în practică, ascund acte care aduc prejudicii pentru creditori, fiind
încheiate cu intenția frauduloasă de a le vătăma interesele acestora.
Totodată este de menționat că legiuitorul s-a referit în principal la
liberalități31, cu anumite excepții la care vom face câteva succinte referiri în
continuare. Liberalitățile sunt supuse revocării (deci nu anulării), pentru că ele au ca
efect micșorarea unui patrimoniu (cel al debitorului), corelativ cu mărirea altui
patrimoniu (cel al terțului).
În ceea ce ne privește, considerăm că dispoziția legală analizată nu se referă și
la actele dezinteresate32, deoarece acestea nu presupun micșorarea patrimoniului
debitorului, prin intermediul acestora nerealizându-se un transfer patrimonial33.
În privința liberalităților care ar putea fi anulate (revocate), apreciem că
acestea pot fi: donații34, inclusiv daruri manuale, donații indirecte35 (remiterea de
datorie, renunțarea la un drept, dacă aceasta s-a făcut cu intenția de a gratifica,
stipulația pentru altul) etc. În ceea ce privește liberalitățile pentru cauză de moarte
(testamentul36), considerăm că legiuitorul nu s-a referit și la acestea, dat fiind că ele
nu produc efecte decât din momentul morții debitorului testator (evident, este vorba
despre debitorul persoană fizică). Ca atare, chiar dacă acest act unilateral și
esențialmente revocabil (testamentul) a fost redactat de către debitorul testator cu doi
ani înaintea datei deschiderii procedurii, acesta nu va putea fi anulat (revocat),
întrucât el își va produce efectele numai din momentul morții debitorului care a
testat. Nu aceeași este situația în cazul legatului cu titlu particular, care poate fi
31
În acest sens, a se vedea S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței
comentat, op. cit., p. 322.
32
În categoria actelor dezinteresate intră remiterea de datorie cu titlu gratuit (art. 1629–1630
C.civ.), depozitul cu titlu gratuit [art. 2106 alin. (1) C.civ.], împrumutul de folosință sau comodatul
(art. 2146 C.civ.), contractul de mandat cu titlu gratuit (art. 2009–2010 C.civ.).
33
Actele dezinteresate au fost definite în doctrină ca fiind acele acte cu titlu gratuit prin care
dispunătorul procură un beneficiu cuiva fără să își micșoreze patrimoniul. A se vedea G. Boroi, C. A.
Angelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Editura Hamangiu, București, 2012, p. 115.
34
În cazul donațiilor deghizate, în doctrină s-a arătat că, în vederea promovării unei acțiuni în
anulare, în această ipoteză va fi necesară dovedirea simulației în condițiile art. 1292 din Codul civil,
prin orice mijloc de probă, deci un petit separat de cel principal. A se vedea A. Dimitriu, Recuperarea
creanțelor prin procedura insolvenței, op. cit., p. 277.
35
În literatura de specialitate, donațiile indirecte au fost definite ca fiind acte juridice încheiate
(nesimulat) cu intenția de a gratifica (animus donandi), dar realizate pe calea unui act juridic diferit de
contractul de donație – Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte civile speciale, Editura Actami,
București, 1999, p. 144. Donația indirectă nu trebuie confundată cu donația simulată. Astfel, spre
deosebire de donația deghizată, care este o veritabilă donație, deoarece contractul aparent nu are o
existență reală, donația indirectă este un act real prin intermediul căruia se realizează în mod indirect o
gratificare, o liberalitate – Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte civile speciale, op. cit., p. 144.
36
Pentru o lucrare amplă și fundamentată, referitoare la limitele dreptului de a dispune prin
testament de bunurile care compun succesiunea, a se vedea R. Popescu, Dreptul de moștenire. Limitele
dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moștenirii, Editura Universul Juridic, București,
2004.
18 Ioan Adam
linie
atacat pe considerentul că legatarul cu titlu particular, spre deosebire de ceilalți
succesori, nu suportă pasivul succesoral.
Calificarea juridică a acestor acte cu titlu gratuit, ca fiind acte frauduloase
încheiate în fraudarea drepturilor creditorilor, reprezintă o concretizare a principiului
nemo liberalis nisi liberatus, potrivit căruia persoanei care are datorii îi este interzis
să efectueze liberalități înainte de a-și achita propriile datorii. Aceasta este rațiunea
pentru care legiuitorul îi protejează pe creditorii debitorului intrat în procedura
insolvenței, și nu pe beneficiarii actelor cu titlu gratuit, nefiind echitabil ca aceștia
din urmă să profite, iar creditorii să suporte prejudiciul creat prin încheierea actului
cu titlu gratuit.
Calificarea juridică a actului ca fiind un act cu titlu oneros sau cu titlu gratuit
revine judecătorului-sindic în funcție de situația concretă ce rezultă din acțiunea
formulată, iar în practică s-a stabilit că sunt acte de transfer cu titlu gratuit orice acte
juridice dezinteresate sau liberalități prin care debitorul transmite o valoare
patrimonială fără să dobândească în schimb o contraprestație37.
Este irelevant cum este intitulat actul juridic, calificarea juridică a acestuia o
dă judecătorul-sindic, în funcție de conținutul său, și nu de modul în care este
intitulat38.
De asemenea, vor putea fi anulate (revocate) atât actele juridice pur comerciale
(adică încheiate de profesioniști), cât și cele de natură civilă, cu titlu gratuit –
liberalități – ce au avut ca efect micșorarea patrimoniului debitorului. Vor fi anulate
(revocate) chiar și contractele de sponsorizare, cu excepția acelora care au fost
efectuate în scop umanitar39, în favoarea unei persoane fizice sau juridice40.
Actele de sponsorizare sunt definite de art. 1 alin. (1) și (2) din Legea
nr. 32/1994 privind sponsorizarea, în sensul că sponsorizarea este actul juridic prin
care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra
unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susținerea unor activități fără
scop lucrativ desfășurate de către una dintre părți, denumită beneficiarul
sponsorizării. Contractul de sponsorizare se încheie în formă scrisă, cu specificarea
obiectului, valorii și duratei sponsorizării, precum și a drepturilor și obligațiilor
părților.
Tot astfel, art. 1 alin. (3) și (4) din Legea nr. 32/1994 definește mecenatul ca
fiind un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena,
37
S-a decis în practica judiciară că se impune anularea unei tranzacții autentificate dacă ea se
referă la transferul unui bun pentru stingerea unui împrumut personal acordat de către beneficiarul
tranzacției unuia dintre asociații debitorului; a se vedea, în acest sens, Sentința civilă nr. 1725/2004 a
Trib. București, S. a VII-a comercială, nepublicată.
38
În doctrină s-a exprimat opinia că, pentru a se obține frauda, este suficient ca debitorul să fi
fost conștient că prin încheierea transferului patrimonial îl prejudiciază pe creditor, deoarece prezumția
de fraudă se fundamentează pe obligația care incumbă administratorului societății de a nu-și înstrăina
activele în momentul în care starea de insolvență este vădită. A se vedea F. I. Moțu, Acțiunea în
anularea actelor frauduloase, Editura Universul Juridic, București, 2015, p. 93.
39
Pentru detalii, a se vedea P. Pricopie, Procedura insolvenței, op. cit., p. 61–63.
40
Pentru o analiză riguroasă a contractului de sponsorizare, a se vedea T. Prescure, Curs de
contracte civile, Editura Rosetti, București, 2003, p. 215–229.
linie
transferă, fără obligație de contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de
proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană
fizică, drept activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfășurarea unor
activități în domeniile: cultural, artistic, medico-sanitar sau științific – cercetare
fundamentală și aplicată. Actul de mecenat se încheie în forma autentică în care se
va specifica obiectul, durata și valoarea acestuia.
Apreciem că atât sponsorizarea, cât și mecenatul, ca acte cu titlu gratuit, nu
vor fi supuse desființării dacă acestea au fost efectuate în scop exclusiv umanitar,
adică acțiuni cu caracter filantropic constând în aceea că debitorul a dat un ajutor
unor persoane fizice aflate într-o nevoie deosebită sau într-o situație excepțională,
cum ar fi o calamitate etc., iar aceste acte nu au fost făcute în scop de publicitate.
În altă ordine de idei, actele cu titlu gratuit vizate de art. 117 alin. (2) lit. a) din
lege sunt prezumate a frauda pe creditori atunci când sunt săvârșite în cei doi ani
anteriori deschiderii procedurii [art. 122 alin. (3)]. Cu toate acestea, nu se va putea
cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul
desfășurării normale a activității sale curente (art. 119), astfel că prezumția de fraudă
nu mai poate funcționa41.
Articolul 117 alin. (2) lit. a) din lege este o aplicație a principiului potrivit
căruia dacă terțul beneficiar al liberalității urmărește să își mărească patrimoniul
(certat de lucro captando), creditorii urmăresc să evite un prejudiciu (certat de
damno vitando).
În fine, se impune să facem importanta precizare că anularea unui transfer
patrimonial fraudulos, ca în cazul analizat, nu este condiționată de dovedirea faptului
că averea debitorului nu este suficientă pentru acoperirea întregului pasiv, sau altfel
spus, condiția inexistenței bunurilor suficiente42 pentru acoperirea pasivului nu este
cerută pentru promovarea unei astfel de acțiuni, o astfel de cerință nefiind impusă de
lege nici direct și nici implicit.
Sancționarea însă a încheierii unor asemenea acte în perioada suspectă are în
vedere preîntâmpinarea manevrelor frauduloase de natură să diminueze activul
societății debitoare, cu consecința prejudicierii intereselor creditorilor după ce
societatea a intrat în procedura de insolvență.
Se impune să precizăm că faptele sancționate de dispozițiile acestui text de
lege pot reprezenta fapte de deturnare a activului, în condițiile art. 169 alin. (1)
lit. e) din lege.
b) operațiuni în care prestația debitorului depășește vădit pe cea primită,
efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
Textul legal se referă la diferența vădită de valoare între prestații în defavoarea
debitorului, astfel că apare un dezechilibru evident între prestații, cel care pierde
fiind debitorul.
41
În acest sens, a se vedea N. Țăndăreanu, Codul insolvenței comentat. Vol. I, art. 1–182, op.
cit., p. 426.
42
În practica judiciară s-a decis că este anulabilă operațiunea juridică de cesionare cu titlu
gratuit a unor acțiuni deținute de debitoare la o altă societate comercială, dacă operațiunea respectivă a
fost efectuată în perioada suspectă. A se vedea C. Ap. Iași, S. com., Dec. 242/2007, în Jurindex.
20 Ioan Adam
linie
Rațiunea instituirii acestui text de lege vizează în primul rând dezechilibrul
vădit43, care devine un indiciu cert că, în detrimentul averii debitorului, partenerul
său comercial și-a creat o situație privilegiată, un avantaj exagerat. Se impune să
precizăm că debitorul nu-și poate permite efectuarea unor asemenea acte în care
prestația sa să fie depășită vădit de cea primită, altfel spus debitorul nu poate fi
generos cu niciun cocontractant, mai ales că perioada suspectă aici, fiind de 6 luni
anterioare deschiderii procedurii, vădea germenii unei crize, în sensul că fondurile
debitorului erau în scădere, astfel că încheierea unei asemenea operațiuni este un lux
nepermis pentru un comerciant aflat în situația debitorului.
Mai trebuie învederat faptul că, în ipoteza în care diferența între prestații este
exagerată, putem să ajungem în situația de a califica actul respectiv ca un act cu titlu
gratuit44, practic deghizat45. Într-o astfel de situație, pentru a nu fi îngreunat
probatoriul în sensul dovedirii naturii juridice reale a actului, este mai facil ca
desființarea actului fraudulos să se facă în condițiile art. 117 alin. (2) lit. b) din lege,
dovedindu-se disproporția vădită dintre prestații, decât să se recurgă la invocarea
cazului prevăzut de art. 117 alin. (2) lit. a) din lege.
În al doilea rând, o altă rațiune care justifică anularea acestor contracte, în
urma cărora s-a creat un dezechilibru, este că s-a încălcat principiul ordonării
rangului creditorilor46, astfel că încheierea unor asemenea acte subminează acest
principiu.
În doctrină s-a exprimat opinia că alterarea ordinii sau chiar a procesului de
îndestulare a creditorilor se realizează doar dacă prestația disproporționată asumată
de debitor față de cocontractantul său nu a fost efectiv realizată sau nu a fost
realizată în totalitate. Dacă prestația s-a executat în totalitate, atunci creditorii sunt
fraudați prin diminuarea importantă a patrimoniului debitorului, deci și asupra
obiectului asupra căruia poartă dreptul lor de gaj general, fără contraprestația
echivalentă47.
Practic, textul de lege are în vedere anularea (revocarea) actelor juridice
lezionare48. Nu trebuie să considerăm că ar fi vorba despre leziune, ca viciu de
consimțământ, însă situația reglementată de art. 117 alin. (2) lit. b) din lege este
similară cu viciul leziunii, sub aspectul prejudiciului, care este egal cu disproporția
de valoare între contraprestații. Pe de altă parte, prejudiciul nu se produce direct în
43
A se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 508.
44
În doctrină s-a exprimat judicios opinia că, în cazul valorii neserioase pe care a primit-o
debitorul, fie trebuie calificat cu titlu gratuit, deoarece nu există contraprestație, fie este lipsit de cauză.
45
A se vedea, în acest sens, A. Avram, Procedura insolvenței, partea generală, Editura
Hamangiu, București, 2008, p. 185.
46
În ce privește analiza acestui principiu, a se vedea A. R. Adam, Procedura insolvenței.
Principii. Subiecți. Organele. Derularea procedurii, op. cit., p. 92.
47
A se vedea P. Pricope, Procedura insolvenței, op. cit., p. 66.
48
Leziunea a fost definită ca fiind acel viciu de consimțământ care constă în disproporția vădită
de valoarea între două prestații. Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele
dreptului civil, Editura Șansa, București, 1998, p. 150.
linie
patrimoniul debitorului, ci, în materia analizată de noi, acesta se reflectă asupra
creditorilor.
Potrivit art. 1222 alin. (2) din Codul civil, cu excepția cazului prevăzut de
art. 1221 alin. (3) C.civ. (leziunea în cazul minorilor), acțiunea în anulare este
admisibilă numai dacă leziunea49 depășește jumătate din valoarea pe care o avea, la
momentul încheierii contractului, prestația promisă sau executată de partea lezată.
Disproporția trebuie să subziste până la data cererii de anulare.
O problemă de drept care s-ar putea ridica este aceea dacă dispozițiile
art. 1222 din Codul civil sunt aplicabile în cadrul procedurii concursuale și
colective, cum este procedura insolvenței, chiar dacă art. 342 din lege statuează că
dispozițiile legii insolvenței se completează cu cele din Codul civil. Apreciem,
alături de alți autori50, că dispozițiile textului de mai sus nu sunt compatibile cu
prevederile specifice procedurii insolvenței, existând mari diferențe între acțiunea în
anulare reglementată de art. 117 alin. (2) lit. b) din lege și instituția leziunii, așa
cum este reglementată de Codul civil.
Diferența majoră dintre reglementarea din Codul civil și prevederea din legea
insolvenței analizată este că, în condițiile Codului civil, art. 1213 C.civ. permite
adaptarea contractului, ceea ce înseamnă o reechilibrare a contractului între părți,
ceea ce însă, în procedura insolvenței, este imposibil juridic. Singura soluție este,
după cum am arătat mai sus, desființarea în întregime a actului fraudulos prin
anularea (revocarea) lui.
Altfel spus, actul fraudulos supus anulării (revocării) pe care-l analizăm nu
poate fi salvat în niciun mod, ci doar desființat, cu consecințele de rigoare, ceea ce în
dreptul comun se poate realiza, după cum am arătat, și prin reechilibrarea
prestațiilor, ca urmare a adaptării contractului.
Scopul dispozițiilor din legea insolvenței, care sancționează disproporția
vădită între prestațiile asumate de debitorul insolvent și terțul cocontractant,
este acela de a readuce bunul în patrimoniul debitorului, întrucât debitorul a
încheiat cu terțul o tranzacție frauduloasă în afara unui act normal de comerț,
business as usual, pentru îndestularea creditorilor, adică pentru acoperirea creanțelor
acestora.
Și în acest caz frauda debitorului este prezumată de legiuitor 51. Prin încheierea
actului, debitorul urmărește sau cel puțin acceptă posibilitatea vătămării creditorilor
în beneficiul celui cu care a contractat și căruia îi transferă o valoare patrimonială
disproporționat de mare în raport cu prestația efectiv primită de către el.
Apreciem că pot fi anulate (revocate) numai acele acte juridice cu titlu oneros
cu caracter comutativ, deoarece pentru a se putea constata disproporția vădită de
valoare este necesar să se stabilească cu exactitate întinderea drepturilor și
49
Pentru analiza pe larg a acestei instituții, a se vedea I. Adam, Tratat de drept civil. Obligațiile.
Vol. I. Contractul, Editura C.H. Beck, București, 2017, p. 312–330.
50
A se vedea F. I. Moțu, Acțiunea în anularea actelor frauduloase, op. cit., p. 100.
51
A se vedea S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, op. cit., p.
322.
22 Ioan Adam
linie
obligațiilor corelative stabilite pentru fiecare parte contractantă52. Așadar, actele
cu titlu oneros aleatorii nu se încadrează53 în categoria celor prevăzute la
art. 117 alin. (2) lit. b), deoarece acestea presupun șanse de câștig sau de pierdere
pentru ambele părți contractante, astfel că eventuala disproporție vădită de valoare
dintre contraprestații este efectul elementului alea (hazardului), care se situează
dincolo de orice intenție de fraudă. Date fiind aceste aspecte, este de la sine înțeles
că prezumția de fraudă nu poate opera în privința actelor juridice cu titlu oneros
aleatorii.
Însă, în privința actelor juridice cu titlu oneros și comutative, prezumția de
fraudă își produce efectele, frauda constând în însăși disproporția vădită de valoare
dintre cele două prestații.
O altă precizare care se impune a fi subliniată se referă la natura actelor
juridice care se circumscrie sferei de aplicabilitate a dispozițiilor art. 117 alin. (2)
lit. b). Astfel, sunt vizate de textul legal nu orice acte juridice încheiate de către
debitor, ci numai acelea care reprezintă operațiuni comerciale (fapte de comerț,
adăugăm noi). Bineînțeles că poate fi vorba atât de operațiuni cu bunuri mobile, cât
și de operațiuni cu bunuri imobile, în acest din urmă caz numai cu condiția ca bunul
să facă parte din fondul de comerț al debitorului.
În fine, un ultim aspect care trebuie avut în vedere se referă la termenul în care
trebuie să fi fost încheiate actele juridice menționate. Astfel, este imperios necesar
ca actele juridice cu titlu oneros și comutative, de natură comercială, să se fi săvârșit
în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii. Prin excepție, ca și în cazul prevăzut
la art. 117 alin. (2) lit. a), actele cuprinzând o disproporție vădită de valoare între
prestațiile reciproce ale părților nu pot fi anulate în condițiile în care au fost săvârșite
în cursul desfășurării normale a activității curente.
În ce privește dovada îndeplinirii condiției prețului derizoriu, ca și condiție de
temeinicie a acțiunii, aceasta revine reclamantului, urmând ca prin probațiunea
52
În practica judiciară, în mod judicios a fost respinsă acțiunea formulată de către lichidator prin
care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect un
imobil încheiat între debitoarea aflată în insolvență și un terț dobânditor, invocându-se în drept
prevederile art. 61 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995. Pentru a pronunța această soluție, instanța a
reținut că între debitoarea insolventă și terțul dobânditor s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare
având ca obiect un imobil pentru care a fost plătit prețul de 100 milioane lei vechi și că, față de aceste
date, nu se poate considera că prețul de vânzare este unul derizoriu, neserios, astfel că nu se poate
considera că prețul este atât de disproporționat în raport de valoarea lucrului vândut. Mai mult, tot în
mod judicios s-a mai reținut de către instanță că existența unor rapoarte de evaluare cu privire la
imobilul menționat, rapoarte de evaluare care s-au efectuat ulterior încheierii contractului de vânzare-
cumpărare și prin care s-a stabilit o valoare mult mai mare decât prețul menționat, nu prezintă
relevanță, deoarece valoarea rezultată dintr-o evaluare nu trebuie să coincidă cu prețul de vânzare. S-a
mai reținut că, în cazul în care prețul este sincer și serios, contractul de vânzare-cumpărare este valabil
chiar dacă prețul este mult inferior ori superior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părțile sunt libere
să determine prețul, astfel că valoarea lucrului vândut trebuie raportată și la subiectivismul părților,
interesele economice ale acestora din momentul contractării, influențele pieței etc. – Trib. Brașov, S.
com., Sent. civ. nr. 607/SIND/2006, nepublicată.
53
linie
administrată să dovedească efectiv disproporția dintre prestații54. Odată dovedită
disproporția vădită între prestații, în defavoarea debitoarei, desigur că operează
prezumția de fraudă cu consecința anulării (revocării) actului fraudulos.
Consecința admiterii acțiunii este aceea că, urmare a desființării transferului
fraudulos, bunul se întoarce în patrimoniul debitoarei, iar dacă restituirea nu este
posibilă în natură, apreciem că trebuie ca debitoarei să-i fie achitată contravaloarea
bunului de la data transferului, și nu valoarea de piață de la data soluționării acțiunii
în anulare, care poate fi mai mică decât cea de la data realizării operațiunii.
În doctrină55 s-a exprimat judicios opinia că instanța nu ar trebui să se
raporteze doar la valoarea de piață a bunurilor, de la momentul pronunțării hotărârii,
deoarece, mai ales pe piețele volatile, o astfel de valoare poate să nu reflecte cererea
și oferta de la momentul în care s-a încheiat contractul. Autorul exprimă opinia că
valoarea prestațiilor trebuie avută în vedere la momentul în care au fost executate,
însă trebuie să se analizeze și specificul activității debitorului.
lit. e) din lege, sau de folosire de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei
juridice fonduri în scopul întârzierii încetării de plăți, prevăzută de art. 169 alin. (1)
lit. f) din lege.
c) acte încheiate în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția
tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către
creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile.
Pentru a se putea anula (revoca) astfel de acte trebuie îndeplinite două condiții
în mod cumulativ56:
– actele să fi fost încheiate în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii;
– actele să fi fost încheiate cu intenția părților implicate de a sustrage bunul de
la urmărire de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.
De plano facem precizarea că, spre deosebire de cazurile prezentate anterior,
pentru admiterea acțiunii nu este suficientă numai frauda debitorului, pentru care a
instituit prezumția relativă a existenței acesteia, ci, în situația analizată, se mai
adaugă și o altă componentă, respectiv cea a complicității terțului la fraudă.
Cu alte cuvinte, trebuie să se facă dovada conivenței frauduloase între cei
care au încheiat actul fraudulos57, sancționat de acest text de lege, adică între
debitor și partenerii săi contractuali, care au urmărit ca prin actul încheiat să se
sustragă bunul ce face obiectul actului de la urmărirea de către creditori în principal,
iar, în subsidiar, să le lezeze interesele.
54
În doctrină s-a arătat că, pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei diferențe
semnificative de valoare sau vădit disproporționate, este indicată efectuarea unei expertize de
specialitate pentru evaluarea bunurilor sau valorilor tranzacționate. A se vedea S. D. Cărpenaru, M. A.
Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, op. cit., p. 326.
55
P. Pricope, Procedura insolvenței, op. cit., p. 67.
56
57
A se vedea C. Ap. Cluj, S. com., Dec. nr. 1042/2007, nepublicată.
24 Ioan Adam
linie
Așa fiind, este necesar ca, pentru exercitarea acțiunii în anulare, în acest caz,
reclamantul să facă dovada celor două condiții, esențială fiind dovada participării la
fraudă a cocontractanților, neinteresând poziția debitoarei în raport cu aceștia,
întrucât frauda este prezumată în cazul ei.
Ca atare, este necesar să se probeze, prin orice mijloc de probă 58, intenția
comună a celor care au încheiat actul fraudulos de a pune la cale această modalitate
prin care să fie sustras de la urmărire de către creditorii debitorului bunul ce a
constituit obiectul actului fraudulos.
Este evident că prin încheierea unui asemenea act părțile au acționat
cu rea-credință, conștiente că îl încheie în dauna creditorilor, cu finalitatea
diminuării masei active a debitoarei și a obținerii unui avantaj injust de către
debitoare.
În ce privește complicitatea terțului la fraudă, aceasta presupune dovada
intenției acestuia de a prejudicia interesele creditorilor, încheind în conivență
frauduloasă cu debitorul actul, complicitate care trebuie dovedită, nefiind
prezumată59.
În ipoteza în care însă nu se face dovada intenției de a leza drepturile
creditorilor de către terțul cocontractant, acțiunea nu va fi întemeiată, astfel că nu
poate fi primită. În realitate, trebuie să se facă dovada efectivă a relei-credințe a
terțului participant la încheierea acestui act fraudulos, pentru că, în ce-l privește pe
debitor, frauda este prezumată.
Așa fiind, față de cele analizate mai sus, dacă în cazurile analizate anterior,
pentru admiterea acțiunii în anulare (revocatorii), legiuitorul solicita doar existența
fraudei debitorului, care era prezumată, în cazul prevăzut de art. 117 alin. (2)
lit. c), prin excepție, legiuitorul cere și complicitatea terțului cocontractant la fraudă,
tot ca o condiție pentru admiterea acțiunii. Complicitatea terțului la fraudă
presupune, așa cum am relevat, intenția acestuia de a prejudicia creditorii în
înțelegere (frauduloasă) cu debitorul, altfel spus este necesară existența unei acțiuni
concertate de fraudă.
În acest caz, prezumția de fraudă care se aplică debitorului nu funcționează și
în privința terțului cocontractant, astfel încât conivența frauduloasă va trebui
dovedită, ea nemaifiind prezumată60. Practic, prezumția de fraudă este instituită doar
58
A se vedea, în acest sens, R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 516.
59
În practica judiciară s-a statuat că există prezumție de fraudă dacă transferul dreptului de
proprietate s-a realizat între debitoare și terț, administratorul statutar al debitoarei, care era și
administrator al societății cumpărătoare. A se vedea C. Ap. Constanța, S. com., Dec. 325/2007, în
Jurindex.
60
În practica judiciară, în mod judicios a fost respinsă acțiunea formulată de către lichidator,
prin care a solicitat anularea contractului de cesiune de părți sociale încheiat între debitoarea aflată în
insolvență și cesionar, contract de cesiune prin încheierea căruia părțile au avut intenția de a sustrage
bunurile debitoarei insolvente de la urmărirea creditorilor, în drept invocându-se prevederile art. 61
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 64/1995. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între
debitoarea insolventă și cesionar s-a încheiat, anterior deschiderii procedurii, un contract având ca
obiect cesiunea părților sociale deținute la societatea debitoare, însă se constată că reclamanta nu a
dovedit întrunirea cerințelor impuse de lege pentru anularea actului juridic, respectiv că prin încheierea
linie
în privința debitorului, nu și în privința unei acțiuni frauduloase concertate61.
În fine, acțiunea în anulare (revocare) a actelor făcute cu intenția de a sustrage
bunurile de la urmărire sau prin care se urmărește lezarea intereselor creditorilor va
trebui să vizeze acte încheiate prin conivență frauduloasă în cei doi ani anteriori
datei deschiderii procedurii.
În doctrină s-a exprimat opinia62 că, în cazul transferurilor realizate prin
executare silită potrivit dispozițiilor de drept comun, întrucât lipsește acordul
volitiv din partea debitorului, nu este posibilă folosirea mecanismului reglementat
de art. 117 alin. (2) lit. c) din lege, în vederea desființării actului. Apreciem și
noi că este extrem de greu de dovedit caracterul deghizat al executării silite,
mai ales întrucât calea prin care se poate desființa o executare silită este cea a
contestației la executare. Ca remediu al acestei situații, apreciem că anularea actelor
frauduloase, în condițiile normei analizate, se poate realiza prin solicitarea
constatării simulației63 actului de executare silită, cu consecința desființării actului
de executare.
lit. e) din lege.
d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea
unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni
anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea
să o obțină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de
transfer.
În acest caz, textul legal se referă la plata unor datorii anterioare în alt mod
decât cu bani sau efecte de comerț, respectiv prin transmiterea unor bunuri din
averea debitorului în proprietatea creditorului, favorizându-se, în acest fel, creditorul
în folosul căruia s-a făcut acest transfer de proprietate.
Ca atare, cazul prevăzut de art. 117 alin. (2) lit. d) presupune existența, mai
precis existența anterioară, a unei datorii exigibile sau neexigibile față de un anumit
creditor, aceasta stingându-se fie total, fie parțial prin transferul de proprietate de la
debitor la creditor.
În legătură cu acest text legal, în doctrină64 s-a reținut că prin asemenea
actului s-a urmărit sustragerea bunurilor debitoarei de la urmărirea creditorilor, astfel că, în acest caz,
intenția părților contractante trebuie să fie directă, aceasta neputând fi prezumată. Totodată, în mod
corect s-a mai reținut că faptul că pârâtul nu a fost găsit de către lichidator și nu i-a predat acestuia
documentele nu poate crea o prezumție de vinovăție, astfel că acțiunea introductivă urmează a fi
respinsă – Trib. Brașov, S. com., Sent. civ. nr. 647/SIND/2006, nepublicată.
61
În doctrină s-a exprimat opinia contrară că, dacă nu se face dovada intenției tuturor părților de
a sustrage bunul de la urmărire de către creditor, actul în cauză nu va putea fi anulat. A se vedea P.
Pricope, Procedura insolvenței, op. cit., p. 70.
62
A se vedea A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței, op. cit., p. 285.
63
În ce privește analiza pe larg a acestei instituții, a se vedea I. Adam, Tratat de drept civil.
Obligațiile. Vol. I. Contractul, op. cit., p. 698–778.
64
N. Țăndăreanu, Procedura reorganizării judiciare, op. cit., p. 123; I. Schiau, Regimul juridic
al insolvenței comerciale, op. cit., p. 138.
26 Ioan Adam
linie
transferuri ne aflăm în prezența unei dări în plată65, mergându-se pe ideea că pentru
stingerea datoriei debitorul transmite creditorului în proprietate un bun mobil sau
imobil, stingând datoria prin executarea unei alte prestații decât prin cea la care s-a
obligat inițial.
În ceea ce ne privește, suntem de acord doar parțial cu teza mai sus expusă.
Astfel, apreciem că art. 117 alin. (2) lit. d) nu indică cu exactitate momentul în care
intervine transferul de proprietate, astfel că nu se știe cu siguranță dacă această
convenție a fost încheiată exact în momentul plății, caz în care am fi într-adevăr în
prezența unei dări în plată, sau dacă această convenție a fost încheiată înainte de
efectuarea plății, caz în care ne-am afla în prezența unei novații prin schimbare de
obiect.
Având în vedere aceste aspecte, credem că soluția trebuie nuanțată în funcție
de momentul încheierii convenției translative de proprietate, aceasta putând fi o dare
în plată sau o novație prin schimbare de obiect, după distincțiile mai sus arătate66.
Ca atare, exprimarea legiuitorului este ușor imprecisă, deoarece stingerea unei
datorii în contextul textului analizat sugerează o convenție de dare în plată, deoarece
aceasta reprezintă un mijloc de stingere a obligației, în timp ce novația reprezintă un
mijloc de transformare a obligației. Cu toate aceste distincții, așa cum deja ne-am
exprimat, apreciem că prioritară este voința părților (a debitorului și a creditorului)
care s-ar fi putut exprima atât înainte de momentul plății, cât și exact în momentul
plății.
În ceea ce privește condițiile care se degajă din art. 117 alin. (2) lit. d) pentru
anularea (revocarea) actului, acestea sunt următoarele67:
65
În literatura de specialitate, darea în plată a fost definită ca fiind operația juridică prin care
debitorul execută către creditorul său o altă prestație decât aceea la care s-a obligat la încheierea
raportului juridic obligațional – C. Stătescu, C. Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, op.
cit., p. 363; A. R. Adam, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura C.H. Beck, București,
2017, p. 479–482; I. Adam, A. R. Adam, Codul civil. Cartea a V-a. Despre obligații. Titlurile I–VIII
(art. 1164–1649), Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 1048–1052.
66
În ceea ce ne privește, considerăm că darea în plată, de cele mai multe ori, este o novație
obiectivă, deoarece este de neconceput ca debitorul să își îndeplinească obligația printr-o altă prestație,
fără acordul prealabil al creditorului. Așadar, chiar dacă debitorul predă un lucru în momentul plății,
această remitere are loc în baza acordului prealabil al ambelor părți și deci suntem în prezența unei
novații. Distincția pe care o fac doctrina și practica judiciară se fondează pe un anumit interval de timp.
Astfel, se arată că, dacă la novație este necesară o convenție înainte de plată, la darea în plată convenția
intervine în momentul efectuării plății. Nu înțelegem ce relevanță are faptul că părțile, spre exemplu, se
înțeleg înainte cu o zi de efectuarea plății sau se înțeleg înainte cu 10 secunde de efectuarea predării
lucrului. Esențial este că înainte de predarea lucrului are loc un acord (prealabil) privind remiterea-
primirea unui alt bun. Chiar dacă debitorul predă creditorului un alt bun (o altă prestație) decât cel
promis inițial, fără să existe o înțelegere verbală prealabilă, faptul primirii de către creditor a bunului
fără să se opună nu are altă semnificație decât a unui acord prealabil tacit. Doar în ipoteza în care
debitorul își execută prestația fără a fi prezent (spre exemplu, trimite alt bun prin poștă) și creditorul îl
primește, putem vorbi de dare în plată. În orice caz, dacă părțile contractante sunt prezente în momentul
executării prestației, nu se poate pune problema dării în plată – I. Adam, Drept civil. Teoria generală a
obligațiilor, 2004, op. cit., p. 656.
67
linie
– să se fi încheiat un act translativ de proprietate prin care să se transmită un
bun mobil sau imobil din patrimoniul debitorului în patrimoniul creditorului;
– transferul proprietății să se fi făcut în scopul stingerii, în tot sau în parte, a
unei datorii anterioare exigibile sau neexigibile față de un anumit creditor;
– actul translativ de proprietate să aibă ca efect crearea unei situații
„privilegiate” pentru creditorul plătit în raport cu ceilalți creditori înscriși la masa
credală, prin faptul că acest creditor plătit, în cazul falimentului, ar fi primit o
valoare mai mică decât cea a actului translativ de proprietate;
– actul să fi fost încheiat în cele 6 luni premergătoare deschiderii procedurii.
Rațiunea instituirii acestui caz de anulare rezidă în efectul preferențial pe care
îl are transferul către creditor, în contul creanței acestuia, a unui bun cu o valoare
mult mai mare decât porțiunea din creanță care i-ar fi fost plătită în caz de faliment,
astfel că, dacă acest transfer ar fi păstrat, acest creditor odată satisfăcut nu va mai
veni în concurs cu ceilalți creditori după deschiderea procedurii și, ca atare, nu va
mai suporta riscul insuficienței bunurilor din averea debitorului.
Esențial este de remarcat că în acest mod creanța este achitată integral către
creditor, astfel că nu se mai înscrie la masa credală, sau cel puțin într-o proporție mai
mare decât ar realiza-o în procedura falimentului debitorului.
În conformitate cu prevederile art. 122 alin. (3) din lege este prezumată relativ
frauda debitorului68, astfel că nu este necesar să se facă dovada fraudei
creditorului, ca și condiție de admitere a cererii.
În ipoteza admiterii cererii, cu consecința anulării transferului fraudulos,
creditorul va fi obligat să restituie bunul transferat, rămânând titularul creanței
inițiale împotriva debitorului, astfel cum aceasta a existat la momentul încheierii
actului anulat69.
În acest caz funcționează prezumția de fraudă a debitorului, aceasta fiind
răsturnată dacă actul a fost încheiat în cursul desfășurării normale a activității
curente.
lit. e) din lege.
e) constituirea unui drept de preferință pentru o creanță care era
chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
În sfera de aplicare a acestui text de lege intră drepturile de preferință
reglementate de cartea a V-a titlul XI din Codul civil, respectiv ipoteca –
mobiliară/imobiliară, gajul, privilegiul și dreptul de retenție.
Față de precizarea textului analizat, considerăm că cauzele de preferință70 în
68
Art. 1–203, coord. Gh. Piperea, op. cit., p. 640; N. Țăndăreanu, Codul insolvenței adnotat, op. cit., p.
202.
69
În ce privește efectele admiterii acestei acțiuni, pe larg, a se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat
practic de insolvență, op. cit., p. 523–524.
70
În ce privește analiza pe larg a statutului juridic al creanțelor care beneficiază de cauze de
preferință, a se vedea A. R. Adam, Procedura insolvenței. Principii. Subiecți. Organele. Derularea
28 Ioan Adam
linie
raport de natura bunului sunt atât mobiliare, cât și imobiliare, astfel că din categoria
creanțelor garantate care ar putea participa la procedura insolvenței nu pot face parte
decât acele creanțe care sunt însoțite de una din garanțiile reale prevăzute de lege.
Acest text de lege vizează valabilitatea constituirii acestor cauze de preferință,
având în vedere efectul față de patrimoniul debitoarei și a afectării intereselor
celorlalți creditori.
Așa fiind, prezentul motiv de anulare sancționează orice tranzacție care are ca
obiect constituirea unei garanții reale pentru o creanță care era doar chirografară, în
cele 6 luni anterioare procedurii, astfel că ceilalți creditori chirografari sunt
dezavantajați, în sensul că cotele lor vor fi diminuate71 prin constituirea unei cauze
de preferință în favoarea unui creditor care, inițial, avea același rang ca și ei, dar care
ulterior dobândește o protecție nejustificată.
Ne aflăm în această situație când debitorul acceptă avantajarea unui creditor
chirografar în raport cu alți creditori, în acest fel fiind ruptă egalitatea dintre
creditori, fără niciun motiv temeinic, fiind nefiresc ca în perioada proximă
deschiderii procedurii să se creeze un avantaj unui creditor chirografar vădindu-se
favorizarea acestuia prin schimbarea naturii juridice a creanței sale72.
Apreciem că în această situație este sancționată tocmai absența concomitenței
între nașterea creanței față de debitor și perfectarea garanției pentru acea creanță,
firesc fiind ca acestea să fie concomitente, fiind suspect ca în perioada imediat de
dinainte de deschiderea procedurii un creditor chirografar să beneficieze de
schimbarea rangului creanței sale în detrimentul celorlalți creditori, rupând astfel
egalitatea dintre aceștia în cadrul aceluiași rang.
De regulă, în relațiile comerciale, când se încheie actul prin care se naște
creanța, aceasta este însoțită și de o cauză de preferință, astfel că este nefiresc ca în
perioada de dinainte de deschiderea procedurii, după cum am mai arătat, unui
creditor chirografar să i se creeze un asemenea avantaj, de a deveni creditor a cărui
creanță beneficiază de o cauză de preferință, ceea ce vădește că debitorul a urmărit
să-l favorizeze pe creditorul chirografar prin ridicarea în rang prioritar a creanței
acestuia.
În acest fel, creanța beneficiază de o garanție reală, astfel că bunul obiect al
garanției obținut de către creditorul chirografar poate fi vândut cu prioritate, în
detrimentul celorlalți creditori participanți la masa credală.
Mai trebuie precizat că, în cazul în care s-a constituit o ipotecă73, este necesar
ca aceasta să fie înscrisă în registrele de publicitate imobiliară nu doar pentru a
deveni opozabilă erga omnes, ci chiar pentru validitatea acesteia.
Prin instituirea acestui caz în care se poate cere anularea constituirii unui drept
de preferință, apreciem că legiuitorul deschide posibilitatea desființării acestei
procedurii, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 386–400.

71
În acest sens, a se vedea S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței
72
73
În ce privește analiza pe larg a acestei instituții, a se vedea A. R. Adam, Drept civil. Teoria
generală a obligațiilor, op. cit., p. 544–577.
linie
garanții într-un regim propriu derogator de la cel de drept comun de desființare a
unei garanții, cum ar fi de exemplu anularea înscrierii în C.F. a unui drept de ipotecă
imobiliară. În acest fel, prin prezenta procedură specială a insolvenței este anihilat
efectul înscrierii în cartea funciară a garanției în folosul unui creditor chirografar, în
caz de admitere a acțiunii74. Frauda este prezumată în acest caz, în conformitate cu
art. 122 alin. (3) din lege, prezumție relativă, și numai dacă este răsturnată prin
probe contrare, acțiunea nu va putea fi admisă.
Constituirea unui drept de preferință pentru o creanță chirografară, efectuată cu
6 luni înainte de data deschiderii procedurii, reflectă intenția debitorului de a-l
favoriza pe creditorul căruia i-a constituit o asemenea garanție, astfel că un
asemenea act juridic trebuie anulat (revocat), frauda debitorului fiind prezumată.
Rațiunea textului legal analizat se regăsește, așadar, în prezumția de favorizare
a unui creditor75, corelativ cu prejudicierea (fraudarea) celorlalți creditori,
operațiune ce se realizează la un interval scurt de timp care precede deschiderea
procedurii. În cazul analizat de noi, perioada suspectă este de 6 luni socotite
retroactiv de la data deschiderii procedurii.
În fine, facem precizarea că art. 117 alin. (2) lit. e) are în vedere, deși nu
prevede în mod expres, ca vechea reglementare, unde se vorbea despre „constituirea
sau perfectarea unei garanții reale” [art. 80 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006],
numai constituirea unei garanții reale, nu și a unei garanții personale (fidejusiunea).
lit. e) din lege.
f) plățile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare
deschiderii procedurii, dacă scadența lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară
deschiderii procedurii.
Aceste prevederi legale reglementează regimul juridic al datoriilor achitate de
către debitor anterior datei deschiderii procedurii (în cele 6 luni anterioare), datorii
care, la data deschiderii procedurii, erau încă neexigibile, scadența acestora
împlinindu-se ulterior datei deschiderii procedurii.
În această situație, legiuitorul procedurii insolvenței a considerat că, prin plata
anticipată a unor datorii nescadente, debitorul fraudează interesele creditorilor ale
căror datorii erau exigibile76, astfel că a reglementat anularea (revocarea) acestora,
dacă plata a fost efectuată în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii.
Practic, reglementând o asemenea acțiune, legiuitorul anihilează efectul plății
anticipate, care se degajă din prevederile art. 1496 C.civ., potrivit cărora debitorul
este liber să execute obligația chiar înaintea scadenței dacă părțile nu au convenit
contrariul ori dacă aceasta nu rezultă din natura contractului sau din împrejurările în
care a fost încheiat. Textul precitat consacră regula potrivit căreia debitorul nu poate
74
A se vedea, în acest sens, A. Avram, Procedura insolvenței, op. cit., p. 189.
75
76
În acest sens, a se vedea N. Țăndăreanu, Codul insolvenței comentat. Vol. I, art. 1–182, op.
cit., p. 429.
30 Ioan Adam
linie
fi constrâns să își execute obligația înainte de termen (înainte de data exigibilității
creanței), însă dacă debitorul și-a executat obligația înainte de termen, plata rămâne
valabilă, debitorul nemaiputând invoca beneficiul termenului pentru a solicita
restituirea (repetirea) prestației executate. Prin acest text de lege se instituie o
derogare de la regula potrivit căreia plata efectuată înainte de termen nu este supusă
repetițiunii, fiind o plată valabilă77.
Legiuitorul „incriminează” efectuarea unor plăți anticipate ale datoriilor sale în
perioada de șase luni anterioare deschiderii procedurii de insolvență, întrucât în acest
mod se încalcă principiul egalității dintre creditori, deoarece unora dintre aceștia li
se creează avantajul de a li se plăti o creanță nescadentă în perioada suspectă,
dezavantajând pe ceilalți creditori.
Așadar, nu poate fi plătită anticipat o creanță nescadentă, în perioada de șase
luni anterioare deschiderii procedurii, și nici o creanță sub condiție suspensivă.
Aceasta pentru că debitorul, fiind incapabil să-și plătească datoriile exigibile,
manifestă incorectitudine și le plătește pe cele nescadente, favorizând în acest mod
pe unii dintre creditori, în frauda celorlalți creditori.
Forțând efectuarea plății, debitorul conștient că scadența nu s-a împlinit
încalcă ordinea de prioritate78 a altor creditori, ceea ce face ca atât debitorul, cât și
creditorul beneficiar al plății să riște revocarea actului, pentru că s-a încercat să-l
scape pe creditor de efectele procedurii concursuale.
În situația în care scadența datoriilor este anterioară deschiderii procedurii,
atunci plățile făcute anticipat vor fi considerate valabile și nu vor putea face obiectul
acțiunii în anulare (revocare) reglementată de art. 117 alin. (2) lit. f) din lege79.
În fine, și în această situație funcționează prezumția de fraudă a intereselor
creditorilor, însă considerăm că nu vor fi aplicabile prevederile art. 119 din lege,
care prevăd că nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial,
făcut de către debitor în cursul desfășurării normale a activității sale curente. Altfel
spus, chiar dacă debitorul a făcut plata în cursul desfășurării normale a activității
sale curente, aceasta nu înseamnă că, prin efectuarea unor plăți anticipate în baza
unor datorii nescadente, acesta nu a comis o fraudă care să prejudicieze creditorii.
Practic, debitorul, prin plata anticipată a unor datorii neexigibile, poate să îi
prejudicieze pe creditori, chiar dacă aceste plăți au fost efectuate în cursul
desfășurării activității sale curente80.
77
În același sens, a se vedea S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Noua lege a insolvenței.
Legea nr. 85/2006. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, București, 2008, p. 289.
78
În ce privește posibilitatea creditorilor de a prelua bunurile debitorului în contul creanței, cu
respectarea ordinii de prioritate, a se vedea A. R. Adam, Procedura insolvenței. Principii. Subiecți.
Organele. Derularea procedurii, op. cit., p. 92–94.
79
În acest sens, a se vedea și S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței
80
În doctrină s-a exprimat în același sens opinia potrivit căreia, în ipoteza în care se
demonstrează reaua-credință a debitorului, în sensul că acesta cunoștea iminența sau existența
insolvenței și a intenționat să fraudeze, orice transfer încheiat chiar în cursul activității curente este
anulabil. S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, op. cit., p. 340.
linie
lege pot reprezenta fapte de plată cu preferință către un creditor în dauna celorlalți
creditori, în condițiile art. 169 alin. (1) lit. g) din lege.
g) actele de transfer sau asumarea de obligații efectuate de debitor într-o
perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenția de a
ascunde/întârzia starea de insolvență ori de a frauda un creditor.
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea anulării (revocării) și a acelor acte de
transfer sau obligații efectuate/asumate de către debitor cu doi ani înainte de data
deschiderii procedurii, prin care s-au fraudat interesele creditorilor.
Condițiile în care poate fi antrenată răspunderea în acest caz și care trebuiesc
îndeplinite cumulativ sunt următoarele81:
– actele de transfer să se fi încheiat într-o perioadă de doi ani anteriori datei
deschiderii procedurii;
– să existe intenția de a se obține ca rezultat fie ascunderea, fie întârzierea
stării de insolvență, fie fraudarea intereselor unui creditor;
– să se fi realizat operațiuni ce priveau un transfer patrimonial sau asumarea
unor obligații.
Așadar, în acest caz, este esențial ca debitorul să fi acționat cu intenția de a
ascunde sau tergiversa starea de insolvență ori cu intenția de a frauda o persoană
fizică sau juridică față de care era debitor sau față de care a devenit (debitor)
ulterior.
Noțiunea de fraudă nu a primit o reglementare expresă în actuala lege82, însă
apreciem că aceasta poate fi definită prin încheierea unor acte juridice de către
debitor în frauda drepturilor creditorilor și prin care debitorul își creează sau își
mărește starea de insolvență.
Așadar, pentru a se reține frauda este suficient să se facă dovada că debitorul a
întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele perioadei
suspecte și că a fost conștient, la momentul încheierii actului, că prejudiciază
interesele creditorilor, fără a fi necesară dovada unui dol83. Astfel, manifestarea de
voință vizează în prima ipoteză ascunderea sau întârzierea stării de insolvență, iar în
ipoteza a doua conștientizarea și intenția de a frauda interesele creditorilor. Ca și
condiție comună, actele de transfer sau de asumare a obligațiilor sunt anulabile dacă
sunt efectuate în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii, fiind necesar să se facă
dovada intenției de a ascunde sau întârzia starea de insolvență sau de a frauda o terță
persoană de către debitor84.
81
82
Potrivit art. 1237 C.civ., frauda la lege rezidă în eludarea aplicării unei norme legale
imperative la încheierea unui contract, generând cauza ilicită a acestui act juridic. Pentru detalii, a se
vedea I. Adam, Tratat de drept civil. Obligațiile. Vol. I. Contractul, op. cit., p. 356–359.
83
A se vedea, în acest sens, R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 534.
84
Judicios în doctrină s-a exprimat opinia că acest text de lege nu-și are aplicabilitate în situația
în care actele au fost încheiate în executarea unui acord cu creditorii, care să vizeze restructurarea
datoriilor debitorului. A se vedea P. Pricope, Procedura insolvenței, op. cit., p. 90.
32 Ioan Adam
linie
Observăm că cele două ipoteze, ascunderea, respectiv întârzierea sunt
alternative, însă nu este exclusă posibilitatea efectuării de către debitor a unor
transferuri sau asumarea unor obligații atât pentru a întârzia, cât și pentru a ascunde
ulterior starea de insolvență. Se mai impune să precizăm că atât ascunderea stării de
insolvență, cât și întârzierea ei presupun cunoașterea de către debitor a instalării
stării de insolvență sau a iminenței acestei stări.
Astfel de atitudini adoptate de debitor, demersurile acestuia la care am făcut
referire relevă reaua-credință a debitorului, în acord cu cele prevăzute de art. 122
alin. (3) din lege.
Pentru a se reține frauda este necesar să se facă dovada că debitorul a întârziat
momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele perioadei suspecte,
conștient fiind, la momentul încheierii actului, că-i prejudiciază pe ceilalți
creditori, fiind suficient să se realizeze una din aceste modalități, și nu cumulativ
cele două.
lege pot reprezenta fapte de deturnare sau ascundere a activului persoanei juridice,
în condițiile art. 169 alin. (1) lit. e) din lege, sau de folosirea de mijloace ruinătoare
pentru a-i procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii de plăți,
prevăzută de art. 169 alin. (1) lit. f) din lege.
4. Excluderea cazurilor prevăzute de art. 117 alin. (2) lit. d)–f) de sub
incidența acțiunii în anulare. Nu sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (2) lit. d)–
f) actelor încheiate cu bună-credință în executarea unui acord cu creditorii, încheiat
ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor
debitorului, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil,
la redresarea financiară a debitorului și să nu aibă ca scop prejudicierea și/sau
discriminarea unor creditori.
Așadar, prevederile acestui text de lege vizează inaplicabilitatea acelor acte
care au fost încheiate cu bună-credință în executarea unui acord cu creditorii85.
Buna-credință se prezumă, ca atare, fiind o prezumție relativă, ea poate fi răsturnată
prin proba contrarie.
Pentru a se aplica excepția, este necesar ca actele la care face referire textul de
lege să îndeplinească următoarele condiții86:
– să fi fost încheiate cu bună-credință;
– să vizeze executarea unui acord cu creditorii de către debitor;
– acest acord să fie urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru
restructurarea datoriilor debitorului;
– acordul să fi condus în mod rezonabil la redresarea financiară a
patrimoniului debitorului;
– acordul să nu fi avut ca scop prejudicierea sau discriminarea altor creditori.
85
A se vedea S. D. Cărpenaru, M. A. Hotca, V. Nemeș, Codul insolvenței comentat, op. cit., p.
329.
86
linie
Această reglementare vizează o relativă libertate de acțiune dată debitorului
aflat în dificultate financiară de a încerca, printr-un acord cu creditorii, un raport
privat fără nicio supraveghere din partea vreunei autorități, redresarea activității și
evitarea intrării în procedura de insolvență.
Acest acord presupune negocieri intense, chiar concesii pe care debitorul
trebuie să le facă unor creditori, care uneori pot fi dezavantajoase pentru patrimoniul
debitorului, însă dacă acesta acționează cu bună-credință, în scopul nobil de a
încerca salvarea de la intrarea în insolvență, actele respective nu sunt supuse anulării
(revocării), reprezentând o excepție de la regula instituită de art. 117 alin. (2) lit. d)–
f) din lege.
Aceste acorduri de natură extrajudiciară, întrucât nu se cere consfințirea lor de
către o instanță de judecată, nu trebuie să ducă neapărat la scopul urmărit, respectiv
salvarea de la intrarea în procedură, pentru că în viața reală acest „efort disperat”
permis de legiuitor debitorului, în cea mai mare parte a situațiilor, nu are șanse de
reușită, esențial fiind însă, pentru ca actele să nu fie desființate, ca acordul să fie de
natură a conduce în mod rezonabil la redresarea financiară a debitorului. Mai mult,
este necesar ca acest acord să nu aibă ca scop prejudicierea sau discriminarea unor
creditori, pentru a nu se încălca egalitatea dintre aceștia.
5. Operațiuni care pot fi atacate pe calea acțiunii în anulare (revocare)

prevăzute la art. 117 alin. (4). Actele ce pot fi anulate, care intră în categoria
reglementată de art. 117 alin. (4) din lege, au în comun persoana cocontractantului,
aceasta fiind trăsătura comună actelor. Aceasta pentru că cocontractantul intrat în
raporturi juridice cu debitorul, fiind într-o relație juridică specială cu acesta, datorită
apropierii față de debitor, a avut ocazia să cunoască în amănunt situația economică a
debitorului și, profitând de aceasta, a încheiat acte juridice pentru el și în detrimentul
debitorului, fraudând în acest fel drepturile creditorilor.
Tot ca o caracteristică comună a actelor ce pot fi anulate pe această cale este că
acestea au fost încheiate în perioada suspectă de doi ani, iar prin ele s-a urmărit
fraudarea drepturilor creditorilor87.
În ce privește acțiunea reglementată de art. 117 alin. (1) din lege, apreciem că
aceasta reprezintă cadrul general, având și două fațete particulare reglementate la
alin. (2) și alin. (4), iar ca și condiții, este necesar ca actul sau operațiunea, cu
excepția situațiilor de la alineatele arătate mai sus, să aibă caracter fraudulos și să
ducă la fraudarea drepturilor creditorilor.
Așa fiind, acțiunea reglementată de art. 117 alin. (1) din lege este o acțiune
generală care are aplicabilitate atunci când nu ne aflăm în situațiile expres și
87
În doctrină s-a exprimat opinia că, întrucât art. 117 alin. (4) nu mai prevede expres condiția de
fond ca actele încheiate să fie în frauda creditorilor, se creează aparența că aceste prevederi ar putea fi
aplicate și acestor acte, dacă nu sunt făcute în dauna creditorilor. A se vedea, în acest sens, Fl. I. Moțiu,
Acțiunea în anularea actelor frauduloase, op. cit., p. 136. Autorul conchide, pe bună dreptate, că nu
poate fi primită o asemenea interpretare, deoarece atât prevederile art. 117 alin. (2), cât și ale art. 117
alin. (4) din lege sunt ipoteze particulare ale cazului general reglementat de art. 117 alin. (1) din lege.
34 Ioan Adam
linie
limitativ prevăzute la alin. (2) și (4) din acest articol, în acest caz neoperând
prezumția legală relativă de fraudă88.
Se impune să facem precizarea că, în actualul context legislativ, prezumția de
fraudă în dauna creditorilor este instituită, potrivit art. 122 alin. (3) din lege, în
privința actelor prevăzute de art. 117 alin. (2) din lege, cu toate că art. 85 alin. (3)
din Legea nr. 85/2006 statua că, dacă sunt îndeplinite condițiile de la art. 78 și 80
din lege (actualul art. 117), se instituia o prezumție de fraudă în dauna creditorilor.
Apreciem, alături de alți autori89, că prezumția legală, relativă de fraudă în dauna
creditorilor operează și în cazurile de anulare reglementate de art. 117 alin. (4) din
lege. În acest context juridic, întrucât prezumția este una relativă, aceasta va putea fi
răsturnată făcându-se proba contrară, respectiv că nu au fost fraudate interesele
creditorilor, obligație care-i revine pârâtului.
Conform prevederilor art. 117 alin. (4) din lege, următoarele operațiuni,
încheiate în cei doi ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în
raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate și prestațiile
recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor:
a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deținând cel puțin 20% din
capitalul societății ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a
asociaților, în situația în care debitorul este acea societate în comandită, respectiv o
societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată. Textul are în vedere
asociații cu răspundere nelimitată, indiferent de numărul acțiunilor sau părților de
interes deținute, precum și acționarii comanditari din societățile în comandită pe
acțiuni, deținători ai unui procent de cel puțin 20% din capitalul social. Se prezumă
că acești asociați, prin poziția pe care o dețin, au cunoscut din timp faptul că
debitorul va intra în insolvență.
În situația acestor acte juridice, legiuitorul pornește de la prezumția relativă că
asemenea acte sunt încheiate ca urmare a influenței pe care o au asociații care dețin
cel puțin 20% din capitalul acelor societăți ori, după caz, din drepturile de vot în
adunarea generală a asociaților.
În această ipoteză, pe lângă îndeplinirea condițiilor de fond la care am făcut
referire, este necesar ca subiectele de drept să fie calificate90, astfel ca debitorul să
fie organizat sub forma unei societăți în nume colectiv, într-o societate agricolă sau
societate cu răspundere limitată.
În această situație, cocontractantul trebuie să îndeplinească condiția de a fi
asociat sau asociat comanditat, în cazul societăților în comandită, care deține cel
88
În acest sens, a se vedea A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor în procedura insolvenței, op.
cit., p. 251.
89
R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 543; Fl. I. Moțiu, Acțiunea în
anularea actelor frauduloase, op. cit., p. 137; P. Pricope, Procedura insolvenței, op. cit., p. 95; În sens
contrar, respectiv că reclamantul trebuie să demonstreze că actele încheiate de debitoare sunt
frauduloase în cazul prevăzut de art. 117 alin. (4) din lege, a se vedea A. Dimitriu, Recuperarea
creanțelor în procedura insolvenței, op. cit., p. 251.
90
linie
puțin 20% din capitalul social sau din drepturile de vot din adunarea generală a
asociaților.
Tocmai datorită acestei influențe, datorită acestui ascendent pe care-l are
cocontractantul asociat, constând în aceea că deține o proporție așa de mare din
capitalul social sau din drepturile de vot, se prezumă că actul încheiat cu societatea
are caracter fraudulos, fiind încheiat în dauna intereselor creditorului. Fiind
prezumat ca fraudulos actul încheiat, cocontractantul asociat va trebui să facă proba
contrară, respectiv că actul a fost încheiat în cursul normal al activității curente a
debitorului, în conformitate cu art. 119 din lege.
Așadar, pentru a fi supus anulării (revocării), actul este necesar să fie încheiat
cu un subiect de drept calificat, după cum am arătat anterior, în perioada suspectă de
doi ani, de către debitor.
În jurisprudență, sub acest aspect s-a reținut că reclamantul a făcut dovada că
actul a fost încheiat în perioada suspectă și cumulativ că a fost încheiat în condiții
neobișnuite ce depășesc limitele activității normale a debitoarei, iar pârâtul nu a
înlăturat prezumția de fraudă, atâta vreme cât s-a dovedit faptul că sumele restituite
au fost procurate prin înstrăinarea tuturor activelor societății debitoare, și practic
după promovarea cererii de deschidere a procedurii de către debitoare, în frauda
drepturilor acesteia91.
În acest sens, tot în practica judiciară92 s-a statuat că este întemeiată o acțiune
în anularea actului prin care s-a înstrăinat unicul activ al debitorului către o societate
care, la rândul ei, avea asociați aceleași persoane ca și societatea debitoare, situație
în care este de la sine înțeleasă influența pe care au avut-o asociații care au efectuat
acțiunea asupra debitoarei.
b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de
interes economic. În această situație, legiuitorul prezumă frauda debitorului, dat
fiind faptul că membrul sau administratorul care are calitatea de creditor al
debitorului poate fi favorizat în sensul acoperirii creanțelor, cunoscând dinaintea
celorlalți creditori că debitorul ar putea intra în stare de insolvență.
Răspunderea membrilor pentru datoriile grupului de interes economic este
nelimitată și solidară în caz de insolvență, statutul acestora fiind asemănător cu
răspunderea asociaților din societățile de persoane care răspund nelimitat și solidar
pentru societate.
Ca și condiții cumulative, este necesar ca debitorul să fie organizat sub forma
unui grup de interes economic, național sau european, iar actul să fi fost încheiat cu
un membru al grupului sau cu un administrator al grupului de interes.
Potrivit art. 118 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, prin grup de interes
economic se înțelege o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau
91
A se vedea Dec. 61/2011 a S. com. a C. Ap. Galați, www. legeaz.net.
92
A se vedea C. Ap. București, S. a VI-a comercială, Dec. nr. 407R/2005, în D. Lupașcu,
Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anul 2005, Editura Universul Juridic,
București, 2006, p. 253. Tot în acest sens, a se vedea C. Ap. Brașov, S. com., Dec. nr. 452/2008,
UNPIR, Procedura insolvenței, culegere de practică judiciară, 2006–2009, col. I, Editura C.H. Beck,
p. 285.
36 Ioan Adam
linie
juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul înlesnirii sau dezvoltării
activității economice a membrilor săi, precum și al îmbunătățirii rezultatelor
activității respective.
Sediul grupului de interes trebuie să fie situat în Uniunea Europeană, iar
fiecare membru al grupului dispune de un drept de vot. Și în acest caz, actele
încheiate cu un membru sau administrator al grupului, atunci când debitorul este un
grup de interes economic, sunt încheiate cu un subiect calificat, care prezintă o
influență prezumată asupra grupului de interes economic și, ca atare, sunt supuse
anulării (revocării), operând prezumția relativă de fraudă.
Așa fiind, pentru a fi admisă o acțiune în anulare, în primul rând este necesar
să se facă dovada că actul a fost încheiat între debitor, cu unul din membrii grupului
economic sau cu un administrator al acestuia, legea având în vedere influențarea
debitorului de către membrul grupului sau de către un administrator al acestuia, în
ceea ce privește condiția fraudării intereselor creditorilor operând prezumția relativă
de fraudă, după cum am analizat mai sus93.
c) cu un acționar deținând cel puțin 20% din acțiunile debitorului ori, după
caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, atunci când debitorul
este respectiva societate pe acțiuni. În mod similar cu cazurile anterioare, există
prezumția că acești creditori au cunoscut potențiala insolvență a debitorului și au
avut timpul necesar evitării unui asemenea prejudiciu, situație similară a art. 117
alin. (4) lit. a) din lege, doar că aici este vorba de un act încheiat tot cu un subiect
calificat, respectiv un acționar ce deține cel puțin 20% din acțiunile debitorului, ori,
după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acționarilor, în cadrul
societății pe acțiuni.
În acest sens, în jurisprudență s-a statuat că „valoarea activului externalizat nu
a fost înlocuită cu o valoare corespunzătoare, fapt confirmat de expertiza contabilă
efectuată în cauză. Plățile a căror anulare s-a solicitat fiind dispuse în favoarea
asociaților debitoarei, nefiind justificate de existența unei contraprestații și
neîncadrându-se în limitele unei activități curente.”94 S-a mai reținut că plățile
efectuate către acționarul majoritar au fost de natură a diminua activul societății
debitoare și de a prejudicia drepturile creditorilor.
Într-un alt exemplu, suntem în ipoteza în care se solicită anularea actului prin
care debitorul a înstrăinat bunuri către alte societăți comerciale, cu titlu gratuit, iar
una dintre societățile dobânditoare este acționar majoritar al debitorului insolvent.
Este cazul transferurilor patrimoniale ce au putut fi efectuate în temeiul unei
hotărâri de consiliu local, precum și în temeiul hotărârii adunării generale a
acționarilor debitorului, în situația în care consiliul local era unic acționar. Într-o
astfel de situație, consiliul local, profitând de statutul de unic acționar, poate vota o
hotărâre prin care să prejudicieze atât interesele debitorului, cât și interesele
creditorului acestuia, creându-și un avantaj constând în stingerea creanței sale față
93
Pentru detalii în ce privește acest aspect, a se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de
insolvență, op. cit., p. 538.
94
C. Ap. Cluj, Dec. 8296/2012, S. a II-a civ. de cont. adm. și fisc., în Jurindex.
linie
de debitoare prin compensare, la valori derizorii, atribuite bunurilor transferate95.
d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere
a debitorului, societate cooperativă, societate pe acțiuni cu răspundere limitată sau,
după caz, societate agricolă.
În ce privește condițiile prevăzute de acest text de lege, acestea sunt două la
număr, și anume: debitorul trebuie să fie organizat într-o societate cooperativă, pe
acțiuni, cu răspundere limitată sau agricolă; cocontractantul debitorului să fie un
administrator, director sau membru al organelor de supraveghere a debitorului,
potrivit textului de lege. În cazul societăților pe acțiuni, dacă sunt administrate în
sistem monist, actul trebuie să fie încheiat cu un director sau administrator, iar dacă
sunt administrate în sistem dualist, actul trebuie să fie încheiat cu un membru al
directoratului sau al consiliului de supraveghere; actul să fi fost încheiat în perioada
suspectă.
Așadar, textul îi vizează pe membrii consiliului de administrație, directorii
executivi, directorul general și membrii comisiei de cenzori, persoane care, datorită
poziției lor de conducere a debitorului, și-au acoperit creanțele evitând prejudiciile
care se puteau prevedea în cazul intervenirii stării de insolvență.
Apreciem că răspunderea reglementată de art. 117 alin. (4) lit. d) din lege
poate fi atrasă nu numai administratorilor de jure, ci și administratorilor de facto,
respectiv administratorilor din umbră, care dirijează activitatea debitoarei, și se
ocupă de „inginerii” pentru a face ca patrimoniul debitoarei să fie redus prin astfel
de acte, ei știind de iminența insolvenței, iar prin încheierea actelor prejudiciază
interesele creditorilor.
Bineînțeles că acești creditori (administrator, director, membru al organelor de
supraveghere etc.) sunt favorizați în raport cu creditorii care nu dețin asemenea
poziții la debitorul insolvent, astfel că se impune anularea (revocarea) actelor
încheiate.
În esență, este vorba despre încheierea de acte juridice între debitor și membrii
din conducerea sau supravegherea sa, cum ar fi acte încheiate între debitor și
administratorul statutar, între debitor și un director executiv sau între debitor și un
cenzor. Acești administratori, vorbind generic, dețin informațiile despre situația
economică a debitoarei și, profitând de poziția „dominantă”, dar nu de control,
pentru a nu se crea vreo confuzie și pentru a obține pentru ei un folos injust, încheie
actul cu debitoarea în dauna creditorilor, știind că insolvența este iminentă96.
Este, de exemplu, situația unor transferuri de bunuri ale debitorilor la un preț
derizoriu, dispusă de un membru al consiliului de administrație, cu depășirea
mandatului încredințat, în favoarea unei alte societăți comerciale care are ca asociat
pe directorul general al societății debitoare. Încheierea acestui act relevă intenția
ambelor părți contractante de a sustrage bunurile de la urmărirea de către creditori,
ceea ce atrage anularea actului prin care s-a realizat transferul fraudulos.
95
A se vedea în practica judiciară C. Ap. Cluj, S. com. și cont. adm., Dec. nr. 279/2004,
www.scj.ro.
96
În acest sens, a se vedea Decizia nr. 509/2010 a Trib. Vrancea, S. com., în Jurindex.
38 Ioan Adam
linie
e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție de control
asupra debitorului sau a activității sale. În această categorie sunt vizați asociații din
societățile cu răspundere limitată care dețin un număr mare de părți sociale și care,
în acest fel, dețin o poziție de control asupra debitorului sau asupra activității sale,
precum și concentrările economice constituite în condițiile Legii nr. 21/1996 privind
concurența.
Potrivit art. 2 alin. (1) pct. 16 lit. b) din Legea nr. 297/2004 privind piața de
capital, prin control se înțelege relația dintre societatea-mamă și o filială sau o relație
similară între orice persoană fizică sau juridică și o societate comercială; orice filială
a unei filiale va fi considerată o filială a societății-mamă, care este în fapt entitatea
care controlează aceste filiale; se consideră legătură strânsă și situația în care două
sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate permanent de una și aceeași
persoană printr-o relație de control.
Observăm că actualul text legislativ folosește sintagma „poziție de control”, în
locul sintagmei „poziție dominantă”, din vechea lege.
În jurisprudență, judicios s-a reținut că administratorul de fapt al societății,
prin participarea efectivă la conducerea societății, face ca demersurile sale să se
circumscrie noțiunii de „persoană fizică cu poziție dominantă («de control» – sb. ns.,
în noul context legislativ)”, în înțelesul art. 80 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 85/2006.
S-a mai reținut că, întrucât acesta a acționat ca un veritabil reprezentant al societății,
și prin natura raporturilor de afinitate cu celălalt asociat și administrator de drept au
controlat din punct de vedere decizional activitatea debitoarei, actul încheiat
fraudează drepturile creditorilor, motiv pentru care a fost anulat97.
Acest text de lege sancționează încheierea actelor făcute în dauna creditorilor,
atunci când actul încheiat între debitor și un deținător al poziției de control asupra
debitorului și a activității sale se prezumă ca fiind fraudulos și deci anulabil, întrucât
a fost exercitată influența pentru încheierea lui.
Așadar, este instituită, prin acest text de lege, o prezumție legală, apreciem noi
relativă, care poate fi răsturnată prin proba contrarie, bazată pe existența unei
influențe izvorâte din poziția de control98 asupra debitorului.
În esență, poziția de control la care face referire textul rezidă în capacitatea de
a determina sau influența în mod dominant politica financiară și operațională a unei
societăți sau deciziile la nivelul organelor societare.
În literatura de specialitate, s-a statuat că „operațiunile de concentrare
economică, în concepția legiuitorului român și a Consiliului Concurenței, se pot
realiza fie prin fuzionare, fie prin dobândirea controlului (...). Controlul care se poate
dobândi ca efect al concentrărilor economice reprezintă dreptul și/sau posibilitatea
unor agenți economici sau persoane fizice de a exercita, direct sau indirect, o
influență determinantă asupra unor alți agenți economici.”99
97
A se vedea Dec. nr. 204/R/2010 a C. Ap. Târgu-Mureș, pe www.avocatura.com.
98
În ce privește definirea acestei sintagme, a se vedea art. 5 pct. 9 din lege.
99
T. Prescure, Curs de dreptul concurenței comerciale, Editura Rosetti, București, 2004, p.
217–218.
linie
f) cu un coproprietar sau proprietar devălmaș asupra unui bun comun.
Legiuitorul se referă la situația în care există un drept de proprietate comună asupra
unui bun indiferent dacă este vorba de indiviziune sau coproprietate, deoarece, în
literatură100 și în practică, cele două noțiuni sunt utilizate împreună. Acest lucru este
posibil, întrucât în ambele cazuri fiecare copărtaș sau coindivizar are doar o
cotă-parte ideală, matematică, abstractă din drept, și nu o porțiune determinată în
materialitatea sa din bunul ce face obiectul coproprietății sau un anumit bun din cele
ce alcătuiesc indiviziunea101. Legiuitorul procedurii insolvenței a prevăzut și
posibilitatea revocării actelor juridice efectuate de către debitorul insolvent, care are
calitatea de coindivizar asupra unui bun, atunci când aceste acte au în vedere bunul
asupra căruia poartă starea de indiviziune și când debitorul îl încheie cu un
coindivizar asupra aceluiași bun.
În toate aceste cazuri, administratorul judiciar sau lichidatorul poate solicita
anularea (revocarea) acestor acte juridice, dacă creditorii au fost fraudați prin
încheierea actului, frauda debitorului fiind prezumată102.
g) cu soțul, rudele sau afinii până la gradul al patrulea inclusiv, ai
persoanelor fizice enumerate la lit. a)–f). Această nouă reglementare se
fundamentează pe legătura dintre persoanele aceleiași familii103, pe presupusa
folosire în mod nepermis a poziției deținute în societate, a informațiilor cunoscute în
această calitate referitoare la posibilitatea de a se deschide procedura de către
cocontractantul debitorului, având ca scop obținerea unui folos necuvenit și implicit
de a sustrage bunul urmăririi creditorilor104.
Este necesar ca operațiunile vizate să fi fost încheiate în cei doi ani anteriori
deschiderii procedurii, precum și dovedirea efectelor produse în dauna creditorilor
prin operațiunea respectivă.
Suntem într-o astfel de situație, de exemplu, când se face plata unei datorii
neexigibile, de către debitor, către un membru al familiei sale, situație în care se
prezumă caracterul fraudulos al actului din partea acestuia din urmă.
100
I. Adam, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura C.H. Beck, București, 2013, p.
347–366; G. Luțescu, Teoria generală a drepturilor reale, București, 1947, p. 350.
101
Totuși între ele există diferențe cel puțin de natură cantitativă. Astfel, în timp ce
coproprietatea se referă la un bun individual determinat, indiviziunea poartă asupra unei universalități
de bunuri. În aceste condiții, coproprietatea apare ca o modalitate a dreptului de proprietate asupra unui
bun, în timp ce indiviziunea s-ar defini ca o modalitate a patrimoniului.
102
În jurisprudență s-a statuat judicios că atunci „când debitorul nu a încheiat actul în nume
propriu, ci împreună cu toți coindivizarii”, acțiunea în anularea actului fraudulos nu poate fi admisă,
nefiind un act personal al debitorului. A se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op.
cit., p. 541. Rațiunea legiuitorului atunci când a instituit acest caz de anulare a fost aceea că a prezumat
frauda prin actul încheiat de către debitor ce a dispus de cota sa de proprietate asupra bunului indiviz, în
detrimentul creditorilor, fiind irelevantă manifestarea de voință a celorlalți cocontractanți, care desigur
a urmărit săvârșirea fraudei.
103
În doctrină, judicios s-a exprimat opinia că pot fi încadrați în categoria de acte încheiate cu
rudele sau afinii până la al patrulea grad inclusiv și logodnicii, și concubinii. A se vedea Fl. I. Moțu,
Acțiunea în anularea actelor frauduloase, op. cit., p. 150.
104
Pentru detalii, a se vedea R. Bufan și colectiv, Tratat practic de insolvență, op. cit., p. 542.
40 Ioan Adam
linie
Se mai impune să facem precizarea că aplicarea acestui caz de anulare nu este
independentă de cazurile reglementate de art. 117 alin. (4) lit. a)–f) din lege, astfel
că, pentru a se obține incidența acestui caz de anulare, cel ce formulează acțiunea
trebuie să dovedească incidența vreunuia din aceste cazuri, precum și raporturile
maritale105, respectiv legătura de rudenie sau afinitate dintre cocontractant și
persoana prevăzută de art. 117 alin. (4) lit. f) din lege.
6. Diferența dintre acțiunea întemeiată pe prevederile art. 117 alin. (2) și cea
întemeiată pe prevederile art. 117 alin. (4) din lege. Analizând comparativ modul de
redactare a celor două texte de lege, este evident că acestea reglementează raporturi
juridice diferite.
Astfel, în timp ce art. 117 alin. (2) din lege instituie anularea „constituirii și
transferului” de drepturi patrimoniale, art. 117 alin. (4) din lege reglementează
„operațiuni derulate” de debitoare cu anumite persoane expres indicate.
Este o diferență terminologică, astfel că operațiunea este o activitate
comercială întreprinsă de debitoare în scopul atingerii unor interese ce vizează
obiectul său de activitate, în timp ce constituirile și transferurile cuprind o sferă mai
restrânsă de acte decât operațiunea ca activitate comercială106.
Se impune să precizăm că art. 5 alin. (1) pct. 2 din lege, definind activitățile
curente, face trimitere la noțiunea de „operațiuni”, astfel că putem trage concluzia că
raporturile juridice ce intră în sfera de reglementare a art. 117 alin. (4) din lege sunt
acele raporturi care permit debitoarei desfășurarea unei activități curente, în cursul
normal al desfășurării activității.
Scopul urmărit este acela de a desfășura normal activitatea societății potrivit
obiectului de activitate, efectuarea operațiunilor de încasări și plăți, finanțarea
capitalului de lucru.
În ce privește constituirea, respectiv transferul de drepturi patrimoniale,
acestea vizează niște raporturi juridice cu caracter special, care principial exced
cadrului desfășurării activităților curente ale debitoarei.
Totuși, art. 119 din lege statuează că actele de constituire sau de transfer cu
caracter patrimonial efectuate de debitoare în cursul desfășurării normale a activității
sale curente nu vor putea fi anulate. Sub acest aspect, se impune să precizăm că acest
text de excepție se va aplica cazurilor prevăzute de art. 117 alin. (2) din lege, doar în
ipoteza în care este răsturnată prezumția de fraudă, instituită de art. 122 alin. (3) din
lege, astfel că se face dovada că actele incriminate au fost încheiate în cursul
desfășurării normale a activității debitoarei, a activității curente a acesteia.
În fine, o caracteristică comună este aceea că, după cum am mai arătat, deși
cazurile prevăzute la art. 117 alin. (4) din lege nu sunt prevăzute la art. 122 alin. (3)
din lege, ca acelea reglementate de art. 117 alin. (2), totuși operează prezumția
relativă de fraudă în dauna creditorilor și în aceste cazuri.
105
A se vedea, în acest sens, Fl. I. Moțu, Acțiunea în anularea actelor frauduloase, op. cit., p.
150.
106
A se vedea, în acest sens, A. Dimitriu, Recuperarea creanțelor prin procedura insolvenței,
op. cit., p. 297–298.
Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.

Condițiile de Admisibilitate A

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Condițiile de Admisibilitate A

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale...

CONDIȚIILE DE ADMISIBILITATE A ACȚIUNII REVOCATORII

Through this study we have made a thorough analysis of the conditions of

1. Chestiuni prealabile – cadrul general al acestei acțiuni reglementat de

2. Condițiile de admisibilitate a acțiunii revocatorii speciale reglementate de

3. Actele care pot fi atacate pe calea acțiunii în anulare (revocare) prevăzute

procedurii, Editura C.H. Beck, București, 2016, p. 386–400.

5. Operațiuni care pot fi atacate pe calea acțiunii în anulare (revocare)

S-ar putea să vă placă și