Acţiune pauliană (revocatorie)

acţiunea pauliană (revocatorie), Noţiune şi reglementare legală. Domeniul de aplicare. Condiţiile

acţiunii pauliene. Efectele acţiunii pauliene. Prescripţia acţiunii pauliene. Natura juridică a acţiunii
pauliene

Noţiune şi reglementare legală.

Acţiunea pauliană este acea acţiune prin care creditorul solicită să fie declarate inopozabile faţă de el
actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale, cum sunt cele prin care debitorul îşi
creează sau îşi măreşte o stare de insolvabilitate (art. 1562 noul Cod Civil). Rezultă că acţiunea pauliană
este un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecţia intereselor creditorilor împotriva fraudei
debitorului. Ea este reglementată de art. 1562-1565 noul Cod Civil

Denumirea de acţiune pauliană vine din dreptul roman, de la creatorul său, pretorul Paulus. în dreptul
roman, acţiunea pauliană avea un caracter colectiv, fiind exercitată în numele tuturor creditorilor de către
un curator bonorum. în dreptul civil modem, aşa cum se va vedea, ea are un caracter individual şi profită
numai creditorului care o exercită.

Acţiunea pauliană se deosebeşte esenţial de acţiunea oblică. Acţiunea oblică se exercită în numele
debitorului, în timp ce acţiunea pauliană este exercitată de către creditor în numele său propriu. în timp ce
acţiunea oblică sancţionează inacţiunea (pasivitatea) debitorului, acţiunea pauliană se declanşează ca
urmare a acţiunilor frauduloase ale acestuia. Dacă acţiunea oblică profită tuturor creditorilor, acţiunea
pauliană foloseşte numai creditorului care a promovat-o.

Domeniul de aplicare.
A. Regula. Acţiunea pauliană presupune cu necesitate existenţa fraudei. Frauda se poate manifesta numai
prin acte de voinţă, de unde concluzia că acţiunea pauliană poate fi exercitată numai împotriva actelor
juridice pe care le încheie debitorul. Aşadar, domeniul de aplicare a acţiunii pauliene se circumscrie doar
sferei actelor juridice, cu excluderea faptelor juridice propriu-zise.

Domeniul de aplicare a acţiunii pauliene cuprinde, în principiu, toate actele juridinoul Cod Civille,
indiferent de categoria din care fac parte: acte cu titlu oneros, acte cu titlu gratuit; acte unilaterale sau
contracte; contracte sinalagmatice sau unilaterale; acte abdicative sau extinctive de drepturi şi acte
translative sau constitutive de drepturi; acte individuale şi acte colective; acte creatoare de obligaţii şi acte
de înstrăinare de drepturi existente etc.

Apartenenţa unor acte juridice domeniului de aplicare a acţiunii pauliene implică o atenţie specială.
Asupra acestor acte vom insista în continuare.

a) Plata făcută în temeiul unui contract cu titlu oneros. Ea poate face obiectul acţiunii pauliene, aşa cum
prevede art. 1562 alin. (2) noul Cod Civil Afirmaţia implică anumite nuanţări. De regulă, plata făcută de
către debitor unuia dintre creditorii săi, chiar dacă debitorul este insolvabil, nu poate fi atacată pe cale
pauliană. în susţinerea acestei reguli au fost invocate mai multe argumente. S-a menţionat că plata este un
act neutru şi nu de însărăcire a debitorului, întrucât ieşirea unei valori active din patrimoniul său este
compensată prin stingerea unei datorii care-i grevează pasivul. Totodată, s-a afirmat că plata este un act

1/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

necesar, care, în principiu, este la adăpost de fraudă. Nimic nu i se poate reproşa debitorului care a plătit
pe un creditor care s-a prezentat primul pentru a solicita plata, dovedindu-se mai diligent decât alţii. Aşa
cum s-a spus, plata este „premiul cursei” dintre creditori. Acest raţionament este pe deplin aplicabil atunci
când debitorul face o plată existentă, ce corespunde unei datorii exigibile. Ori de câte ori debitorul plăteşte
din proprie iniţiativă o datorie de care nu este ţinut (cum ar fi: plata unei datorii sub condiţie suspensivă
sau a unei obligaţii naturale), acţiunea pauliană devine admisibilă.

b) Contractul prin care debitorul îşi asumă noi datorii. în principiu, aceste acte se sustrag domeniului de
aplicare a acţiunii pauliene. Două motive sunt, îndeobşte, invocate: debitorul, chiar insolvabil, nu este lipsit
de dreptul de a-şi gestiona patrimoniul, inclusiv prin angajarea de noi datorii; actele prin care debitorul îşi
asumă noi datorii nu reprezintă acte de însărăcire, neavând loc o diminuare a activului său patrimonial.
Acţiunea pauliană devine admisibilă atunci când scopul angajării de noi datorii este de a diminua gajul
general al celorlalţi creditori prin aducerea lor în situaţia de a nu îşi mai putea realiza propriile creanţe.

c) Hotărârea judecătorească. Se poate solicita constatarea inopozabilităţii unei hotărâri judecătoreşti

pronunţate pe baza înţelegerii frauduloase intervenite între debitor şi adversarul său. Astfel, se admite că o
tranzacţie judiciară poate să fie atacată

pe cale pauliană de către creditorul uneia dintre părţi.

B. Excepţii. Nu pot fi revocate pe cale pauliană următoarele acte:

a) actele care privesc drepturile nepatrimoniale ale debitorului. Ele nu pot fi atacate şi declarate
inopozabile pe cale pauliană, deoarece încheierea lor implică o apreciere de ordin personal şi moral din
partea debitorului. Sunt astfel de acte: actul căsătoriei, actul de recunoaştere a paternităţii unui copil din
afara căsătoriei, actul adopţiei etc.;

b) actele juridice referitoare la drepturile patrimoniale exclusive ale debitorului. Este vorba de actele
juridice ce privesc drepturi patrimoniale a căror exercitare implică o apreciere personală din partea
debitorului. Este cazul, de pildă: al renunţării debitorului la repararea pe cale patrimonială a unui
prejudiciu moral, al refuzului de a cere revocarea judiciară a unei donaţii pentru ingratitudinea donatarului
etc.;

c) actele juridice privitoare la drepturile şi bunurile insesizabile ale debitorului. Se află în afara domeniului
de aplicare a acţiunii pauliene şi actele juridice încheiate de către debitor, referitoare la bunurile sau
drepturile sale insesizabile, precum: renunţarea la o bursă de studiu, renunţarea la dreptul de a cere
majorarea pensiei de întreţinere datorate de un terţ debitorului în baza obligaţiei legale de întreţinere,
renunţarea la dreptul la diurnă, renunţarea la dreptul de a primi alocaţii de stat etc.

Condiţiile acţiunii pauliene.

Reuşita acţiunii pauliene depinde de îndeplinirea următoarelor condiţii:

A) Creanţa creditorului trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă şi, de regulă, anterioară actului atacat

2/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

a) creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilăArt. 1563 noul Cod Civil se rezumă să prevadă că dreptul
de creanţă al creditorului trebuie să fie cert la momentul introducerii acţiunii. Aceasta nu înseamnă că
exigibilitatea şi lichiditatea creanţei sunt indiferente pentru admisibilitatea acţiunii pauliene, ci doar că
aceste cerinţe trebuie îndeplinite la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de declarare pe cale
pauliană a inopozabilităţii actului atacat şi nu la data introducerii acţiunii. Necesitatea unei creanţe certe,
lichide şi exigibile este justificată de cel puţin următoarele raţiuni: acţiunea pauliană, chiar dacă nu este o
măsură de executare, pregăteşte valorificarea silită a bunului ce constituie obiectul actului atacat, iar
executarea silită presupune existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile; acţiunea pauliană nu poate fi
primită decât dacă prin actul atacat se cauzează creditorului un prejudiciu. Or, nu poate fi vorba de un
prejudiciu decât atunci când creditorul, deşi deţine o creanţă care are vocaţia de fi realizată, deci este
certă, lichidă şi exigibilă, se află în imposibilitatea de a şi-o valorifica datorită, de regulă, stării de
insolvabilitate provocate debitorului prin actul atacat; unul dintre efectele admiterii acţiunii pauliene îl
reprezintă indisponibi-lizarea bunului dobândit de către terţ prin actul atacat până la finalizarea executării
silite a creanţei pe care s-a întemeiat admiterea acţiunii pauliene. în aceste condiţii, este greu de acceptat
că o măsură cu semnificative consecinţe asupra circuitului civil al bunului ce face obiectul actului atacat,
precum indisponibilizarea sa temporară, ar putea avea loc pentru o creanţă care nu este în acelaşi timp
certă, lichidă şi exigibilă.

Urmează că pot justifica admiterea acţiunii pauliene creanţele pure şi simple, precum şi cele afectate de o
condiţie rezolutorie, ele întrunind condiţia de a fi certe, lichide şi exigibile. De asemenea, acţiunea este
admisibilă şi dacă creanţa este afectată de un termen suspensiv al cărui beneficiar este creditorul. Chiar
dacă termenul este instituit în favoarea debitorului, acţiunea pauliană poate fi primită, atunci când
intervine decăderea acestuia din beneficiul termenului suspensiv (art. 1417

noul Cod Civil), ce are drept consecinţă exigibilitatea anticipată a dreptului de creanţă.

b) creanţa creditorului trebuie să fie, de regulă, anterioară încheierii de către debitor a actului a cărui
inopozabilitate se solicită. Existenţa acestei cerinţe este uşor de explicat: doar creditorii anteriori pot fi
prejudiciaţi prin actele frauduloase ulterioare ale debitorului. Totuşi, creditorul posterior va putea
introduce acţiunea pauliană în două situaţii: atunci când creanţa sa există în principiu la data încheierii
actului fraudulos, cum ar fi înstrăinările făcute de autorul unui accident înainte de a fi obligat prin hotărâre
judecătorească să plătească despăgubiri victimei; dacă la momentul perfectării actului fraudulos exista
perspectiva certă de a intra într-un raport juridic cu debitorul.

Dovada anteriorităţii creanţei cade în sarcina creditorului care promovează acţiunea pauliană. în acest
scop, el poate recurge la orice mijloc de probă, indiferent dacă izvorul creanţei este un act sau fapt juridic.

c) admisibilitatea acţiunii pauliene nu depinde de existenţa unui titlu executoriu. Legat de condiţiile pe
care trebuie să le îndeplinească dreptul de creanţă al creditorului, se pune întrebarea dacă el trebuie sau nu
să fie încorporat într-un titlu executoriu. în perimetrul vechiului Cod civil, s-a susţinut că acţiunea pauliană
nu este o măsură de executare silită, astfel că pentru exercitarea ei nu este necesar să se facă dovada unui
titlu executoriu de către creditor. S-a exprimat şi opinia potrivit căreia titlul executoriu este o condiţie
necesară a acţiunii pauliene, întrucât numai dacă a recurs la procedura executării silite, creditorul ar putea
proba prejudiciul înregistrat care constă în imposibilitatea de realizare a creanţei sale datorită stării de
insolvabilitate în care se găseşte debitorul.

3/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

Apreciem că titlul executoriu nu este o condiţie necesară pentru admisibilitatea acţiunii pauliene. în primul
rând, aşa cum vom arăta, prejudiciul creditorului nu decurge întotdeauna din provocarea sau agravarea
stării de insolvabilitate a debitorului. în aceste cazuri în care starea patrimonială a debitorului este
indiferentă pentru admiterea acţiunii pauliene, declanşarea în prealabil a executării silite pentru a se
constata starea de insolvabilitate a debitorului nu mai este necesară. Urmează că nu se mai impune nici
invocarea unui titlu executoriu, ca o condiţie pentru declanşarea urmăririi silite.

Considerăm că titlul executoriu nu constituie o condiţie de admisibilitate a acţiunii pauliene nici atunci
când prejudiciul creditorului decurge din agravarea sau provocarea unei stări de insolvabilitate debitorului.
Chiar dacă procesul-verbal întocmit de către executorul judecătoresc prin care se constată inexistenţa unor
bunuri urmăribile în patrimoniul acestuia reprezintă dovada de necontestat a stării sale de insolvabilitate,
proba ei nu este indisolubil legată de declanşarea în prealabil a urmăririi silite de către creditor. Sub acest
aspect, este de reţinut că, potrivit art. 1147 alin. (2) noul Cod Civil: starea de insolvabilitate „...se constată
de instanţă, care, în acest scop, poate ţine seama de anumite împrejurări, precum dispariţia intempestivă a
debitorului, neplata unor datorii devenite scadente, declanşarea împotriva sa a unei proceduri de executare
silită şi altele asemenea”. Cu alte cuvinte, proba insolvabilităţii poate fi făcută prin orice mijloace de
probă, inclusiv prezumţiile simple. Chiar dacă textul menţionat nu priveşte materia de noi analizată,
credem că el poate fi avut în vedere şi pentru stabilirea stării de insolvabilitate, necesare pentru a justifica
admisibilitatea acţiunii pauliene. în măsura în care stabilirea insolvabilităţii debitorului nu depinde de
declanşarea în prealabil a urmăririi silite, rezultă că nici titlul executoriu, ca o condiţie pentru iniţierea ei,
nu poate fi privit ca o cerinţă indeniabilă pentru admiterea acţiunii pauliene.

B. Actul încheiat de debitor cu terţul trebuie să fi cauzat un prejudiciu creditorului reclamant Creditorul
poate solicita constatarea inopozabilităţii actelor juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor
sale, numai dacă face dovada unui prejudiciu [art. 1562 alin. (1) noul Cod Civil]. De regulă, prejudiciul
creditorului constă în faptul că debitorul şi-a provocat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate existentă prin
încheierea actului atacat [art. 1562 alin. (1) noul Cod Civil].

Nu doar actele prin care debitorul îşi provoacă sau îşi accentuează o stare de insolvabilitate pot fi atacate
pe cale pauliană. Art. 1562 alin. (1) noul Cod Civil se referă la

aceste acte doar cu titlu exemplificativ. Rezultă că pot fi atacate pe cale pauliană şi alte acte încheiate de
către debitor, sub condiţia ca ele să fi cauzat un prejudiciu creditorului. Este, spre exemplu, cazul acelora
prin care debitorul încearcă să paralizeze un drept de creanţă specializat al creditorului, care are ca obiect
un anumit bun al său. Un astfel de act este cel încheiat de către promitentul vânzător dintr-o promisiune
unilaterală de a vinde, prin care el înstrăinează bunul promis unui terţ. Dacă beneficiarul promisiunii îşi
valorifică opţiunea sa pentru cumpărarea bunului (ridică opţiunea), contractul de vânzare nu mai poate fi
perfectat. Prin faptul că creditorul, beneficiarul promisiunii, nu îşi mai poate realiza dreptul său de a
cumpăra bunul, el suferă un prejudiciu. De această dată, prejudiciul nu constă în accentuarea sau
provocarea unei stări de insolvabilitate, ci în imposibilitatea creditorului de a-şi realiza dreptul său de
opţiune în sensul cumpărării bunului.

Pentru a cauza un prejudiciu creditorului, constând în crearea sau accentuarea unei stări de insolvabilitate,
actul atacat trebuie, mai întâi, să provoace o însărăcire debitorului. Sunt, în mod neîndoielnic, acte de
însărăcire cele care au ca efect ieşirea unei valori active din patrimoniul debitorului, fară ca în locul
acesteia el să primească ceva în schimb. Exemplul tipic este donaţia directă sau indirectă. Sunt acte de

4/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

însărăcire şi cele cu titlu oneros în care valoarea prestaţiilor este dezechilibrată, cum ar fi vânzarea unui
bun al debitorului la un preţ lezionar ori închirierea unui asemenea bun pe o perioadă îndelungată în
schimbul unei chirii derizorii. De asemenea, sunt acte de însărăcire şi acelea în care prestaţiile părţilor sunt
echilibrate, dacă s-au încheiat pentru a salva un bun al debitorului de la urmărirea iminentă a creditorului
său şi, în acest scop, a primit în schimb bunuri care sunt uşor de ascuns, cum sunt sumele de bani sau
titlurile la purtător.

Actele prin care debitorul refuză să se îmbogăţească nu sunt acte de însărăcire şi deci nu pot fi atacate pe
cale pauliană. Exemplul la care se recurge în mod obişnuit este refuzul debitorului de a accepta oferta de
donaţie care i-a fost făcută de o anumită persoană. De altfel, într-un asemenea caz, chiar dacă acţiunea
pauliană ar fi exercitată, iar refuzul de acceptare ar fi revocat, el ar fi lipsit de finalitate, în condiţiile în
care creditorul nu ar putea accepta donaţia făcută debitorului. Fiind vorba nu de un drept, ci de o facultate,
acceptarea donaţiei nu poate fi realizată de către creditor pe cale oblică, în plus, acţiunea pauliană are ca
finalitate să sancţioneze ieşirea frauduloasă a unei valori din patrimoniul debitorului şi nu să determine
aducerea unei atare valori în gajul general al creditorilor.

în schimb, renunţarea debitorului la o moştenire solvabilă este considerată un act de însărăcire, în măsura
în care transmiterea moştenirii operează de plin drept, de la data deschiderii succesiunii, de natură a
justifica incidenţa acţiunii pauliene. în acest sens, art. 1122 alin. (1) noul Cod Civil prevede posibilitatea
creditorilor de a cere revocarea renunţării făcute de către debitor în frauda drepturilor lor, în tennen de 3
luni de la data la care au cunoscut renunţarea. Dacă acţiunea în revocare este admisă, ea produce efectele
acceptării moştenirii de către succesibilul debitor, însă numai în privinţa creanţei creditorului reclamant şi
în limitele acesteia [art. 1122 alin. (2) noul Cod Civil].

C. Frauda debitorului (consilium fraudis). Noţiunea de fraudă este controversată'. într-o opinie, restrictivă,
prin fraudă se înţelege intenţia (dolul) debitorului de a cauza un prejudiciu creditorului prin încheierea
actului atacat. într-o altă opinie, extensivă, frauda desemnează simpla cunoaştere de către debitor a faptului
că prin perfectarea actului contestat pe cale pauliană îi cauzează creditorului un prejudiciu.

Ne alăturăm opiniei ce oferă fraudei o interpretare extensivă. Adoptarea acestui punct de vedere nu trebuie
să conducă la concluzia că între noţiunea de fraudă şi intenţie sau doi există incompatibilitate. Este posibil
ca, în anumite situaţii, frauda debitorului să îmbrace forma intenţiei sau dolului.

Proba fraudei cade în sarcina creditorului, indiferent dacă actul atacat este cu titlu oneros sau cu titlu
gratuit. Fiind vorba de un fapt juridic, dovada fraudei se poate realiza prin orice mijloc de probă, inclusiv
prin recurgerea la prezumţii simple. Uneori, chiar legiuitorul prezumă existenţa fraudei. Astfel, creditorii
personali ai

moştenitorilor pot solicita revocarea partajului fară să fie obligaţi să dovedească frauda copartajanţilor
dacă, „deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în lipsa lor şi fară să fi fost convocaţi” [art. 1156
alin. (4) noul Cod Civil].

D. Complicitatea terţului la frauda debitorului Există complicitatea terţului atunci când el a cunoscut că
prin actul atacat se cauzează un prejudiciu creditorului. Art. 1562 alin. (2) noul Cod Civil se referă explicit
la această condiţie de admisibilitate a acţiunii pauliene, atunci când stabileşte că declararea inopozabilităţii
actului atacat pe cale pauliană nu poate avea loc decât dacă terţul cunoaşte faptul că prin încheierea actului

5/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

contestat pe cale pauliană se cauzează sau se măreşte starea de insolvabilitate a debitorului. Complicitatea
terţului nu este cerută decât atunci când acţiunea pauliană este îndreptată împotriva unui contract cu titlu
oneros sau o plată efectuată în temeiul unui atare act juridic [art. 1562 alin. (2) noul Cod Civil]. Rezultă că
pentru atacarea pe cale pauliană a unui act juridic cu titlu gratuit, creditorul nu trebuie să dovedească
complicitatea terţului.

Există posibilitatea ca terţul dobânditor să înstrăineze, la rândul său, bunul unei alte persoane. Acţiunea
pauliană va putea fi îndreptată împotriva subdobânditorului, sub rezerva îndeplinirii şi în raport cu acesta a
tuturor condiţiilor ei de admisibilitate, inclusiv a complicităţii sale la fraudă. Pe lângă aceste cerinţe,
acţiunea pauliană va putea fi primită împotriva terţului subdobânditor doar dacă ea este admisibilă şi faţă
de dobânditorul direct.

Efectele acţiunii pauliene.

Se impun a fi analizate în raporturile dintre: creditor şi terţul care a încheiat actul fraudulos cu debitorul
(A), părţile actului fraudulos (B), creditorul reclamant şi ceilalţi creditori ai debitorului (C), creditorul
urmăritor şi ceilalţi creditori ai terţului (D).

A. Raporturile dintre creditor şi terţul care a încheiat actul fraudulos cu debitorul. Prin admiterea acţiunii
pauliene, actul atacat este declarat inopozabil faţă de creditorul care a avut iniţiativa declanşării demersului
judiciar, dar şi faţă de creditorii care, putând introduce acţiunea, au intervenit în cauză [art. 1565 alin. (1)
teza I noul Cod Civil]. In alţi termeni, actul atacat este considerat ca fiind lipsit de efectele sale în
raporturile dintre creditorul reclamant şi cel care a intervenit în proces, pe de-o parte şi terţul pârât, pe de
altă parte.

Astfel, dacă prin actul atacat a fost înstrăinat un bun, creditorul reclamant şi, eventual, cel care a intervenit
în proces, îl vor putea urmări silit ca şi când acesta nu ar fi ieşit din patrimoniul debitorului, înstrăinarea
nefiindu-le opozabilă. Preţul obţinut

din valorificarea bunului se va împărţi între ei, cu respectarea cauzelor de preferinţă ai căror beneficiari
sunt, dacă este cazul (art. 1565 teza a il-a noul Cod Civil).

Hotărârea judecătorească de admitere a acţiunii pauliene va indisponibiliza bunul până la încetarea

executării silite a creanţei care a justificat pronunţarea ei [art. 1565 alin. (2) teza finală noul Cod Civil].
Pentru a fi opozabilă, măsura indisponibilizării bunului trebuie supusă formalităţilor de publicitate
mobiliară sau imobiliară, după caz [art. 1565 alin. (2) teza finală noul Cod Civil, corelat cu art. 628 alin.
(2) noul Cod Civil]. în aceste condiţii, dacă, totuşi, bunul este înstrăinat de către terţul dobânditor, actul
astfel încheiat este lovit de nulitate, la cererea creditorului [art. 1565 alin. (2) teza finală noul Cod Civil,
corelat cu art. 629 alin. (2) noul Cod Civil].

Este de precizat că terţul dobânditor va putea păstra bunul, dacă va plăti creditorului o sumă de bani egală
cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului atacat [art. 1565 alin. (2) teza I noul Cod Civil].
Terţul are, practic, un drept de opţiune între plata datoriei către creditorul urmăritor şi desesizarea sau
abandonarea bunului dobândit în mâinile acestuia.

6/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

în doctrină, se consideră că terţul dobânditor poate fi obligat şi la plata de despăgubiri, pentru a se acoperi
prejudiciul creditorului, în limita valorii actuale a bunului, dacă urmărirea şi valorificarea lui nu mai este
posibilă. Aşa se întâmplă, atunci când bunul a fost înstrăinat de către terţ unui subdobânditor cu titlu
oneros de bună-credinţă sau când bunul a pierit din culpa terţului.

B. Raporturile dintre părţile actului fraudulos. Admiterea acţiunii pauliene are ca efect inopozabilitatea
actului fraudulos faţă de creditorul reclamant. Actul atacat îşi menţine valabilitatea şi continuă să producă
efecte între părţile care au participat la încheierea lui. Este motivul pentru care valoarea înstrăinată de
către debitor nu se mai întoarce în patrimoniul său. La fel, excedentul ce depăşeşte valoarea creanţei
creditorului urmăritor rămâne în patrimoniul terţului dobânditor.

Terţul dobânditor cu titlu oneros care a fost evins de către creditor sau care, păstrând bunul l-a despăgubit
pe acesta, are un drept de regres împotriva debitorului, întemeiat, de cele mai multe ori, pe garanţia de
evicţiune ce cade în sarcina acestuia . întrucât obligaţia de garanţie este proprie numai contractelor cu titlu
oneros, terţul dobânditor cu titlu gratuit nu are un drept de regres împotriva debitorului*.

C. Raporturile dintre creditorul reclamant şi ceilalţi creditori ai debitorului. Acţiunea pauliană are un efect
relativ, numai cu privire la creditorul care a declanşat-o şi, dacă este cazul, faţă de creditorii care au
intervenit în procesul declanşat de către reclamant. Doar faţă de aceşti creditori se produce efectul de
inopozabilitate al actului atacat. în raport de ceilalţi creditori ai debitorului, actul îşi păstrează eficacitatea,
valoarea înstrăinată rămânând din punctul lor de vedere în patrimoniul terţului. Este motivul pentru care ei
nu o pot urmări pentru realizarea creanţei lor.

D. Raporturile dintre creditorul urmăritor şi creditorii proprii ai terţului. Este posibil ca creditorul
urmăritor să intre în conflict cu creditorii proprii ai terţului dobânditor, în măsura în care şi ei doresc să îşi
realizeze creanţele asupra valorilor intrate în patrimoniul acestuia prin actul fraudulos.

Rezolvarea diferă, după cum creditorul urmăritor intră în conflict cu creditorii chirografari sau cu cei ale
căror creanţe sunt însoţite de garanţii reale.

în primul caz, atunci când creditorul urmăreşte în natură bunul înstrăinat prin actul fraudulos, el nu va intra
în conflict cu creditorii chirografari. Aceasta pentru că, din punctul de vedere al creditorului urmăritor,
bunul nu a ieşit din patrimoniul debitorului şi nu a intrat în cel al terţului. în aceste condiţii, nici creditorii
terţului, care nu pot avea mai multe drepturi decât el, nu ar putea pretinde că valoarea bunului a intrat în
gajul lor general. Creditorul urmăritor va intra în conflict cu creditorii chirografari, ori de câte ori el deţine
un drept de creanţă împotriva terţului ce constă în plata unei sume de bani, cum se întâmplă atunci când,
spre exemplu, nu este posibilă urmărirea în natură a bunului.

în cel de-al doilea caz, când asupra bunului înstrăinat terţul a constituit garanţii reale în favoarea unor
creditori ai săi, aceştia au statutul juridic al subdobânditorului cu titlu oneros în raporturile cu creditorul
urmăritor. Prin urmare, dacă creditorul nu dovedeşte complicitatea lor la frauda pauliană,. lui îi vor fi
opozabile garanţiile reale

astfel constituite. Consecinţa practică este că aceşti creditori, în temeiul dreptului de preferinţă, vor fi
plătiţi cu prioritate din preţul bunului ce a făcut obiectul actului atacat pe cale pauliană, inclusiv faţă de
creditorul urmăritor. Dacă creditorul dovedeşte complicitatea acestora la fraudă, actele de constituire a

7/9
Acţiune pauliană (revocatorie)

acestor garanţii îi sunt inopozabile, astfel că el îşi va realiza creanţa cu întâietate. Eventualul excedent ce ar
rămâne după acoperirea prejudiciului creditorului, va rămâne în patrimoniul terţului dobânditor şi va putea
fi urmărit de creditorii cu garanţii reale în ordinea dată de rangul creanţei lor.

Prescripţia acţiunii pauliene.

Acţiunea pauliană se prescrie în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să
cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat, dacă prin lege nu se prevede altfel (art. 1564 noul Cod
Civil).

Natura juridică a acţiunii pauliene

A. Acţiunea pauliană este o acţiune în inopozabilitatea actului fraudulos. Din cele deja prezentate, se
conturează cu claritate constatarea că acţiunea pauliană este o acţiune în inopozabilitatea actului fraudulos.

In aceste condiţii, este criticabilă opţiunea legiuitorului de a califica acţiunea pauliană ca fiind una
„revocatorie” (prin chiar titlul secţiunii a 3-a dedicate acţiunii pauliene), dar şi de a considera, în anumite
situaţii, că efectul său constă în revocarea actului atacat [aşa cum se întâmplă prin art. 1122 noul Cod
Civil, art. 1156 alin. (4) noul Cod Civil şi art. 2260 noul Cod Civil, texte ce se constituie în aplicări ale
acţiunii pauliene în diferite materii ale dreptului civil]. Pe lângă faptul că desemnarea în acest mod a
acţiunii pauliene nu este în măsură să surprindă natura sa specifică, aceea de a fi o acţiune în
inopozabilitatea unui act juridic, utilizarea termenului de „revocare” poate fi şi sursa unor confuzii, în
condiţiile în care el este departe de a fi unul precis.

B. Acţiunea pauliană are configuraţia unei acţiuni personale şi nu reale. Acţiunea pauliană este una
personală, întrucât ea este un atribut al gajului general, care nu asigură creditorului niciun drept real asupra
bunurilor debitorului privite în individualitatea lor. Prin intermediul ei se asigură protecţia juridică a unui
drept de creanţă, care nu poate fi apărat decât pe calea unei acţiuni personale. Fiind personală, acţiunea
pauliană este prescriptibilă în termen de 1 an, potrivit celor arătate anterior.

acţiune pauliană, acţiune civilă prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice făcute în frauda
drepturilor sale de către debitor. Vizând existenţa acestor acte, a.p. este îndreptată atât împotriva
debitorului, cât şi împotriva terţului care a beneficiat de pe urma lor. 1) Fundamentul ei juridic faţă de
debitor rezidă, pe de-o parte, în dreptul de gaj general al creditorului, iar pe de altă parte, în ideea că prin
actele sale frauduloase debitorul comite un delict civil împotriva creditorului, delict ale cărui consecinţe
negative este obligat a le repara. Faţă de terţul beneficiar al actului, dacă acesta a fost complice la fraudă
(deci de rea-credinţă), a.p. se fundamentează pe principiul responsabilităţii delictuale, iar dacă a fost de
bună-credinţă, în măsura în care a tras foloase de pe urma actului ce a prejudiciat pe creditor, terţul este
ţinut să suporte consecinţele desfiinţării acelui act pe baza principiului că nimeni nu se poate îmbogăţi pe
nedrept în detrimentul altuia. 2) Pentru promovarea a.p. este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) să existe o fraudă din partea debitorului; b) să se fi cauzat o prejudiciere a drepturilor creditorului, care
să constea în micşorarea gajului general, de natură să determine insolvabilitatea totală sau parţială a
debitorului; c) actul atacat să nu constituie exerciţiul unui drept strict personal al debitorului; astfel, nu

8/9
 Acţiune pauliană (revocatorie)

poate fi atacat actul prin care debitorul renunţă la revocarea unei donaţii pentru ingratitudine, nici actul de
recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei etc.; d) creanţa creditorului să fie anterioară actului atacat,
întrucât dacă este posterioară, acel act nu poate fi nici prejudiciabil şi nici fraudulos pentru creditor; e)
creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă; 0 în cazul actelor cu titlu oneros, terţul să fi participat, în
complicitate cu debitorul, la fraudă. 3) în principiu, orice act încheiat de către debitor în aceste condiţii
poate fi atacat prin a.p. Actele cu titlu gratuit sunt atacabile, chiar dacă terţul achizitor a fost de bună-
credinţă. Prin excepţie, unele acte care întrunesc condiţiile necesare pentru promovarea a.p. nu pot fi,
totuşi, atacate pe această cale. Astfel de acte sunt: plata unei datorii; contractarea unor noi obligaţii;
exercitarea unei operaţiuni legale; partajul, dacă creditorul nu a intervenit la partaj şi nu s-a opus ca acesta
să se facă în lipsa lui etc. 4) A.p. este o acţiune personală revocatorie; efectul ei revocator este relativ,
limitat la raportul dintre creditor şi terţ. Faţă de terţul dobânditor, a.p. are ca efect revocarea actului, dar
numai în măsura în care aceasta este necesară pentru repararea prejudiciului suferit de creditorul
reclamant; terţul poate opri această acţiune şi să păstreze bunul, plătind creditorului datoria celui de la care
a dobândit bunul. Actul revocat rămâne valabil în raporturile dintre debitor şi terţi; ca urmare, valoarea
lucrului care excede plata creditorului nu aparţine debitorului, ci terţului dobân-ditor. Când terţul a
dobândit cu titlu oneros, el are acţiune în regres împotriva debitorului pentru întreaga valoare de care a fost
lipsit prin admiterea acţiunii creditorului urmăritor. Revocarea profită numai creditorilor care au cerut-o în
instanţă; aceştia vor putea urmări pe cale silită bunul chiar în mâinile terţului, ca şi cum el n-ar fi ieşit din
patrimoniul debitorului. Faţă de creditorii care n-au intervenit în acţiune, actul atacat rămâne valabil, iar
bunul înstrăinat rămâne în patrimoniul dobânditorului, neputând fi urmărit de ei. 5) Temeiul de drept îl
reprezintă dispoziţiile art. 975 C. civ. [sin. acţiune revocatorie].

acţiunea revocatorie, (numită şi acţiunea pauliană), reglementată de art. 1562-1565 C.civ., creditorii unei
persoane urmăresc să obţină declararea ino-pozabilităţii actelor juridice frauduloase ale debitorului şi care
au adus atingere dreptului lor de gaj general (este vorba nu de desfiinţarea actului juridic erga omnes, ci
doar de înlăturarea opozabilităţii acelui act juridic faţă de creditorul care a introdus acţiunea sau care a
intervenit pe parcursul unui astfel de proces). Ca exemplu de acţiune revocatorie, menţionăm cazul în care
Primus, în calitate de creditor al lui Secundus, solicită înlăturarea opozabilităţii actului juridic prin care
debitorul său i-a donat lui Tertius un imobil, creându-şi prin aceasta o stare de insolvabilitate, astfel încât
Primus să nu mai aibă posibilitatea de a-şi satisface creanţa prin urmărirea bunurilor lui Secundus.
Acţiunea revocatorie nu trebuie confundată cu acţiunea oblică (numită şi subrogatorie sau indirectă), care
este reglementată de art. 1560-1561 C.civ. şi care poate fi exercitată, în numele debitorului, de către
creditorii chirografari ai acestuia, urmărindu-se deci valorificarea unui drept ce aparţine debitorului. Spre
exemplu, Primus are la îndemână o acţiune în revendicarea unui imobil împotriva lui Secundus şi, deşi
acesta din urmă este pe cale să îi opună uzucapiunea, neglijează intentarea acţiunii respective; Tertius,
creditor al lui Primus, în baza art. 563 C. civ., exercită el acţiunea în revendicare, având astfel posibilitatea
ca, după readucerea imobilului în patrimoniul debitorului său, să treacă la executarea silită asupra
imobilului respectiv.

acţiune pauliană, acţiune civilă prin care creditorii pot cere anularea actelor juridice frauduloase
încheiate de debitor în dauna lor. (A se vedea Fraudarea creditorilor).

LegeAZ.net

9/9

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)