Drept civil.

Obligații II
 CURSUL 5 –
TRANSFORMAREA
OBLIGAȚIILOR CIVILE.
NOVAȚIA
STINGEREA OBLIGAȚIILOR
CIVILE. PLATA
1. TRANSFORMAREA OBLIGAȚIILOR CIVILE – NOVAȚIA

 1.1. Noțiune
 Novația este operațiunea juridică de natură convențională prin care
părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă.
 Stingerea obligației vechi și nașterea celei noi au loc simultan.
 1.2. Tipuri
 Novație obiectivă
 prin schimbarea obiectului
 prin schimbarea cauzei
 Novația subiectivă
 prin schimbarea debitorului
 prin schimbarea creditorului
 1.3. Condiții
 1.3.1. Condiții generale
 Novația este un contract - condițiile generale de fond ale
contractelor – capacitatea, obiectul, consimțământul și cauza;
 Condițiile de fond si de formă impuse de lege pentru
încheierea contractului inițial;
 1.3.2. Condiții speciale
 Să existe o obligație veche valabilă
 obligația lovită de nulitate absolută nu poate fi novată;
 obligația lovită de nulitate relativă poate fi novată, cu condiția ca nulitatea
relativă să nu se fi pronunțat în justiție deja. Acest lucru este posibil deoarece
nulitatea relativă poate fi confirmată, iar novația este chiar o modalitate de
confirmare a nulității;
 Pot fi novate și obligațiile naturale
 Să se nască, prin acordul părților, o obligație nouă valabilă care o înlocuiește
pe cea veche
 dacă obligația nouă nu este valabilă sau se desființează, obligația veche rămâne în
ființă, se reactivează și se consideră că obligația nouă nu a existat niciodată și că
obligația veche nu s-a stins niciodată.
 Obligația nouă care se naște prin novație trebuie să aibe un element nou față
de cea veche – schimbarea uneia dintre părți, a obiectului, a cauzei,
adăugarea sau înlăturarea unei modalități.
 Să existe intenția expresă a părților de a nova
 Novația nu se prezumă, intenția de a nova trebuie să fie neîndoielnică.
 1.4. Efecte
 Efectul extinctiv cu privire la obligația inițială;
 Efectul creator cu privire la obligația nouă;
 Prin novație se stinge obligația veche cu toate garanțiile sale, care, fiind accesorii creanței
inițiale, încetează odată cu aceasta. Totuși:
 În cazul în care are loc o novație subiectivă prin schimbare de debitor, se sting ipoteciile consimțite
de debitor, iar celelalte garanții se vor menține, cu excepția cazului în care debitorul consimte și la
menținerea ipotecilor consimțite de el.
 Ipoteciile consimțite de terți în vederea garantării creanței inițiale - acestea se sting odată cu
încheierea contractului de novație, cu excepția cazului în care există o prevedere expresă în sens
contrar.
 Novația care operează între creditor și unul dintre debitorii solidari îi liberează pe ceilalți
codebitori cu privire la creditor.
 Novația ce operează cu privire la debitorul principal îi liberează pe fidejusori.
 Toate garanțiile creanței inițiale se vor păstra dacă persoanele care le-au consimțit își
manifestă voința în acest sens;
 În ceea ce privește raporturile dintre părțile novației, noul debitor nu poate opune
creditorului mijloacele de apărare pe care le putea opune împotriva debitorului inițial și nici
cele pe care debitorul inițial le avea împotriva creditorului, cu excepția nulității absolute a
contractului din care s-a născut obligația inițială.
2. STINGEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE. PLATA
 2.1. STINGEREA OBLIGAȚIILOR CIVILE
 2.1.1. Noțiune
 Stingerea obligațiilor juridice este operațiunea juridică prin care se pune capăt
raportului juridic civil obligațional.
 2.1.2. Feluri
 executarea în natură voluntară sau plata;
 executarea silită în natură sau plata silită;
 executarea prin echivalent;
 mijloacele alternative de stingere a obligației –
 compensația,
 confuziunea,
 darea în plată,
 remiterea de datorie,
 imposibilitatea fortuită de executare a obligației.
 2.2. PLATA
 Principiul executării în natură a obligațiilor
 Regula conformității executării obligațiilor - 1516 alin. (1) Cod
civil - creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la
timp a obligației.
 Noțiune - obligația se stinge prin plată atunci când prestația
datorată este executată de bună-voie.
 Obiectul plății - poate consta într-o sumă de bani sau în orice altă
obligație de a da, a face sau de a nu face ceva.
 Orice plată presupune o datorie, altfel ar fi vorba despre o plată
nedatorată;
 Situația obligației naturale.
 2.2.1. Subiectele plății
 Subiectele plății sunt solvens – cel care face plata - și accipiens – cel care
primește plata.
 2.2.1.1. Persoana care poate face plata – solvens – plata poate fi făcută de
orice persoană chiar dacă este un terț în raport cu acea obligație. Astfel
pot face plata:
 Debitorul, personal sau prin reprezentant;
 Persoana ținută împreună cu debitorul – codebitorii solidari sau indivizibili;
 Persoana ținută pentru debitor – fidejusorul, comitentul etc.;
 Un terț care are intenția să se subroge în drepturile creditorului – ex. –
dobânditorul unui imobil ipotecat.
 Un terț neinteresat, fie în numele debitorului – cazul gestiunii de afaceri -, fie în
nume propriu - cazul liberalității .
 Plata făcută de către un incapabil este valabilă.
 2.2.1.2. Persoana care poate primi plata – accipiens
 Creditorul;
 Reprezentantul legal sau convențional al creditorului;
 Persoana autorizată de instanță să o primească;
 Persoana indicată de creditor să primească plata.
 Accipiensul trebuie să fie o persoană capabilă pentru ca plata să fie considerată
valabilă, în caz contrar plata va fi valabilă numai în măsura în care i-a profitat
incapabilului față de care a fost făcută.
 2.2.1.3. Plata făcută unui terț este valabilă în următoarele cazuri:
 Când creditorul a ratificat plata primită de un accipiens care nu o putea primi;
 Când cel care a primit plata fără drept devine titularul creanței – ex. – situația
moștenitorului creditorului inițial;
 Când plata a fost făcută celui ce a pretins-o în baza unei chitanțe liberatorii semnate
de către creditor;
 Când plata a fost făcută unui terț, dar în alte condiții decât cele de mai sus, aceasta va
fi valabilă în măsura în care a profitat creditorului;
 Când plata a fost făcută unui creditor aparent de către un debitor de bună-credință,
chiar dacă plata nu a profitat adevăratului creditor – ex. – situația moștenitorului
aparent.
 2.2.2. Principiul indivizibilității plății
 art. 1490 Cod civil - creditorul poate refuza să primească o executare
parțială, chiar dacă prestația ar fi divizibilă.
 În mod excepțional, principiul indivizibilității plății nu se aplică în
următoarele situații:
 Atunci când creditorul consimte la divizibilitatea plății;
 Când debitorul decedează și datoria se divide între moștenitorii acestuia,
cu excepția obligației indivizibile;
 Când o parte din datoria debitorului se stinge prin compensație legală;
 Când există mai mulți fidejusori ai aceleiași datorii și unul dintre ei
invocă cu succes beneficiul de diviziune.
 Când instanța de judecată acordă debitorului termen de grație, putându-
se eșalona plata;
 Posesorul unei cambii, cecului sau al unui bilet la ordin nu poate refuza o
plată parțială.
 2.2.3. Locul, proba și data plății
 Plata se face la domiciliul debitorului - plată cherabilă
 Plata se face la domiciliul creditorului - plată portabilă.
 Prima regulă - cea stabilită prin acordul de voințe părților.
 În lipsa unui acord din partea părților raportului juridic civil, în cazul
în care natura prestațiilor, practicile stabilite de părți ori uzanțele
permit stabilirea unui loc pentru efectuarea plății, atunci plata
trebuie făcută în acel loc.
 În situația în care nu poate fi aplicată nici una dintre regulile de mai
sus plata va fi făcută după cum urmează:
 dacă este o obligație ce are ca obiect o sumă de bani, plata trebuie
făcută la domiciliul sau sediul creditorului de la data plății, fiind o plată
portabilă;
 dacă obligația are ca obiect un bun individual determinat, plata trebuie
efectuată la locul unde se afla bunul la momentul încheierii contractului;
 în cazul oricăror altor obligații, plata se va face la domiciliul sau sediul
debitorului, fiind o plată cherabilă.
 Data plății - momentul în care creanța devine exigibilă - scadența,
sau, în cazul în care nu a fost stabilit un termen pentru plata sau
acesta nu rezultă din practicile statornicite de parti sau din uzanțe,
de îndată, la momentul nașterii raportului juridic civil obligațional.
 Dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plății se face cu orice
mijloc de probă, iar, de regulă, sarcina probei aparține debitorului.
 Prezumții de plată:
 Chitanța prin care s-a confirmat primirea plății principale generează
prezumția relativă a executării prestațiilor accesorii;
 Chitanța prin care se confirmă plata unei prestații periodice generează
prezumția relativă că toate celelalte prestații anterioare au fost achitate;
 Remiterea înscrisului original al creanței;
 Dacă plata s-a făcut prin virament bancar, se prezumă relativ efectuarea
plății dacă ordinul de plată este semnat de către debitor și vizat de
instituția de credit plătitoare. De asemenea, debitorul, in vederea unei
dovezi absolute a platii, poate solicita institutiei de credit a creditorului o
confirmare, in scris, a efectuarii platii prin virament – dovada absolută a
plății.
 Prezumția de liberare a debitorului prin plată se extinde și asupra
debitorilor solidari, fidejusiorilor și asupra celor care au constituit garanții.
 2.2.4. Imputația plății
 Noțiune - operațiunea jurdică utillizată pentru a determina care datorie a
fost stinsă în situația în care un debitor are mai multe datorii, având ca
obiect prestații de aceeași natură, față de unul și același creditor, și, pentru
a le stinge pe toate prin executare voluntară, debitorul face o plată care este
insuficientă și nu se poate şti care dintre datorii a fost stinsă.
 Tipuri:
 Convențională - prin acordul părților;
 Unilaterală - poate fi făcută de debitor sau de creditor;
 Legală
 Când imputația se va face de către debitor, el va arăta care datorie va fi
stinsă cu respectarea anumitor limite:
 Atunci când creanța este producătoare de dobânzi și/sau a presupus
cheltuieli, debitorul va imputa plata sa mai întâi asupra cheltuielilor, apoi
asupra dobânzilor, iar, în sfârșit, asupra capitalului;
 Dacă unele datorii sunt scadente, iar altele nu, iar termenul este în favoarea
creditorului, imputația se va face asupra datoriilor scadente;
 În cazul plății efectuate prin virament bancar, imputația trebuie făcută de
către debitor prin mențiunile corespunzătoare făcute de el însuși pe ordinul
de plată;
 Debitorul nu are dreptul să impună creditorului o plată fracționată.

 Când imputația se va face de către creditor – limite:

 nu va putea imputa plata asupra unei datorii neexigibile sau litigioase, cu
excepția cazulului în care debitorul este de acord, caz în care imputația va fi
una convențională.
 Imputația legală
 Mai întâi se consideră plătită datoria ajunsă la scadență;
 Se sting mai întâi datoriile negarantate sau cele pentru care
creditorul are mai puține garanții înaintea celor garantate sau cu
garanții suficiente;
 Dacă toate datoriile sunt scadente, imputația se face asupra celei
mai oneroase dintre ele, sub rezerva aprecierii situației garanțiilor;
 Dacă toate datoriile sunt scadente și la fel de oneroase, dar și
garantate în egală măsură, se va considera plătită datoria cea mai
veche;
 Dacă toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase și garantate și
au aceeași vechime, plata se va imputa proporțional asupra fiecăreia.
 2.2.5. Punerea în întârziere a creditorului
 2.2.5.1. Noțiune - operațiunea juridică la care apelează debitorul în situația
în care creditorul refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod
corespunzător si conform de catre debitor sau când refuză să îndeplinească
actele pregătitoare fără de care debitorul nu își poate executa obligația.
 2.2.5.2. Condiții:
 Să existe o ofertă de plată conformă din partea debitorului;
 Creditorul să refuze în mod nejustificat să accepte plata sau să refuze
realizarea actelor pregătitoare fără de care debitorul nu își poate
executa obligația.
 De principiu, punerea în întârziere a creditorului se realizează printr-o
notificare prin intermediul executorului judecătoresc.
 În situația în care punerea în întârziere prin intermediul notificării creditorului
nu produce efectele dorite de către debitor, acesta poate să apeleze la unele
dintre următoarele modalități:
 Consemnarea bunului la dispoziția creditorului prin depunerea bunurilor în depozit la
dispoziția creditorului;
 Oferta reală de plată urmată de consemnațiune cu privire la obligația debitorului de
a plăti o sumă de bani sau de a preda bunuri de gen. Sunt identificate trei
etape:oferta reală de plată realizată creditorului prin executorul judecătoresc, cu
somația de a se prezenta la un anumit loc și la o anumita data pentru preluarea
plății, consemnarea obiectului plății la dispoziția creditorului, validarea plății de
către executorul judecătoresc prin încheiere, care va fi comunicata creditorului;
 Vânzarea publică – posibilitatea debitorului de a vinde în mod public bunurile
creditorului pentru ca, ulterior, să consemneze la dispoziția sa prețul obținut din
vânzare, cu respectarea următoarelor condiții:
 Natura bunului datorat creditorului să facă imposibilă consemnarea acestuia sau
conservarea lui sa presupuna costuri ridicate– ex. situația bunului perisabil;
 Ca regulă, debitorul să îl notifice în prealabil pe creditor de intenția sa de a trece la
vânzarea publică a bunului;
 Debitorul să obțină încuviințarea instanței judecătorești pentru efectuarea vânzării
publice.
 2.2.5.3. Efecte
 Prezumția de bună executare față de debitorul gata de executare;
 De la data notificării, creditorul preia riscul imposibilității fortuite de
executare;
 De la data notificării, debitorul nu este ținut să restituie creditorului
fructele culese după data punerii în întârziere a creditorului;
 Creditorul trebuie să repare prejudiciul cauzat debitorului prin
întârzierea sa în preluarea executării obligației din partea debitorului;
 Producerea efectului extinctiv al obligației debitorului – cu caracter
provizoriu până la validarea consemnării bunului și, cu caracter definitiv,
ulterior momentului validării consemnării bunului.