Starea de fapt

X, persoană fizică, încheie un contract de ipotecă, în calitate de constituitor, asupra

unui imobil proprietatea sa cu o bancă, prin care garantează un credit obținut de Y, de la
acea bancă. Dreptul de ipotecă este înscris la cartea funciară. Ulterior, X încheie și el un
contract de credit cu aceeași bancă și să încheie un contract de fideiusiune între bancă și Y,
acesta din urmă acceptând să garanteze obligația lui X.
După obținerea creditului, X înstrăinează imobilul lui Z și nu mai restituie creditul,
neavând alte bunuri în proprietate și nici venituri care să acopere creditul.

Cerințe

1. Acțiunea pauliană;
2. Analizați instituțiile juridice incidente în speță;
3. Redactați o acțiune și o întâmpinare la aceasta, la alegere, dintre acțiunile admisibile în
speță.

1
Cerința nr. 1

Acțiunea pauliană sau acțiunea revocatorie, așa cum este ea reglementată de Codul
civil, este acea acțiune prin care creditorul urmărește ca anumite acte încheiate de către
debitor cu terțe persoane în prejudicierea intereselor sale, să fie declarate inopozabile față de
acesta. Prin acțiunea pauliană se urmărește, așadar, protejarea creditorului de actele
frauduloase încheiate de către debitor, acțiune care este admisibilă numai în măsura în care
sunt îndeplinite anumite condiții, care urmează a fi prezentatee în cele ce urmează.
Primă condiție constă în existența unei creanțe certe a creditorului, aspect care rezultă
din art. 1.563 Cod civil, care prevede: ,,creanța trebuie să fie certă la data introducerii
acțiunii.” Prin creanță certă se înțelege o creanță care are o existență neîndoielnică. Se poate
observa că nu se cere condiția ca aceasta să fie exigibilă, respectiv acțiunea poate fi
introdusă chiar dacă creanța nu a ajuns la scadență.
Cea de-a doua condiție constă în anterioritatea creanței față de actul atacat, fiindcă
față de creditorii posteriori un act anterior al debitorului nu poate fi preudiciabil sau
fraudulos. La momentul nașterii creanței, patrimoniul debitorului era deja diminuat și frauda
privește pe creditorii existenți în momentul încheierii actului fraudulos, nu și pe creditorii
viitori, regulă care nu decurge expres din lege dar este creată pe cale de interpretare.1
Cea de-a treia condiție rezultă din însăși art. 1.562 din Codul civil, care reglementează
noțiunea de acțiune revocatorie și constă în obligația creditorului de a face dovada că a
suferit un prejudiciu prin actul încheiat între debitor și terța persoană. Conform acestui
articol ,, dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile
față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin
care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate.” Astfel, creditorul
trebuie să facă dovada, prin orice fel de mijloc de probă, că nu își poate realiza dreptul său
de creanță, fie chiar numai în parte, împotriva debitorului.
În practica juridică 2, s-a stabilit că nu există prejudiciu cauzat creditorului reclamant
care să justifice admiterea acțiunii pauliene sau revocatorii, în situația în care în patrimoniul

1
E. Veress – Drep civil – Teoria generală a obligațiilor, Ediția a 2 –a, Editura C.H. Beck, București, 2016,
pag. 264-265;
2
Decizia nr. 962 din 15 ianuarie 2005 a Î.C.C.J. - Secția comercială – www.scj.ro, consultat în data de
16.06.2017, ora 16:20;

2
debitorului vânzător există și alte bunuri a căror valoare depășește cu mult valoarea creanței
și care au fost deja sechestrate de către creditor.
O a patra condiție constă în așa-numita fraudă pauliană, atât din partea debitorului
care urmărește să fraudeze drepturile creditorului prin actul pe care îl încheie, dar și din
partea terțului, însă în privința acestuia din urmă numai în cazul actelor juridice cu titlu
oneros. Așadar, în primul rând debitorul cunoaște că își creează sau mărește o stare de
insolvabilitate, aspect care rezultă din art. 1.562 alin. (1) din Codul civil și acționează cu
intenția de a-l împiedica pe creditor să își realizeze creanța. În al doilea rând, se cere
condiția ca terțul să cunoască faptul că, la momentul încheierii contractului, debitorul își
creează sau mărește insolvabilitatea și cu toate acestea să contracteze cu acesta. În ceea ce
privește complicitatea la fraudă a terțului, menționez că aceasta se aplică numai în cazul
actelor juridice cu titlu oneros sau în cazul unei plăți efectuate în executarea unui asemenea
contract, așa cum prevede art. 1.562 alin. (2) din Codul civil: ,, un contract cu titlu oneros
sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă
numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul
își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.” Buna-credință a terțului în cazul
actelor cu titlu oneros îl va scuti pe acesta de efectele acțiunii revocatorii, fiind vinovat de
fraudă numai terțul de rea-credință. Per a contrario, în cazul actelor cu titlu gratuit acțiunea
pauliană va fi admisibilă fără a fi necesar să se facă dovada bunei sau a relei credințe a
terțului.
În practica judiciară 3, s-a stabilit că există o complicitate a terțului dobânditor și în
cazul în care acesta, deși nu a cunoscut intenția debitorului de a prejudicia interesele
creditorului, a cunoscut totuși că prin actele la care participă, a creat sau mărit
insolvabilitatea debitorului, iar aceasta rezultă din chiar prețul neserios al vânzării.
În măsura în care sunt îndeplinite condițiile anterior precizate, actele încheiate de către
debitor în frauda creditorului pot fi atacate prin această acțiune, cu excepția celor care
privesc drepturi persoanale nepatrimoniale, drepturile patrimoniale intuitu persoane, drepturi
care presupun o apreciere de ordin subiectiv din partea debitorului, drepturi personale
neurmăribile.4 Astfel, nu poate fi atacat actul prin care debitorul renunţă la revocarea unei
3
Decizia nr. 101 din 17 ianuarie 2006 a Î.C.C.J. - Secția comercială – www.scj.ro, consultat în data de
16.06.2017, ora 16:55;
4
I. Romoșan, C. Popa, F. Morozan – Drept civil – curs selectiv pentru licență, Editura Universității din
Oradea, 2013, pag. 345;

3
donaţii pentru ingratitudine, nici actul de recunoaştere a unui copil din afara căsătoriei, actul
adopției, actul prin care debitorul renunță la dreptul de a cere majorarea pensiei de
întreținere datorate de un terț debitorului, în baza obligației legale de întreținere, actul prin
care debitorul contractează o nouă datorie, actul prin care debitorul renunță la diurnă, și așa
mai departe.
Acțiunea revocatorie, trebuie să fie exercitată în termen de un an care, potrivit art.
1.564 Cod civil curge de ,, ... la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască
prejudiciul ce rezultă din actul atacat”, în măsura în care legea nu prevede un alt termen.
Prin admiterea acțiunii pauliene se produc câteva efecte atât în raporturile dintre
părțile actului juridic fraudulor, creditor și debitor, cât și între ceilalți creditori ai debitorului.
Un prim efect constă în declararea ca inopozabil a actului atacat atât față de creditorul care a
introdus acțiunea, precum și față de ceilalți creditori care au intervenit în cauză, așa cum
prevede art. 1.565 alin. (1) din Codul civil, ei având ,, ... dreptul de a fi plătiți din prețul
bunului urmărit, cu respectarea clauzelor de preferință existente între ei” conform tezei a
II-a a articolului precizat anterior. Față de creditorii care nu au intervenit în proces, actul
fraudulos continuă să producă efecte. Un al doilea efect constă în revocarea parțială a actului
atacat prin acțiunea pauliană, în măsura satisfacerii creanței creditorului care a intentat
acțiunea și eventual al creditorilor intervenienți. Cel de-al treilea efect, care se produce
asupra terțului dobânditor, constă în revocarea actului fraudulos, în sensul că bunul va fi
urmărit de către creditor ca și cum nu ar fi ieșit niciodată din patrimoniul debitorului. Prin
admiterea acțiunii pauliene, bunul va fi indisponibilizat până la încetarea executării creanței
pe care s-a întemeiat acțiunea, conform art. 1.565 alin. (2) teza a II-a Cod civil. Desigur,
terțul dobânditor are dreptul de a păstra bunul cu condiția de a plăti ,, … o sumă de bani
egală cu prejudiciul suferit de acesta din urmă prin încheierea actului.” (art. 1.565 alin. (2)
teza I Cod civil).
Așadar, acțiunea pauliană este o acțiune de sine stătătoare, care are menirea de a
conserva patrimoniul debitorului, în baza căreia creditorul exercită un drept propriu, și al
cărei principal efect constă în declararea ca inopozabil a unui act fraudulos pentru creditor.
Cerința nr. 2

4
 În speța de față, întâlnim ca instituții juridice, ipoteca (garanție reală), fideiusiunea
(garanție personală) și acțiunea revocatorie (garanție generală). În cuprinsul acestui referat
voi analiza fiecare dintre aceste garanții, prin raportare la speța dată.
Așadar, în primul rând, în ceea ce privește înstrăinarea imobilului asupra căruia s-a
constituit un dreptul de ipotecă, anterior vânzării, menționez că este o vânzare valabilă
aspect care rezultă din art. 2.384 alin. (1) Cod civil și din interpretarea căruia se deduce că
actele de dispoziție asupra imobilului ipotecat sunt valabile chiar și în ipoteza în care în
contractul de ipotecă este stipulată o clauză de inalienabilitate a bunului ipotecat. Tot astfel,
conform aceluiași articol, actele mai sus-menționate sunt valabile ,,… chiar dacă cel care a
dobândit bunul cunoaște stipulația din contractul de ipotecă ce interzice asemenea acte sau
declară că încheierea lor este echivalentă cu neîndeplinirea obligației.” Observăm că prin
constituirea unei ipoteci asupra unui bun, fie mobil sau imobil, acesta nu va fi
indisponibilizat, ci constituitorul păstrează dreptul de a-l folosi, a-l administra precum și de a
dispune de el, cu condiția de a nu vătăma, însă, drepturile creditorului ipotecar (art. 2.373
Cod civil). Menționez și faptul că întâlnim situații în care este necesar obținerea, în
prealabil, a acordului creditorului ipotecar, sub sancțiunea nulității absolute, pentru
înstrăinarea unui imobil ipotecat și anume în cazul creditului ipotecar pentru investiții
imobiliare (Legea nr. 190/1999).
În situația în care Y nu ar achita datoria către bancă, atunci aceasta din urmă are
posibilitatea de a urmări bunul în temeiul contractului de ipotecă în mâinile oricărei
persoane s-ar afla, în speță în proprietatea lui Z, deoarece constituitorul X a înstrăinat
imobilul. Acest aspect rezultă din dispozițiile art. 2.360 Cod civil, conform
căruia: ,,creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece, fără a ține
seamă de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale.” În acest
caz, dobânditorul bunului ipotecat va răspunde cu acel bun pentru datoriile ipotecate, iar în
situația în care nu stinge creanța ipotecară, atunci creditorul poate începe urmărirea silită a
bunului, potrivit art. 2.361 alin. (1) și (2) din Codul civil. Dreptul de urmărire are rolul de a
proteja pe creditor de pericolul înstrăinării bunului afectat ipotecii, el fiind unul dintre cele
două efectele specifice ipotecii, alături de dreptul de preferință.
Cu toate acestea, ceea ce ne interesează este situația lui X, care, așa cum rezultă din
speță, după ce a obținut un credit de la aceeași bancă și a cărui obligație este garantată de

5
către Y printr-un cotract de fideiusiune încheiat cu banca, a înstrăinat singurul bun aflat în
proprietatea sa și asupra căruia este constituit și un drept de ipotecă pentru a garanta creditul
lui Y. În opinia mea, în acest caz, banca are două posibilități și anume: fie să îl urmărească
pe Y în calitatea de fideiusor, fie să exercite acțiunea pauliană (revocatorie) împotriva
contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, încheiat între X și Z.
În ceea ce privește prima posibiliate, menționez că, potrivit legii, creditorul nu are
obligația de a urmări mai întâi pe debitor și numai în măsura în care nu își poate satisface
creanța pe fideiusor ci poate să îi urmărească pe aceștia în ce ordine dorește. Cu toate
acestea, dacă în contractul de fideiusiune, fideiusorul nu a renunțat expres la acest lucru, el
va putea invoca beneficiul de discuțiune. Potrivit art. 2.294 alin. (1) din Codul civil, prin
beneficiul de discuțiune se înțelege posibilitatea fideiusorului legal sau convențional ,,… de
a cere creditorului să urmărească mai întâi bunurile debitorului principal, …”. Însă, în
situația în care Y invocă acest beneficiu, atunci are obligația de a indica bunurile urmăribile
ale debitorului principal (art. 2.295 alin. (1) Cod civil) și cum rezultă din speță X nu are
niciun bun cu care să acopere creditul. Așadar, cu toate că fideiusorul are dreptul de a invoca
acest beneficiu nu consider că banca va trebui să țină cont de acest drept, deoarece Y nu
poate indica bunuri urmăribile ale lui X, având în vedere că acesta nu mai are alte bunuri.
Ajungem la cea de-a doua posibilitate a băncii și anume aceea de a exercita acțiunea
pauliană (revocatorie). Prin această acțiune banca poate solicita instanței să declare ca
inopozabil contractul de vânzare-cumpărare încheiat între X și Z, în frauda drepturilor sale.
Consider că debitorul X, prin înstrăinarea imobilului, a urmărit să își creeze o stare de
insolvabilitate, cu atât mai mult cu cât a vândut imobilul după obținerea creditului și știa că
prin vânzarea acestuia, banca nu va avea posibilitatea să îl execute silit neavând alte bunuri
ori venituri, fiind astfel îndeplinită condiția cerută la art. 1.562 alin. (1) Cod civil. Problema
care se ridică este cea referitoare la îndeplinirea celei de-a doua condiție prevăzută la alin.
(2) al articolului anterior menționat și anume complicitatea la fraudă a lui Z, având în vedere
că suntem în prezența unui contract cu titlu oneros. Datorită faptului că, în speță, nu sunt
oferite informații cu privire la dobânditorul Z, nu a-și putea să mă pronunț cu privire la
faptul că acesta cunoștea sau nu situația debitorului, respectiv că X își creează o stare de
insolvabilitate. Doar din simplul fapt că ipoteca era înscrisă în CF-ul imobilului, nu puteam
trage concluzia că Z ar fi de rea-credință, deoarece legea nu interzice încheierea unor acte de

6
dispoziție asupra unui bun ipotecat. În cazul în care banca face dovada că Z știa despre
intenția debitorului sau cel puțin a cunoscut că prin actul respectiv își crează o stare de
insolvabilitate, cu ar fi de pildă, prețul stipulat în contract și plătit de către Z este mult mai
mic decât valoarea reală a bunului, caz în care se poate presupune că există o înțelegere între
părțile contractante, acțiunea pauliană va fi admisibilă.
În ceea ce privește situația lui Y, care a garantat pentru X, dacă banca îl urmărește
pentru plata creanței, având în vedere că el are calitatea de fideiusor, va trebui să execute
obligația debitorului, deoarece acesta din urmă nu mai are în proprietate alte bunuri și nici
venituri. Dacă a achitat datoria debitorului X, atunci, conform art. 2.305 Cod civil, va fi
subrogat de drept ,, … în toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului”,
ceea ce înseamnă ca va avea la îndemână o acțiune pauliană împotriva actului încheiat între
X și Z. Va avea la îndemână această acțiune, numai în măsura în care face dovada
complicității la fraudă a lui Z, aspect pe care l-am prezentat mai sus, motiv pentru care nu
voi mai reveni asupra acestuia, pentru că în caz contrar, Z este de bună-credință și nu va
putea solicita inopozabilitatea actului față de el. Menționez și faptul că Y se va putea
îndrepta împotriva debitorului, chiar înainte de a plăti datoria, având în vedere că acesta X
este insolvabil, așa cum prevede art. 2.312 Cod civil. În ceea ce privește întinderea dreptului
de regres a lui Y, ținând cont de faptul că s-a obligat cu acordul debitorului X, va avea
dreptul, potrivit art. 2.306 alin. (1) Cod civil, la ,, … ceea ce a plătit și anume capitalul,
dobânzile și cheltuielile, precum și daunele-interese pentru repararea oricărui prejudiciu pe
care acesta l-a suferit din cauza fideiusiunii. El poate, de asemenea, să ceară dobânzi
pentru orice sumă pe care a trebuit să o plătească creditorului, chiar dacă datoria
principală nu producea dobânzi.”
Așadar, indiferent dacă acțiunea pauliană este introdusă de către bancă sau de către
fideiusorul Y, în măsura în care va fi admisă, Z va putea să păstreze imobilul dacă plătește,
așa cum prevede art. 1.565 alin. (3) din Codul civil, ,, … o sumă de bani egală cu prejudiciul
suferit de acesta din urmă prin încheierea actului.” În caz contrar, așa cum prevede teza a
II-a a articolului menționat anterior, bunul va fi indisponibilizat până în momentul
satisfacerii creanței creditorului.
Cerința nr. 3

7
 Tribunalul Bihor

Domnule Președinte,

Subsemnatul Y, cu domiciliul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Salcâmilor nr. 30C, bloc X122,
ap. 8, CNP 1870809055226, prin avocat F, cu sediul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Tudor
Vladimirescu, nr. 45, în calitate de reclamant, formulez prezenta

CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

în contradictoriu cu pârâtul X, cu domiciliul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Arieșului, nr.
55, CNP 1800302054236 și pârâtul Z, cu domiciliul în loc. Oradea, jud. Bihor, str.
Barcăului, nr. 12B, CNP 1791011052329, prin care solicit ca prin hotărârea ce o veți
pronunța:
- să declarați inopozabil, față de subsemnatul, contractul de vânzare – cumpărare
încheiat între părâți, pentru satisfacerea creanței în valoare de 220.000 RON;
- să dispuneți obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele cererii sunt următoarele:

În fapt, îndeverez instanței că la data de 04.08.2016 am încheiat un contract de fideiusiune

cu banca A pentru garantarea creditului pe care X l-a contractat cu aceasta. După obținerea
creditului X nu a plătit ratele datorate băncii și mai mult decât atât, pentru a se sustrage de la
executarea silită, și-a vândut singurul bun deținut în proprietate. Neavând alte bunuri și nici
venituri, am fost nevoit, în temeiul contractului de fideiusiune să achit băncii suma de
220.000 RON. Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 2.305 Cod civil, voi fi subrogat în
toate drepturile pe care creditorul-banca A, le are împotriva debitorului X.
Totodată, menționez că asupra imobilului exista un drept de ipotecă, pentru garantarea
unui credit obținut de către subsemnatul, astfel că nu putea să înstrăineze bunul fără acordul
băncii.

8
 Consider că pârâtul X și-a creat cu bună știință o stare de insolvabilitate, având în
vedere faptul că nu avea alte bunuri decât acel imobil la data la care a solicitat băncii un
credit, iar înstrăinarea bunului a avut loc după obținerea creditului.
Pârâtul Z în calitate de terț contractant cu titlu oneros a avut, de asemenea, la
cunoștință că pârâtul X își creează o stare de insolvabilitate prin actul de vânzare-cumpărare
încheiat cu acesta aspect care rezultă din suma mult mai mică decât valoarea reală a bunului,
pe care Z a plătit-o lui X. Așadar, consider că, între aceștia, a existat o înțelegere pentru
fraudarea drepturilor băncii și prin urmare a dreptului subsemnatului pentru a obține suma
achitată băncii și care era obligația lui X.

În drept, întemeiez prezenta cererea pe dispozițiile art. 1.562-1.565 și art. 2.305, 2.306 alin.
(1) din Codul civil.

În dovedirea cererii solicit încuviințarea probei cu înscrisuri.

În cadrul probei cu înscrisuri depun contractul de fideiusiune încheiat cu banca și dovada
achitării sumei datorate de către X băncii, în copii certificate pentru conformitate cu
originalul.

În conformitate cu art. 453 din C. proc. civ. solicit instanței să oblige pârâții la plata
cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Anexez dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5.505 RON și
împuternicirea avocațială.

Data, Semnătura
........................ .........................

Domnului Președinte al Tribunalului Bihor

9
Tribunalul Bihor

Domnule Președinte,

Subsemnații X, cu domiciliul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Arieșului, nr. 55, CNP
1800302054236 și Z, cu domiciliul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Barcăului, nr. 12B, CNP
1791011052329, prin avocat K, cu sediul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Agricultorilor, nr.
12, în calitate de pârâți, depunem prezenta

ÎNTÂMPINARE

în contradictoriu cu Y, cu domiciliul în loc. Oradea, jud. Bihor, str. Salcâmilor nr. 30C, bloc
X122, ap. 8, CNP 1870809055226, prin avocat F, prin care solicit instanței să respingă,
pe fond, cererea de chemare în judecată formulată.

Motivele întâmpinării sunt următoarele:

În fapt, arătăm instanței că, potrivit dispozițiilor legale, actele de dispoziție asupra unui bun
ipotecat sunt valabile, chiar și în măsura în care în contractul de ipotecă era prevăzut o
clauză care interzice transferul.
Tot astfel, părțile unui contract de vânzare-cumpărare pot să stabilească un preț mai
mic sau chiar mai mare decât valoare reală a bunului, neseriozitatea prețului neavând aceeași
semnificație cu vilitatea acestuia.
Așadar, din motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, nu rezultă intenția
subsemnatului X de a-și creea o stare de insolvabilitate, pentru a se sustrage de la plată,
precum nici faptul că subsemnatul Z a cunoscut intenția lui X, și prin urmare că ar fi fost
complice la așa zisa fraudă a lui X, caz în care nu considerăm că sunt incidente dispozițiile
privitoare la acțiunea revocatorie.

În drept, invocăm dispozițiile art. 2.384 Cod civil.

10
În dovedirea cererii solicităm încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cadrul probei cu înscrisuri depunem contractul de vânzare-cumpărare încheiat între
subsemnați la data de 12.09.2016, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Solicităm judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 411 alin. (1) pct. 2 din CPC.
Depunem prezenta întâmpinare în două exemplare.

Data Semnătura
........................ .................................

Domnului Președinte al Tribunalului Bihor

11
 Bibliografie

I. Lucrări generale

1. Romoșan, Ioan; Popa, Carmen; Morozan, Florina – Drept civil – curs selectiv pentru
licență, Editura Universității din Oradea, 2013;
2. Veress, Edmond – Drep civil – Teoria generală a obligațiilor, Ediția a 2 –a, Editura C.H.
Beck, București, 2016.

II. Jurisprudență

1. www. scj.ro.

12