§5.

Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi

obiectelor aparţinând gospodăriei casnice

5.1. Noţiune

Când nu vine în concurs cu descendenții defunctului, soțul supraviețuitor

moștenește, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972 Cod civil, mobilierul și obiectele

de uz casnic care au fost afectate folosinței comune a soților 1.

Raţiunea instituirii de către legiuitor a acestui drept succesoral special (numit şi

accesoriu) a fost determinată de necesitatea de a-i asigura soţului supravieţuitor o

continuitate a condiţiilor de trai din gospodărie, prin recunoaşterea dreptului de a

păstra unele bunuri pe care le-a folosit împreună cu soţul decedat 2. Acest drept,

având un caracter special, instituie pe soţul supravieţuitor moştenitor singular

asupra unei categorii determinate de bunuri mobile.

5.2. Condiţii

Pentru ca soţul supravieţuitor să culeagă bunurile prevăzute în art. 974 din

Codul civil, peste partea lui succesorală, trebuie întrunite cumulativ două condiţii

speciale:

1. soţul supravieţuitor să nu vină la moştenire în concurs cu descendenţii soţului

decedat, indiferent de numărul lor. El va dobândi aceste bunuri în totalitate, peste cota

lui succesorală, numai în cazul în care vine în concurs cu clasele II-IV de moştenitori,

respectiv cu ascendenţii şi colateralii soţului decedat.

Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire chiar şi cu un singur descendent al

defunctului, aceste bunuri vor intra în masa succesorală şi se împart în acelaşi regim

ca restul bunurilor din moştenire (1/4 soţul supravieţuitor şi 3/4 descendentul).

În concurs cu ceilalţi moştenitori legali, anume cu cei din clasele II, III, IV,

aceste bunuri se cuvin soţului supravieţuitor în întregime şi exclusiv, în baza art. 974

Cod civil, urmând ca restul bunurilor din moştenire să fie împărţite între soţul

1 Noul Cod civil nu mai reglementează dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra darurilor de
nuntă, existent în vechea reglementare.
2 TS, s. civ., dec. nr. 2218/1971 în RRD nr. 8, 1972, p. 160.

1
supravieţuitor şi ascendenţii sau colateralii defunctului, potrivit cotelor stabilite de

lege.

2. soţul decedat să nu fi dispus de întreaga sa parte din aceste bunuri (adică de

totalitatea părţii lui) prin donaţii sau legate3. Dacă a dispus numai în parte, de exemplu

de un bun singular, soţul supravieţuitor va culege restul bunurilor din această

categorie cu înlăturarea moştenitorilor din clasele II-IV.

Actele de liberalitate făcute de defunct asupra părţii sale din bunurile

prevăzute în art. 974 Cod civil, în favoarea unui terţ sau a altor moştenitori, sunt

valabile, soţul supravieţuitor nefiind rezervatar în privinţa acestor bunuri.

Legiuitorul a avut în vedere nu totalitatea bunurilor aparţinând gospodăriei

casnice, ci numai partea soţului decedat din bunurile comune precum şi bunurile

proprii ale defunctului din această categorie.

5.3. Noţiunea de mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice

La fel ca şi Legea nr.319/1944, Codul civil nu defineşte această noţiune,

conţinutul ei a fost determinat de literatura de specialitate4 şi jurisprudenţă5.

Intră în această categorie bunurile mobile care, prin natura şi afectaţiunea lor,

sunt destinate să servească în cadrul gospodăriei casnice la mobilarea locuinţei

soților sau la nevoile gospodăreşti, au o valoare uzuală şi au fost folosite efectiv în

acest scop, corespunzător nivelului de trai al soţilor, cum ar fi mobilierul, televizorul,

maşina de spălat6, frigiderul, aspiratorul, telefonul, DVD player, computerul,

cuptorul ş.a.

Nu intră în categoria bunurilor vizate de art. 974 Cod civil, acelea care prin

natura lor nu se folosesc în gospodăria casnică propriu-zisă (de exemplu,

3 TS, s. civ., dec. nr. 154/1972 în CD, 1972, p. 177-180; dec. nr. 521/1988 în RRD nr. 2, 1989, p. 68.
4 St. Cărpenaru, op. cit., p. 417-418; R. Petrescu, op. cit., p. 134-135; J. Manoliu, op. cit., p. 61-62.
5 TS, complet de 7 judecători, dec. nr. 70/1978 în CD, 1978, p. 161-164; Plenul TS, dec. de îndrumare nr. 12/1968 în

CD, 1968, p. 31.

6 M.M. Pivniceru, C. Susanu, D. Tătăruşanu, Moştenirea legală şi testamentară. Împărţeala moştenirii. Practică judiciară,

Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 13- C. A. Iaşi, decizia civilă nr. 1627 din 15 octombrie 2002.

2
autoturismul, motocicleta, pianul), bunurile care servesc la exercitarea profesiei7,

obiectele de artă, de lux sau cu o valoare peste cea uzuală, ori acele bunuri de natura

celor din art. 974 Cod civil, dar procurate în scop de investiţie sau pentru a fi donate,

precum şi bunurile aparţinând gospodăriei ţărăneşti (animale de muncă, unelte

agricole).

În cazul în care soții au deținut mai multe locuințe, care sunt dotate cu bunuri

ale gospodăriei casnice, dreptul special al soțului supraviețuitor trebuie corelat cu

crietriul afectațiunii bunurilor. Astfel, în această ipoteză, dacă soții au locuit

împreună efectiv în toate acele spații și au folosit bunurile potrivit nivelului lor de

trai, dreptul special al soțului supraviețuitor va viza toate acele bunuri.

În cazul căsătoriei putative din cauză de bigamie, stabilirea dreptului special

de moștenire a soţului supravieţuitor urmează a se face în funcţie de afecţiunea

concretă folosinţei comune în cadrul gospodăriei casnice a bunurilor amintite mai

sus.

Prin urmare, soţul supravieţuitor din căsătoria valabilă cu defunctul va culege,

dacă este cazul, bunurile din această categorie pe care le-a folosit în cadrul

gospodăriei comune cu defunctul, iar soţul supravieţuitor de bună credinţă, din

căsătoria nulă, dar putativă, va culege şi el pe cele din gospodăria comună cu

defunctul, fără a se lua în considerare valoarea bunurilor în cauză. Soluţia împărţirii

în mod egal ar putea fi aplicată numai dacă în mod excepţional, anumite bunuri din

această categorie ar fi fost afectate folosinţei comune cu ambii soţi supravieţuitori.

Distinct față de vechea reglementare, Codul civil actual nu menține dispozițiile art.5
din Legea nr.319/1944 referitoare la darurile de nuntă și nu le mai incude în conținutul
dreptului special. Acestea vor fi cuprinse în masa succesorală și atribuite moștenitorilor
defunctului potrivit dreptului comun.

7În speţă nu au fost considerate mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice, bunurile privind exercitarea
meseriei defunctului, respectiv scule de ceasornicărie în valoare de 5.000 lei – Trib. Jud. Hunedoara, decizia civilă
nr.756 din 19 august 1983, în revista Română de Drept nr.3/1984, p.72.

3
 §6. Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor

Potrivit art. 973 Cod civil, soțul supraviețuitor care nu este titular al niciunui

drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un

drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă

această casă face parte din bunurile moștenirii.

Pentru a dobândi dreptul de abitaţie se cer a fi realizate următoarele condiţii:

a) soţul supravieţuitor să fi locuit efectiv şi statornic în casa (apartamentul)

respectivă8;

b) soţul supravieţuitor să nu fie titular al niciunui drept real (proprietate,

uzufruct, uz, abitație) de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale;

c) casa (apartamentul) să facă parte din moştenirea soţului decedat;

d) soţul supravieţuitor să nu moştenească singur, căci în acest caz, dobândind

de la data deschiderii moştenirii chiar proprietatea asupra casei, dreptul de abitaţie

nu poate lua naştere;

e) defunctul să nu fi dispus altfel; el poate înlătura dreptul de abitaţie, ca drept

de moştenire legală, deoarece soţul supravieţuitor nu este rezervatar decât cu privire

la drepturile succesorale prevăzute de art. 972 din Codul civil9.

Durata dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor este limitată până la

partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moștenirii, sau, chiar

înainte de împlinirea termenului de un an, până la recăsătorirea soțului

supraviețuitor.

Caracterele juridice ale dreptului temporar de abitaţie al soţului

supravieţuitor

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor prezintă următoarele caractere

juridice:

a) este un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra

locuinţei şi are ca obiect casa de locuit; în virtutea acestui drept, soţul supravieţuitor

8 M. Mureşan, J. Kocsis, op. cit., p. 30.

9 Fr. Deak, op. cit., p. 150; M. Mureşan, J. Kocsis, op. cit., p. 30.

4
îşi poate exercita folosinţa asupra casei de locuit, în mod direct şi nemijlocit, fără a

mai fi necesară intervenţia unei alte persoane10.

b) este un drept temporar, durează până la partaj, dar nu mai devreme de un an

de la data deschiderii moştenirii sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor;

c) este un drept strict personal, în beneficiul soţului supravieţuitor şi este

inalienabil, adică nu poate fi cedat sau grevat, fiind totodată şi insesizabil, creditorii

soţului supravieţuitor neavând dreptul să-l urmărească;

d) este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit, el nu datorează

chirie moştenitorului care a dobândit proprietate asupra casei, scutire care durează

pe timpul cât se bucură de acest drept.

Referitor la dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, legiuitorul introduce

conceptul de schimbare a obiectului abitaţiei. Astfel, potrivit art.973 alin.3 Cod civil,

oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitație, dacă

locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie schimbarea

obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință

corespunzătoare.

Prin urmare, nu este suficient ca moştenitorii să pună la dispoziţia soţului,

spre folosinţă, orice altă locuinţă, cu orice titlu precar (de exemplu, închiriere sau

comodat).

Soţul supravieţuitor se bucură de o protecţie suplimentară, fiind necesar ca

moştenitorii să-i confere un drept de abitaţie asupra unei locuinţe corespunzătoare.

10V. Stoica, Soţul supravieţuitor. Moştenitor legal şi testamentar, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Editas,
Bucureşti, 2004, p. 93.

5
 Secţiunea a VI-a. MOŞTENIREA VACANTĂ

§1. Precizări prealabile

Art. 1135 alin. 1 Cod civil prevede că „dacă nu sunt moştenitori legali sau

testamentari, moştenirea este vacantă"11.

Vacanţa succesorală poate să fie şi parţială, potrivit art. 1135 alin. 2 Cod civil

care prevede că „dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moștenirii și nu există

moștenitori legali ori vocația acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat

de defunct, partea din moștenire rămasă neatribuită este vacantă”.

Vacanţa succesorală totală poate fi întâlnită în următoarele situaţii:

- defunctul nu are soţ supravieţuitor, rude din cele patru clase de moştenitori

şi nu a instituit legatari prin testament;

- defunctul are moştenitori legali nerezervatari pe care îi dezmoşteneşte prin

testament şi nu a instituit legatari.

Există vacanţă succesorală parţială în următorele ipoteze:

a) atunci când există moştenitori cu vocaţie succesorală concretă, utilă doar la

o parte a succesiunii, cum sunt moştenitorii rezervatari dezmoşteniţi de cotitatea

disponibilă care vor culege cota succesorală ce corespunde rezervei, iar pentru restul

masei succesorale intervine vacanţa succesorală.

b) nu există moştenitori legali, iar testatorul a instituit legatari, cu titlu

universal sau cu titlu particular, numai pentru o parte a moştenirii sale, cu privire la

restul bunurilor moştenirii intervenind vacanţa succesorală.

§2. Natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante

Referitor la natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante, în

literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite.

Într-o opinie12 - aşa-numita teorie a desheredenţei - statul culege bunurile

11 În speţă, certificatul de vacanţă succesorală face dovada că într-o atare situatie mostenirea a trecut, de la
deschiderea ei , în proprietatea statului potrivit art.26 din Decretul nr. 40/1953 si se eliberează la cererea organului
financiar. Cum nu s-a emis un asemenea certificat, acţiunea reclamantului prin care a chemat în judecată primaria
respectivă si circumscripţia financiară pentru impărţirea bunurilor comune a fost în mod corect respinsă, soluţie
confirmată in recurs- a se vedea Trib. Mun. Bucuresti, Sectia a III-a civila, decizia nr. 1658/1991.

6
moştenirii vacante în temeiul dreptului de suveranitate (iure imperii), prin

exercitarea dreptului de desheredenţă, după cum culege orice bun fără stăpân aflat

pe teritoriul său (bunuri privite ut singuli).

Potrivit altei opinii13 - teoria dreptului de moştenire - statul dobândeşte

moştenirea vacantă ca universalitate juridică, în virtutea unui drept de moştenire

legală (iure hereditatis), el având calitatea de moştenitor.

Această din urmă opinie este împărtăşită de practica judiciară şi a fost

adoptată în aproape toate tratatele de asistenţă juridică încheiate de România cu alte

state.

§3. Particularităţile drepturilor succesorale ale comunei, oraşului sau

municipiului asupra moştenirii vacante

Potrivit art. 1138 Cod civil, moștenirile vacante revin comunei, orașului sau,

după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii

moștenirii și intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziție

testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moștenirii, urmărește să

înlăture această regulă.

Moştenirile vacante se constată prin certificat de vacanţă succesorală şi intră în

domeniul privat al comunei, oraşului, municipiului, după caz, fără înscriere în cartea

funciară.

Moştenirile vacante ale cetăţenilor români aflaţi în străinătate se cuvin statului

român.

Prin urmare, au vocaţie succesorală legală comuna, oraşul sau, după caz,

municipiul. Nu face parte din enumerarea limitativă prevăzută de legiuitor şi

judeţul. S-a arătat în doctrină că legiuitorul, probabil a urmărit ca bunurile ce

compun masa succesorală a defunctului să intre în patrimoniul unităţii

administrativ-teritoriale cea mai apropiată defunctului, pentru a putea beneficia de

12 M. Eliescu, op. cit., p. 146-148.

13 St. Cărpenaru, op. cit., p. 422; Fr. Deak, op. cit., p. 156; D. Macovei, op. cit., p. 64.

7
ele comunitatea locală care este reprezentată de locuitorii comunei, oraşului sau

municipiului în care şi-a avut ultimul domiciliu defunctul14.

Notarul public are obligaţia de a înştiinţa primarul sau consiliul local al

comunei, oraşului sau municipiului, dacă sunt indicii că moştenirea urmează să fie

vacantă.

Art. 1137 alin.1 Cod civil consacră o instituţie nouă, aceea a somării

succesibililor. Astfel, dacă în termen de un an și 6 luni de la deschiderea moștenirii

nu s-a înfățișat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va

soma pe toți succesibilii, printr-o publicație făcută la locul deschiderii moștenirii, la

locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum și într-un ziar de

largă circulație, pe cheltuiala moștenirii, să se înfățișeze la biroul său în termen de cel

mult două luni de la publicare. Dacă nici un succesibil nu se prezintă în termenul

fixat în publicație, notarul va constata că moștenirea este vacantă.

Comuna, orașul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a

moștenirii de îndată ce toți succesibilii cunoscuți au renunțat la moștenire ori, la

împlinirea termenului prevăzut mai sus, dacă niciun moștenitor nu este cunoscut.

Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale.

Indiferent de teza adoptată în privinţa naturii juridice a dreptului statului

asupra moştenirii vacante, se recunoaşte, unanim, că statul "statul culege un

patrimoniu, o universalitate şi va fi ţinut, prin urmare, de datoriile şi sarcinile

succesorale15".

Comuna, orașul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moștenirii vacante

numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral, căci nu ar fi admisibil ca

societatea să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice16.

Spre deosebire de ceilalţi moştenitori, statul, în ce priveşte moştenirea vacantă,

nu are un drept de opţiune succesorală, el nu poate renunţa la moştenirea vacantă,

deoarece bunurile succesorale, rămase fără stăpân, îi revin tot lui.

14
V. Stoica, L. Dragu, op. cit., p.187.
15 M. Eliescu, op.cit., p. 148.
16 C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 480 din 21 martie 2003, în C.P.J. 2003, p.127-132.

8
9