Indiviziunea succesorală

Principalul efect al transmisiunii bunurilor ce compun masa succesorală a defunctului

către moştenitori constă din dobândirea de către aceştia din urmă a unei cote-părţi ideale şi
abstracte din moştenire.
Partajul succesoral este reglementat de dispoziţiile art. 1.143 şi următ. din Codul civil,
şi constituie o varietate a partajului de drept comun, reglementat de art. 669-686 din acelaşi
Cod. Precizăm că dispoziţiile privitoare la partaj, în general, se vor putea aplica şi partajului
succesoral, în măsura în care nu există dispoziţii speciale privitoare la aceasta din urmă. În acest
sens, conform art. 1.143 alin.2 C.civ., dispoziţiile art. 669-686 se aplică şi partajului succesoral
în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.
Indiviziunea reprezintă o formă a proprietăţii comune care are ca obiect o universalitate
de bunuri, în care acestea nu sunt divizate din punct de vedere fizic, ci numai ideal, sub forma
unei cote abstracte
Aşadar, dacă „proprietatea comună pe cote-părţi este o modalitate a dreptului de
proprietate, indiviziunea este o modalitate a patrimoniului Desigur că, aşa cum s-a arătat,
distincţia dintre coproprietate şi indiviziune nu trebuie absolutizată, ambele fiind, în fond, forme
de proprietate comună. Prin urmare, numai odată cu încetarea indiviziunii (de regulă, prin
partaj), încetează şi coproprietatea, iar indiviziunea asupra unei universalităţi de bunuri,
presupune coproprietatea comună, atât asupra universalităţii, cât şi asupra fiecărui bun din
universalitate
Prin urmare, ceea ce caracterizează indiviziunea succesorală este atât obiectul său, care
este reprezentat de întregul patrimoniu succesoral, privit ca universalitate, cât şi o pluralitate
de titulari ai dreptului de proprietate, indiferent dacă aceştia sunt moştenitori legali ori legatari
universali sau cu titlu universal

6.1.1. Regimul juridic al indiviziunii succesorale

Regimul juridic al indiviziunii succesorale este guvernat de două principii
fundamentale, şi anume:
a. fiecare coindiviziar are un drept individual, absolut şi exclusiv asupra unei cote-părţi
ideale asupra bunurilor aflate în indiviziune,
b. niciunul dintre coindivizari nu este titular exclusiv asupra vreunui bun indiviz privit
în materialitatea lui.
Aşadar, potrivit reguli consecrate la art. 634 alin.1 C.civ., aplicabilă şi partajului
succesoral, fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de
proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară. În acest caz,
dobânditorul se va substitui în drepturile coindivizarului transmiţător. Coindivizarul poate
dispune liber atât de cota sa indiviză din universalitate, cât şi din cota sa parte asupra unui
anumit bun determinat din universalitate, diferenţa, sub aspect juridic, fiind doar de ordin
cantitativ, nu şi calitativ.
În ceea ce priveşte regimul juridic al actelor referitoare la bunurile aflate în indiviziune,
regula generală în materie este aceea a unanimităţii, în sensul în care coindivizarii exercită
concomitant şi împreună drepturile născute din calitatea de coindivizar, iar actele juridice cu
privire la bunurile din indiviziune nu pot fi făcute de către un singur comoştenitor, fără a avea
consimţământul celorlalţi coindivizari.
Din acest punct de vedere, trebuie să distingem între:
- actele de folosinţă. Din acest punct de vedere, potrivit art. 636 C.civ., fiecare
coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura în care nu schimbă destinaţia şi nu
aduce atingere drepturilor celorlalţi coproprietari, iar cel care, împotriva voinţei celorlalţi
proprietari, exercită în mod exclusiv folosinţa bunului comun poate fi obligat la despăgubiri.
Prin urmare, oricare dintre coproprietari este îndrituit să săvârşească acte materiale asupra
întregului bun, adică să îl folosească sau să îi culeagă fructele fără acordul celorlalţi
coproprietari, în măsura în care nu schimbă destinaţia bunului şi nu îi transformă modul obişnuit
de utilizare şi nu stânjeneşte folosinţa bunului de către ceilalţi coproprietari. Modul de folosire
a bunului comun se stabileşte prin acordul coproprietarilor, iar în caz de neînţelegere, prin
hotărâre judecătorească (art.639 C.civ.). De precizat că există şi posibilitatea încheierii unui
aşa-numit partaj de folosinţă, însă numai prin acordul tuturor coindivizarilor.
- actele de conservare. Potrivit art. 640 C.civ., fiecare coproprietar poate să facă acte de
conservare cu privire la bunul comun fără acordul celorlalţi coproprietari. Această soluţie este
logică, deoarece actele de conservare au drept scop păstrarea sau conservarea unui bun în
patrimoniul titularului sau preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil (de exemplu,
întreruperea cursului unei prescripţii, cererea de efectuare a unui inventar, actele juridice
încheiate cu terţii pentru repararea unui imobil ameninţat cu degradarea sau pieirea etc.).
- actele de administrare. Potrivit art. 641 alin.1 C.civ., actele de administrare cu privire
la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce deţin majoritatea cotelor-
părţi. Reprezintă acte de administrare actele juridice care se încheie pentru a pune bunul în
valoare, precum încheierea sau denunţarea unor contracte de locaţiune, cesiunile de venituri
imobiliare etc., sau pentru menţinerea lui în stare de exploatare (de exemplu, încheierea unui
contract de reparare a bunului aflat în pericol de degradare).
În mod excepţional, actele de administrare care limitează în mod substanţial
posibilitatea unui coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun
acestuia o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către
ceilalţi coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia. Prin urmare, strict în
ceea ce priveşte această categorie de acte, regula majorităţii este înlocuită cu regula
unanimităţii. De asemenea, la cererea coproprietarului sau a coproprietarilor interesaţi, instanţa
poate suplini acordul coproprietarului care se află în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau
care se opune în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menţinerii
utilităţii sau valorii bunului.
Actele de administrare făcute cu nerespectarea acestor reguli, sunt inopozabile
coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la încheierea acestora.
- actele de dispoziţie. Această categorie de acte este supusă regulii unanimităţii, în
sensul că acestea nu se pot încheia în mod valabil, decât cu acordul tuturor coindivizarilor.
Astfel, conform art.641 alin.4 C.civ., orice acte juridice de dispoziţie cu privire la bunul comun,
actele de folosinţă cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare şi locaţiunile încheiate pe
termen mai mare de 3 ani, precum şi actele care urmăresc exclusiv înfrumuseţarea bunului nu
se pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. De asemenea, orice act juridic cu titlu
gratuit va fi considerat act de dispoziţie.
În condiţiile în care, sub imperiul actualului Cod civil, partajul nu mai produce efecte
retroactive, precum în sistemul vechiului Cod civil, actele de dispoziţie făcute cu nerespectarea
regulii unanimităţii sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimţit, expres ori tacit, la
încheierea actului.
În consecinţă, coproprietarul vătămat prin încheierea actului, are dreptul ca, înainte de
partaj, să exercite acţiunile posesorii împotriva terţului care ar fi intrat în posesia bunului comun
în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul tuturor
coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la
încheierea actului. Se consideră că, în ipoteza în care a expirat termenul de un an, în care se
poate introduce o acţiune posesorie, coindiviziarul care nu a consimţit la încheieera actului de
dispoziţie, ar putea introduce împotriva terţului cumpărător, o acţiune în revendicare.
- acţiunile în instanţă. Spre deosebire de sistemul vechiului Cod civil, unde regula
unanimităţii se aplica şi cu privire la revendicarea unui bun aflat în indiviziune, în sensul că
aceasta nu se putea exercita decât de către toţi coindivizarii, actualul Cod civil stipulează la art.
643 că fiecare coproprietar poate sta singur în justiţie, indiferent de calitatea procesuală, în orice
acţiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acţiunii în revendicare. Hotărârile
judecătoreşti pronunţate în folosul coproprietăţii profită tuturor coproprietarilor. Hotărârile
judecătoreşti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalţi coproprietari. Când
acţiunea nu este introdusă de toţi coproprietarii, pârâtul poate cere instanţei de judecată
introducerea în cauză a celorlalţi coproprietari în calitate de reclamanţi, în termenul şi condiţiile
prevăzute în Codul de procedură civilă pentru chemarea în judecată a altor persoane.
Această regulă vizează toate acţiunile în justiţie şi este menită să rezolve problema
pasivităţii unora dintre coindivizari, care ameninţa să ducă la pierderea dreptului respectiv.
- fructele bunului. În ceea ce priveşte dreptul de a culege fructele bunului comun acesta
aparţine tuturor coproprietarilor, proporţional cu cota lor parte din drept (art. 637 C.civ.). De
asemenea, potrivit art. 638 C.civ., coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii
sau culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către coproprietari, în
proporţie cu cotele lor părţi. Fructele naturale sau fructele industriale ale bunului comun însuşite
de un coproprietar fac parte din masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori înstrăinate
sau nu au pierit şi pot fi identificate distinct. În caz contrar, coproprietarul interesat are dreptul
la despăgubiri, cu excepţia cazului în care fructele au pierit în mod fortuit. Dreptul la acţiunea
în despăgubiri este supus prescripţiei, potrivit dreptului comun. Dreptul de a reclama fructele
civile ale bunului comun însuşite de un coproprietar este supus prescripţiei, potrivit dreptului
comun.

6.1.2. Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune

Potrivit art. 1.143 alin.1 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau
clauze testamentare care prevăd altfel.
Prin urmare, dreptul de a solicita ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile
succesorale este imprescriptibil extinctiv, ceea ce înseamnă că poate fi cerut oricând, de către
oricare din coindivizari, indiferent de cât timp a trecut de la data deschiderii succesiunii şi
indiferent dacă au stăpânit sau nu anumite părţi din masa indiviză.
De principiu, se consideră că imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din
indiviziune este imperativă, în sensul că orice manifestare de voinţă prin care s-ar renunţa la
dreptul de a solicita partajarea bunurilor succesorale, este lovită de nulitate
Deşi, încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi cerută oricând, totuşi, aceasta nu se
poate solicita în situaţia în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre
judecătorească (art. 669 C.civ.).
Conform art. 672 C.civ., convenţiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate
pentru o perioadă mai mare de 5 ani, iar în cazul imobilelor, convenţiile trebuie încheiate în
formă autentică şi supuse formalităţilor de publicitate prevăzute de lege.
Nu în ultimul rând, instanţa sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronunţarea
partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi
coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de împlinirea termenului,
instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra măsurii (art. 673 C.civ.). Această soluţie
nu înlătură caracterul potestativ al dreptului de a cere partajul, însă posibilitatea instanţei de a
amâna pentru un an împărţeala nu este o sancţiune pentru abuzul de drept, ci o aplicare a
principiului echităţii
În fine, din punct de vedere al legii aplicabile, în cazul moştenirilor deschise după
intrarea în vigoare a actualului Cod civil, moştenitorul devine proprietar indiviz asupra cotei
sale ideale ce-i revine din bunurile incluse în masa succesorală de la data deschiderii moştenirii,
iar prin încheierea actului de partaj, el devine proprietar exclusiv asupra bunului ce i-a revenit
prin partaj. Potrivit art. 680 alin.2 C.civ., în cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se
produc numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească
rămasă definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară.
În cazul moştenirilor deschise anterior intrării în vigoare a actualui Cod civil, dar care
se dezbat după intrarea în vigoare a acestuia, acestea sunt guvernate de dispoziţiile vechiului
Cod civil în ceea ce priveşte dreptul substanţial aplicabil, dar actului de partaj i se vor aplica
dispoziţiile din Codul civil actual.
Potrivit art. 66 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
287/2009 privind Codul civil, dispoziţiile art. 669-686 din Codul civil, referitoare la partaj, sunt
aplicabile convenţiilor de partaj încheiate după intrarea în vigoare a actualului Cod civil.
Aşadar, efectul constitutiv al actului de partaj se va aplica doar convenţiilor de partaj încheiate
ulterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009, pe când convenţiile de partaj anterioare
produc, în continuare, efecte declarative.

6.3. Partajul moştenirii

6.3.1. Noţiune. Condiţii generale

Principala modalitate prin care se pune capăt stării de coproprietate (indiviziune) este
partajul (împărţeala)
Partajul reprezintă operaţiunea juridică de împărţire, în natură şi/sau prin echivalent a
bunurilor aflate în proprietatea comună a moştenitorilor, având ca efect principal înlocuirea
cotei-părţi ideale, indivize asupra bunului/bunurilor cu un drept de proprietate exclusivă a
fiecăruia dintre moştenitori asupra bunurilor în materialitatea lor
Partajul este reglementat la art. 669-686 C.civ., aceste dispoziţii aplicându-se şi
partajului succesoral, în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta. De asemenea, cu privire
la partajul succesoral există şi o serie de dispoziţii speciale, detaliate la art. 1.144-1.145 şi 1.155-
1.159 C.civ.). Desigur că, din punct de vedere procedural, procedura partajului judiciar este
reglementată la art. 980-996 din Codul de procedură civilă.
De precizat că partajul poate fi definitiv, cât şi provizoriu (aşa numitul partaj de
folosinţă). Partajul definitiv poate fi, la rândul său, atât total (cu privire la întreaga masa
succesorală indiviză), cât şi parţial (când vizează numai unul sau anumite bunuri succesorale,
iar moştenitorii şi-au manifestat voinţa de a rămâne în indiviziune cu privire la restul bunurilor).
În fine, conform art. 684 C.civ., partajul este valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile
comune, în condiţiile în care pentru bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.
După cum am arătat mai sus, acţiunea prin care se solicit partajul succesoral este
imprescriptibilă extinctiv deoarece, potrivit art. 1.143 alin.1 C.civ., nimeni nu poate fi obligat
a rămâne în indiviziune, iar moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi
atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.
Condiţiile generale care trebuie respectate cu privire la partaj vizează: persoanele care
pot solicita împărţeala, capacitatea cerută de lege acestora în vederea încheierii partajului,
necesitatea autorizării (în mod excepţional).
Astfel, partajarea bunurilor succesorale poate fi solicitată de următoarele persoane:
- coindivizarii (moştenitori legali, legatari universali sau legatari cu titlu universal) care
se află în stăpânirea comună a bunurilor succesorale pot solicita împărţeala lor. Aşa cum am
arătat, legatarul cu titlu particular nu poate solicita partajul deoarece el dobândeşte un bun
succesoral individual determinat pe care nu-l stăpâneşte în calitate de coindivizar, ci de
proprietar exclusiv (cu excepţia cazului în care legatul a avut ca obiect o cotă-parte ideală dintr-
un bun determinat).
- succesorii în drepturi ai coindivizarilor, care se pot subroga în drepturile autorilor lor,
sens în care pot solicita partajul sau continuarea acţiunii de partaj începută de autorul lor. Fac
parte din această categorie: cesionarii de drepturi succesorale (desigur, ulterior deschiderii
moştenirii) şi moştenitorii coindivizarilor.
- creditorii personali ai succesorilor coindivizari care pot solicita partajul sau pot
continua acţiunea începută de coindivizarul debitor, pe calea acţiunii oblice. Astfel, potrivit art.
1.156 alin.2 C.civ., “creditorii personali ai moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes
legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenţi la partajul
prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj”. De asemenea, creditorii unui
coproprietar pot pot cere instanţei împărţeala bunului comun, caz în care urmărirea se va face
asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului (art. 678 alin.1
C.civ.). În cee ace riveşte convenţiile de suspendare a împărţelii, acestea pot fi opuse creditorilor
numai dacă, înainte de naşterea creanţelor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau
au fost autentificate în cazul bunurilor imobile şi s-au îndeplinit formalităţile de publicitate
prevăzute de lege, dacă este cazul.
- procurorul, în conformitate cu art. 92 Cod proc.civ., în condiţiile în care partajul nu
are caracter strict personal.
În ceea ce priveşte capacitatea necesară pentru a solicita partajul, în mod unanim se
consideră că este necesară capacitate deplină de exerciţiu din partea comoştenitorilor, fiind
vorba despre efectuarea unui act de dispoziţie.
În ceea ce priveşte persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi
interzişii judecătoreşti), aceştia nu pot solicita partajul decât prin representant legal (părinte sau
tutore). În acest sens, conform art. 144 alin.2 C.civ., tutorele nu poate, fără avizul consiliului de
familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de împărţeală, a bunurilor minorului.
Pe de altă parte, persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14 şi 18
ani) pot efectua acte de partaj cu încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, precum şi
cu autorizarea instanţei de tutelă şi cu avizul consiliului de familie (art. 146 alin.2 C.civ.).
De asemenea, potrivit art. 150 C.civ., ori de câte ori între tutore şi minor se ivesc interese
contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui sau dacă din cauza
bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele
minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviinţează, instanţa de tutelă va numi un
curator special. Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la
cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special,
care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanţa de tutelă.
În principiu, legea nu impune obţinerea unei autorizaţii administrative prealabile în
vederea ieşirii din indiviziune. Cu titlu de excepţie, dacă la masa succesorală se găsesc
construcţii pentru a căror partajare în natură sunt necesare modificări arhitectonice, va fi
necesară obţinerea unei autorizaţii de construire, eliberată în condiţiile Legii nr.50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii

6.3.2. Obiectul partajului succesoral

În principiu, pot face obiect al partajului toate bunurile, mobile sau imobile, asupra
cărora poartă drepturile reale ale defunctului ce se transmit moştenitorilor. Spre deosebire de
pasivul succesoral şi creanţele defunctului care, de regulă, se împart între moştenitorii universali
şi cei cu titlu universal proporţional cu cota succesorală ce revine fiecăruia, drepturile reale
asupra bunurilor succesorale se dobândesc în stare de indiviziune. Aşadar, de regulă, aceste
bunuri existau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii.
Cu titlu de excepţie, precizăm că există şi bunuri care, deşi existau în patrimoniul
succesoral la data deschiderii moştenirii, nu se supun partajului, aşa cum există şi bunuri care
deşi nu existau în patrimoniul lui de cuius la data deschiderii moştenirii, se supun, totuşi,
partajului.
 Astfel, sunt supuse împărţelii şi următoarele bunuri care nu existau în patrimoniul
succesoral la data deschiderii moştenirii:
- bunurile readuse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive sau
ca efect al raportului donaţiilor;
- fructele naturale, civile şi industriale produse de bunurile succesorale după data
deschiderii succesiunii;
- bunurile aduse la masa succesorală ca efect al subrogaţiei reale cu titlu universal (de
exemplu, preţul obţinut ca urmare a vânzării unui bun succesoral care nu a fost partajat în
natură);
- bunurile cu privire la care se reconstituie dreptul de proprietate al defunctului, în
conformitate cu legile restituirii, indiferent că este vorba despre o restituie în natură sau prin
echivalent bănesc.
Pe de altă parte, deşi existau în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii,
nu se supun partajului următoarele bunuri:
a. bunurile individual determinate care formează obiect al unor legate cu titlu particular,
întrucât acestea se cuvin legatarului respectiv, de la data deschiderii moştenirii;
b. bunuri care, datorită destinaţiei sau naturii lor, nu pot fi supuse partajului, respectiv:
- amintirile de familie, care au un regim special, fiind reglementate de art. 1.141-1.142
C.civ. Astfel, amintirile de familie sunt bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau
mărturie istoriei acesteia. În această categorie se includ bunuri precum corespondenţa purtată
de membrii familiei, arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie,
documentele, precum şi orice alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva
familie.
Aceste bunuri fac parte şi se transmit către moştenitori potrivit dreptului comun, iar
moştenitorii pot ieşi din indiviziune cu privire la bunurile care constituie amintiri de familie
numai prin partaj voluntar.
În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de
familie rămân în indiviziune. Pe durata indiviziunii, prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa
acestuia, prin hotărârea instanţei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la
unul ori mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei. Moştenitorul desemnat ca
depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le deţine pe
nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune fără acordul unanim al
coindivizarilor.
- adăugirile şi îmbunătăţirile aduse unui bun de către unul dintre coindivizari. Valoarea
acestora se va scădea, însă, în ipoteza în care bunul nu va cădea în lotul comoştenitorului care
le-a efectuat;
- bunurile care fac obiect al dreptului de proprietate comună forţată sau perpetuă,
precum servituţile şi părţile comune din imobile destinate folosinţei comune (casa scării,
subsolul, terasa blocului, curtea comună etc.). Totuşi, în mod excepţional, la art. 671 alin.2
C.civ., se prevede că partajul poate fi cerut în cazul părţilor comune din clădirile cu mai multe
etaje sau apartamente atunci când aceste părţi încetează de a mai fi destinate folosinţei comune.
- creanţele defunctului faţă de terţi,
- bunurile imobile uzucapate;
- dreptul real de folosinţă asupra locurilor de înmormântare şi lucrărilor funerare.

6.3.4. Formele partajului succesoral

Potrivit art. 670 C.civ., partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre
judecătorească, în condiţiile legii.

6.3.4.1. Partajul voluntar

 Partajul este voluntar atunci când împărţeala bunurilor din masa succesorală are loc prin
bună învoială, respectiv prin acordul părţilor.
Pe lângă condiţiile generale, esenţiale, prevăzute de lege pentru validitatea oricărui act
juridic civil (capacitatea de a contracta, consimţământul părţilor, un obiect determinat şi licit, o
cauză licită şi morală), legiuitorul a impus şi o serie de condiţii specifice partajului succesoral
voluntar. Astfel, conform art. 1.144 alin.1. C.civ., „dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au
capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul
pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj
trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.”
Prin urmare, pentru validitatea partajului prin bună învoială este necesar ca:
- toţi coindivizarii să fie prezenţi. Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre
ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci
se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va
realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute (art. 1.144
alin.2 C.civ.).
- toţi coindivizarii să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Potrivit art. 674 C.civ., dacă
un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă,
partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi,
dacă este cazul, a ocrotitorului legal.
- toţi coindivizarii să fie de acord cu încheierea convenţiei de partaj şi cu clauzele
acesteia.
De regulă, dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, partajul se poate realiza în orice formă,
în scris sau chiar verbal, în acest din urmă caz, dovada acestuia urmând să se facă potrivit
dreptului comun.
Partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractile, iar
neîndeplinirea condiţiilor de mai sus se sancţionează cu nulitatea relativă a actului de partaj
voluntar. De precizat că, nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială
coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile
atribuite (art. 685 C.civ.).
Pe de altă parte, partajul să fie încheiat în formă autentică, în situaţia în care la masa
partajabilă se află bunuri imobile.
De cele mai multe ori, partajul voluntar se realizează în cadrul procedurii succesorale
notariale. În acest caz, în încheierea finală a procedurii succesorale, care are forţa probantă a
înscrisului autentic, se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia.
De asemenea, actul de împărţeală va putea fi întocmit şi separat, în una dintre formele prescrise
de lege (art.111 alin.3 din Legea nr.36/1995).
Coindivizarii pot împărţi toate bunurile ce fac parte din masa partajabilă, fie numai o
parte din acestea, urmând ca restul să fie împărţite ulterior, fie tot prin bun[învoială, fie pe cale
judecătorească.
În fine, potrivit art. 676 C.civ., partajul bunurilor comune se va face în natură,
proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar. Dacă însă bunul este indivizibil ori nu este
comod partajabil în natură, partajul se va face fie prin atribuirea întregului bun, în schimbul
unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora, fie prin vânzarea
bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, în
condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari proporţional cu cota-parte a fiecăruia
dintre ei.

6.3.4.3. Partajul judiciar

 De fiecare dată când părţile nu se înţeleg cu privire la modalitatea de partajare a
bunurilor succesorale, aceasta se va face de către instanţa de judecată competentă, care este
judecătoria în a cărei circumscripţie defunctul a avut ultimul domiciliu.
Partajul judiciar poate fi solicitat de oricare dintre coindivizari sau de către creditori, ori
de câte ori nu s-a realizat prin bună învoială
Partajul judiciar este obligatoriu atunci când nu sunt prezenţi toţi coindivizarii (personal
sau prin reprezentare) sau dacă între coindivizari există şi persoane lipsite de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori persoane dispărute şi nu sunt îndeplinite
condiţiile impuse de lege (de exemplu, instanţa de tutelă a refuzat efectuarea partajului voluntar)
Partajul judiciar poate fi cerut şi direct, de către oricare din coindivizari, fără a fi
necesară încercarea, în prealabil, a unui partaj voluntar
Din punct de vedere procedural, cererea de partaj va cuprinde, pe lângă menţiunile
prevăzute la art. 194 din Codul de procedură civilă persoanele între care urmează a avea loc
partajul, titlul pe baza căruia acesta este cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor,
locul unde acestea se află, precum şi persoana care le deţine sau le administrează.
La primul termen de judecată, dacă părţile sunt prezente, instanţa le va lua declaraţie cu
privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului şi va lua act, când este cazul, de recunoaşterile
şi acordul lor cu privire la existenţa bunurilor, locul unde se află şi valoarea acestora (art. 982
Cod cproc.civ.).
De asemenea, pe durata întregii proceduri, instanţa va manifesta rol activ, în sensul că
va stărui ca părţile să împartă bunurile prin bună învoială.
Dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî
potrivit înţelegerii lor. Împărţeala se poate face prin bună învoială şi dacă printre cei interesaţi
se află minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească ori dispăruţi, însă numai cu
încuviinţarea prealabilă a instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a reprezentantului sau
a ocrotitorului legal. Practic, în acest caz, partajul se va materializa sub forma unui contract de
tranzacţie, care va alcătui dispozitivul hotărârii
În cazul în care înţelegerea priveşte numai partajul anumitor bunuri, instanţa va lua act
de această învoială şi va pronunţa o hotărâre parţială, continuând procesul pentru celelalte
bunuri.
Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele
asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili
bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi
creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii,
datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct,
precum şi sarcinile moştenirii, întocmind în mod corespunzător minuta.
În situaţia în care, în condiţiile legii, s-au formulat şi alte cereri în legătură cu partajul
şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducţiune a
liberalităţilor excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele asemenea, prin încheierea de
admitere în principiu, mai sus menţionată, instanţa se va pronunţa şi cu privire la aceste cereri.
Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor.
Raportul de expertiză va arăta valoarea bunurilor şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestei
valori, va indica dacă bunurile sunt comod partajabile în natură şi în ce mod, propunând, la
solicitarea instanţei, loturile ce urmează a fi atribuite. În cazul în care, după pronunţarea
încheierii de admitere în principiu, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii de împărţeală, se
constată că există şi alţi coproprietari sau că au fost omise unele bunuri care trebuiau supuse
împărţelii, fără ca privitor la aceşti coproprietari sau la acele bunuri să fi avut loc o dezbatere
contradictorie, instanţa va putea da, cu citarea părţilor, o nouă încheiere, care va cuprinde, după
caz, şi coproprietarii sau bunurile omise. În aceleaşi condiţii, instanţa poate, cu consimţământul
tuturor coproprietarilor, să elimine un bun care a fost cuprins din eroare în masa de împărţit
(art. 986 Cod proc.civ.).
De precizat că, atât încheierea de admitere în principiu, cât şi încheierea de admitere în
principiu suplimentară pot fi atacate cu apel, însă numai odată cu hotărârea prin care s-a
soluţionat fondul cauzei.
De precizat că hotărârea de admitere în principiu nu este obligatorie, existând şi situaţii
în care instanţa pronunţă direct partajul (de regulă, atunci când cauza nu ridică probleme
deosebite).
Regula generală în materie este că partajul se face în natură, sens în care instanţa va
proceda la formarea loturilor şi la atribuirea lor. În cazul în care loturile nu sunt egale în valoare,
ele se întregesc printr-o sumă în bani, denumită “sultă”. La formarea şi atribuirea loturilor,
instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine
fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul
că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri
cu acordul celorlalţi coproprietari sau altele asemenea.
Potrivit art. 989 C.civ., în cazul în care împărţeala în natură a unui bun nu este posibilă
sau ar cauza o scădere importantă a valorii acestuia ori i-ar modifica în mod păgubitor destinaţia
economică, la cererea unuia dintre coproprietari instanţa, prin încheiere, îi poate atribui
provizoriu întregul bun.
Dacă mai mulţi coproprietari cer să li se atribuie bunul, instanţa va ţine seama de acordul
părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărţit, natura
bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere
împărţeala, au făcut construcţii sau îmbunătăţiri cu acordul celorlalţi coproprietari etc.
Prin încheiere, instanţa va stabili şi termenul în care coproprietarul căruia i s-a atribuit
provizoriu bunul este obligat să consemneze sumele ce corespund cotelor-părţi cuvenite
celorlalţi coproprietari. Dacă coproprietarul căruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemnează,
în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin hotărârea asupra
fondului procesului, îi va atribui acestuia bunul, pe când dacă acesta nu consemnează în termen
sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa va putea atribui bunul altui coproprietar,
respectând aceiaşi procedură.
În fine, potrivit art. 990 C.civ., la cererea unuia dintre coproprietari, instanţa, ţinând
seama de împrejurările cauzei, pentru motive temeinice, va putea să îi atribuie bunul direct prin
hotărârea asupra fondului procesului, stabilind totodată sumele ce se cuvin celorlalţi
coproprietari şi termenul în care este obligat să le plătească. În doctrină, se apreciază că această
soluţie ar avea un caracter exceptional, respectiv numai în situaţia în care drepturile
coindivizarilor creditori ai sultelor nu se află în pericol
În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta
a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi
coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă
vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc (art.
991 alin.1 Cod proc.civ.).
Dacă părţile sunt de acord ca vânzarea să se facă prin bună învoială, instanţa va stabili
şi termenul la care aceasta va fi efectuată, care nu poate fi mai mare de 3 luni, în afară de cazul
în care părţile sunt de acord cu majorarea lui.
În cazul în care vreuna dintre părţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială sau
dacă această vânzare nu s-a realizat în termenul de 3 luni (eventual majorat prin acordul părţilor)
instanţa, prin încheiere dată cu citarea părţilor, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de
executorul judecătoresc. Astfel, după rămânerea definitivă a încheierii prin care s-a dispus
vânzarea bunului de către un executor judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la
licitaţie publică, fixând termenul de licitaţie, care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile
mobile şi 60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, şi va înştiinţa
coproprietarii despre data, ora şi locul vânzării. Pentru termenul de licitaţie a bunurilor mobile,
executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5 zile înainte de acel termen.
În cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel
puţin 30 de zile înainte de termenul de licitaţie. Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor
să se facă la orice preţ oferit de participanţii la licitaţie sau ca vânzarea să nu se facă sub un
anumit preţ.
Încheierile pronunţate de instanţă cu privire la vânzarea bunului, fie de către părţi prin
bună învoială, fie de către executorul judecătoresc pot fi atacate separat numai cu apel, în termen
de 15 zile de la pronunţare. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse
apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.
La cererea uneia dintre părţi, instanţa poate proceda la împărţeala bunurilor pentru care
nu a dispus vânzarea.
Instanţa se va pronunţa asupra partajului prin hotărâre. Sumele depuse de unul dintre
coproprietari pentru ceilalţi, precum şi cele rezultate din vânzare vor fi împărţite de instanţă
potrivit dreptului fiecărui coproprietar.
În cazul în care partajul nu se poate realiza în niciuna dintre modalităţile prevăzute de
lege, instanţa va hotărî închiderea dosarului. În acest caz, dacă se introduce o nouă cerere de
partaj, încheierile de admitere în principiu pronunţate anterior nu au autoritate de lucru judecat.
Hotărârea de partaj are efect constitutiv, iar odată rămasă definitivă, constituie titlu
executoriu şi poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori
instanţa nu a dispus în mod expres această predare.
Hotărârea de partaj este supusă numai apelului, însă dacă partajul s-a cerut pe cale
incidentală, hotărârea este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea dată asupra cererii
principale. Acelaşi este şi termenul pentru exercitarea căii de atac, chiar dacă se atacă numai
soluţia dată asupra partajului.
Executarea cu privire la bunurile împărţite poate fi cerută în termenul de prescripţie de
10 ani prevăzut la art. 706, referitor la executarea silită a titlurilor emise în materia drepturilor
reale.
În cazul în care părţile declară în mod expres că nu solicită predarea bunurilor, hotărârea
de partaj nu este susceptibilă de executare silită. Pentru a intra în posesia bunurilor atribuite şi
a căror predare i-a fost refuzată de ceilalţi coproprietari, partea interesată va trebui să exercite
acţiunea în revendicare.

6.3.5. Drepturile creditorilor cu privire la partaj. Opoziţia la partaj

Potrivit art. 1.156 alin.1-4 C.civ., înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai
unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile moştenirii.
În vreme ce creditorii personali ai moştenitorilor şi orice persoană ce justifică un interes
legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor (prin intermediul acţiunii oblice), pot
pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj,
ceilalţi moştenitori pot obţine respingerea acţiunii de partaj introduse de către creditor, plătind
datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor.
Nu în ultimul rând, creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligaţi să
dovedească frauda copărtaşilor numai dacă, deşi au cerut să fie prezenţi, partajul s-a realizat în
lipsa lor şi fără să fi fost convocaţi. În toate celelalte cazuri, acţiunea în revocarea partajului
rămâne supusă dispoziţiilor art. 1.562, referitor la acţiunea revocatorie.
În completarea dispoziţiilor art. 1.156 C.civ., la art. 679 C.civ. se stipulează posibilitatea
creditorilor personali ai unui coproprietar creditorilor, precum şi a creditorilor care au un drept
de garanţie asupra bunului comun ori al celor a căror creanţă s-a născut în legătură cu
conservarea sau administrarea acestuia, de a interveni, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de
coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu pot însă ataca un partaj deja efectuat, cu excepţia
cazului în care acesta s-a făcut în lipsa lor şi fără să se ţină seama de opoziţia pe care au făcut-
o, precum şi în cazurile când partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au
putut să intervină în proces.
Se consideră că prin aceste norme, legiuitorul a urmărit să instituie o modalitate de
prevenire a fraudelor pe care copărtaşii le-ar putea săvârşi în dauna propriilor creditori,
respectiv aşa-numita opoziţie la partaj. Prin intermediul acestui mecanism, creditorii nu se opun
propriu-zis partajului, ci doar solicită o anumită modalitate de realizare a lui.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte executarea silită privitoare la bunul comun, potrivit
art. 678 C.civ., creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra
bunului comun sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra
părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite debitorului.
În cazul vânzării silite a unei cote-părţi din dreptul de proprietate asupra unui bun,
executorul judecătoresc îi va notifica pe ceilalţi coproprietari cu cel puţin două săptămâni
înainte de data stabilită pentru vânzare, înştiinţându-i despre ziua, ora şi locul licitaţiei. La preţ
egal, coproprietarii vor fi preferaţi la adjudecarea cotei-părţi.
Creditorii care au un drept de garanţie asupra bunului comun ori cei a căror creanţă s-a
născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul să urmărească silit
bunul, în mâinile oricui s-ar găsi, atât înainte, cât şi după partaj.
Nu în ultimul rând, convenţiile de suspendare a împărţelii pot fi opuse creditorilor
numai dacă, înainte de naşterea creanţelor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau
au fost autentificate în cazul bunurilor imobile şi s-au îndeplinit formalităţile de publicitate
prevăzute de lege, dacă este cazul.
Prin urmare, dreptul de opoziţie la partaj din partea creditorilor personali ai
moştenitorilor se poate exercita fie direct, printr-o declaraţie formală în acest sens, fie indirect,
prin orice act al creditorilor adus la cunoştiinţa coindivizarilor, care denotă, în mod
neîndoielnic, voinţa acestora de a participa la partaj.
În fine, opoziţia la partaj produce următoarele efecte:
- copărtaşii nu vor putea proceda valabil la împărţirea moştenirii, decât introducându-l
în cauză pe creditorul oponent, acesta din urmă devenind parte în cadrul partajului, indiferent
că aceasta s-ar face prin bună învoială, sau pe cale judecătorească. În caz contrar, creditorul
opponent va putea ataca partajul prin intermediul acţiunii revocatorii (pauliene).
- creditorul opponent este îndrituit să supravegheze regularitatea operaţiunilor de
împărţeală, dar nu poate pretinde ca partajul să se efectueze potrivit propriilor sale interese (de
exemplu, el nu-i va putea obliga pe copărtaşi să cuprindă în lotul debitorului său imobilul pe
care acesta i l-a ipotecat).
- dacă există pluralitate de creditori, opoziţia din partea unuia dintre ei produce efecte
numai în favoarea creditorului oponent, cu excepţia situaţiei în care creanţa este solidară.
- bunurile din masa sucesorală ce revin copărtaşului debitor devin indisponibile,
opoziţia având valoarea unei popriri.

6.3.6. Efectele partajului succesoral

Potrivit art. 680 alin.1 C.civ., fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al
bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data
stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii
voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj
încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost
înscrise în cartea funciară.
 Putem observa, aşadar, că actuala reglementare conferă partajului efect constitutiv, spre
deobire de viziunea clasică din vechiul Cod civil, în care partajul producea efecte declarative
de drepturi.
În consecinţă, în condiţiile noii reglementări, partajul moştenirii nu mai produce efecte
retroactive, ci crează o situaţie juridică nouă, care produce efecte pentru viitor.
De asemenea, partajul mai produce şi următoarele efecte particulare:
- actele reglementate la art. 641 C.civ. încheiate de către unul din coindivizari cu
nerespectarea regulii unanimităţii (în cazul actelor de dispoziţie, a celor de folosinţă cu titlu
gratuit şi a unor acte de administrare) sau a celei majorităţii (cu privire la anumite acte de
administrare) vor fi inopozabile coindivizarului care nu a consimţit expres sau tacit, la
încheierea actului respectiv. Dacă, în urma partajului, bunul va fi atribuit coindivizarului care a
încheiat actul respectiv, acesta va produce efecte numai de la data actului de partaj. Pe de altă
parte, actele de conservare, de administrare şi de dispoziţie încheiate de unul dintre coindivizari,
cu respectarea regulilor impuse de art. 640-641, vor fi valabile şi opozabile celui căruia i s-a
atribuit bunul în urma partajului.
- potrivit art. 682 C.civ., garanţiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părţi
se strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani care i-au
fost atribuite prin partaj.

6.3.7. Obligaţia de garanţie între comoştenitori

Pentru ca principiul egalităţii în drepturi a comoştenitorilor să nu fie afectat din diferite
cauze, anterioare partajului, legiuitorul a prevăzut la art. 683 alin.1 C.civ., obligaţia
coproprietarilor de a-şi datora, în limita cotelor-părţi, garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse,
dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a vânzătorului aplicându-se în mod
corespunzător.
Prin urmare, deşi coindivizarii nu sunt succesori în drepturi unii faţă de alţii, fiecare va
putea fi obligat să îl despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin efectul evicţiunii sau al
viciului ascuns.
Această garanţie este datorată de drept, fără să fie nevoie de stipulaţia părţilor, indiferent
dacă partajul se realizează prin bună învoială sau prin justiţie sau dacă bunurile partajate sunt
mobile sau imobile.
Aşadar, pentru a opera obligaţia de garanţie este necesar ca:
- unul dintre coindivizari să fi fost evins (adică să fi suferit o tulburare de drept în
exercitarea atributelor dreptului de proprietate sau a altui drept conferit acestuia prin efectul
partajului) sau bunul atribuit acestuia în urma partajului să fie afectat de vici ascunse.
- tulburarea determinată de evicţiune sau de vicii ascunse să aibă o data anterioară datei
partajului.
- tulburarea să nu fie imputabilă coindivizarului care a suferit pierderea.
- obligaţia de garanţie să nu fi fost înlăturată printr-o clauză expresă din actul de partaj.
În acest sens, la art. 683 alin.3 C.civ. se stipulează: „coproprietarii nu datorează garanţie dacă
prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul
de partaj”.
În situaţia în care unul dintre coproprietari este insolvabil, partea datorată de acesta se
va suporta, proporţional, de către ceilalţi coproprietari, inclusiv de coproprietarul prejudiciat.
Actualul Cod civil nu a mai reluat dispoziţiile art. 789 din vechiul Cod civil de la 1864
care instituiau un termen special de prescripţie a acţiunii în garanţie, de 5 ani, şi un moment de
început al termenului de prescripţie derogatoriu de la dreptul comun, respectiv din ziua
împărţelii, şi nu din ziua producerii evicţiunii. În consecinţă se va aplica dreptul comun, sens în
care acţiunea în garanţie pentru evicţiune şi cea pentru vicii ascunse se va prescrie în termenul
general de prescripţie de 3 ani. În ceea ce priveşte momentul naşterii dreptului la acţiune, în caz
de evicţiune, termenul curge de la momentul producerii acesteia, în vreme ce în cazul viciilor
ascunse se vor aplica dispoziţiile art. 2.531 C.civ.

6.3.8. Desfiinţarea partajului succesoral

Potrivit art. 684 alin.1 C.civ., partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru
aceleaşi cauze ca şi contractele. În consecinţă, sancţiunea nulităţii relative a partajului intervine
atât în ipoteza existenţei viciilor de consimţământ (eroare, dol, violenţă, leziune), cât şi atunci
când partajul s-a făcut cu nerespectarea măsurilor speciale de ocrotire a persoanelor lipsite de
capacitate de exerciţiu ori a celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Totuşi, în acest caz,
nulitatea relativă poate fi acoperită, prin confirmare expresă sau tacită Pe de altă parte, nu va
putea invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială coproprietarul care, cunoscând
cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite (art. 685 C.civ.).
Partajul este valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile commune (art. 683 alin.3
C.civ.). În acest caz, nu va interveni sancţiunea nulităţii partajului astfel efectuat, deoarece
pentru bunurile omise se va putea face oricând un partaj suplimentar.
Pe de altă parte, partajul încheiat cu nesocotirea unor norme imperative (de exemplu,
existenţa unei cauze ilicite sau imorale) va fi lovit de nulitate absolută, aceiaşi sancţiune fiind
aplicabilă şi în cazul partajului făcut fără participarea tuturor coproprietarilor (art. 684 alin.2
C.civ.). De asemenea, potrivit art. 1.144 alin.1, teza a-II-a, dacă printre bunurile succesorale se
află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii
absolute.
Principalul efect al desfiinţării partajului, indiferent de cauza de nulitate, constă din
renaşterea stării de indiviziune, cu efect retroactiv, de la data încheierii actului de partaj. În
acest caz, coindivizarii vor trebui să restituie la masa succesorală bunurile dobândite cu ocazia
împărţelii, fără ca aceasta să ştirbească în vreun fel dreptul acestora de a solicita un nou partaj,
indiferent că este prin bună-învoială sau prin hotărâre judecătorească.