Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE DREPT ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ,


CRAIOVA

DISCIPLINA: DREPT CIVIL. SUCCESIUNI

1. De câte feluri poate fi moştenirea?

2. Care sunt caracterele juridice ale transmisiunii testamentare?

3. În ce cazuri se aplică normele dreptului succesoral?

4. Cum se face trimiterea în posesie a moştenitorilor prezumtivi în cazul dispariţiei


persoanei?

5. În ce constă conţinutul moştenirii pe care o preiau moştenitorii în momentul morţii lui de


cujus?

6. De cât e feluri poate fi transmisiunea succesorală?

7. În ce constă obiectul transmisiunii succesorale?

8. Când este opozabilă terţilor transmisiunea succesorală ce are ca obiect un drept real?);

9. Existenţa transmisiunii cu titlu particular are vreo influenţă asupra caracterului


universal al moştenirii?

10. Moştenitorul cu titlu particular poate să fie vânzătorul unui drept succesoral?

11. Ce lege este incidentă în cazul în care de cujus era de cetăţenie română, iar în masa
succesorală intră şi un imobil situat în străinătate?

12. În ce limite pot succesibilii lui de cujus să accepte o moştenire?

13. Cui profită renunţarea la moştenire a unuia dintre moştenitori?

14. Ce efecte are hotărârea judecătorească de declarare a dispariţiei unei persoane în ceea
ce priveşte deschiderea succesiunii?

15. Care este momentul în care se deschide o succesiune?

16. Care este locul deschiderii succesiunii celui interzis sau minorului aflat sub tutelă?

17. Sub aspectul competenţei instanţei care judecă acţiunile referitoare la moştenire, locul
deschiderii succesiunii prezintă sau nu importanţă?

18. Care sunt condiţiile necesare pentru ca o persoană să poată moşteni?


19. Nedemnitatea succesorală este o sancţiune de drept civil specifică moştenirii legale sau
testamentare?

20. Ce categorii de persoane au capacitate succesorală şi deci pot moşteni?

21. Cărui fel de moştenire este specifică reprezentarea succesorală?

22. Cum moştenesc cei care nu mai sunt în viaţă la data deschiderii succesiunii?

23. În raport cu filiaţia care este situaţia capacităţii succesorale a copilului, atunci când
primul soţ al mamei a instituit legatar pe copil?

24. De către cine poate fi invocată incapacitatea unuia dintre moştenitori?

25. Cui poate fi opusă incapacitatea?

26. Care sunt efectele nedemnităţii succesorale?

27. Cine apreciază asupra cauzelor de nedemnitate succesorală?

28. Care sunt cazurile de nedemnitate succesorală?

29. Tentativa de omor săvârşită asupra lui de cujusconstituie caz de nedemnitate


succesorală?

30. În ce cazuri operează nedemnitatea succesorala?

31. Care sunt efectele nedemnităţii?

32. Precizaţi care sunt efectele nedemnităţii?

33. . Precizaţi care sunt efectele nedemnităţii în raporturile dintre nevrednic şi moştenitor?

34. Care sunt efectele nedemnităţii în raporturile cu terţii?

35. Care sunt efectele nedemnităţii faţă de copiii nevrednicului?

36. Ce deosebiri există între incapacitate şi nedemnitate?

37. Care sunt persoanele ce pot moşteni în temeiul legii?

38. Ce persoane fac parte din clasa a II-a de moştenitori?

39. Ce persoane fac parte din clasa a II-a de moştenitori?

40. Din ce clasă de moştenitori face parte soţul supravieţuitor?

41. Cum vin la moştenire succesibilii potrivit principiului proximităţii gradului de rudenie?
42. Cum se aplică prioncipiul proximităţii gradului de rudenie în clasa ascendenţilor
ordinari?

43. Ce este stabilit prin regulile referitoare la împărţeala moştenirii în ceea ce îl priveşte pe
soţul supravieţuitor?

44. Cum se împarte moştenirea între fraţii şi surorile din căsătorii diferite?

45. Cum se admite reprezentarea în privinţa descendenţilor din fraţi şi surori?

46. Care sunt condiţiile necesare pentru ca o persoană să poată fi reprezentată?

47. Când este posibilă reprezentarea succesorală?

48. Ce persoane pot beneficia de reprezentarea succesorală?

49. Cum se face partajul în cazul reprezentării?

50. Cum se face împărţeala între copii şi soţul supravieţuitor?

51. Cum se face raportul donaţiilor în cazul împărţirii moştenirii între descendenţi?

52. Care este cuantumu rezervei descendenţilor?

53. Ce fel de moştenitori sunt descendenţii?

54. Care este cota ce revine părintelui lui de cujus în concursul cu colateralii privilegiaţi?

55. Care este cota ce revine părinţilor lui de cujus în concursul cu colateralii privilegiaţi?

56. Ce fel de moştenitori sunt ascendenţii privilegiaţi?

57. Ce persoane fac parte din clasa a II-a de moştenitori?

58. Care este cota ce revine colateralilor privilegiaţi în concurs cu unul din părinţi?

59. Ce fel de moştenitori sunt consangvinii?

60. Cum se împarte moştenirea între fraţii şi surorile defunctului (sau descendenţi ai
acestora) care sunt din aceeaşi categorie (numai după mamă sau numai după tată)?

61. În ce cazuri moştenirea se împarte pe linii?

62. Ce fel de moştenitori sunt colateralii privilegiaţi?

63. Până la ce grad beneficiază de reprezentarea succesorală descendenţii colateralilor


privilegiaţi

64. Ce persoane fac parte din clasa de moştenitori a ascendenţilor ordinari?


65. Ce fel de moştenitori sunt ascendenţii ordinari?

66. Ce fel de moştenitori sunt ascendenţii ordinari?

67. Ce persoane fac parte din clasa colateralilor ordinari?

68. Din ce clasă de moştenitori fac parte colateralii ordinari?

69. Cum se împarte moştenirea între soţul supravieţuitor şi colateralii ordinari?

70. La ce se referă condiţia specială cerută de lege pentru ca soţul supravieţuitor să poată
moşteni?

71. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană pentru a avea calitatea de soţ


supravieţuitor?

72. Cum se moştenesc reciproc soţii dacă moartea unuia dintre ei se produce în timpul
procesului de divorţ?

73. În ce situaţii poate fi invocat beneficiul putativităţii?

74. Ce fel de moştenitor este soţul supravieţuitor?

75. Cât anume din moştenire îi revine (cu titlu de rezervă succesorală) soţului
supravieţuitor atunci când vine la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului ?

76. Care est e regimul juridic al bunurilor dobândite de defunct prin moştenire?

77. Care sunt drepturile succesorale accesorii ale soţului supravieţuitor?

78. Ce este câtimea dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor?

79. Ce cotă îi revine soţului supravieţuitor în concurs cu ascendenţii ordinari?

80. Ce cotă îi revine soţului supravieţuitor în concurs cu descendenţii, indiferent de


numărul acestora?

81. Ce cotă îi revine soţului supravieţuitor în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau
numai cu colateralii privilegiaţi?

82. Ce fel de drept este dreptul soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor ce
alcătuiesc gospodăria casnică?

83. În ce scop a instituit legea dreptul accesoriu al soţului supravieţuitor (asupra mobilelor
şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice)?

84. Care sunt condiţiile exercitării dreptului soţului supravieţuitor asupra mobilierului şi
obiectelor aparţinând gospodăriei casnice?
85. Ce fel de daruri intră în categoria „darurilor de nuntă”?

86. În ce situaţie va culege soţul supravieţuitor darurile de nuntă ca fiind mobile sau obiecte
aparţinând gospodăriei casnice?

87. Care este regimul juridic al dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor?

88. Ce fel de drept este „dreptul de abitaţie”?

89. În virtutea cărui drept culege statul moştenirea vacantă?

90. Statul are un drept de opţiune succesorală?

91. În ce limite răspunde statul pentru pasivul moştenirii?

92. Ce este testamentul?

93. Pentru ce este cerută forma scrisă a testamentului?

94. Care sunt caracteristicile testamentului olograf?

95. În ce condiţii este valabil testamentul olograf?

96. În ce condiţii este valabil testamentul olograf?;

97. Care sunt condiţiile de valabilitate ale dispoziţiilor inserate ulterior în testament?

98. Ce sancţiun e loveşte testamentul olograf a cărui dată este incompletă sau involuntar
eronată, datorită unei simple greşeli a testatorului?

99. Cum se sancţionează lipsa semnăturii din testamentul olograf?

100. Care sunt cerinţele de valabilitate ale testamentul mistic?

101. În ce condiţii poate fi întocmit testamentul mistic?

102. În ce condiţii se impune întocmirea testamentului în caz de epidemie?

103. În câte exemplare se încheie testamentul maritim?

104. După cât timp îşi pierde eficacitatea testamentul maritim?

105. În ce condiţii este valabil legatul secret?

106. Cum poate fi condiţia într-un legat sub condiţie?

107. În interesul cui poate fi prevăzută sarcina dintr-un legat?

108. Ce vocaţie succesorală conferă legatul universal?


109. Ce vocaţie succesorală conferă legatul cu titlu universal?

110. În ce constă obiectul legatului cu titlu particular?

111. Care sunt limitele drepturilor legatarului cu titlu particular?

112. Ce fel de legat este acela al unei succesiuni cuvenite testatorului şi încă nelichidată la
moartea sa?

113. Ce fel de legat este legatul uzufructului?

114. În ce condiţii este valabil legatul lucrului altuia?

115. Care sunt condiţiile cerute pentru valabilitatea legatului lucrului altuia?

116. În funcţie de ce cauze se apreciază nulitatea legatelor?

117. Cum sunt legatele ce conţin substituţii fideicomisare?

118. În ce condiţii legatul poate fi anulabil?

119. Care este specificul legatelor?

120. Care sunt cazurile de caducitate a legatului?

121. În folosul căror persoane este prezumat că a fost făcut legatul?

122. În ce situaţii nu este legatul caduc?

123. Care este soarta legatului în cazul în care condiţia suspensivă sub care a fost făcut
legatul nu se îndeplineşte?

124. În ce condiţii poate fi revocat legatul?

125. Ce sancţiune intervine în cazul neîndeplinirii sarcinii prevăzută într-un legat?

126. Care sunt cazurile de revocare a legatelor pentru ingratitudine?

127. Care este termenul de prescriptibilitate pentru exercitarea dreptului la acţiunea în


revocare?

128. Cum poate fi făcută revocarea expresă a unui testament?

129. Ce trebuie înţeles prin incompatibilitate?

130. Ce fel de caz este înstrîinarea lucrului unui legat?

131. Ce reprezintă distrugerea materială a testamentului sau a unei părţi esenţiale din el?

132. Cum poate fi făcută retractarea revocării unui testament?


133. Cui revin bunurile ce constituie obiect al legatelor în caz de ineficacitate a legatelor?

134. Ce este substituţia vulgară?

135. Ce este legatul conjunctiv?

136. Cui revine partea ce s-ar fi cuvenit din bunul transmis prin legat dacă unul sau mai
mulţi legatari nu pot sau nu vor să primească legatul?

137. Ce cerinţă trebuie îndeplinită pentru naşterea dreptului de acrescământ?

138. Cui profită acrescământul?

139. Care sunt limitele în care exheredarea poate afecta cotele succesorale?

140. Ce pierde moştenitorul legal (chiar şi cel nerezervatar) prin exheredare


(dezmoştenire)?

141. Ce este exheredarea cu titlu de sancţiune?

142. Care sunt efectele exheredării totale?

143. Ce persoane pot fi executori testamentari?

144. Care este termenul până la care este limitată împuternicirea executorului testamentar
cu sezină ?

145. Ce trebuie înţeles prin sezina executorului testamentar?

146. Ce persoană are dreptul de a urmări debitorii succesorali şi de a încasa creanţele


succesorale?

147. Substituţiile fideicomisare sunt sau nu permise de lege?

148. De cât anume din moştenire poate dispune testatorul prin liberalităţi?

149. Care este sancţiunea aplicabilă substituţiei fideicomisare?

150. Câte liberalităţi se execută în cazul substituţiei fideicomisare?

151. Acţiunea în constatarea nulităţii substituţiei fideicomisare este sau nu prescriptibilă?

152. Ce este rezerva succesorală?

153. Prin intermediu cui este atribuită rezerva succesorală moştenitorilor?

154. Care sunt limitele în care poate dispune de cotitatea disponibilă de cujus?

155. Care sunt limitele indisponibilităţii rezervei?


156. Care sunt moştenitorii rezervatari?

157. Care este cuantumul rezervei descendenţilor?

158. Care este cuantumul rezervei descendenţilor?

159. Ce fel de descendenţi se iau în calcul la stabilirea cuantumului rezervei clasei


descendenţilor?

160. Căror moştenitori acordă legea dreptul la rezervă, în situaţia în care de cujus nu are
descendenţi ca moştenitori rezervatari ori aceştia nu doresc sau nu pot să vină la
moştenire?

161. Care este cuantumul rezervei părinţilor defunctului?

162. Care este cuantumul rezervei succesorale a soţului supravieţuitor atunci când vine în
concurs la moştenire cu clasa descendenţilor?

163. Care este cuantumul rezervei succesorale a soţului supravieţuitor atunci când vine în
concurs la moştenire cu clasa ascendenţilor privilegiaţi?

164. Care este cuantumul rezervei succesorale a soţului supravieţuitor atunci când este
instituită ca legatar universal o persoană străină, care nu este rudă cu defunctul?

165. Care este rezerva succesorală a soţului supravieţuitor atunci când vine în concurs cu
moştenitori legali ce nu sunt rezervatari?

166. Cât anume din moştenire reprezintă rezerva soţului supravieţuitor?

167. Care este rezerva suvcesorală a soţului supravieţuitor atunci când acesta
supravieţuitor vine în concurs cu moştenitori legali ce nu sunt rezervatari?

168. Care este cuantumul cotităţii disponibile a soţului supravieţuitor?

169. Ce este reducţiunea?

170. Care este regimul juridic al donaţiilor deghizate sau făcute prin interpunere de
persoane care încalcă cotitatea disponibilă specială?

171. Ce bunuri sau drepturi vor fi incluse în patrimoniul defunctului la data deschiderii
succesiunii?

172. În operaţiunea de scădere a pasivului succesoral, ce este rezerva succesorală?

173. Cine poate cere reducţiunea liberalităţilor între vii?

174. Ce fel de drept este dreptul moştenitorilor rezervatari de a invoca reducţiunea?

175. Care este ordinea în care se reduc legatele?


176. Care este ordinea în care se reduc donaţiile?

177. Ce moştenitori au obligaţia de a raporta donaţiile?

178. În ce situaţii funcţionează obligaţia de raport a donaţiilor?

179. Legatarii pot cere moştenitorilor să facă raportul donaţiilor?

180. Ce bunuri sunt supuse raportului?

181. Ce moştenitori beneficiază de sezină?

182. Care sunt caracterele sezinei?

183. Ce drepturi sunt cuprinse în activul moştenirii?

184. Ce cuprinde pasivul moştenirii

185. Ce persoane pot fi subiecţi ai dreptului de opţiune succesorală?

186. Ce fel de act este actul de opţiune succesorală?

187. În ce termen se prescrie dreptul de a accepta moştenirea?

188. Când începe să curgă prescripţia dreptului de opţiune succesorală?

189. În ce caz intervine suspendarea prescripţiei dreptului de opţiune succesorală?

190. Cum se face acceptarea voluntară ex a moştenirii?

191. Ce fapte pot fi considerate drept acceptare tacită a moştenirii?

192. Ce efecte are acceptarea pură şi simplă forţată a moşteniri?

193. Ce se întâmplă în cazul în care succesibilul ascunde sau „dă o parte” unele bunuri
succesorale?

194. Când operează acceptarea pură şi simplă forţată a moştenirii?

195. Cum poate accepta moştenirea succesibilul culpabil de sustragerea sau darea la o parte
a unor bunuri din moştenire?

196. Care sunt limitele răspunderii succesibilului culpabil faţă de creditorii moştenirii?

197. Ce caracter are acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar?

198. În ce măsură mai poate să opteze ulterior pentru acceptarea succesiunii sub beneficiu
de inventar?
199. De către ce persoane poate fi acceptată moştenirea sub beneficiu de inventar?
200. Ce condiţii trebuie îndeplinite în ceea ce priveşte acceptarea moştenirii de către
succesibil pentru ca acesta să poată accepta moştenirea sub beneficiu de inventar?

201. Ce fel de act juridic este acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar?

202. De câte feluri poate fi acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar?

203. Cum se face inventarierea bunurilor în cazul acceptării moştenirii sub beneficiu de
inventar?

204. Care este termenul pentru inventar şi deliberare în cazul acceptării moştenirii sub
beneficiu de inventar?

205. Cum poate fi acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar?

206. Cui se transmite patrimoniul dobândit prin moştenire al moştenitorului care a


acceptat moştenirea sub beneficiu de inventar, în caz de deces al acestuia?

207. De câte feluri poate fi renunţarea la beneficiul de inventar?

208. Ce fel de act este renunţarea la moştenire?

209. Renunţătorul care a primit donaţii de la defunct este obligat la raportul donaţiilor?

210. De către ce persoană poate fi reprezentat renunţătorul?

211. În ce condiţii este posibilă retractarea moştenirii?

212. Când este posibilă retractarea moştenirii?

213. De câte feluri poate fi retractarea renunţării la moştenire?

214. De către ce persoane se poate face deschiderea procedurii succesorale notariale

215. Ce este petiţia de ereditate?

216. Care moştenitori nu beneficiază de petiţia de ereditate?

217. Care este termenul de prescripţie pentru petiţia de ereditate?

218. Care bunuri trebuie restituite de către moştenitorul aparent?

219. Ce reprezintă indiviziunea succesorală?

220. Prin ce se caracterizează indiviziunea succesorală?

221. Cum pot fi făcute actele de dispoziţie şi de administrare în cazul indiviziunii


succesorale?
222. De cine poate fi exercitată acţiunea în revendicare a unui bun succesoral?
223. Care este regimul îmbunătăţirilor aduse de un terţ bunurilor indivize?

224. Când se poate cere ieşirea din indiviziune?

225. De cine poate fi cerută împărţeala moştenirii?

226. Ce caracter are împărţeala moştenirii?

227. Cum se transmit către moştenitori creanţele şi datoriile moştenirii?

228. În ce situaţii este obligatoriu partajul judiciar?

229. Ce se întâmplă în cazul în care nu se pot forma în natură loturi egale?

230. Vânzarea bunurilor ce compun moştenirea constituie?

231. Când îşi datorează obligaţia de garanţie copărtaşii?

232. Prin ce acte juridice poate fi făcută opoziţia la împărţeala succesorală?

233. Dacă un copărtaş nu a participat la împărţeală şi aceasta s-a făcut prin bună învoială,
cu toate că legea prevede că ea trebuie făcută pe cale judecătorească într-o atare
situaţie, împărţeala se menţine?

234. Creditorii care nu şi-au pus în valoare dreptul lor de opoziţie, au dreptul să atace
împărţeala efectuată?

235. Simpla omisiunea a unor bunuri succesorale de la partaj poate duce la desfiinţarea
împărţelii?

236. Nulitatea relativă pentru vicii de consimţământ poate sau nu să fie acoperită prin
ratificare expresă sau tacită?

237. Ce efect are declararea nulităţii împărţelii?

238. Din voinţa cărei persoane rezultă partajul de ascendent?

239. Cum se paote realiza partajul de ascendent?

240. De către cine poate fi făcută împărţeala de ascendent?

241. Ce descendenţi nu pot fi cuprinşi în partajul de ascendent?

242. În ceea ce priveşte partajul de ascendent: ce condiţii trebuie să îndeplinească persoana


pentru a putea veni la moştenirea pe care o lasă ascendentul?

243. Este valabil partajul de la care a fost emis un descendent?

244. Necuprinderea soţului supravieţuitor în partajul de ascendent afectează sau nu


valabilitatea partajului?

245. Care sunt efectele partajului de ascendent?

246. Atunci când la moştenire vine şi soţul supravieţuitor, iar rezerva sa a fost încălcată
prin partajul de ascendent, poate ataca actul partajului?

247. Prin ce fel de act se poate face partajul de ascendent?

248. Donaţia, ca mod de efectuare a împărţelii de ascendent poate sau nu să fie revocată?

249. În ceea ce priveşte efectele partajului de ascendent (după deschiderea succesiunii)


realizat prin donaţie, descendenţii care acceptă moştenirea pot sau nu să păstreze ce
au primit de la defunct?

250. Cum pot fi transmise bunurile care nu au făcut obiectul împărţelii de ascendent?

S-ar putea să vă placă și