Sunteți pe pagina 1din 5

Drepturile uzufructuarului și ale nudului proprietar

Aceste drepturi sunt reglementate expres în art. 709 – 722 din noul Cod civil

Noutăți absolute în noul Cod civil:


-Dreptul uzufructuarului de a ceda, în absenţa unei prevederi contrare,
cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul său unei alte persoane, fără acordul
nudului proprietar [art. 714 alin. (1) C.civ.]. În vechea reglementare,
uzufructuarul putea înstrăina doar beneficiul ”emolumentul” dreptului său.

-Potrivit art. 717 C.civ., în cazul în care uzufructul cuprinde păduri


tinere destinate de proprietarul lor tăierii periodice, uzufructuarul poate exploata
aceste păduri, având obligaţia de a păstra ordinea şi câtimea tăierii, potrivit
regulilor stabilite de proprietar în conformitate cu dispoziţiile legale.

-Potrivit art. 718 C. civ., titularul dreptului de uzufruct va putea să


exploateze părţile de păduri înalte care au fost destinate tăierii regulate, „fie că
aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ determinată, fie că se fac
numai pentru un număr de arbori aleşi pe toată suprafaţa fondului”, cu
respectarea a două limitări: una legală, anume regimul silvic, iar a doua
referitoare la folosinţa obişnuită a proprietarului.

- Potrivit art. 720 C. civ., uzufructuarului i se cuvin pomii fructiferi ce se


usucă şi cei căzuţi accidental, având obligaţia de a-i înlocui cu alţii.

- Potrivit art. 721 C. civ., uzufructuarul are dreptul să se folosească


întocmai ca nudul proprietar de carierele de piatră şi de nisip care sunt în
exploatare la constituirea dreptului de uzufruct. (Ne exprimăm opinia că, piatra
din cariere și nisipul din balastiere, constituie ”producte” care consumă
substanța bunului, iar nu fructe, care se refac periodic).

-Pentru ipoteza uzufructului asupra unei creanţe, art. 738 C. civ.


stabileşte că uzufructuarul are dreptul să încaseze capitalul, să perceapă
dobânzile şi să îndeplinească toate actele pentru încasarea sau conservarea
dobânzilor.

-Conform art. 739 C.civ., uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a


percepe veniturile dobândite zi cu zi, pe toată durata dreptului său. Aceasta
reprezintă o aplicaţie a regulii potrivit căreia fructele civile se cuvin
uzufructuarului, proporţional cu durata uzufructului, dreptul de a le pretinde
dobândindu-se prin simpla scurgere a timpului.

-Conform art. 740 C. civ., în cazul în care nudul proprietar a sporit


capitalul ce face obiectul uzufructului (de exemplu, dobândirea de valori
mobiliare), uzufructuarul are dreptul de a-şi exercita dreptul asupra bunurilor
astfel dobândite. În cazul în care nudul proprietar cedează dreptul său, bunul
dobândit în urma înstrăinării este predat uzufructuarului, urmând ca acesta
să dea socoteală la sfârşitul uzufructului.

-Conform art. 741 C. civ. „dreptul de vot aferent unei acţiuni sau altei
valori mobiliare, unei părţi indivize, unei cote-părţi din dreptul de proprietate
sau oricărui alt bun aparţine uzufructuarului”. Cu toate acestea, „aparţine
nudului proprietar votul care are ca efect modificarea substanţei bunului
principal, cum ar fi capitalul social sau bunul deţinut în coproprietate, ori
schimbarea destinaţiei acestui bun sau încetarea societăţii, reorganizarea ori
încetarea persoanei juridice sau, după caz, a unei întreprinderi”.
În cazul în care distribuirea dividendelor a fost aprobată de către adunarea
generală în timpul uzufructului, acestea se cuvin uzufructuarului, potrivit art.
742 C.civ.

Obligațiile uzufructuarului și ale nudului proprietar


Aceste obligații sunt reglementate expres în art. 723-736.

Stingerea uzufructului
Cazurile de stingere sunt prevăzute în art. 746 C.civ.:
– moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalităţii juridice,
chiar dacă termenul pentru care a fost constituit dreptul de uzufruct nu s-a
împlinit;
– ajungerea la termen;
– consolidare, adică atunci când calitatea de uzufructuar şi de nud
proprietar se întrunesc în aceeaşi persoană;
– renunţarea la uzufruct;
– neuzul timp de 10 de ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul
uzufructului unei creanţe.
- Uzufructul poate înceta, la cererea nudului proprietar, şi în cazul abuzului
de folosinţă din partea uzufructuarului (art. 747 C.civ.).
- Conform art. 748 C.civ., uzufructul poate înceta şi în cazul în care bunul
a fost distrus în întregime dintr-un caz fortuit (dacă bunul a pierit în parte,
uzufructul continuă asupra părţii rămase). Dacă este cazul, uzufructul va
continua asupra despăgubirii plătite de terţ sau asupra indemnizaţiei de
asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru repararea bunului. Dispozițiile
privind cvasiuzufructului sunt aplicabile în mod corespunzător.Concluzia
noastră față de prevederea din acest articol este că ea constituie o aplicare a
principiului subrogației reale cu titlu particular.
Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie
Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie sunt varietăţi ale dreptului de
uzufruct, astfel încât li se aplică dispozițiile privind acest drept real.
În ambele cazuri, titularul dobândeşte prerogativa de a folosi bunul şi
prerogativa de a-i culege fructele numai pentru nevoile lui şi ale familiei sale.
Conform art. 749 C.civ., dreptul de uz este „dreptul unei persoane de a
folosi lucrul altuia şi de a-i culege fructele naturale şi industriale numai pentru
nevoile proprii şi ale familiei sale”. Prin urmare, titularul dreptului de uz nu
poate culege şi fructele civile, întrucât acestea se obţin prin folosinţa bunului de
către o altă persoană, însă uzuarul nu are dreptul de a închiria sau arenda bunul
asupra căruia poartă dreptul de uz.
Potrivit art. 750 C.civ., dreptul de abitaţie este dreptul titularului „de a
locui în locuinţa nudului proprietar împreună cu soţul şi copiii săi, chiar dacă nu
a fost căsătorit sau nu avea copii la data la care s-a constituit abitaţia, precum şi
cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinere”.
Obiectul dreptului de abitație este specific: o locuință.
Articolul 752 C.civ. instituie interdicţia titularului dreptului de uz sau de abitaţie
de a ceda dreptul sau de a închiria ori arenda bunul ce face obiectul acestor
drepturi.
Dispozițiile legale menționate mai sus reglementează drepul de
abitație născut prin act juridic. Există însă şi un drept de abitaţie de natură
legală, anume dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, reglementat de art.
973 C.civ. Legea îi recunoaşte soţului supravieţuitor un drept de abitaţie
(gratuit) asupra locuinţei care a aparţinut defunctului dacă nu este titular al
niciunui „drept real de a folosi” o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale;
dacă a locuit în casa respectivă până la data deschiderii moştenirii și dacă
această casă face parte din bunurile moştenirii. Oricare dintre moştenitori poate
cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în
întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la
dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare. Dreptul de
abitaţie al soţului supravieţuitor se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an
de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de
împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.